Timp de 35 de ani (între 1910 și 1945), peninsula coreeană a fost sub ocupația Japoniei. După ce a ieșit de sub ocupație, ambiția Coreei de Sud a fost să-și învingă economic fostul ocupant, ținta numărul 1 fiind ca exporturile coreene să le depășească pe cele nipone.

În 1980, exporturile totale ale Coreei reprezentau doar 13,4% din exporturile de 134 de miliarde de dolari ale Japoniei. Raportul a crescut constant, la 35,9% în 2000, apoi la 60,6% în 2010 și la 85,2% în 2021.

An de an, presa din Coreea de Sud anunță că se apropie tot mai rapid momentul în care îi vor bate pe japonezi la exporturi, iar într-un articol recent coreenii speră ca 2024 să fie anul în care obiectivul va fi îndeplinit. Cum s-a ajuns aici?

Context istoric și creștere economică

După cel de-al Doilea Război Mondial, Japonia a apărut ca o superputere economică, lider în tehnologie și producție, explică Mokter Hossain, profesor asociat la Qatar University. Industrializarea sa rapidă și adoptarea tehnologiilor occidentale au creat un precedent în regiune. Coreea de Sud s-a uitat mereu la Japonia ca la un model de dezvoltare economică. Sud-coreenii au studiat modelele de afaceri din Japonia și, începând cu anii 1960, Coreea de Sud a sprijinit și dezvoltat intensiv tehnica Chaebols (mari conglomerate de afaceri deținute de o familie), care imitau sistemul Zaibatsu/Keiretsu al Japoniei.

Ce e sistemul chaebol

Chaebol este o moștenire a istoriei Coreei de Sud. După ce un armistițiu a pus capăt războiului din Coreea în 1953, dictatorii militari ai țării au sprijinit o mână de familii pentru împrumuturi speciale și sprijin financiar pentru a reface economia. Companiile s-au extins rapid și s-au mutat din industrie în industrie până s-au transformat în conglomerate întinse.

Chiar dacă companiile au crescut în dimensiune, bogăție și influență și au vândut acțiuni la burse, ele au rămas sub controlul familiilor – de obicei conduse de un președinte care a prezidat și ca șef al familiei. Schimbările de conducere generaționale au deranjat uneori familiile de chaebol, forțând companiile să se împartă sau să se divizeze în grupuri mai mici.

Cu mai bine de două decenii în urmă, în timpul unei astfel de lupte în familie, Hyundai a fost împărțită între cei șase fii ai fondatorului. Fiul cel mare a preluat controlul Hyundai Motor, acum una dintre cele mai mari companii din Coreea de Sud. Sub Chung Eui-sun, nepotul fondatorului, familia conduce producătorul auto global.

În timp, imaginea sistemului chaebol a fost afectată de uriașe scandaluri de corupție.

Ce e sistemul Zaibatsu/Keiretsu

Zaibatsu se referă în general la marile grupuri de companii japoneze de dinainte de al Doilea Război Mondial, care controlau diverse sectoare din economia japoneză. Erau structuri de tip holding, deținute de familii și/sau clanuri de japonezi bogați.

Zaibatsu a devenit popular printre experții în management după ce termenul a apărut în cartea History of Financial Power in Japan (Nihon Kinken Shi). Nici în Japonia termenul nu a fost folosit în mod obișnuit până când mass-media nu l-a adoptat la sfârșitul anilor 1920.

Zaibatsu a pornit de la politicile guvernului de a încuraja antreprenoriatul de stat într-o perioadă în care agricultura reprezenta 70% din producția națională a Japoniei și aproximativ trei sferturi din Japonia lucra în locuri de muncă legate de agricultură. Guvernul a folosit veniturile din impozitele funciare pentru a finanța construcția industriilor necesare pentru dezvoltarea economică a Japoniei.

În anii 1880, guvernul nipon a vândut unele întreprinderi deținute de guvern unei oligarhii financiare atent selectate.

De asemenea, guvernul a oferit stimulente, cum ar fi licențe exclusive, finanțare și alte privilegii. Deși Japonia avea mare nevoie de tehnologie, know-how și capital străin, guvernul a adoptat o politică de excludere a antreprenorilor străini, cu foarte puține excepții.

După Primul Război Mondial, când economia Japoniei a făcut progrese uriașe, interesele zaibatsu au interferat cu arena politică, iar activitățile lor s-au împletit cu cele guvernamentale. În cele din urmă, Declarația de la Potsdam (oraș în Germania, n.red.) care a fost semnată în 1945 și care a definit capitularea Japoniei după cea de-a doua conflagrație mondială, a cerut lichidarea zaibatsu-ului ca un pas pentru democratizarea economiei postbelice a Japoniei.

Rivalitatea tehnologică

Japonia era lider în piața globală de tehnologie la sfârșitul secolului al XX-lea, cu giganți precum Sony și Panasonic. Era renumit pentru electronicele de calitate, inovațiile de pionierat în televizoare, camere foto și console de jocuri. Coreea de Sud, cu companii precum Samsung și LG, a devenit lider în secolul XXI. Ei au „bătut” dominația Japoniei în electronică, în special în domeniul telefoanelor inteligente, televizoare și semiconductori.

Concurență în industria auto  

Mărcile japoneze precum Toyota, Honda și Nissan sunt recunoscute de mult timp pentru fiabilitatea și inovația lor tehnologică. Acestea au dominat industria auto globală, în special în SUA și Europa.

Producătorii de automobile sud-coreeni Hyundai și Kia s-au sesizat imediat și au încercat să ocupe locul japonezilor pe piețele internaționale. Ei au concurat inițial prin accesibilitate (preț) dar apoi s-au concentrat intensiv pe calitate, tehnologie și vehicule electrice.

Influență culturală și soft power

Influența culturală a Japoniei este semnificativă, anime-urile, manga și jocurile video fiind recunoscute la nivel global. Cultura japoneză a fost un instrument soft power, îmbunătățindu-și imaginea globală și deschizând piețele pentru produsele sale. Valul Hallyu din Coreea de Sud, care cuprinde K-pop, drame coreene și filme, a cunoscut o creștere fulgerătoare. Brandurile folosesc adesea această influență culturală pentru a-și promova produsele, în special pe piețele în care Hallyu are o bază puternică de fani.

Dispute comerciale și tensiuni politice

Relația Japonia-Coreea de Sud este complexă, disputele istorice și teritoriale afectând ocazional relațiile comerciale. De exemplu, restricțiile Japoniei privind exporturile anumitor materiale au avut implicații semnificative pentru industriile tehnologice din Coreea de Sud. Coreea de Sud a căutat să-și reducă dependența de importurile japoneze prin investiții în producția internă de materiale și componente cheie.

Inovare și cercetare și dezvoltare (C&D)  

Ambele țări investesc enorm în cercetare și dezvoltare, căutând constant să se depășească reciproc în domenii precum robotica, inteligența artificială și tehnologia ecologică. Puterea Japoniei constă în cultura sa de cercetare adânc înrădăcinată și investițiile pe termen lung în tehnologie, în timp ce adaptarea rapidă și strategiile agresive de investiții ale Coreei de Sud în tehnologia de ultimă oră mențin concurența acerbă.

Lanțurile globale de aprovizionare și integrarea economică

Japonia și Coreea de Sud sunt parte integrantă a lanțurilor globale de aprovizionare, în special în electronice și automobile. Concurența lor influențează adesea tendințele pieței globale și dinamica lanțului de aprovizionare. Ambele țări caută să-și diversifice parteneriatele economice și acordurile comerciale pentru a reduce dependența excesivă de anumite piețe și pentru a obține un avantaj competitiv.

Electronice de larg consum și electrocasnice

În domeniul electronicelor de larg consum și al aparatelor electrocasnice, concurența dintre companiile japoneze și cele sud-coreene este evidentă în cursa lor constantă de a inova. În timp ce mărcile japoneze au fost în mod tradițional văzute ca simboluri ale calității și durabilității, mărcile sud-coreene le-au ajuns rapid din urmă, oferind tehnologie și design avansat la prețuri competitive.

Schimbări economice globale și perspective de viitor  

Creșterea Chinei ca actor economic important a afectat dinamica Japonia-Coreea de Sud, ambele țări concurând pentru a-și menține pozițiile economice în regiune. Concurența viitoare se va învârti probabil în jurul tehnologiilor emergente, cum ar fi energia regenerabilă și vehiculele de ultimă generație.