Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

De ce s-a transformat Bucureștiul într-o pungă de căldură

Publicat

in

Temperaturile din București au trecut în această lună timp de cinci zile consecutiv de 40 de grade. Chiar dacă ANM a emis cod roșu de caniculă pentru aproape toată țara, o diferență de temperatură a putut fi observată între marile orașe și zonele rurale sau de la periferia orașelor. Cauzele acestor diferențe, dar și soluții pentru sprijinirea populației, sunt analizate într-un articol realizat de HotNews.ro, alături de partenerii de la El Confidencial (Spania) și Delfi (Lituania) din cadrul proiectului PULSE.

Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, cunoscut drept „insulă urbană de căldură, HotNews.ro a discutat cu Anca Dumitrache, arhitectă care a absolvit la Politecnico di Milano.

„Efectul de insulă urbană de căldură apare atunci când într-o zonă urbană se înregistrează temperaturi în mod semnificativ mai ridicate decât în zonele rurale care o înconjoară. Diferența de temperatura poate ajunge până la 7 grade pe timpul zilei și la 12 grade pe timpul nopții, din cauza degajării de căldură acumulată. În București, fenomenul este resimțit cel mai tare în zonele centrale, de-a lungul bulevardelor mari și aglomerate și în zonele cu clădiri de birouri”, explică Anca Dumitrache.

De ce este mai cald în București? 

Lipsa spațiilor verzi în zonele urbane este primul motiv invocat de arhitectă. Copacii și vegetația urbană, dar și întinderile de apă ajută la răcirea aerului, prin umbră și eliberare de vapori de apă. Zonele urbane descoperite și uscate, fără vegetație sau corpuri de apă, absorb mult mai multă căldură și împiedică aerul să se răcească. 

Proprietățile materialelor de construcții ajută la formarea fenomenului de insulă urbană de căldură, întrucât în general materialele precum asfaltul, betonul sau sticla au proprietăți slabe de a reflecta energia solară si sunt bune conductoare de căldură. Mai exact, aceste materiale au proprietatea de a absorbi căldura, pe care mai apoi o degajă în jurul lor. Acest lucru este resimtit cel mai puternic noaptea, când suprafețele încinse emit în jur căldura acumulată pe timpul zilei, contribuind la efectul de noapte tropicală (nopți cu temperaturi peste 20 de grade C). 

Un rol în formarea acestui fenomen îl are și geometria clădirilor. Clădirile înalte și apropiate între ele formează un efect de canion în orașe deoarece căldura degajată de materialele clădirilor crește temperatura spațiului dintre ele, iar străzile înguste nu permit circulația eficientă a aerului pentru a-l răcori. Astfel, aerul cald rămâne prins la nivelul solului, afectând în mod negativ trecătorii.

Pe lângă acestea, activitatea umană are, la rândul ei, un rol important în creșterea temperaturilor în interiorul orașelor. Folosirea aerului conditionat este evident necesară în zilele toride, însă este și unul dintre motivele creșterii temperaturilor în zonele urbane. Un impact și mai mare însă îl are traficul, care degaja foarte multă căldură, făcând aerul irespirabil de-a lungul bulevardelor aglomerate. 

Un termometru indică temperaturi ridicate în timpul unui cod roșu pentru temperaturi ridicate care afectează Capitala, 15 iunie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Traficul, principalul factor care influența temperaturile în București

Anca Dumitrache subliniază că problemele care duc la formarea fenomenului de insulă urbană de căldură în București sunt similare cu cele din alte mari orașe europene, neputând să vorbim în special de o caracteristică proprie. Dar, dacă este să menționăm un factor semnificativ, acesta este, cu siguranță, traficul supraaglomerat.

„Cred totuși că o problema care este mai prezentă în București decât în alte orașe ar fi traficul care generează enorm de multă căldură, atât prin funcționarea motoarelor cât și prin absorbția și degajarea căldurii de către caroseriile mașinilor”, explică ea.

O soluțiile pentru limitarea efectelor negative ar fi folosirea mijloacelor de transport în comun.

„Îmi dau seama că multă lume este reticentă cu privire la transportul public, mai ales în zilele toride, însă ar avea un impact semnificativ asupra caniculei dacă mai multă lume ar alege să lase mașina acasă. Din punct de vedere urbanistic, în București ar trebui să se implementeze metode de a eficientiza transportul public și de a crea mai multe zone verzi și surse de apă”, spune arhitecta.

Un tânăr se răcorește cu apă din sistemul de irigație a spațiului verde, în sectorul 6 al Capitalei, în timpul unui cod roșu pentru temperaturi ridicate, 15 iunie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Există diferențe între cartiere?

Cartierele dormitor (cele construite în perioada comunistă) o duc mai bine decât o mare parte dintre cartierele nou construite, din punct de vedere al confortului termic. Motivele sunt simple: prezența mare a vegetației, suprafața mare de sol neasfaltat și distanța mai mare dintre blocuri.

„În perioada comunistă nu exista cu adevărat o piață imobiliară, terenurile din jurul blocurilor nu aveau în sine o valoare monetară asociată. Așa că nu era văzută ca o risipă umplerea lor cu vegetație, fără un scop precis”, explică Anca Dumitrache.

„Cartierele noi au fost construite însă după alte principii. Când fiecare metru pătrat trebuie folosit în mod cât mai eficient pentru a aduce profit, ideea de a dedica atât de mult spațiu vegetației pare o risipă, pentru că vegetația nu aduce randament financiar. Avantajele pot fi însă observate la nivelul bunăstării locatarilor, printre acestea numărându-se si confortul termic adus de prezența copacilor și a gazonului. Acestea lipsesc de multe ori din cartierele noi, fiind considerate mai puțin importante decât locurile de parcare”, completează ea.

Anca Dumitrache, arhitect Foto: arhiva personală

Care sunt soluțiile?

Dincolo de identificarea problemelor, cum temperaturile sunt așteptate să crească de la an la an ca urmare a încălzirii globale, important este să identificăm soluții pentru a face orașele mai prietenoase cu locuitorii ei. Iar acestea sunt multiple, ne spune Anca Dumitrache.

„Vopsirea clădirilor sau măcar a acoperișurilor în alb ar contribui mult la diminuarea absorbției de căldura. Este motivul pentru care în Grecia sau Spania casele din zonele însorite sunt vopsite în alb. Albul reflectă energia primită de la soare (aprox. 80%) iar un acoperiș vopsit în alb are o temperatura mai scăzută cu în jur de 30 de grade față de alte finisaje. Acest lucru poate duce la temperaturi cu 2-3 grade mai scăzute în interiorul clădirii”, explică ea.

O altă soluție, puțin mai complicată, dar plăcută estetic, ar fi acoperirea clădirilor cu vegetație. „O fațadă acoperită cu iedera va absorbi mult mai puțină căldură, deoarece aceasta va fi captată de frunzele plantei înainte să ajungă la perete”, spune specialista.

O clădire acoperită cu iederă în Dublin, Irlanda Foto: Artur Widak/NurPhoto/Shutterstoc / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Desigur, se poate discuta și despre soluții mai tehnice, mai costisitoare, precum izolarea mai eficientă a clădirilor, pentru a diminua nevoia de a folosi aerul condiționat sau utilizarea de pavaje verzi pe unde este posibil (cum ar fi în locurile de parcare), pentru a împiedica absorbția așa de mare de căldură. Acoperișurile cu terasă acoperită cu vegetație sunt o altă soluție eficientă, însă costisitoare și mai dificil de implementat și menținut”, continuă ea.

Soluții pot fi aplicate atât pentru blocurile vechi din cartierele așa-numite comuniste, prin refacerea izolației sau prin vopsirea în alb, cât și pentru blocurile nou construite.

„Dacă locurile de parcare ar fi mutate integral în subsol, iar la nivelul solului ar fi prevăzute mai multe spații verzi, acest lucru ar contribui în mod semnificativ la un mai bun confort termic în jurul acestor clădiri”, cere Anca Dumitrache.

Ce ar putea învăța Bucureștiul de la alte orașe?

Desigur, fiecare oraș ale particularitățile sale, astfel că nu există un model unitar care să se aplice la nivel european sau mondial pentru a limita fenomenul de insulă urbană de căldură.

Dar unele orașe europene ne-au arătat modele de bună practică. De exemplu, un studiu realizat de agenția de urbanism Institut Paris Region (IPR) arată că în Paris în momentul de față sunt mai mulți bicicliști decât șoferi – 11% din deplasările din interiorul orașului sunt realizate cu bicicleta, față de 4% cu mașina.

Tot în Paris, începând cu anul 2019 s-au plantat circa 160.000 de copaci, cu scopul de a scădea temperatura străzilor lipsite de umbră. Anul acesta, temperatura maximă înregistrată la nivelul solului în Paris a fost de 56 de grade pe o stradă fără umbră, de două ori mai mare față de temperatura de 28 de grade înregistrată la nivelul solului pe un bulevard umbrit de copaci, din aceeași zonă.

Un alt exemplu de soluție pentru scăderea temperaturilor pe bulevarde o regăsim în Barcelona, Frankfurt sau Bordeaux, unde s-au construit linii de tramvai verzi. Traseul urmat de tramvaie a fost acoperit cu gazon, lăsând doar șinele la vedere, ceea ce aduce mai multe beneficii spațiului urban. 

„În primul rând, prezența vegetației și a pământului ajută la scăderea temperaturii la nivelul bulevardelor. Mai mult decât atât, pământul pe care este plantat gazonul ajută la drenarea apei provenite de la furtunile tot mai imprevizibile. Astfel reduce pericolul de inundații. De asemenea, suprafața moale a pământului reduce vibrațiile și zgomotul tramvaielor, făcând atmosfera de pe stradă mai plăcută pentru pietoni”, explică Anca Dumitrache.

Trasee verzi pentru tramvaie din Bruxelles Foto: Werner Lerooy / imago stock&people / Profimedia

Madridul testează stațiile inteligente

Unele orașe precum Madrid, unde temperaturile se apropie de 40 de grade Celsius, experimentează măsuri disperate pentru a combate căldura extremă, spun jurnaliștii de la El Confidencial. 

Având în vedere mai multe cazuri de persoane care au avut nevoie de sprijin medical după ce au leșinat de la căldură, compania regională de metrou a lansat un program pilot de instalare a unor ventilatoare uriașe pe peroanele care s-au transformat aproape literalmente în cuptoare. 

Cu toate acestea, căldura i-a afectat în mod deosebit pe cei care trebuie să folosească transportul public de suprafață. Acest lucru a determinat Compania Municipală de Transport din Madrid (EMT) să instaleze stații de autobuz inteligente. 

Temperatura într-o stație normală de autobuz din Madrid Foto: Richard Zubelzu / Zuma Press / Profimedia

Deși este încă o inițiativă experimentală, orașul a instalat două prototipuri dezvoltate și patentate de JCDecaux. Sistemul poate reduce temperatura ambientală datorită unui rezervor de apă și a unui modul de răcire a aerului prin evaporare. În plus, acesta este echipat cu un panou fotovoltaic care îl alimentează cu energie solară.

Costul fiecăruia dintre aceste adăposturi este de 75.000 de euro, de aproape zece ori mai mult decât al unui adăpost obișnuit. Extinderea lor la întreaga rețea ar fi o investiție semnificativă, având în vedere că numai EMT Madrid gestionează 5.186 de stații de autobuz care deservesc 247 de milioane de pasageri.

Aceste invenții urbane nu sunt noi. De fapt, de mai mulți ani, proiecte similare au fost studiate în Sevilla. Școala Superioară de Inginerie din cadrul Universității din Sevilla a prezentat un proiect numit Life Watercool, cofinanțat din fonduri UE, pentru a crea stații de autobuz capabile să detecteze când un utilizator așteaptă și să activeze sistemul de răcire. Proiectul presupune îngroparea unor rezervoare de apă în diferite puncte de pe harta municipală. Aceste rezervoare ar colecta apa de ploaie pentru a furniza apa necesară sistemului, care este răcit noaptea.

„Zidul verde” care va înconjura Madridul

Pentru a combate schimbările climatice și poluarea, Madridul construiește un „zid verde” în jurul său: o pădure urbană de 75 de kilometri, cu aproape o jumătate de milion de noi copaci.

Mariano Fuentes, delegatul pentru dezvoltare urbană al Primăriei Madrid, subliniază beneficiile acestui proiect: „Ceea ce ne dorim este să îmbunătățim calitatea aerului din întregul oraș, să combatem insula de căldură care apare în interiorul orașului, să absorbim emisiile generate de oraș și să conectăm toate pădurile care există deja în Madrid”.

Proiectul vizează, de asemenea, recuperarea terenurilor degradate prinse între drumuri și clădiri, pentru a absorbi 175.000 de tone de CO2 pe an.

Distrugerea spațiilor verzi, o problemă în Lituania

În Lituania, pe măsură ce efectele schimbărilor climatice devin mai pronunțate, cu sezoane mai calde, fenomene meteorologice extreme mai frecvente și apariția insulelor de căldură în orașe, experții își îndreaptă atenția către problema distrugerii spațiilor verzi, precizează partenerii de la publicația Delfi. 

Ei spun că proiectarea noii infrastructuri în orașe extinde suprafețele dure în detrimentul spațiilor verzi, în timp ce îndepărtarea arborilor maturi și distrugerea pajiștilor dense și lungi exacerbează efectul de insulă de căldură, care afectează bunăstarea populației. Ca urmare, spun experții, orașele își pierd potențialul verde, exacerbând efectele schimbărilor climatice.

Dușuri urbane instalate pentru răcorire în timpul unui val de caniculă Foto: Michele Ursi / Alamy / Alamy / Profimedia

Pentru a atenua efectele schimbărilor climatice și a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din orașe, experții consideră că spațiile verzi trebuie conservate și extinse și că climatologii, peisagiștii și alți experți calificați ar trebui consultați la elaborarea proiectelor de planificare a utilizării terenurilor.

Întrebată ce ar trebui făcut pentru ca orașele lituaniene să fie mai bine adaptate la efectele schimbărilor climatice, Jekaterina Lavrinec, profesor la Facultatea de Industrii Creative de la Vilnius Tech și antropolog urban, subliniază că primul lucru de făcut ar fi să se evalueze potențialul verde al orașelor și să nu se irosească.

„Planificați urbanizarea prin protejarea, restaurarea și extinderea rețelei de spații verzi, opriți proiectele de reînnoire a spațiului public care sporesc suprafețele dure și elimină arborii maturi. Invitați planificatorii de spații verzi, climatologi să se consulte la elaborarea documentelor de planificare spațială și a proiectelor de infrastructură publică. Scopul nu ar trebui să fie aprobarea cât mai rapidă a planurilor și proiectelor, ci găsirea unor soluții orientate spre viitor și pe termen lung”, a subliniat ea.

Antropologul urban adaugă, de asemenea, că pentru a reduce insulele de căldură și a crește suprafețele care absorb ploaia, municipalitățile din Lituania trebuie să negocieze cu marile lanțuri de magazine și cu dezvoltatorii de birouri pentru a oferi amenajări peisagistice de înaltă calitate în zonele comerciale.

„În prezent, fără o amenajare peisagistică adecvată, parcările și birourile sunt insule de căldură, iar suprafețele lor dure pun presiune pe sistemul de canalizare al orașului. Aceste facilități au un impact direct asupra orașelor și a locuitorilor lor”, spune ea.

Ea menționează, de asemenea, că în unele orașe, precumi Kiel din Germania, crearea de coridoare verzi este considerată o măsură de adaptare la schimbările climatice, cu scopul de a planta bulevarde dense cu ramuri care formează un baldachin verde.

Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862.HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.

Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.

Loading

ACTUAL

Românii din străinătate mai au doar 3 zile să se înscrie pentru a vota la alegerile parlamentare / Care este procedura

Publicat

in

Pentru a putea vota la alegerile parlamentare la o secție din străinătate, românii din diaspora mai au trei zile la dispoziție pentru a se înscrie, în timp ce pentru a vota prin corespondență se pot înscrie până în 17 octombrie. 

Pentru a putea vota într-o secție de votare, românii din diaspora se pot înscrie până luni, 16 septembrie, inclusiv, pe site-ul votstrainatate.ro/parlamentare. Pentru a se organiza o secție de votare, este nevoie ca cel puțin 100 de persoane să fie înscrise pentru a vota în aceeași localitate din străinătate, conform Expert Forum

„Prin înregistrarea ca alegător în străinătate, cetățeanul român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința în străinătate solicită organizarea unei secții de votare în statul unde vrea să voteze. Prin completarea acestui formular, cetățeanul român cu domiciliu sau reședința în străinătate își exprimă opțiunea de a vota în străinătate la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2024, urmând să fie radiat pentru acest scrutin din lista electorală permanentă din România (doar dacă cererea este aprobată)”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă. 

Până la ora redactării acestui articol, 3.375 de români s-au înscris pentru a vota la o secție de votare organizată în afara României. Cei mai mulți dintre ei sunt din Olanda – 720, Marea Britanie – 600 și Germania – 354, conform cifrelor de pe vostrainatate.ro. 

Foto: captură de ecran votstrainatate.ro

Votul prin corespondență la alegerile parlamentare

Românii plecați în străinătate care nu vor să voteze neapărat la o secție de votare, dar vor să își exercite acest drept, se pot înscrie pentru a vota prin corespondență. Ei mai au la dispoziție încă 34 de zile, până în 17 octombrie 2024. 

„Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate și care deține un document care dovedește dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, solicită transmiterea prin poștă a documentelor de vot la adresa sa de corespondență din străinătate”, explică AEP. 

Până acum s-au înscris pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare 2.850 de români. 

Alegerile prezidențiale: până când se pot înscrie românii din străinătate ca să voteze

Pentru alegerile prezidențiale, românii care vor să voteze la o secție de votare din afara României se pot înscrie pe site-ul votstrainatate.ro/presedinte până în 24 septembrie, inclusiv. 

Până acum s-au înscris 3.241 de români, cei mai mulți din Olanda – 676, Marea Britanie – 572 și Germania – 347. 

Foto: captură de ecran votstrainatate.ro

Pentru românii din diaspora care vor să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale, termenul limită de înscriere pe același site este 10 octombrie. 

Calendarul alegerilor parlamentare și prezidențiale pentru românii din diaspora 

Românii din străinătate au două zile de vot la alegerile parlamentare din acest an:

  • 30 noiembrie, ora 07:00: începerea primei zile de votare în străinătate
  • 1 decembrie, ora 7:00: începerea votării în țară. Tot atunci va avea loc începerea celei de-a doua zi de votare în străinătate.

Pentru alegerile prezidențiale, calendarul de vot pentru românii din diaspora se întinde pe trei zile. În primul tur românii din străinătate vor începe să voteze din 22 noiembrie:

  • 22 noiembrie, ora 12:00, începe votarea în diaspora, iar la ora 21:00 se încheie.
  • 23 noiembrie, ora 7:00, românii din afară îşi exercită dreptul de vot până la ora 21:00.
  • 24 noiembrie, ora 7:00, românii sunt chemaţi la urne să-şi aleagă preşedintele.

Pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, votul românilor din diaspora va începe din 6 decembrie:

  • 6 decembrie, ora 12:00, începe votarea în diaspora şi se încheie la ora 21:00.
  • 7 decembrie, ora 7:00, românii din afară se pot prezenta la vot până la ora 21:00.
  • 8 decembrie, ora 7:00, votarea începe și pentru românii din țară şi se încheie la ora 21:00.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Invazia muncitorilor străini pe șantierele României. Cum am ajuns poarta Asiei sărace către Vest

Publicat

in

Pierdem medici, asistente, șoferi, meseriași, oameni calificați. Exodul românilor e laitmotivul pe care îl auzim de ani buni și chiar dacă s-au găsit soluții pe ici, pe colo, continuăm să importăm forță de muncă. Vedem muncitori străini din ce în ce mai des pe șantierele din București sau pe străzi, cu ghiozdane de mâncare în spate. Sunt și în depozite sau în bucătăriile restaurantelor. Însă cei mai mulți vin să lucreze în construcții.

Nepalezi, vietnamezi sau indieni, toți au venit de la capătul lumii în România, din dorința de a-și scoate familiile din sărăcie. Așa cum au făcut-o și ai noștri, care au ajuns de-a lungul anilor să construiască Europa.

Salariile mai mari din Vest sunt motivația pentru asiaticii care ajung în România, așa cum au fost și pentru românii care au plecat. O arată și cifrele: peste 5,7 milioane de români sunt în Diaspora. Asiaticii cu venituri minime în jurul a 100 de dolari pe lună, la ei acasă, sunt candidații perfecți la un trai mai bun în Europa.

Pe de o parte, este efectul lipsei unei politici coerente de a păstra muncitorii în țară, dar și lipsa unor stimulente menite să-i aducă înapoi. Pe de altă parte, este și dreptul fiecărui om de a încerca să câștige mai bine. România nu e nici pe departe singurul stat care nu a știut cum să rezolve această ecuație social-economică.

Citește pe Panorama.ro de ce ajung patronii români să importe forță de muncă din Asia. 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Volodimir Zelenski, „sincer” despre ofensiva armată din regiunea rusă Kursk: „A dat rezultatele la care ne așteptam”

Publicat

in

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că ofensiva Kievului în regiunea rusă de graniță Kursk a „încetinit” înaintarea trupelor Moscovei în estul Ucrainei, informează agenția France Presse.

Kievul a lansat o incursiune șoc în regiunea Kursk pe 6 august, avansând kilometri întregi pe teritoriul rus și cucerind zeci de așezări.

Declarațiile lui Zelenski au venit în contextul în care Moscova a susținut săptămâna aceasta că forțele sale au recucerit o serie de sate din Kursk.

Ofensiva din Kursk „a dat rezultatele la care ne așteptam, ca să fiu sincer. În regiunea Harkov, inamicul a fost oprit, progresul în regiunea Donețk a fost încetinit, deși este foarte dificil acolo”, a declarat liderul ucrainean, în cadrul unei conferințe organizate la Kiev.

Zelenski a mai spus că în prezent 40.000 de soldați ruși luptă în regiunea Kursk.

„Ei (rușii, n.r.) au vrut progrese rapide”, a adăugat președintele ucrainean.

El a făcut aceste afirmații la o zi după ce Rusia a susținut că a recucerit o fâșie de teritoriu în regiunea sa vestică Kursk.

Incursiunea armată din Kursk a forțelor ucrainene a luat Moscova prin surprindere și reprezintă cel mai mare atac al unei armate străine pe teritoriul Rusiei de la al Doilea Război Mondial încoace.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Viktor Orban se plânge că Ungaria a cheltuit 2 miliarde de euro pentru protejarea frontierei externe a UE în fața migranților și cere rambursarea banilor

Publicat

in

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că este încrezător că Executivul european va rambursa costurile cu migrația ilegală suportate de Budapesta pentru protejarea frontierei externe a Uniunii Europene, scrie Reuters.

Ungaria a închis în 2015 o rută majoră de tranzit pe teritoriul său pentru sute de mii de solicitanți de azil care fugeau de război și sărăcie, ceea ce i-a consolidat sprijinul lui Orban pe plan intern, dar i-a adus numeroase critici din partea multor aliați din UE.

Orban a afirmat însă că Germania a început în sfârșit să se „trezească” la impactul negativ al migrației. Berlinul a anunțat săptămâna aceasta reintroducerea controalelor la graniță pentru următoarele șase luni, la toate frontierele sale terestre, precum și propuneri de reducere a numărului de solicitanți de azil. Controalele interne în zonele care, în mod normal, formează zona de liberă circulație – respectiv, Spațiul Schengen – vor începe pe 16 septembrie, Berlinul schimbându-și astfel politica anterioară a „porților deschise”.

„Ungariei trebuie să îi fie returnată suma foarte importantă, pe care am plătit-o pentru protecția frontierelor”, a declarat el, la radioul de stat.

„Ei vor plăti, este doar o chestiune de timp”, a adăugat Orban.

Joi, șeful său de cabinet, Gergely Gulyas, a declarat că Ungaria este pregătită să dea în judecată Comisia Europeană pentru costurile pe care le-a avut cu protejarea frontierelor, despre care Budapesta spune că se ridică la 2 miliarde de euro.

„Suntem pregătiți să dăm în judecată Comisia Europeană după ce ea a rambursat parțial sau total costurile suportate de alte state membre care apără frontiera Spațiului Schengen”, a spus Gergely Gulyas, în cadrul unei conferințe de presă.

„Anul trecut, Ungaria a cheltuit două miliarde de euro în vederea protecției Spațiului Schengen fără să primească nici măcar o contribuție minimă din partea UE”, a susținut Gulyas.

În iunie, instanța supremă a Uniunii Europene a decis că Ungaria trebuie să plătească o amendă de 200 de milioane de euro pentru că nu a implementat schimbări în politica sa de gestionare a migranților și a solicitanților de azil la granița sa, o decizie pe care Orban a calificat-o la momentul respectiv drept scandaloasă.

„Acum mai există un singur pas pe care liderii vest-europeni ar trebui să îl facă, nu este deosebit de greu din punct de vedere intelectual: dacă spun că frontierele trebuie protejate, atunci cei care protejează efectiv frontierele nu ar trebui să fie pedepsiți pentru asta”, a mai afirmat vineri Orban, referindu-se la amenda din iunie.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

O tânără de 19 ani a fost pipăită de un bărbat în autobuz. Agresorul, prins după 8 zile

Publicat

in

Agresiunea a avut loc pe 4 septembrie într-un autobuz din municipiul Craiova. Polițiștii l-au reținut pe făptaș.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat de 57 de ani, din Craiova, a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri, scrie News.ro.

„La data de 4 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără de 19 ani din Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa cu autobuzul, în municipiul Craiova, ar fi fost atinsă de un bărbat necunoscut, care în acelaşi timp ar fi exercitat acte de exhibiţionism”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit identificarea bărbatului.

Poliţiştii au făcut, joi, o percheziţie la locuinţa acestuia. Bărbatul a fost dus apoi la audieri şi reţinut pentru 24 de ore.

El urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Sursă foto: Dreamstime

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Tactica Guvernului pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA

Publicat

in

Guvernul României a decontat costul vizelor turistice în Statele Unite pentru numeroși angajați din instituții de stat, pentru a scădea, astfel, rata de respingere a vizelor la sub 3%, un criteriu cheie pentru intrarea în programul Visa Waiver, scrie Europa Liberă.

Pentru a continua trendul descendent al ratei de respingere, mai multe ministere au plătit angajaților din instituțiile subordonate controvaloarea taxei pentru viză turistică în SUA, în cuantum de 850 de lei.

Cât a plătit Ministerul Finanțelor pentru taxa de viză

Europa Liberă spune că a întrebat mai multe ministere dacă au plătit taxa pentru viză pentru angajați. Doar Ministerul Finanțelor a răspuns că până la 12 septembrie a decontat taxa de viză pentru 99 de angajați: 13 au cerut reînnoirea vizei și 86 au aplicat pentru viză nouă de călătorie în SUA. Costul total a fost de 84.249 de lei.

Instituțiile de stat au achitat contravaloarea taxei de viză cel puțin pentru câteva zeci de mii de angajați, potrivit unor surse din administrația centrală, citate de Europa Liberă.

Cu toate acestea, mișcarea pusă la cale de către Executiv nu garantează succesul pentru intrarea României în programul Visa Waiver.

Coordonatorul național pentru aderarea României la Visa Waiver, Valentin Vătăjelu, a explicat anul trecut pentru Europa Liberă că, pe lângă reducerea ratei de refuz, România trebuie să îndeplinească numeroase criterii tehnice pentru ca SUA să elimine vizele tip B pentru români.

Viza B1 este acordată pentru participarea la conferințe, convenții, programe profesionale sau de afaceri.

Viza B2 se referă la călătorii de natură recreativă – turism, vizite la prieteni sau tratament medical.

Conform sursei citate, acest lucru a fost realizat parțial prin acoperirea taxelor de solicitare a vizelor pentru angajați din sistemul public de către instituțiile pentru care lucrează.

Ținta României pentru programul Visa Waiver

Încheierea anului fiscal american este o bornă importantă întrucât România și-a propus să atingă în anul fiscal curent (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de respingere a vizelor de mai puțin de 3%, condiție obligatorie pentru ca o țară să fie considerată eligibilă.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a declarat joi că suntem la câteva săptămâni distanță de a bifa și ultima cerință tehnică – rata de respingere – pentru ca românii să poată călători fără viză în SUA.

Muraru a afirmat că a avut o ultimă întâlnire cu secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, înainte de încheierea anului fiscal american, pentru a discuta despre demersurile care trebuie făcute în perioada următoare pentru accesul României în programul Visa Waiver.

Ambasadorul României în SUA a mai spus că după îndeplinirea criteriilor tehnice urmează un proces care începe în octombrie și se întinde pe mai multe luni, perioadă în care vor avea loc evaluări din partea autorităților americane și o vizită la nivel de experți.

România află în octombrie care a fost rata de refuz

Autoritățile la București vor afla de la cele americane după 15 octombrie date exacte privind rata finală de respingere pentru anul fiscal 2024, a declarat o sursă diplomatică pentru Europa Liberă.

Pasul următor va fi centralizarea tuturor datelor și analizarea de către experți americani a modificărilor legislative pe care țara noastră le-a făcut în ultima perioadă pentru a adera la programul Visa Waiver.

Ulterior, Departamentul Afacerilor Interne din Statele Unite ale Americii va informa Congresul privind stadiul în care se află România la acest capitol.

Pasul final va fi anul viitor, când Administrația SUA va anunța dacă și de când vor fi sau nu eliminate vizele turistice și de afaceri pentru cetățenii români.

În 2022, rata de refuz pentru români a fost de 12,61% iar în anul următor a scăzut sub 8%.

Sursă foto: Dreamstime

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend