Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Distribuitorul de vopsea Color Smart vrea să deschidă anul viitor un magazin în zona Moldovei şi estimează afaceri de 3,5 milioane euro în acest an

Publicat

in

Distribuitorul român de vopsea Color Smart ia în considerare extinderea printr-un magazin propriu în zona Moldovei, în a doua jumătate a anului 2023, considerând-o o regiune cu potenţial mare. Cătălina Trupşor, CEO şi fondator al companiei, a declarat pentru News.ro că estimează afaceri de aproximativ 3,5 milioane euro în acest an, în creştere de 25% faţă de 2021. Ea spune că majoritatea producătorilor se confruntă cu lipsa materiilor prime, ceea ce înseamnă întârzieri în termenele de livrare, produse indisponibile şi incertitudine legată de preţul final. Compania importă din Italia şi Grecia. Preţurile materialelor au crescut, multe dintre ele şi-au dublat preţul, de exemplu la fier şi lemn, adaugă ea, potrivit news.ro.

NATIONAL

VIDEO Bolojan vine cu primele calcule: PNL va avea 4 din cele 16 ministere ale noului guvern

Publicat

in

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a făcut primele calcule pentru funcții.  Dacă noul Guvern va avea  16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că liberalii ar putea să aibă 4 ministere. Bolojan spune că PNL va numi la șefia ministerelor numai oameni extra calificați.

”Dacă se facă o analiză simplistă a ponderii fiecărui partid, dacă vor fi 16 ministere şi PNL are o pondere de 25%, înseamnă că ar putea să aibă patru ministere, deci vom avea mai puţine ministere decât avem acum. Trebuie văzut care ministere vor reveni PNL”, a spus Ilie Bolojan la Europa FM.

El a precizat că, indiferent de portofoliile care vor reveni, el va susţine în partid două aspecte

”Dacă depinde de noi să alegem nişte ministere, ar trebui să alegem ministere unde avem oameni calificaţi. Putem să luăm administraţia, PNL are primari, preşedinţi de CJ care au performat şi nu pot fi contestaţi. (..) Nu aş vrea să spun de exemplu de USR, dar e clar că una e să ai 1.100 de primari şi unii au patru sau cinci mandate, şi alta e să ai 50 de primari cu maxim un mandat în spate”, a subliniat el.

”După ce vom vedea care sunt portofoliile care ne revin, eu voi susţine cele mai bune resurse pe care le putem trimite în Guvern”, a mai spus Bolojan.

Preşedintele PNL a arătat că acum nu mai facem calcule electorale, pentru că Guvernul care va veni va avea o cruce grea de dus şi va genera inevitabil tot felul de nemulţumiri.

”Poate fi şi un guvern de sacrificiu, problema nu e să fii un guvern de sacrificiu, ci ca atunci când eşti pe poziţie să faci maximul pentru ţara tara”, a explicat el.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Robert Kennedy Jr încearcă să-și impună sora la conducerea CIA pentru a lămuri asasinarea lui JFK

Publicat

in

Robert F. Kennedy Jr., nepotul fostului preşedintelui asasinat John F. Kennedy (JFK), doreşte ca asasinarea unchiului său să fie clarificată definitiv şi propune un membru al familiei „numărul doi” al CIA, informează joi agenţia EFE, care citează site-ul de ştiri Axios, informează Agerpres.

Robert Kenney Jr, pe care preşedintele ales Donald Trump l-a nominalizat ca secretar al Sănătăţii, face presiuni pentru ca Amaryllis Fox Kennedy, nora sa care a lucrat ca agent sub acoperire CIA timp de mai bine de un deceniu, să fie numită director adjunct al agenţiei de informaţii, au declarat pentru Axios două surse din Partidul Republican.

Motivul este acela că fiul lui Robert F. Kennedy, asasinat la rândul lui în 1968, crede că CIA a avut de-a face cu asasinarea unchiului său de către Lee Harvey Oswald în 1963, conform versiunii oficiale, şi crede că nora ar putea ajuta la lămurirea acestei crime.

„RFK crede asta şi vrea să ajungă la rădăcina problemei” a declarat pentru Axios una dintre surse, discutând despre teorii, încă neconfirmate, ale unei implicări a CIA în asasinarea preşedintelui Kennedy în 1963.

Axiox aminteşte că Robert F. Kennedy Jr. a afirmat anul acesta într-un podcast că „dovezile că CIA a fost implicat în asasinare şi în muşamalizare sunt copleşitoare”. De asemenea, a afirmat că există dovezi „convingătoare”, dar „circumstanţiale”, că CIA a fost implicat şi în moartea tatălui său, în 1968.

La rândul său, Donald Trump a promis că va face publice ultimele dosare cu privire la asasinarea lui John F. Kennedy. Amaryllis Fox Kennedy, căsătorită cu Bobby Kennedy III, a părăsit CIA în 2010 şi a publicat în 2019 o carte intitulată „Life Undercover: Coming of Age in the CIA”.

– Declasificat: Lee Harvey Oswald a vorbit cu KGB –

content-imageAdministraţia Biden a declasificat deja aproape 1.500 de documente legate de asasinarea fostului preşedinte John F. Kennedy în noiembrie 1963, iar probabil cea mai mare dezvăluire este că Lee Harvey Oswald a vorbit cu un ofiţer KGB la ambasada sovietică din Ciudad de Mexico cu câteva săptămâni înainte de omorârea lui JFK, relatează DPA.

Un raport al CIA a precizat că vizita lui Oswald la ambasada sovietică a avut legătură strict cu o solicitare de paşaport sau cu o chestiune privind viza. Asasinarea continuă să alimenteze teorii ale conspiraţiei, în ciuda concluziei oficiale conform căreia JFK a fost ucis de Oswald.

Documentele declasificate mai arată că anchetatorii au înmulţit pistele de investigaţie, de la serviciile de informaţii sovietice la grupuri comuniste din Africa şi chiar la mafia italiană, pentru a stabili dacă Oswald a avut complici în această crimă comisă la 22 noiembrie 1963 la Dallas, în Texas, şi care a provocat un şoc în întreaga lume, potrivit AFP.

Documentele relevă în special că SUA şi-au intensificat activităţile de spionaj şi de influenţă asupra regimului cubanez al lui Fidel Castro, cu care Oswald a avut contacte şi pe care administraţia Kennedy dorea să îl răstoarne.

Cele 1.491 de documente au fost difuzate pe site-ul Arhivelor Naţionale, care conţin deja zeci de mii de dosare legate de moartea lui Kennedy şi de ancheta care a urmat.

Legea din 1992 privind colecţia de documente despre asasinarea lui John F. Kennedy cerea ca toată arhiva legată de acest caz să fie făcută publică până în octombrie 2017, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici acum. Majoritatea documentelor care au fost prezentate după acest termen limită au fost parţial editate.

Philip Shenon, specialist în asasinarea lui JFK, a declarat pentru revista Politico, miercuri, că unele documente nu vor fi niciodată desecretizate, din motive de securitate, şi că acest lucru va alimenta teoriile conspiraţiei.

În opinia sa, mai sunt secretizate încă 15.000 de documente, majoritatea de la CIA şi FBI.

– Împușcat în Dallas –

Cel de-al 35-lea preşedinte al SUA, pe atunci în vârstă de 46 de ani, a cărui personalitatea continuă să fascineze, JFK a fost ucis de  era Lee Harvey Oswald la vremea aceea în vârstă de 24 de ani, potrivit anchetei oficiale, ce rămâne una controversată.

Născut într-o familie bogată şi influentă din Boston (est), John F. Kennedy  afost cel mai tânăr preşedinte ales şi primul şef de stat catolic. Mandatul său a fost marcat mai ales de contextul Războiului Rece, în general, şi de criza rachetelor din Cuba, de eşecul operaţiunii din ‘Golful Porcilor’, dar şi de programul spaţial Apollo, în special.

Însă mitul Kennedy, în continuare viu, se datorează şi stilului său modern expus de televiziune, care îşi trăia atunci anii de glorie, dar şi de şarmul soţiei sale Jackie. Anunţul morţii şi imaginile cu împuşcarea preşedintelui într-o limuzină decapotabilă, cu Jackie alături, continuă să facă parte din memoria colectivă mondială. Oraşul Dallas a fost supranumit ‘oraşul urii’ din cauza atentatului.

Lee Harvey Oswald a fost ucis la două zile după asasinarea lui JFK, de către proprietarul unui club de noapte din Dallas, Jack Ruby, lăsând să plutească misterul asupra circumstanţelor şi motivelor atentatului care a şocat o lume întreagă.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Meteorologii au anunțat prognoza pentru 2025: temperaturi record, cum nu au mai existat

Publicat

in

Anul 2025 ar urma să fie ”unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată la nivel mondial, a declarat joi agenţia britanică Met Office, după un an 2024 record, care va depăşi pentru prima dată pragul simbolic de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, transmite AFP, scrie Agerpres.

În raportul său privind perspectivele pentru 2025, se estimează că acesta va fi „probabil, unul dintre cei mai călduroşi trei ani în ceea ce priveşte temperatura medie globală, la mică distanţă în urma anilor 2024 şi 2023”.

Anul viitor, încălzirea ar urma să fie între 1,29 grade Celsius şi 1,53 grade Celsius comparativ cu perioada preindustrială (1850-1900), sau o medie de 1,41 grade Celsius, potrivit agenţiei britanice.

Sfârşitul fenomenului natural El Nino care, combinat cu încălzirea globală cauzată de om, a ridicat temperaturile în 2023-2024, ar trebui să ducă în mod normal la o răcire.

Însă, „este interesant de observat că pentru 2025 sunt prognozate temperaturi globale ridicate, în pofida faptului că (regiunea) Pacificului tropical se îndreaptă către o fază La Nina, care are ca rezultat condiţii uşor mai răcoroase”, a subliniat profesorul Adam Scaife de la Met Office.

Agenţia britanică a indicat, de asemenea, că 2024 este de aşteptat să fie cel mai cald an înregistrat vreodată la nivel mondial, depăşind 2023 şi „depăşind aproape sigur pentru prima dată o temperatură de 1,5 grade Celsius peste nivelurile perioadei preindustriale”.

Această estimare este identică cu concluziile observatorului european Copernicus, publicate luni

Chiar dacă depăşirea acestui prag este studiată pe termen lung, reprezintă „o piatră de hotar în istoria climei, care ne pune pe gânduri”, a comentat Nick Dunstone, care a supervizat acest raport.

Acest prag simbolic corespunde celei mai ambiţioase limite incluse în Acordul de la Paris din 2015, care vizează limitarea încălzirii globale cu mult sub 2 grade Celsius şi continuarea eforturilor de a o limita la 1,5 grade Celsius.

Conform ultimelor calcule ale ONU, lumea nu se află pe calea cea bună către reducerea poluării cu carbon şi evitarea unei agravări a secetelor, a valurilor de caniculă sau a ploilor torenţiale deja observate, cu un cost uman şi economic ridicat.

Politicile actuale ale naţiunilor conduc lumea către o încălzire „catastrofală” de 3,1 grade Celsius pe parcursul secolului, sau de 2,6 grade Celsius în cazul în care vor fi respectate promisiunile de îmbunătăţire a situaţiei, notează AFP care citează Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Doliu în lumea muzicală românească: Toboșarul trupei Vunk s-a stins din viață – Mesajul emoționant al colegilor

Publicat

in

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a murit joi, la vârsta de 48 de ani. Decesul ar fi survenit, cel mai probabil, în urma unui accident vascular cerebral, potrivit protv.ro

Membrii trupei Vunk au postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare

„Nu există cuvinte suficiente pentru a descrie ce simțim acum. Astăzi, lumea noastră a devenit mai tăcută. Nicu, toboșarul nostru, prietenul nostru, membru fondator VUNK, ne-a părăsit. Îi vom simți mereu ritmul în fiecare cântec și îi vom purta amintirea în suflete. Suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au cunoscut și iubit. Nicu Sarghea”.

Tragedia a survenit la scurt timp după ce trupa Vunk anunțase lansarea unei noi piese, intitulată „Te-am sunat din greșeală”.

„Nu știm cum stați cu planurile de Revelion, dar știm exact ce facem mâine! Fiți cu ochii pe #vunk pentru că lansăm varianta cvartet a piesei “Te-am sunat din greșeală”! … și nu e nimic accidental în ceea ce urmează!”, postau pe Facebook membrii trupei VUNK.

Nicu Sârghea a fost membru al trupei Vunk încă din 1994, alături de liderul și fondatorul trupei Vunk, Cornel Ilie. Cei doi s-au cunoscut înainte de Revoluția din 1989, pe când Cornel Ilie și Nicu Sarghea erau colegi de școală. Ei au cântat în grupul muzical al școlii, au fost și la Cântărea României – festival național cultural din perioada 1976-1989, în vremea Republicii Socialiste România.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Amenințările lui Trump nu rămân fără răspuns – Canada creează o unitate de patrulare pentru a supraveghea frontiera cu SUA

Publicat

in

Provincia Alberta, din vestul Canadei, va cheltui 29 de milioane de dolari canadieni pentru a crea o nouă unitate de patrulare condusă de un șerif care să supravegheze frontiera de 298 de kilometri cu statul american Montana, a declarat joi premierul, portrivit Mediafax.

Planul Alberta urmează promisiunii președintelui ales Donald Trump de a impune un tarif de 25% asupra importurilor din Canada și Mexic dacă aceste țări nu iau măsuri drastice împotriva imigrației ilegale și a traficului de droguri, scrie Reuters.

Premierul Danielle Smith a declarat că Alberta lucrează la sporirea securității frontierelor din iulie 2023, dar amenințarea tarifară a lui Trump a determinat provincia să își accelereze planul.

Alberta este principala provincie producătoare de petrol din Canada și exportă aproximativ 4 milioane de barili pe zi către SUA, ceea ce înseamnă că ar fi printre provinciile cele mai afectate de tarife.

Noua echipă de patrulare interdirecțională va face parte din agenția de aplicare a legii Alberta Sheriffs și va fi formată din 51 de ofițeri în uniformă înarmați cu puști cu carabină, patru câini de patrulare antidrog, 10 membri ai personalului de sprijin, patru analizoare de narcotice pentru testarea drogurilor și drone de supraveghere.

Alberta va crea, de asemenea, o zonă de frontieră în care șerifii vor putea aresta persoanele găsite încercând să treacă ilegal frontiera sau făcând trafic de droguri ilegale sau de arme, fără a avea nevoie de un mandat.

„Anunțul de astăzi reprezintă o investiție puternică din partea guvernului din Alberta, care reflectă seriozitatea cu care tratăm această situație actuală”, a declarat ministrul siguranței publice din Alberta, Mike Ellis, în cadrul unei conferințe de presă alături de Smith.

Alberta are șase puncte oficiale de intrare de-a lungul graniței sale slab populate cu Montana.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie – finalizate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse

Publicat

in

Şase centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie au fost finalizate de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, joi, ministerul.

„Azi, la împlinirea unui an de la semnarea contractelor pe PNRR, când prăznuim pe Sfântul Spiridon făcătorul de minuni, ocrotitorul celor bolnavi şi al celor aflaţi în nevoi am anunţat finalizarea primelor 6 centre, iar în următoarele 6 luni se preconizează încheierea lucrărilor tuturor celorlalte centre de zi planificate. PNRR înseamnă reforme şi un mod de viaţă pentru că locul copilului este alături de familie, iar rolul nostru este să facem tot posibilul astfel încât toţi copiii să crească şi să se dezvolte în interiorul familiilor lor. Îi felicit pe toţi primarii care şi-au dus la îndeplinire proiectele, le urez spor celorlalţi care sunt pe ultima sută de metri. Mă bucur că aţi fost alături de mine şi că împreună am pus înainte viitorul copiilor din comunităţile lor”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, conform unui comunicat transmis AGERPRES.

Cele şase centre de zi sunt:

– în comuna Călineşti, judeţul Argeş, având 45 de beneficiari, copii şi familiile lor, inclusiv copii de etnie romă, cu venit minim garantat şi în risc de abandon şcolar, în valoare de 470.305,70 euro;

– în comuna Sarasău, judeţul Maramureş, cu 63 de copii beneficiari, majoritatea de etnie romă şi în risc de abandon şcolar, în valoare totală de 417.351,58 euro;

– în comuna Afumaţi, judeţul Dolj, având beneficiari 42 de copii, familii cu venit minim garantat, risc de abandon şcolar, în valoare de 407.615,06 euro;

– la Coţofenii din Dos, judeţul Dolj, având 42 de beneficiari, copii separaţi de familie, cu măsuri de protecţie specială, în valoare de 380.555,59 euro;

– în comuna Galicea, judeţul Dolj, cu 279 de beneficiari, copii ai părinţilor plecaţi în străinătate, în plasament şi cu venit minim garantat, în valoare de 2.005.899,25 lei;

– în comuna Eremitu, judeţul Mureş cu 42 de beneficiari copii, inclusiv etnie romă, risc de abandon şcolar şi măsuri de protecţie specială, în valoare totală de 3.070.189,27 lei.

Aceste centre vor oferi consiliere şi sprijin social pentru familii vulnerabile, contribuind la prevenirea separării copiilor de familiile lor.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este coordonator de reforme şi investiţii pentru PNRR Componenta 13 – Reforme Sociale, Investiţia I1 – Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie.

Proiectul, cu o valoare totală de 50 de milioane de euro, are ca obiectiv principal sprijinirea copiilor din comunităţi vulnerabile şi prevenirea separării acestora de familiile lor. Cele 159 de centre de zi vor asigura pentru un număr de maxim 4.500 de copii accesul la servicii sociale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend