NATIONAL
Eroina locală Maria Camila Osorio, învingătoare în turneul WTA de la Bogota
Publicat
acum 4 aniin
De
adminTânăra jucătoare columbiană de tenis Maria Camila Osorio (19 ani) şi-a jucat până la capăt rolul de „Cenuşăreasă” în turneul de de la Bogota, dotat cu premii în valoare 235.238 dolari, la care a participat în baza unei invitaţii oferite de organizatori, reuşind să o învingă cu 5-7, 6-3, 6-4 pe slovena Tamara Zidansek, în finala disputată duminică, potrivit Agerpres.
Osorio a obţinut victoria după două ore şi 48 minute de joc, trecându-şi în palmares primul titlu WTA din cariera sa.
Ea a doborât cu această ocazie recordul deţinut de Fabiola Zuluaga, jucătoarea cea mai importantă de până acum din istoria tenisului columbian, care a câştigat pentru prima oară turneul din capitala Columbiei în 1999, după ce împlinise vârsta de 20 ani.
„Încă nu îmi vine să crede că am cucerit titlul. Sunt foarte fericită”, a declarat Osorio, campioana ediţiei 2019 a turneului junioarelor de la US Open.
În urma acestui succes, Maria Camila Osorio a făcut un salt de 45 de locuri în clasamentul WTA, aflându-se începând de luni pe poziţia 135.
Poate vrei sa citesti
Kelemen Hunor insistă pe ideea unui singur candidat al coaliției la prezidențiale: Altfel ‘s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi’
VIDEO Sorin Grindeanu ar putea pleca de la Ministerul Transporturilor: Dorința mea nu e neapărat să continui
SURSE Cutremur în Parlament: Mandatele parlamentarilor POT ar putea fi invalidate
Planul liderilor politici de a desființa Ministerul Energiei provoacă revoltă în piață: ‘O bucurie pentru ‘băieții deștepți” / ‘România se joacă cu focul’
Cum îi poți face copilului tău un cadou special de Crăciun: Este gratuit și va deveni rapid noul viral al Sărbătorilor
Cum ar putea partidele să recâștige încrederea cetățenilor? Analiștii propun soluții urgente: ‘Oricând se poate repeta ce a fost la primul tur’
NATIONAL
Kelemen Hunor insistă pe ideea unui singur candidat al coaliției la prezidențiale: Altfel ‘s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi’
Publicat
acum 31 de minutein
13 decembrie 2024De
adminPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, pentru că altfel s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi.
„Noi am spus că din partea coaliţiei trebuie să avem un singur candidat. Desigur, dacă înţelegem ce se întâmplă acum în societate, nu trebuie să comitem greşeala ca coaliţia majoritară de guvernare să propună mai mulţi candidaţi, să pornească cu mai mulţi candidaţi. Eu îmi imaginez să avem doi candidaţi, să nu polarizăm această rundă, să nu polarizăm voturile şi să nu rămânem fără rezerve pentru runda a doua. Cei care considerăm că putem veni cu un candidat pentru preşedinţie s-ar putea ca în următoarele zile să trebuiască să ne gândim foarte profund, decidenţii politici să se gândească foarte profund la direcţia în care urmează să mergem. Dar nu este posibil ca toţi cei din coaliţie să vină cu un candidat, pentru că s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi. În ultimele zile am formulat nişte propuneri referitor la persoanele care consider că pot porni la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale.
Liderul UDMR a precizat că preşedinţii partidelor politice din coaliţia de guvernare nu trebuie să-şi compare forţele la următoarele alegeri, „pentru că ei duc guvernarea şi pe asta trebuie să se concentreze”.
„Trebuie să găsim un candidat care poate uni societatea, care se poate adresa societăţii, care este în măsură să formuleze programe şi mesaje cu care se pot identifica majoritatea cetăţenilor. Este posibil să găsim astfel de persoane inclusiv din mediul academic şi am propus unul-două nume. Este posibil să căutăm între foştii politicieni care sunt aproape de sfera politică. Nu voi repeta numele pentru că s-au menţionat de mai multe ori aceste nume. Deci important este să nu amânăm o perioadă lungă şi să decidem cât mai repede”, a declarat Kelemen Hunor.
Hunor: „Alegerile prezidențiale trebuie organizate cât mai curând”
Preşedintele Uniunii a spus că anul electoral era planificat să se încheie pe 8 decembrie, dar că decizia CCR face ca şi în anul 2025 să fie alegeri.
„Am luat la cunoştinţă decizia Curţii Constituţionale, nu vreau să comentez. Am luat la cunoştinţă decizia dar afirm cu hotărâre că alegerile prezidenţiale trebuie organizate cât mai curând. Asta înseamnă că dacă anul acesta se naşte decizia cu privire la organizarea alegerilor prezidenţiale, atunci cel mai devreme pe 30 martie vom avea alegerile, primul tur. Această decizie a Curţii Constituţionale a închis o supapă, dar nu trebuie să creăm impresia că nu vrem alegeri în curând, ci doar aşa, cândva, şi nu trebuie să amânăm decizia. Trebuie să declarăm că cel târziu până în martie sau începutul lui aprilie, oricum înainte de Paşte, trebuie să se organizeze alegerile prezidenţiale şi va fi sarcina noului guvern”, a subliniat politicianul.
Kelemen a subliniat că pe 21 decembrie expiră mandatul preşedintelui Klaus Iohannis şi că după ce se alege preşedintele Senatului,”atunci corect este ca preşedintele Iohannis să predea preşedintelui nou ales al Senatului exercitarea atribuţiilor de preşedinte, care va avea rolul şi puteri prezidenţiale interimare”.
„Trebuie să transmitem mesajul că dacă mandatul actualului preşedinte poate fi prelungit cu o jumătate de an sau cu oricât, este o situaţie periculoasă care va continua să creeze tensiuni (…). E necesar să depunem toate eforturile ca propunerile pentru candidatul la preşedinţie să se întâmple până la finalul anului, pentru că pentru alegerile prezidenţiale din martie trebuie să facem acest lucru”, a mai spus Kelemen Hunor.
NATIONAL
Deficitul de cont curent a ajuns la 24,2 mld. euro, la zece luni din 2024
Publicat
acum 33 de minutein
13 decembrie 2024De
adminDeficitul de cont curent a crescut în perioada ianuarie-octombrie 2024 la 24,2 miliarde euro, de la 18,4 miliarde euro în perioada similară a anului trecut, în conditiile în care deficitul din comerţul internaţional de bunuri s-a adâncit la 26,9 miliarde euro, arată datele transmise vineri de BNR.
Balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,7 mld. euro, în timp ce balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,69 mld euro, respectiv 9,46 mld. euro.
Cel mai mare excedent din zona de servicii s-a înregistrat în sectorul IT&C, de 5,02 miliarde euro, urmat de transport, cu 3,8 miliarde euro, în timp ce deficitul din turism a crescut la 3,74 miliarde euro.
Balanţa veniturilor primare, care includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) a înregistrat un deficit mai mare cu 793 milioane euro, de 8,24 miliarde euro, în timp ce balanţa veniturilor secundare, care includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice, a înregistrat un excedent mai mare cu 432 milioane euro, la 1,5 miliarde euro.
Investiţiile străine directe au însumat 5,51 miliarde euro (comparativ cu 5,9 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au fost 4,24 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,26 euro.
NATIONAL
În primele 10 luni, datoria externă totală s-a majorat cu 18 mld. euro faţă de decembrie 2023
Publicat
acum 38 de minutein
13 decembrie 2024De
adminDatoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în perioada ianuarie-octombrie 2024 cu 18 miliarde euro faţă de nivelul din 31 decembrie 2023, la 186,3 miliarde euro, arată datele publicate vineri de BNR.
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023.
Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel în creştere de la 12,8 mld. euro la 31 decembrie 2023.
Din volumul total, datoria externă este de 137,1 miliarde euro, în creştere cu 16,1 miliarde euro, iar creditele intra-grup reprezintă 49,1 miliarde euro, în creştere de la 47,3 mld. euro la 31 decembrie 2023.
La 31 octombrie, datoria externă pe termen lung a însumat 138,1 mld. euro (74,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 13,2% faţă de 31 decembrie 2023, în timp ce datoria externă pe termen scurt a fost de 48,1 mld. euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,2% faţă de 31 decembrie 2023.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.
NATIONAL
Pe lângă fiecare primărie de comună să fie un Birou pentru Fonduri Europene – Propunere
Publicat
acum 41 de minutein
13 decembrie 2024De
adminO soluţie pentru ca mediul rural şi mai ales micile ferme din mediul rural să beneficieze mai direct şi mai vizibil de investiții este ca în fiecare comună să fie înfiinţat un birou de fonduri europene cu un om care să adune toate informaţiile pentru oricine vrea bani de la UE, potrivit ZF citat de mediafax.
În urmă cu patru ani preşedintele Iohannis vorbea de 80 miliarde de euro disponibili pentru România în perioada 2021-2026 din fonduri structurale, PNRR şi fonduri pentru agricultură. Ar fi trebuit ca toată România să fie în şantier cu aceşti bani. Însă iată că banii stau la BNR, iar în comunele României oamenii îşi declară dezamăgirea pentru mersul economiei şi pentru cum au acces la resurse pentru a se putea dezvolta. În loc să fie un proces transparent, cu adevărat transformator pentru economie şi societate, distribuirea fondurilor europene s-a transformat într-o afacere de partid, într-o reţea subterană la care dacă nu ai acces, nu ai nici cunoştinţe despre banii disponibili şi nici posibilităţi de finanţare.
Sunt 4.000 de comune în România. De la 1 ianuarie, lângă fiecare primărie de comună sau în interior se înfiinţează un birou pe care scrie mare Fonduri Europene, unde un angajat al Ministerului Finanţelor Europene este disponibil 8 ore pe zi la toate cererile şi întrebările locuitorilor. Bani pentru canalizare şi apă, pentru acces la reţeaua de gaz metan, pentru un atelier de reparaţii de biciclete, pentru un tractor sau o semănătoare – toate informaţiile să fie adunate într-un singur loc, la aceste birouri de fonduri europene. Funcţionarii din Ministerul Fondurilor Europene şi din Agenţiile de Dezvoltare vor pleca din birourile din Bucureşti, Cluj, Timişoara sau Constanţa şi vor fi mutaţi în interes de serviciu direct lângă cei care au nevoie de aceste fonduri europene. Ei vor primi şi însărcinări de a ghida oamenii pentru a accesa fonduri şi vor supraveghea şi procesul de obţinere a fondurilor europene. Vor primi sarcini privind nivelul necesar al absorbţiei de fonduri europene pentru fiecare localitate şi vor fi verificaţi săptămânal de structurile de conducere cu privire la atingerea gradului de absorbţie.
Sunt sute de milioane de euro pentru programe pentru micii fermieri, pentru sere, pentru digitalizare, pentru producţie de hrană, pentru alimentarea cu apă şi pentru acces la energie.
Banii nu pot sta în cuferele Trezoreriei din cauza administraţiei incompetente, fără leadership şi fără dorinţa de a transforma ţara, iar oamenii să ajungă să urască Uniunea Europeană pentru că nu văd un viitor pentru ei şi pentru copiii lor. Dacă nu se va acţiona rapid în următoarele săptămâni, cu măsuri vizibile şi de impact, neîncrederea în cursul european al României se va întinde. Nemulţumirea fierbe în situaţiile de incertitudine şi dacă nu sunt luate măsuri concrete acum tensiunea publică nu va fi domolită. Veniţi cu ceva, puneţi pe masă programe coerente prin care chiar să dovediţi că vă pasă. Nici antreprenorul român să nu se gândească la faptul că gata, am trecut de ce era mai rău. Anulaţi-vă vacanţele de iarnă în Maldive şi la Miami şi veniţi să staţi la masă cu cei care conduc România ca să găsim soluţii de mers mai departe. Ca să aveţi la ce vă întoarce. Nici nu vă daţi seama ce e în ţară, ce organizare paramilitară are lumea semiinterlopă, care simte mirosul puterii. Cei care conduceţi România, cei care aţi învăţat o viaţă să vă faceţi loc în societate, cei care aţi avut viziunea, determinarea şi şansa să aveţi astăzi afaceri de zeci sau sute de milioane de euro, aveţi grijă. Pentru adevăr şi bine trebuie luptat zilnic. Dacă voi citiţi şi cumpăraţi ziarele doar când vedeţi că strada e în tumult, normal că sunteţi rupţi de realitate. Când ziarele s-au prăbuşit în România la tiraje minuscule şi toată lumea are impresia că jurnalismul trebuie să fie gratis pentru că, nu-i aşa, „toată lumea are aceleaşi ştiri“, şi oricum „toţi au devenit jurnalişti în ziua de azi“, să nu vă miraţi că nu are cine să poarte stindardul democraţiei şi al economiei de piaţă. Dacă sistemul bancar, care a făcut profituri de miliarde de euro în aceşti ani, profituri record, istorice, se gândeşte că acum e momentul să revadă cheltuielile de susţinere a mass-media profesioniste în 2025, atunci să nu vă aşteptaţi că zidul reconstruit cu atâta efort în aceste zile nu poate fi spart şi şuvoaiele haosului să inunde economia şi societatea. Acţionaţi, că altfel veţi fi/vom fi măturaţi!
NATIONAL
Suma uriașă pierdută de România, din cauza faptului că a fost întârziată aderarea la spațiul Schengen
Publicat
acum 41 de minutein
13 decembrie 2024De
adminEuroparlamentarul Eugen Tomac susține că România a pierdut mai mult de 100 de miliarde de euro de când a îndeplinit criteriile pentru aderarea la Schengen, potrivit Mediafax.
Eugen Tomac spune despre aderarea deplină a României la Spațiul Schengen că „în sfârșit, avem acest consens pe care-l așteptăm de peste 13 ani, un consens necesar pentru ca între România și UE să nu mai existe frontiere”.
„O deschidere foarte importantă vom avea și spre sudul țării, pentru că o bună parte din cetățenii românii în sezonul estival călătoresc în Bulgaria, în Grecia, iar pentru economia românească, această deschidere reprezintă un salt fantastic în față, pentru că antreprenorii români nu mai sunt nevoiți să-și pună cheltuieli suplimentare pentru transportul produselor românești pe piața europeană, așa cum s-a întâmplat până în prezent, practic, de anul viitor, dispar cozile de la trecerea frontierei între România și Ungaria și evident că aduce și costuri în ceea ce privește creșterea economică”, a declarat el la RFI.
Eurodeputatul PMP precizează că „de când îndeplinim criteriile de a intra în Spațiul Schengen până în prezent, România a pierdut peste 100 de miliarde de euro”.
Consiliul JAI a decis joi că România poate intra și cu granițele terestre în zona de liberă circulație, la 1 ianuarie 2025.
NATIONAL
VIDEO Sorin Grindeanu dă un semnal puternic în coaliție: Liderii partidelor nu vor fi candidați la prezidențiale
Publicat
acum o orăin
13 decembrie 2024De
adminMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, consideră că noua coaliție de guvernare ar trebui să susțină un candidat comun la prezidențiale, însă niciunul dintre liderii celor patru partide nu ar trebui să fie candidat, potrivit Mediafax.
„Cred următorul lucru: că în momentul în care se va constitui această coaliție guvernamentală, această coaliție trebuie să aibă un candidat unic. Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai candidat unic, dacă nu înseamnă că nu vrei să fii la guvernare”, a declarat vineri Sorin Grindeanu.
„Am văzut ce înseamnă alegerile prezidențiale trecute, în care Guvernul făcut dintr-o coaliție din două partide a avut doi candidați și a fost experiența cea mai bună”, a adăugat Grindeanu.
El susține că niciunul dintre președinții partidelor din noua coaliție nu ar trebui să candideze.
„Și mai spun ceva, tot din perspectiva mea personală, niciunul dintre cei patru președinți de partid, eventuale partide din această coaliție, nu trebuie să fie candidați. Candidat unic, da nici Ciolacu, nici Bolojan, nici Lasconi, nici Hunor nu au de ce să fie candidați, e părerea mea personală”, a mai spus ministrul social-democrat.
El susține că trebuie făcute sondaje, „care să scoată în față un candidat care să strângă voturile din partea tuturor, majoritatea voturilor”.
Kelemen Hunor insistă pe ideea unui singur candidat al coaliției la prezidențiale: Altfel ‘s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi’
Deficitul de cont curent a ajuns la 24,2 mld. euro, la zece luni din 2024
În primele 10 luni, datoria externă totală s-a majorat cu 18 mld. euro faţă de decembrie 2023
Pe lângă fiecare primărie de comună să fie un Birou pentru Fonduri Europene – Propunere
Suma uriașă pierdută de România, din cauza faptului că a fost întârziată aderarea la spațiul Schengen
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 2 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș