Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal: ‘Numai Spania are un deficit mai mare ca al României’

Publicat

in

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a declarat miercuri  într-o dezbatere de specialitate, că bugetul de stat pentru anul 2021 reprezintă începutul corecţiei macroeconomice în România, fiind unul raţional şi nu unul de austeritate.

„Corecţia macro-economică în România începe în 2021, dar ea trebuie să fie corelată cu transformarea economiei, apropo de Green Deal, de surmontarea unor decalaje de dezvoltare plus pregătirea intrării în Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 şi în zona euro. (…) Corecţia macroeconomică trebuia să înceapă în 2020, dar corecţia a fost stopată de pandemie, iar bugetul 2021, în pofida a ceea ce se afirmă, şi anume că este unul de austeritate, eu zic că este unul al raţiunii.

A-l compara cu bugetele din 2010-2011, când au fost tăiate drastic venituri personal, salarii, este un non-sens. Eu înţeleg retorica politică, înţeleg că se discută bugetul în Parlament, dar este bine să înţelegem că nu puteam întârzia debutul unei corecţii. Deşi pe deficit cash corecţia pare considerabilă, pe metodologia europeană este moderată, şi este firesc, având în vedere faptul că economia este într-o perioadă de convalescenţă, chiar dacă vorbim de redresare. Să nu uităm că în 2019 aveam deficit structural de peste 5% din Produsul Intern Brut. Aveam cel mai mare deficit primar – cel care exclude serviciul datoriei publice – din Uniunea Europeană. Deficitul structural a crescut copios anul trecut, este peste 7% din PIB”, a afirmat Daniel Dăianu.

Preşedintele Consiliului Fiscal a arătat că se pune întrebarea cum va avea loc această corecţie timp de 4 ani în lipsa creşterii veniturilor bugetare.

„Bugetul pentru 2021 înseamnă o schimbare de conduită, că am avut această pro-ciclicitate, care a fost o trăsătură fundamentală a construcţiilor bugetare. În 2021, de fapt prin începerea corecţiei, semnalăm o schimbare de conduită majoră. Important este să continuăm, iar eu cred că vom continua. Întrebarea mare este cum vom face corecţia în cei patru ani, şi de aceea noi subliniem şi nevoia de creşteri de venituri bugetare”, a menţionat Daniel Dăianu.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Fiscal a explicat că în acest an doar Spania ar depăşi România în ceea ce priveşte nivelul deficitului.

„În 2021, numai Spania ar avea un deficit mai mare decât al României, pentru că Spania a avut un deficit record, de peste 2 cifre, în 2020, a suferit foarte mult în pandemie, o ţară care se bizuie mult pe turism. Dar numai Spania ar avea un deficit mai mare ca al României. Noi ţintim un deficit cash, potrivit prognozei Ministerului de Finanţe, de 7,16%, ajutat însă de încasări în contul anului 2020 – mă refer aici la amânările la plată şi venituri din închirierea frecvenţelor 5G. Pe ESA, care este metodologia europeană, şi care asigură comparabilitate cu alte state din UE, declinul ar fi de la 9,1%, cum este estimarea MFP, la 8,23%, în acest an”, a precizat Daniel Dăianu, informeaază agerpres.ro

Citește și:

EXCLUSIV Lucian Bode pregătește reorganizarea Ministerului de Interne! Mai apar două funcții de conducere în MAI

Cutremur între ANPC și ANSVSA! Omul pe care Dacian Cioloș a fost forțat să-l destituie, la o zi după ce tot el l-a făcut șef, revine în prim-plan!

Guvernul vine cu noi reglementări pentru mii de români: Acest tip de acte pot fi folosite în continuare chiar dacă au expirat

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Casă în flăcări la Cicănești – Incendiul a distrus gospodăria

Publicat

in

Un puternic incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la acoperișul unei locuințe din comuna Cicănești, satul Urechești.

Potrivit ISU ARgeș, sunt afectate acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 mp și tavanele încăperilor.

Paramedicii SMURD au monitorizat o persoana de sex masculin care prezenta atac de panică. În urma acordării primului ajutor calificat, victima a refuzat transportul la spital.

La fața locului acționează pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină

Publicat

in

Un grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești, satul Anghinești. Potrivit primelor informatii, autoturismul a lovit un motocultor și, in urma impactului, doua persoane au fost ranite.

În urma incidentului au rezultat trei victime, după cum urmeaza:

  • o persoană de sex masculin, din autoturism, este asistată de echipajul SMURD;
  • o persoană de sex feminin, din motocultor, politraumatizată, asistată de echipajul SMURD;
  • o persoană de sex masculin, din motocultor, inconștientă, asistată de echipajul SAJ.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112

Publicat

in

În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat 9.763.443 de apeluri, dintre care 60,45% au reprezentat urgențe. Diferența de 39,55% au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Această scădere semnificativă reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, operatorii mobili și producătorii de telefoane mobile și echipamente de comunicații mobile. În contextul evoluției și diversificării soluțiilor și serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicațiilor de urgență, aceste entități au susținut adoptarea unor măsuri ce îmbunătățesc funcționarea Serviciului 112.
Totodată, rezultatul se datorează și parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, care au acționat în forță în cursul anului trecut prin sancționarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență, precum și campaniilor susținute de conștientizare a cetățenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esențial și eforturilor autorităților de a informa populația cu privire la situațiile care necesită intervenția serviciilor de urgență.

Cele mai multe apeluri abuzive au fost efectuate în județele:

Cetățenii cei mai responsabili, care au sunat la 112 în anul 2024:

Sancțiuni pentru apelarea abuzivă la 112

Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.
Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Alertă! Prețul energiei sare de 3000 lei – În timp ce românii suferă, ministrul energiei oferă „povești frumoase”

Publicat

in

Prețul energiei electrice a depășit pragul istoric de 3000 de lei pe megawat oră, aducând o presiune imensă asupra consumatorilor casnici și a companiilor. În acest context alarmant, ministrul energiei continuă să ofere declarații optimiste, fără soluții concrete, în timp ce cetățenii sunt nevoiți să suporte facturi greu de acoperit.

Mai grav, prin neimplicarea reală a autorităților, furnizorii de energie încep să intre pe pierdere și aleg să părăsească România. Situația este confirmată de retragerea unor jucători-cheie din piață: CEZ a plecat deja, Enel – cel mai mare furnizor de energie din România – a decis să își vândă operațiunile, iar E.ON este în prezent în căutarea unui cumpărător. Aceste plecări destabilizează și mai mult sectorul energetic, punând consumatorii într-o poziție vulnerabilă, cu mai puține opțiuni și prețuri tot mai mari.

Dezastrul este amplificat de implementarea echilibrării la 15 minute, o măsură care a creat un mediu speculativ, în care unii actori din piață fac milioane de euro din dezechilibrarea sistemului. Deși furnizorii au cerut revenirea la echilibrarea la 60 de minute, pentru a reduce impactul acestor dezechilibre, autoritățile statului – inclusiv Transelectrica, ANRE și alte instituții responsabile – se prefac că nu văd și nu aud.

Creșterea semnificativă a prețului energiei este un semnal de alarmă pentru România, mai ales că țara noastră se confruntă deja cu un grad ridicat de vulnerabilitate energetică. Familiile cu venituri mici și antreprenorii din mediul privat resimt cel mai acut efectele acestei crize, în condițiile în care veniturile nu țin pasul cu cheltuielile.

Organizațiile din domeniul energiei și asociațiile de consumatori cer intervenții urgente pentru a proteja populația. Printre soluțiile sugerate se numără:

  • Plafonarea temporară a prețurilor;
  • Sprijin direct pentru gospodăriile vulnerabile;
  • Revenirea la echilibrarea la 60 de minute pentru stabilitatea pieței;
  • Stimularea cooperativelor energetice, ca alternativă sustenabilă și accesibilă pentru comunități.

„Ne confruntăm cu o situație care necesită măsuri ferme și coordonate, nu declarații frumoase. Este timpul ca autoritățile să își asume responsabilitatea pentru stabilizarea pieței și protejarea intereselor consumatorilor,” Marius Pavelea, director al cooperativei ROenergie.

România are nevoie de o strategie energetică realistă și echitabilă, care să pună în centrul său cetățeanul și accesul la energie la un preț corect. Până atunci, românii continuă să își vadă economiile erodate de facturile în creștere.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

SONDAJUL CARE RĂSTOARNĂ CALCULELE | Anca Alexandrescu și Călin Georgescu conduc în preferințele românilor – Victor Ponta, umăr la umăr cu Nicu Ștefănuță

Publicat

in

Potrivit unui sondaj realizat de ziarul PROFIT privind intenția de vot la alegerile prezidențiale din România, blocul suveranist rămâne preferatul românilor dar surpriza uriașă este aceea că independentul Călin Georgescu scade drastic in preferințele românilor dacă în cursa pentru Palatul Cotroceni ar intra si jurnalista Anca Alexandrescu. Sondajul este realizat online și înca este in desfășurare (puteți vota AICI). Până dumincă dimineața la ora 10 au votat 2042 persoane cu drept de vot.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, dumneavoastră personal cu ce candidat ați vota?

1. Călin Georgescu – 23.44 %

2. Anca Alexandrescu – 18.75 %

3. Nicușor Dan – 14.06 %

4. Crin Antonescu – 10.94 %

5. George Simion – 9.38 %

6. Victor Ponta – 7.81 %

7. Nicu Ștefănuță- 6.25 %

8. Elena Lasconi – 6.25 %

9. Diana Șoșoacă – 3.13 %

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident

Publicat

in

Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat două accidente rutiere în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, la interval de câteva minute, și nu a putut fi testat cu alcooltestul.

Primul accident s-a petrecut în comuna Mihăești, din județul Argeș. „La fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului Rutier Argeș, până la momentul sosirii acestora unul dintre conducătorii auto părăsind locul producerii evenimentului rutier”, a transmis Poliția, cu referire faptul că cel care a fugit este ofițer de poliție.

La scurt timp după ce a fugit de la locul accidentului, comisarul șef Iordache, cel care era prezentat drept un erou de conducerea Ministerului de Interne, a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, condusă de un tânăr de 26 de ani. „În urma impactului, conducătorul celui de-al doilea autoturism, cât și pasagera dreapta față, o tânără de 23 de ani, au suferit leziuni”, a precizat IPJ Argeș.

Surse adin cadrul IPJ Argeș au dezvaluit că șeful Poliției Câmpulung nu a putut fi testat cu etilotestul pentru a se afla dacă a consumat băuturi alcoolice, așa că a fost dus pentru recoltarea de sânge. De asemenea, aceleași surse au precizat că Marian Iordache se afla la volanul unui autoturism înmatriculat pe numele concubinei, în momentul producerii accidentelor. Decizia de a pleca de la locul accidentului este pusă pe seama unei alcoolemii relativ ridicate, deși Marian Iordache – spun colegii polițiși de la Câmpulung, nu participase cu o seară înainte la o petrecere organizat de polițiștii musceleni.

În urma evenimentelor, conducerea IPJ Argeş a dispus măsura cercetării prealabile faţă de ofiţerul de poliţie. De asemenea, el este cercetat în cadrul unui dosar penal care vizează infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, dosarul fiind preluat de Pachetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend