NATIONAL
Dumitru Crudu: Cum am fugit eu de acasă, pe vremea Uniunii Sovietice

Publicat
acum 2 luniin
De
admin

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Alexandru se strecoară în ogorul de tutun. Îi vede pe mama si fratele său Mihai rupând frunzele verzi, si se tupilează după o tufă de tutun. O ia în directia opusă, târându-se de-a busilea.
Alexandru iese din lanul de tutun si traversează puntea.
Alexandru mănâncă o farfurie cu bors, la bucătărie, stând în picioare. O lingură o varsă pe el. Se uită la un concert de muzică populară. Tatiana Turtureanu cântă la televizor:
-„Ti-ai uitat, neică, cuvântul
și ti-ai călcat jurământul”.
Alexandru cară de la fântâna din grădină o căldare cu apă.
Alexandru intră cu căldarea în casă și o varsă într-un lighean, în care își moaie echipamentul său sportiv. Își spală hainele în fata televizorului, la care este transmis concertul de muzică populară. Tatiana Turtureanu continuă să cânte la televizor:
-„Dacă zici că mă iubesti,
De ce nu stai ca să-mi vorbesti”.
Mihai dechide poarta cu umărul. Pune sarcina cu tutun pe prispă și se porneste spre casă, de unde se răspândeste în curte vocea Tatianei Turtureanu. Are mâinile negre. Tatiana Turtureanu continuă să cânte la televizor:
-„Hai, vino neicută, vino nu mai sta.
Hai, vino neicută, tu esti viata mea”.
Mihai trece prin fata lui Alexandru si închide televizorul.
-Ce faci? Ai venit acasă si te uiti la televizor, în timp ce noi ne spetim pe ogor. Bă, da nesimtit mai esti.
– Eu nu mă uit la televizor, eu îmi spăl echipamentul. Nu vezi?
-În casă ti-l speli?
-Da unde ai vrea?
-Afară. Hai lasă naibii ligheanul ăsta si
ajută-mă să însir tutunul pe sfori.
Asta-i mai important acum.
-Poate, pentru tine.
-Pentru toti, frate,
nu numai pentru mine.
-Păi termin de spălat si te ajut.
-Te gândesti dracului numai la tine.
-Până tu întinzi frunzele alea, eu termin de spălat.
-Egoist nenorocit ce esti.
-Până vineri trebuie să se usuce.
-De ce până vineri?
-Vineri mă întorc înapoi.
-Asta s-o crezi tu că
vineri te întorci înapoi.
-De ce să nu mă întorc?
-Duminică vin ploile.
-Duminică, da, dar eu plec vineri,n- ai auzit? Vineri.
-Da noi n-am strâns nici jumătate.
Alexandru continuă să-si spele echipamentul.
Alexandru îsi însiră pe o sfoară tricoul, chilotul, ciorapii, ghetrele. Hainele lui Alexandru sunt înrămate între zeci de frunze de tutun. Mihai vine la el și îi zice:
-Hai să mergem.
Alexandru îl întreabă.
-Unde?
-La tutun, unde dracu în altă parte?
Mihai o ia înainte. Alexandru vine după el.
Mihai si Alexandru trec punea care se clatină sub ei. Intră în plantația de tutun. Mama le iese înainte cu un brat de frunze de tutun. Alexandru o pupă pe obraz. Mama asează sarcina de tutun în intervalul dintre două rânduri de tutun.Mihai îi arată cu mâna spre un rând de tufe de tutun.
-Rândul ăsta e al tău,
Alexandru.Baftă, frătioare!
-Săndutule, da s-o întâmplat ceva? Îl întreabă mama.
-Nu s-o întâmplat nimic, mamă.
-Te-ai întors prea devreme.
-Ne-au dat o pauză de
două zile, înainte de turneu.
Vineri mă întorc înapoi, mamă.
Intervine Mihai.
-Lăsati vorba. Discutăm diseară.
Se lasă seara. Întunericul se face tot dens, încât nu se mai văd unul pe altul. Mama îi îndeamnă să meargă acasă.
-Tutunul ăsta n-o să fugă de pe deal, o să-l găsim si mâine aici. Haideti să mergem acasă.
Mihai nu vrea să plece.
-Încă cinci minute si mergem.
Alexandru pleacă singur. Mihai strigă la el.
-Da sarcina de tutun cine o să ti-o care, sau ai slugi? Întoarce-te înapoi si ia-ti sarcina de tutun. Bine, mamă, fie, hai să facem cum zici matale. Mergem acasă.
Cu sarcinile de tutun în spate, părăsesc ogorul de tutun, luminati de razele de lună.Traversează unul după altul puntea ce se arcuieste sub ei ca un cal.
Mihai, mama si Alexandru intră pe poartă, în sir indian. Alexandru trânteste jos sarcina sa de tutun și se indreaptă spre bucătărie.
-Mi-e foame.Azi n-am mâncat nimic toată ziua.
Mihai îl oprește din drum.
-Da cine o să-ti întindă frunzele la uscat?
-Lasă-l să mănânce, Mihai. I le însir eu, îi zice mama.
-Nu, să si le intindă singur, inistă Mihai.
Mama, Mihai si Alexandru intră în bucătărie. Mama le toarnă bors în farfurii. Mănâncă. Alexandru cade cu capul pe masă si adoarme alături de farfuria cu bors nemâncată.
-Ăsta nu nu tine la tăvăleală, unde face Mihai.
-Săracul, n-a mâncat nicio lingură, îl compătimește mama.
Mihai, ajutat de mama, îl aburcă pe Alexandru în spate si îl cară în pat. Pe la o bucată de noapte, Alexandru iese în curte. Trece printre sforile cu frunze de tutun si ajunge la hainele sale. Le pipăie. Sunt uscate. Le scoate de pe sfoară si le ia cu el. Alexandru îsi pune echipamentul sportiv sub pernă si se bagă în pat. Adoarme instantaneu si sforăie. Dimineață, Mihai izbeste cu pumnul în perete.
-Băi, a murit Maradona.
-Ce? nu înțelege Alexandru.
-A murit Maradona.
Alexandru se frească cu mâinile la ochi, speriat.
-Cine? Maradona.
-Maradona?
-Da, băi, Maradona. Maradona a murit si tu dormi.
– Maradona a murit demult, băi.
-O fi, da eu abia azi am aflat. Hai, fă ochi si hai la tutun, frate, că vin ploile.
Mihai îi trage plapuma de pe el. Alexandru îsi pune sub pernă tricoul pe care l-a îmbrătisat toată noaptea si vine după Mihai.În curte, Alexandru vine după Mihai frecându-se la ochi.
-Da nu mâncăm si noi ceva?
-O să mâncăm pe drum, ca să economisim timp. Tine plăcinta asta cu brânză.
-Da mama unde-i?
-Mama deja lucrează, nu ca altii.
Alexandru înhată plăcinta cu brânză. Mănâncă din mers. Din gură îi cad firimituri. Înainte să plece, Mihai sloboade câinele.
-Te temi că o să vină cineva si o să ne fure frunzele de tutun?
-Da, mă tem.
-Si cine ni le-ar putea fura?
-Maradona, cine altcineva. Mai vrei o plăcintă?
-Mai vreau.
-Mai tine una.
Sub un soare dogorâtor, Alexandru rupe frunzele de tutun de pe ramuri, murdar din cap până în picioare. Cară o nouă sarcină în capătul rândului si cade la pământ. Mihai îl apucă de mână.
-Ce ai, ti-e rău?
-Soarele ăsta mă termină.
-Si cine ai vrea să lucreze în locul tău: Maradona? N-ai auzit că Maradona a murit? Tine pălăria asta.
Mihai îi înmânează pălăria sa, iar în locul ei îsi pune pe cap o frunză de tutun. Apoi îsi desface bratul spre frunzele de tutun din jurul său si îi spune lui Alexandru, cu un glas poruncitor.
-Azi trebuie să terminăm postata asta, mort-copt. Ai înteles, frate?
Mama, Mihai si Alexandru se spală pe mâini. Mama întinde un stergar între două rânduri de tutun si pe el pune o cratită cu cartofi înăbusiti. Se asează în jurul ei. Mănâncă în genunchi, înfigând furculitele în cartofi.
Termină de mâncat si revin la lucru.
Mama, Mihai si Alexandru părăsesc ogorul verde cu sarcini de tutun în spate.
Mihai, mama, Alexandru agată frunzele de tutun pe sforile din curte.
-Gata, ajunge pe azi, mergem să mâncăm, le spune Mihai.
Alexandru continuă să însire frunzele de tutun pe sfoară.
-Tu nu vii? Se miră Mihai.
-Vin după ce le însir pe toate, îi spune Alexandru.
-Bravo, băiatule. Atunci rămânem si noi. O să mâncăm după ce le întindem pe toate.
Alexandru, Mihai si mama agata toate frunzele pe sfori, până la ultima.
Ajung acasă noaptea târziu. Alexandru, Mihai si mama mănâncă în tăcere.
Mihai si mama adorm instantaneu. Ca să rămână treaz, Alexandru îsi înteapă degetele cu un bold. Se uită prin cameră. Mama si Mihai sforăie. Mihai vorbeste în somn.
-Fotbalistul. Maradona.
Alexandru coboară din pat si bâjbâie sub perna sa, de unde
scoate o frunză verde de tutun. O pune la loc si se bagă sub pat, pipăind podeaua. Iese de sub pat si se porneste spre usă. Răstoarnă un scaun. Se trezeste Mihai. Încremeneste în mijlocul odăii.
-Ce-i? Ce s-a întâmplat?
-Nimic, îl liniștește Alexandru.
-De ce te-ai sculat? Îl întreabă Mihai.
– Ca să merg la toaletă, îi spune Alexandru.
Alexandru se miscă în vârful picioarelor spre usă. Încremeneste cu mâna pe clantă.
-Vin si eu, îi zice Mihai.
Fac pipi amândoi în curte sub un cer spuzit de stele.
Traversează curtea spre casă. Mihai merge în spatele lui Alexandru.
Mihai se bagă în pat si se uită la Alexandru. Asteaptă ca Alexandru să adoarmă. Alexandru simulează că sforăie si se
uită la Mihai. Mihai nu doarme. Alexandru îsi înfige boldul în degete. Mihai adoarme. Alexandru se dă jos din pat. Lipăie descult spre usă. Se opreste lângă masă. Ascultă. Mihai sforăie. Mai face doi pasi. Se opreste cu mâna pe clantă.Mihai continuă să sforăie. Împinge clanta în jos.
Alexandru aprinde lanterna. Luminează cu ea prin curte. Dă de mingea sa. Îsi pune pe ea talpa piciorului. O apasă. E dezumflată. Luminează prispa. Luminează după casă. Merge în grădină. Luminează căpita. Răscoleste fânul.
Luminează fiecar ungher al cotetului. Se sperie găinile. Bat din aripi. Cotcodocesc. Cântă un cocos. Alexandru se loveste cu crestetul capului de o bârnă.
Merge în vârful picioarelor prin curte, cu lanterna stină. În dreptul ferestrei dormitorului lor se opreste si ascultă.
Aude sforăitul lui MIhai si merge mai departe.
Luminează cu lanterna vaca. Alături de ea se înaltă un morman de bălegar. Scotoceste cu mâinile în el. Scoate din grămada de bălegar ghetele sale si echipamentul său sportiv, piesă după piesă. Le bagă în sacosa sa, asa murdare de bălegar cum sunt.
Păseste în vârful degetelor în tindă si înhată din cuier geanta lui Mihai. O pune pe umăr. Îi aude vocea lui Mihai.
-Unde te duci iar?
-Să fac pipi.
-Iar pipi? Vin si eu.
Alexandru încremenește în tindă, îi răspunde cu o voce tremurândă.
-Vino.
Alexandru asteaptă înfrigurat în mijlocul antreului. Aude cum ticăie ceasul. Mihai adoarme la loc. Sforăie. Pune mâna pe clantă. Deschide usa.
Alexandru traversează curtea. Se catără pe poarta legată.
Este deasupra sulitelor de fier ale portii când se deschide usa si din cadrul ei iese mama. Il vede. O vede. Nu-si zic nimic. Alexandru sare în ulită, si fuge spre răpă.
Mama închide usa. Se trezeste Mihai.
Mihai o întreabă.
-Mamă, ai auzit si tu o bufnitură în drum?
-Da, am auzit, îi răspunde mama.
-Sunt hotii! Ne calcă hotii! Îi zice Mihai.
-Dormi, Mihai. S-o rupt o creangă din copac. Am fost eu si am văzut.
Mihai adoarme la loc. În timpul ăsta Alexandru aleargă pe ses. Traversează puntea. Intră în câmpul cu tutun. Fuge prin mijlocul plantatiei. Frunzele de tutun îl biciuiesc peste frunte, obraji, nas, gură, ochi. El aleargă, din ce în ce mai repede.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.

Poate vrei sa citesti
Un motociclist din Alba a fost lovit de FULGER în mers. A fost găsit în stop cardio-respirator și resuscitat la timp
NOROCUL favorizează 3 ZODII întreaga săptămână. Sfârșituri karmice pe măsură ce Venus retrograd s-a mutat prin Pești
Moartea Papei Francisc, în profețiile lui Nostradamus: „Va fi ales un roman de vârstă bună. Despre el se va spune că slăbește scaunul”
Horoscop TAROT 21 – 27 aprilie 2025. Mesajele cărților de tarot pentru toate cele 12 zodii
Câți câini ai voie să crești în România în 2025? Regulile clare introduse de ANSVSA
Cutremur în a doua zi de Paşte în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut şi unde s-a simţit
DIVERSE
Un motociclist din Alba a fost lovit de FULGER în mers. A fost găsit în stop cardio-respirator și resuscitat la timp

Publicat
acum 3 orein
21 aprilie 2025

Incidentul dramatic s-a petrecut luni, 21 aprilie 2025, în localitatea Pianu de Jos, județul Alba. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, bărbatul se afla pe o motocicletă în momentul în care a fost lovit de un fulger. La fața locului au intervenit echipaje SMURD din Sebeș și Alba pentru acordarea primului ajutor.
Un motociclist din Alba a fost lovit de fulger în mers
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 26 de ani, era inconștient la sosirea salvatorilor și se afla în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, la care victima a răspuns pozitiv. Ulterior, acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Alba pentru îngrijiri medicale.
„La data de 21 aprilie 2025, în jurul orei 19.45, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Pianu de Jos, o persoană ar fi căzut lângă o motocicletă și este în stare de inconștiență.
Din primele verificări efectuate de către polițiști, a reieșit că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Pianu de Jos, în timp ce se afla pe motocicletă, în mers, fără ca motorul să fie în funcțiune, întrucât ar fi rămas fără alimentarea cu combustibil, ar fi fost lovit de fulger și a căzut pe partea carosabilă, inconștient.
Tânărul a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Poliția Alba.
Din cauza intervenției, traficul rutier pe DJ 704 A, în zona incidentului, s-a desfășurat alternativ.
DIVERSE
NOROCUL favorizează 3 ZODII întreaga săptămână. Sfârșituri karmice pe măsură ce Venus retrograd s-a mutat prin Pești

Publicat
acum 3 orein
21 aprilie 2025

Norocul favorizează trei zodii toată săptămâna din 21-27 aprilie 2025. Saturn s-a unit luni cu Nodul Nord în Pești, urmată de conjuncția dintre Saturn și Venus în Pești, miercuri, 23 aprilie. Saturn poate necesita angajament și dedicare pentru scopul tău; totuși, energia Peștilor te va ajuta să îți trezești din nou destinul.
În urma influenței puternice a Peștilor din această săptămână, Luna Nouă în Taur de duminică, 27 aprilie, te încurajează să îți stabilesti o intenție și să realizezi un ritual lunar. Taurul reprezintă bogăția, plăcerea și abundența. Alchimia Peștilor și Taurului combină înțelepciunea spirituală cu acțiunea fizică. Această fuziune a 5D-ului cu 3D-ul îți va permite să ai încredere în destinul tău și să lucrezi pentru a manifesta viața despre care știi că este destinată ție.
Pești
Conectează-ți ghizii tăi spirituali, dragi Pești. Ești o ființă sufletească, iar legătura cu divinul este esențială pentru a te manifesta și a lucra cu energiile universului. Te-ai concentrat pe efort și munca pentru a-ți îndeplini visele, așa că această legătură cu divinul a suferit. Ai fost menit să devii serios în privința obiectivelor tale, dar nu pierde cea mai bună parte din tine: intuiția și natura spirituală.
Citește și:
Horoscop Pavel Globa. Zodiile care zburdă de fericire, norocul pluteşte în aer după Paşte 2025
Luni, 21 aprilie, Saturn s-a unit cu Nodul Nord în Pești, aducând un moment de trezire divină. Nodul Nord va continua să fie în Pești până în 2027, așa că ceea ce trezești în această săptămână va face parte dintr-o călătorie mai lungă care va aduce abundență și transformare în viața ta.
Nu-ți mai poți nega esența interioară, așa că trebuie să începi să-ți asculți sufletul și unde te simți chemat să fii. Nu este momentul să pună la îndoială sentimentele, dar să asculți, având încredere în sufletul tău te va conduce către cel mai mare destin al tău.
Rac
Urcă într-o linie temporală mai înaltă, Rac. Miercuri, 23 aprilie, Saturn se va uni cu Venus în Pești, aducând transformare și abilitatea de a schimba cronologia vieții tale. Peștii sunt unul dintre cele mai spirituale zodii și, pentru tine, se odihnește în casa ta a norocului, a abundenței și a călătoriei.
În timp ce călătoria favorizată de energia Peștilor este pe distanțe lungi sau străine, poate implica și o călătorie spirituală. În această perioadă, ești îndemnat să iei o șansă și să investești în visul tău pentru tine și viața ta. Poate necesita muncă, pentru care Saturn este faimos. Cu toate acestea, te va ajuta să te lansezi într-o realitate nouă și abundentă.
Ai trecut printr-o mare greutate în ultimii ani, fără să știți întotdeauna unde va duce sau dacă va da roade. Relațiile romantice s-au schimbat, cariera ta a luat o nouă direcție fericită și, în acest proces, ai pășit și într-o nouă versiune a ta.
În loc să încerci să ai controlul asupra călătoriei tale viitoare, pune-l în mâinile destinului. Alege visele pe care te simți chemat să le manifesti și investește energie pentru a le realiza; totuși, lasă suficient loc pentru ca tu să fii ghidat de univers. Când ești dispus să îmbrățișezi neașteptul, magia apare în sfârșit.
Fecioara
Ai încredere că totul se întâmplă pentru binele tău cel mai înalt, Fecioară. Treci printr-o perioadă interesantă din viața ta. Combinația dintre energia Pești și Taur aduce un nou capitol în viața ta romantică, prin progresul unei relații existente sau întâlnirea divină cu cineva nou în timp ce călătorești prin lume. Te-ai mutat prin sfârșituri karmice pe măsură ce Venus retrograd s-a mutat prin Pești, dar acum apari pe cealaltă parte și pentru tine, totul este despre un nou început frumos.
Mai multe detalii pe sfatulparintilor.ro
DIVERSE
Moartea Papei Francisc, în profețiile lui Nostradamus: „Va fi ales un roman de vârstă bună. Despre el se va spune că slăbește scaunul”

Publicat
acum 3 orein
21 aprilie 2025

O profeție misterioasă a lui Nostradamus a ieșit, din nou, la lumină, după moartea subită a Papei Francisc de luni, 21 aprilie 2025. Suveranul Pontif s-a stins din viață în a doua zi de paște, la vârsta de 88 de ani, chiar după ce își revenise dintr-o pneumonie.
Moartea Papei Francisc, în profețiile lui Nostradamus
În celebra sa lucrare „Les Prophéties” din 1555, astrologul francez Nostradamus a scris despre un papă bătrân și moartea acestuia, urmată de un succesor care ar aduce o perioadă de instabilitate pentru Vatican.
„Prin moartea unui papă foarte bătrân / va fi ales un roman de vârstă bună / Despre el se va spune că slăbește scaunul / Dar va sta mult și va fi activ în activități sângeroase.”
Citește și : Papa Francisc a încetat din viaţă în Săptămâna Luminată
Aceste cuvinte sunt acum reinterpretate ca o aluzie la moartea Papei Francisc, eveniment care ar putea să marcheze o schimbare importantă în conducerea Bisericii Catolice.
Unii experți văd în catrenul lui Nostradamus o predicție despre o perioadă de instabilitate și vulnerabilitate pentru Vatican, care ar putea fi marcat de posibile conflicte interne.
Citește și : Papa Francisc a murit. Cine sunt favoriții la succesiunea pentru „tronul” de la Vatican
În continuare, Nostradamus descrie un papă succesor cu „piele întunecată”, care ar prelua funcția cu ajutorul unui „mare rege”. Această interpretare a stârnit speculații legate de cine ar putea fi următorul Papă și ce influențe externe ar putea modela viitorul bisericii.
Pe lângă moartea Papei Francisc, Nostradamus a mai prezis pentru anul 2025 conflicte militare între Anglia și Europa, o posibilă revenire a ciumei, dezastre naturale în Brazilia și chiar apariția unei „mingi de foc din spațiu”.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a decedat astăzi, 21 aprilie 2025, în a doua zi de Paște, după o lungă luptă cu sănătatea. Suveranul Pontif a fost internat pe 14 februarie la Spitalul Gemelli din Roma, fiind diagnosticat cu dublă pneumonie, însă și-a revenit pentru o perioadă, chiar participând la slujba de Paște din acest an.
DIVERSE
Horoscop TAROT 21 – 27 aprilie 2025. Mesajele cărților de tarot pentru toate cele 12 zodii

Publicat
acum 3 orein
21 aprilie 2025

Horoscop TAROT. Cartile de tarot au fost folosite din vremuri indepartate pentru a te conecta cu mesajul pe care ti-l transmite divinitatea. Sunt doua tipuri de carti de tarot. 22 de carti vin din Arcana Majora, iar 56 reprezinta Arcana Minora. In total, 78 de carti menite sa-ti dezvaluie adevarul divin. Cartile din Arcana Majora nu apartin niciunei culori si semnifica mai mult chestiuni de zi cu zi. In aceste carti se ascund marile lectii, marile schimbari si adevarata dezvoltare a spiritualitatii umane.
Arcana Minora dezvaluie intamplari de zi cu zi. Cartile acestei arcane se impart in 4 culori: bate, cupe, spade si pentagrame. Fiecare culoare are cate 14 carti: As – Doi – Trei – Patru – Cinci – Sase – Sapte – Opt – Noua – Zece – Valet – Cavaler – Regina – Rege.
Horoscop TAROT 21 – 27 aprilie 2025
Berbec
5 de bate
Aceasta poate fi o carte de tarot problematica. Pe de o parte, inseamna sa ai multe lucruri de facut in acelasi timp. Pe de alta parte, inseamna ca urmeaza schimbarea. Asa ca astazi planifica-ti programul inainte de a iesi pe usa. Nu vrei sa ratezi nimic.
Taur
Saptamana aceasta iti aduce toate si asta inseamna multe cand vine vorba de tine, asa ca discretia va juca un rol major in modul in care te descurci cu toata aceasta putere si glorie. Poti calca cu usurinta pe alti oameni si va trebui sa ai grija de acest lucru. Aceasta este puterea ta, dar nu esti aici sa abuzezi de ea.
Citește continuarea pe sfatulparintilor.ro.
Citește și: Horoscop Pavel Globa. Zodiile care zburdă de fericire, norocul pluteşte în aer după Paşte 2025
DIVERSE
Câți câini ai voie să crești în România în 2025? Regulile clare introduse de ANSVSA

Publicat
acum 5 orein
21 aprilie 2025

Începând cu 2025, autoritățile pun accent pe asigurarea unui trai decent animalelor, reglementări care se bazează pe propunerile avansate de ANSVSA în 2024. Legea nu limitează numărul de câini pe care îl poți crește, însă impune reguli stricte în ceea ce privește spațiul și condițiile de trai pe care le asiguri acestora.
Câți câini poți crește legal în 2025. Cei ce nu respectă legea riscă amenzi usturătoare
Deși nu există o limită oficială pentru câinii pe care îi poți deține, este important să respecți cerințele de spațiu pentru fiecare animal. Conform noilor reglementări, câinii de talie mică trebuie să aibă cel puțin 4 mp de spațiu, iar cei de talie mare, 6 mp.
Comparativ cu legislația anterioară, care prevedea doar 2,5 mp per câine, din anul 2025 noile norme asigură mai mult confort pentru patrupezi.
Pe lângă cerințele de spațiu, există și alte reglementări importante. Spre exemplu, vânzarea câinilor fără înregistrare oficială (tip canisă) se pedepsește cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.
În plus, cuștile câinilor trebuie amplasate la o distanță de cel puțin 60cm față de gardul vecinului, iar nerespectarea acestei reguli atrage o amendă de 500 de lei.
Scopul măsurilor nu este numai de a proteja bunăstarea animalelor, ci și de a preveni conflictele de vecinătate, având în vedere că România se află pe primul loc în Europa la numărul de animale de companie, cu peste 8,6 milioane de câini și pisici.
DIVERSE
Cutremur în a doua zi de Paşte în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut şi unde s-a simţit

Publicat
acum 6 orein
21 aprilie 2025

Un cutremur cu magnitudinea 3,6, s-a produs luni după-amiaza, la ora 16:18, în județul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul s-a produs la adâncimea de 121,2 km în apropierea următoarelor orașe: 50 km nord-vest de Buzău, 51 km vest de Focșani, 69 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 75 km est de Brașov și 79 km nord-est de Ploiești.
În luna aprilie, în România s-au produs 17 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,1.
Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea de 5,4 și s-a produs în județul Buzău în data de 16 septembrie.
Cutremur cu magnitudine 4.1 în Vrancea în Vinerea Mare

Un motociclist din Alba a fost lovit de FULGER în mers. A fost găsit în stop cardio-respirator și resuscitat la timp

NOROCUL favorizează 3 ZODII întreaga săptămână. Sfârșituri karmice pe măsură ce Venus retrograd s-a mutat prin Pești

Moartea Papei Francisc, în profețiile lui Nostradamus: „Va fi ales un roman de vârstă bună. Despre el se va spune că slăbește scaunul”

Horoscop TAROT 21 – 27 aprilie 2025. Mesajele cărților de tarot pentru toate cele 12 zodii

Accident tragic la Călinești! O tânără de 15 a murit după ce a căzut după o trotinetă electrică

Un proiect finanțat cu 20 milioane Euro împarte Curtea de Argeș în două tabere – Ce vor argeșenii: pasarele pentru biciclete sau canalizări și strazi reparate?

VIDEO! Comisar șef de poliție din Argeș, în rezervă, reținut pentru contrabandă!

Valentin Enache, politician PSD și medic șef la Pediatrie Pitești, găsit incompatibil de ANI

Cazul Cârjan, retrocedare teren SPGC: Magistrații au respins chemarea în garanție a consilierilor locali din Curtea de Argeș

Descoperire arheologică de proporții pe teritoriul Romaniei: totul a fost posibil cu ajutorul unor drone echipate cu laser

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


Accident tragic la Călinești! O tânără de 15 a murit după ce a căzut după o trotinetă electrică
Accident tragic în această seară în comuna Călinești, județul Argeș. O adolescentă de doar 15 ani, din Călinești, și-a pierdut...


RUȘINOS! Cine sunt cei doi șoferi din Argeș, prinși la furat motorină într-o parcare în Franța
Doi șoferi de camion din județul Argeș au fost protagoniștii unui incident rușinos într-o parcare din apropierea orașului Strasbourg, Franța....


Director supermarket Argeș, semnal de alarmă: Multă lume, cumpărături puține, vânzări minime înaintea Paștelui
Un semnal îngrijorător vine din din zona de retail argeșean. Directorul unui supermarket aparținând unui cunoscut retailer german a declarat...


Două accidente grave cu motociclete în Argeș, 3 victime
Două accidente rutiere au avut loc în județul Argeș în seara zilei de 18 aprilie 2025, soldate cu trei victime...
Curtea de Argeș


De Paști, beat mangă și fără documente, cu tractorul prin Albeștii de Argeș – Albeșteanul de 58 ani s-a ales cu dosar penal
În ziua de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 58...


VIDEO | Hollywood redescoperă România: Film fantastic filmat pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac
Peisajele spectaculoase ale Transfăgărășanului și misterul înălțimilor de la Bâlea Lac au captivat imaginația Hollywood-ului. Regizorul Isaiah Saxon a ales...


ACUM! Casă în flăcări la Salatrucu
Un puternic incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la o casă din comuna Sălătrucu. Intervin pompierii cu două...


De Paști, program special de vizitare la Cetatea Poienari – VEZI DETALII
Paştele este cea mai importantă sărbătoare creștină. De Paști se sărbătorește Învierea Domnului Iisus Hristos, care simbolizează, de fapt, fundamentul creștinismului. Sărbătorile Pascale sunt...


Un proiect finanțat cu 20 milioane Euro împarte Curtea de Argeș în două tabere – Ce vor argeșenii: pasarele pentru biciclete sau canalizări și strazi reparate?
Un nou proiect de mobilitate urbană, finanțat cu 20 de milioane de euro prin semnarea unui contract între primarul Constantin...
Mioveni


ALERTĂ COD GALBEN ÎN ARGEȘ! Ninsoare și frig în aprilie – Vreme severă și temperaturi sub 0 grade
ANMH a emis in aceasta dimineață o atenionare COD GALBEN care vizează bună parte din țară, inclusiv județul Argeș.Interval de...


Bugetul orașului Mioveni, votat în unanimitate: priorități clare, în ciuda constrângerilor financiare
onsiliul Local Mioveni a aprobat joi seară, în unanimitate, bugetul orașului pentru anul 2025. Decizia vine în contextul unor constrângeri...


VIDEO | Argeșean de 35 ani găsit mort în apele unui râu, la Micești
Pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, în comuna Micești, satul Purcăreni,...


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
Câmpulung


Mașină în flăcări în Argeș – S-A FĂCUT SCRUM
Pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr au intervenit azi noapte în comuna Rucăr, strada Lunca Rucărului, pentru stingerea unui...


VIDEO | ȘI-a bătut unchiul la cârciuma din sat – Argeșeanul a fost arestat
În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat cercetările într-un dosar penal...


VIDEO | Incendiu violent la Rucăr – Casă făcută scrum
Un puternic incendiu la care au intervenit pompierii argeșeni, s-a produs luni dimineața într-o gospodărie din comuna Rucăr, strada Păpușa....
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
Se deschide primul Mall din Curtea de Argeș – Zeci de magazine și un celebru fast food
- ACTUALacum 2 săptămâni
ULTIMA ORĂ! Magistrații au decis: Profesorul Răzvan Popescu rămâne în spatele gratiilor – Feblețea PSD contestase arestarea preventivă pentru sex cu un minor
- ACTUALacum 2 săptămâni
ALERTĂ! Focar de pestă porcină, în Argeș! Aproape 18.000 porci vor fi sacrificați
- ACTUALacum 2 săptămâni
Petrecere la Argeș Mall după probleme tot mai grave în parcare – Spectacolul tobelor rupte și toboșari nervoși
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Autostrada A1 ajunge până la Curtea de Argeș – VEZI CÂND SE VA CIRCILA
- ACTUALacum 6 zile
Un proiect finanțat cu 20 milioane Euro împarte Curtea de Argeș în două tabere – Ce vor argeșenii: pasarele pentru biciclete sau canalizări și strazi reparate?
- ACTUALacum o săptămână
ATENȚIE! Azi s-a închis circulația pe Autostrada A1 de la Pitești la Băiculești – 3 ZILE BLOCATĂ
- ACTUALacum 2 săptămâni
Liberalii veritabili din Argeș nu-l vor pe Crin Antonescu: „Niciodată nu voi vota unul care a stat degeaba 10 ani și nu a făcut nimic”, anunță și Narcis Sofianu