NATIONAL
Cu cât a scăzut averea oligarhilor ruși după noile sancțiuni anunțate de Occident

Publicat
acum 3 aniin
De
adminAverile combinate ale celor mai bogaţi oameni din Rusia au scăzut cu 32 de miliarde de dolari în acest an, iar escaladarea conflictului din Ucraina ar urma să conducă la o diminuare şi mai importantă a averilor, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Ruble rusestiFoto: Hossein Lohinejadian / Alamy / Profimedia Images
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declanşat marţi o „primă tranșă” de sancţiuni care vizează vânzarea de obligaţiuni suverane ruseşti peste hotare precum şi elitele Rusiei, anunţând de asemenea că va trimite un număr suplimentar de militari americani în ţările baltice.
Cine sunt cei mai bogați ruși
Gennady Timchenko este în fruntea listei miliardarilor ruşi ale căror averi au scăzut, în condiţiile în care aproape o treime din averea sa a dispărut în acest an, potrivit Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogaţi 500 de oameni de pe planetă.
În vârstă de 69 de ani, Timchenko, fiul unui ofiţer sovietic care a devenit prieten cu Vladimir Putin în anii 1990, are acum o avere de aproximativ 16 miliarde de dolari, iar o mare parte din această avere provine de pe urma unei participaţii la producătorul rus de gaze naturale Novatek.
Un alt acţionar important de la Novatek, Leonid Mikhelson, a suferit şi el o diminuare a averii cu 6,2 miliarde de dolari în acest an, în timp ce averea preşedintelui grupului petrolier Lukoil, Vagit Alekperov, a scăzut cu aproximativ 3,5 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă, în condiţiile în care acţiunile Lukoil au scăzut cu aproape 17%.
Potrivit Bloomberg Billionaires Index, în prezent cei 23 de miliardari ruşi au o avere combinată de 343 miliarde de dolari, în scădere faţă de 375 miliarde de dolari la finele anului trecut.
Sancțiunile anunțate de Occident
Pieţele financiare au înregistrat noi scăderi în ultimele zile după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat marți armatei ruse „să menţină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independenţa cu o zi în urmă.
În replică, Germania a suspendat procesul de autorizare a gazoductului Nord Stream 2 iar Marea Britanie a impus sancţiuni asupra a cinci din băncile ruseşti şi trei din cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, inclusiv asupra lui Gennady Timchenko.
Alături de Timchenko, pe lista persoanelor vizate de sancţiunile britanice se află Boris Rotenberg, 65 de ani, şi nepotul său Igor, 48 de ani. Tată lui Igor, Arkady Rotenberg, este unul dintre foştii parteneri de antrenament la judo ai lui Putin.
În 2014 atât Arkady Rotenberg cât şi Boris Rotenberg şi Gennady Timchenko au fost vizaţi de sancţiunile americane impuse după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.
Pe același subiect:
Poate vrei sa citesti
Viktor Orban sfidează UE: Mai bine plătim un milion de euro pe zi decât să primim migranți
21 de medici de familie din Vaslui profesează chiar dacă au trecut peste vârsta de 70 de ani
Cristela Georgescu și-a găsit nașul! Un ‘doctor spiritual’ o contrazice: ‘Femeile care poartă pantaloni pot primi energie dacă apelează la un truc vestimentar’
Prahova: Peste 100 de animale au murit într-un incendiu care a mistuit un saivan și mai multe grajduri
Criză umanitară în creștere: retragerea sprijinului extern al SUA lovește eforturile anti-foamete
Omenirea, în fața unei amenințări reale: cercetătorii dezvăluie ce ne-ar aștepta dacă Bennu ar lovi Pământul
NATIONAL
Viktor Orban sfidează UE: Mai bine plătim un milion de euro pe zi decât să primim migranți

Publicat
acum 5 minutein
7 februarie 2025De
admin

Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentinţe a justiţiei europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil, deoarece „iese mai ieftin” decât dacă ar accepta imigranţi, a declarat vineri premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, informează EFE.
„Plătim un milion de euro pe zi. Dar dacă fac calculul cât ar costa să-i las să intre (în Ungaria), este mai ieftin să plătesc (amenda) fără a lăsa imigranţii să intre”, a insistat Orban în declaraţii săptămânale la radioul public Kossuth, scrie Agerpres.
În acest sens, liderul ultranaţionalist a descris comportamentul Ungariei drept „o rebeliune” împotriva politicilor de migraţie ale Uniunii Europene (UE), cu care nu este de acord.
În decembrie 2020, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Ungaria nu a respectat dreptul comunitar privind procedurile de acordare a protecţiei internaţionale şi de returnare a resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere neregulamentară
Ulterior, în iunie 2024, tribunalul european a hotărât că Budapesta a eşuat în mod deliberat să pună în aplicare decizia din 2020, motiv pentru care a impus o penalitate de 200 de milioane de euro, precum şi o amendă de un milion de euro pentru fiecare zi de întârziere în respectarea respectivei hotărâri.
Ungaria refuză să plătească amenda, astfel că executivul european a dedus în septembrie anul trecut acele 200 de milioane de euro din bugetul comunitar către Ungaria şi alte 93 de milioane de euro acumulate pentru neplata amenzii de un milion de euro pe zi.
NATIONAL
IntMinPredoiu, Saudi Arabia ambassador discuss organized crime, cyber crimes, drug trafficking

Publicat
acum 5 minutein
7 februarie 2025De
admin
Minister of Interior Catalin Predoiu on Friday discussed with the ambassador of the Kingdom of Saudi Arabia, Mohammed Abdulghani Khayat, about strengthening and expanding bilateral cooperation in areas such as counterterrorism, the fight against drugs and organized crime, civil protection and the development of good practices in cybersecurity.
„Effective protection of national borders, strengthening internal security, combating drug trafficking and illegal migration are important objectives, at the top of the agenda of both countries, and from this perspective, cooperation can only be beneficial for our states, as reliable partners,” stated Catalin Predoiu, according to a press release of the Ministry of Interior (MAI) sent to AGERPRES on Friday.He said that, in the context of a sharp human deficit, the only solution for development and modernisation is the use of new technologies, drones and robots, in the first phase, in the activity of protecting the rights and freedoms of citizens, in protecting the state border, in intervening in civil emergency situations and civil defence.
„Continuing the series of discussions with our external partners, we had an extremely interesting and fruitful exchange of ideas with the ambassador of the Kingdom of Saudi Arabia in Bucharest, in which we highlighted all these aspects. We have established the deepening of the dialogue in the coming period, being convinced that this meeting will form the basis of an increasingly consistent dialogue between our authorities,” said the Romanian Minister of Interior.
Minister Predoiu evoked the need to strengthen cooperation in a broader context, with states outside the EU, considering that phenomena such as organized crime, cybercrime or drug trafficking have a transnational character, in terms of their manifestations and consequences. „At the level of law enforcement authorities in the two states, there is already significant cooperation, materialized through consistent activities in various fields, such as combating organized crime or drug trafficking, where training and exchange of experience programmes have been carried out. The interlocutors also evoked the already existing contacts between the two ministries in the field of civil protection, in this regard, the experience and good practices developed by Romania, through the Department for Emergency Situations, being highly appreciated,” the same source also shows.
Ambassador Mohammed Khayat appreciated the collaborative relations developed to date with the law enforcement authorities in Romania, highlighting the training and exchange of experience activities in the field of drugs and combating organized crime, as well as the desire to continue this good practice in the future.
He recalled the consolidated experience of the Kingdom of Saudi Arabia in counterterrorism activities and protection of internal security, the two parties establishing the need to develop cooperation in these fields as well. And he welcomed Minister Predoiu’s appreciations regarding the potential of the Saudi Kingdom in areas aimed at digitalisation and innovation and expressed openness to starting exchanges of experience and discussions in these areas.
NATIONAL
Orientul Mijlociu fierbe din cauza planului lui Trump pentru Gaza. Marco Rubio începe un turneu maraton în căutarea unei soluții

Publicat
acum 53 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Orientul Mijlociu fierbe după propunerea lui Trump ca SUA să preia controlul asupra Gaza. Secretarul de stat american Marco Rubio vizitează Israelul și statele arabe la jumătatea lunii februarie, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, potrivit Reuters, scrie Mediafax.
Rubio va călători la Conferința de Securitate de la Munchen și în Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită în perioada 13-18 februarie, a declarat oficialul superior al Departamentului de Stat.
Grupurile pentru drepturile omului au condamnat sugestia lui Trump conform căreia palestinienii din Gaza ar trebui să fie strămutați permanent ca parte a preluării enclavei de către SUA.
Rubio a declarat miercuri că palestinienii din enclavă vor trebui să se mute „provizoriu” în timp ce aceasta este reconstruită în urma războiului Israel-Gaza.
Oficialul american a declarat că Rubio va discuta despre Gaza și despre consecințele atacurilor din 7 octombrie 2023 ale Hamas asupra Israelului în timpul călătoriei și va continua abordarea lui Trump de a încerca să perturbe status quo-ul în regiune.
„Status quo-ul nu poate continua. Este ca și cum ai spăla, clăti și repeta. Devine familiar și începi să crezi că asta este viața și la ce trebuie să ne așteptăm. Președintele Trump și Marco Rubio cred că nu este cazul, că lucrurile se pot schimba”, a declarat oficialul.
Strămutarea palestinienilor
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că ţările care critică planul preşedintelui Donald Trump pentru Gaza ar trebui să se implice şi să facă ele însele propuneri pentru a ajuta teritoriul palestinian, relatează AFP.
„Există ţări în regiune care îşi exprimă mult îngrijorarea”, a declarat Rubio presei în Republica Dominicană. „Noi le încurajăm să se implice şi să aducă o soluţie şi un răspuns la această problemă”, a menţionat el.
Începând cu 25 ianuarie, Trump a sugerat în mod repetat că palestinienii din Gaza ar trebui să fie preluați de națiunile arabe din regiune, precum Egiptul și Iordania, o idee respinsă de statele arabe și de palestinieni. Sugestia lui Trump a reluat temerile vechi ale palestinienilor de a fi alungați definitiv din casele lor.
Atacul militar al Israelului, aliat al SUA, asupra Gazei, acum întrerupt de o încetare fragilă a focului, a ucis peste 47.000 de palestinieni în ultimele 16 luni, afirmă Ministerul Sănătății din Gaza, și a provocat acuzații de genocid și crime de război pe care Israelul le neagă.
Atacul a strămutat intern aproape toată populația din Gaza și a provocat foamete.
Cea mai recentă vărsare de sânge în conflictul israeliano-palestinian, vechi de zeci de ani, a fost declanșată la 7 octombrie 2023, când militanții palestinieni Hamas au atacat Israelul, ucigând 1.200 de persoane și luând aproximativ 250 de ostatici, conform cifrelor israeliene.
NATIONAL
Suedia înăsprește legislația: Restricții pentru armele semiautomate după cel mai grav atac armat din istoria țării scandinave

Publicat
acum 57 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Guvernul suedez, susținut de partidul de extremă dreapta Democrații Suediei (SD), anunță, vineri, că lucrează la un proiect de lege care să limiteze accesul la armele semiautomate, ca răspuns la cel mai grav atac armat în masă din istoria țării scandinave, conform Mediafax.
„Există anumite tipuri de arme care sunt atât de periculoase încât ar trebui să fie permise pentru uz civil numai în circumstanțe excepționale. AR-15 este un exemplu, deoarece este compatibil cu încărcătoare mari de tip militar și poate provoca daune grave într-un timp scurt”, a transmis guvernul într-un comunicat, potrivit AFP.
Numărul victimelor atacului armat de la școala Risbergska din Örebro, Suedia, este de 11 morți. Este cel mai grav incident de acest fel din istoria țării, conform declarației premierului Ulf Kristersson.
Tragedia s-a produs marți, la un centru de educație pentru adulți situat la 200 de kilometri vest de Stockholm. Poliția a confirmat că suspectul, care se află printre victime, a acționat singur, iar motivul atacului nu pare să fie unul ideologic, punctează BBC.
NATIONAL
Ce cadou simbolic i-a oferit Benjamin Netanyahu lui Donald Trump / Obiectul amintește de operațiunea spectaculoasă a Mossad

Publicat
acum 58 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a oferit în dar preşedintelui american Donald Trump un pager de aur în cadrul vizitei sale la Washington, în amintirea operaţiunii israeliene împotriva grupării şiite libaneze Hezbollah din septembrie trecut, a anunţat biroul şefului guvernului israelian, citat vineri de AFP, scrie AGERPRES.
„Pagerul simbolizează decizia prim-ministrului, care a reprezentat un punct de cotitură în război şi a marcat începutul prăbuşirii morale a Hezbollah”, se afirmă într-un comunicat difuzat joi seara de biroul premierului israelian.
„Această operaţiune strategică reflectă forţa, superioritatea tehnologică şi ingeniozitatea Israelului în faţa inamicilor săi”, conform comunicatului citat.
Dispozitive de transmisie capcană – pagere şi walkie-talkies – utilizate de către membrii Hezbollah au explodat pe 17 şi 18 septembrie în suburbiile sudice ale Beirutului, precum şi în sudul şi estul Libanului, fiefuri ale grupării islamiste proiraniene.
Aceste explozii au făcut 39 de morţi şi aproximativ 3.000 de răniţi, potrivit autorităţilor libaneze.
Operațiune spectaculoasă Mossad
Deşi această operaţiune spectaculoasă purta amprenta Mossadului, puternicul serviciu israelian de informaţii externe, Israelul nu a revendicat niciodată deschis responsabilitatea pentru aceasta până când şeful guvernului a recunoscut în noiembrie că el a fost cel care a dat undă verde operaţiunii.
Potrivit acordului de încetare a focului care a pus capăt luptelor la 27 noiembrie 2024, armata israeliană trebuia la 26 ianuarie să-şi încheie retragerea din sudul Libanului, unde doar armata libaneză şi forţele de menţinere a păcii ONU pot fi de acum desfăşurate.
Dar acest termen a fost prelungit până la 18 februarie, au anunţat Statele Unite, care fac parte din comitetul de supraveghere a respectării armistiţiului.
NATIONAL
Florin Cîțu: Bugetul pentru 2025 este o bombă cu ceas pentru economia României

Publicat
acum 60 de minutein
7 februarie 2025De
admin

Fostul premier Florin Cîțu critică bugetul de stat pe 2025. Proiectul va arunca România în categoria „junk”, avertizează la RFI fostul ministru PNL de Finanțe, potrivit Mediafax.
El consideră că o reducere de taxe ar fi impulsionat economia și crede că Executivul va decide noi majorări de impozite după alegerile din luna mai.
Fostul premier Florin Cîțu critică modul în care a fost construit bugetul de stat pe 2025: „Acest buget garantează că la finalul anului, România ajunge în „junk”, așa cum a fost construit (…). Anul trecut, discutam despre buget și spuneam cam același lucru, venituri supraestimate, cheltuieli subestimate, o creștere economică atunci estimată de 3,4%. Tragem linia după 2024: un deficit enorm, economia este pe negativ după trei trimestre, să vedem ce s-a întâmplat în trimestrul patru, deci lucrurile s-au deteriorat”.
Fostul ministru de Finanțe crede că reducerea unor taxe ar fi impulsionat economia: „Acest buget trebuia făcut pe estimări reale. Aș fi cerut de la Comisia Națională de Prognoză o estimare refăcută, pentru că ceea ce a prezentat acum este cea din ianuarie, după ce a primit datele pe ultimele luni. Consensul este că România în 2024 va avea o creștere poate de 1% sau aproape de 1% (…), aș porni de acolo, de la chestii reale. Și apoi, bineînțeles, aș fi pus în buget veniturile și cheltuielile reale, pentru că acum știm că și cheltuielile cu dobânzile sunt subestimate (…). Și cred că primul lucru ce trebuia făcut, aș fi scos toate taxele introduse în ultimii trei ani de zile de Guvernul PNL-PSD și nu aș fi crescut taxele (…). Orice analist economic și orice economist vă spune că o reducere de taxe are efectul de a impulsiona economia și de aici vin venituri la buget”.
Florin Cîțu spune că „trebuie cuplată cu reducerea cheltuielilor. Aici aș fi venit cu un program care era credibil, că asta vrea piața, reduceri semnificative de cheltuieli. Aș fi folosit 90% din subvenția partidelor și 80% din capitolul de subvenții din buget pentru a încerca să ofer angajaților din sectorul public șase-opt salarii pentru plecări voluntare, de exemplu și aș fi avut un plan de reducere cu câteva sute de mii a personalului din sectorul bugetar, cuplat cu reforma salarizării în sectorul bugetar, care aduce bani din PNRR”.

Viktor Orban sfidează UE: Mai bine plătim un milion de euro pe zi decât să primim migranți
IntMinPredoiu, Saudi Arabia ambassador discuss organized crime, cyber crimes, drug trafficking

Orientul Mijlociu fierbe din cauza planului lui Trump pentru Gaza. Marco Rubio începe un turneu maraton în căutarea unei soluții

Suedia înăsprește legislația: Restricții pentru armele semiautomate după cel mai grav atac armat din istoria țării scandinave

Ce cadou simbolic i-a oferit Benjamin Netanyahu lui Donald Trump / Obiectul amintește de operațiunea spectaculoasă a Mossad

Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI

Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația

Accident la Valea Iașului , lângă Curtea de Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă

VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


VIDEO | Pesediști fraieriți de pesediști! Nora și cuscrul primarului Mogaru de la Corbi, și-au luat țeapă de la NORDIS – AU VRUT APARTAMENTE DE LUX
Scandalul NORDIS ia amploare si arata faptul ca mulți argeșeni au intrat in aceasta schema păguboasă pentru unii, profitabilă pentru...


VESTE URIAȘĂ, DE TOP – Pensionarul vitezoman a fost prins de Poliția Argeș! CU CE VITEZĂ AMEȚITOARE CONDUCEA
În ziua de 04 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 76 de ani,...


Bărbat din Mălureni în cătușe: ȘI-A AMENINȚAT NEVASTA CU BĂTAIA
În ziua de 03 februarie a.c. polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind...


Weekend bogat pentru polițiștii argeșeni: 23 permise reținute și amenzi de peste 1 miliard lei vechi în doar 48 ore
În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești,...
Curtea de Argeș


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...


VIDEO | Incendiu violent la Curtea de Argeș – A ars o casă de lângă Colegiul Vlaicu Vodă
Șase echipaje de pompieri cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o...


Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
Adus in decembrie 2023 si pus in funcțiune in luna iulie a aceluiași an, tomograful de la Spitalul Municipal din...


Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
Premierul Marcel Ciolacu și-a manifestat azi revolta față de creșterea indemnizațiilor la CNIR: „Aberant și sfidător!”, este afirmația premierului care...


Bărbați din Albeștii de Argeș prinși cu căruţele pline de lemne fără acte
În ziua de 31 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au acționat pe raza...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...


VIDEO | Urmărire ca-n filme în Argeș după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor
În ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Câmpulung, au depistat un bărbat de 43 de ani, din Țițești,...


Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
S-a deschis Hotel Resort & Spa Raluca, primul hotel premium din stațiunea de ski Șureanu – Din SPA direct pe pârtiile de ski
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Consilierul Șerban făcut praf de primarul Panțurescu: Vorbește Juristu` lu` pește de peste deal!
- ACTUALacum 3 zile
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- ACTUALacum 2 săptămâni
Doi bărbați din Curtea de Argeș arestați – Au furat 12 aspiratoare la miez de noapte
- ACTUALacum o săptămână
Accident teribil în Argeș cu 6 victime – Doi minori în drum spre spital
- ACTUALacum 4 zile
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | O mașină a luat foc la Albeștii de Argeș
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Urmărire ca-n filme în Argeș după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor