Articol semnat de Vasile Ghețău, profesor asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București

Introducere

•Anii 1990-2025

• Anii 2025-2059

• Câteva remarci finale

• Referințe

• Addendum  Populația României, 1860-2100

Rezumat

Articolul este dedicat dramaticelor schimbări survenite în demografia țării în cei 35 de ani de democrație, stat de drept și economie de piață și schimbărilor la fel de dramatice ce vor urma în următorii 35 de ani în viziunea specialiștilor de la Divizia de Populație ONU.

Populația cu reședința în țară, populația rezidentă, s-a redus în anii 1990-2024 cu 4,25 milioane locuitori și un declin similar este prevăzut în anii 2025-2059, de 4,13 milioane. Diferă însă considerabil în cele două perioade contribuția pe care o vor avea scăderea naturală a populației și migrația externă negativă.

Dacă în anii 1990-2024 declinul populației a provenit din migrație externă netă negativă în proporție de aproape două treimi, în anii 2025-2059 scăderea naturală ar fi responsabilă de 80 la sută din declin. Sunt discutate în articol și unele implicații pentru viitorul țării.

În partea finală se prezintă schimbările care urmează să aibă loc în ultimele patru decenii ale secolului și gradul catastrofal de depopulare a țării.

Introducere

Se poate afirma cu temei că ultimii 35 de ani au constituit perioada cu cele mai dramatice evoluții ale populației României. Contextul istoric este cel al ieșirii din cei 23 de ani de politică pronatalistă brutală și forțată a vechiului regim, al schimbării regimului, al lungii și dureroasei tranziții la stat de drept, democrație și economie de piață. O tranziție dominată de reforme prost concepute și aplicate de o clasă politică incompetentă, coruptă și   fără viziune prospectivă,  de nivel de trai scăzut și de incertitudine. Acesta  a fost contextul în care s-au declanșat și consolidat în timp  cele două schimbări majore și de durată care au  deteriorat dramatic demografia țării, scăderea naturală a populației  și imensa migrație externă a populației tinere și adulte, deschizându-se larg  calea instalării declinului populației și procesului de depopulare a țării.

În articol vor fi prezentate schimbările care au avut loc în evoluțiile principalelor fenomene demografice în cei 35 de ani folosind datele publicate de Institutul Național de Statistică și de Eurostat. Deciziile luate la nivelul Comisiei Europene și Parlamentului European de înregistrare prioritară la recensămintele din anii 2010-2011 (si cele care vor urma) a populației rezidente în Statele Membre și instituirea  acestei populații drept populație națională reprezentativă pentru toate Statele Membre în statisticile naționale și comunitare au produs enorme dificultăți Institutului Național de Statistică în determinarea noilor indicatori ai populației rezidente. Dificultățile sunt încă în bună măsură insurmontabile în determinarea numărului anual al populației rezidente pe localități și a statisticilor asupra mișcării naturale și migrației externe proprii acestei populații. Este vorba de datele anuale după recensământul din anul 2011 și deopotrivă de date reconstituite pentru anii anteriori.  Seriile de date aliniate la noile standarde acoperă un număr mic de ani și posibilitățile de analiză la nivelul întregii perioade 1990-2024  sunt limitate.

Reconstituirea seriilor de date demografice ia în considerare criteriul reședinței obișnuite și nu al reședinței permanente, însemnând domiciliul. După noile reguli statisticile asupra populației și fenomenelor demografice se referă geografic (teritorial) la locul reședinței obișnuite, însemnând  locul în care o persoană își petrece în mod obișnuit perioada zilnică de odihnă, fără a ține seama de diverse absențe temporare (…). Reședința obișnuită poate să fie aceeași cu domiciliul sau poate să difere în cazul persoanelor care aleg să-și stabilească reședința obișnuită în altă localitate decât cea de domiciliu din țară sau străinătate (Institutul Național de Statistică). Cu datele disponibile în profil teritorial în registre și baze de date Institutul Național de Statistică  a reconstituit date după reședința obișnuită  pentru ani anteriori recensământului din anul 2011 doar pentru anii 2010-2002 la numărul populației rezidente. Necunoașterea   migrației internaționale cu schimbare de reședință   (imigranți și emigranți) în profil  teritorial este piedica majoră în calea determinării populației rezidente pe localități și a fenomenelor demografice la același nivel. Cu alte cuvinte, mărimea populației rezidente pe localități nu se cunoaște decât la data recensământului. Ne putem întreba ce fel de programe de dezvoltare la nivel de localități și chiar județe se pot elabora necunoscând numărul populației rezidente. Probabil, folosind numărul populației cu domiciliu pe localități, o populație cu trei milioane mai mare decât cea rezidentă la nivel național. Evident, programe nefundamentate științific.

Elaborarea unui sistem național de înregistrare a schimbării reședinței din România în alte țări și din alte țări în România pentru românii care revin acasă din acele țări, singurul instrument de cunoaștere a migrației externe pe localități, presupune existența unui organism guvernamental care să coordoneze atribuții specifice domeniului ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe (Oficiile consulare), Institutului Național de Statistică, primăriilor.  Pare un proiect asupra căruia ne putem întreba dacă există și voință și capacități de realizare. Alte țări au astfel de instrumente administrative și statistice și s-ar cuveni  a fi cunoscute  (cazul Spaniei îndeosebi] [1]).

Este nevoie de toate aceste precizări pentru a înțelege mai bine datele care vor fi folosite în continuare provenite în bună măsură din estimări ale autorului.

Analiza demografiei țării în cei 35 de ani care au trecut (1990-2024) întâmpină dificultăți majore în bună parte prin lipsa datelor referitoare la populația rezidentă și fenomenele demografice proprii acestei populații pentru cei mai muți dintre anii perioadei. Introducerea indicatorului populație rezidentă în practica tuturor Statelor Membre ale Uniunii Europene începând cu seria de recensăminte din anii 2010-2011 a impus în țara noastră reconstituirea seriilor de date proprii populației rezidente pentru anii anteriori recensământului din anul 2011. Dificultățile au fost și au rămas enorme, sistemul statisticilor demografice nepermițând decât reconstituiri acoperind un număr mic de ani anteriori.  Pentru populația cu domiciliu în țară  statisticile acoperă întreaga perioadă 1990-2024 ca număr al populației  la începutul și mijlocul anului și numărul anual al născuților  și al decedaților.  Pentru migrația externă  datele se referă la numărul imigranților și emigranților cu schimbare de domiciliu pentru anii  1990-1924. În schimb, pentru populația rezidentă datele acoperă perioade mult mai mici: pentru numărul populației la începutul și mijlocul anului – anii 2003-2024, pentru născuți și decedați – anii 2012-2024   iar pentru imigranți și emigranți cu schimbare de reședință numai la anii 2008-2024. Nu ne cunoaștem deci trecutul demografic al populației rezidente, cea care locuiește în țară,  decât în mică măsură. A ne mărgini la o simplă prezentare a datelor existente ar fi o întreprindere superficială  lipsită de semnificații pentru perioada celor 35 de ani. Tot ceea ce rămâne demografului de  făcut este adoptarea de ipoteze pornind de la datele existente asupra populației rezidente și apropierea lor de caracteristicile populației cu domiciliu și adoptarea unor ipoteze pentru dezvoltări demografice în populația rezidentă fără conexiuni cu populația având  domiciliul în țară

Populația rezidentă , cea care are reședința obișnuită în România, de 19 milioane locuitori, reprezintă 87 la sută din populația cu domiciliu în țară (reședința permanentă). Sunt incluși și străinii cu domiciliu în alte țări dar având reședința obișnuită în România. Cu această proporție mai mult decât confortabilă apropierea de caracteristicile populației cu domiciliu este motivată.  Pe de altă parte, ipoteze fie și aproximative pot fi avansate asupra caracteristicilor populației rezidente în anii pentru care lipsesc datele, prin retro-proiectări pornind de la datele cunoscute și veghind la asigurarea unei minime coerențe a ansamblului.   Există multă estimare în întreprinderea la care s-a recurs și prudența se impune în aprecierea rezultatelor dar  este modalitatea unică de a construi un cadru statistic care să umple golul existent și să ne ofere o imagine statistică posibilă asupra  complexei și negativei demografii a țării după anul 1989.

Evoluția populației rezidente nu poate fi separată de evoluțiile paralele ale populației cu domiciliu și cele ale  populației rezidente în alte țări.  Altfel spus, populației  cu domiciliu îi corespund două populații rezidente, cea rezidentă în țară și cea rezidentă în alte țări. Au evoluat paralel în strânsă corelație în ultimii 35 de ani și în  figura 1 pot fi examinate aceste evoluții. Ca dezvoltări majore, declinului populației cu domiciliu în țară, curba A,  îi corespunde declin firesc și mai important al populației rezidente în țară, curba B, și progres masiv al populației rezidente în alte țări, curba C. Evoluțiile predominant liniare sunt perturbate  în ultimii ani, în A’, B’, și C’. Scăderea mai pronunțată a populației cu domiciliu (la A’) este consecința mortalității excesive din anii Pandemiei și prelungită în anii care au urmat.  Efectele similare la populația rezidentă au fost compensate (la B’) de neașteptata și spectaculoasa  migrație externă pozitivă din anii 2022-2023 și, posibil, în anul 2024.  Fluxurile masive de imigranți care au depășit numărul de emigranți cu schimbare de reședință  în ultimii ani provin din populația rezidentă în alte țări și regresul acestei populații este prompt și apreciabil, la C’.  Se poate remarca (prin săgeata roșie) schimbarea considerabilă care a avut loc după intrarea țării în UE în anul 2007 în evoluția populației rezidente în țară, regres apreciabil, și creștere la fel de mare a celei rezidente în alte țări,.

Oprindu-ne la migrația externă netă pozitivă din ultimii ani, schimbarea  poate fi apreciată drept istorică și  rămâne de văzut dacă sunt evoluții conjuncturale ori începutul revenirii acasă a celor care au emigrat masiv după anul 1989.  Revenirea acasă are loc în context economic mai puțin favorabil după Pandemie în țările dezvoltate, unde au emigrat românii, cu efecte ale crizei energiei, inflației, șomajului în unele țări, consecințe ale războiului din Ucraina. Pentru anul 2024 prognozele de toamnă ale Comisiei Europene prevăd o creștere a Produsului Intern Brut de numai 0,9 la sută [2].  Este posibil ca acestui context să i se asocieze în țară efectele dure ale crizei de  forță de muncă  și creșterea stimulativă a salariilor în unele sectoare ale economiei.  Toate datele demografice arată continuarea regresului numeric al populației tinere ajunse la vârstele de muncă și constituind potențială populație activă economic în anii care vin prin intrarea anuală a unor generații mai mici născute după anul 1989. Piața va cere mai multă forță de muncă. Să nu omitem în acest context al migrației pozitive din ultimii ani istoria, migrația considerabilă a italienilor și portughezilor după război în Germania îndeosebi a fost urmată câteva decenii mai târziu de retur masiv odată cu progresele economice din cele două țări mai ales  după intrarea în Uniunea Europeană.

Anii 1990-2024

Populația rezidentă a scăzut în cei 35 de ani cu 4,2 milioane locuitori. Este o perioadă relativ lungă dar o pierdere de aproape 20 la sută  din populația rezidentă este imensă și ridică în mod firesc întrebarea ce evenimente, ce factori, ce mecanisme, ce dezechilibre flagrante au putut surveni în evoluția populației  în timp de pace. Le găsim în urmările deschiderii frontierelor odată cu schimbarea regimului și dreptul la liberă circulație pentru o populație  săracă și cu nivel modest de educație. Părăsirea cel puțin temporară a țării a apărut ca șansă de a scăpa de sărăcie și de avea un alt nivel de trai, un alt rost al vieții.  S-au născut astfel valurile de milioane de români plecați în Italia, Grecia, Spania, Germania și apoi în celelalte țări din Europa occidentală. Nu îi așteptau laptele și mierea. Îi așteptau predominant munci fizice în agricultură, în servicii de salubritate, în construcții, în servicii domestice, munca la negru, traficul de persoane  și alte fenomene ale economiei gri. Lucrurile s-au schimbat în bine în timp îndeosebi după intrarea României în Uniunea Europeană și noul statut al românilor pe piața muncii în Uniune. Imensa emigrație constituie cauza majoră a declinului populației și depopulării țării.  A doua componentă  a declinului populației este scăderea naturală,  număr mai mare al deceselor  în raport cu nașterile, pe fondul reducerii natalității și creșterii  mortalității populației ca rată la 1000 locuitori. Evoluțiile celor două componente în anii 1990-2024 sunt prezentate în figura 2. Se remarcă violența schimbării dimensiunii migrației externe nete negative în anii 2007-2009 și evoluțiile particulare din anii Pandemiei și cei care au urmat. Cauzele celor două evoluții se află în realitățile economice, sociale, culturale, medicale și politice din cei 35 de ani.

Nivelul scăzut de trai este rezultatul acestor realități și constituie determinant major al celor două evoluții. Este bine să precizăm că proporția populației aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în anul 2023 avea în țara noastră nivelul cel mai ridicat în UE-7:  32 la sută. La populația în vârstă de 15-29 ani proporția era de 35 la sută [3]. Contribuții au avut și au și alți factori îndeosebi în scăderea natalității: emanciparea femeii, la recensământul din anul 2021 numărul femeilor cu studii superioare era mai mare decât numărul bărbaților cu studii superioare, ratele de activitate pe vârste sunt apropiate de cele ale bărbaților. Se adaugă  atitudini și comportamente noi ale tinerelor cupluri față de familie și copii. În ierarhia preferințelor și planurilor tinerelor cupluri  copilul nu mai ocupă locul de altădată, impunându-se cariera profesională, căutarea confortului material, a abundenței de bunuri și sericii, alte modalități de  folosire a timpului liber. Dar și o  exacerbare a egoismului. Costul creșterii copilului a devenit o povară pentru multe familii tinere.  Factorii din această categorie au devenit dominanți în decizia de a avea copii în țărileUE-27 și pot explica tendințele de regres al natalității în toate Statele Membre și instalarea declinului natural al populației. Maladia denatalității s-a generalizat. În anul 2023 doar în șase țări a existat creștere naturală a populației: Cipru, Franța, Irlanda, Luxemburg, Malta  și Suedia [4]. În trei dintre ele creșterea a fost mai mică de 1 la mie și foarte probabil va urma  instalare a scăderii naturale în anul 2024. În cazul Franței, citată multe decenii ca exemplu de țară cu politici familiale eficiente și natalitate ridicată, date publicate foarte recent arată o creștere naturală în anul 2024 de numai 17 mii persoane (era de 205 mii în anul 2015) [5]. Anul 2025 va arăta declin natural și în Franța.

Datele din tabelul 1 prezintă contribuția celor două componente la declinul populației rezidente în cei 35 de ani.

Tabelul 1. Structura scăderii numărului populației cu reședința în țară în

perioada 1990-2024. Componenta naturală și migrația externă netă

– în mii locuitori (Sursa: date INS și estimări ale autorului)

La nivelul întregii scăderi a populației rezidente în cei 35 de ani migrația externă negativă  a contribuit cu aproape două treimi. Migrația netă  negativă a depășit 1 milion de locuitori în anii 1990-1999 și în anii 2000-2009. Scăderea naturală s-a majorat după anul 2010. Se poate remarca schimbarea raportului dintre cele două componente în favoarea scăderii naturale după anul 2010 prin reducerea migrației externe după fluxurile deosebit de mari din primii ani ai apartenenței la Uniunea Europeană (curba C din figura 1) dar și prin recrudescența ratei mortalității după anul 2014 și menținerea natalității la nivel scăzut și chiar în regres moderat în ultimii doi ani.  O evoluție neașteptată și benefică a avut loc în ultimii ani în migrația externă. După 32 de ani cu migrație negativă fenomenul a înregistrat valori pozitive în anii 2022 și 2023, probabil și în anul 2024, la nivelul perioadei 2020-2024 migrația pozitivă atingând 191 mii persoane.  Rămâne de văzut cât de viabilă  este schimbarea.

Datele din tabel sunt obținute prin însumarea datelor anuale asupra  născuților, decedaților, imigranților și emigranților   cu schimbare de reședință. Scăderea totală de 4244 mii locuitori rezultă deci din scăderea naturală și   din migrația externă netă negativă din cei 35 de ani.  Ea poate poate fi estimată și ca diferență dintre populația rezidentă la începutul anului 1990 și cea de la sfârșitul anului 2024 și este de 4165 mii locuitori.   Diferența dintre  cele două valori ale scăderii totale este de numai 79 mii locuitori (2 la sută), ceea ce ar putea însemna fie că numeroasele date anuale estimate pot fi realiste, fie că la nivelul întregii perioade compensarea este importantă.

Câteva observații la valorile scăderii naturale din tabel sunt de cert interes și actualitate. În cei 35 de ani   România a pierdut pe cale naturală peste 1,6 milioane de locuitori. Este o pierdere enormă. Aproape neverosimilă pentru populația țării. În proporție de 68 la sută pierderea a avut loc în ultimii 15 ani.  Mai mult, pierderea din ultimii CINCI ani este apropiată de cea din cei ZECE ani anteriori, semn al accentuării degradării stării populației. Ceea ce se profilează cu temei este o scădere naturală anuală în jur de 100 mii locuitori. Ce viitor poate avea o populație de 19 milioane cu o astfel de pierdere naturală anuală?  Migrația ester un fenomen demografic cu determinare majoră economică prin raportul dintre factorii de push și de pull între țara de origine și cea de destinație. Scăderea naturală este un fenomen demografic diferit ca determinări. Copiii vin pe lume în urma unor complicate și delicate decizii ale populației tinere. În spatele acestor decizii sunt factorii economici, sociali, culturali, medicali. Și factori politici?  Fără îndoială. Este vorba de felul în care țara este gospodărită, funcționarea instituțiilor, previzibilitate în decizii care afectează populația, securitatea personală.  Mortalitatea ridicată este și ea rezultatul factorilor menționați. Cu sublinierea că pe lângă asistența medicală un rol major revine stilului de viață al populației: alimentația,  alcoolul, fumatul, mișcarea, controlul medical, odihna, condițiile de locuit, controlul tensiunii și colesterolului, cultura sănătății. Stilul de viață este oglinda gradului de civilizație a unei populații.

Influențarea în bine a evoluției celor două fenomene și, implicit, a dimensiuni scăderii naturale a populației nu pot proveni decât din strategii și programe bine concepute și aplicate pe termen lung. Guvernanții nu au avut și nu au o astfel de viziune prospectivă în gospodărirea țării. Dacă ar fi avut-o, nu se ajungea la dezastrul finanțelor țării, cel actual și cel care, probabil,  se va întinde în anii care vin.

Paralela populație cu domiciliu – populație rezidentă pe întinderea celor 35 de ani din figura 3 ilustrează  nivelul  și ritmul în care din prima populație (A) se pot separa  populația cu reședința în țară (B) și populația cu reședința în alte țări (C). S-a redus mărimea populației cu  reședința în țară și a fost în ascensiune populația cu domiciliu în țară dar  având reședința în alte țări. Intrarea în Uniunea Europeană a accelerat  emigrarea și diminuarea populației rezidente în țară (în D) și a mărit dimensiunea  populației  cu reședința în alte țări (în E).

Care a fost contribuția scăderii naturale și a migrației externe la reducerea populației cu domiciliu în țară și a  populației rezidente în țară se poate vedea în figura 4. Prin declin natural populația cu domiciliu s-a redus cu 1,5 milioane iar populația rezidentă cu 1,6 milioane. Cum se poate explica declinul mai mare al  populației rezidente în țară, mai mică decât populația cu domiciliu în țară? Prin  faptul că în populația cu domiciliu în țară este inclusă populația cu reședința în alte țări care are o creștere naturală. Populația rezidentă în alte țări la sfârșitul anului 2024 s-a constituit în timp în cea mai mare parte prin emigrare din populația cu domiciliu și reședința în țară la începutul anului 1990 (23211 mii locuitori). În țările cu populație rezidentă română masivă și de lungă durată contribuție la creșterea numărului are și creșterea naturală, numărul născuților fiind net superior numărului decedaților. Datele pentru Italia  sunt relevante și situația nu poate fi diferită fundamental în alte țări în care se află cele mai mari comunități  de rezidenți români formate după anul 1989.   În Italia comunitatea românească era de 1081836 persoane în anul 2022 [6].Numărul născuților provenind de la cupluri în care cel puțin unul dintre părinți este român a fost în anul 2023 de 11450 [7]. Numărul decedaților în anul 2022 în rândul populației de cetățenie română a fost de 1897 [8].  Numărul nu putea fi semnificativ diferit în anul 2023. Din apropierea celor două cifre, la născuți și decedați, rezultă o creștere naturală anuală a românilor rezidenți în Italia de aproape 10000 persoane (9553). Mortalitatea este redusă într-o populație europeană  în care predomină persoanele tinere și adulte. Românii rezidenți în Italia în anul 2015 erau în număr de 1151395 [9], cifră apropiată de cea a din anul 2022.  Admițând un număr anual de născuți de 11-12 mii  în anii 2015-2024 populația rezidentă a românilor din Italia ar fi crescut numai pe cale naturală cu 100 de mii persoane, însemnând în jur de 10 la sută din numărul actual al românilor din Italia.  Creștere naturală ar putea exista și  în comunitățile de români având mai multe sute de mii de persoane din alte țări.  Iată  date asupra copiilor aduși pe lume de mame românce în alte  țări:   în Anglia și Țara Galilor – 15518 (2022) [10], Germania – 14388 (2023) [11] (se precizează că cei 14388 de născuți reprezintă, doar ca proporție comparativă, 9 la sută din cei 155 de mii de născuți în România în anul 2023. Dacă am însuma  date comparabile ca an de referință  pentru Italia, Spania, Germania, Regatul Unit  și alte câteva țări s-ar putea ca născuții aduși pe lume în alte țări de mame românce  să reprezinte jumătate din cei născuți în țară. Ar aparține însă   populațiilor rezidente din alte țări.

A doua componentă, migrația externă, cea  cu schimbare de domiciliu a fost  în cei 35 de ani de 157 mii persoane iar migrația cu schimbare de reședință a fost de aproape 3 milioane  persoane. Din cele două componente, naturală și prin migrațiune externă netă rezultă declinul total de 1692 mii la populația cu domiciliu și de 4244 mii la populația rezidentă în țară.

Anii 2025-2059

Datele pentru cei 35 de ani viitori din tabelul 2 provin din Revizia 2024 a Perspectivelor populației mondiale elaborate de Divizia de populație ONU (DPONU). Această revizie este cea de-a 28-a a Diviziei. Pe întinderea  deceniilor din a doua jumătate a secolul trecut și în primele decenii din acest secol progresele în elaborarea și prezentarea proiectărilor au fost remarcabile în dezvoltări metodologice și tehnice, numărul țărilor incluse în proiectări, număr de variante elaborate, grad de detaliere, modele folosite, abordări probabilistice, forme de prezentare și acces la date. Este un domeniu fascinant de investigare și învățare. Viața a făcut să le cunosc încă din anii 1970.

Nu pot fi subestimate ca valoare și utilitate tabelele din secțiunea Estimări pentru anii 1950-2023 publicate în Revizia 2024 cuprinzând la nivel de țări 55 de indicatori demografici  (în tabel având format identic cu cel din anii acoperiți de proiectări).

Dintre variantele Reviziei 2024  s-a reținut în acest articol Varianta Medie, apreciată a constitui într-un set de proiectări varianta cea mai realistă. Ipotezele asupra fertilității feminine, speranței de viață la naștere și migrației externe sunt prezentate în tabelul 2 în care se află aceiași indicatori din tabelul 1 selectați pentru  cei 35 de ani ai perioadei 2025-2059.

Tabelul 2. Structura scăderii numărului populației cu reședința în țară în perioada 2025-2059. Componenta naturală și migrația externă netă

– în mii locuitori (Sursa: DPONU [12])

Rezultatele proiectărilor populației acoperind un  număr mare și foarte mare  de ani trebuie privite cu multă precauție ele oglindind doar ce rezultă din aplicarea unui principiu fundamental în abordările prospective – „what if”.   Contextul economic, social, cultural, medical, mediul ambiant și chiar contextul politic ca determinanți majori ai fenomenelor demografice sunt imprevizibile pe termen lung și foarte lung. Pe de altă parte, într-o populație aflată în declin continuu etalat pe 35 de ani  s-au creat, dezvoltat  și consolidat mecanisme determinante și interdependențe între componentele stării și mișcării populației de extremă rigiditate și care par a fi imposibil de schimbat radical. Este ceea ce proiectările DPONU evidențiază.

Declinul populației rezidente în cei 35 de ani care vin nu diferă ca mărime de cel din anii 1990-2024, este de  4128 mii comparativ cu 4244 mii. Diferă însă considerabil contribuția celor două componente la declin, migrația externă negativă fiind net secundară în raport cu declinul natural. Se admite prin ipoteză că migrația își diminuează imensa propensiune și forță  din prima perioadă.  Ar rămâne totuși mare, aproape 900 de mii locuitori, dar departe de  2,6 milioane din cei 35 de ani anteriori. Declinul natural ar urma însă să ia proporții greu de imaginat, ajungând la aproape 1 milion locuitori  în anii 2035-2044 ș 2045-2054  și atingând 3,3 milioane pe întinderea celor 35 de ani. .  Populația rezidentă ar ajunge la sfârșitul anului 2059  la 14834 mii locuitori. Declinul față de începutul anului 2025 ar fi de 4,1 milioane locuitori iar față de începutul anului 1990  declinul ar ajunge la 8,3 milioane locuitori.

Analiza a luat în considerare numai rezultatele din varianta Medie a proiectărilor DPONU. S-au comparat astfel datele din perioada 1990-2024 cu cele posibile în cei 35 de ani ai perioadei 2025-2059  din varianta  apreciată a fi cea mai realistă și probabilă din setul de proiectări. Un cadru mai larg al evoluțiilor proiectate pentru  aceeași perioadă 2025-2059  cu ipoteze diferite de cele din varianta Medie este prezentat în figura 5 în spațiul care delimitează anii 2025-2059 colorat în galben. Sunt rezultatele din cele mai importante 6 variante  ale Reviziei 2024 (numerotate 1-6) având ipoteze unice asupra speranței de viață la naștere și asupra migrației nete negative (inclusă numai în 4 dintre variante,  2, 3,  5 și 6). Speranța de viață ar urma să crească de la 72,6 ani în anul 2024 la  78,9 ani la bărbați în anul 2059  și de la 79,7 la 84,1 ani la femei. Migrația netă negativă în anii 2025-2059 ar fi de 861 mii locuitori. Ipotezele asupra ratei fertilității totale în anii întregii  perioade 2025-2059 sunt diferențiate pentru a acoperi dezvoltări potențiale ale unui fenomen demografic extrem de complex în determinări  și având grad ridicat de imprevizibilitate pe termen lung. Valorile ratei fertilității sunt indicate în grafic între paranteze la denumirile variantelor, ca nivel unic sau interval de valori.

În cazul fertilității sunt prevăzute 4 ipoteze, cu valori  sensibil diferite. Fertilitatea  are, alături de mortalitate,  impactul cel mai mare asupra  evoluției numerice a unei populații. Spre deosebire de mortalitate, rigidă în timp și o ipoteză pare suficientă,  fertilitatea  are predispoziția cea mai ridicată de reacție în funcție de schimbări semnificative ale contextului economic, social, cultural și politic. Cele 4 ipoteze sunt prezentate în figura 6.  În două dintre variante rata fertilității totale ar urma să aibă valori stabile în timp, în jur de 1,7 copii la o femeie în varianta Medie și foarte apropiată de 2,1 copii în varianta Înlocuire instantă. Nivelul de 2,1 asigură înlocuirea în timp a generațiilor.  Varianta Joasă, cu 1,46 copii la o femeie în anul 2025,  recul la  1,4 în anul 2034  urmat de  regres  în restul anilor   la 1,19, 1,18 și 1,17 copii la o femeie, este concepută și pentru a evidenția până unde poate ajunge declinul populației  cu valori extrem de mici ale numărului mediu de copii la o femeie. Referințe pentru un astfel de nivel apropiat de 1 copil la o femeie puteau fi și  valorile înregistrate în anul 2022 de 1,1 în Malta, 1,2 în Spania  și Italia, 1,3 în Grecia, Luxemburg, Polonia și Finlanda [13]. Date pe anul 2023 în care și în alte țări valorile au ajuns la nivelul celor menționate nu au fost încă publicate de Eurostat (în mod surprinzător). A patra ipoteză, Înaltă, pornește de la 1,96 copii la o femeie, urcă până la  2,2 în anul 2034  și se înscrie pe curbă descendentă extrem de lentă  în continuare  atingând 2,17 copii la femeie la sfârșitul secolului. De reținut că rata fertilității în varianta Înaltă depășește nivelul de înlocuire a generațiilor, 2,1 copii asigurând o stare  de stabilitate a numărului populației. Valorile din varianta Înaltă ne arată  în ce mod poate crește o populație cu o rată mai mare a ratei fertilității decât cea de înlocuire.

Putem vedea în figura 6 un ușor declin al valorilor ratei fertilității totale având nivelul de înlocuire în a doua jumătate  a secolului, atingându-se  chiar 2,06-2,07. Este efectul reducerii mortalității feminine între vârstele 0 și 50 ani în ipotezele din Revizia 2024 pe măsura apropierii speranței de viață la naștere  de nivelul de la sfârșitul secolului –  88,9 ani (79,7 ani în anul 2025). O mică precizare tehnică poate fi utilă: fracțiunea  0,1 copii la o femeie din nivelul de înlocuire de 2,1 copii la o femeie este un fel de corecție pentru a include influența unui raport ușor dezechilibrat  între băieți și fete la naștere,  105 la 100 (corecția va fi  de 0,05 copii la o femeie) și luarea în considerare a efectelor unei ușoare mortalități la femei între 0 și 50  ani (corecție tot de 0,05).

Câteva observații asupra valorilor ratei fertilității totale în ultimii ani din datele Institutului Național de Statistică (TEMPO ONLINE Baze de date statistice) pot fi utile unei mai bune aprecieri a  ipotezelor DPONU.  Rata fertilității totale în varianta Medie a proiectărilor DPONU este de 1,71 copii la o femeie în anii 2024 și 2025. Valoarea pentru anul 2023 din tabelele Estimări este identică. Valorile din varianta Medie, variantă centrală în setul de variante din Revizia 2024, pornesc de la 1,71 pentru un bun număr de ani și coboară apoi ușor până la 1,67 copii la o femeie la sfârșitul secolului. În anul 2023 rata fertilității totale în țara noastră a scăzut la 1,47 și este de așteptat să fie și mai mică în anul 2024  după datele asupra  numărului de născuți din primele 11 luni ale anului (Comunicatele lunare ale INS). Valorile în creștere ale numărului de născuți  și ale ratei fertilității totale în anii 2012-2021 au originea în înregistrarea  și în țară pentru acești ani a unui număr de născuți în străinătate de mame românce rezidente în alte țări [14]. Rata fertilității totale a urcat la 1,81 copii la o femeie în anul 2018 și la 1,86 și  1,87 în următorii 2 ani. Cu valoarea din anul 2020, aproape 1,9 copii la o femeie, România s-ar fi situate pe primul loc în UE, depășind chiar și Franța (cu o rată de 1,83). Nu este dificil de prevăzut în ce fel s-ar schimba  rezultatele proiectărilor DPONU plecând de la o rată a fertilității totale de 1,47 copii la o femeie în loc de 1,71.

Nu a existat de la bun început intenția de a trata în articol evoluțiile populației și după anul 2059. Doream să fie evitate orizonturi foarte îndepărtate unde gradul de imprevizibilitate este foarte ridicat. Schimbarea intenției a venit după ce figura 5 a fost construită numai pentru perioada 2025-2059. Evoluțiile ferme și uniform  descendente ale numărului populației în toate cele 6 variante reclamau cunoașterea   dezvoltărilor de după anul 2059  rezultate din aplicarea abordării de tip  „what if”  îndeosebi pentru a vedea dacă și când   la populațiile din cele 3 variante în care rata fertilității totale are valori de  2,1 și chiar 2,2 copii la o femeie se poate reveni la creștere naturală după 60 de ani de declin natural. Cititorul și-ar fi pus cu siguranță această întrebare.  Răspunsul poate fi văzut în forma din articol a figurii cuprinzând  evoluțiile numărului populației în întreaga perioadă 2025-2100.

Evoluțiile după anul 2059 continuă pe cele descendente din variantele Joasă, Medie și Zero migrație. Ar putea părea surprinzătoare continuarea declinului în cea din urmă variantă, cu migrație externă zero dar nu trebuie omis faptul că ipoteza asupra fertilității este cea din varianta Medie, o rată de 1,7-1,6 copii la o femeie, sub pragul de înlocuire în timp a generațiilor. Absența migrației are însă ca efect atingerea unei populații în anul 2100 considerabil superioară celei din varianta Medie – 13,1 milioane comparativ cu 10,8  milioane.

Variantele de interes particular prin ineditul lor sunt cele 3 în care rata fertilității totale are valori între 2,18 și 2,16  copii la o femeie în varianta Înaltă și între 2,07 și 2,06 în variantele Înlocuire Instantă și Înlocuire Instantă și migrație zero.  Curbele numărului populației capătă în timp o altă alură în ultimele 4 decenii ale secolului reapărând creșterea naturală, chiar dacă timidă, prin efectele benefice ale fertilității ridicate,  efecte care se multiplică și se consolidează  în timp pe măsura acumulărilor și declanșează revenirea la creștere naturală. Este vorba în primul rând  de redresarea structurii pe vârste  a populației  îndeosebi la acele vârste la care sunt aduși  pe lume copii țării.  Între cele 3  variante sunt diferențe în numărul populației chiar dacă  rata fertilității  are nivelul de înlocuire ori moderat superior:   în  anul 2100 populațiile ar fi de 17,7 milioane în varianta Înlocuire Instantă și migrație zero, 16 milioane în varianta Înaltă și 15,1 în varianta Înlocuire Instantă. Față de anul 2025 populația ar fi mai mică în cele 3 variante cu 1,3, 3,0 și 3,9 milioane.

Creșterea populației pe cale naturală ar începe în anul 2077 în varianta Înlocuire Instantă și migrație zero și în anul 2086 în varianta Înaltă, ceea ce înseamnă revenire la creștere naturală după 48 și 57 de ani cu fertilitate la nivelul înlocuirii generațiilor (chiar ușor mai mare în a doua variantă).

Câteva remarci finale

După 35 de ani de declin și depopulare perspectivele Diviziei de Populației ONU oferă tabloul general al populației țării în deceniile următoare într-un set de variante construite cu ipoteze diferite asupra speranței de viață la naștere, ratei fertilității totale și migrației externe, componentele care determină evoluția dimensiunii populației în timp prin intrări și ieșiri pe cale naturală și prin migrație. Una dintre concluziile  rezultatelor este imposibilitatea stopării declinului înainte de anul 2077. Ar însemna încă 52 de ani de declin.

România se află astăzi în profundă criză economică și politică cu dezvoltări și urmări imprevizibile. Riscul este ca deteriorarea situației demografice să se agraveze și mai mult.  Nu putem ști acum care vor fi efectele în timp ale sacrificiilor economice și financiare impuse populației și agenților economici de guvernări incompetente, cele ce sunt responsabile de starea dezastruoasă a finanțelor țării, sacrificii care vor fi urmate de altele pentru că dezastrul își va arăta noi dimensiuni și arii afectate. Nu putem ști acum nici efectele evoluțiilor politice începute în noiembrie 2024 și care vor continua în acest an cu dezvoltări și urmări necunoscute. Cred oare guvernanții că ce se întâmplă în Romania acum și ce se profilează economic, financiar și politic pentru viitor este ceva secundar în decizia de a avea copil, de a reveni în țară ori de a emigra? Sau că măsurile recente de limitare a accesului la medicamente compensate prin scrisori medicale trimestriale și rețete verzi necompensate nu vor avea efecte asupra stării de sănătate, morbidității și mortalității populației, o populație cu un nivel foarte scăzut al speranței de viață în UE??

În primii doi ani după anul 1989 populația țării a continuat să crească prin natalitate mai mare decât mortalitatea. Totul lasă să se întrevadă că acești doi ani s-ar putea să fie în istoria demografică a țării ultimii ani cu creștere naturală a populației României. Era acum 35 de ani, în secolul XX.

Generațiile din anii 1990-2024 și cele care vin au trăit și vor trăi într-o țară a cărei populație a fost, este și va fi în declin iar țara în proces de depopulare masivă.  Ce sentimente pot avea tinerii și părinții lor  într-o țară care se depopulează  de 35 de ani fără perspectiva redresării?

R e f er i n ț e

[1] Register of Spaniards Resident Abroad (PERE)

(https://sede.ine.gob.es/ss/Satellite?c=SETramite_C&cid=1254735090572&lang=en_GB&p=1254734719739&pagename=SedeEl ectronica%2FSELayout¶m1=saber)).

[2] European Commission. Autumn 2024 Economic Forecast: A gradual rebound in an adverse environment

(https://economy-finance.ec.europa.eu/economic-forecast-and-surveys/economic-forecasts/autumn-2024-economic-forecast-gradual-rebound-adverse-environment_en).

[3] Eurostat. Persons at risk of poverty or social exclusion by age and sex

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/ilc_peps01n__custom_14867402/default/table?lang=en).

[4] Eurostat. Population change – Demographic balance and crude rates at national level

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/demo_gind/default/table?lang=en).

[5] INSEE.  Bilan démographique 2024

(https://www.insee.fr/fr/statistiques/8327319).

[6] Istat. Popolazione residente e dinamica demografica. Anno 2022

(https://www.istat.it/it/files/2023/12/CENSIMENTOEDINAMICADEMOGRAFICA2022.pdf).

[7] Istat. NATALITÀ  E  FECONDITÀ DELLA POPOLAZIONE RESIDENTE | ANN0 2023

(https://www.istat.it/wp-content/uploads/2024/10/Natalita-in-Italia-Anno-2023.pdf).

[8] Istat. Mortalità per territorio di evento : Età e paese di cittadinanza, Anno 2022

(http://dati.istat.it/Index.aspx?QueryId=26433).

[9] Istat. Anno 2015 BILANCIO DEMOGRAFICO NAZIONALE

(https://www.istat.it/it/files/2016/06/Bilancio-demografico-2015-1.pdf).

[10] ONS, Births by parents’ country of birth, England and Wales: 2022

https://www.ons.gov.uk/peoplepopulationandcommunity/birthsdeathsandmarriages/livebirths/bulletins/parentscountryofbirthenglandandwales/2022#country-of-birth-of-non-uk-born-mothers-and-non-uk-born-fathers).

[11] Romania-Insider.com   Romanian births in Germany up nearly tenfold over two decades

(https://www.romania-insider.com/romanian-births-germany-increase-2024).

[12] United Nations  Population Division, World Population Prospects, Revision 2024

(https://population.un.org/wpp/).

[13] Eurostat. Total fertility rate

(https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/TPS00199__custom_2661388/default/line?lang=en).

[14] Tudorel Andrei. Îmbătrânirea  populației rezidente, fenomen demografic greu de oprit, în

O cronică timpurie a Recensământului din anul  2021, Institutul Național de Statistică.

ADDENDUM