Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Drumurile de câmp, problemǎ majorǎ la Brǎduleţ

Publicat

in

 

In comuna Brǎduleţ din judeţul Argeş existǎ aproape de 80 de kilometri de drumuri de câmp, drumuri care, mai ales în anii ploioşi, aşa cum a fost şi acesta, ridicǎ mari probleme administraţiei locale. Chestionat pe aceastǎ temǎ, primarul localitǎţii, Alecu Evlampie, a declarat cǎ înceascǎ, atât din surse proprii cât şi cu ajutorul celor de la ISU, sǎ reabiliteze cât mai multe asfel de porţiuni. « Avem probleme cu drumurile de câmp pentru cǎ sunt foarte multe, iar la fiecare ploaie se stricǎ… Mai sunt şi în apropierea râului care nu de puţine ori s-a umflar şi le-a stricat… O sǎ am zilele acestea o întâlnire cu cei de la ISU, poate gǎsim o soluţie sǎ mai accesǎm fonduri. Oricum lucrǎm şi acum la amenajarea şi pietruirea lor dar aceste lucrǎri implicǎ şi costuri mari. Totul trebuie cumpǎrat pentru cǎ din râu spre exemplu nu putem lua piatrǎ, fiind arie protejatǎ. » a declarat primarul pentru PROFIT.

Loading

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Accident tragic la Călinești! O tânără de 15 a murit după ce a căzut după o trotinetă electrică

Publicat

in

Accident tragic în această seară în comuna Călinești, județul Argeș. O adolescentă de doar 15 ani, din Călinești, și-a pierdut viața, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică condusă de un băiat de 16 ani, din Ștefănești.

În seara zilei de 21 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați despre un eveniment rutier pe raza comunei Călinești, în urma căruia doi minori au căzut cu trotineta pe care se deplasau.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, a rezultat că un minor de 16 ani, din Ștefănești, care conducea o trotinetă electrică pe DJ 704C, pe raza comunei Călinești, circulând din direcția Radu Negru spre Vrănești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, căzând, împreună cu o minoră de 15 ani, pasageră pe același mijloc de transport.

Din păcate, în urma evenimentului a rezultat decesul minorei de 15 ani, din Călinești.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

De Paști, beat mangă și fără documente, cu tractorul prin Albeștii de Argeș – Albeșteanul de 58 ani s-a ales cu dosar penal

Publicat

in

În ziua de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 58 de ani, din Albeștii de Argeș, care conducea un tractor pe raza localității de domiciliu, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul vehicului a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

Totodată în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul avea dreptul de a conduce anulat iar tractorul nu era înmatriculat sau înregistrat.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, cu dreptul de a conduce anulat și pentru punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Hollywood redescoperă România: Film fantastic filmat pe Transfăgărășan și la Bâlea Lac

Publicat

in

Peisajele spectaculoase ale Transfăgărășanului și misterul înălțimilor de la Bâlea Lac au captivat imaginația Hollywood-ului. Regizorul Isaiah Saxon a ales aceste locații emblematice din România pentru a filma „Legenda lui Ochi”, un film fantastic care promite să ofere o imagine modernă și neconvențională a țării noastre, populată de creaturi mitice.

O abordare inedită a fantasticului

„Legenda lui Ochi” se distinge de producțiile hollywoodiene obișnuite prin refuzul efectelor vizuale grandioase. În schimb, regizorul Isaiah Saxon pune accent pe emoție, atmosferă și simbolism, creând o lume fantastică intimă și sugestivă. Filmul explorează legătura profundă dintre om și natură, navigând între inocența copilăriei și granițele fanteziei.

Reinterpretarea modernă a miturilor românești

Deși detaliile exacte ale poveștii sunt încă învăluite în mister, „Legenda lui Ochi” pare să ofere o reinterpretare modernă a poveștilor și legendelor cu care am crescut. Prezența creaturilor fantastice în peisajele românești sugerează o îmbinare unică între realitate și mit, oferind o perspectivă proaspătă asupra bogăției culturale a țării noastre.

România ca tărâm al fanteziei moderne

Alegerea Transfăgărășanului și a Bâlii Lac ca locații principale de filmare nu este întâmplătoare. Frumusețea sălbatică și atmosfera mistică a acestor locuri oferă un cadru perfect pentru o poveste fantastică. Filmul are potențialul de a prezenta România într-o lumină nouă publicului internațional, ca un tărâm al fanteziei moderne, îmbinând peisaje uluitoare cu elemente mitologice.

Așteptarea lansării în România

Momentan, nu există o dată de lansare oficială pentru „Legenda lui Ochi” în România. Cu toate acestea, entuziasmul cinefililor și al celor fascinați de miturile românești este deja palpabil. Rămâne de văzut cum va fi primit acest film inedit, care promite să aducă o perspectivă proaspătă și artistică asupra României și a poveștilor sale.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

RUȘINOS! Cine sunt cei doi șoferi din Argeș, prinși la furat motorină într-o parcare în Franța

Publicat

in

Doi șoferi de camion din județul Argeș au fost protagoniștii unui incident rușinos într-o parcare din apropierea orașului Strasbourg, Franța. Aceștia au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui alt camion și au fost imobilizați de un grup de șoferi bulgari, cu ajutorul altor șoferi români indignați.

Tentativă de furt nocturnă, dejucată de vigilența colegilor

Cei doi șoferi argeșeni au încercat să dea „lovitura” în timpul pauzei de condus, profitând de întunericul nopții. Planul lor a fost însă zădărnicit de vigilența unui șofer bulgar, care i-a observat în timp ce acționau asupra rezervorului unui camion parcat în apropiere.

Legați și umiliți de șoferii bulgari

Imediat, șoferul bulgar și-a alertat alți trei compatrioți aflați în aceeași parcare. Aceștia au intervenit prompt și i-au imobilizat pe cei doi hoți argeșeni, legându-i fedeleș. Înainte de sosirea poliției, șoferii bulgari i-au fotografiat pe cei doi infractori în fața camionului cu numere de înmatriculare din Argeș, o umilință publică pentru fapta lor.

Poliția franceză i-a preluat pe hoți

După ce i-au imobilizat pe cei doi, șoferii bulgari au alertat imediat Poliția Franceză prin numărul de urgență 112. Agenții francezi au sosit la scurt timp și nu au avut decât să-i ridice pe cei doi șoferi argeșeni și să-i transporte în arest.

„Corecție” aplicată de colegi

Surse din rândul șoferilor profesioniști sugerează că, până la sosirea poliției franceze, cei doi hoți ar fi primit o „corecție” din partea șoferilor bulgari, posibil cu sprijinul altor șoferi români prezenți în parcare, furioși de comportamentul conaționalilor care aduc prejudicii imaginii transportatorilor români.

Acest incident umilitor aduce o pată pe imaginea șoferilor români de transport internațional și subliniază importanța solidarității și a respectului între profesioniști, indiferent de naționalitate. Autoritățile franceze vor demara probabil o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele faptei și pentru a aplica sancțiunile legale corespunzătoare.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Casă în flăcări la Salatrucu

Publicat

in

Un puternic incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la o casă din comuna Sălătrucu.

Intervin pompierii cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat.

Incendiul se manifestă generalizat la mansarda locuinței, iar pompierii acționează pentru localizare și lichidare.

Până la acest moment, nu au fost identificate victime.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Director supermarket Argeș, semnal de alarmă: Multă lume, cumpărături puține, vânzări minime înaintea Paștelui

Publicat

in

Un semnal îngrijorător vine din din zona de retail argeșean. Directorul unui supermarket aparținând unui cunoscut retailer german a declarat că vânzările din această perioadă premergătoare Paștelui sunt cele mai scăzute de la inaugurarea magazinului.

Scădere drastică a vânzărilor

„Ca vânzări zilnice, vorbim de o reducere cu circa 30% față de anul trecut și cu aproape 50% față de anul 2022, când am avut cele mai mari vânzări în perioada de Paște”, a precizat managerul supermarketului.

Aglomerație versus valoare a cumpărăturilor

Directorul a subliniat un fenomen paradoxal: deși magazinul a fost aglomerat ca de obicei în această perioadă, valoarea medie a cumpărăturilor per client a scăzut drastic. „S-au dus vremurile când majoritatea umpleau cărucioarele. Acum predomină coșurile de mână. Deci, lume multă, cumpărături puține”, a explicat acesta. De asemenea, acesta s-a arătat alarmat de faptul că multe sortimente de alimente perisabile nu s-au vandut si vor fi retrase sau reduse la preț pentru a micșora pierderile.

Această scădere semnificativă a valorii cumpărăturilor ar putea fi atribuită mai multor factori:

  • Inflația: Creșterea prețurilor la alimente și alte produse ar putea determina clienții să cumpere cantități mai mici sau să aleagă produse mai ieftine.
  • Puterea de cumpărare scăzută: Contextul economic actual ar putea afecta bugetele gospodăriilor, limitând cheltuielile pentru sărbătorile pascale.
  • Oferte și promoții: Clienții ar putea fi mai selectivi și să profite doar de ofertele speciale, cumpărând doar produsele de care au strictă nevoie.
  • Concurența: Existența mai multor supermarketuri și discounteri ar putea fragmenta cererea și influența volumul vânzărilor per magazin.

Fîtî doar și poate situație care pae a fi generalizată ar putea fi un indicator al stării generale a economiei locale și al puterii de cumpărare a argeșenilor.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend