Conecteaza-te cu noi

Mioveni

Elevii din Mioveni, invitați la crosul Campionii Bucuriei

Publicat

in

cros 2Elevii din ciclu de învățământ gimnazial pot participa pe data de 16 mai, de la ora 11:00 la un cros organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Consiliul Local Mioveni, în cadrul proiectului „Campionii Bucuriei”.

Evenimentul, intitulat „Crosul pentru copii de învățământ gimnazial” a ajuns la cea de-a doua ediție și este un prilej pentru elevi de a participa la o competiție sportivă, fapt care le oferă o dezvoltare atât fizică, dar și mentală.

Traseul pe care se va alerga va fi următorul: intersecția Bulevardul Dacia cu Strada Părăști (semafoare), (Str. Mihai Eminescu, Pompieri, B-dul I.C. Brătianu), iar locul de sosire va fi la Catedrala “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni.

Festivitatea de premiere se va desfăşura la locul de sosire, iar câștigătorii vor primi medalii, diplome și premii în bani din partea organizatorilor.

Loading

ACTUAL

VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital

Publicat

in

Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în stare gravă, a avut loc azi noapte în Argeș, la Țițești. În urma acordării îngrijirilor medicale la fața locului, toate cele trei persoane au fost transportate la spital.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DN 73D, din direcția Davidești spre Mioveni, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul efectuării manevrei de depășire, a acroșat un alt autoturism ce se deplasa în aceeași direcție, condus de un bărbat de 27 de ani, din Mioveni.

În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-un autocamion ce se afla parcat în afara carosabilului.

În urma impactului, au suferit leziuni ocupanții primului autoturism, respectiv conducătorul auto, precum și pasagerul dreapta față – bărbat de 29 de ani, preluat in stare gravă, respectiv pasager spate -bărbat de 27 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul care conducea primul autoturism se afla sub influența alcoolului, valoarea alcoolemiei fiind mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, celui în cauză fiindu-i recoltate probe biologice, pentru stabilirea valorii alcoolemiei în sânge.

Pentru al doilea conducător auto, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că nu a consumat alcool.

În cauză cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor

Publicat

in

Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de autobuz din cartierul Colibași și zona Spitalului Orășenesc au fost ținta unor acte de huliganism. Panourile de sticlă au fost sparte, iar suprafețele sunt acoperite de graffiti și mesaje obscene.

În ciuda eforturilor constante ale autorităților locale de a menține orașul curat și îngrijit, aceste acte de vandalism subminează eforturile comunității.

„Facem un apel către toți cetățenii să fie mai responsabili și să ne ajute să stopăm acest fenomen. Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente, vă rugăm să contactați imediat dispeceratul Poliției Locale Mioveni la numărul 0348 445 855. Împreună putem face din Mioveni un oraș mai sigur și mai frumos pentru toți”, informează primăria Mioveni.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă

Publicat

in

În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt cei ce vor lupta pentru interesul argeșenilor in urmatorul mandat 2024-2028:

Deputați de Argeş, legislatura 2024-2028.

  1. Alina Gorghiu (PNL)
  2. Simona Bucura-Oprescu (PSD)
  3. Cătălin Mîndroc (PSD)
  4. Remus Mihalcea (PSD)
  5. Bogdan Velcescu (AUR)
  6. Cristina Irina Butură (AUR)
  7. Tudor Ionescu (SOS România)
  8. Ionuţ Moşteanu (USR)
  9. Dorin Popa (POT)

Senatori de Argeş, legislatura 2024-2028

  1. Ovidiu Puiu (PSD)
  2. Mihai Cotet (PNL)
  3. Narcis Mircescu (USR)
  4. Mircia Chelaru (AUR)

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE

Publicat

in

 În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o victorie concludentă în alegerile parlamentare, consolidându-și astfel poziția în fața adversarilor politici. 

Iată rezultatele pentru fiecare oraș în parte.

MUNICIPIUL PITEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT26.12%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 17.39%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 14.52%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13.56%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.13%

MUNICIPIUL CÂMPULUNG
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT –  24.63%
Locul II:UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 24.14%
Locul III: ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 15.85%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 9.04%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 6.26%

MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEȘ
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT25.34%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.89%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.47%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.85%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.77%

ORAȘ MIOVENI
Locul I: ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 24.43%
Locul II:PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 22.52%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12.34%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10.74%
Locul V: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 7.71%

ORAȘ COSTEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT –  29.23%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 24.15%
Locul III: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.68%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.51%
Locul V: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 7.96%

ORAȘ TOPOLOVENI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT28.01%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21.36%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 10.68%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9.15%
Locul V: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 8.39%

ORAȘ ȘTEFĂNEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT –  24.38%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.01%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 14.22%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 11.59%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.76%

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE

Publicat

in

În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă în alegerile parlamentare, consolidându-și astfel poziția în fața adversarilor politici. Cu un scor de 27,49%, PSD a demonstrat că susținerea populară rămâne solidă, în ciuda provocărilor cu care s-a confruntat în ultimele luni.

Pe locul al doilea s-a clasat Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), cu 20,78% din voturi, ceea ce reflectă o consolidare a prezenței acestui partid pe scena politică din Argeș. Uniunea Salvați România (USR) a obținut 11,6%, în timp ce Partidul Național Liberal (PNL) a cunoscut o prăbușire lamentabilă, înregistrând doar 10,74% din voturi.

Dezamăgirea este profundă pentru PNL, care se așteptase la un rezultat mult mai bun în acest județ crucial. Reacțiile din rândul susținătorilor și liderilor de partid subliniază o analize serios necesară asupra strategiilor adoptate în campania electorală. „Este un moment de reflexie; trebuie să înțelegem ce nu a mers și să ne redresăm rapid,” a comentat un oficial PNL, sub protecția anonimatului.

Partidul Oamenilor Tineri a obținut un procent de 8,14%, confirmându-și astfel prezența pe scena politică locală, deși nu la nivelul așteptărilor inițiale.

Această victorie a PSD în Argeș va avea cu siguranță implicații pentru formarea viitorului parlament, iar noul rezultat va determina abordările strategice ale partidelor în perioada următoare. Rămâne de văzut cum va răspunde PNL acestei frustrante înfrângeri și dacă va reuși să recâștige încrederea alegătorilor pe termen lung.

În concluzie, alegerile din Argeș reflectă nu doar o schimbare în peisajul politic local, ci oferă și un semnal clar despre direcția în care doresc să se îndrepte cetățenii județului.

CAMERA DEPUTAȚILOR

Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 27.49%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.78%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.6%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.74%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.14%

La Senat clasamentul este aproape identic si se prezintă astfel:

Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT –  26.84%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.86%
Locul III: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 11.39%
Locul IV: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.32%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.06%

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări

Publicat

in

Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea incendiului, au intervenit pompierii de la Detașamentele Mioveni, Câmpulung și Pitești cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.

În urma evenimentului, au ars acoperișurile a trei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 600 mp și a fost afectată o anexă gospodărească (magazie). S-au degradat ferestrele, ușile, pereții și elemente de mobilier din cele trei case. Din interiorul locuințelor, au fost evacuate șase butelii de gaz.

Intervenția este în dinamică, pompierii acționând pentru identificarea focarelor ascunse.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend