NATIONAL
Extrema-dreaptă din Marea Britanie părea o forță redusă. Apoi au izbucnit revoltele violente antimigrație care au zguduit Marea Britanie în ultimele zile
Publicat
acum o lunăin
De
adminConstrâns de un aparent declin al atitudinilor rasiste și de un sistem electoral care favorizează partidele politice mari, naționalismul extrem din Marea Britanie a devenit mai puțin structurat, fiind reprezentat acum de o constelație mult mai flexibilă de influenceri și rețele, care au alimentat violențele din ultima săptămână, scrie revista The Economist.
În jur de 700 de activiști de extremă-dreapta s-au adunat pe 4 august în fața hotelului Holiday Inn Express din Manvers, o suburbie a orașului Rotherham din nordul Marii Britanii, în contextul protestelor antimigrație declanșate după tragedia din Southport, unde trei fetițe au fost înjunghiate de un tânăr de 17 ani născut în Regatul Unit din părinți rwandezi.
Mulțimea a scandat „dați-i foc” și „scoateți-i afară”, cu referire la solicitanții de azil aflați în hotel, în vreme ce a aruncat cu scaune, scânduri și cărămizi în poliție. Personalul hotelului a ridicat baricade, iar la un moment dat, un protestatar a provocat un incendiu într-un hol.
Nimeni nu a fost rănit grav în acest incident, cel mai serios episod al revoltelor întinse pe mai mult de o săptămână, soldate cu sute de arestări, răniți și pagube materiale.
Declanșată inițial de crima din Southport din 29 iulie – și de informațiile false cum că suspectul e un solicitant de azil ajung ilegal în țară – mișcarea de protest a căpătat o viață proprie. Mii de persoane au luat parte la revolte; violența s-a extins la 22 de orașe.
Naționaliștii albi au atacat moschei, hoteluri care adăpostesc solicitanți de azil, cartiere locuite de musulmani și firme deținute de aceștia.
Oficialii nu pot anticipa când anume se vor potoli protestele, deși ultimele seri au fost mai puțin violente. Protestatarii și activiștii încă discută pe WhatsApp și Telegram planuri pentru alte acțiuni, de data aceasta vizând avocații specializați în imigrație.
The Guardian scria miercuri că poliția este în stare de alertă, în condițiile în care protestatarii și-au stabilit, online, în jur de 30 de posibile manifestații în întreaga țară.
„Cele mai ample acte de violență de extremă dreaptă din istoria postbelică a Marii Britanii”
Prin amploarea lor și prin modul în care au fost organizate, protestele indică un lucru nou, scrie revista The Economist.
Prima revoltă rasială majoră din Marea Britanie a avut loc în 1919. Până în anii 1970, astfel de revolte au izbucnit periodic, de obicei în centrele urbane și în cartierele mixte defavorizate.
Majoritatea ciocnirilor de atunci, cu câteva excepții, au avut loc între tinerii de culoare și poliție. Ultima mare revoltă din 2011 a fost provocată de împușcarea unui bărbat de culoare de către poliție la Londra și a implicat în mare parte atacuri asupra magazinelor.
Săptămâna trecută am asistat la „cele mai ample acte de violență de extremă dreaptă din istoria postbelică a Marii Britanii”, a observat Joe Mulhall de la Hope Not Hate, o organizație civilă.
Evoluția extremei-drepte
Pentru mulți, reacția din stradă a fost uimitoare. Până de curând, extrema dreaptă din Marea Britanie părea o forță redusă, în contextul unui aparent declin al atitudinilor rasiste și al unui sistem electoral care favorizează partidele politice mari.
De-a lungul secolului al XX-lea, scrie The Economist, extrema dreaptă a încercat, fără să reușească neapărat, să combine activismul de stradă cu succesul la urne.
Uniunea Britanică a Fasciștilor (BUF), fondată de Oswald Mosley, un aristocrat antisemit, a atras aproximativ 50.000 de susținători în anii 1930, dar nu a reușit să obțină un rezultat electoral. După cel de-al doilea război mondial, Mosley a trecut la campanii agresive de stradă în noile comunități de migranți.
Aceasta a fost o tactică continuată în anii 1970 de Frontul Național, un grup naționalist care a făcut campanie împotriva sosirii asiaticilor expulzați din Uganda. În 1977, 500 de membri ai Frontului Național au mărșăluit prin Lewisham, un cartier multicultural din Londra, sub un banner pe care scria „scoateți tâlharii de pe străzi”, înainte de a se încăiera cu poliția.
Genul acesta de acțiuni au afectat atractivitatea Frontului Național. Revoltele din Lewisham au ajuns să fie considerate începutul declinului său.
În anii 2000, o formațiune succesoare, Partidul Național Britanic (BNP), a obținut câteva mandate de consilieri locali și două locuri în Parlamentul European.
Dar piața electorală pentru astfel de opinii extreme, care nu a fost niciodată atât de mare, s-a redus constant.
Extrema-dreaptă și dreapta radicală
În prezent, doar 17% dintre persoane afirmă că este foarte important să te fi născut în Marea Britanie pentru a fi cu adevărat britanic, în scădere de la 48% în 1995.
Drept urmare, scrie The Economist, a apărut o distincție între ceea ce experții numesc „extrema dreaptă”, formațiuni explicit rasiste precum Frontul Național și BNP, și „dreapta radicală” – formată de mișcări electorale în rândurile cărora se află populiști precum Nigel Farage, liderul Reform UK.
Ambele au făcut progrese. Dreapta radicală este mai proeminentă ca niciodată. Farage, care împărtășește multe dintre preocupările extremei drepte cu privire la imigrație, criminalitate și poliție, este unul dintre cei cinci deputați Reform UK în Parlament, aleși pe 4 iulie.
Între timp, actorii extremei drepte au găsit noi modalități de a exploata vechile nemulțumiri. În timp ce în trecut extrema dreaptă era organizată prin instituții cu lideri, structuri organizaționale și liste de membri, în prezent este o constelație mult mai flexibilă de influenceri și rețele.
Activiștii văd o „țară ocupată”
Figura principală a extremi-drepte este Stephen Yaxley-Lennon, un fost huligan de pe stadioane în vârstă de 41 de ani din Luton, care folosește pseudonimul Tommy Robinson.
Pe 27 iulie, acesta a atras 30.000 de persoane la un miting la Londra, unde vorbitorii au îmbinat preocupări locale reale, de exemplu cu privire la amplasarea hotelurilor pentru solicitanții de azil, cu teorii extreme care acuză faptul că Marea Britanie ar fi o „țară ocupată”.
Deși nu a luat parte la tulburările recente, el s-a folosit de un număr mare de persoane care îl urmăresc pe rețelele sociale pentru a le alimenta. Se presupune că English Defence League (EDL), un grup anti-musulman fondat de Yaxley-Lennon, a dispărut. Dar foștii săi membri continuă să distribuie mesaje.
O altă rețea importantă este Patriotic Alternative, un grup anti-imigranți fondat de Mark Collett, un fost membru BNP.
În timp ce cei asociați cu EDL tind să fie huligani mai în vârstă, Patriotic Alternative vizează un public mai tânăr. Niciuna dintre grupări nu are mulți membri oficiali, dar ambele au o acoperire mare prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, a excplicat pentru The Economist Julia Ebner, expertă în extremism la Universitatea Oxford.
Tulburările recente nu par să fi fost organizate la nivel central. În schimb, activiștii locali aleg o anumită locație – un hotel pentru azilanți, de exemplu – își anunță online intenția de a se aduna acolo și așteaptă ca planurile lor să fie amplificate prin intermediul aplicațiilor. Această abordare descentralizată explică o diferență evidentă față de revoltele anterioare, care tindeau să aibă loc în orașe.
Două scenarii pentru evoluția protestelor
Cum ar putea evolua lucrurile de aici încolo? Un scenariu ar fi ca un răspuns judiciar dur să aibă efectul dorit. Într-o funcție anterioară de șef al procuraturii, Keir Starmer, în prezent prim-ministru, a contribuit la trimiterea în închisoare a aproape 1.300 de persoane implicate în revoltele din Londra.
Procesele au început deja. Faptul că unii dintre primii judecați au plâns în boxa acuzaților nu sugerează o mișcare pregătită pentru luptă. Rețelele organizaționale slabe ar putea însemna că activitatea extremei drepte se risipește la fel de repede cum a izbucnit.
Primele măsuri serioase au început deja, în instanță. Un bărbat a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare, la Liverpool Crown Court, după ce a pledat vinovat pentru tulburări violente și agresarea unui ofițer de poliție.
Un alt scenariu este acela în care tulburările vor continua sau vor suferi mutații. Mulhall a remarcat faptul că, după o revoltă în apropierea unui hotel pentru azilanți din Knowsley, în 2023, evenimente similare au continuat timp de șase săptămâni.
Britanicii se opun violențelor, dar spun că politica privind migrația este o cauză a protestelor
Analizele sugerează că marea majoritate a britanicilor nu susțin revoltele. Dimpotrivă. Un sondaj realizat de YouGov în urma revoltelor a arătat că 85% dintre britanici sunt împotriva protestelor violente. Chiar și protestele generale sunt susținute doar de unul din trei britanici (34%), mai mult de jumătate (54%) fiind împotrivă.
În ochii publicului, cei mai responsabili pentru violențe sunt chiar protestatarii, nouă din zece britanici (88%) considerându-i cel puțin într-o oarecare măsură responsabili pentru provocarea tulburărilor, iar șapte din zece (71%) considerându-i foarte responsabili.
De asemenea, rețelele sociale sunt considerate foarte responsabile pentru revolte, 86% din public considerându-le o forță motrice esențială în desfășurarea tulburărilor. Șapte din zece britanici (69%) consideră însă, de asemenea, că presa convențională a provocat într-o oarecare măsură revoltele.
Dar dincolo de responsabilitatea personală și de factorii declanșatori imediați, publicul consideră că există și cauze politice pe termen mai lung ale revoltelor. Două treimi dintre britanici (67%) cred că politica privind imigrația din ultimii ani a contribuit la violențe, iar 55% spun același lucru despre guvernele conservatoare recente.
Publicul este mai puțin înclinat să creadă că noul guvern laburist sau Keir Starmer sunt responsabili, doar aproximativ o treime dintre britanici (33-36%) considerându-i responsabili pentru revolte. Dintre opțiunile intervievate, musulmanii sunt cel mai puțin susceptibili de a fi responsabili, doar un sfert dintre britanici (25%) considerând că aceștia sunt responsabili, față de șase din zece (59%) care nu îi învinuiesc.
Poate vrei sa citesti
Soția lui Emmanuel Macron joacă într-un serial celebru de pe Netflix
Donald Trump l-a elogiat pe Viktor Orban în dezbatere, pentru a aminti că Viktor Orban îl admiră pe Donald Trump
Finanțare de 3 milioane EUR pentru un startup româno-britanic de inteligență artificială
Moment fierbinte! Marcel Ciolacu a fost certat de un pensionar militar: Lăsați-mă să vă spun!
VIDEO Vietnamul a fost devastat total. Incredibil ce distrugeri a putut provoca Taifunul Yagi / Sute de morți și răniți
Papa Francisc merge în Singapore, ultima etapă a turneului său asiatic
NATIONAL
Soția lui Emmanuel Macron joacă într-un serial celebru de pe Netflix
Publicat
acum 2 minutein
11 septembrie 2024De
adminBrigitte Macron, prima doamnă a Franţei, va apărea pentru scurt timp în a doua parte a sezonului 4 din “Emily in Paris”, care va fi difuzat pe Netflix de joi, relatează News.ro.
„Să filmez cu ea a fost atât o onoare, cât şi o adevărată plăcere”, a declarat, pentru revista Elle, Lily Collins, care interpretează personajul principal.
Publicaţia precizează că este vorba despre o apariţie de scurtă durată, filmată în timpul unei vizite a primei doamne pe platourile de filmare, în aprilie.
Speculaţiile au început atunci când Brigitte Macron a vizitat platoul de filmare al acestui al patrulea sezon. Vizita sa pe platou, relatată la acea vreme de Le Point şi Paris Match, a fost imediat interpretată de Daily Mail ca un semn că ea va apărea în serial. Dar nici echipa de producţie şi nici Netflix nu au făcut un anunţ până acum.
Soţia preşedintelui francez a avut deja o mică istorie cu acest serial creat de Darren Star (“Sex and the City”), care povesteşte aventurile unei tinere americane expatriate. În sezonul 1, numărul de abonaţi ai lui Emily Cooper s-a multiplicat atunci când Brigitte Macron – interpretată de o dublură, filmată doar din spate – a retransmis una dintre publicaţiile sale pe reţelele sociale.
Prima doamnă a fost, de asemenea, menţionată într-o replică a personajului lui Kate Walsh, când Gala îşi aminteşte: „Francezii iubesc femeile în vârstă. Uită-te la preşedintele lor”.
Revista a adăugat că Brigitte Macron este o telespectatoare obişnuită a serialului şi că este la curent cu toate episoadele. Ea i-a găzduit chiar pe Lily Collins şi Darren Star la Palatul Élysée în timpul filmărilor pentru sezonul 3, în decembrie 2022. „Ideea apariţiei ne-a venit când eu şi Darren am întâlnit-o”, povesteşte actriţa pentru Elle: „Este o mare fană a serialului şi a primit cu mult umor evocarea personajului ei în sezonul 1”.
Cât despre Darren Star, el vede în această apariţie „o recunoaştere a impactului serialului asupra atractivităţii Franţei”. Şi el laudă calităţile actoriceşti ale lui Brigitte Macron: „O face cu talent!”.
Potrivit BFM TV, nu este prima dată când soţia lui Emmanuel Macron îşi încearcă norocul în comedie. Ea s-a jucat pe sine într-un episod al programului “Vestiaires”.
NATIONAL
Donald Trump l-a elogiat pe Viktor Orban în dezbatere, pentru a aminti că Viktor Orban îl admiră pe Donald Trump
Publicat
acum 26 de minutein
11 septembrie 2024De
adminDonald Trump a citat legăturile sale strânse cu premierul ungar Viktor Orban și admirația acestuia pentru el, în încercarea de a contracara acuzațiile Kamalei Harris, care a spus în timpul dezbaterii că liderii mondiali „râd” de fostul președinte republican.
„Permiteți-mi să vorbesc despre liderii mondiali, Viktor Orban, unul dintre cei mai respectați oameni, cunoscut ca un om puternic. Este o persoană dură. Un prim-ministru inteligent al Ungariei. Ei au spus: «De ce explodează întreaga lume? Acum trei ani nu se întâmpla asta»” a spus Trump.
„Și el (Viktor Orban) a spus: «Pentru că aveți nevoie de Trump la președinție. Le-a fost frică de el. Chinei i-a fost frică»”, a spus Trump, citându-l pe Orban.
„Și nu-mi place să folosesc cuvântul frică, dar doar îl citez. «Chinei îi era frică de el. Coreei de Nord îi era frică de el». Apropo, uitați-vă la ce se întâmplă cu Coreea de Nord. El a spus «Rusiei îi era frică de el»”, a continuat Trump, citându-l pe premierul maghiar.
„Uite, Viktor Orban a spus-o. El a spus «cea mai respectată, cea mai temută persoană este Donald Trump»”, a mai spus Trump, care l-a numit pe Joe Biden slab și demn de milă.
Răspunsul lui Trump nu a făcut decât să reflecte admirația lui Trump pentru liderii autoritari, considerți iliberali, precum Orban.
Premierul maghiar, care a devenit un erou al adepților lui Trump și al altor populiști conservatori, este cunoscut pentru atitudinea sa prietenoasă față de Rusia, pentru politicile homofobe și pentru derapajele democratice din țară, care l-au adus într-un conflict cu Bruxelles-ul.
El este acuzat că a reprimat presa și sistemul judiciar din țara sa.
Harris l-a contrat pe Trump, criticându-l pentru admirația sa față de dictatori.
„El încearcă, din nou, să dezbine și să distragă atenția de la realitate, când este foarte bine cunoscut faptul că Donald Trump este slab și a greșit în ceea ce privește securitatea națională și politica externă”, a declarat Harris.
„Este bine cunoscut faptul că admiră dictatorii, că vrea să fie dictator din prima zi, conform propriei opinii. Este bine cunoscut faptul că a spus despre Putin că poate să facă ce naiba vrea și să intre în Ucraina”, a adăugat ea.
NATIONAL
Finanțare de 3 milioane EUR pentru un startup româno-britanic de inteligență artificială
Publicat
acum 30 de minutein
11 septembrie 2024De
adminStartup-ul româno-britanic Ogre AI, specializat în soluții de prognoză bazate pe inteligență artificială pentru sectorul energetic, a obținut o investiție de 3 milioane EUR, de la investitori străini și români, în cadrul unei noi runde de finanțare.
NATIONAL
Moment fierbinte! Marcel Ciolacu a fost certat de un pensionar militar: Lăsați-mă să vă spun!
Publicat
acum 32 de minutein
11 septembrie 2024De
adminPremierul Marcel Ciolacu a fost tras la răspundere de un pensionar militar nemulțumit de modul în care s-au făcut majorările pensiilor. Omul a cerut să știe de ce pensionarii militari nu au beneficiat de creșteri la fel de mari ca oamenii o obișnuiți.
” Tocmai au crescut. Nu au crescut absolut deloc. Rezolvați cu cei 3.000 de lei, dar e vorba cu creșterea pensiilor. E vorba de solda de grad. Am stabilit cu domnul Nicolae Ciucă să discutăm cu reprezentanții dumnevoastră să găsim cea mai bună soluție”, a declarat Marcel Ciolacu.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, i-a cerut, recent, ministrului de Finanțe Marcel Boloș includerea militarilor între beneficiarii majorării plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, potrivit unor surse MEDIAFAX.
„Președintele Ciucă i-a cerut, recent, ministrului de Finanțe Marcel Boloș includerea militarilor între beneficiarii majorării plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, acordate în baza Legii nr. 223/2015, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024”, spun pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL.
Potrivit surselor citate, urmează ca Ministerul Finanțelor să pună, în scurt timp, un act normativ în transparență.
Klaus Iohanmnis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale, prin care se majorează plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.
NATIONAL
VIDEO Vietnamul a fost devastat total. Incredibil ce distrugeri a putut provoca Taifunul Yagi / Sute de morți și răniți
Publicat
acum 35 de minutein
11 septembrie 2024De
adminCel puțin 143 de persoane au murit și zeci sunt date dispărute în Vietnam, potrivit oficialilor, totul după ce un super taifun a lovit sâmbătă și continuă să aducă ploi abundente, alunecări de teren și inundații, relatează BBC.
Mii de oameni au fost văzuți blocați pe acoperișuri în unele provincii nordice, în timp ce alții au postat cereri disperate de ajutor pe rețelele de socializare.
Taifunul Yagi – cea mai puternică furtună din Vietnam din ultimii 30 de ani – a făcut ravagii în nordul țării, lăsând 1,5 milioane de oameni fără electricitate.
Oameni evacuați
Mii de locuitori ai capitalei Vietnamului, care trăiesc în apropierea râului Roşu umflat, au fost evacuaţi miercuri, deoarece apele acestuia au inundat străzile, la câteva zile după ce taifunul Yagi a lovit nordul Vietnamului, transmite Reuters.
Over the weekend, Typhoon Yagi hit Northern Vietnam. It was a monster – the largest typhoon to hit Vietnam in a generation.
More confirmation of Hanke’s School Boy’s Theory of History: It’s just one damn thing after another.pic.twitter.com/Bgi0Up2Nn7
— Steve Hanke (@steve_hanke) September 10, 2024
Yagi, cel mai puternic taifun din Asia în acest an, a atins coasta de nord a Vietnamului sâmbătă şi s-a deplasat spre vest, lovind Hanoi cu vijelii şi ploi abundente. Furtuna a lovit, de asemenea, alte provincii de pe râul Roşu, cel mai mare din zonă, prăbuşind luni un pod, relatează Reuters, potrivit News.ro.
Luni, imaginile camerei de bord au arătat momentul în care podul Phong Chau din provincia Phu Tho a cedat, aruncând mai multe mașini în apă.
Deși acum a slăbit într-o depresiune tropicală, autoritățile au avertizat că Yagi va forma mai multe perturbări pe măsură ce se deplasează spre vest.
Phan Thi Tuyet, în vârstă de 50 de ani, care locuiește aproape de râu, a declarat pentru agenția de știri AFP că nu a experimentat niciodată o apă atât de mare. “Am pierdut totul, am dispărut”, a spus ea, strângându-și cei doi câini. “A trebuit să vin pe un teren mai înalt pentru a ne salva viața. Nu am putut aduce nimic din mobilier cu noi. Totul este sub apă acum.”
Unele şcoli din Hanoi le-au transmis elevilor să rămână acasă pentru restul săptămânii din cauza îngrijorărilor legate de inundaţii, în timp ce mii de locuitori care trăiesc în zone joase au fost evacuaţi.
Mai departe spre centrul oraşului, fundaţia caritabilă Blue Dragon Children’s Foundation a fost nevoită să îşi evacueze biroul după avertismentele autorităţilor cu privire la riscurile de inundaţii.
”Oamenii se mişcau frenetic, îşi mutau motocicletele, mutau lucrurile”, a declarat Carlota Torres Lliro, ofiţerul de presă al organizaţiei caritabile, exprimându-şi îngrijorarea pentru ”zeci de copii şi familii care locuiesc în mahalale şi case improvizate lângă râu”.
Pagube însemnate
Furtuna – care a adus vânturi de aproape 150 km/h – a deteriorat poduri, a smuls acoperișuri de pe clădiri, a avariat fabrici și a declanșat inundații și alunecări de teren pe scară largă, lăsând 64 de persoane dispărute.
Autoritățile au emis acum avertizări de inundații și alunecări de teren pentru 401 comune din 18 provincii nordice.
Casele cu un etaj din provinciile Thai Nguyen și Yen Bai au fost aproape complet scufundate în primele ore ale zilei de marți, iar locuitorii așteptau ajutor pe acoperișuri.
Pe lângă morți și dispăruți, inundațiile și alunecările de teren au rănit cel puțin 752 de persoane, au declarat marți oficiali de la Ministerul Agriculturii.
Super typhoon Yagi caused mass destruction in Vietnam over the weekend, and killed more than 60 people.
UNICEF mobilised rapidly and is on the ground, focusing on emergency interventions in nutrition, health, education, water, hygiene and child and social protection. pic.twitter.com/ipwa7zUDE6
— UNICEF Ireland (@unicefireland) September 10, 2024
Înainte de a lovi Vietnamul, Yagi a lăsat 24 de morți în sudul Chinei și Filipine.
Posibile efecte pe plan mondial
De asemenea, taifunul Yagi a avariat grav un număr mare de fabrici şi a inundat depozite în centrele industriale orientate spre export din nordul Vietnamului, forţând închiderea uzinelor, unele dintre acestea urmând să aibă nevoie de săptămâni pentru a-şi relua activitatea completă, au declarat executivii.
Întreruperile ar putea afecta lanţurile globale de aprovizionare, deoarece Vietnamul găzduieşte mari operaţiuni ale multinaţionalelor care îşi exportă produsele în principal în Statele Unite, Europa şi alte ţări dezvoltate.
Părerea meteorologilor
Meteorologii spun că, pe măsură ce lumea se încălzește, taifunurile pot aduce viteze mai mari ale vântului și precipitații mai intense, deși influența schimbărilor climatice asupra furtunilor individuale este complicată.
NATIONAL
Papa Francisc merge în Singapore, ultima etapă a turneului său asiatic
Publicat
acum 36 de minutein
11 septembrie 2024De
adminPapa Francisc, în vârstă de 87 de ani, a părăsit miercuri Timorul de Est pentru o vizită de 48 de ore în Singapore, a patra şi ultima etapă a turneului său maraton în Asia de Sud-Est şi Oceania, informează AFP, potrivit Agerpres.
Miercuri dimineaţă, Papa şi-a încheiat vizita de trei zile în “Timor Leste” cu o întâlnire cu tinerii în capitala Dili, unde a fost din nou aclamat de zeci de mii de persoane înşirate de-a lungul drumurilor într-o euforie generală.
Vizita sa în Timorul de Est, aşteptată cu nerăbdare în această ţară în proporţie de 98% catolică, a culminat marţi cu o slujbă gigantică de 2,5 ore în aer liber în faţa a circa 600 000 de credincioşi, pe o vastă esplanadă de la periferia oraşului Dili.
Francisc a părăsit Dili la mijlocul zilei îndreptându-se spre Singapore, un oraş-stat cosmopolit de şase milioane de locuitori, unde este aşteptat să sosească la ora 14.15 (06.15 GMT) pentru ultima etapă a călătoriei sale.
Joi, papa se va adresa autorităţilor, se va întâlni cu persoane în vârstă şi va oficia o slujbă pe stadionul naţional, iar vineri la prânz urmează să plece la Roma.
Singapore, stat independent din 1965 şi unul dintre cele mai dezvoltate din Asia, în special în ceea ce priveşte industria şi tehnologia, a fost criticat cu privire la respectarea drepturilor omului şi severitatea sistemului său judiciar, care încă aplică pedeapsa cu moartea.
Creştinii reprezintă circa 19% din populaţie, majoritatea locuitorilor fiind budişti.
Acest turneu de 12 zile al papei Francisc, cel mai lung de la alegerea sa în 2013, se va încheia vineri, după un periplu de 33.000 de kilometri prin patru ţări (Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore).
Soția lui Emmanuel Macron joacă într-un serial celebru de pe Netflix
Donald Trump l-a elogiat pe Viktor Orban în dezbatere, pentru a aminti că Viktor Orban îl admiră pe Donald Trump
Finanțare de 3 milioane EUR pentru un startup româno-britanic de inteligență artificială
Moment fierbinte! Marcel Ciolacu a fost certat de un pensionar militar: Lăsați-mă să vă spun!
VIDEO Vietnamul a fost devastat total. Incredibil ce distrugeri a putut provoca Taifunul Yagi / Sute de morți și răniți
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
Un grav accident rutier în care un autoturism a intrat într-un cap de pod s-a produs în această dimineață în...
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu CJ Argeș, a stabilit azi Tribunalul Specializat Argeș. Procesul vizează anularea unui act emis...
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și...
Curtea de Argeș
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
Un grav accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, pe dealul Momaia din Tigveni. Paramedicii...
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
Sâmbătă, 07 septembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00 circulația rutieră va fi închisă, pentru toate categoriile de autovehicule,...
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Un violent incendiu a izbucnit cu putin timp in urma într-o gospodărie din comuna Băiculesti, satul Zigoneni. Din primele informații,...
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
În noaptea de 30 spre 31 august a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș...
ACUM! Moarte șocantă la Curtea de Argeș – Bărbat prăbușit pe terasa unui magazin din Noapteș – POLIȚIA LA FAȚA LOCULUI
Incident șocant în urmă cu puțin timp in cartierul Noapteș din Curtea de Argeș! Un bărbat în vărstă de 50...
Mioveni
ISU Argeș angajează personal – 30 pompieri și 6 șoferi VEZI DETALII
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș scoate la concurs un număr de 36 de posturi cu încadrare directă...
ATENȚE! Se prelungesc restricțiile de circulație pe roate drumurile din Argeș, din cauza caniculei
Restricțiile de circulație pe perioada codului roșu de caniculă vor fi impuse în continuare luni, 15 iulie, și marți, 16...
ARGEȘUL PÂRJOLIT! Incendii de vegetație la Valea Danului, Cepari și alte 6 localități
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii argeşeni, în unele cazuri alături de cetățeni şi Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență,...
Alertă Cod Roșu de Caniculă în tot județul Argeș – avertisment fără precedent de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de COD PORTOCALIU și COD ROȘU, valabile și în județul nostru, pentru zilele...
Câmpulung
VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”
„Mi-aș dori să fiu președintele care unește și sunt sigură că pot să fac asta. Sunt sigură, uită-te la mine”,...
NU RATA! Poliția Argeș face angajări! Se caută ajutor de șef de post la Valea Iașului și alte 8 comune, secretare și ingrijitori
Începând cu data de 19 august a.c., s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în Inspectoratului...
DE NERATAT! ISU Argeș angajează pompieri și șoferi – Zeci de posturi disponibile pentru Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung
I.S.U. Argeș angajează 30 de posturi soldați profesioniști (servanți) și 6 șoferi profesionisti pentru unitatile de pompieri din Pitești, Curtea...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
La un pas de tragedie în Curtea de Arges! Șoferul camionului spune că din cauza bumperelor i-au căzut lemnele pe carosabil
- ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM! Moarte șocantă la Curtea de Argeș – Bărbat prăbușit pe terasa unui magazin din Noapteș – POLIȚIA LA FAȚA LOCULUI
- ACTUALacum o săptămână
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
- ACTUALacum 6 zile
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
- NATIONALacum 4 zile
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
- ACTUALacum o săptămână
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
- ACTUALacum o săptămână
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
- ACTUALacum 5 zile
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă