NATIONAL
Este acesta începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin? Ce arată ultimele sale declarații și înfrângeri

Publicat
acum 3 aniin
De
adminCeremonia bizară a lui Vladimir Putin în care a formalizat anexarea teritoriilor ucrainene ocupate, urmată de înfrângerile suferite de armata sa la Lîman și apoi în Herson au arătat încă o dată prăpastia dintre triumfalismul Kremlinului și realitate, scrie The Conversation.

Vladimir Putin ar putea anunța curând anexarea teritoriilor ocupate din UcrainaFoto: DreamsTime
Putem lăsa la o parte că forțele rusești nici măcar nu controlează pe deplin teritoriile pe care Putin le-a adus sub steagul rusesc. Putem lăsa la o parte și faptul că „referendumurile” de unire cu Rusia au fost o fraudă totală. Putem lăsa și la o parte faptul că acum mai mulți oameni au fugit din Rusia decât cele 300.000 de trupe suplimentare care ar trebui mobilizate pentru susținerea efortului de război rusesc.
Putem lăsa la o parte și că forțele rusesești sunt acum în retragere în multe dintre teritoriile anexate, orașul cheie Lîman fiind eliberat de Ucraina la mai puțin de 24 de ore după anexarea anunțată de Putin.
Discursul pe care Putin l-a susținut vineri unui public foarte supus ne-a oferit în sine suferite indicii cu privire la starea de spirit de la Kremlin și a liderului său în special.
Președintele rus s-a referit la Occident ca fiind „sataniști” cu „sexe variabile”, cerând un război sfânt împotriva bau-baului occidental transexual. Caracterizarea americanilor drept „neocolonialiști” a fost ridicol de ipocrită ținând cont că a fost făcută tocmai în timp ce Putin anunța recrearea unui imperiu.
El a făcut din nou referințe la împărăteasa Ecaterina cea Mare a Rusiei, a pretins că sudul Ucrainei a fost mereu rusesc și a folosit cu lejeritate termenul imperialist de „Novorossiya”.
Extinerea NATO, care chipurile ar fi declanșat o criză existențială de securitate pentru Rusia care nu i-a lăsat nicio altă opțiune decât să invadeze Ucraina, abia a fost menționată în tsunamiul de xenofobie a lui Putin.
Adevărata poveste a ultimei melodrame puse în scenă de Putin este însă că el a pus fără echivoc supraviețuirea sa politică pe „victoria” asupra Ucrainei și Occidentului.
Dar acum există semne certe că prinsoarea sa strânsă asupra puterii începe să aibe fisuri, chiar dacă decăderea finală a liderului de la Kremlin ar mai putea dura ceva.
FOTO: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia
Vladimir Putin și dilema dictatorului
Dictatorii adesea își găsesc sfârșitul din cauza unor exagerări inadvertente. La fel este și în cazul lui Putin, noile sale slăbiciuni provenind din propriile decizii.
Obsedat de recucerirea a ceea ce el crede că sunt pământuri istorice rusești și hotărât să dea vina pe Occident ca întruchipare globală a decrepitudinii morale, Putin a creat propria sa amenințare existențială.
Iar invazia pe care a declanșat-o în data de 24 februarie s-a dovedit un dezastru total. Forțele sale convenționale s-au dovedit a fi o himeră: slab instruite, prost conduse, incredibil de corupte și adesea slab echipate.
Acest lucru devine acum o amenințare internă pe care propaganda de la Kremlin depune mari eforturi să o înăbușe.
Ofensive care au fost inițial prezentate drept victorii glorioase rusești au fost ulterior respinse sau s-au împotmolit și transformat în retrageri rușinoase, forțând propagandiștii Kremlinului să încerce să stingă focuri simultane.
Însă prezentarea înfrângerilor ca „regrese temporare” poate funcționa până la un punct. Iar să găsești mereu alți vinovați, de la teorii ale conspirației despre forțele NATO care luptă la ucraineni, la criticarea comandanților de pe front că au dezamăgit Rusia, este de asemenea o soluție temporară.
În cele din urmă va deveni cât se poate de evident că singurul om care nu poate fi criticat, Vladimir Putin, este cel care prezidează peste acest dezastru. Acest lucru a început deja să se întâmple.
Margarita Simonian, „majoreta” principală a lui Putin în mass-media controlată cu o mână de fier de Kremlin, a spus subit că se disociază de politică, susținând acum că nu are niciun fel de autoritate politică.
Atunci când propagandiști loiali încearcă să pară imparțiali dictatorii ar trebui să devină îngrijorați.
FOTO: Grigory Sysoev / Sputnik / Profimedia
Putin a abandonat „centrul” politic
Enigma legată de Putin și putinism este că în mod real acesta nu a oferit niciodată vreo viziune care să ghideze Rusia, în pofida faptului că președintele rus este cel mai longeviv lider de la Kremlin după Stalin.
El a încercat să evite identificarea cu vreo poziție ideologică anume și nici măcar nu este un membru cu carnet de partid al Rusiei Unite, formațiunea politică inventată în parte pentru a reprezenta interesele Kremlinului în parlamentul rus și care în realitate este condus de Putin.
În schimb, Putin a prezidat asupra unui guvern centralizat autoritar, jucându-se de-a „divide et impera” cu diferite grupuri de interese de la Kremlin, punându-și prietenii și lacheii în poziții înalte și ocazional epurându-i.
Sistemul birocratic rusesc de negocieri între ministere puternice și indivizi puternici nu este complet străin de ceea ce putem vedea uneori și în Occident. Însă în Rusia lui Putin liniile verticale de autoritate sunt atât de puternice încât nu există dispute majore în ceea ce privește politicile, ele nefiind mediate de discuții, dezbateri sau alte exprimări ale unor opțiuni diferite.
Politicile Moscovei sunt luate mai degrabă în virtutea voinței unui singur individ: Putin. Acest lucru i-a fost util în trecut, când i-a permis să se prezinte drept fața „centrismului” politic ale cărui alegeri adesea atenuează extremismul comuniștilor sau al ultranaționaliștilor.
Însă eșecurile înregistrate de forțele armate rusești pe câmpul de luptă l-au obligat să se îndrepte spre extrema dreaptă, tocmai acel segment din politica rusească care în realitate nu l-a susținut niciodată pe deplin, deși rămâne în continuare legat de el pentru a-și păstra influența politică.
FOTO: Mikhail Klimentyev / AP / Profimedia
Ultranaționalismul rusesc este de asemenea slab susținut de populație la urnele de vot iar mulți dintre liderii săi sunt figuri ridicole.
Prin urmare, Putin pariază pe capacitatea sa de a trage el însuși populația rusă în această direcție. E drept că în democrația falsă din Rusia el nu va fi înlăturat nicidată de la putere în urma unor alegeri iar apetitul publicului pentru proteste rămâne scăzut.
Însă acum el va trebui să ia măsuri care se vor dovedi și mai puțin populare decât dezastruoasa mobilizare parțială pe care a decretat-o pe 21 septembrie.
Unii dintre aliații săi, ca liderul cecen Ramzan Kadîrov, i-au cerut deja să impună legea marțială în Rusia și folosească arme nucleare tactice împotriva Ucrainei. Însă decretarea legii marțiale l-ar slăbi și mai mult pe Putin pe plan intern iar folosirea unor arme nucleare pe câmpurile de luptă din Ucraina ar putea atrage un răspuns occidental care să grăbească și mai mult prăbușirea forțelor armate rusești.
Găsirea de țapi ispășitori este o strategie periculoasă
În trecut Putin a putut să facă epurări după bunul plac. Forțele armate, serviciile de securitate și diverși oligarhi care l-au nemulțumit au simțit în diferite momente mânia lui Putin.
Însă eșecurile înregistrate de Moscova în Ucraina nu pot fi puse doar pe seama unor generali slabi sau a informațiilor proaste primite de la Serviciul de Informații Externe condus de Serghei Narîșkin.
Eșecurile Rusiei sunt sistemice, dezvăluind lacune majore în gândirea strategică rusească, planificarea militară, managementul economic, analizele serviciilor de informații și conducerea politică.
Cu cât numărul eșecurilor începe să se adune, cu atât mai puțin viabilă va deveni strategia lui Putin de a găsi țapi ispășitori.
El a înlocuit cu rapiditate lideri militari, cel mai recent demițându-l pe comandantul Districtului Militar Vest, existând acum informații că emite ordine direct pentru generalii de pe front și că în unele cazuri a refuzat retragerea trupelor rusești pentru a se regrupa.
Evaluările serviciilor de informații care afirmau cu încredere că ucrainenii îi vor primi cu brațele deschise pe invadatorii ruși ca eliberatori s-au bazat în parte pe evaluarea proprie a lui Putin a situației, publicată într-un document din 2001 care i-a prezentat pe ucraineni drept „ruși rătăciți”.
FOTO: Alexander Nemenov / AFP / Profimedia
Kremlinul a încălcat pactul tacit pe care l-a avut cu rușii
Pe plan economic, încrederea Moscovei în fondul său suveran de investiții nu a fost suficientă pentru a proteja părți vitale ale economiei rusești de sancțiunile occidentale.
Iar convingerea lui Putin că Occidentul va ceda în fața șantajului său energetic pare doar să fi întărit hotărârea liderilor occidentali.
Bineînțeles, toate aceste lucruri nu înseamnă că Vladimir Putin va fi răsturnat de la putere mâine. El păstrează un control puternic asupra populației și a elitelor care îl servesc.
Însă cu cât declarațiile sale devin mai belicoase, cu atât ele arată că devine tot mai vulnerabil.
Prin mobilizarea populației să lupte în Ucraina el a încălcat pactul pe care l-a avut cu rușii, care nu comentau deciziile sale atât timp cât li se permitea să își vadă liniștiți de viață, atât timp cât nu fac probleme.
Iar prin tentativele sale de a arunca întreaga responsabilitate a eșecurilor înregistrate asupra subalternilor săi el a creat pentru prima dată un motiv pentru elite să se unească împotriva lui.
Urmărește ultimele evoluții din a 223-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Poate vrei sa citesti
Cea mai cool tunsoare pentru vara anului 2025. Se potrivește pentru orice tip de păr: „Nu se demodează niciodată”
Top TREI cele mai norocoase zodii în luna MAI 2025. Astrele au pregătit surprize pentru ele, belșugul le bate la ușă
Meteorologii anunță o lună mai istorică. Cum va fi vremea în București în această perioadă, temperaturi neașteptate pentru normalul acestei luni
Lidl aduce la raft, de luni, 28 aprilie, produsele adorate de români la prețuri reduse. Sunt numai bune pentru minivacanța de 1 Mai
Ce conțin, de fapt, mititeii cu AROMĂ de carne din supermarketuri. Reacția Asociației pentru Protecția Consumatorilor
Traian Băsescu: „Diaspora face preşedinţi. Veţi vedea duminică!” Ce mesaj are pentru Ciolacu
DIVERSE
Trei zodii au parte de liniște începând din 28 aprilie 2025. Nativii au trecut printr-o perioadă extrem de dificilă

Publicat
acum 9 orein
27 aprilie 2025

Trei zodii scapă de ghinion. Pe 28 aprilie 2025, luni, vremurile grele încep să se sfârșească pentru trei semne zodiacale. Când Luna se aliniază cu Saturn, putem vedea finalul unui anumit tip de trudă. Totuși, când vorbim despre trudă, ne concentrăm în special pe ceea ce nu mai putem tolera — acele poveri care au devenit atât de apăsătoare încât nu le mai putem căra.
Energia lui Saturn este strictă și puternică, iar când se aliniază cu Luna, acest tranzit astrologic ne reamintește că nu trebuie să purtăm bagaje inutile. Asta poate însemna renunțarea la un loc de muncă sau încheierea unei relații care trebuia să se termine de ceva vreme. Uneori trebuie să ne gândim la „numărul unu”, adică la noi înșine, pentru că dacă nu ne salvăm singuri, ne vom afunda în noroi.
Trei zodii își recâștigă încrederea
Berbec
Ai purtat o povară grea — poate stres, poate o responsabilitate care nici măcar nu ți-a aparținut de la început. Această aliniere Lună-Saturn vine cu o vibrație serioasă, dar extrem de benefică pentru tine. Poate că acum este momentul să spui: „Gata.” Renunțarea nu îți vine natural, dar curajul tău este imens. Poate ai simțit presiunea de a continua să lupți, dar Saturn îți spune că este timpul să îți stabilești limite și să îți recuperezi energia. Nu mai trebuie să demonstrezi nimănui nimic.
Libertatea vine în moduri neașteptate, Berbecule. Fie că este vorba despre ruperea unei conexiuni toxice sau despre plecarea dintr-o situație care îți sufoca spiritul, acel sentiment de final este, de fapt, un dar. Nu ești frânt — ești mai ușor.
Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.
DIVERSE
Cele PATRU zodii care ar trebui să fie atente în acest sezon TAUR până în 20 mai 2025. Universul le pregătește surprize nebănuite

Publicat
acum 9 orein
27 aprilie 2025

Patru zodii care ar trebui să fie atente în acest sezon taur până în 20 mai 2025. Trebuie să fii atent pentru a profita la maximum de acest sezon.
Zodii care ar trebui să fie extrem de atente în acest sezon Taur
Taur
Chiar dacă acesta este sezonul tău, ar trebui să fii atent pentru că nu vrei ca loialitatea ta să se întoarcă împotriva ta. Nu vrei să rămâi loial cuiva care refuză să te trateze cu același respect pe care i-l acorzi în mod constant. Nu vrei să rămâi alături de el în timp ce îi permiți să facă aceleași greșeli iar și iar. Chiar dacă plecarea este ultimul lucru pe care vrei să-l faci, îți datorezi ție însuți să ai grijă de tine. Nu poți rămâne cu cineva care te rănește mereu și nu are niciun interes să se schimbe. Trebuie să-ți spui la revedere, chiar dacă doare.
Citește și: Astrele au ales, fereastră cosmică rară: Două zodii scapă de blocaje și sunt lovite de valuri de noroc și abundență până la Rusalii
Leu
Sezonul Taurului este un moment în care încăpățânarea ta va fi mai evidentă ca niciodată. De aceea trebuie să fii atent. Nu vrei ca încăpățânarea ta să te împiedice să crești ca persoană. Nu vrei să presupui că știi mai bine decât oricine altcineva atunci când ar putea avea ceva important să te învețe. Așa că nu insista cu încăpățânare să faci lucrurile în felul tău, fără să iei măcar în considerare o altă cale. Păstrează o minte deschisă și o inimă deschisă. În acest fel, nu te vei închide accidental la noi oportunități care te-ar putea ajuta să crești în relațiile tale, în carieră sau ca persoană.
Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.
DIVERSE
Andreea Esca și-a făcut de cap în club. Vedeta ProTV dansează și se distrează ca la 20 de ani

Publicat
acum 9 orein
27 aprilie 2025

Andreea Esca a dansat în club, până dimineața, ca la 20 de ani. Vedeta știrilor ProTV a plecat câteva zile în vacanță, la Atena, iar apoi a mers în Belgrad, unde a întâlnit un chelner cu care a schimbat câteva vorbe în română.
La Belgrad, vedeta s-a distrat copios. A dansat pe rupte și, după cum a mărturisit, la evenimentul la care fusese invitată a „închis” petrecerea, pentru că i-a plăcut atât de mult încât nu s-a lăsat dusă de pe ringul de dans.
La 51 de ani, Andreea Esca petrece în cluburi mai ceva ca tinerii. Vedeta a făcut senzație pe ringul de dans.
Andreea Esca era mare amatoare de cluburi și în tinerețe. Ea era nelipsită din cluburile nou apărute în centrul Bucureștiului, după Revoluție. Unul dintre ele, Club 30, situat în apropierea Teatrului Național, era, pe atunci, preferatul ei, dar și al altor vedete din showbiz-ul momentului. În anii ’90, apăruseră mai multe localuri: Vox Maris, unde Fane Spoitoru i-a tăiat mâna unui polițist (sub Casa Armatei, pe bulevard), apoi Sexy Club și altele.0
DIVERSE
Cât de aproape sunt frații Pavăl de un miliard de euro în imobiliare. Patronii Dedeman au făcut o nouă achiziție de 25 de milioane de euro

Publicat
acum 10 orein
27 aprilie 2025

Clădirea de birouri Ethos House este cea mai nouă proprietate comercială care a intrat în portofoliul imobiliar local al proprietarilor Dedeman. Tranzacția de circa 25 de milioane de euro aduce portofoliul companiei mai aproape de un miliard de euro.
Valoarea de achiziție pentru proprietățile imobilare cumpărate în România, fără spațiile în care funcționează unitățile retailerului Dedeman și fără cele două hoteluri din Italia și Elvația, se apropie de 900 de milioane de euro, arată economica.net.
Frații Adrian și Pavăl au construit în ultimii ani unul dintre cele mai valoroase portofolii imobiliare din România, prin intermediul vehiculului de investiții Pavăl Holding. Portofoliul lor include clădiri de birouri premium în București și Cluj-Napoca, însumând aproximativ 356.600 de mp.
Printre cele mai notabile proprietăți se numără complexul The Bridge din Capitală, pentru care a plătit 200 de milioane de euro și The Office din Cluj-Napoca, cumpărat cu 120 de milioane de euro.
În 2022, proprietarii Dedeman au cumpărat cu 380 de milioane de euro portofoliul austriecilor de la CA Immo deținut pe plan local.
În parteneriat cu grupul lituanian Apex Alliance, Pavăl Holding a intrat pe piața hotelieră internațională prin achiziția a două hoteluri de lux. Este vorba de Grand Hotel Gardone de pe malul lacului Garda, Italia, și Waldhaus Flims Wellness Resort, un complex de cinci stele din Elveția Redeschiderea hotelului elvețian este planificată pentru 2025, după un amplu proces de renovare.
Citește și: Un supermarket deținut de români face concurență serioasă Lidl, Carrefour, Kaufland
DIVERSE
Accident teribil pe un drum din Timiș. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac și a luat foc

Publicat
acum 11 orein
27 aprilie 2025

Un grav accident rutier a avut loc duminică, 27 aprilie, între localitățile Nițchidorf și Blajova, în județul Timiș. Polițiștii Serviciului Rutier au fost alertați printr-un apel la 112 că o mașină a luat foc și că pe marginea drumului se află un bărbat în stare de inconștiență.
„În data de 27.04.2025, în jurul orei 19:20, am fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier în localitatea Blajova, urmat de izbucnirea unui incendiu la autoturismul implicat. La locul intervenţiei s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Buziaş cu o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SAJ cu medic”, a transmis, duminică seară, ISU Timiş.
La locul intervenției s-au deplasat inclusiv pompierii din cadrul Stației Buziaș cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulană SAJ cu medic.
Echipajul medical sosit la fața locului nu l-a mai putut salva pe șofer, acesta fiind declarat decedat. Cercetările sint în plină desfășurare, autoritățile încarcerând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Conform oamenilor legii, șoferul care și-a pierdut viașa este un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea Otvești, județul Timiș.
Din primele verifică a reieșit că autoturismul a ieșit în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un arbore, iar conducătorul auto a fost proiectat prin parbrizul mașinii.
Citește și: Incendiu la Spitalul de Urgență din Rădăuți. Fumul degajat a inundat spaţii tehnice şi holuri
DIVERSE
Cea mai cool tunsoare pentru vara anului 2025. Se potrivește pentru orice tip de păr: „Nu se demodează niciodată”

Publicat
acum 11 orein
27 aprilie 2025

Vara este anotimpul în care orice femeie își dorește să aibă o tunsoare care să îi ofere lejeritate și un aspect fresh, fără prea mult efort. Adrian Perjovschi, counoscut drept „hairstylistul vedetelor” a dezvăluit care va fi tunsoarea vedetă a acestei veri.
Citește și: Ce tunsoare ți se potrivește în funcție de zodie. Trăsăturile nativilor influențează stilul personal
Tunsoarea în trepte este cea care va face furori vara aceasta, a anunțat Adrian Perjovschi. Aceasta oferă un plus de volum chiar și părului mai subțire și poate fi adaptată cu ușurință oricărei fizionomii. Este alegerea ideală indiferent de forma feței sau de tipul de păr, fie el fin, des, drept, creț sau ondulat. Dacă îți dorești și breton, nu ai de ce să îți faci griji, deoarece această tunsoare permite multiple combinații!
„Tunsoarea în trepte este una dintre cele mai timeless tunsori care există. Nu se demodează niciodată, este potrivită pentru toate tipurile de păr. În ziua de astăzi, întâlnim tunsoarea în trepte sub mai multe forme cum ar fi wolf cut, butterfly hair cut”, a spus Adrian Perjovschi la Pro TV.
„Tunsoarea este foarte versatilă și, în funcție de forma feței, noi stabilim ce abordare să adoptăm. Dacă dorim să alungim forma feței sau să creăm armonie, alegem în consecință. De exemplu, pentru o față mai rotundă, creăm straturi (layers) ușor rotunjite, pentru a diminua efectul de rotunjire și pentru a obține un echilibru vizual. În mare parte, da, este versatilă și se potrivește oricărui tip de față”, a mai precizat hairstylistul.
Citește și: Ce este metoda scandinavă de somn. Soluția pentru un somn odihnitor

Trei zodii au parte de liniște începând din 28 aprilie 2025. Nativii au trecut printr-o perioadă extrem de dificilă

Cele PATRU zodii care ar trebui să fie atente în acest sezon TAUR până în 20 mai 2025. Universul le pregătește surprize nebănuite

Andreea Esca și-a făcut de cap în club. Vedeta ProTV dansează și se distrează ca la 20 de ani

Cât de aproape sunt frații Pavăl de un miliard de euro în imobiliare. Patronii Dedeman au făcut o nouă achiziție de 25 de milioane de euro

Accident teribil pe un drum din Timiș. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un copac și a luat foc

ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ

RUȘINOS! Cine sunt cei doi șoferi din Argeș, prinși la furat motorină într-o parcare în Franța

Accident tragic la Călinești! O tânără de 15 a murit după ce a căzut după o trotinetă electrică

ACUM! Accident grav la Băiculești – 3 mașini implicate

VIDEO | Polițistă cu BMW din Pitești aruncă cu petarde în curțile oamenilor – IPJ ARGEȘ, CLARIFICĂRI

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


ATAC COORDONAT? Curtea de Apel Pitești sufocată de procese împotriva deciziei CCR – 5 dosare identice intr-o singură zi
Un val semnificativ de acțiuni în justiție a inundat Curtea de Apel Pitești în urma Hotărârii Curții Constituționale a României...


Imagini șocante în Argeș: Șoferi de microbuz surprinși folosind telefoanele la volan, pasagerii în pericol, autoritățile dorm
Siguranța pasagerilor care utilizează transportul public pe ruta Câmpulung-Pitești este pusă în pericol de comportamentul iresponsabil al unora dintre șoferii...


ATENȚIE! De luni, se închide temporar un segment al autostrăzii A1 București–Pitești
De luni, 28 aprilie 2025, traficul rutier va fi închis pe Calea 2 a autostrăzii A1 București–Pitești, pe sensul de...


DE INTERES! Duminică puteți vizita galeriile tunelului autostrăzii de pe dealul Momaia
Duminică, 27 aprilie, între orele 10:00 și 16:00, publicul este invitat să participe la un eveniment inedit organizat pe șantierul Secțiunii 4...
Curtea de Argeș


ALERTĂ! Puneți mâna pe lopată, curățați-vă sanțurile și lăsați TikTok-ul! E COD PORTOCALIU de ploi în Argeș
In urma cu putin timp a intrat in vigoare in județul Argeș o ALERTĂ COD PORTOCALIU – averse torențiale care...


ACUM! Accident grav la Băiculești – 3 mașini implicate
Un grav accident rutier în care sunt implicate trei vehicule s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Băiculești....


Mașină în flăcări la Curtea de Argeș
Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au acționat în municipiul Curtea de Argeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un...


Incendiu la o gospodărie din Valea Danului
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină în comuna Valea Danului, strada Principală, pentru stingerea...


ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ
Vacanța de Paște s-a transformat într-o neplăcută aventură pentru mai mulți turiști care au ales județul Argeș ca destinație. În...
Mioveni


ALERTĂ COD GALBEN ÎN ARGEȘ! Ninsoare și frig în aprilie – Vreme severă și temperaturi sub 0 grade
ANMH a emis in aceasta dimineață o atenionare COD GALBEN care vizează bună parte din țară, inclusiv județul Argeș.Interval de...


Bugetul orașului Mioveni, votat în unanimitate: priorități clare, în ciuda constrângerilor financiare
onsiliul Local Mioveni a aprobat joi seară, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul 2025. Decizia vine în contextul unor constrângeri...


VIDEO | Argeșean de 35 ani găsit mort în apele unui râu, la Micești
Pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în comuna Micești, satul Purcăreni,...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
Câmpulung


Mașină în flăcări în Argeș – S-A FĂCUT SCRUM
Pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr au intervenit azi noapte în comuna Rucăr, strada Lunca Rucărului, pentru stingerea unui...


VIDEO | ȘI-a bătut unchiul la cârciuma din sat – Argeșeanul a fost arestat
În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal...


VIDEO | Incendiu violent la Rucăr – Casă făcută scrum
Un puternic incendiu la care au intervenit pompierii argeșeni, s-a produs luni dimineața într-o gospodărie din comuna Rucăr, strada Păpușa....
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Un proiect finanțat cu 20 milioane Euro împarte Curtea de Argeș în două tabere – Ce vor argeșenii: pasarele pentru biciclete sau canalizări și strazi reparate?
- ACTUALacum 2 săptămâni
ATENȚIE! Azi s-a închis circulația pe Autostrada A1 de la Pitești la Băiculești – 3 ZILE BLOCATĂ
- ACTUALacum 2 săptămâni
În sfârșit! Autobuzele electrice au intrat în probe la Curtea de Argeș, cu un an întârziere
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO! Comisar șef de poliție din Argeș, în rezervă, reținut pentru contrabandă!
- ACTUALacum 6 zile
ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! Turiști cu mașinile avariate din cauza gropilor de pe DJ 703 H – GROAPA ROȘIE, UN BRAND CJ și PSD ARGEȘ
- ACTUALacum 2 săptămâni
Valentin Enache, politician PSD și medic șef la Pediatrie Pitești, găsit incompatibil de ANI
- ACTUALacum 2 săptămâni
Cazul Cârjan, retrocedare teren SPGC: Magistrații au respins chemarea în garanție a consilierilor locali din Curtea de Argeș
- ACTUALacum 7 zile
RUȘINOS! Cine sunt cei doi șoferi din Argeș, prinși la furat motorină într-o parcare în Franța