Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dezvăluiri explozive: șeful Statului Major al R. Moldova era ‘conservă’ GRU / A fost demis de Maia Sandu (The Insider)

Publicat

in

Șeful Statului Major al Republicii Moldova ar fi transmis date secrete către temutul serviciul secret rus GRU, arată o nouă anchetă a publicației The Insider, relatează Nexta.

Sursa citată menționează că a avut acces la mesajele de pe Telegram ale fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, mesaje transmise către legătura acestuia din GRU, colonelul Alexei Makarov.

Gorgan a raportat regulat despre situația politică internă din republică și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului Apărării al Ucrainei, care au achiziționat echipament militar și obuze pentru forțele lor armate, arată sursa citată.

A fost în cele din urmă trecut în rezervă

Igor Gorgan a lucrat în Statul Major până la sfârșitul anului 2021, pe când noul președinte Maia Sandu a decis să-l treacă în rezervă. Din iulie 2023 a început să lucreze la ONU.

Loading

NATIONAL

Referendum în Kazahstanul pentru prima centrală nucleară din țară. Va fi construită împreună cu Rosatom

Publicat

in

Referendum în Kazahstanul pentru prima centrală nucleară din țară. O idee promovată de guvernul preşedintelui Kassym-Jomart Tokayev, în ciuda faptului că țara dispune de rezerve considerabile de gaze naturale, relatează Reuters, citat de news.ro.

Cu toate acestea, planul s-a confruntat cu critici publice din cauza pericolelor sale, a moştenirii sovietice de teste nucleare şi a temerilor că Rusia va fi implicată în proiect.

Am ajuns la concluzia că decizia de a construi centrala nucleară şi de a o construi împreună cu Rosatom (întreprinderea nucleară de stat din Rusia) a fost deja luată în (biroul lui Tokayev), iar poporul din Kazahstan este invitat la secţiile de votare în calitate de „notari” pentru a autentifica această decizie cu voturile lor”, a scris bloggerul popular Vadim Boreiko.

În ciuda faptului că dispune de rezerve considerabile de gaze naturale, naţiunea din Asia Centrală, cu o populaţie de 20 de milioane de locuitori, se bazează în principal pe centralele pe cărbune pentru acoperirea nevoilor sale de energie electrică, completate de unele centrale hidroelectrice şi de sectorul în creştere al energiei regenerabile.

Kazahstanul importă deja energie electrică, în principal din Rusia, deoarece instalaţiile sale, multe dintre ele învechite, se luptă să satisfacă cererea internă. În general, cărbunele este considerat cea mai poluantă sursă de energie.

Guvernul afirmă că este nevoie de o aprovizionare fiabilă cu energie pentru a suplimenta sursele regenerabile, cum ar fi energia solară şi eoliană, şi, deoarece Kazahstanul este unul dintre cei mai mari producători de uraniu din lume, energia nucleară este o alegere logică.

Pentru a nu rămâne pe marginea progresului global, trebuie să ne folosim avantajele competitive”, a declarat Tokayev cu câteva zile înainte de vot.

Cu toate acestea, fosta republică sovietică nu îmbogăţeşte uraniul până la punctul în care acesta poate fi utilizat drept combustibil. Cabinetul estimează că eventuala construire a unei centrale nucleare ar costa între 10 şi 12 miliarde de dolari.

Criticii spun că acelaşi obiectiv poate fi atins cu ajutorul centralelor pe gaz care, deşi utilizează în continuare combustibil fosil, sunt mult mai puţin poluante decât centralele pe cărbune şi prezintă mai puţine riscuri.

Kazahstanul făcea parte din Uniunea Sovietică în 1986, când a avut loc dezastrul nuclear de la Cernobâl, iar zeci de mii de kazahi au luat parte la operaţiunea de curăţare ulterioară, în urma căreia mulţi au rămas cu probleme de sănătate pe viaţă.

Ţara a fost, de asemenea, locul în care au avut loc sute de teste sovietice cu arme nucleare, care au făcut ca mari suprafeţe de teren să devină nelocuibile, au provocat numeroase boli în rândul oamenilor din zonele învecinate şi au făcut ca mulţi oameni să devină neîncrezători în orice ţine de nuclear.

Nu trebuie să privim mereu în urmă, să ne amintim lucrurile rele şi să ne plângem”, a spus Tokayev despre un astfel de sentiment. „(Trebuie) doar să mergem înainte şi să fim optimişti, altfel vom pierde în această cursă globală spre progres”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Lovitură dură pentru Real Madrid! Dani Carvajal a suferit o leziune gravă a ligamentului încrucişat şi va fi operat

Publicat

in

Lovitură dură pentru Real Madrid! Dani Carvajal a suferit o leziune gravă a ligamentului încrucişat şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale. El s-a accidentat la finalul meciului cu Villarreal, scor 2-0, de sâmbătă seară, din campionatul Spaniei, conform news.ro.

A fost confirmată o gravă leziune a ligamentului încrucişat, va trebui să fiu supus unei intervenţii chirurgicale şi să fiu departe de teren pentru câteva luni”, a scris Carvajal în social media.

De asemenea, Carvajal a ţinut să-şi însoţească anunţul cu o imagine foarte puternică: un selfie cu el pe targă, cu un zâmbet, ca dovadă a optimismului şi recunoştinţei sale: „Abia aştept să-mi încep recuperarea şi să revin ca o bestie. Vă mulţumesc tuturor foarte mult pentru mesajele voastre, mă simt foarte iubit”.

În minutul 90+4 al meciului cu Villarreal, scor 2-0,  Dani Carvajal s-a accidentat la genunchi în urma unui contact cu un adversar şi s-a prăbuşit pe teren urlând de durere. Madrilenul a fost scos cu targa de pe teren, plângând în hohote, şi ar putea lipsi o vreme îndelungată de pe gazon.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Șeful Statului Major al Forţelor armate poloneze anunță un război iminent: ‘Suntem generaţia care va lua armele pentru a ne apăra ţara!’

Publicat

in

Polonia va avea nevoie de o armată mult mai mare – lucru ce ar putea fi greu de realizat având în vedere populaţia sa în îmbătrânire – pentru a se apăra de ceea ce pare a fi un război cu care această generaţie se va confrunta inevitabil, a declarat un general polonez de rang înalt, citat de agenţia de presă PAP, scrie Reuters, potrivit Rador Radio România.

“Totul indică faptul că noi suntem generaţia care va lua armele pentru a ne apăra ţara. Iar nici eu şi nici oricare dintre voi nu intenţionăm să pierdem acest război”, a declarat şeful Statului Major General al Forţelor armate, generalul Wieslaw Kukula, într-un discurs susţinut vineri la o academie militară – universitatea Forţelor Terestre – la Wroclav, potrivit PAP.

“Îl vom câştiga, ne vom întoarce şi vom continua să construim Polonia, însă ceva trebuie să se întâmple. Trebuie să construim forţe armate pregătite pentru acest tip de acţiune.”

Kukula a subliniat că criza demografică va reduce ritmul recrutării

“Potenţialul adversarului este atât de mare încât trebuie să construim o armată mult mai mare, ceea ce înseamnă că trebuie să implementăm modelul serviciului general”, a mai spus generalul polonez.

Serviciul general se referă la instruirea şi serviciul militar obligatorii, care nu sunt în vigoare în prezent.

Forţele armate ale Poloniei vor însuma peste 207.500 soldaţi până la finalul acestui an, ceea ce înseamnă că armata poloneză este a treia ca mărime din NATO, din punct de vedere al personalului, după Statele Unite şi Turcia, conform datelor Ministerului polonez al Apărării.

În iulie, Kukula a spus că Polonia trebuie să îşi pregătească forţele pentru un conflict la scară largă. Relaţiile Poloniei cu Rusia şi aliatul acesteia din urmă, Belarus, s-au deteriorat abrupt după ce Moscova a invadat Ucraina vecină, în februarie 2022.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ceață și accidente pe șosele – Un copil a murit pe Autostrada Soarelui, după ce un tir s-a răsturnat (FOTO)

Publicat

in

Traficul este perturbat duminică dimineață pe Autostrada Soarelui din cauza unui accident. Un copil a murit după ce un tir s-a răsturnat pe șosea. Șoferul a fost transportat în stare gravă la spital.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași, un autotren încărcat cu produse alimentare a lovit glisiera laterală și s-a răsturnat pe șosea.

În urma accidentului, șoferul a suferit leziuni grave și a fost transportat la spital, iar un copil, în vârstă de 11 ani, a fost declarat decedat.

Traficul rutier este oprit pe banda de decelerare către localitatea Lehliu-Gară, iar banda nr. 1 este parțial blocată pentru a permite extragerea autotrenului răsturnat. Circulația va reveni la normal pe parcursul dimineții.

content-image

Restricții de circulație pe mai multe șosele din țară din cauza ceții și a unor accidente

Autoritățile au impus restricții de trafic pe mai multe șosele din țară din cauza unor accidente și a fenomenelor meteorologice. Astfel, în sudul României este ceață, în timp ce la Arad și Călărași un tir a luat foc, iar altul s-a răsturnat.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, duminică dimineața, „traficul rutier este în continuare restricționat pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre litoral, în zona localității Lehliu-Gară, județul Călărași, pentru a permite extragerea autotrenului răsturnat pe carosabil”.

De asemenea, sunt impuse restricții de trafic pe un sens pe DN7 Deva-Arad, la kilometrul 473, în localitatea Bătuța, județul Arad. Remorca unui autocamion încărcat cu bobine din cauciuc a luat foc în deplasare, șoferul reușind să se autoevacueze, fără a suferi leziuni. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 09:00.

În plus, este semnalată ceață care scade vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Gorj și Vâlcea.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Brașov, DN1 Ploiești-Brașov și DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic, a precizat Infotrafic.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Un nou serial de la HBO face ceva neobișnuit / Două filme premiate cu Oscar vin în premieră în streaming / Elon Musk sugerează că-i prea inteligent pentru șah

Publicat

in

Un serial nou produs de HBO face ceva neobișnuit în peisajul marilor conglomerate americane ale divertismentului, în timp ce la capitolul filme două lungmetraje premiate cu Oscar își fac apariția în premieră în streaming. Elon Musk în schimb e supărat iar pe jocul de șah. În rubrica Nerd Alert de weekendul acesta mai poți citi despre viitorul serial „Lanterns” din universul DC, jocul video de top cu care se va extinde franciza „Avatar: The Last Airbender”, dar și Bucharest Gaming Week, care a început sâmbătă.

Un nou serial de la HBO face ceva neobișnuit

Cei de la IndieWire scriu despre o „eviscerare fără oprire” a universurilor cinematografice, în timp ce The Daily Beast vorbește de o „tragere în țeapă brutală” a filmelor Marvel. Ambele site-uri se referă la The Franchise, un nou serial produs de HBO care satirizează filmele cu supereroi, de care lumea s-a cam plictisit în ultimii ani (dacă e să judecăm după cifrele de la box office). Serialul urmează să apară duminică seara în SUA, deci la noi în România luni dimineața în streaming pe Max, dată fiind diferența de fus orar: Iată cum sună descrierea publicată de IMDb:

„O echipă captivă înăuntrul iadului disfuncțional de a crea filme cu supereroi pentru francize. La sfârșitul zilei întrebarea cu care se confruntă este: e acesta noul răsărit pentru Hollywood sau ultima redută a cinematografiei? E o fabrică de visuri sau o uzină de chimicale?”. Cum urmează să apară abia luni, deocamdată ne putem baza doar pe recenziile criticilor care l-au văzut în avanpremieră. Unele nu sunt sunt chiar strălucitoare. Dar trailerul aș zice că da:

De ce zic că The Franchise face ceva neobișnuit? Fiindcă ia în derâdere tocmai unul dintre produsele de reper ale conglomeratului media din care face parte. HBO e televiziunea fanion a gigantului Warner Bros. Discovery, care deține și studioul cinematografic DC. Fanii genului vor ști desigur că DC e, alături de Marvel al Disney, unul dintre cele două branduri majore care vin cu filme cu supereroi, adaptând benzile desenate omonine. Ori, așa-zisa „oboseală” față de filmele cu supereroi, s-a resimțit din plin la DC, mai puternic chiar decât a lovit rivalii de la Marvel.

Dacă Marvel a mai înregistrat câte un succes, DC a marcat anul trecut eșecuri financiare răsunătoare pentru toate filmele sale (Shazam! Fury of the Gods, The Flash, Blue Beetle și Aquaman and the Lost Kingdom). Sigur, HBO nu știa ce avea să urmeze când a anunțat serialul The Franchise în august 2022, deși deja existau unele indicii că spectatorii au obosit de atâtea filme bazate pe benzi desenate. The Franchise pare acum că pune sare pe rană. Warner Bros. speră însă ca noul film Joker: Folie à Deux să schimbe norocul francizei sale DC aflate în derivă.

Serialul DC „Lanterns” merge înainte

Dacă Marvel și-a extins relativ recent Universul Cinematografic cu nu mai puțin de 13 seriale lansate în streaming pe Disney+ din 2021 încoace, DC a luat-o cu mult înainte, venind cu un număr uriaș de serii live-action de prin 2010-2011. Cel mai recent e The Penguin, un spin-off lansat luna trecută pe Max și bazat pe ultimul film Batman. Colin Farrell s-a întors în serial în rolul Pinguinului, unul dintre cei mai emblematici antagoniști ai benzilor desenate DC. Dar săptămâna aceasta ne-a adus noutăți legate de un alt serial DC.

Mă refer la Lanterns, seria despre unul dintre cei mai emblematici supereroi ai DC: Lanterna Verde. Titlul serialului confirmat oficial de HBO în iunie e la plural fiindcă el se va învârti în jurul lui Hal Jordan, o legendă în rândul poliției spațiale cunoscute drept Laternele Verzi, în timp ce antrenează o Lanternă Verde mai tânără, John Stewart, potrivit descrierii seriei oferite de THR. Știam deja că serialul este creația lui Chris Mundy (True Detective: Night Country) și e scris de Damon Lindelof (Watchmen) și Tom King, o legendă a DC Comics.

Noutatea acum e că regizorul britanic James Hawes a fost cooptat la bord să regizeze primele episoade ale Lanterns. Portofoliul lui Hawes include întregul prim sezon al seriei de spionaj Slow Horses, a One Life, „docu-drama” despre Holocaust cu Sir Anthony Hopkins în rolul principal, și a unor episoade din Raised by Wolves, Snowpiercer sau Black Mirror. HBO/DC au pregătit deci o echipă de producție de top. Presa de la Hollywood scrie că Lanterns se vrea apropiat ca ton cu True Detective, dar hai să nu punem căruța în fața cailor.

Pregătirile făcute pentru Lanterns mi se par edificatoare pentru cât de atipic e antemenționatul The Franchise. Dar, dincolo de asta, cred că marea întrebare e: Oare chiar s-au lămurit cu adevărat directorii de la Hollywood că s-a cam exagerat cu producțiile cu supereroi, după cum declara chiar Bob Iger, marele șef al Disney, în vara anului trecut? Deadpool & Wolverine, ultimul film cu supereroi al Marvel, s-a bucurat recent de un succes uriaș ca încasări, dar, după cum zice un alt proverb românesc: cu o floare nu se face primăvară.

The Penguin e ultimul serial inspirat de benzile desenate DC apărut pe Max

Două filme premiate cu Oscar vin în premieră în streaming

Nu mai e niciun mister că aproape toate filmele mari ce apar în cinematografe vor intra în cele din urmă și în streaming, dar pentru unele durează mai mult decât altele. Motivele diferă de la caz la caz, și nu cred că sunt mulți cei curioși de toate explicațiile. Așa că nu o mai lungesc cu prezentările, trec direct la subiect: The Holdovers, comedia de Crăciun cu Paul Giamatti, Dominic Sessa și Da’Vine Joy Randolph ce a fost nominalizată la 5 Premii Oscar la gala de anul acesta, a apărut în premieră în streaming pe SkyShowtime.

Joy Randolph a mers în cele din urmă acasă cu singurul Oscar adjudecat de film, ea obținând Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar. The Holdovers e unul dintre acele lungmetraje rare care i-au impresionatconvins deopotrivă pe criticii de film și pe spectatori. Pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes are o rată a aprobării de 97% din partea specialiștilor și de 92% de la spectatorii de rând. Pe IMDb nota sa medie e de 7,9 / 10 dintr-un număr uriaș de 166.000 de recenzii.

Al doilea film premiat cu Oscar la gala din luna martie care poate fi văzut în streaming e The Boy and the Heron („Băiatul și stârcul”), ultimul titlu semnat de maestrul japonez al animației Hayao Miyazaki. Filmul a marcat totodată revenirea neaşteptată a regizorului din Japonia, cunoscut pentru titluri clasice ca Spirited Away şi Princess Mononoke, după o absență de un deceniu. Noul film al acestuia a fost o surpriză în condițiile în care el anunțase în 2013 că se retrage, după apariția lungmetrajului său precedent, The Wind Rises.

The Boy and the Heron urmează să apară luni în streaming pe Netflix, platforma de streaming care în ultimii cani a investit tot mai mult în producții de animație cu origini în cultura japoneză sau sud-coreeană. Băiatul și stârcul e însă un titlu licențiat de Netflix, care a cumpărat drepturile de difuzare a sa după ce filmul lui Miyazaki a devenit în decembrie 2023 primul anime care a debutat pe prima poziție la box office-ul nord-american.

Era să uit: A câștigat Oscarul pentru cel mai bun film de animație apărut în 2023

Franciza „Avatar: The Last Airbender” se va extinde cu un joc video de top

Din lumea jocurilor video vestea săptămânii a fost că Paramount Game Studio și Saber Interactive lucrează la un nou RPG de acțiune a cărui poveste se va desfășura în așa-zisul univers Avatar Legends, lumea prezentată pentru prima oară în îndrăgitul serial de animație Avatar: The Last Airbender produs de Nickelodeon. Avatar Studios, divizia Nickelodeon condusă de Michael DiMartino și Bryan Konietzko, creatorii serialului original, va fi de asemenea implicată, după cum relatează IGN.

Întreg proiectul e încă în faza incipientă de dezvoltare, așa că detaliile sunt destul de puține. Însă companiile implicate susțin că va fi „cel mai mare joc video din istoria francizei” și unul de tip „AAA”. E termenul din industria video games pentru a descrie titlurile cu buget mare, unul echivalent cu cel de „blockbuster” în cinematografie. Mai mult, promisiunea e că el va fi creat atât pentru PC, cât și console, și va spune o poveste nou-nouță în universul The Last Airbender – „în colaborare strânsă cu Avatar Studios”.

O altă promisiune e că gamerii vor putea intra în pielea unui „Avatar cu totul nou, care nu a mai fost văzut înainte” și că povestea se va desfășura cu mii de ani în trecut. Paramount și Saber zic de asemenea că jucătorii „se pot aștepta la o imersiune într-o lume vibrantă, să devină stăpâni ai tuturor celor 4 elemente, să intre în lupte dinamice alături de companioni și să treacă prin provocările și deciziile care vin odată cu rolul de a fi cel care păstrează echilibrul în lume”. Promisiunile sunt, deci, cât se poate de mari.

Cei de la IGN, cel mai mare site specializat pe industria video games din lume, subliniază că viitorul joc nu va fi desigur primul joc video inspirat de lumea Avatar, dar că va fi de departe cel mai de anvergură de până acum. Din păcate, studiourile care lucrează la el nu au vehiculat și un posibil calendar de lansare sau cât ar putea costa. Până vom afla mai multe aș aminti de faptul că Netflix a anunțat recent că al doilea sezon al serialului său live-action Avatar: The Last Airbender a intrat în producție.

Elon Musk sugerează că-i prea inteligent pentru șah

Trecând de la jocuri moderne la unul cu o tradiție de peste 1.000 de ani, Elon Musk a ținut să amintească zilele trecută că nu e un fan al șahului. „Șahul are un număr minuscul de grade de libertate comparativ cu realitatea: doar 64 de pătrățele, nicio ceață a războiului, niciun copac tehnologic, nicio diferență privind terenul, aceleași piese la început și aceleași poziții de fiecare dată și nu poți inventa noi piese în timpul jocului. Toți acești factori și alții sunt prezenți în realitate”, a scris el într-o postare pe „X” de săptămâna aceasta.

„Copacul tehnologic” e o referință la jocurile video de strategie și modul în care diferitele căi de cercetare a unor tehnologii diverse pot duce la o civilizație care poate să arate foarte diferit. „Deci ar putea părea că în lumea reală cineva este aproape de șah mah, dar asta nu contează dacă ei sunt vaporizați brusc de regele oponentului cu lasere din spațiu care nici n-au existat înainte!”, a continuat Musk.

„Dat fiind faptul că în șah există chiar mutări câștigătoare care ar putea părea ca gafe pentru oameni, când vine vorba de a înțelege mutările câștigătoare în viața reală, ele sunt incomparabil mai greu de prezis”, a punctat el. Jurnaliștii de la futurism.com se întreabă dacă Musk înțelege măcar jocul de șah și amintesc că nu e prima oară când el face comentarii în această notă. Într-un mesaj similar din octombrie 2022, Musk a relatat că a jucat șah când era copil, dar că a descoperit rapid că e „mult prea simplu pentru a fi util în viața reală”.

Miliardarul le-a sugerat atunci fanilor săi să încerce în schimb jocul video de strategie 4x Polytopia. Deși Musk e cunoscut pentru faptul că are o opinie despre orice, mesajul său de atunci i-a înfuriat pe cei de la chess.com, care i-au combătut argumentele într-un amplu mesaj distribuit pe blogul site-ului. Aceștia s-au întrebat la rândul lor dacă miliardarul sud-african care conduce unele dintre cele mai cunoscute companii din lume înțelege măcar care e logica din spatele șahului. Fanii săi vor răspunde indubitabil că da.

Elon Musk, Foto: © Frédéric Legrand | Dreamstime.com
Elon Musk gândindu-și următoarea mutare de geniu, FOTO: © Frédéric Legrand | Dreamstime.com.

A început Bucharest Gaming Week

Și dacă tot suntem la capitolul jocuri, nu aveam cum să nu amintesc că a început Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment organizat anual în România de industria jocurilor video. A început sâmbătă și urmează să dureze încă 8 zile, gamerii putând să participe la o sumedenie de activități și concursuri atât în online, cât și offline. Ca în fiecare an, printre invitați se numără unii dintre cei mai populari vloggeri români din domeniu, ca de exemplu Xslayder, iSilent, Bobospider, Gannicus, Jaxi, LucaLuk, S1KE, Adrii von B, Sevena și Umbrița.

Punctele de întâlnire a comunității pasionate de jocuri, Bucharest Geek Hub, 1UP Gamers Pub, Dome Internet și Gaming și Red Goblin, pregătesc o serie de activități, competiții și oferte speciale în cadrul cărora participanții pot câștigate invitații la evenimentul central de la Palatul Parlamentului. Printre activități se numără turnee de boardgames, competiții de Dungeon & Dragons și concursuri de tip trivia.

„Vrem să arătăm impactul cultural și social pe care jocurile îl au și modul inteligent în care acestea aduc oamenii împreună, în aceste zile în care lumea este atât de divizată”, a declarat Tudor Dăescu, unul dintre organizatorii Bucharest Gaming Week, într-un comunicat. Între 7 și 10 octombrie gamerii pot vedea la Cineplexx Titan 4 din cele mai reprezentantive filme inspirate din gaming din ultimii ani:  Ready Player One, Uncharted, Gran Turismo și Free Guy. Evenimentul central va fi din nou la Palatul Parlamentului în weekend-ul 12-13 octombrie.

O altă atracție e concursul de tip „treasure hunt” cu premii totale de peste 20.000 de euro. Ar trebui să dedic o întreagă ediție a rubricii Nerd Alert pentru a prezenta toate lucrurile de făcut și evenimentele organizate în cadrul Gaming Week, așa că mă rezum la a aminti că toate informațiile de care au nevoie cei interesați se găsesc pe site-ul bucharestgamingweek.ro sau în aplicația Bucharest Gaming Week ce poate fi descărcată din App Store sau Google Play. Distracție! Zic să ne amintim pe scurt și de evenimentul de anul trecut:

Sper că ți-a plăcut rubrica Nerd Alert de weekendul acesta. În caz că ești curios să o citești și pe cea de duminica trecută, inspirată de marele potop care n-a mai venit, o poți găsi aici:

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ajutoare de urgență suplimentare pentru populația afectată de inundații

Publicat

in

Ajutoare de urgență suplimentare pentru populația afectată de inundațiile de luna trecută vor ajunge luni în județele Galați și Vaslui, a anunțat Ministerul Muncii.

Aproximativ 6.000 de familii și persoane singure care au suferit pagube vor primi câte 15.000 lei.

Potrivit guvernului, beneficiarii trebuie să încheie o convenție cu agențiile pentru plăți și inspecție socială, prin care se obligă să cheltuiască această sumă până la sfârșitul anului și să prezinte ulterior facturi și chitanțe care să arate că au cumpărat mobilier, materiale sanitare și de construcții, electrocasnice sau combustibil.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend