Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Detalii CUTREMURĂTOARE din ultimele clipe din viața Preasfințitului Gurie: Inima i s-a oprit de două ori, exact când trebuia urcat în elicopter

Publicat

in

Descris de Patriarhul Daniel ca fiind ”arhipăstor misionar şi harnic, care s-a remarcat prin vocaţia sa spre dialog şi comuniune, prin bunătatea şi dărnicia părintească, exprimate adeseori atât faţă de clerici, cât şi de credincioşii păstoriți.”, PS Gurie a murit, joi dimineața, după ce inima i-a cedat.

STIRIPESURSE.RO a fost primul site care a anunțat decesul prelatului de la Deva și a fost tot primul care a dovedit că Preasfințitul Gurie a murit de COVID-19, deși era vaccinat încă din iunie.

Citește și: Mesajul Patriarhului Daniel, după decesul Preasfințitului Gurie: ‘Un arhipăstor misionar şi harnic, care s-a remarcat prin vocaţia sa spre dialog şi comuniune’

STIRIPESURSE.RO vă prezintă, tot în exclusivitate, ultimele clipe din viața episcopului hunedorean. Medicii au luat decizia ca în cursul dimineții de joi să îl transporte la Spitalul din Târgu-Mureș. În timp ce medicii îl pregăteau pentru a fi scos din salonul de la terapie intensivă, unde fusese intubat, trupul ierarhului nu a mai rezistat și a făcut un prim stop-cardiorespirator. Cadrele medicale au reușit să îl resusciteze, l-au stabilizat și au decis să încerce, din nou, să îl ducă la elicopterul cu care urma să fie transportat. Din nou, inima s-a oprit, de data asta definitiv, în ciuda eforturilor de reuscitare.

Slujba înmormântării va avea loc, sâmbătă, în Catedrala Episcopală din Deva.

PS Gurie ar fi împlinit, în 31 decembrie, 53 de ani.

Citește și: STIRIPESURSE.RO prezintă DOVADA că PS Gurie era vaccinat anti-COVID, dar tot a fost răpus de virus

Potrivit site-ului Eparhiei, slujba Înmormântării va avea loc în Catedrala Episcopală din Deva sâmbătă, 23 octombrie 2021, după următorul program:

9:00 – Sfânta Liturghie arhierească;

12:00 – Slujba înmormântării.

Citește și: Mesaj emoționant al unui ierarh, la moartea Preasfințitului Gurie: ‘I-a murit trupul învins de acest microb, poate ca să ne spună tuturor: fiți mult mai atenți’ .

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Bucharest stocks have lost over 1.22 billion RON in capitalization last week

Publicat

in

De

The Bucharest Stock Exchange (BVB) lost 1.22 billion RON in capitalization last week, while the value of share transactions increased more than twice, respectively by 244.56 million RON, compared to the previous week, told Agerpres.

According to the data published by BVB, consulted by AGERPRES, the stock market capitalization reached 321.18 billion RON, between April 8 and 12, 2024, down from 322.41 billion RON, between April 1 and 5, 2024.

Stock transactions generated a turnover of 488.21 million RON, an increase compared to 243.64 million RON in the previous week.

The best trading day at BVB was Friday, April 12, when a turnover of 275.81 million RON was recorded, and the worst day, Wednesday, April 10, with a transaction value of 38.35 million RON.

The main index of the Bucharest Stock Exchange – BET – closed the week at 16,882.42 points.

The shares of One United Properties were the most liquid titles on the main segment of BVB, with transactions of 250.638 million RON, but with a price decreasing by 6.96%. In the top of the transactions are the securities of Banca Transilvania, with transactions of 57.75 million RON (-1.93%), and those of Hidroelectrica with 32.59 million RON (-1.05%).

The most important increases in quotations were recorded by Mecanica Ceahlau (+26.98%), Chimcomplex Borzesti (+19.92%) and Romcab (+10.99%).

At the opposite end, important decreases were recorded by the shares of Conted SA, with a decline of 10%, followed by those of Sinteza SA (-9.72%) and SIF Hoteluri (-8.72%).

Citeste mai mult

NATIONAL

Moto GP – Maverick Vinales (Aprilia) s-a impus în Marele Premiu al SUA

Publicat

in

De

Spaniolul Maverick Vinales (Aprilia), care se impusese deja sâmbătă în cursa de sprint, a obţinut victoria în Marele Premiu al Statelor Unite, a treia din cele 21 de etape ale sezonului MotoGP, duminică, pe Circuit of the Americas din Austin.

Catalanul i-a devansat pe spaniolul prodigios Pedro Acosta (GasGas-Tech3) şi pe italianul Enea Bastianini (Ducati) într-o cursă magnifică, în care Marc Marquez (Ducati-Gresini) a căzut.

Cu cea de-a zecea victorie la clasa regină, prima după mai bine de trei ani, Vinales a intrat în istorie, devenind primul pilot care a câştigat un Mare Premiu cu trei constructori diferiţi (Suzuki, Yamaha, Aprilia) de la începutul erei MotoGP, în 2002.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend