Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Economiștii fac predicții fierbinți: Zona Moldovei va exploda economic după finalizarea A7

Publicat

in

Diferenţele enorme de dezvoltare între judeţele şi regiunile României: va reuşi Autostrada Moldovei să ajusteze o parte din această diferenţă uriaşă? Cum arată PIB/capita în judeţele din proximitatea viitoarei autostrăzi A7 vs. cele mai dezvoltate judeţe din România, arată Ziarul Financiar.

Când România a intrat în Uniunea Europeană, toată discuţia era că fondurile europene vor reduce decalajele care erau vizibile şi atunci între regiunile României. Doar că la 17 ani de la aderare, sunt judeţe în România care nu au nivel de dezvoltare la nici măcar jumătate din media naţională şi nu au reuşit să atragă banii investitorilor străini.

O mică parte din restanţele din ultimii 35 de ani de la Revoluţie în ceea ce priveşte infrastructura din România se recuperează pe repede înainte şi un exemplu este Autostrada A7, cunoscută ca Autostrada Moldovei. Termenul de finalizare este, în principiu, înainte de finalul anului 2026 (când ar trebui ca de la Suceava la Bu­cureşti să se circule pe autos­tradă), pen­tru că aceasta este pe­rioada de deru­lare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cea mai importantă întrebare este, însă, dacă autostrada Moldovei va reuşi să mai amelioreze din subdezvoltarea acută a regiunii, care nu a reuşit să atragă investiţii şi s-a golit de oameni şi forţă de muncă.

„Infrastructura oriunde în ţară ajută la dezvoltare. În zona Moldovei va reduce din decalaj. Nu trebuie generalizată, pentru că Iaşiul este un pol economic foarte puternic, cu universităţi şi foarte mulţi străini care vin şi studiază. Infrastructura este necesară peste tot“, răspunde Lucian Anghel, economist şef şi director general adjunct al Libra Internet Bank, întrebat de ZF care va fi impactul A7 asupra regiunii Moldovei.

Loading

DIVERSE

IREAL! Există un oraș în care toți locuitorii trăiesc sub același acoperiș! Unde se află și de ce atrage sute de mii de turiști

Publicat

in

Da, este adevărat. Există un oraș unde toți locuitorii trăiesc sub același acoperiș!

Este vorba despre Whittier din Alaska, aflat pe țărmul sudic al acestui stat american. Are doar 263 de locuitori, care trăiesc în aceeași clădire. Acolo muncesc, acolo se odihnesc, acolo socializează.

Clădirea ce adăposește toată populația din Whittier se numește Begich Towers, are 14 niveluri și a fost construită în timpul Războiului Rece. Practic, cam tot orașul este comprimat în respectivul imobil, unde se află apartamentele locuitorilor, un magazin alimentar, un oficiu poștal, o clinică medicală, o biserică și chiar secția de Poliție. Această organizare încurajează, evident, socializarea și este foarte practică. Vremea în zonă este adesea neprietenoasă, marcată de ninsori și vânturi puternice, astfel că să ai toate serviciile la îndemână este cu adevărat un avantaj.

Pe de altă parte, este la fel de evident că Whittier, privit din exterior, întărește ideea de izolare caracteristică statului Alaska.

Citește și Scenarii de război în nordul Europei. Cum se pregătesc Marea Britanie şi aliaţii nordici pentru o posibilă agresiune a Rusiei

Accesul în Whittier se face prin tunelul ”Anton Anderson”, care are lungimea de patru kilometri, o singură bandă și leagă orașul de restul statului. Tunelul este cel mai lung din America de Nord și alternează circulația trenurilor cu cea a automobilelor, după un orar fix. A fost deschis traficului auto în 2000 și, de atunci, orașul a devenit un ”magnet” de turiști, atrăgând peste 700.000 de vizitatori pe an. Verile răcoroase cheamă acolo în special pe cei pasionați de drumeții, caiac și observarea faunei sălbatice.

Whittier oferă priveliști spectaculoase asupra Munților Chugach și ale apelor din Prince William Sound. Zona face parte din Pădurea Națională Chugach, a doua ca mărime din Statele Unite, populată de vidre de mare, foci și balene cu cocoașă.

Povestea acestui oraș începe cu mult înainte de construirea turnurilor în care locuiesc toți cei de acolo. Inițial, zona era folosită de nativii Chugach ca punct de trecere între Prince William Sound și interiorul statului Alaska – o rută naturală esențială pentru comerț.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, armata americană a descoperit potențialul strategic al locului. Înconjurat de munți și acoperit frecvent de nori, Whittier era un port ideal – aproape invizibil din aer – pentru operațiunile militare, scrie adevarul.

Ulterior, odată cu construirea călii ferate în 1943, orașul a devenit nod logistic pentru transportul de trupe și materiale.

În 1964, Whittier a fost lovit de cutremurul de Vinerea Mare, cel mai puternic seism din istoria Americii de Nord, cu magnitudinea de 9,3 grade. Seismul a fost urmat de tsunamiuri devastatoare, care au distrus mare parte din oraș.

Whittier a fost însă refăcut, iar în 1969 a renunțat la statulul militar și a devenit, oficial, oraș civil.

(sursa foto: Facebook/Jamie Loan)

Citește și Guvernul italian încearcă să-i oprească pe tineri să plece în alte țări. Măsurile fiscale pregătite de oficiali

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Ce decizie a luat Gigi Becali după ce Charalambous şi Pintili şi-au dat demisia de la Fcsb. Patronul pregăteşte o revoluţie la echipă

Publicat

in

Situația se agravează şi pe fondul unui sezon în care defensiva a devenit vulnerabilă, încasând 23 de goluri în 16 etape. Accidentările și suspendările din linia de fund au forțat echipa să improvizeze la Sibiu, unde Fcsb a abordat meciul cu un prim unsprezece atipic, având trei fundași și șapte jucători de atac înainte de eliminarea lui Daniel Bîrligea.

Problemele medicale i-au vizat pe Joyskim Dawa, Mihai Popescu, Valentin Crețu și Vlad Chiricheș, în timp ce Alexandru Pantea a lipsit din cauza suspendării. Mihai Stoica a anunțat că Crețu și Chiricheș vor reveni după pauza destinată meciurilor echipelor naționale.

„S-a terminat cu închizătorii. Joc cu Olaru şi cu Tănase. Doar aşa mai poţi câştiga campionatul. Olaru şi aşa greşeşte mult. Eu doar le spun, ei să o gândească. Ce, eu sunt antrenor? Ei să o facă, să găsească formula.”, a spus, după meci, patronul Fcsb.

Citeşte şi: Mirel Rădoi a anunţat că demisionează după ce Craiova a pierdut acasă cu UTA

Gigi Becali a dezvăluit că antrenorii Elias Charalambous și Mihai Pintilii și-au prezentat demisia imediat după meci, dar acesta a refuzat şi le-a făcut celor doi o promisiune pentru a-i convinge să rămână.

„Pintilii şi Charalambous şi-au dat demisia, au vrut să plece, am zis nu. Le-am zis că îmi asum eu de acum. Am dat vreodată vina pe Pintilii sau Charalambous? Nu. Şut trebuia să stea puţin în tribune, să rupă banca, pentru a putea să joace ca înainte”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Citeşte şi: Supercomputerul, nemilos cu FCSB şi „U” Craiova în cupele europene: şanse de 0,1% şi 1% de a prinde primele 8 locuri din grupe

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au furat startul și au împodobit bradul la începutul lui noiembrie. Cum arată pomul de Crăciun

Publicat

in

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au decis că a venit momentul pentru împodobirea bradului încă din noiembrie și au trecut la treabă. Împreună cu gemenele lor, Indira și Rania, dar și cu fiul cel mare, Milan, cei doi au scos decorațiunile, toate de culoarea roșie, și au început să le orneze în pom. Toată această activitate a fost filmată și postată ulterior pe rețelele sociale.

Valentina Pelinel a explicat că pomul a fost instalat în casă atât de devreme la „cererea expresă a celor mici„. „Cine face bradul din noiembrie? Noi! Când așa vor copiii, nu ai ce să faci“, a spus soția lui Cristi Borcea pe contul său de Instagram.

Citește și: Valentina Pelinel, despre viața alături de Cristi Borcea. Care a fost motivul pentru care s-a apropiat de Dumnezeu

Valentina Pelinel nu își mai dorește încă un copil

Pe rețelele sociale, Valentina Pelinel a postat mai multe imagini cu mica lor escapadă. „Copiii s-au distrat la Warner Bros, dar copilul din mine a cerut refill la popcorn”, a scris blondina. Un internaut a întrebat-o pe soția lui Cristi Borcea dacă „Vine un bebeluș?”, având în vedere mesajul scris. Pentru a pune punct speculațiilor, a răspuns sec și simplu: „Nu”.

Valentina preferă să se ocupe de cei trei copii pe care îi are și este conștientă că viața ar fi un pic mai grea cu încă un copil mic. „Când a venit Milan mi-am dat seama că ‘wow’, e frumos, mai vreau. Acum nu mai vreau. Mirosul îmi place. Și acum îi miros toată ziua. Dar trebuie să-ți cunoști limitele. Fac 45 de ani în decembrie. Plus că, na, mă uit cum mă împart la trei, cum ar fi să mă împart la mai mulți?

Nu le mai dai atâta atenție. Am avut sarcini ușoare, mulțumesc lui Dumnezeu. Chiar au fost sarcini ușoare. Inclusiv sarcina gemelară. Am făcut sport până aproape să nasc. Adică mi-a fost bine și atunci m-am mișcat, am mâncat de toate, m-am vopsit, mi-am făcut unghiile, mi-am făcut tot ce se poate”, spunea Valentina Pelinel.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Pantofi sport pentru bărbați: 7 tipuri recomandate pentru confort

Publicat

in

Ce influențează confortul la pantofii sport?

Confortul pantofilor sport depinde de mai multe detalii tehnice și de modul în care fiecare pereche răspunde necesităților tale zilnice. Amortizarea tălpii absoarbe șocurile la fiecare pas și reduce presiunea asupra articulațiilor, iar modelele care folosesc spumă EVA sau geluri au rezultate foarte bune în acest sens.

Suportul lateral și la nivelul gleznei previne accidentările, mai ales dacă porți pantofii perioade lungi sau practici sport. Materialele responsabile cu ventilația, precum mesh-ul, mențin piciorul uscat, în timp ce pielea sau sinteticul rezistent asigură durabilitate și aspect îngrijit în timp.

Un alt element important îl reprezintă potrivirea corectă: probează de fiecare dată adidașii bărbați spre finalul zilei, când picioarele au dimensiunea maximă, și adaptează mărimea în funcție de tipul de șosete folosit.

1. Pantofi cu amortizare maximă

Acești pantofi protejează articulațiile și oferă o senzație moale la fiecare pas. Modelele populare îmbină straturi suplimentare de spumă cu tehnologii pentru absorbția impactului. Practici pentru alergare, mers prin oraș sau pentru bărbații care petrec mult timp în picioare, acești pantofi reduc presiunea asupra călcâiului și ajută la confortul general.

Dacă mergi mult pe suprafețe dure, amortizarea maximă devine rapid favorita ta. De exemplu, mulți bărbați aleg acești pantofi la joburi care presupun deplasare constantă, tocmai pentru efectele benefice asupra picioarelor.

2. Pantofi pentru suport ortopedic

Bărbații cu arcadă joasă sau nevoia de susținere specială găsesc în aceste modele un ajutor real. Adidașii cu ramă întărită asigură protecție și ajută la menținerea unei posturi corecte. Sunt preferați de cei cu activități care impun statul în picioare ore întregi – de exemplu profesioniști din domeniul transporturilor sau educației.

Interiorul bine conturat și branțurile ergonomice sporesc confortul individual, iar opțiunile ortopedice disponibile pe piață oferă stiluri variate, fără compromis la aspect.

3. Pantofi ultra-ușori pentru alergare și mișcare dinamică

Dacă ai nevoie de încălțăminte lejeră, care aproape că “uiti” că o porți, optează pentru modelele cu o greutate mică. Pantofii ultra-ușori folosesc materiale subțiri și flexibile, elimină greutatea suplimentară și se mulează pe forma piciorului.

Astfel, devin o alegere inspirată pentru plimbări lungi sau pentru bărbații care își doresc mobilitate maximă și senzație de aerisire la fiecare pas. Exemplu: mulți preferă această categorie pentru naveta zilnică sau ca încălțăminte de rezervă la birou.

4. Pantofi pentru stabilitate și control lateral

Sporturile precum tenisul, baschetul sau antrenamentele care implică schimbări rapide de direcție cer pantofi cu talpă lată și susținere laterală suplimentară. Multe branduri au dezvoltat modele specializate pentru aceste situații, care ajută la prevenirea entorselor și mențin piciorul stabil în timpul mișcării intense.

Un bărbat care merge la sala de sport sau joacă fotbal constată rapid avantajele acestei structuri, mai ales în antrenamentele de tip interval sau în jocurile competitive.

5. Pantofi cu ventilare excelentă pentru temperaturi ridicate

Transpirația excesivă devine o problemă pentru mulți, mai ales vara sau în timpul activităților intense. Modelele cu mesh avansat au avantajul unei respirabilități ridicate, păstrând piciorul uscat și confortabil. Picioarele rămân astfel într-un mediu plăcut, chiar și în zilele foarte călduroase.

Acest tip de pantof devine o alegere utilă pentru cei care merg mult sau pentru alergători, dar și pentru bărbații care vor să evite mirosurile neplăcute.

6. Pantofi casual sport pentru utilizare zilnică

În oraș, la birou sau la o ieșire rapidă, pantofii casual sport răspund rapid cerințelor.  Acești pantofi se potrivesc cu blugi, pantaloni chino sau joggeri și ajută la construirea unor ținute relaxate, fără să pierzi latura practică. O alegere foarte utilizată în combinații de tip smart casual pentru întâlniri cu prietenii sau activități lejere.

7. Pantofi multifuncționali care acoperă mai multe activități

Dacă preferi o pereche care să se adapteze rapid de la o activitate la alta, ia în calcul modelele multifuncționale create pentru mers, sport ușor și ținute diverse. Talpa flexibilă, materialele tehnice și designul neutru le permit să integreze ușor atât în outfit-uri sport, cât și casual.

Acesta este tipul de pantof apreciat de bărbații care evită să schimbe încălțămintea în funcție de program, mizând pe eficiență și adaptabilitate.

Recomandări practice pentru achiziție și întreținere

Atunci când mergi la shopping pentru pantofi sport, respectă aceste recomandări:

  • Poartă șosetele pe care le folosești de obicei.
  • Fă proba pantofilor la finalul zilei.
  • Alege mărimea astfel încât să nu simți presiune pe degete sau părțile laterale.
  • Testează mersul câțiva pași înainte de decizie.

Întreține pantofii cu materiale moi, aerisește-i după fiecare purtare și păstrează-i departe de sursele de căldură sau umezeală exagerată. Dacă simți nevoia de extra susținere, schimbă branțurile cu unele de calitate superioară.

Un stil autentic începe cu alegerea inspirată a încălțămintei. Explorează, probează și adaptează alegerea la rutina ta zilnică. Pantofii sport potriviți aduc confort și susțin energia pozitivă în fiecare zi.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Dr. Cristian Andrei, în mijlocul unui scandal monstru. Două femei susțin că au fost abuzate sexual în timpul ședințelor și că practică fără drept psihoterapia. Cum se apără medicul

Publicat

in

Cristian Andrei este medic psihiatru specializat în neuropsihiatrie infantilă din anul 1993. La acea vreme, psihoterapia nu era reglementată în România și nici nu exista vreo autoritate care să monitorizeze bunele practici în domeniul psihologiei. Însă, absolvenții de medicină psihiatrică obțineau competențe de bază în psihoterapie la finalizarea licenței.

Din 2004 însă, după înființarea Colegiului Psihologilor din România și după modificările aduse legislației, psihoterapia a devenit o specializare separată, care aparține exclusiv de Colegiul Psihologilor. Pentru practicarea ei este obligatorie completarea studiilor de către absolvenții de medicină și alte categorii din domeniile socio-umaniste, cu școli de formare în psihoterapie de lungă durată (de 2-3 ani) și doi ani de supervizare.

Citește și: În Rusia, antreprenorii de pompe funebre au luat locul psihoterapeuților și consilierilor de dezvoltare personală. „Terapia cu coșciuge”, noua metodă de procesare și gestionare a emoțiilor

Două femei îl acuză pe dr. Cristian Andrei de hărțuire sexuală

Mara povestește că prima ședință a avut-o în 2019, la Institutul de Relații Umane. Avea 25 de ani și se confrunta cu atacuri de panică puternice, de aceea voia să discute cu un specialist. Încă de la prima ședință cu medicul Cristian Andrei, tânăra susține că primea întrebări mult prea intime: „M-a intrebat, efectiv, câți parteneri sexuali am avut, lucru care mi s-a părut că nu avea nicio legătură cu motivul pentru care venisem. M-a întrebat și despre ciclul meu menstrual, dacă e regulat, dacă nu”.

Mara a avut 11 ședințe de psihoterapie cu dr. Cristian Andrei, în aproximativ 6 luni. Pe la jumătatea procesului terapeutic, acesta ar fi sărutat-o pe gât, apoi au urmat și alte gesturi sexuale. „În timp ce îi povesteam despre niște abuzuri pe care le aveam din partea lui taică-miu, plângeam, și mi-a spus să mă ridic în picioare, să vin spre el. Mi-a zis să-mi întind mâinile. A venit și el spre mine, m-a luat în brațe, mi-a dat părul la o parte și m-a sărutat pe gât.

Mă blocasem. Nu știam ce trebuie să fac și am stat pentru că oricum aveam impresia că nu pot să mă mișc. Nici nu mai știu cum s-a terminat ședința respectivă, eram blocată. Eram prinsă în cercul ăsta vicios și mi-era rușine, mi-era și frică, dar în același timp eram și atașată de el, lucru care mă ținea în relația respectivă”, spune tânăra, potrivit Pressone.ro.

În ultima ședință de terapie din cabinetul lui, cei doi au întreținut relații sexuale. „La un moment dat, când stăteam pe canapea, s-a pus în genunchi în fața mea și și-a băgat mâinile sub fusta mea. Fără să mă întrebe, fără nimic, pur și simplu. A inițiat un act sexual cu mine chiar în cabinet. Și am continuat cu această relație și în exteriorul cabinetului, adică după asta nu mai eram deja clienta lui. El a venit la mine, a pus mâinile pe mine, a început să mă sărute, așa cum a mai avut curaj să facă și în alte circumstanțe și s-a întâmplat”.

După ce terapia s-a încheiat, Mara și dr. Cristian Andrei au continuat să se vadă timp de aproape doi ani, cel mai des în garsoniera lui. Întâlnirile aveau loc uneori o dată pe lună, alteori de două ori pe săptămână. Mara spune că „relația” dintre ei a durat, cu întreruperi, aproximativ doi ani, iar cea mai lungă perioadă continuă în care au fost împreună a durat aproape 8 luni, potrivit sursei citate.

La trei ani după ultima interacțiune cu Cristian Andrei, Mara a trimis sesizări atât la Colegiul Medicilor din România, cât și la Colegiul Psihologilor, acuzând abuzuri în timpul ședințelor de psihoterapie. Doar Colegiul Medicilor din Dâmbovița i-a răspuns pentru a-i spune că plângerea nu era completă și că instituția poate acționa doar dacă nu au trecut mai mult de șase luni de la cunoașterea abuzului.

O altă pacientă susține că a fost abuzată de celebrul medic

Flavia a făcut terapie cu Cristian Andrei în perioada 2019-2020, timp de aproximativ 8 luni. După câteva luni de ședințe individuale, femeia susține că dr. Cristian Andrei s-ar fi năpustit să o sărute.

După o sesiune de grup, am avut ședința de psihoterapie, seara, pe la ora 8-9, la etaj, unde avea cabinetul. Am deschis ușa, iar domnul doctor era pe scaun. S-a ridicat și s-a năpustit, efectiv, asupra mea. Nici măcar n-am avut timp să mă apăr sau să zic ceva, am rămas șocată. Efectiv m-a sărutat pe buze, adică un sărut din acela pasional. Și nici bine nu m-am dezmeticit, că m-a mai sărutat o dată.

Era foarte încordat și se vedea că era într-o stare foarte tensionată. Nu era calm sau romantic, iar eu efectiv am intrat într-o stare de panică când am văzut rujul meu roșu pe buzele lui și pe cămașa mea.

Eu aveam nevoie de un psihoterapeut. Eram într-un moment critic al vieții mele, chiar eram dezorientată și aveam nevoie de un ajutor. Am apelat la dânsul pentru că îl cunoșteam din terapiile de grup. Într-o sesiune de terapie, când am plecat, m-a mângâiat pe păr. Efectiv, mi-a pus mâna pe păr și nu mi-am dat seama că acesta poate să fi fost un semnal”, povestește Flavia.

Cum a reacționat dr. Cristian Andrei la toate acest acuzații

Medicul susține, inițial, că practică doar psihiatria în cabinet și că nu poate controla titulaturile care i se atribuie în spațiul public. „Ceea ce fac eu acum la Institut este evaluarea pacienților și îi direcționez apoi la unul dintre cei 5 psihoterapeuți (n.r. din cadrul Institutului). Fac și indicații asupra testelor proiective, dacă este necesar, și asupra abordării sistemice în cazul în care pacienții sunt într-o situație socială delicată. De asemenea, îi direcționez pe cei care au nevoie de gratuitate în psihoterapie”, afirmă dr. Andrei, pentru sursa menționată mai sus.

Mai mult, spune că un pacient din cadrul Institutului ajunge o singură dată în cabinetul lui psihiatric, pentru evaluare, nu pentru ședințe de psihoterapie: „Depinde cine o declară psihoterapie. Dacă nu este contract, înseamnă că nu a fost psihoterapie. Unde e contractul?”, afirmă bărbatul. Cristian Andrei mai susține că „nu este adevărat că eu mă dau drept psiholog”.

El insistă că e psihoterapeut din 1993 și că a înființat Institutul de Relații Umane în anul 2000, „cu 4 ani înainte de înființarea Colegiului Psihologilor în România.”Acesta își justifică renumele de psihoterapeut prin mai multe atestate internaționale obținute în diverse discipline, însă, niciunul dintre aceste cursuri nu echivalează, însă, cu o școală de formare acreditată de Colegiul Psihologilor din România.

Eu nu am mințit pe nimeni. Dacă dumneavoastră îmi aduceți vreo dovadă că am chemat pe cineva la mine mințindu-l că îi fac psihoterapie, eu renunț la practică mâine. De asemenea, dacă dumneavoastră aduceți o singură persoană să-mi spună în față că i-am făcut un rău, eu renunț la practica mea de orice fel”, a mai spus medicul.

Vizavi de acuzațiile celor două foste paciente, Cristian Andrei răspunde cu „nu am timp să fac așa ceva. Cum să întrețin relații sexuale? În timpul ședinței de psihoterapie faci psihoterapie”.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Livrarea de arme din SUA către unele ţări membre NATO şi Ucraina a fost suspendată. Ce ţări sunt afectate şi când ar putea fi reluate livrările

Publicat

in

Oficiali ai administrației au explicat că procesul birocratic necesar aprobării exporturilor de arme a fost perturbat de închiderea parțială a Guvernului federal, situație care a generat concedieri temporare în rândul personalului responsabil de informarea Congresului și de avizarea livrărilor. În lipsa unui număr suficient de angajați care să finalizeze notificările și procedurile obligatorii pentru transferurile internaționale, mai multe contracte rămân blocate.

„Acest lucru este cu adevărat dăunător atât pentru aliații și partenerii noștri, cât și pentru industria americană care furnizează multe dintre aceste active critice în străinătate”, a spus el.

Departamentul de Stat a indicat că printre tranzacțiile blocate se află livrări de rachete aer-aer AMRAAM, sisteme de apărare aeriană Aegis și sisteme de rachete cu lansare multiplă HIMARS, destinate Danemarcei, Croației și Poloniei. Mecanismul legal al controlului exporturilor de armament obligă Congresul să aprobe fiecare acord, iar procedura nu poate fi finalizată fără personalul specializat afectat de blocajul administrativ.

Acordurile aflate în așteptare includ atât vânzări directe între guvernul SUA și statele aliate, cât și licențe necesare companiilor americane din industria apărării pentru a exporta echipamente militare. Conform oficialilor citați, aceste întârzieri au potențialul de a afecta lanțurile de producție și de livrare ale unor programe sensibile pentru securitatea europeană.

Citeşte şi: Scenarii de război în nordul Europei. Cum se pregătesc Marea Britanie şi aliaţii nordici pentru o posibilă agresiune a Rusiei

Blocajul guvernamental din Statele Unite a depășit pragul de 40 de zile, devenind cel mai lung de acest tip din istoria americană. Guvernul federal și-a suspendat activitatea la 1 octombrie, în condițiile în care Congresul nu a reușit să adopte un buget. Economiști consultați de Bloomberg estimează pierderi economice între 10 și 30 de miliarde de dolari pe săptămână, pe fondul întreruperii operațiunilor federale și al incertitudinii pentru sectoarele dependente de finanțare publică.

Surse citate anterior de The Telegraph indicau că Washingtonul a încetat discuțiile privind un nou pachet de sprijin militar pentru Ucraina, tot ca urmare a închiderii Guvernului. Primul pachet aprobat după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a fost adoptat în septembrie și includea arme în valoare de 500 de milioane de dolari, finanțate de state europene membre NATO. Acesta cuprindea rachete și componente pentru sistemele Patriot, sisteme HAWK și obuze de artilerie.

Pe 22 octombrie, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că statele Alianței au achiziționat armament american pentru Ucraina în valoare de 2 miliarde de dolari, iar primul lot a fost deja livrat. În paralel, Washingtonul și Kievul au deschis discuții privind două acorduri majore ce ar presupune un schimb între arme și tehnologii pentru drone testate în luptă. În baza acestor negocieri, Ucraina ar urma să primească sisteme Patriot, lansatoare HIMARS pentru rachete GMLRS, complexe ATACMS și avioane de luptă americane multifuncționale, în timp ce Statele Unite ar primi tehnologii avansate pentru drone dezvoltate și utilizate de forțele ucrainene.

Citeşte şi: Cutremur la BBC, toată conducerea a demisionat după ce un discurs al lui Donald Trump a fost manipulat

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
ACTUALacum 4 zile

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

ACTUALacum 4 zile

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

ACTUALacum 5 zile

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...

ACTUALacum 6 zile

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE

În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,...

ACTUALacum 6 zile

VIDEO | Percheziții de amploare la un liceu din Pitești și două firme din Argeș: 6 mandate de percheziție au fost puse în aplicare

Sunt percheziții, marți, la Liceul Ecologic din Pitești, după ce nu s-ar fi respectat prevederile legale și s-ar fi schimbat destinația unei...

Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend