Connect with us

NATIONAL

Eforturi medicale la Timişoara, municipiu aflat în carantină: Medici transferaţi la spitalul de campanie construit pe stadionul CFR

Published

on

Șapte medici rezidenţi de la Spitalul Victor Babeş lucrează alături de cadrele sanitare de la Spitalul Militar de Campanie de pe stadionul CFR din Timişoara, unde, începand de sâmbătă, a fost operaționalizat un nou compartiment de Terapie Intensiva cu 10 paturi.

„Ni s-a cerut ajutorul, iar noi l-am oferit neconditionat. 7 colegi, medici rezidenti, lucreaza alaturi de cadrele sanitare de la Spitalul Militar de Campanie de pe stadionul CFR din Timisoara. Acolo, incepand de astazi, a fost operationalizat un nou compartiment de Terapie Intensiva cu 10 paturi. Gabriel Bala, Alina Popa, Alina Iova, Loredana Bala, Petrinela Daliu, Dana Dan si Diana Mateescu ii vor ajuta pe medicii, asistentele si infirmierele care se lupta pentru viata pacientilor infectati cu SARS CoV 2, internati in Compartimentul ATI al Sistemului medical modular de izolare si tratament. Cu totii au capatat experienta lucrand timp de aproape un an in sectiile de Boli Infectioase, Pneumologie sau in triajul spitalului nostru, iar acum le acorda sprijin colegilor de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu”, Timişoara”, arată o postare a Spitalului Victor Babeș pe Facebook.

Compartimentul ATI de la Spitalul Militar de campanie de pe stadionul CFR s-a deschis, sâmbătă, în Timișoara.

Prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, spune că numărului crescut de pacienți cu forme medii și severe de COVID-19 au mare nevoie de tratament, iar pentru ajutorarea acestora cu oxigen medical s-a realizat instalația de oxigen pentru un număr de 54 de paturi din cadrul secției de boli infecțioase și pentru alte 10 paturi din cadrul modulul ATI/ sistemul medical modular de izolare și tratament.

Loading

DIVERSE

Un bărbat de 48 de ani din Argeş a fost găsit împuşcat în casă. Avea hainele de înmormântare pregătite, a lăsat şi mesaj de adio

Published

on

Tragedia a avut loc joi seară în comuna Mihăești, iar alarma a fost dată chiar de soția acestuia, care a sunat la 112 după ce l-a găsit fără suflare.

Mesaj de adio și haine pregătite pentru înmormântare

Potrivit primelor informații apărute în anchetă, bărbatul – identificat ca fiind Costi Bălășoiu, consilier local PSD – ar fi folosit un pistol pe care îl deținea legal. Surse apropiate anchetei susțin că acesta ar fi lăsat în urmă un mesaj înregistrat în care își explica gestul, iar în locuință ar fi fost găsite haine pregătite pentru înmormântare și lumânări aprinse, detalii care indică faptul că gestul ar fi fost premeditat.

Doliu în lumea medicală. A murit un cunoscut chirurg din România. Mesajul cutremurător transmis de Colegiul Medicilor

Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a confirmat intervenția în acest caz. „În această seară polițiștii din Câmpulung au fost sesizați prin 112, de către o femeie din comuna Mihăești, cu privire la faptul că soțul său, în vârstă de 46 de ani, s-ar fi sinucis. Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că bărbatul prezintă o plagă împușcată în zona capului”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Doliu imens în sport, s-a stins din viaţă la doar 42 de ani: „Sunt cu inima frântă și nu știu dacă voi trece vreodată peste asta”

Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul. Arma ar fi fost deținută legal, potrivit primelor verificări. Trupul bărbatului urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Alimentul nutritiv și ieftin recomandat de Mihaela Bilic: „Nu contează că este de pui, vită sau porc”

Published

on

Mihaela Bilic este printre cei mai renumiți și apreciați experți în nutriție din România. Nutriționista împărtășește des cu fanii sfaturi despre mâncare sănătoasă, care nu trebuie să fie nici scumpă și nici dificil de gătit.

Pentru sezonul de primăvară, când frigul încă nu a părăsit definitiv România, organismul simte nevoia să primească vitamine și minerale esențiale, pentru a preveni oboseala, răcelile și anemia.

Citește și: Mihaela Bilic a dezvăluit rețeta perfectă de ou ochi fără ulei: „Se numește prăjit, dar este mai mult făcut la aburi”

Mihaela Bilic: „Multă vitamina A și D, mult fier și zinc”

Ce e bun în ficat, nu contează că este de pui, vită sau porc, are multe proteine și puține grăsimi. Multă vitamina A și D, mult fier și zinc.

Cu 100 de grame de ficăței acoperim 50% din necesarul zilnic de fier, 100 până la 300% din doza de vitamina B, plus un aport de vitamina A de 15 până la 30 de ori mai mare decât doza zilnică recomandată.

Totul cu 140 de calorii și 4 grame de grăsime. E adevărat, are mult colesterol, ca și oul, dar nu mâncăm ficat în fiecare zi”, a explicat Mihaela Bilic.

Potrivit medicului nutriționist, în doar 100 de grame de ficat găsim:

  • 50% din necesarul zilnic de fier, esențial pentru sânge și energie;
  • 100–300% din doza de vitamine B, necesare pentru metabolism și funcții cognitive;
  • 15–30 ori mai multă vitamina A decât doza recomandată zilnic, vitală pentru vedere și imunitate;
  • Proteine de calitate și doar 4 grame de grăsime;
  • Calorii moderate: 140 kcal per 100 g.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

George Maior, fost şef SRI, despre intervenţia în Iran: „Eram ambasador în SUA când administraţia Obama a încercat acel acord nuclear cu Iranul”

Published

on

George Maior, fostul șef SRI, actualul ambasador în Iordania, vorbește despre decizia SUA de a ataca Iranul. De ce a acceptat Trump să facă ce au ezitat președinții Obama, Bush sau Clinton, cum se vede războiul din mijlocul lumii arabe și care e planul pentru Iran, află dintr-un interviu pentru Gândul.
Care e starea de spirit în Iordania, strada arabă fiind destul de reactivă în astfel de momente, mai ales și cu problema palestiniană foarte caldă?

Gaza și Cisiordania au fost și rămân preocupări majore pentru interesele și securitatea Iordaniei, cu un impact semnificativ asupra populației și opiniei publice de aici. Implementarea Planului de pace pentru Gaza este urmărită foarte atent, iar Iordania este evident implicată diplomatic și strategic în proces. Dar războiul din Iran nu este deocamdată perceput, ca stare de spirit, în relație cu problema palestiniană. El este văzut prin optica securității naționale și a necesității protejării populației. Ceea ce subliniază însă guvernul iordanian este necesitatea ca aceste bombardamente să nu devieze atenția de la evoluțiile în curs aferente planului de pace amintit, referitoare la Gaza și la chestiunea palestiniană în general.

George Maior: „Coordonarea este foarte bună cu guvernul iordanian”

Cum se coordonează diplomația română cu autoritățile iordaniene și cu alte reprezentanțe europene în chestiunea asistenței pentru cetățenii români din regiune?

Coordonarea este foarte bună cu guvernul iordanian, extrem de cooperant în acest context dificil, inclusiv prin transmiterea de informații utile, iar șefa diplomației române a avut deja o convorbire constructivă cu ministrul de externe iordanian, care a arătat disponibilitate pentru sprijin în chestiuni legate de repatrieri sau evacuări. Comunicarea cu ambasadele UE este excelentă, inclusiv la nivelul schimbului de informații utile pentru a transmite cetățenilor soluții viabile de repatriere.

Operațiunea „Epic Fury”, ziua 6. Israelul lansează noi atacuri în Iran și lovește ținte Hezbollah din Beirut. Iranul anunță lupte la frontieră cu forțele separatiste susținute de americani

Credeți că această criză redefinește arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu?

Pentru Israel, programul nuclear iranian, programul privind rachetele balistice dar și influența malignă a multor grupări patronate de Iran asupra securității statului și securității regionale în general au fost considerate de mulți ani o amenințare existențială. Ceea ce e important de subliniat însă este și faptul că multe state arabe, fie din Golf, fie din Levant, au perceput și percep aceste chestiuni – în special programul nuclear iranian – ca având un impact negativ asupra securității lor naționale și asupra celei regionale, asupra echilibrului strategic, oricum istoric fragil, din zonă. În situația eliminării acestor amenințări clare, arhitectura de securitate generală din Orientul Mijlociu ar putea desigur evolua spre un echilibru mai rațional. Va rămâne însă problema palestiniană, care are un impact semnificativ. Trebuie să fim însă realiști și prudenți, iar acum este mult prea prematur pentru judecăți de valoare în acest sens, am văzut cu toții ce s-a întâmplat după înlăturarea regimului lui Saddam Hussein.

Iordania și România își pot redefini postura de politică externă?

Iordania rămâne un factor de stabilitate în zonă, exprimat printr-o diplomație inteligentă, multidirecțională, capabilă de influență pozitivă, promovând o politică de securitate pragmatică și rațională, cu efecte stabilizatoare. Ar fi important și pentru România să continue să dezvolte calitativ această relație, în concordanță cu realitățile secolului XXI, ceea ce ne-ar permite o relevanță sporită aici, dincolo de clișeul angajării tradiționale în Orientul Mijlociu, prin raporturile bune atât cu statele arabe, cât și cu Israel.

De ce a făcut Trump ce au refuzat Bush, Obama, Clinton să facă? De ce credeți că a atacat Iranul acum?

Eram ambasador în SUA când administrația Obama a încercat acel acord nuclear cu Iranul, în speranța că se va ajunge la un proces de dezangajare a Iranului în chestiunea nucleară. Acordul a fost vehement criticat de partea israeliană și de republicani pentru că ar fi oferit de fapt Iranului o umbrelă legală pentru continuarea discretă a programului nuclear, în lipsa unor mecanisme mai dure de control și monitorizare. A fost criticat aspru și pentru că nu acoperea deloc programul balistic. În general, negocierile cu Iranul pe aceste chestiuni s-au împotmolit adesea, iar metoda sancțiunilor economice, ca factor de presiune, la rându-i nu a dat roade. Probabil că administrația Trump a considerat că aceste abordări trebuie cumva schimbate radical, ținând cont și de informații asupra a ceea ce se petrecea de fapt în plan intern în Iran, pe care le vom afla mai târziu.

Cum vedeți raportul de putere din zonă după război? Ziua de după? Există o strategie coerentă sau să ne așteptăm la un export de insecuritate mai degrabă?

Oana Ţoiu anunță alertă de gradul 9 din Iran! Cum gestionează Ministerul de Externe siguranța românilor din zonele de conflict

Dificil de estimat acum, dar în mod cert balanța de putere se va schimba în sens pozitiv doar în cazul în care amenințările legate de programul nuclear și cel balistic vor fi eliminate. În registru realist însă, situația de securitate va rămâne totuși volatilă și impredictibilă, în lipsa unui plan mai amplu de stabilizare și reconfigurare a relațiilor complicate dintre mai mulți actori relevanți.

Cum decriptați strategia iraniană de a ataca țările din jur?

Cred că are în vedere încercarea de a destabiliza, de a impune costuri de război care să genereze și o presiune a populației din diferite state asupra propriilor guverne. Să testeze reziliența acestora. Aceasta în condițiile unei asimetrii evidente a capabilităților iraniene față de cele ale SUA. Evident, urmărește și țintirea unor obiective strategice, militare, dizlocate de America în zonă, dar și afectarea unor obiective economice cu relevanță asupra economiilor locale și cu impact mai mare, global chiar, în domeniul energiei în special.

Cum vedeți problema societală iraniană post război?

Să nu ne facem iluzii că lucrurile s-ar putea transforma radical, peste noapte, spre o perspectivă mai democratică și să ținem cont de o multitudine de factori culturali, religioși, istorici care definesc structura adâncă a societății.

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Daciana Sârbu anunţă că va depune plângere penală după ce fiica sa a fost abandonată de MAE în Dubai: „Sper să vă puteți pune în locul meu când sună copilul şi plânge că stă în subsol și să nu fiți vreodată în situația asta”

Published

on

Daciana Sârbu și Victor Ponta susțin că fiica lor, Irina, a fost eliminată de pe lista pasagerilor unui avion de repatriere organizat de Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE), care urma să aducă în țară 28 de copii blocați în Emiratele Arabe Unite din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Daciana Sârbu a declarat pentru sursa citată că fetița ei, Irina, a fost dată jos din autocarul care ducea copiii către aeroport. S-ar fi transmis neoficial că numele ei reprezintă „o vulnerabilitate”.

Irina a rămas la consulatul României, iar familia a reușit ulterior să găsească români care locuiesc în Emirate și care să o ajute.

Avionul are 190 de locuri, înțeleg că sunt 28 de copii, nu știu ce s-a intâmplat, decât că am fost anunțată că nu mai pleacă. Mi s-a răspuns neoficial că este o vulnerabilitate pentru că are acest nume, a spus Daciana Sârbu.

Irina este minoră până împlinește 18 ani – așa este legal. Irina nu este rezidentă în UAE. Eu nu am vorbit cu nimeni – ei au chemat-o la Consulat să o ducă la zborul de Oman, pentru că am anunțat consulatul de sâmbătă că este acolo și că îmi doresc să o aduc înapoi cât mai repede, cum au făcut atâția români, până li s-a mai răspuns la telefon.  Zborul este pe jumătate gol – deci nu lua locul nimănui. Sper să vă puteți pune în locul meu când sună copilul și plânge că stă în subsol și să nu fiți vreodată în situația asta. Dacă era „privilegiată”, zbura de sâmbătă, cum s-au întors atâția. Nu comentez de obicei și nu suport conflictele, dar doamna ministru exact asta a făcut. A sunat și a spus că nu „dă bine” să fie copilul în avion, iar lucrurile nu pot rămâne așa”, a mai spus Daciana Sârbu.

EXCLUSIV Fiica minora a lui Victor Ponta a fost data jos din autobuzul care o ducea la aeroport in Oman! Ministrul Oana Toiu ar fi dat ordinul sa nu fie imbarcata in zborul de Bucuresti! Reacția ministrului de Externe

Ministra de Externe, Oana Țoiu, a confirmat că a existat o discuție cu consulul României din Emirate în legătură cu respectarea criteriilor pentru îmbarcare. Ea a explicat că zborul este organizat prin Mecanismul European de Protecție Civilă și că prioritatea pentru repatriere a fost acordată copiilor care aveau însoțitor, în timp ce copiii neînsoțiți urmau să fie incluși în soluții ulterioare.

Eu nu pot să conform dacă echipa consulară a României a contactat persoane, într-un moment în care poate a sunat mai mulți cetățeni, nu știu cazul. Nu am intervenit să scoatem pe cineva, a spus Oana Țoiu într-o conferință de presă.

Oana Țoiu a dat vina pentru incident pe echipa consulară, căreia ”îi va cere explicații”. Criteriile pe baza cărora echipele consulare stabilesc prioritatea sunt: grupurile școale cu copii neînsoțiți și cazurile medicale. În ceea ce privește nevoie fiecărui părinte ca propriul copil să ajungă în siguranța o înțeleg dar nu cred că trebuie să suprapunem o sfadă politică, dar avem un rol instituțional. Avem anumite criterii, grupurile școlare și cazurile medicale.

Elena Udrea: „Am citit Biblia în închisoare, mi-a luat un an de zile și două luni să o termin” / „Nu sunt ţigancă, dar am avut complexul fata de la ţară!”

Nu luăm decizii individuale. Ce pot să îi spun domnului Ponta e că vom face tot ce ține de noi să existe rute spre România și vom asigura prioritate copiilor, dar ordinea ține de vârsta copiilor, a spus Țoiu. Întrebată de ce fata a fost inițial pe listă, Țoiu a răspuns că: „Echipa consulară poate a sunat mai mulți cetățeni, nu știu cazul.”

 

Loading

Continue Reading

DIVERSE

Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul

Published

on

Cristina Aldea, director executiv în cadrul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, a anunțat într-un comunicat că marți, 31 martie 2026, este ultima zi în care contribuabilii pot beneficia de bonificațiile acordate pentru plata integrală a taxelor locale.

Autoritățile locale acordă o reducere de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice. Bonificația este aplicată pentru plata integrală a sumelor datorate bugetului local până la această dată.

Reducerea se aplică impozitului sau taxei pe clădiri, impozitului sau taxei pe teren și impozitului pe mijloacele de transport.

Contribuabilii au la dispoziție mai multe metode prin care pot achita impozitele și taxele locale.

Citește și: Bani înapoi pentru mii de români: Impozite reduse pentru clădirile vechi de 50 de ani și scutiri masive pentru persoanele cu dizabilități. Ce faci dacă ai plătit deja taxele pe 2026

Plata poate fi realizată online, prin intermediul site-ului oficial al instituției sau prin platforma Ghișeul.ro. Impozitele pot fi plătite prin serviciile de internet banking ale băncilor sau prin ordin de plată.

Pentru utilizatorii de telefoane mobile este disponuibilă aplicația Ghișeul.ro. Contribuabilii pot face plata și direct la ghișeele agențiilor fiscale ale SPIT, în numerar sau cu cardul bancar.

În municipiul Constanța, taxele pot fi achitate și în numerar la stațiile OMV Petrom prin serviciul Westaco Express. Plățile pot fi realizate la agențiile Garanti Bank sau la oficiile Poșta Română.

„Plăteşte integral până la 31 martie 2026 şi beneficiezi de bonificaţie!

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa reaminteşte contribuabililor faptul că, marţi, 31 martie 2026, este ultima zi în care pot beneficia de bonificaţia de 10% pentru persoane fizice, respectiv 5% pentru persoane juridice. Bonificaţia este acordată pentru achitarea integrală a sumelor datorate bugetului local, până la data de 31 martie 2026, fiind aplicată la cuantumul impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pe mijloace de transport.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa pune la dispoziţia contribuabililor următoarele modalităţi de plată a impozitelor şi taxelor locale/speciale şi amenzilor:

Online:

– pe site-ul www.spit-ct.ro, secţiunea „SERVICII ONLINE / MODALITĂŢI DE PLATĂ”, integral sau în 5 rate, în perioada 01.01 – 31.03, inclusiv, respectiv în 3 rate în perioada 1.04 – 31.12, inclusiv, a anului fiscal, cu Bonus Card de la Garanti Bank sau prin programul BT;

– pe site-ul www.ghiseul.ro;

– prin serviciul Internet Banking;

– prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, utilizând Serviciul Internet Banking – Banca Transilvania;

Prin intermediul telefonului mobil:

– prin aplicaţia eTax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore şi Google PlayStore;

– prin aplicaţia ghişeul.ro, disponibilă pe AppStore şi Google PlayStore;

Prin ordin de plată:

– beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal: 4785631;

Prin numerar sau prin intermediul cardului bancar:

– la orice agenţie fiscală SPIT;

Prin numerar (în municipiul Constanţa):

– la staţiile OMV Petrom prin Serviciul Westaco Express;

– la agenţiile băncii Garanti Bank;

– la toate oficiile Poşta Română”, transmite într-un comunicat Cristina Aldea, director executiv în cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa”.

Citește și: Bolojan modifică taxele și impozitele locale, veste bună pentru românii îngenunchiați de scumpiri. Ordonanță de Urgență la Guvern

Loading

Continue Reading

DIVERSE

FOTO Cum a apărut îmbrăcată Mirabela Grădinaru la Palatul Prezidențial din Varșovia. S-a pozat cu Prima Doamnă a Poloniei

Published

on

Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan, alături de cuplul prezidențial polonez, au fost primite la Palatul Prezidențial din Varșovia, în contextul Zilei Solidarității româno-polone, sărbătorită anual pe 3 martie, dată care marchează semnarea Convenției de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă în 1921, simbol al legăturii profunde dintre cele două popoare.

Președintele României a discutat cu omologul său polonez despre cooperarea în domeniul securității regionale, referindu-se la Marea Neagră pentru România și Marea Baltică pentru Polonia, dezvoltarea industriei de apărare și oportunități de achiziții și producție comună de echipamente militare.

Aflat în Polonia, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de calm în contextul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, subliniind că nu există riscuri directe pentru securitatea României. Totodată, șeful statului a criticat dur regimul de la Teheran pentru „sponsorizarea terorismului” și a clarificat poziția țării noastre față de „umbrela nucleară” franceză.

Citește și: Mirabela Grădinaru intervine după ce Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Anunțul făcut de Prima Doamnă a României

Povestea de iubire dintre Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru

Deși ocupă cea mai înaltă funcție în stat, Nicușor Dan a ales să își streze viața personală departe de lumina reflectoarelor. Relația cu Mirabela Grădinaru, alături de care este de aproape două decenii, a rămas mult timp discretă și protejată de expunerea mediatică.

Chiar dacă între ei există o diferență de rstă de 14 ani, cei doi sunt percepuți drept un cuplu solid și echilibrat, construit pe stabilitate și sprijin reciproc, mai degrabă decât pe apariții publice spectaculoase.

Mirabela Grădinaru, originară din Vaslui, s-a mutat în București pentru a studia la Facultatea de Geografie. În perioada studenției, în 2005, destinul i l-a scos în cale pe Nicușor Dan, pe care l-a cunoscut într-un club din Capitală, într-o seară în care ieșirea în oral nu era neapărat în planurile ei.

Erasfârșit de sesiune și s-a întors o prietenă din Franța. A vrut să mergem în club. M-am lăsat convinsă”, își amintește ea. (Citește AICI mai multe detalii)

Loading

Continue Reading
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend