Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dr. Valeriu Gheorghiță: ‘Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare’

Publicat

in

Doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, anunță că există români cărora le-ar putea fi administrată cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid-19.

Potrivit lui Gheorghiță, a treia doză ar fi destinată personalului medical şi pacienţilor de peste 65 de ani.

Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare. În primul rând pentru personalul medical, care se află la risc de îmbolnăvire și continuând cu peroanele vulnerabile, peste 65 de ani și cei aflați în evidență cu boli cronice”, a afirmat doctorul, în cadrul unei conferințe de presă.

Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Vezi și

EXCLUSIV În goana de a nu fi remaniat de Florin Cîțu, un ministru USR-PLUS blochează instituțiile aflate în subordine! Dispoziția dată de Claudiu Năsui și către omul lui Marcel Vela

Document intrat în posesia Bugetul.ro. Primarul și consilierii USR-PLUS ajung la DNA!

Marea reformă promisă de Lucian Bode la Ministerul de Interne mai așteaptă! Concurs cu un singur candidat pentru șefia IPJ Olt

Citeste mai mult

NATIONAL

Ghidul complet pentru suporterii care doresc să se deplaseze cu maşina la primul meci al României

Publicat

in

România debutează la EURO 2024 împotriva Ucrainei, pe 17 iunie, la ora 15:00 (ora Germaniei), pe stadionul din Munchen. Cea mai la îndemână soluţie pentru suporterii români este să facă deplasarea cu maşina, notează frf.ro, potrivit news.ro

Distanţa dintre Bucureşti şi Munchen este de 1467 de kilometri, aşa că, pentru a ajunge în timp util la meciul programat la ora 15:00, este ma bine să parcurgeţi drumul în două zile, precizează FRF.

TRASEU

Punct de plecare: Magazinul ROMANIA STORE din Mega Mall. Aici vă puteţi echipa cu un kit de suporter, care include un tricou personalizat, o eşarfă cu mesajul “HAI ROMÂNIA”, o şapcă şi steagul tricolor.

Prima zi: Bucureşti – Budapesta
Distanţă: 835 km
Durată: Aproximativ 10 ore

Budapesta este o oprire excelentă pentru vizitarea oraşului, iar o noapte de cazare la un hotel de 3 sau 4 stele costă între 50 şi 100 de euro.

A doua zi: Budapesta – Munchen
Distanţă: 652 km
Durată: 6 ore şi jumătate

“Dacă ajungeţi în Munchen în jurul orei 13:00, vă aşteptăm în Fan Zone-ul dedicat suporterilor români, situat în OlympiaPark, la adresa Milbertshofen-Am Hart, 80809 München. Aici veţi găsi numeroase surprize şi veţi avea ocazia să obţineţi autografe de la foştii internaţionali Marius Niculae şi Lucian Sănmărtean”, mrnţionează federaţia, pe site-ul oficial.

Citeste mai mult

NATIONAL

Anamaria Prodan s-a enervat după scandalul cu Reghe și Poliția: Nu sunt fată de oraș, nici neajutorată! Mă descurc și singură

Publicat

in

Impresara sportivă Anamaria Prodan s-a enervat după cel mai recent scandal cu soțul ei, antrenorul de fotbal Laurențiu Reghecampf. Deși cei doi sunt despărțiți de mai bine de un an de zile, încă nu au divorțat oficial. Antrenorul și-a refăcut viața cu Corina Caciuc, o tânără care deja i-a dăruit doi băieți, în vreme ce sexy impresara se iubește cu boxerul Ronald Gavril.

„Că cineva ne-a furat skijet-ul și barca. (…) Nu trebuie să anunți pe nimeni dacă mi se strică ceva pentru că nu-mi dă nimeni bani să repar. Niște prieteni mi-au dus skijet-ul la reparat pentru că eu aveam treabă, puneam plantele în curte și așteptam telefon să îl aducă băieții la ponton. Eu nu deranjez din fire pe cineva. Eu îmi plătesc reparațiile, mă descurc singură. De trei ani nu mi-a dat nimeni niciun leu, nu a venit Reghecampf să-mi plătească vreo factură mie sau copiilor mei, așa că de ce ar fi trebuit să-i spun că mi s-a stricat skijet-ul și nu s-a reparat? Nu sunt nici neajutorată, nu sunt nici de pe stradă, nu-s fată de oraș, sunt Anamaria Prodan care poate să-și rezolve situațiile singură, fără niciun ajutor”, a declarat Anamaria Prodan la Xtra Night Show.

Banii sunt încă subiect de scandal, ca  dovadă că iubirea nu e chiar tot!

Sexy impresara și Laurențiu Reghecampf s-au certat în fața Poliției, la Snagov. Antrenorul a reclamat la poliție că mai multe bunuri comune au dispărut. Printre ele o mașină de lux, dar și un skijet. Aparatul pentru sport nautic era însă la un atelier de reparații din Snagov, după cum a constatat poliția.

Iată ce au transmis oamenii legii!

“La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 17:47, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că a găsit ambarcațiunea (Skijet), pe care o reclamase ca fiind furată din proprietatea sa, la o persoană din comuna Gruiu. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii Postului de Poliție Gruiu, care au constatat faptul că, în cadrul unei societăți comerciale, având ca obiect de activitate reparații auto și ambarcațiuni, se află skijet-ul reclamat.

În cel mai scurt timp, urmează să se deplaseze la fața locului polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul dosarului penal deschis anterior, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend