Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

EXCLUSIV! O spune un primar din Argeş – Investim în drumuri dar peste 10-15 ani vom avea maşini zburǎtoare

Publicat

in

#La Cepari ca în Dubai : «Sǎ fim optimişti, tehnologia evolueazǎ »

Cu mare greutate, din lipsa banilor, primarii din judeţul Argeş încearcǎ, şi unii chiar reuşesc, sǎ ofere de la an la an un trai mai bun argeşenilor din localitǎţile pe care le conduc. Incearcǎ sǎ atragǎ fonduri de orice fel şi asta pentru cǎ banii strânşi din taxe şi impozite sunt prea puţini. Cum drumurile, apa potabilǎ sau canalizarea menajerǎ sunt principalele probleme în comunitǎţile argeşene, fiecare edil încercǎ cel puţin sǎ spere cǎ pânǎ la urmǎ le va rezolva.

Opt proiecte depuse la Ministerul Dezvoltǎrii

Primaru comunei Cepari spre exemplu, ne-a declarat zilele trecute cǎ a depus la Ministerul Dezvoltǎrii nici mai mult nici mai puţin de 8 proiecte, sperând astfel sǎ prindǎ finanţare mǎcar pentru o parte dintre ele. « Am depus proiecte, rǎmâne sǎ vedem ce fonduri primim. E vorba de bani pentru reţeaua de canalizare, pentru alimentare cu apǎ şi pentru drumuri. Fondurile proprii abia ne ajung pentru funcţionare şi pentru a înlocui câteva lǎmpi la iluminatul stradal » a declarat pentru PROFIT Cristi Ciobanu, primarul din Cepari.

« Speranţa moare ultima…. Vom avea maşini zburǎtoare »

Fǎcând haz de necaz sau pur şi simplu dintr-un optimism molipsitor am putea spune, Cristi Ciobanu a mai fǎcut o declaraţie surprinzǎtoare. « Noi bǎgǎm acum bani în drumuri şi peste vreo 10-15 ani vom avea maşini zburǎtoare. La modul în care evolueazǎ tehnologia, nimic nu ne-ar putea mira… Aţi vǎzut cǎ în Dubai spre exemplu se tot încearcǎ astfel de invenţii… Sǎ fim optimişti » mai spune edilul.

Pânǎ la tehnologie avansatǎ, balastǎri de drumuri

Pânǎ una alta însǎ, primarul Ciobanu de la Cepari e conştient spre exemplu cǎ balastǎrile de drumuri sunt o prioritate. «  Avem în comunǎ 2400 de locuitori dar împrǎştiaţi pe o suprafaţǎ de douǎ ori mai mare ca  a Domneştiului spre exemplu. Câte 2-3 case în fiecare zonǎ, pentru care trebuie sǎ balastǎm şi sǎ amenajǎm câte un kilometru doi de drum spre exemplu… Avem foarte multe drumuri de acest gen care trebuie amenajate » mai spune primarul.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

ACUM! Mașină răsturnată la Curtea de Argeș, pe strada Marina

Publicat

in

Un echipaj cu o autospecială de intervenție asigură măsuri specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unui autoturism răsturnat pe strada Marina din municipiul Curtea de Argeș.
La fața locului sunt scurgeri de lichide combustibile. Evenimentul rutier nu s-a produs acum, nu sunt victime.

foto sugestiv

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Nicolae Ciucă îndeamnă la ‘prudență’ pe problema Schengen! Și Rareș Bogdan a atras atenția, într-un interviu acordat Bugetul.ro, că trebuie să ne păstrăm rezervele

Publicat

in

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a reacționat la informația că ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România și Bulgaria.

Deși a salutat decizia lui Karner, șeful PNL a ținut să sublinieze că trebuie să ne păstrăm „în chenarul prudenței și al negocierilor”.

Într-un interviu pe care mi l-a acordat în această dimineață, și Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a atras atenția că trebuie să ne păstrăm rezervele pe problema aderării României la Schengen.

Mesajul lui Nicolae Ciucă:

„Salutăm declarațiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziției partenerilor austrieci.

Ceea ce a făcut ministrul Karner, a fost o declarație publică încurajatoare în care a pus și unele condiții care se vor discuta și analiza în perioada următoare. Decizia o așteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de președinția spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluții constructive într-o optică europeană.

Pentru că au apărut și în spațiul public românesc primele declarații, consider că o eventuală reușită este consecința conlucrării tuturor forțelor politice, a instituțiilor statului, în mod deosebit

Președinție și Guvern, și în special activitatea profesionistă a ministerului de interne și a ministerului de externe. Până la posibila decizie în ceea ce privește Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena.

Așteptăm să vedem și rezultatul votului olandez și rezultatele discuțiilor cheie ale miniștrilor de interne prezenți în Slovenia luni 11 Decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenței și al negocierilor”.

Rareș Bogdan, pentru Bugetul.ro, despre aderarea la Schengen: „Trebuie să așteptăm o condiționalitate esențială, despre care noi nu vorbim, ministrul austriac, nici atât”

Eugen Dinu: Sunt șanse reale pentru intrarea României în Schengen?

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL: Cum spuneam și săptămâna trecută pentru presa austriacă, pentru Der Standard și Die Presse, s-a întâmplat un lucru și pentru dumneavoastră presa din România: culoarele diplomatice, în momentul ăsta, sunt total dezghețate și sunt reluate la nivelul tuturor instituțiilor statului, cu puterea de la Viena.

Și acest lucru se vede, inclusiv în declarația ministrului de Interne, Karner, care trebuie salutată. E una îmbucurătoare. Însă trebuie să ne păstrăm rezervele, să nu considerăm declarația mai mult decât este.

De asemenea, să așteptăm o condiționalitate esențială, despre care noi nu vorbim, ministrul austriac, nici atât. Este vorba de votul pe care Bulgaria trebuie să-l ia în Parlamentul de la Haga, în parlamentul olandez, vot pe care România îl are încă din urmă cu un an și jumătate, încă din iunie 2022, vot care ar urma să oficializeze susținerea Olandei pentru Bulgaria.

„Noi suntem în demers cu Schengen alături de Bulgaria, nu putem să ne desprindem de bulgari”

Noi suntem în demers cu Schengen alături de Bulgaria, nu putem să ne desprindem de bulgari și, practic, în momentul acesta, înainte de orice declarație și de orice negocieri care se vor întâmpla în Slovenia și negocierile care vor continua în afară de a analiza și a studia, și a da răspuns la condiționalitățile pe care ministrul de Interne austriac le pune pentru ridicarea, pentru început, a granițelor pe zona de aerian, deci pe aeroporturi – ceea ce sigur e un lucru important, care ține de self respect, care ține de modalitatea în care românii nu doar că vor circula, dar se vor simți în Europa comună -, trebuie să așteptăm acest vot, care e unul complicat. El trebuia să aibă loc pe 6 decembrie pentru Bulgaria.

Parlamentul olandez a amânat votul, prin vocea lui Frans Timmermans, fostul comisar și vicepreședintele al Comisiei Europene, pentru data de 14. Deci, săptămâna viitoare. Asta în cazul în care se va realiza o majoritate, pentru că, după cum știți, au avut loc alegeri în Olanda.

„În cazul în care Wilders va reuși să construiască această majoritate, e foarte puțin probabil ca această nouă majoritate să acorde votul pentru Bulgaria”

În cadrul alegerilor, Geert Wilders, președintele Partidului Libertății, a ajuns să dețină cel mai mare număr de parlamentari, 37, și acum a anunțat că încearcă să construiască o majoritate cu trei partide de dreapta.

În cazul în care Wilders va reuși să construiască această majoritate, e foarte puțin probabil ca această nouă majoritate să acorde votul pentru Bulgaria. De aceea, există o emoție pe vot, în ceea ce privește votul de la Haga, pentru Bulgaria. După care, urmează să stăm de vorbă pe subiectul României și al condiționalităților pe care le pune Wilders, pentru acceptarea pentru prima dată a ridicării granițelor în zona aeroportuară.

E.D.: Putem spune că Olanda s-ar putea transforma într-o nouă Austrie pentru România?

Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL: Pentru România, nu! Pentru Bulgaria, trebuie să așteptăm și să nu ne grăbim.

Dar e îmbucurător și trebuie salutat ceea ce s-a întâmplat. Asta este indiscutabil. Trebuie salutat și trebuie să ne bucurăm de schimbarea de atitudine a puterii de la Viena, dar până la Schengen mai e o cale și negocierile trebuie să continue.

„Important este că zona diplomatică și-a făcut treaba, că în această zonă diplomatică sunt trei persoane în legătură directă cu PNL care au avut un rol important: președintele României, ministrul de Externe, ministrul de Interne”

Important este că zona diplomatică și-a făcut treaba, că în această zonă diplomatică sunt trei persoane în legătură directă cu PNL care au avut un rol important: președintele României, ministrul de Externe, ministrul de Interne și sigur că, până la urmă, e un plus al puterii de la București, atât de blamată în ultimele două săptămâni, că din nou s-a ratat Schengen-ul.

Eu am explicat, am ieșit public. Cred că am fost singurul. Primul, în mod sigur, cred că și singurul care am spus că a fost o retragere strategică de pe ordinea de zi a Consiliului JAI de pe data de 5 decembrie. Sigur că unii au crezut, alții n-au crezut. Acum se vede că a fost, pur și simplu, o decizie a noastră, pentru că Bulgaria nu avea acest acord al puterii de la Haga și riscam să avem o respingere foarte facilă a cererii de extindere a spațiului Schengen.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend