DIVERSE
Declarațiile făcute de Gabriela Cristea și Ioana Ginghină privind depresia au stârnit reacții din partea medicilor: „Dacă stai ca boul pe coadă normal că îți pui toate întrebările existențiale”
Publicat
acum 2 lunila
Autor
Ziarul PROFIT

Ioana Ginghină și Gabriela Cristea au sugerat că depresia provine din „prea mult timp liber”, iar afirmațiile acestora au fost contrazise de medicii specialiști, care le-au numit periculoase și stigmatizante. Medicii spun că depresia este o boală care necesită tratament medical, iar abordările superficiale adâncesc vinovăția și neputința pacienților.
Și eu am mers la psiholog, dar eu am mers cu o chestie concretă: nu mai dormeam. Și am aflat că e de la menopauză. Și m-am reglat. Punct ochit, punct lovit. Dar acum toată lumea este în depresie. Eu cred că au prea mult timp”, a spus Gabriela Cristea.
Ioana Ginghină a spus, la rândul ei, că „Exact înainte cred că am discutat cu un invitat că și dacă te enervează cineva te scoate din depresie. Că te enervează și…”.
„Ai o activitate. Dar dacă stai ca boul pe coadă normal că îți pui toate întrebările existențiale din lumea asta. Și nici nu avem, hai să fim cinstiți, cum erau grecii când au inventat democrația, peisajele alea să îți taie răsuflarea și să stai așa să te uiți ca boul pe coadă. Că și eu fac chestia asta. Când mă duc la mare stau așa, îmi curge băluța și…”, a completat Gabriela Cristea.
„Da, dar la tine e odihnă. (…) Dar e altceva când ești tot timpul într-o pauză”, a conchis Ioana Ginghină.
Dialogul dintre cele două a avut loc în podcastul moderat de Ioana Ginghină. În comentarii, numeroase persoane au atras atenția asupra faptului că depresia nu trebuie tratată superficial.
Depresia, o problemă reală. Explicațiile oferite de specialiști
De aceeași părere este și Dr. Miriam Gălescu, medic psihiatru stabilit la Washington, în Statele Unite. Cu toate că intenția nu este neapărat negativă, cuvintele au o putere imensă și un potențial dăunător mare, mai ales atunci când este vorba despre două persoane vulnerabile din punct de vedere emoțional.
,,Cred că este foarte periculos să vorbim așa despre depresie, pentru că adăugăm la ceea ce simt acești oameni un nivel de vinovăție și de rușine pentru ceva ce nu pot controla și nu și-au provocat singuri. Pacienții au deja sentimentul de neputință. Iar când cineva vine și spune >, iar ei știu foarte bine că au încercat deja lucrurile astea și le-a venit foarte greu, cred se pot adânci în aceste sentimente de neputință și rușine. Cu care noi, cei care tratăm depresia ne luptăm foarte mult. Ne luptăm să le explicăm acestor oameni că nu e vina lor că se simt așa, nu înseamnă că sunt slabi, nu înseamnă că nu știu să aibă grijă de ei. Înseamnă că exact așa cum poți avea artrită și să devină o boală de care trebuie să ai grijă, sau cum se poate să ai diabet sau hipertensiune, așa se poate întâmpla să ai și depresie sau anxietate, iar noi suntem aici să îi ghidăm”, a spus medicul.
Potrivit acestuia, este foarte important să destigmatizăm depresia.
„Trebuie să înțelegem că, la fel ca celelalte organe din corpul nostru, creierul are nevoie de îngrijire și că din când în când se poate îmbolnăvi, dacă îi depășim capacitatea de a funcționa. Ca pentru orice alt organ din corpul uman, trebuie mers la medic și la personal specializat, să ne îndrume cum să avem grijă de creier. Și de suflet, implicit”, a mai adăugat specialistul.
Într-o țară ca România, unde nu există suficientă conștientizare, declarațiile care stigmatizează sunt și mai periculoase.
„Fără tratament, problemele de sănătate mintală pot avea un efect devastator asupra vieții oamenilor, iar riscurile sunt foarte mari. Cât rău pot face etichetele de tipul >? Pot întârzia diagnostice și tratamente cu anii”, a explicat Sorina Brig, psiholog clinician.
Potrivit acesteia, în România, depresia ajunge de cele mai multe ori să fie tratată târziu.
,,Depresia în România e privită, în continuare, mai degrabă ca o slăbiciune decât ca o boală, iar românii sunt cunoscuți ca națiunea care ajunge în ultimă instanță la psihiatru sau psihoterapeut. La noi în țară, depresia este tratată în principal în criză, nu în prevenție. Altfel spus, așteptăm să cadă omul înainte să întindem o mână de ajutor. Și asta e politică de stat.. Studiile arată că pot trece până la 11 ani de la apariția simptomelor până la un diagnostic, iar principalele obstacole sunt negarea problemei în 60% din cazuri, teama de judecată în 56% și rușinea în 53%. Aceste cifre nu descriu doar tineri, descriu adulți de 35, 45, 55 de ani care funcționează disfuncțional ani la rând și numesc asta reziliență”.
Comparativ cu tristețea, depresia persistă și afectează profund gândurile și comportamentul celor care suferă de această afecțiune, supranumită boala secolului XXI.
Oamenii își pot da seama că se confruntă cu depresia atunci când sentimentele de tristețe persistă mai mult de două săptămâni și vin însoțite de alte simptome, precum energia redusă sau faptul că nu mai găsim plăcere în lucrurile care ne bucurau de obicei. Tulburările de somn și gastrice pot, de asemenea, să apară.
„Vorbim de depresie când nu avem un motiv imediat, cum ar fi doliul, de exemplu, care explică starea în care este pacientul. De cele mai multe ori depresia se poate declanșa chiar fără motiv, printr-un cumul de factori relativ mici, dar care ajung la un nivel în care depășesc posibilitatea corpului de a se adapta. (…) Persoanele deprimate se izolează în general foarte mult, pentru că contactul social nu le mai oferă plăcere și poate fi resimțit ca o durere. O durere aproape fizică”, a explicat medicul psihiatru Miriam Gălescu.
Psihiatrul a explicat că depresia „Este o boală care are un substrat fiziologic. Există încă dezbateri referitoare la acest substrat, teoriile curente se axează pe dereglări de neurotransmițători. (…) Cu ajutorul medicamentelor încercăm să reglăm acest reglaj biochimic. Psihoterapia este, de asemenea, foarte importantă. De cele mai multe ori, cele mai bune rezultate le obținem combinând psihoterapia cu medicația, în funcție de gravitatea depresiei. (..) Medicamentele aduc pacientul la un nivel în care să poată încorpora metodele terapeutice. De multe ori, pacientul este prea bolnav să poată aplica lucrurile pe care le spunem”.
„Depresia nu este o tristețe mai prelungită și nu dispare dacă gândești pozitiv sau ieși mai mult pe afară. Nici dacă asculți muzică sau îți ignori gândurile, cum am tot auzit. Este o tulburare neurologică reală, în care chimia creierului, mai exact echilibrul serotoninei, dopaminei și noradrenalinei este perturbat, la fel cum în diabet pancreasul nu mai produce insulină corect. Nu e o alegere, nu e lene, nu e slăbiciune de caracter. Poate lovi un părinte cu două joburi, un medic, un sportiv de performanță, un om care din exterior pare că are totul”, a spus psihologul Sorina Brif.
Dr. Miriam Gălescu descrie depresia ca pe o luptă care „te lasă fără arme de dinainte să te apuci să lupți”.
„Îți ia energia, îți ia motivația, te face să simți durere în mod cronic, te face să nu vrei să ceri ajutorul și să te izolezi de cei dragi și de sistemul de sprijin. Este o boală greu de dus, pentru că îți inactivează multe dintre mecanismele de apărare de la început”, a spus medicul psihiatru.
„Cei mai importanți factori în prevenirea depresiei sunt conexiunea umană reală, să ne vedem văzuți, auziți, sprijiniți cu adevărat de cei din jurul nostru, să simțim că viața noastră are un scop și că ne urmăm acel scop”, a explicat medicul, potrivit Adevărul.
Pe de altă parte, se recomandă și ținerea în balanță a elementelor care pot duce spre anxietate sau depresie: „Este o balanță fragilă. Dacă ai anxietate, e mai ușor de tratat și dacă facem lucrurile care ne fac anxioși, anxietatea se diminuează. Pe când la depresie este invers: dacă facem lucrurile care ne deprimă, vom deveni mult mai deprimați. Deci chiar dacă este uneori ceva intimidant, cum ar fi să facem o activitate nouă, e adevărat că dacă o facem s-ar putea să avem ceva mai multă anxietate, dar ne va proteja de depresie. Pe când acumulând lucruri pe care tot nu le facem sau simțim că nu putem să le facem sau că nu ne sunt menite nouă deși ni le dorim, duce la depresie”.
Astfel, depresia nu ține de voință sau de „timp liber”, ci de factori genetici și psihologici. Înțelegerea acestei afecțiuni și alegerea cu grijă a cuvintelor atunci când vorbim despre boală sunt esențiale pentru a nu agrava suferința unor oameni care oricum se confruntă cu durerea.
Vestea bună, susțin specialiștii din domeniu, este că noile generații sunt mai atente la subiectul depresiei și mai educate din punct de vedere al psihologiei. La nivel general, însă, anumite mentalități rămân bine întipărite.
,,Poate că cel mai greu lucru de schimbat la noi nu e sistemul, ci motto-ul preferat al neamului. > a fost multă vreme un semn de rezistență, dar a devenit o capcană. Trebuie înlocuit cu ceva mai onest: când nu mai poți, e ok să cauți ajutor. Concret, avem nevoie de acces real la terapie decontat prin sistemul public, de campanii care să vorbească și pe limba omului de +40 de ani care crede că depresia e pentru alții și de voci publice care să înțeleagă că platforma lor vine cu responsabilitate. Noi suntem încă la stadiul în care conștientizarea înseamnă mai mult zgomot decât infrastructură”, a mai spus psihologul Sorina Brif.
![]()
Poate îți place și...

Iranul vine cu o nouă ofertă de pace pentru SUA. Cere oprirea totală a războiului și reparații pentru distrugerile cauzate

Salarii 2026. Jumătate dintre veniturile bugetarilor vor fi majorate! Noua lege a salarizării va trebui adoptată până la finalul verii. În caz contrar, România va pierde 700 de milioane de euro din PNRR

Adrian Minune a făcut anunțul despre divorț, după ce s-a sărutat cu soacra lui BDLP: „Ce să fac mai mult”
DIVERSE
Iranul vine cu o nouă ofertă de pace pentru SUA. Cere oprirea totală a războiului și reparații pentru distrugerile cauzate
Publicat
acum o orăla
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Cea mai recentă propunere de pace a Teheranului către SUA implică încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, plecarea forțelor americane din zonele apropiate de Iran și repararea distrugerilor cauzate de războiul „inițiat de” SUA și Israel, a relatat marți presa de stat citată de Reuters.
Noua propunere de pace a Iranului, similară cu cea de acum câteva săptămâni
În primele comentarii ale Teheranului cu privire la propunere, ministrul adjunct de externe Kazem Gharibabadi a declarat că Teheranul solicită, de asemenea, ridicarea sancțiunilor, eliberarea fondurilor înghețate și încetarea blocadei maritime americane asupra țării, potrivit agenției de știri IRNA.
Termenii descriși în rapoartele iraniene par a fi puțin schimbați față de oferta anterioară a Iranului, pe care președintele american Donald Trump a respins-o săptămâna trecută ca fiind „gunoi”.
Trump a declarat luni că a întrerupt reluarea planificată a atacurilor asupra Iranului după ce Teheranul a trimis o nouă propunere de pace la Washington și că există acum „șanse foarte bune” de a se ajunge la un acord care să limiteze programul nuclear al Iranului.
Citește și : Premieră. Un avion militar românesc a doborât o dronă ucraineană intrată în spațiul aerian al NATO
Sub presiunea de a ajunge la un acord care ar redeschide Strâmtoarea Ormuz, o rută cheie de aprovizionare pentru aprovizionarea globală cu petrol și alte mărfuri, Trump și-a exprimat anterior speranța că se va ajunge la un acord pentru încheierea conflictului și a amenințat în mod similar cu atacuri dure asupra Iranului dacă Teheranul nu ajunge la un acord.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Trump a declarat că liderii Qatarului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite i-au cerut să amâne atacul, deoarece „se va face un acord care va fi foarte acceptabil pentru Statele Unite ale Americii, precum și pentru toate țările din Orientul Mijlociu și nu numai”.
Într-o declarație făcută reporterilor luni, el a spus că Statele Unite ar fi mulțumite dacă ar putea ajunge la un acord cu Iranul care să împiedice Teheranul să obțină o armă nucleară.
„Se pare că există o șansă foarte mare să poată găsi o soluție. Dacă putem face asta fără să-i bombardăm la maximum, aș fi foarte fericit”, a declarat Trump reporterilor.
O sursă pakistaneză a confirmat că Islamabadul, care a transmis mesaje între părți de când a găzduit singura rundă de negocieri de pace luna trecută, a împărtășit propunerea iraniană cu Washingtonul.
Părțile „își schimbă încontinuu obiectivele”, a spus sursa pakistaneză, adăugând: „Nu avem mult timp”.
SUA ar fi de acord să deblocheze un sfert din activele înghețate ale Iranului
Deși niciuna dintre părți nu a dezvăluit public nicio concesie în negocierile care au fost blocate timp de o lună, un oficial iranian de rang înalt a sugerat luni că Washingtonul ar putea să își atenueze unele dintre cerințe.
Sursa a declarat că SUA au fost de acord să elibereze un sfert din fondurile înghețate ale Iranului, în valoare totală de zeci de miliarde de dolari, deținute în bănci străine. Iranul dorește ca toate activele să fie eliberate.
Sursa a mai spus că Washingtonul a dat dovadă de mai multă flexibilitate acceptând să permită Iranului să continue o parte din activitatea nucleară pașnică sub supravegherea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.
SUA nu a confirmat că a fost de acord cu ceva în cadrul discuțiilor.
Un oficial american, vorbind sub condiția anonimatului, a negat un raport al agenției de știri iraniene Tasnim, conform căruia Washingtonul ar fi fost de acord să renunțe la sancțiunile petroliere impuse Iranului în timp ce negocierile erau în desfășurare.
Bombardamentul americano-israelian a ucis mii de oameni în Iran înainte ca acesta să fie suspendat printr-un armistițiu la începutul lunii aprilie. Israelul a ucis alte mii de oameni și a alungat sute de mii de oameni din casele lor din Liban, pe care l-a invadat în urmărirea miliției Hezbollah, susținută de Iran. Atacurile iraniene asupra Israelului și a statelor vecine din Golf au ucis zeci de oameni.
Încetarea focului cu Iranul a fost în mare parte menținută, deși recent au fost lansate drone din Irak către țările din Golf, inclusiv Arabia Saudită și Kuweit, aparent de către Iran și aliații săi.
Trump și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu au declarat că au lansat războiul pentru a reduce sprijinul Iranului pentru milițiile regionale, a demonta programul său nuclear, a distruge capacitățile sale de rachete și a crea condiții pentru ca iranienii să-și răstoarne conducătorii.
Citește și : Donald Trump, amenințare la adresa Iranului: „Nu va mai rămâne nimic din ei”
Dar războiul nu a privat încă Iranul de stocul său de uraniu îmbogățit, aproape de calitate militară, sau de capacitatea sa de a amenința vecinii cu rachete, drone și miliții împuternicite.
Conducerea clericală a Republicii Islamice, care se confruntase cu o revoltă în masă la începutul anului, a rezistat atacului superputerilor fără niciun semn de opoziție organizată.
![]()
DIVERSE
Salarii 2026. Jumătate dintre veniturile bugetarilor vor fi majorate! Noua lege a salarizării va trebui adoptată până la finalul verii. În caz contrar, România va pierde 700 de milioane de euro din PNRR
Publicat
acum o orăla
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Salarii 2026. Ministerul Finanțelor a aprobat creșterea anvelopei bugetare cu 7,5 miliarde de lei, până la 173,5 miliarde de lei, sumă ce ar permite majorări pentru jumătate dintre salariile actuale ale bugetarilor, potrivit Antena 3
Anvelopa salarială va fi negociată de ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pislaru, cu oficialii Comisiei Europene. În cazul în care, în urma negocierilor, anvelopa salarială va fi mai mică de 7,5 miliarde de lei, numărul angajaților de la stat care vor avea venituri înghețate va crește.
Citeste si Mugur Isărescu are veşti proaste: „Nu ne permitem reducerea TVA-ului şi nici indexarea pensiilor”
Recent, premierul interimar Ilie Bolojan declara că „avem cheltuieli salariale într-o anvelopă totală care sunt disproporționat de mari față de posibilitățile țării”. Potrivit acestuia, „creșterile care pot fi făcute de la anul trebuie să țină cont de aceste date și nu avem decât două posibilități: o corecție de amplitudine mică sau, dacă se doresc corecții și creșteri mai mari, singura soluție este să reducem baza de cheltuieli publice, deci reduceri de personal unde nu este justificat, ca să poți să îi plătești mai bine pe cei care lucrează mai bine”.
Salarii 2026. Peste jumătate dintre veniturile bugetarilor vor fi majorate!
Simulările făcute de Ministerul Finanțelor arată că o creștere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor de 8 miliarde de lei pe an ar însemnă o majorare pentru 53% din salariile actuale. Dacă anvelopa ar fi fost de 12 miliarde de lei în plus, ar fi însemnat majorări pentru 73% din salariile în plată.
Surse din minister susțin că „nu se va putea renunța la majorarea salariilor demnitarilor și nici nu vor putea fi înghețate o perioadă”.
Potrivit noii legi a salarizării, mai multe sporuri și indemnizații vor fi eliminate, printre acestea sporul pentru condiții vătămătoare, care, în prezent, este în cuantum de 300 lei brut, sporul de cifru și indemnizația de hrană. Se mențin, însă, sporul de 40% pentru proiecte europene, de acesta putând beneficia în continuare primari, viceprimari, președinți de CJ și vicepreședinți.
![]()
DIVERSE
Adrian Minune a făcut anunțul despre divorț, după ce s-a sărutat cu soacra lui BDLP: „Ce să fac mai mult”
Publicat
acum o orăla
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Adrian Minune, unul dintre cei mai apreciați maneliști din România, se bucură de realizări pe toate planurile. Deși are o carieră solidă și o familie frumoasă, statutul de bărbat căsătorit nu l-a oprit niciodată să cedeze tentațiilor.
Recent, a apărut în mediul online un videoclip în care cântărețul apare sărutându-se cu Lilitza, mama Vanessei Gabriela. Imaginile par să confirme vechile speculații privind o posibilă idilă între Adrian Minune și soacra lui Bogdan de la Ploiești, alimentând din nou discuțiile.
De-a lungul timpului, manelistul a recunoscut că a fost infidel, dar nu s-a pus niciodată problema de divorț. Mai mult decât atât, a explicat că nu are de ce să renunțe la căsnicia sa, având în vedere că are parte de toată libertatea din lume.
„Păi cum să divorțez, dacă eu, oricum, fac ce vreau? Ce să fac mai mult decât… ‘Cati, vezi că am plecat la treabă’. Mă duc la treabă, vin acasă”, a spus Adrian Minune.
Citește și: Bărbatul care l-a amenințat pe Adrian Minune, reținut de poliție. Manelistul se teme pentru familia lui
Cum arată vila din Ștefănești în care locuiește Adrian Minune
Vila lui Adrian Minune are o curte spațioasă, cu zonă de relaxare, piscină, șezlonguri și grătarcu, iar în garaj se află un Ferrari și un Lamborghini. De amenajarea casei s-a ocupat Cati, soția manelistului. Fiica artistului, Karmen, a făcut un tur al locuinței pe TikTok.
La parterul vilei, intri inițial într-un hol foarte generos, iar piesa care atrage atenția este un tablou mare cu chipul manelistului. În zona de living se află o masă mare cu scaune albastre tapițate cu catifea și veselă asortată.
„Nu am avut designer, designerul nostru a fost mama. După cum vedeți, la noi e încă Crăciun, pentru că din luna ianuarie am fost plecați în America.
Practic, aici luăm noi masa. Masa stă așezată în fiecare zi, pentru că ne place să luăm cina și micul dejun împreună.
Ai mei s-au luat de mici, mama a rămas însărcinată cu mine când avea 21 de ani. Tata începuse deja să facă bani și îi tot dădea tot timpul bani mamei.
Așa au cumpărat apartamentul din Dristor, în care eu stau acum”, a spus Karmen Minune.
![]()
DIVERSE
Digi România, obligată să dea acces la rețeaua sa de internet fix operatorilor din mii de localități. Peste 4,6 milioane de locuitori sunt vizați
Publicat
acum 2 orela
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Digi România, cel mai mare furnizor de internet fix din țară, a fost obligat să permită accesul la rețeaua sa altor operatori din 5.894 de localități în care era singurul furnizor de internet fix sau lider de piață, în anumite condiții, a anunțat marți ANCOM.
Obligațiile impuse furnizorului vizează o populație de 4,6 milioane de locuitori, respectiv 1,7 milioane de gospodării, și urmăresc stimularea concurenței și creșterea beneficiilor pentru utilizatorii finali.
ANCOM susține că decizia a fost luată după ce a analizat între 2023-2025 ce servicii de acces la internet fix sunt în fiecare localitate din țară.
„Caracteristicile structurale, nivelul concurenței și evoluția acestor indicatori pe piața cu amănuntul au determinat identificarea unei piețe de gros relevante pentru reglementarea ex-ante, corespunzătoare unui număr de 5.894 de localități, în care DIGI Romania este unicul furnizor de servicii de acces la internet la puncte fixe sau lider de piață, cu o cotă totală de peste 97%. Aceste localități au o populație de 4,6 milioane de locuitori, respectiv 1,7 milioane de gospodarii.”, spune autoritatea.
ANCOM a impus în sarcina Digi România mai multe obligații proporționale pentru a asigura o concurență eficientă, adică permiterea utilizatorului final să aibă acces la cât mai mulți furnizori și la oferte variate, cum ar fi:
- obligația de a permite acces local terților la rețeaua sa, respectiv la anumite elemente de rețea si la facilitățile asociate in zona determinata, în condiții echitabile și nediscriminatorii;
- obligația de publicare a unei oferte de referință pentru accesul fizic la bucla locala FTTP si accesul virtual (VULA);
- obligația de a practica tarife echitabile si rezonabile pentru accesul local la rețeaua sa.
Reglementarea ANCOM privind Digi a avut loc după o extinsă consultare națională, urmată de o perioadă de consultare europeană aprofundată, cu Comisia Europeană, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și autoritățile naționale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Citește și : Peste 8.000 de angajaţi ai Meta anunţaţi cinic miercuri, la 4 dimineaţa, că sunt daţi afară
Decizia a intrat în vigoare la data de 13 mai 2026, după publicarea în monitorul oficial.
![]()
DIVERSE
Un colos canadian dă afară sute de români! Concedierile, în intervalul iulie-octombrie 2026
Publicat
acum 2 orela
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT

Sute de români vor fi dați afară anul acesta de compania Telus Digital, parte a gigantului de telecomunicații canadian Telus.
Este vorba, mai precis, despre 300 de oameni, la care ar urma să se renunțe în perioada iulie-octombrie 2026.
Informația legată de aceste concedieri a fost dezvăluită de consultantul în strategie și piața muncii Doru Șupeală, care a făcut public și un mesaj primit de angajații vizați.
Aceeași sursă precizează și motivul pentru care colosul canadian va da afară 300 de oameni.
„Cei 300 făceau parte dintr-un proiect extrem de important din punct de vedere financiar pentru firmă, iar închiderea proiectului se face la solicitarea clientului”, a arătat sursa citată.
Citește și Peste 8.000 de angajaţi ai Meta anunţaţi cinic miercuri, la 4 dimineaţa, că sunt daţi afară
În urmă cu o lună, alți 300 de angajați români de la Telus Digital au fost concediați, iar asta tot după închiderea unui alt proiect major, susține aceeași sursă.
Pe de altă parte, pe site-urile cu locuri de muncă, aceeași companie are deschise unele anunțuri de angajare.
Telus International are spații de birouri în București, Craiova și Brașov, oferind angajaților posibilitatea de a lucra în regim de telemuncă de oriunde în România.
Compania Telus proiectează, construiește și furnizează soluții digitale. Are circa 75.000 de angajați în întreaga lume și operațiuni în 30 de țări, colaborând cu peste 650 de clienți din industrii cu o creștere accelerată.
Telus International este activă în România de 18 ani și recrutează în fiecare an pentru birourile din București, Craiova și Brașov, cu opțiuni de a lucra în regim de telemuncă, potrivit profit.ro.
(sursa foto: telusdigital.com)
Citește și IKEA dă afară 850 de angajaţi. Este al doilea val de concedieri la gigantul de mobilă
![]()
DIVERSE
Dani Oțil, replică pentru Gabriela Prisăcariu la aniversarea a cinci ani de căsnicie: „Ce să sărbătoresc?”
Publicat
acum 3 orela
19 mai 2026Autor
Ziarul PROFIT
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt foarte îndrăgostiți, iar Tiago, băiețelul lor, completează perfect tabloul de familie.
Recent, prezentatorul de la Neatza și partenera lui de viață au sărbătorit cinci ani de la cununia civilă, iar Gabriela a rememorat evenimentul pe rețelele sociale cu un apropo la adresa soțului.
Vedeta l-a „luat la rost” pe Dani pentru că nu ar fi marcat într-un mod special aniversarea căsniciei.
„Ce drăguț! Ai uitat că am sărbătorit cinci ani de când am spus da”, a mărturisit Gabriela Prisăcariu.
„Cinci ani de la accident! De la operație! Ce să sărbătoresc? La mulți ani!”, a replicat Dani Oțil, în spirit de glumă.

Cum s-au cunoscut Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu
La prima întâlnire, fiind mai scund decât Gabriela, Dani Oțil era aproape convins că nu va reuși să o cucerească pe blondină.
„M-a pus dracu. Am curentat-o pe holul emisiunii. Am găsit-o la altă emisiune și am zis că nu o să se uite la unul mai scund decât ea. Era îmbrăcată în mireasă când ne-am cunoscut. Am adus la emisiune o zgardă pentru câini, din aceea care curentează prin păr.
Acum se folosește la mai multe emisiuni. Am fost printre primii la televizor care au folosit-o și am pus-o pe diverse colege, iar la răspunsuri greșite de cultură generală le curentam. A fost un test de „cunoaștere a femeii’, care nu e om… pentru că, în mod ciudat, două din trei colege nu sufereau, ci ziceau: „Dă-i mai tare!”.
Chiar una, nu pot să spun acum cine, pentru că e femeie la casa ei și are și un job foarte important, cu copil acasă, ne-a zis: „Mi-o dai și acasă?”.
M-a prins viitoarea mea soție, pentru că am știut din start, m-a prins pe hol, acolo unde aveam studioul. Am intrat în vorbă cu ea foarte abrupt. Nu cred că am cerut-o chiar de nevastă atunci, dar am curentat-o”, a povestit Dani Oțil.
![]()

Iranul vine cu o nouă ofertă de pace pentru SUA. Cere oprirea totală a războiului și reparații pentru distrugerile cauzate

Salarii 2026. Jumătate dintre veniturile bugetarilor vor fi majorate! Noua lege a salarizării va trebui adoptată până la finalul verii. În caz contrar, România va pierde 700 de milioane de euro din PNRR

Adrian Minune a făcut anunțul despre divorț, după ce s-a sărutat cu soacra lui BDLP: „Ce să fac mai mult”

Digi România, obligată să dea acces la rețeaua sa de internet fix operatorilor din mii de localități. Peste 4,6 milioane de locuitori sunt vizați

Un colos canadian dă afară sute de români! Concedierile, în intervalul iulie-octombrie 2026

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Asfalt electoral cu predare în 2028: Încep lucrările pe DJ 703G, drumul care leagă Argeșul de Valea Oltului
După ani lungi de promisiuni, minciuni, amânări și acuzații de incompetență administrativă, un drum strategic care promite să scurteze distanța...

Inițiativă civică fără precedent în Argeș: Panouri de avertizare montate pe drumurile județene periculoase
Într-un gest de revoltă și responsabilitate civică, un grup de inițiativă din județul Argeș a decis să instaleze, pe cheltuială...

Fără flori și lacrimograme: Dragoș Predescu își anunță demisia de onoare din funcția de subprefect
Subprefectul de Argeș, liberalul Dragoș Predescu, a tranșat viitorul său politic în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzătoare” de la PRO Argeș...

ATENȚIE, ȘOFERI! Restricții majore de trafic în Argeș: „Raliul Argeșului 2026” închide DN73C și Transfăgărășanul
Pregătiți-vă pentru un weekend cu adrenalină pe traseu, dar și cu ceva ocoliri la volan! CNAIR a anunțat restricții majore...
Curtea de Argeș

Tradiția continuă la Corbi: Ediția a 54-a a Festivalului „Rapsodia Păstorească” vă așteaptă duminică 24 mai
Comuna Corbi îmbracă din nou haine de sărbătoare! Primăria și Consiliul Local Corbi, alături de Asociația Ansamblul Ciobănașul – Corbii...

Polițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
Agentul de poliție Vilcescu Radu Nicolae, din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, a fost condamnat definitiv pentru abuz în...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
Curtea de Argeș se pregătește de o nouă vară caniculară sub semnul secetei de agrement. În timp ce termometrele vor...

Echipa VV Robots Junior a Colegiului „Vlaicu Vodă”, locul I la Campionatul Internațional de Robotică din Grecia!
Într-o demonstrație de forță tehnologică și creativitate, elevii argeșeni din echipa VV Robots Junior au reușit să pună România pe...

MINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
În orașul regal, planificarea administrativă pare desprinsă din scheciurile de comedie. După aproape un an în care au bătut apa...
Mioveni

VAL DE FURIE ȘI IRONII: Adrian Bughiu, desființat de argeșeni după ce s-a pozat „salvând” turismul la Bruxelles!
Distanța dintre realitatea dură din teren și excursiile de lux pe bani publici n-a fost niciodată mai vizibilă. Pagina oficială...

Argeșul are, în sfârșit, buget pe 2026. Aproape jumătate din bani merg către dezvoltare
Consiliul Județean Argeș a adoptat astăzi bugetul pentru anul 2026, marcând o direcție clară: prioritate absolută pentru proiecte concrete. Într-o...

Hai la stat! Primăria Topoloveni angajează
PRIMĂRIA orașului TOPOLOVENI anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie temporar vacante. Este vorba despre...

VIDEO Dezvăluiri PRO ARGEȘ TV: Cum au îngropat Biserica și Primăria Mioveni viitorul bătrânilor de la Colibași și istoria de la Vieroși
Ecoul reportajului difuzat săptămâna trecută de PRO ARGEȘ TV încă mai răsună în holurile Primăriei și în cancelariile bisericești. Ancheta...
Câmpulung

Sfârşit cumplit pentru un fotbalist din Argeş! Maşina condusă de un prieten băut în care se afla s-a izbit de un stâlp, iar tânărul a murit pe loc
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Un...

VIDEO | Accident mortal în Argeș – Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit și un tânăr de 22 de ani a ajuns în spital
În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la...

Șofer de microbuz prins beat la volan pe ruta Pitești – Câmpulung
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au depistat ieri un conducător al unui mijloc de transport persoane, de 47 de ani, care...
În Trend
ACTUALacum o săptămânăSFIDARE PE BANI PUBLICI! Bugetul din Curtea de Argeș, dictat în mansarda Arhiepiscopiei și udat la restaurantul Posada. Prețul păcii dintre IPS Calinic și sinecuristul Cosmin Petrescu: 1.000.000 de lei!
ACTUALacum 2 săptămâniHai la stat! Primăria Topoloveni angajează
ACTUALacum 7 zileMINUNE ÎN ORAȘUL REGAL! După un an de bâlbe și două eșecuri de cascadorii râsului, s-a votat ALT regulament pentru parcări. Urmează un nou calvar pentru argeșeni?
ACTUALacum 2 săptămâniFamilie din Argeș acuzată de trafic de persoane și proxenetism – Ar fi traficat zeci de tinere în Austria
ACTUALacum 2 săptămâniHAI LA STAT! Primăria Corbeni angajează
ACTUALacum 6 zileATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! REZERVAȚI DE URGENȚĂ LA VÂLCEA ȘI CORBI: Nici ștrand, nici bazin și vara aceasta în Orașul Regal
ACTUALacum o ziPolițistul Vîlcescu din Curtea de Argeș, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu – Își pierde și funcția
INFO IMOBILIARacum o săptămânăRefugiul tău anti-stres: TOP 6 trucuri de design „biofilic” care îți schimbă radical starea de spirit










Ultimele Comentarii