DIVERSE
„De Profundis”, după Oscar Wilde – premiera de deschidere a unei stagiuni despre fragilitate, forță, sens și umanitate, din 19 noiembrie, la MNAR
Publicat
acum 4 săptămâniin

„De Profundis” în regia lui Răzvan Mazilu, va fi prima premieră a noii stagiuni a Teatrului Stela Popescu, intitulată „Anatomia maşinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate” 2025-2026, o stagiune despre fragilitate, forță, sens și umanitate.
Un loc nou, o întâlnire rară, o alegere cu sens. Pentru că, dincolo de orice ziduri, continuăm să dăm sens lucrurilor. Hai să ne fim oglindă !
Începând de luni, 10 noiembrie, Teatrul Stela Popescu pune în vânzare biletele pentru primele 6 reprezentații ale spectacolului „De Profundis”, care vor avea loc în Sala Oglinzilor a Muzeului Național de Artă al României – un spațiu în care fragilitatea și reflecția capătă contur scenic. Spectacolele vor avea loc pe 19 și 20 noiembrie 2025, ora 19:00, 20 decembrie 2025 – două reprezentații: ora 17:00 și 19:30 şi 16 și 17 ianuarie 2026, ora 19:00.

„De Profundis” după Oscar Wilde, este un spectacol de Răzvan Mazilu, decorul Oana Micu, lighting design Costi Baciu, cu Răzvan Mazilu şi Tudor Cucu Dumitrescu.
Teatrul Stela Popescu mulțumeşte Muzeului Național de Artă al României pentru deschidere, implicare și pentru înțelegerea profundă atât a situației teatrului, cât și a nevoii reale de a da acestui text un spațiu pe măsură, întărind ideea să dăm sens, împreună, artei.
![]()
Poate vrei sa citesti

A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan

Cât costă un brad natural în iarna lui 2025, în magazinele Dedeman, Hornbach sau Leroy Merlin. Românii au început să renunțe la cei artificiali

Primăriță dintr-o localitate din Teleorman, plasată sub control judiciar sub acuzația de abuz în serviciu. În casa ei au fost găsiți peste 250.000 de euro, 90.100 de lei, și 320 de dolari

Analiza ING – Cum va afecta creşterea TVA şi a impozitului pe proprietate preţul imobiliarelor în 2026

Cele două zodii afectate de Luna plină în Gemeni. Nativii vor fi obligați să ia decizii neașteptate și vor primi o veste care le va schimba cursul vieții

Asociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești
ACTUAL
A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan
Publicat
acum 3 minutein
5 decembrie 2025De
admin
Peisajul mediatic argeșean se îmbogățește astăzi cu o inițiativă inedită. Organismul Media Dedicat (OMD) Regatul Argeșului, un produs lansat de UMN, promite să fie un „altfel de produs media”, punând accentul pe informația nefiltrată și pe participarea directă a cetățenilor. Potrivit UMN, portalul își propune să devină vocea autentică a argeșenilor, eliminând interferențele, în special cele de natură politică, pentru a oferi o imagine clară a realității din județ.
Sigla Inovatoare: De la negru la roz, o reflecție a optimismului
O caracteristică vizuală remarcabilă a noului portal este sigla sa simplă și neagră, care va evolua în mod simbolic. Pe măsură ce situația din Regatul Argeșului se va îmbunătăți, reflectată în numărul de știri pozitive publicate, culoarea siglei se va schimba treptat din negru în roz. Astfel, sigla devine un indicator vizual al stării de spirit și al progresului din regiune.
Instrumente în Premieră:”Trimite o Jalbă Regelui” și „Știrea Ta”
„Regatul Argeșului” aduce două instrumente în premieră pentru spațiul media argeșean, concepute pentru a stimula participarea civică instantanee:
- 1. Știrea Ta: Permite oricărui cetățean (argeșean simplu, turist sau autoritate) să posteze instant informații din județ. Acest instrument elimină necesitatea de moderare sau aprobare prealabilă din partea administratorului, asigurând o diseminare rapidă a știrilor direct de la sursă.
- 2. Trimite o Jalbă: Oferă argeșenilor posibilitatea de a trimite instant reclamații sau sesizări către diverse instituții publice, inclusiv șefi de instituții, parlamentari sau primării.
Pe lângă portalul web, „Regatul Argeșului” va fi disponibil și sub forma de aplicație mobilă. Lansarea oficială a aplicațiilor pentru platformele iOS și Android este programată pentru data de 14 Decembrie. Cu același prilej, UMN va lansa și alte două aplicații conexe: Rânjetul Carpaților și Visit Argeș, consolidând astfel prezența digitală a organismului media în promovarea regională și turistică.
OMD Regatul Argeșului se anunță a fi un proiect ambițios, care mizează pe puterea cetățenilor de a genera conținut și de a influența pozitiv evoluția comunității lor.
![]()
DIVERSE
Cât costă un brad natural în iarna lui 2025, în magazinele Dedeman, Hornbach sau Leroy Merlin. Românii au început să renunțe la cei artificiali
Publicat
acum 5 minutein
5 decembrie 2025

Brad natural de Crăciun. Romsilva, Regia Națională a Pădurilor, a anunțat că va pune în vânzare peste 16.000 de pomi în această iarnă. Cetățenii pot achiziționa pomii direct de la sediile ocoalelor silvice, iar prețurile variază între 17 lei pentru un molid de până la 1,3 metri și 39 de lei pentru un brad între 2 și 3 metri.
Cât costă un brad natural în magazinele mari din România
Brazii Abies Nordmanniana în Leroy Merlin:
- H 100 – 130 cm, calitate standard, 32,99 lei
- H 130- 160 cm, calitate standard, 49,90 lei
- H 200 – 250 cm, calitate standard, 99,00 lei
- H 150 – 175 cm, calitate superioară, 139,00 lei
- H 250 cm, calitate standard, 128,00 lei
- H 200 – 225 cm, calitate excelentă, 139,00 lei
- H 170 – 200 cm, calitate standard, 69,00
- H 225 – 275 cm, calitate excelentă 139,00 lei
Brazi de Crăciun în Dedeman
- Brad natural Abies Nordmanniana, Action, H 170 – 210 cm, 129,00 lei
- Brad natural tăiat, de Crăciun, verde, Abies Nordmanniana, Premium, H 175 – 225 cm, 149,89 lei
- Brad natural tăiat, de Crăciun, verde, Abies Nordmanniana, Standard, H 170 – 225 cm, 139,90 lei
- Brad natural tăiat, de Crăciun, verde, Abies Nordmanniana, Premium, H 250 – 300 cm, 358,99 lei
Brazi de Crăciun în Hornbach
- Brad natural de Crăciun Nordmann GOLD Standard 1,7-2,2 m 129,00 lei
- Brad Nordmann GOLD Standard 2,3-2,7 m 250,00 lei
- Brad Nordmann Premium Selection 2,25-2,5 m, 399,00 lei
- Brad Nordmann Basic 1,1-1,5 m 75,00 lei
- Brad Nordmann în ghiveci H 125-150 cm, 190,00 lei
- Brad Nordmann în ghiveci H 80-100 cm, 140,00 lei
- Brad Nordmann în ghiveci H 100-120 cm, 155,00 lei
- Picea Pungens Baby Blue/ Molid în ghiveci, h 100-120 cm, 175,00 lei
- Picea Pungens Baby Blue/ Molid argintiu în ghiveci, h 60-80 cm, CO 7 L, 140,00 lei
- Brad Nordmann XXXL 4-4,5 m, 1.200 lei
Brazi de Crăciun în Brico Depot
- Brad Nordman, 90 – 120 cm, 39,00 lei
- Brad Nordman, 130 – 175 cm, 69,00 lei
- Brad Nordman, 200-240 cm, 129,00 lei
- Brad Nordman, 240-270 cm, 149,00 lei
- Brad Nordman, 150-200 cm, 99,00 lei
- Brad crescut în ghiveci, Baby Blue, 80 – 100 cm, 139,00 lei
- Brad crescut în ghiveci, Super Blue, 80 – 100 cm, 179,00 lei
![]()
DIVERSE
Primăriță dintr-o localitate din Teleorman, plasată sub control judiciar sub acuzația de abuz în serviciu. În casa ei au fost găsiți peste 250.000 de euro, 90.100 de lei, și 320 de dolari
Publicat
acum 14 minutein
5 decembrie 2025
Primărița din Teleorman este acuzată de abuz în serviciu și a fost pusă sub control judiciar, pentru că nu ar fi oprit plățile ajutoarelor sociale pentru persoanele care își pierduseră acest drept.
Mai mult, nu ar fi urmărit realizarea orelor de muncă de către beneficiarii ajutorului social, astfel că procurorii DNA au calculat un prejudiciu de 2,2 milioane de lei.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 decembrie 2025, față de inculpata IONESCU VIOLETA CĂTĂLINA, primar al comunei Olteni, judeţul Teleorman, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată”, a anunțat vineri, DNA, într-un comunicat.
În același dosar este urmărită penal și angajata primăriei, Dima Adriana Cornelia, inspector în cadrul Compartimentului buget, venituri, cheltuieli și achiziții publice, pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii imputate edilului.
„În perioada 2024 – 2025, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpata Ionescu Violeta Cătălina, în calitate de primar al comunei Olteni, judeţul Teleorman, nu ar fi îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege în domeniul acordării ajutoarelor sociale”, precizează procurorii.
Mai exact:
- nu ar fi întocmit anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local;
- nu ar fi ţinut evidenţa orelor de muncă efectuate pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;
- nu ar fi afişat lunar, la sediul propriu, planul de acţiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de ajutor social, lista persoanelor care urmează să efectueze activităţi sau lucrări de interes local, precum şi situaţia activităţilor/lucrărilor efectuate în luna anterioară;
- nu ar fi dispus suspendarea acordării ajutorului social ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei beneficiarilor de ajutor social de a presta activităţi/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
- nu ar fi dispus încetarea acordării ajutorului social persoanelor care nu îndeplineau condiţiile legale.
„Ca urmare, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.213.112 lei reprezentând sumele plătite cu titlu de ajutor social (venit minim de incluziune) beneficiarilor apţi de muncă ce nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a presta activităţi/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile”, au stabilit procurorii DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada februarie – decembrie 2021, cele două femei ar fi cheltuit din bugetul primăriei suma totală de 403.847 de lei pentru achiziția de bunuri care nu erau strict legate de obiectul de activitate al unității administrativ teritoriale și care nu erau în interesul activității primăriei.
„Achiziţiile ar fi fost efectuate în contextul în care, la data de 01 ianuarie 2021, UAT Comuna Olteni avea deja plăţi restante către alţi furnizori în sumă de 475.386 lei, până la finalul anului valoarea plăţilor restante crescând la 1.886.644 lei. Majoritatea datoriilor aveau o vechime mai mare de un an”, precizează DNA.
Primărița din Teleorman ascundea bani în pungi de plastic
Procurorii anunță că, joi, au fost efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza județului Teleorman, dintre care trei locații aparținând Primăriei comunei Olteni, o locație la sediul unei societăți comerciale aparținând primăriei respective, iar restul la domiciliile unor persoane fizice.

„Cu ocazia efectuării percheziţiilor menţionate anterior, au fost găsite la domiciliul inculpatei Ionescu Violeta Cătălina următoarele sume de bani care au fost ridicate în vederea dispunerii măsurii sechestrului asigurator: 251.860 euro, 90.100 lei şi 320 dolari”, a mai transmis DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Ionescu Violeta Cătălina trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
Mai mult, inculpata Ionescu Violeta Cătălina nu mai poate exercita funcţia de primar al comunei Olteni.
![]()
DIVERSE
Analiza ING – Cum va afecta creşterea TVA şi a impozitului pe proprietate preţul imobiliarelor în 2026
Publicat
acum 28 de minutein
5 decembrie 2025

Creșterea cu două puncte procentuale a cotei standard de TVA la 21%, aplicată de la 1 august, a generat un „șoc al TVA” în piață, afectând semnificativ materialele de construcții și, implicit, costurile de dezvoltare ale proiectelor. În paralel, aprobarea recentă a unei legi care majorează valorile impozabile ale clădirilor, deși încă analizată de Curtea Constituțională, amplifică temerile dezvoltatorilor privind sustenabilitatea investițiilor în condițiile unei cereri în scădere. Analiștii ING Bank apreciază că 2025 se va dovedi „un an care se închide la răscruce” pentru companiile din construcții, având în vedere presiunile multiple care le afectează activitatea.
Începând cu 1 august 2025, cota standard de TVA a fost majorată de la 19% la 21%, măsură care se aplică tuturor materialelor de construcții generale. În plus, regimul cotelor reduse de TVA a fost revizuit, astfel încât nivelurile diferențiate de 5% și 9% au fost înlocuite cu o cotă unică de 11%. Noile cote afectează o gamă largă de produse și servicii, ceea ce duce la ajustări ale prețurilor în toate etapele procesului de construcție.
Reforma impozitului pe proprietate, care prevede taxarea „la valoarea de piață”, a fost amânată de la 2026 la 1 ianuarie 2027. Această decizie oferă o scurtă perioadă de respiro pentru dezvoltatori și investitori, însă presiunea rămâne ridicată, întrucât Parlamentul a aprobat o lege ce actualizează valorile impozabile ale clădirilor la nivelurile din 2015. Chiar și în condițiile unei faze de tranziție, proprietarii vor resimți creșteri majore încă din 2026, estimările indicând că un apartament obișnuit va fi supus unei creșteri de impozitare de circa 70-80% pe an.
Pe piața muncii, sectorul construcțiilor angaja 460,7 mii de persoane în septembrie 2025, în apropierea maximului istoric. Totuși, deficitul de forță de muncă specializată persistă, iar eliminarea scutirilor fiscale pentru lucrătorii din domeniu a ridicat semnificativ costurile salariale pentru angajatori, diminuând marjele de profit într-un moment deja tensionat.
Costurile de finanțare reprezintă un alt factor critic. Ratele dobânzilor se mențin ridicate, în contextul unei inflații care scade mai lent decât se anticipase. Piața creditelor ipotecare se răcește, nu atât din cauza dobânzilor, care rămân negative în termeni reali, cât ca urmare a scăderii veniturilor disponibile ale gospodăriilor. În aceste condiții, dezvoltatorii preferă să reducă gradul de îndatorare, evitând extinderea proiectelor.
În paralel, economia României traversează o perioadă de quasi-stagnare, cu o creștere prognozată de 1% pentru 2025 și o contracție de 0,2% în trimestrul al treilea. Riscul unei recesiuni temporare rămâne prezent, în timp ce politica fiscală restrictivă continuă să limiteze consumul și investițiile.
Pe termen mediu, sectorul construcțiilor ar urma să fie susținut în special de proiectele de infrastructură.
„Creștere moderată, impulsionată de infrastructură: deși creșterea PIB-ului în 2025 ar putea dezamăgi pe mulți, este puțin probabil ca 2026 să arate radical diferit. Estimăm o creștere de 1,4% în 2026, cu accelerarea investițiilor finanțate de UE ca principal motor.
Lucrările de inginerie civilă ar trebui să rămână puternice pe tot parcursul anului 2026, atingând potențial un nivel maxim pe măsură ce proiectele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se apropie de finalizare”, subliniază raportul ING, citat de Economica.net.
Sectorul rezidențial, însă, se află într-o zonă de vulnerabilitate. Cererea redusă, presiunea costurilor ipotecare și deteriorarea veniturilor populației pot amâna sau reduce ritmul de dezvoltare al noilor proiecte cel puțin până la jumătatea lui 2026. O eventuală relaxare monetară în a doua parte a anului 2026 ar putea permite o relansare treptată în 2027, însă analiștii avertizează că revenirea va fi lentă, iar accesibilitatea va deveni un criteriu esențial în configurarea noilor proiecte.
Segmentul imobiliar comercial se îndreaptă spre rezultate mixte. Spațiile industriale și logistice rămân atractive, datorită investițiilor continue în producție, depozitare și energie, în timp ce dezvoltările de birouri sunt frânate de nivelul ridicat al neocupării și de prudența companiilor în extinderea suprafețelor. Retailul ar putea înregistra o creștere modestă, în special prin proiecte în orașele mici și modernizări ale centrelor comerciale existente.
ING Bank avertizează că principala constrângere pentru companii rămâne cererea insuficientă, pe fondul consolidării fiscale care va continua și în 2026 și care riscă să reducă suplimentar consumul și investițiile publice. Implementarea integrală și la timp a proiectelor finanțate din PNRR este esențială pentru stabilitatea sectorului, însă persistă riscuri legate de întârzieri administrative și de absorbția fondurilor.
„Susținut de proiectele de infrastructură și în curs de stabilizare după un 2024 dificil, dar confruntându-se cu provocări semnificative.
Companiile vor trebui să navigheze costuri mai mari, schimbări de politici și cerere incertă. Pentru cei activi în construcții rezidențiale și comerciale, perioada imediat următoare poate părea lentă, dar există în continuare oportunități în renovări, eficiență energetică și dezvoltări de nișă. Infrastructura ar trebui să rămână un pilon principal, sprijinită de portofoliul consistent de finanțări europene”, mai arată raportul.
![]()
DIVERSE
Cele două zodii afectate de Luna plină în Gemeni. Nativii vor fi obligați să ia decizii neașteptate și vor primi o veste care le va schimba cursul vieții
Publicat
acum 42 de minutein
5 decembrie 2025

Specialiștii în astrologie activează că două zodii vor resimți efectele acestei Luni pline mai puternice. Este vorba despre zodiile care, prin natura lor, sunt mai sensibile la vibrațiile planetare și care au de luat decizii semnificative pe care le pot transforma complet traseul personal și profesional.
Zodii puternic afectate de Luna plină în Gemeni
Gemeni
Nativii Gemeni vor fi nevoiți să își asume o decizie importantă, care poate afecta domeniul profesional sau viața personală. Energia acestei Luni pline le va evidenția oportunitățile, dar și riscurile, forțându-i să cântărească cu atenție fiecare pas. Este o perioadă în care impulsivitatea specifică Gemeniului poate fi controlată de introspecție, iar claritatea minții va ajuta la luarea deciziilor corecte.
Pe lângă provocarea decizională, nativii vor primi și o veste surprinzătoare, care poate fi legată de o oportunitate neașteptată sau de o schimbare în cercul social apropiat. Reacția rapidă și flexibilitatea vor fi calitățile care le vor permite să gestioneze aceste transformări fără a se simți copleșiți.
Săgetător
Pentru Săgetători, Luna plină în Gemeni aduce un val de schimbări care vor influența atât cariera, cât și planurile personale. Veștile primite în această perioadă vor forța reevaluarea obiectivelor pe termen lung și, în unele cazuri, o schimbare de direcție neașteptată.
Nativii Săgetător se vor simți inițial surprinși, însă energia lunii va stimula curajul și dorința de a experimenta. Această etapă poate fi văzută ca o oportunitate de a învăța și de a crește, în ciuda provocărilor inițiale. Flexibilitatea și optimismul, trăsături native ale Săgetătorului, le vor permite să transforme imprevizibilul în beneficii reale.
Citește și: SuperLuna Plină îţi opune răbdarea la încercare. Top 3 zodii supuse testului de anduranţă
![]()
ACTUAL
Asociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești
Publicat
acum o orăin
5 decembrie 2025De
admin
Președinta Asociației BookLand acuză „mofturile” unor directoare și anunță proces contra Inspectorului Șef. Între timp, GNM a aplicat o amendă pentru nereguli.
Proiectul ambițios al Asociației BookLand de a construi primul Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural, în comuna Vulturești, a ajuns în mijlocul unui scandal complex, cu acuzații grave, sancțiuni și amenințări cu acțiuni în instanță.
Contactata de redacția PROFIT pentru un punct de vedere atat de necesar pentru a reda cat mai corect ceea ce se întâmplă la Vulturești, Mihaela Petrovan, președinta Asociației BookLand, a reacționat ciudat neștiind ca nu toata presa din Argeș este aservita structurilor PSD. Ba, mai mult, șefa asociației ne-a băgat în aceiași categorie de presă slugarnică deși am incercat să îi explicăm contrariul. Așa că președinta Asociației Bookland s-a ferit sa dea detalii dar a reacționat vehement la problemele recente, care ar fi culminat cu neacordarea autorizației provizorii de funcționare pentru unitatea de învățământ particular. Petrovan susține că întreaga dispută a fost generată de interese meschine.
„Totul a pornit de la mofturile și interesele personale ale câtorva directoare de școli din zonă, care nu văd cu ochi buni o alternativă de succes la sistemul de stat”, a declarat Mihaela Petrovan, fără a menționa nume.
Mai mult, președinta Asociației ne-a declarat că nu se va opri aici și că va trece la măsuri legale.
„În fața acestui abuz, alături de juriștii noștri, voi da în judecată Inspectorul Șef al Inspectoratului Școlar Județean Argeș pentru obstrucționarea activității și pentru prejudiciul de imagine și material adus proiectului nostru, dedicat copiilor din mediul rural.”
Amendă de la Garda Națională de Mediu
Pe lângă conflictul cu Inspectoratul Școlar, Asociatia BookLand s-a confruntat și cu probleme pe linie de mediu. Nici nu se putea altfel în județul păstorit de PSD.
Garda Națională de Mediu (GNM) a confirmat că a aplicat o amendă Asociației pentru presupuse nereguli constatate la șantierul din Vulturești. Deși suma exactă și natura neregulilor nu au fost detaliate oficial, sancțiunea vine să pună o presiune suplimentară pe constructorii Campusului. Reprezentanții GNM au menționat că au acționat în urma unei sesizări și au constatat că normele de protecție a mediului în timpul execuției lucrărilor nu ar fi fost respectate integral.
Din păcate, de la Asociația Bookland nu ne-a mai raspuns nimeni( probabil ne-au blocat telefonul) pentru un punct de vedere cu privire la presupusele incalcari ale Legii 292 reclamate de Garda de Mediu Argeș. Am aflat insa ca Asociatia a contestat in instanță sanctiunea data de GNM.
Campusul de la Vulturești, construit exclusiv din fonduri private, reprezintă o investiție majoră menită să ofere copiilor din mediul rural educație gratuită în sistem dual, de la grădiniță până la liceu.
Până la soluționarea acestor conflicte, rămâne de văzut cum va evolua situația elevilor deja înscriși și dacă acțiunile în instanță vor reuși să deblocheze situația Campusului.
![]()

A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan

Cât costă un brad natural în iarna lui 2025, în magazinele Dedeman, Hornbach sau Leroy Merlin. Românii au început să renunțe la cei artificiali

Primăriță dintr-o localitate din Teleorman, plasată sub control judiciar sub acuzația de abuz în serviciu. În casa ei au fost găsiți peste 250.000 de euro, 90.100 de lei, și 320 de dolari

Analiza ING – Cum va afecta creşterea TVA şi a impozitului pe proprietate preţul imobiliarelor în 2026

Cele două zodii afectate de Luna plină în Gemeni. Nativii vor fi obligați să ia decizii neașteptate și vor primi o veste care le va schimba cursul vieții

VIDEO ȘOCANT! RUȘINE PSD ARGEȘ! Pentru că nu au fost în stare să-l repare, „martalogii” PSD au închis un drum turistic vital

TRAGEDIE LA DOMNEȘTI – Tânără de 21 ani găsită moartă în baie

Accident mortal cu pieton, în Argeș – Femeie omorâtă de un TIR

Bătaie de joc la Curtea de Argeș: Cisterna cu apă potabilă, „ascunsă” la marginea orașului. Cetățenii au explodat!

Sfântul Andrei 2025. Cele mai inspirate urări de „La Mulți Ani” pentru sărbătoriții din viața ta

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan
Peisajul mediatic argeșean se îmbogățește astăzi cu o inițiativă inedită. Organismul Media Dedicat (OMD) Regatul Argeșului, un produs lansat de...

VIDEO ȘOCANT! RUȘINE PSD ARGEȘ! Pentru că nu au fost în stare să-l repare, „martalogii” PSD au închis un drum turistic vital
Pare ireal, dar este realitatea crudă din județul Argeș, condus de ani buni de administrația PSD în frunte cu martalogul...

VIDEO Polițist argeșean ridicat de mascați pentru proxenetism și trafic de persoane
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și...

Magia sărbătorilor cuprinde Piteștiul: Mâine se deschide Târgul de Crăciun! Concert Narcisa Suciu și lumini festive
Atmosfera de sărbătoare pune stăpânire pe municipiul Pitești. Mâine, vineri, 28 noiembrie, se dă startul oficial al sezonului de iarnă...
Curtea de Argeș

Bătaie de joc la Curtea de Argeș: Cisterna cu apă potabilă, „ascunsă” la marginea orașului. Cetățenii au explodat!
Criza apei din Orașul Regal s-a transformat astăzi într-un nou scandal public, după ce autoritățile locale au venit cu o...

ANUNȚ DE MEDIU
SC FAMILY PRODUCTION RDU SRL, cu sediul în comuna Tigveni, sat Tigveni, județul Argeș, prin cererea depusă la APM Argeș...

TRAGEDIE LA DOMNEȘTI – Tânără de 21 ani găsită moartă în baie
În seara zilei de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire...

Hal de consilier USR la Curtea de Argeș: „Ies pe teren doar dacă e vremea frumoasă afară”. Tupeu maxim și dispreț față de alegători
USR Curtea de Argeș pare să fi intrat într-o competiție acerbă cu „fratele mai mare” PSD la capitolul tupeu și...

VIDEO Medic stomatolog din Argeș, reținut pentru agresiune sexuală. A atacat o tânără pe câmp, sub pretextul angajării
Un caz revoltător zguduie comunitatea din Pitești. Medicul stomatolog Bogdan Mătușoiu, în vârstă de 53 de ani, proprietar al unei...
Mioveni

VIDEO | Un drum important din Argeș a cedat! Mînzână, somat să intervină de urgență: „Se prăvălește în vale, e vorba de viața oamenilor!”
Ploile abundente din ultima perioadă au scos la iveală, din nou, calitatea îndoielnică a infrastructurii județene, devoalând ceea ce cetățenii...

Taximetrist ucis de client în Argeș! Orașul Mioveni, ”închis” de Poliție pentru prinderea criminalului
Taximetrist ucis în Argeș, vineri seară! Bărbatul avea 60 de ani și era originar din Albota. Vineri seară, taximetristul a...

Concedieri voluntare la Dacia! Sindicatele au dat start negocierilor pentru contractul colectiv de muncă
La fel ca în fiecare an, sindicatele din Automobile Dacia și patronatul intră în procesul de negociere a unui nou...

Sărbătoare în Biserica Argeșeană: ÎPS Calinic al Argeșului și Muscelului aniversează 40 de ani de arhierie
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se află într-un moment de aleasă sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Eparhiei, împlinește patru decenii de...
Câmpulung

Asociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești
Președinta Asociației BookLand acuză „mofturile” unor directoare și anunță proces contra Inspectorului Șef. Între timp, GNM a aplicat o amendă...

Accident mortal cu pieton, în Argeș – Femeie omorâtă de un TIR
În această după-amiază, polițiștii câmpulungeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un...

VIDEO Scandal monstru în primăria Rucăr! Agresorul afost încătușat de Poliție!
În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum 6 zileVIDEO ȘOCANT! RUȘINE PSD ARGEȘ! Pentru că nu au fost în stare să-l repare, „martalogii” PSD au închis un drum turistic vital
ACTUALacum 2 săptămâniRevelion 2026 în Argeș la prețuri de Istanbul sau Maroc: Cât costă pachetele de lux la munte în acest an
ACTUALacum o săptămânăHal de consilier USR la Curtea de Argeș: „Ies pe teren doar dacă e vremea frumoasă afară”. Tupeu maxim și dispreț față de alegători
ACTUALacum o săptămânăVIDEO Polițist argeșean ridicat de mascați pentru proxenetism și trafic de persoane
ACTUALacum o săptămânăLa solicitarea USR, se majorează tarifele la Bazinul de Înot din Curtea de Argeș. VEZI NOILE PREȚURI
ACTUALacum o săptămânăHAIDEȚI ȘI VOI! Ședință de Consiliu Local decisivă după scandalul apei și gunoiului la Curtea de Argeș – TOȚI ARGEȘENII SUNT AȘTEPTAȚI VINERI LA PRIMĂRIE
ACTUALacum 2 săptămâniScandal monstru la Urgențele Spitalului Județean Argeș: Geamuri sparte, pumni și acuzații reciproce de agresiune
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO | Un drum important din Argeș a cedat! Mînzână, somat să intervină de urgență: „Se prăvălește în vale, e vorba de viața oamenilor!”









