Stai conectat...

DIVERSE

EXCLUSIV Victor Ciutacu șterge pe jos cu Drulă: “Singurul lucru memorabil din cariera lui administrativă a fost că umbla cablat și era sifon la DNA. Ce credeți că făcea, la 24 de ore de la grandiosul chix electoral, cel mai de meserie învins al alegerilor?”

Publicat

la

„Există încă, la vârful politicii românești, un personaj care pe ce pune mâna usucă. Și, totuși, pare util, fiindcă altfel demult era curățat. Numele lui e Cătălin Drulă. O vreme a fost săgeata lui Dan Barna, ulterior chiar l-a înlocuit în funcția de președinte al USR. O altă vreme s-a jucat și de-a ministrul Transporturilor, dar singurul lucru memorabil din cariera lui administrativă a fost că umbla cablat și era sifon la DNA.”, a declarat Victor Ciutacu.

Vezi și EXCLUSIV Victor Ciutacu, deloc surprins de înfrângerea lui Daniel Băluță. ”I-am spus acum o săptămână că o să ia bătaie” / ”Victoria lui Ciucu salvează PNL”. IRONIA MAXIMĂ despre Cătălin Drulă

Victor Ciutacu, despre Cătălin Drulă

„A ajuns și președinte al partidului-ONG. Umpluse țara preventiv de panouri și dube branduite cu fața lui acră, dar, după un glorios 8% la alegeri în alianță electorală, a fost nevoit să facă un pas în lateral. A împins-o cu ochii-n foc pe Elena Lasconi, pe care anterior o zburase de pe lista de europarlamentare pe motiv de fiică jihadistă, ca să aibă pe cine lucra după aia. Ceea ce s-a și întâmplat. A vândut-o ca pe un sac de cartofi, împreună cu toată gașca lui de trădători, când i s-a copt candidatura la Cotroceni lui Nicușor Dan. Pe care-l vânduse și pe el, dându-i vânt pe scările partidului pe care l-a înființat și întrebându-l unde se grăbește.

Acum, după ce s-a agitat ca disperatul să împingă guvernul la organizarea alegerilor parțiale locale musai anul ăsta, s-a văzut iar pe cai mari și s-a autointitulat succesor al lui Nicușor Dan. O întreagă campanie electorală nu a făcut altceva decât să se laude că e susținut de președinte. S-a pozat cu el, s-a filmat cu el, și-a făcut înscrisuri și bannere cu el. Mai că nu s-a declarat moștenitorul lui testamentar în viață. Cât nu s-a legitimat ca urmaș legitim, s-a plâns că e persecutat, că nu vor contracandidații să dezbată cu el și i-a înjurat pe toți ceilalți ca pe hoții de cai.

Într-un final, când rușinea era iminentă, bietul de el a început să motiveze preventiv ratarea alegerilor pe motiv că n-au fost organizate în două tururi. Păi, pentru un biet nevolnic ca el, scrutinul ar fi trebuit să fie în trei tururi, sferturi de finală, semifinală și finală. Dacă erau doar în două, la gloriosul loc 4 ocupat, juca finala mică și pierdea la scor. Oricum a ajuns să-i sufle Ana Ciceală-n ceafă.

Ei bine, ce credeți că făcea, la 24 de ore de la grandiosul chix electoral, cel mai de meserie învins al alegerilor? Trăgea sfori în USR să fie desemnat ministru al Apărării, în locul impostorului Ionuț Moșteanu, de execuția căruia nu pare deloc străin. Sau, dacă nu e loc acolo, să o dea sacrificată ritualic pe nefericita Diana Buzoianu și să se instaleze în râvnitul fotoliu de ministru al Mediului. În definitiv, mai mult decât să lase lumea fără apă sau s-o inunde, ce rău mai mare ar putea să patroneze?”, a punctat jurnalistul România TV.

Citește și EXCLUSIV Victor Ciutacu: „Amețitele și fătălăii sunt cei mai buni promotori ai programului prezidențial Apă, Hrană, Energie”

Loading

DIVERSE

Gabriela Firea lasă uşa deschisă în privinţa guvernării PSD-AUR: „Discuţii pot să aibă loc. Dar de la discuţie la o decizie este o cale atât de lungă”

Publicat

la

Declarațiile au fost făcute după ce conducerea PSD a votat în mod covârşitor pentru ieșirea partidului de la guvernare, apărând imediat scenarii privind susținerea unei noi majorități. În acest cadru, Firea a transmis că partidul rămâne angajat în apărarea intereselor cetățenilor, indiferent de poziția sa în Executiv.

„Cea mai nedreaptă acuzație din aceste zile a fost aceea că social-democraților nu le pasă de țară. Eu cred că am dovedit în toți acești ani că atunci când PSD a guvernat, a guvernat bine. Nimic nu e ușor în politică, nici de plecat, nici de rămas, pentru că ambele înseamnă responsabilități”, a declarat Gabriela Firea.

Întrebată despre posibilitatea unei alianțe de guvernare cu AUR, partidul condus de George Simion, europarlamentarul a adoptat o poziție rezervată, dar nu a exclus complet ideea unor discuții viitoare.

„În acest moment politic nu s-a pus această problemă. Sigur, în politică discuții pot să aibă loc. Dar de la discuție la o decizie este o cale atât de lungă”, a precizat aceasta.

Citeşte şi: Olguța Vasilescu spune că miniștrii PSD vor demisiona dacă Ilie Bolojan nu pleacă de bunăvoie din fruntea guvernului

Firea a subliniat că orice decizie privind alianțele politice trebuie să fie rezultatul unor analize aprofundate și să respecte cadrul democratic, evidențiind rolul Parlamentului în configurarea majorităților.

În același timp, europarlamentarul PSD a lansat critici la adresa partenerilor de la PNL, sugerând că social-democrații au făcut concesii în trecut pentru stabilitatea coaliției.

„Noi am plătit de multe ori pentru greșelile altora și le-aș aduce aminte colegilor de la PNL, care acum ne atacă, faptul că am cedat în coaliție pentru că așa e între colegi și prieteni”, a adăugat Gabriela Firea.

Citeşte şi: Bolojan se ține tare și nu demisionează! ”Vom continua să asigurăm guvernarea țării”. Despre decizia PSD de a-i retrage sprijinul: ”Iresponsabilă față de România, nu față de o persoană”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Dominic Fritz, prima reacție după ce PSD i-a retras sprijinul politic premierului Bolojan: „Rămânem alături de premierul în funcţie în această luptă. Nu dezertăm, miniștrii noștri vor fi la muncă”

Publicat

la

Dominic Fritz este de părere că nu există niciun motiv pentru demisia șefului Executivului și avertizează că social-democrații „dezertează” în momentul în care instituțiile statului trebuie reformate.

Parca o petrecere electorala cu jocuri de lumini, total inadecvata, in care PSD a aratat ca parca se bucura sa declanseze una dintre cele mai mari crize politice din istoria Romaniei. Au spus ca e un moment al adevarului, dar am azuti multe minciuni azi. Nu PSD este victima atacurilor, pentru ca ei au votat o motiune impotriva ministrei USR Diana Buzoianu, impreuna cu AUR.

PSD a fost de acord cand a fost vorba sa crestem taxele, dar cand s-a ajuns la reformarea institutiilor, PSD dezerteaza. Este o minciuna mare ca aceasta criza politica este declansata pentru romani. Este strict in interesul propriu. Urmeaza sa se semneze contracte de peste 16 miliarde de euro din SAFE, 10 miliarde din PNRR, iar miza pSD pare sa fie ca au pierdut controlul acestor bani.

PSD inca se minte ca este inca acel partid mare care poate decide singur soarta Rpomaniei. Ca o pisica care se uita in oglinda si vede un leu. PSD poate sa guverneze doar in coalitie. Minciuna cea mai mare a fost ca ar fi vorba despre Bolojan. Este clar ca nu premierul ii deranjeaza, ci calea reformista, responsabila, pe care a luat-o Romania in ultimele luni.

Ce se intampla acum, daca PSD merge mai departe si iese de la guvernare sau chiar voteaza o motiune de cenzura cu AUR? Ce isi doreste PSD si cu cine isi doreste sa livreze pentru romani? Daca isi doreste o coalitie de restaurare a coruptiei, a retelelor, atunci sa o spuna. Problema PSD-ului este cu intreg programul de reformare a tarii.

Am discutat in biroul national al USR despre aceasta situatie si vreau sa ii asigurt pe toti romanii ca noi nu dezertam, ministrii vor fi la munca, pentru a munci pentru reforme, pentru atragerea fondurilor din SAFE si din PNRR„, a spus șeful USR în conferința de presă.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Olguța Vasilescu spune că miniștrii PSD vor demisiona dacă Ilie Bolojan nu pleacă de bunăvoie din fruntea guvernului

Publicat

la

Lia Olguța Vasilescu a spus că PSD îi oferă lui Ilie Bolojan posibilitatea de a face gestul de onoare al demisiei. În caz contrar, a adăugat ea, toți miniștrii PSD vor demisiona, iar apoi vor face la fel secretarii de stat și prefecții.

”Îi dăm o posibilitate domnului Ilie Bolojan să facă un gest de onoare, şi anume să-şi dea demisia, având în vedere că nu mai are susţinere parlamentară şi deci un guvern fără susţinere parlamentară nu mai poate să existe. În al doilea rând, pentru că este un guvern care nu mai are aceleaşi forţe politice care l-au susţinut şi în aceste condiţii se consideră de drept căzut, înaintea unei moţiuni de cenzură.

Cel mai fericit gest pe care ar putea să-l facă domnul Ilie Bolojan ar fi să-şi dea demisia de onoare. Dacă nu o va face, miniştrii noştri îşi vor da demisia, după care îşi vor da demisia şi prefecţii, şi secretarii de stat. Asta ca să nu se mai spună că am încerca să rămânem agăţaţi de guvernare”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Citește și Lia Olguța Vasilescu, atacuri în rafală la adresa premierului Bolojan: „Spune că pune lanterna pe șobolanii pe care i-a găsit în cămară, dar șobolanul cel mare are o singură sprânceană și se uită încruntat către români”

Întrebată dacă PSD îi acordă lui Bolojan un termen pentru a pleca din fruntea guvernului, Olguța Vasilescu a spus: ”Cred că două zile. Două sau trei zile”.

În același context, social-democrata a declarat că anticipează, pentru depășirea crizei politice, ca partidele parlamentare să fie chemate la discuţii de către preşedintele Nicuşor Dan. Și tot ea se așteaptă la o moțiune de cenzură dacă Bolojan nu va demisiona nici după aceste discuții.

”Dacă domnul Nicuşor Dan nu va reuşi să-l convingă să demisioneze nici dumnealui pe domnul Ilie Bolojan, probabil va fi introdusă o moţiune de cenzură. Iar după moţiunea de cenzură, din punctul meu de vedere, este clar că acest guvern va fi căzut. Spuneţi că mai avem nevoie de voturi şi de la suveranişti şi de peste tot. S-ar putea să mai fie şi alte partide care să voteze. Eu, din câte am văzut zilele acestea, UDMR, de exemplu, a anunţat că nu va rămâne într-un guvern minoritar.

Cert este că, în acest moment, nu mai există o coaliţie de guvernare”, a declarat Olguța Vasilescu.

Social-democrata speră să se ajungă tot la o majoritate pe care PSD să o formeze împreună cu PNL şi că social-democraţii sunt ”deschişi la orice scenariu”.

”Mi-e greu să cred că un guvern minoritar poate să reziste”, a mai spus ea, la antena 3, potrivit news.ro.

Citește și Premierul Ilie Bolojan, atac dur la adresa PSD: „Această strategie de a declara că cineva a decis unilateral, iar PSD nu a participat la decizii nu are legătură cu realitatea, dar se promovează accelerat”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Mesajul Ursulei von der Leyen pentru noul prim-ministru al Bulgariei, Rumen Radev: „Aştept cu nerăbdare să colaborăm”

Publicat

la

„Bulgaria este un membru important al familiei europene și joacă un rol important în rezolvarea provocărilor noastre comune”, a subliniat Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe X.

Președinta Comisiei Europene l-a felicitat pe Radev şi a transmis că „așteaptă cu nerăbdare să colaboreze” cu el în vederea „prosperităţii şi securităţii Bulgariei şi Europei”.

Coaliția de centru-stânga Bulgaria Progresistă, a fostului președinte bulgar Rumen Radev, a câștigat alegerile legislative cu majoritate absolută, având 130 de mandate din cele 240 ale Parlamentului unicameral de la Sofia, conform rezultatelor oficiale publicate luni.

Această victorie zdrobitoare marchează prima majoritate parlamentară absolută pentru un partid din Bulgaria din 1997 încoace și oferă țării balcanice, cea mai săracă din Uniunea Europeană, oportunitatea de a forma un guvern stabil, după opt runde de alegeri în cinci ani, notează AFP.

Susținător al reluării dialogului cu Rusia, Rumen Radev a afirmat că țara sa „se va strădui să-și continue drumul european”. „Dar, credeți-mă, o Bulgarie puternică și o Europă puternică au nevoie de spirit critic și pragmatism”, a adăugat el.

Înainte de alegeri, Radev, fost pilot militar și general, a declarat că împărtășește refuzul Ungariei și Slovaciei de a trimite arme Ucrainei, care se apără de invazia rusă, pe motiv că „nu vede beneficiul pentru țara sa săracă în a plăti”, deși Rusia amenință stabilitatea europeană.

Citeşte şi: Peter Magyar, apel de urgență la Volodimir Zelenski. ”Ar trebui, așa cum au promis”

Cu toate acestea, Radev, care a subliniat mereu avantajele obţinute de Bulgaria, o țară cu 6,5 milioane de locuitori, de pe urma aderării la UE în 2007, a exclus să-şi folosească dreptul de veto pentru a bloca vreo decizie în cadrul blocului comunitar.

Pe de altă parte, Ministerul german de Externe i-a transmis viitorului premier al Bulgariei că Uniunea Europeană are nevoie de „parteneri de încredere” în aceste vremuri dificile.

„Sperăm că la Sofia se va putea forma rapid un guvern stabil, întrucât în vremuri dificile avem nevoie de parteneri de încredere în Uniunea Europeană pentru a face față numeroaselor provocări pe care trebuie să le abordăm împreună”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației germane, Josef Hinterseher, citat de agenția de presă EFE.

Citeşte şi: Kremlinul exultă după victoria lui Rumen Radev în alegerile parlamentare din Bulgaria: „Salutăm afirmaţiile lui şi ale altor lideri europeni cu privire la disponibilitatea lor de a rezolva problemele prin dialog”

Loading

Citește tot

DIVERSE

Bolojan se ține tare și nu demisionează! ”Vom continua să asigurăm guvernarea țării”. Despre decizia PSD de a-i retrage sprijinul: ”Este iresponsabilă”

Publicat

la

Ilie Bolojan rămâne ferm pe poziție și nu demisionează din fruntea guvernului, în ciuda deciziei PSD de a-i retrage sprijinul. Premierul a etichetat această decizie drept ”iresponsabilă” și a subliniat că rămâne pentru a asigura, alături de colegii din Executiv, ”guvernarea țării”.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Ministrul Fondurilor Europene pune presiune pe PSD. Ce pierderi riscă România, dacă social-democraţii îşi retrag miniştrii: „60% din reformele din PNRR sunt la ministere coordonate de PSD”

Publicat

la

Declarațiile vin în contextul în care scena politică este marcată de posibila retragere a miniştrilor PSD din Guvern, votată în aceeaşi zi de membrii social-democraţi din toată ţara, cu 97,7%. În acest cadru, ministrul a explicat că stabilitatea guvernamentală este esențială pentru menținerea credibilității României în fața partenerilor europeni și pentru continuarea reformelor asumate prin PNRR.

„Discuția a fost foarte aplicată, exact pe riscurile pe care le avem pe PNRR ca urmare a acestei crize, adică dacă există o retragere de portofolii acolo unde există PSD în acest moment în coordonare, care sunt reformele pe care le avem acolo.

Am făcut un demers în guvern pentru a scoate în evidență cele 14 reforme esențiale care sunt peste 11,8 miliarde de euro, ca penalități. Aceste 14 reforme, opt dintre ele sunt la ministere care sunt coordonate de PSD, deci 58,5-60% din ele sunt la ministere care sunt coordonate de PSD. Și acuma nu pot să nu mă gândesc, cu atât mai mult cu cât cei de la acest partid sunt perfect conștienți de faptul că aceste reforme sunt exact acele lucruri amânate de peste 5 ani de zile și cumva, acuma, brusc, câteva luni înainte, aleg să saboteze întreg demersurl. Dacă vom avea o problemă cu implementarea acestor reforme și îngreunarea implementării ca urmare a acestei retrageri, în mod evident va avea consecințe”, a spus Pîslaru, la Digi 24.

Ministrul a criticat dur intențiile social-democraților de a provoca o schimbare politică, afirmând că miza depășește conflictul intern din coaliție.

„Ce cred că nu-și dau seama cei care doresc să plece – sau să fie în război cu toată lumea, că până la urmă aici nu e război cu Ilie Bolojan, din punctul meu de vedere, PSD e în război cu România. În acest moment, întrebarea pe care ar trebui să o pună PSD n-ar trebui să fie: „sunteți de acord să retragem sprijinul pentru Ilie Bolojan?” ci „sunteți de acord să retragem sprijinul pentru România și pentru români?”. Ceea ce nu cred că au luat în calcul este că Ilie Bolojan nu pleacă nicăieri și că nu plecăm nicăieri, pentru că există o responsabilitate directă față de români și față de România”, a continuat ministrul.

În acest context, oficialul a atras atenția că reformele incluse în PNRR sunt complexe și necesare pentru modernizarea statului.

Citeşte şi: Lia Olguța Vasilescu, atacuri în rafală la adresa premierului Bolojan: „Spune că pune lanterna pe șobolanii pe care i-a găsit în cămară, dar în cămara aia nu o fi găsit nicio oglindă ca să vadă că șobolanul cel mare are o singură sprânceană și se uită încruntat către români?”

„Discutăm de salarizare în sectorul public, de decarbonizare, de legea apelor, de hidrogen, de off-shore, adică sunt lucruri pe care aveau timp să le facă onorabilii colegi 5 ani de zile. Le-au tot amânat. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în ultima vreme. Aveam ca reformă să nu mai existe facilități fiscale pe diverse categorii. A făcut Bolojan reformă. Am avut ca reformă pensiile speciale. A făcut Bolojan reformă. Am avut ca reformă prima parte de decarbonizare. Tot Bolojan și-a asumat reforma asta și așa mai departe. Deci, ceea ce a făcut guvernul acesta sub conducerea lui Ilie Bolojan Sunt lucruri care nu s-au făcut de 30 și ceva de de ani și acum mai aveam de dus până la capăt în câteva luni”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

Dragoș Pîslaru a mai afirmat că situația actuală reflectă un tipar politic mai vechi.

„Întotdeauna și-au omorât partenerii de coaliție, întotdeauna și-au căutat un țap ispășitor, niciodată nu și-au asumat responsabilitatea pentru ce au făcut și, ca să ne înțelegem, sunt lucruri pe care toți românii le știu și le urmăresc, situația dificilă pe care am găsit-o în iunie 2025, cu deficitul acela de 9,3% cu țara în corzi, cu PNRR-ul blocat – am spus foarte clar nu mai aveam nicio credibilitate la Bruxelles – și fuseseră făcute o serie întreagă de matrapazlâcuri pe licitațiile publice, deci mai ales în domeniul transporturilor”, a continuat el.

Ministrul a acuzat, de asemenea, un model de guvernare populist din partea PSD.

„PSD-ul are un model extrem de populist de guvernare, în care în toată perioada electorală au împărțit bani la toată lumea și cu, și fără acordul Uniunii Europene și asta este un lucru foarte clar, au dat bani cu ghiotura la populație prin programul sprijin pentru România, au aruncat 200 de milioane de euro numai în anul acela electoral 2024 și toate aceste măsuri au fost făcute în paralel cu menținerea privilegiilor, rețelele de sinecuri, interimatele din companiile de stat care sunt în pierdere de atâta vreme. Deci, cumva, ceea ce este foarte important în acest moment, această analogie că aprindem lumina sau că prim prim-ministrul a aprins lumina și că a găsit șobolani este o analogie corectă.

Eu nu spun că nu există poate în PSD persoane care ar putea într-adevăr să guverneze responsabil, dar mi se pare că acuma sunt atrași într-un exercițiu politic, în care este pur și simplu o chestiune de încordare de mușchi, ca și cum ar fi un partid de pe vremea lui Dragnea, de 40 și ceva la sută. O mai fi poate în Craiova, sau în Dolj, la o cifră de genul acesta. Dar ca să poți să dai foc la țară și să fii responsabil cu reformele pe care le avem de făcut, înseamnă fie că ți-e frică de acele reforme și le vrei amânate, că-ți pierzi din privilegii, fie că pur și simplu nu înțelegi că este fapt un atac direct la români și la România”, a spus Pîslaru.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, după ce PSD a decis să nu-l mai susțină pe Bolojan: „Mai bine o opoziție cu voce decât o guvernare cu capul plecat”

Potrivit ministrului, România mai are de recuperat aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR până la termenul-limită din 31 august, bani condiționați de implementarea reformelor.

„Aceasta este cifra reală care are două componente – are partea de investiții care trebuie implementate și ca să poți să iei banii trebuie să faci și reformele echivalent. Că dacă-i iresponsabilitatea este dusă până la capăt și PSD, după ce are acest prim exercițiu, să încerce să-l demită pe prim-ministru, care nu pleacă nicăieri, trece mai departe la depunerea unei moțiuni de cenzură, atunci este o legătură directă pe care toți românii trebuie să o urmărească, între un PSD care dinamitează practic România, într-un moment în care avem nevoie să putem să ne mobilizăm. Dacă PSD va face lucrul ăsta și va doborî guvernul cu bună știință, din acest punct de vedere, transformând acest război cu Bolojan într-un război împotriva României, este responsabilitatea PSD. Altfel, chiar și cu un guvern care rămâne interimar sau minoritar sau cum o fi, avantajul este că acuma, fără să mai existe discuții în coaliție la lucruri de genul acesta, putem împinge reformele acelea cu o viteză uimitoare. Este un lucru foarte important”, a explicat el.

Ministrul a precizat că a discutat aceste aspecte și cu președintele Nicușor Dan, subliniind necesitatea accelerării reformelor. În final, Pîslaru a transmis că actuala majoritate guvernamentală va continua să susțină Executivul.

„Ilie Bolojan nu va pleca, PNL, USR, UDMR vor susține acest guvern pentru că ăsta este comportamentul responsabil în acest moment pentru a proteja țara și românii. Și PSD a făcut o greșeală monumentală de calcul, crezând crezând că bullying-ul lor tipic prin care încearcă să destabilizeze se mai poate aplica. Și asta este, de fapt, marea greșeală de calcul. Eu încă sper în al 12-lea ceas că cei din PSD vor realiza că acest bulgăre pe care le-au rostogolit și pe care încă mai pot să-l oprească acuma într-o oră, două, nu îi duce decât în uitare, în marginalizare Asta pentru simplu fapt că cred că dacă PSD face ce face, cei care vor fi cei mai câștigați vor fi cei de la AUR și în mod evident, cei care vor fi ce vor pierde cel mai mult vor fi românii”, a mai spus ministrul.

Citeşte şi: Cutremur! PSD îi retrage sprijinul politic lui Bolojan! Grindeanu: ”Când 97,7 la sută dintre colegi îți spun că trebuie să plece acasă, nu mai este loc de nimic”

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend