Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

DNA a ‘dat buzna’ la Inspecția Muncii! Șeful ITM a fost trimis în judecată, după ce un om de afaceri l-a turnat că i-a dat șpagă

Publicat

in

Direcția Națională Anticorupție anunță, vineră, că George Gavrilă, șef al Inspectoratului Teritoriale de Muncă Ilfov la data comiterii faptelor, a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Gavrilă a fost turnat chiar de omul de afaceri care i-a dat șpagă, după ce acesta din urmă a încheiat un acord cu procurorii DNA, pentru a fi condamnat la închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Alături de Gavrilă, au fost trimiși în judecată pentru luare de mită alți doi inspectori ai ITM Ilfov, Alina Andrei și Doina Vlăsceanu.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
GAVRILĂ GEORGE, la data faptei inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale),

ANDREI FLORENTINA-ALINA, la data faptei inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– fals intelectual (două fapte, din care una în formă continuată),
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
– sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă agravată (două fapte),

VLĂSCEANU DOINA, la data faptei inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– fals intelectual (două fapte, din care una în formă continuată),
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– sustragere sau distrugere de înscrisuri, în formă agravată ( două fapte),
– uz de fals.

În rechizitoriul întocmit în cauza disjunsă din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021 (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10718 ), procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
1. În perioada 18 mai – 13 septembrie 2021, inculpatul Gavrilă George, în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat de la Stan Nicușor Valentin (administrator al unei firme și șef serviciu în cadrul Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București), atât pentru el, cât și pentru Neagu Iulian Răzvan (membru în comisia de recepție), o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea unui viitor contract pe care I.T.M. Ilfov urma să îl atribuie în mod preferențial omului de afaceri.
Ulterior, după atribuirea contractului în valoare de 215.443 lei (43.583 euro), în zilele de 06 octombrie, 08 noiembrie 2021 și 06 decembrie 2021, Gavrilă George împreună cu Neagu Răzvan Iulian ar fi primit cu titlu de mită, de la omul de afaceri, sume de bani reprezentând 7% din valoarea a trei facturi plătite de I.T.M. Ilfov firmei respective. Concret, inculpatul Gavrilă George ar fi primit suma totală de 10.000 lei.
Tot în legătură cu atribuirea respectivului contract, la data de 02 iulie 2021, inculpatul Gavrilă George i-ar fi pretins aceluiași administrator de firmă, pentru o altă persoană, foloase necuvenite constând în servicii de încărcare și transport ale unor deșeuri de la locuința acesteia. La data de 08 iulie 2021, din dispoziția lui Stan Nicușor Valentin, doi angajați ai Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 București, cu o autoutilitară din dotare, ar fi efectuat serviciile respective în folosul persoanei beneficiare.

2. În perioada septembrie – decembrie 2021, în contextul efectuării unor controale la mai mulți agenți economici, inculpatele Andrei Florentina-Alina și Vlăsceanu Doina nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că nu au aplicat sancțiunile prevăzute de lege (amendă 20.000 lei/persoană) în cazul identificării unor angajați care-și desfășurau activitatea „la negru”. Prin aceste demersuri bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 120.000 lei, obținându-se totodată un folos patrimonial necuvenit pentru societățile respective în același cuantum, reprezentând pierderea patrimonială astfel evitată.
În aceleași contexte, cele două inculpate ar fi falsificat mai multe documente, ar fi sustras din dosarele de control mai multe înscrisuri și ar fi pretins de la doi oameni de afaceri (Andrei Florentina Alina prin intermediul lui Neagu Iulian Răzvan), sume de bani cuprinse între 1.000 – 5.000 lei, pentru a nu sancționa contravențional societățile angajatoare pentru neregulile constatate. Din banii pretinși, inculpata Vlăsceanu Doina ar fi primit suma de 500 lei pentru a nu aplica o sancțiune contravențională în cuantum de 20.000 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de cei trei inculpați.
Ministerul Finanțelor Publice a înaintat la dosarul cauzei cererea de constituire de parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 120.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că față de Neagu Iulian Răzvan a fost dispusă soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16, alin. 1, lit. f (a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică) din Codul de Procedură Penală.

Anterior, la data de 21 iunie 2022, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul Stan Nicușor Valentin pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită în formă continuată,
– complicitate la dare de mită.

În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv

– 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, informează DNA.

NATIONAL

Vladimir Putin, reacție la televiziunea publică rusă, după ce Biden l-a numit ‘fiu de căţea’ – VIDEO

Publicat

in

Vladimir Putin l-a lăudat ironic, joi, pe Joe Biden pentru că l-a numit „ticălos nebun”, spunând cu un zâmbet că remarca arată de ce Kremlinul consideră că Biden este un viitor preşedinte american preferabil lui Donald Trump, relatează Reuters.

Joe Biden a vorbit miercuri seară, la San Francisco, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri pentru campania sa electorală, despre ameninţările cu care se confruntă lumea, menţionând riscul unui conflict nuclear şi ameninţarea existenţială reprezentată de schimbările climatice.

„Aceasta este cea mai recentă ameninţare existenţială. Este vorba despre climă. , şi trebuie să ne facem în continuare griji cu privire la conflictul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este clima”, a declarat Joe Biden în faţa unui mic grup de donatori.

Biden a folosit termenul „SOB”, prescurtare în engleză de la „son of a bitch” (fiu de căţea).

Întrebat joi, de televiziunea publică rusă, despre comentariile „grosolane” ale preşedintelui american, Vladimir Putin a zâmbit ironic, muşcându-şi buza înainte de a privi spre pământ.

„Suntem gata să lucrăm cu orice preşedinte”, a spus el, reiterând comentarii făcute în trecut. „Dar cred că, pentru noi, Biden este un preşedinte preferabil şi, judecând după ceea ce tocmai a spus, am perfectă dreptate”, a comentat Putin cu un zâmbet în colţul gurii.

Liderul de la Kremlin, în vârstă de 71 de ani, crede că afirmaţiile sale anterioare similare despre Joe Biden (că ar fi preferabil pentru ruşi să fie el preşedinte – n.r.) au provocat o „reacţie adecvată” din partea preşedintelui american. „Nu este ca şi cum ar putea spună: Voloia, mulţumesc, bravo, mai ajutat foarte mult!. M-aţi întrebat cine este (cel mai bun preşedinte american) pentru noi. Am spus-o, o voi spune din nou, este Biden”, a declarat el.

Aceste comentarii evidenţiază dificultatea lui Vladimir Putin de a se poziţiona înaintea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, când Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, care l-a insultat public pe liderul rus de mai multe ori de la preluarea mandatului la Casa Albă, în 2021, se va confrunta cu Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid războiului din Ucraina, dacă va reveni la Casa Albă.

„COWBOY DE LA HOLLYWOOD”

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite s-au deteriorat la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece, din cauza războiului din Ucraina, denunţat de aliaţii Kievului, inclusiv de Washington, drept o „invazie” rusă, iar mai recent, în urma morţii opozantului rus Aleksei Navalnîi şi a acuzaţiilor americane potrivit cărora Moscova intenţionează să desfăşoare o armă nucleară în spaţiu.

Niciodată, până la Joe Biden, un preşedinte american în exerciţiu nu a folosit în mod public cuvinte atât de insultătoare pentru a descrie un preşedinte rus în funcţie la Kremlin.

Fostul preşedinte american Ronald Reagan a jignit Moscova în 1983, descriind Uniunea Sovietică drept un „imperiu al răului”, deşi insultele personale între lideri erau rare în timpul Războiului Rece.

Joi, ceva mai devreme, Kremlinul declarase că insulta lui Joe Biden nu a făcut decât să „înjosească” Statele Unite şi că a fost o încercare zadarnică a preşedintelui american de a arăta ca un „cowboy de la Hollywood”.

„Este puţin probabil ca folosirea unui astfel de limbaj împotriva şefului unui alt stat de către preşedintele Statelor Unite să îl afecteze pe preşedintele nostru, preşedintele Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru Reuters. „Dar îi înjoseşte pe cei care folosesc un astfel de vocabular”, a adăugat el.

Nu este prima dată când Joe Biden foloseşte termenul de „SOB” pentru a se referi la anumite persoane. În ianuarie 2022, el a folosit acest termen împotriva unui jurnalist de la Fox News, când a crezut că microfonul său era oprit. În ceea ce-l priveşte pe Vladimir Putin, în 2021, preşedintele american a spus că, în opinia sa, omologul său rus este un „criminal”. Ulterior, Putin a declarat că Biden l-a sunat pentru a clarifica sensul remarcilor sale.

ALTE REACŢII LA MOSCOVA

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat că a trimis Departamentului de Stat al SUA „o notă puternică de protest cu privire la natura scandaloasă şi la caracterul inacceptabil” al comentariilor lui Biden. Antonov a declarat pe Telegram că Moscova nu anticipeză o „reacţie adecvată”. „Pe măsură ce se apropie alegerile americane din noiembrie, astfel de derive vor deveni o rutină”, crede ambasadorul.

Aliaţii lui Putin au fost mai puţin reţinuţi în legătură cu ceea ce a spus Biden despre liderul de la Kremlin.Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte în perioada 2008-2012, a declarat că ameninţarea existenţială la adresa lumii provine de la „bătrâni inutili, precum Biden însuşi”. Medvedev a mai spus că Biden este „senil” şi „gata să înceapă un război cu Rusia”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că data viitoare când Biden va folosi expresia „ticălos nebun” ar trebui „să încerce să îşi amintească faptul că americanii o asociază cel mai bine cu propriul său urmaş, Hunter Biden”.

Ziarul rus Moskovski Komsomoleţ a scris că „Biden l-a insultat pe Putin”, în timp ce Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, a declarat că remarca lui Biden arată că Occidentul îşi intensifică încercarea de a-l demoniza pe Putin înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia din martie.

Citeste mai mult

NATIONAL

Actorul Will Smith a ajutat la descoperirea celui mai mare șarpe din lume

Publicat

in

Experții au dezvăluit recent descoperirea celui mai mare șarpe din lume în pădurea amazoniană. Această specie de anaconda, cunoscută sub numele de anaconda verde nordic sau Eunectes akaima, a fost găsită în regiunea Bameno din teritoriul Baihuaeri Waorani din Ecuador.

Acesta măsoară o lungime uimitoare de 7,5 metri și cântărește sute de kilograme, având o grosime comparabilă cu cea a unei anvelope de mașină. Dezvăluirea acestui șarpe colosal a avut loc în timpul filmărilor pentru un serial National Geographic intitulat „Pole To Pole With Will Smith”, care a avut loc în Amazon.

Actorul Will Smith a participat activ la expediția în care profesorul Bryan Fry, de la Universitatea din Queensland, a condus o echipă de experți. Vânătorii indigeni Waorani i-au ghidat pe aceștia în timpul unei expediții de 10 zile în căutarea acestor șerpi maiestuoși, considerați a fi sacri de către comunitatea locală.

Echipa a întâlnit mai multe anaconde în timpul expediției, una dintre femele măsurând 6,3 metri în lungime. Vânătorii Waorani au afirmat că au văzut șerpi și mai mari, cu o lungime de până la 7,5 metri și o greutate de 500 de kilograme.

Specia  de șarpe nou descoperită a deviat în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani

Această specie de șarpe nou descoperită, distinctă din punct de vedere genetic de anaconda verde sudică, a deviat în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani. Variația genetică dintre cele două specii este de aproximativ 5,5%, ceea ce face ca această descoperire să fie extrem de importantă pentru comunitatea științifică.

Defrișările cauzate de extinderea agriculturii reprezintă o amenințare semnificativă pentru biodiversitatea Amazonului, cu o pierdere de habitat estimată la 20-31%.

Acest lucru ar putea afecta până la 40% din pădurile din regiune până în 2050. Colaborarea cu poporul Waorani, care este coautor al studiului, subliniază importanța păstrării ecosistemului unic al Amazonului, scrie incredibilia.ro.

Descoperirea celui mai mare șarpe din lume se evidențiază ca o piatră de hotar semnificativă în cariera profesorului Bryan Fry și pune în lumină echilibrul fragil al pădurii amazoniene, subliniind necesitatea de a depune eforturi de conservare pentru a proteja diversitatea faunei sălbatice și a comunităților indigene.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend