Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Demi Moore spune că n-a devenit cea mai bine plătită actriță din lume pentru a fi comparată cu Bruce Willis: „Știam cât câștigă”

Publicat

in

Demi Moore spune că și-a negociat cu ani în urmă cel mai mare onorariu obținut vreodată de o actriță la momentul respectiv deoarece făcea aceeași muncă precum soțul ei Bruce Willis, nu pentru a fi comparată cu el, relatează revista Variety.

Demi Moore a devenit cea mai bine plătită actriță din lume în 1996, când a obținut un onorariu de 12,5 milioane de dolari pentru rolul din filmul Striptease. Moore era căsătorită la momentul respectiv cu Bruce Willis, unul dintre cei mai bine plătiți actori ai anilor 1990 grație unor filme ca Die Hard 2, 12 Monkeys sau The Fifth Element.

Însă Moore, acum în vârstă de 61 de ani, a relatat într-un interviu acordat jurnaliștilor de la The New York Times că nu și-a dorit niciodată să compare cariera ei cu a lui Willis, ci că i s-a părut corect să fie plătită la fel ca el pentru aceeași muncă.

„Nu a fost despre a mă compara cu el. Da, am văzut cu cât era plătit”, a spus ea. Explicând raționamentul ei în negocierea onorariului pentru filmul Striptease, ea a spus că „a fost sincer mai mult despre: ‘De ce să nu? Dacă fac același nivel de muncă, de ce nu ar trebui să primesc și eu?’”.

Demi Moore spune că a fost afectată puternic de modul în care a fost comentat filmul ei din 1996

Ea a povestit însă într-un interviu separat acordat recent revistei Variety că „povestea a devenit rapid că ‘păi e plătită cu acea sumă fiindcă joacă o stripperiță’”.

„M-a lovit chiar tare. Dar am înțeles totodată că oricine care face un pas în față va încasa lovitura. Asta e valabil pentru oricine contestă acel status quo”, a relatat ea.

„Ei bine, cu Striptease a fost de parcă aș fi trădat femeile iar cu G.I. Jane (n.r. filmul ei apărut un an mai târziu) a fost de parcă aș fi trădat bărbații. Dar cred că lucrul interesant este că atunci când am devenit cea mai bine plătită actriță – de ce a fost ca atunci, în acel moment, să apară alegerea de a mă doborî?”, a explicat Moore.

Ea a spus de asemenea că nu a luat lucrurile personal și că același lucru i s-ar fi întâmplat probabil oricărei alte actrițe. „Dar fiindcă am făcut un film care avea de-a face cu lumea stripease-ului mi-a fost extrem de rușine”, a relatat aceasta.

Noul film în care joacă Demi Moore

Demi Moore a acordat mai multe interviuri în ultima perioadă ca parte a turneului de promovare a noului ei film, The Substance.

Ea joacă în acest film rolul unei instructoare de fitness care e concediată în ziua în care a împlinit 50 de ani și se lasă sedusă de o companie farmaceutică ce îi oferă un tratament cu injecții care modifică ADN-ul și întinerește atât de mult încât devii la propriu de nerecunoscut.

The Substance a avut premiera la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unde a concurat pentru marele premiu Palm D’or, câștigat în cele din urmă de lungmetrajul Anora al regizorului american Sean Baker.

Noul film cu Demi Moore urmează să apară în cinematografele nord-americane și din alte țări weekendul acesta, pe 18 septembrie. Însă spectatorii din România care vor dori să îl vizioneze vor mai avea de așteptat.

The Substance va avea premiera în cinematografele din România abia în data de 10 ianuarie 2025, potrivit Cinemagia.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica „Nerd Alert” de weekendul acesta:

Loading

NATIONAL

Atacurile din Liban amenință două situri de patrimoniu UNESCO care adăpostește două temple romane

Publicat

in

Orașul antic Baalbek din Valea libaneză Bekaa, care adăpostește două temple romane desemnate ca situri ale patrimoniului mondial UNESCO, este din ce în ce mai amenințat de atacurile aeriene, informează Al Jazeera, citat de Mediafax.

Atacurile s-au intensificat în regiune, iar orașul Baalbek, cunoscut ca fiind un bastion al grupării Hezbollah, continuă să fie lovit de armata Israelului.

Cele două temple romane din Valea Bekaa, simboluri ale unui bogat patrimoniu cultural, se află acum în pericol de deteriorare din cauza conflictului în curs.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Marș ‘al tăcerii’ în sprijinul lui Gisèle Pelicot și al altor femei victime ale violenței sexuale

Publicat

in

Un marș „al tăcerii” a avut loc sâmbătă în sprijinul lui Gisèle Pelicot și al altor femei victime ale violenței sexuale, în satul francez Mazan, unde soțul ei este acuzat că a drogat-o și că a invitat peste 80 de bărbați să o agreseze în propria ei casă, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Sute de persoane au participat la marș, în semn de solidaritate cu femeia aflată în centrul unui caz care a șocat întreaga lume. Membrii familiei Pelicot nu au participat la eveniment, dar au declarat că apreciază sprijinul public.

„Sunt aici în calitate de femeie, mamă și bunică … Sunt aici în primul rând pentru a o susține pe Gisèle, care este foarte curajoasă, și pe alte femei și fete”, a declarat una dintre participantele la marș. Ea a adăugat că speră ca acest caz să convingă oamenii să „asculte femeile (…) și să nu închidă ochii” la abuzurile sexuale.

Vineri, mai multe clipuri video şi fotografii au fost difuzate, în prezenţa publicului, la aşa-numitul proces al violurilor din Mazan. Judecătorii au fost de acord să permită difuzarea acestora în ședință publică, după ce avocații lui Gisèle Pelicot au insistat că clienta lor dorește să le vadă. Întrucât Pelicot, în vârstă de 72 de ani, era drogată până la comă, nu își amintește nimic despre violuri și spune că înregistrările video sunt dovezi ale abuzurilor pe care le-a suferit.

Majoritatea bărbaților acuzați că au violat-o au negat acuzațiile, spunând că au crezut că ea se prefăcea că doarme și că au acționat cu consimțământul soțului ei.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Mâna unei civilizații superioare? Poarta zeilor din Naupa Huaca și tehnologia inexplicabilă

Publicat

in

Ascunsă în peisajele misterioase și fascinante ale Peruului, Naupa Huaca este un sit arheologic plin de enigme, situat în apropierea Văii Sacre. Ruinele acestei structuri străvechi continuă să captiveze și să intrige cercetătorii, dezvăluind o măiestrie inginerească impresionantă și indicii despre o tehnologie veche, aproape incredibilă, care depășește limitele timpului său.

La doar câțiva kilometri de pitorescul oraș Ollantaytambo, Naupa Huaca oferă privirilor o arhitectură care sfidează explicațiile contemporane, atrăgând vizitatorii cu promisiunea unui trecut impenetrabil și supranatural.

Acest sit incredibil pare să fi fost construit cu o tehnologie avansată, care lasă impresia că nu aparține lumii peruviene. Vizitatorii mărturisesc o schimbare perceptibilă a stilului și designului înainte chiar de a păși în interior, de parcă ar fi operată de o civilizație cu un nivel tehnologic superlativ.

În mijlocul acestei regiuni, o peșteră enigmatică ascunde o intrare în formă de V inversat, unde sculpturile în piatră evocă un lucru contemporan, cu linii aproape perfecte și suprafețe netede care alcătuiesc o ușă către nicaieri.

Această poartă cosmică, potrivit miturilor incașe, ar fi fost utilizată de zei pentru a tranzita în lumea noastră, un portal mistic al cerurilor, îmbrăcat în trăsături neobișnuite și uluitoare.

Un portal folosit de incași

content-image

Pe lângă povestea legendară a acesteia, șamanii locali susțin că acesta ar fi un portal folosit de incași, iar dovezile par să sprijine relatările lor. Pe tavanul peșterii stau mărturie tăieturile fine, similare celor realizate cu un laser modern, creând un joc de unghiuri precise de 52 și 60 de grade.

Astfel de detalii nu par a fi intâmplătoare, arheologii descoperind o coincidență uimitoare cu panta unghiulară a marilor piramide din Giza, distanțate la peste 12.000 de kilometri, dar unite de o serie de caracteristici comune, scrie incredibilia.ro.

Naupa Huaca dezvăluie, de asemenea, simboluri ce reproduc viziunea cosmologică incașă asupra existenței celor trei lumi: subpământeană, terestră și eterică.

Chakana sau crucea andină, un simbol geometric sacru, ne duce cu gândul la un univers tridimensional legat printr-o structură imaginară, un concept pe care îl întâlnim și la alte culturi ale lumii, precum egiptenii sau celții.

Chiar alături, trei ferestre perfect sculptate invită gândul că s-ar putea deschide către spații spirituale, iar acest design se repetă și în alte colțuri ale lumii antice.

Detalii ca piatra albastră, cunoscută pentru proprietățile sale magnetice și capacitatea de a conduce electricitatea, se găsesc în concentrația sa cea mai mare la Naupa Huaca, asemănătoare cu utilizarea sa în construirea celebrului Stonehenge.

Privind aceste coincidențe și trăsături uimitoare, întrebările persistă: au fost, oare, incașii artizanii acestor monumentale creații?

Sau este posibil ca o civilizație superioară să-și fi lăsat amprenta asupra acestui loc de legendă, conturând ceea ce mulți consideră a fi o formă de „poartă stelară”? Legendele SF sugerează că astfel de porți ar putea transporta dincolo de galaxii, evocând imaginația odată cu serialul „Stargate”.

Descifrarea acestor mistere ne aduce mai aproape de fragila linie ce separă realitatea de mit.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Meta, compania lui Mark Zuckerberg, obligată de CJUE să limiteze utilizarea datelor personale pentru publicitate

Publicat

in

Meta, compania care deține Facebook, trebuie să minimizeze cantitatea de date personale pe care o utilizează pentru publicitatea personalizată, anunță vineri Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), citată de BBC, scrie Mediafax.

CJUE s-a pronunțat în favoarea activistului pentru confidențialitate Max Schrems, care a reclamat Facebook pentru că a folosit în mod abuziv datele sale personale referitoare la orientarea sa sexuală pentru a-i direcționa reclame.

În plângerile inițiale audiate de instanțele austriece în 2020, Schrems a afirmat că a fost vizat de reclame destinate persoanelor gay, în ciuda faptului că nu a împărtășit niciodată informații despre orientarea sa sexuală pe platformă.

CJUE a declarat vineri că legislația privind protecția datelor nu permite în mod clar companiei să utilizeze astfel de date pentru publicitate personalizată

„O rețea de socializare online, cum ar fi Facebook, nu poate folosi toate datele personale obținute în scopul publicității direcționate, fără restricții de timp și fără distincție în ceea ce privește tipul de date”, a afirmat aceasta.

Datele referitoare la orientarea sexuală, rasă sau etnie ori la starea de sănătate a unei persoane sunt considerate sensibile și implică cerințe stricte pentru prelucrare, conform legislației UE privind protecția datelor.

Meta a declarat că nu folosește așa-numitele date din categorii speciale pentru a personaliza reclamele.

„Așteptăm publicarea hotărârii Curții și vom avea mai multe informații de împărtășit în curând”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta, răspunzând la un rezumat al hotărârii de vineri.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Lupte sângeroase în Orientul Mijlociu: Hezbollah anunță uciderea a cel puțin 25 de soldați israelieni, în timp ce forțele IDF fac prăpăd în nordul Gazei

Publicat

in

Hezbollah a declarat sâmbătă că a ucis cel puțin 25 de soldați israelieni de când Israelul a lansat o operațiune terestră în sudul Libanului, la începutul acestei săptămâni, informează Al Jazeera.

Conform declarațiilor oficiale ale armatei israeliene, până acum, nouă dintre soldații săi au fost confirmați ca fiind uciși în confruntările cu luptătorii Hezbollah.

În același timp, armata israeliană susține că a omorât 250 de luptători Hezbollah în timpul acestor operațiuni militare.

Cel puțin 11 morți într-un atac israelian asupra nordului Gazei

content-image

Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-o serie de atacuri israeliene asupra nordului Fâșiei Gaza, sâmbătă, a declarat Apărarea Civilă, adăugând că mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături, informează Al Jazeera.

„Echipajele noastre sunt incapabile să facă față numărului mare de locuințe vizate de ocupația israeliană în această noapte, în nordul Fâșiei Gaza”, a declarat Apărarea Civilă din Gaza pe canalul său Telegram.

„Există încă persoane prinse sub dărâmăturile acestor case, iar echipajele nu se pot ocupa de ele din cauza bombardamentelor simultane și a lipsei de echipamente de salvare”, a adăugat aceasta.

Armata israeliană a lovit Beit Hanoon, Beit Lahiya și Jabalia cu cel puțin 30 de atacuri, potrivit unui corespondent Al Jazeera, care a precizat că o astfel de intensitate nu a mai fost văzută în ultima vreme

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Antony Blinken discută despre situația din Orientul Mijlociu cu miniștrii de externe din Franța și Qatar

Publicat

in

Secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a convocat sâmbătă pe miniștrii de externe qatariot și francez pentru a discuta despre evoluția situației din Orientul Mijlociu, potrivit CNN, citat de Mediafax.

În timpul convorbirii sale telefonice cu ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, Blinken a discutat despre soluția diplomatică care le-ar permite cetățenilor din Israel și Liban să se întoarcă la casele lor.

Ei au discutat, de asemenea, despre un posibil armistițiu și despre negocierile privind eliberarea ostaticilor în Gaza. În timpul convorbirii telefonice, Blinken a condamnat atacul militar al Iranului împotriva Israelului de la 1 octombrie.

În timpul convorbirii telefonice cu ministrul qatariot al afacerilor externe, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, Blinken a vorbit despre importanța punerii în aplicare a Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU în Liban pentru a le permite civililor să se întoarcă la casele lor.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend