Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cristian Popescu Piedone, despre acuzațiile la adresa lui Nicușor Dan: ‘Poate ne explici astăzi, mâine, până sâmbătă, dacă nu ești ocupat’

Publicat

in

Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, reacționează la acuzațiile la adresa lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, că și-ar fi turnat colegii la Securitate. Un document care conține această acuzație a apărut luni în presă, primarul denunțând un fals și prezentând adeverința CNSAS care atestă faptul că nu a colaborat cu Securitatea.

„Nu cred că ți-ai turnat colegii de școală din cauză că ar fi fost mai bine pregătiți, mai haioși, mai deștepți!

Nu cred că ai coborât atât de jos!

Dacă ar fi adevărat că ai fost un mic securist parșiv, ți-aș scrie așa:

“Tovarășului nicusor, june turnător, din invidie, pentru o ciungă străină, un borcan de vegeta și o pereche de espadrile din montol!

nicusoare, cinstitule…

nicusoare, imaculatule…

nicusoare, pârâciosule!

Aud că îți cam adunai colegii isteți și îi descriai în multe paranteze pentru tovarășii torționari!

Aud că ai vomat abjecții pe coli veline și ai făcut mame și prunci să sufere în întunericul dictat de Securitate!

Astăzi pozezi în LEGE ȘI ONOARE?

Dar sufletele acelea pe care le-ai frânt din pix, din invidie și din ură?

Norocul lor a fost că i-ai turnat mizerabil în ‘88 și a urmat imediat liberarea, libertatea!

Și n-ai mai avut timp să îi pârăști la miliție și la securitate pe toți cei care învățau mai bine ca tine, profesore!

Mă, indiferent cât de mult îmi displaci, nicusoare, îmi doresc să nu fie adevărat ceea ce citesc! Pentru tine, ca om căruia îi place să pozeze în IMACULAT, mi-ar plăcea să fie un fake! Că, dacă nu e fake, ai cam feștelit-o! Românii care au suferit din cauza fărădelegilor securității și miliției comuniste… NU TE VOR IERTA!”

Dumnezeu să te apere, nicusoare!

Eu… cred că este doar campanie electorală murdară si CINEVA ți-a găsit câteva rufe murdare și ți le-a fluturat în văzul lumii!

Eu… cred, sincer, că ești imaculat!

Poate ne explici astăzi, mâine, până sâmbătă, dacă nu ești ocupat cu laudatio și foto/video, ca în ultimele două luni!

“Nihil sine deo”, nicusoare, vorba unor păcătoși cu aere de sfinți!”, scrie Cristian Popescu Piedone pe Facebook.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Airbus va demara un plan de îmbunătăţire a performanţei (Reuters)

Publicat

in

Grupul aeronautic european Airbus a lansat un plan de îmbunătăţire a performanţei, ce include reduceri de costuri şi îngheţarea numărului de angajaţi la divizia care fabrică avioane, după recentele revizuiri în scădere ale obiectivelor privind producţia de avioane, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Având numele de cod “LEAD!”, noua iniţiativă ar urma să rezolve urgent problema creşterii costurilor unitare, care au accelerat comparativ cu veniturile unitare, dar şi problemele legate de productivitate, în condiţiile în care Airbus ar urma probabil să facă faţă redresării rivalei americane Boeing.

Unele poziţii ar putea dispărea, iar numărul total de locuri de muncă va fi plafonat, dar compania nu are în vedere un plan oficial de disponibilizări, ar fi indicat directorul comercial al grupului aeronautic european, Christian Scherer, într-o scrisoare către angajaţi, susţin sursele.

Costurile vor fi analizate “fără tabuuri”, dar nu va fi modificată strategia, a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al Airbus nu a dorit să comenteze informaţia, dar a confirmat existenţa planului de îmbunătăţire a performanţei. “În contextul presiunilor continue din lanţul de aprovizionare, precum şi a situaţiei economice complexe, există necesitatea concentrării eforturilor noastre către elementele fundamentale”, a precizat oficialul Airbus.

Citeste mai mult

NATIONAL

Germania a pus ochii pe Viktor Orban: ‘Preşedinţia ungară a Consiliului UE a cauzat deja ‘o mulţime de pagube’

Publicat

in

Ungaria a cauzat ”o mulţime de pagube” în cele 12 zile de când această ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a estimat vineri Ministerul de Externe german, informează DPA, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei germane a calificat vizitele premierului ungar Viktor Orban la Moscova şi Beijing drept ”eforturi ungare solo pe care le observăm cu mare uimire şi scepticism”.

El a adăugat că Orban acţionează în nume personal şi nu ca reprezentant al UE

Referitor la posibile consecinţe ale acestor vizite, purtătorul de cuvânt a menţionat: ”Trebuie să vedem cum continuă preşedinţia ungară a Consiliului UE. Suntem acum în ziua a 12-a şi deja a cauzat o mulţime de pagube”

Wolfgang Buchner, purtător de cuvânt adjunct al guvernului german, a precizat că Viktor Orban poate călători unde doreşte.

”Ceea ce nu e acceptabil este faptul că el călătoreşte prin lume cu impresia că face asta în numele altora. Şi cu siguranţă va exista o discuţie despre cum să tratăm această chestiune”, a adăugat el.

Înaintea Summitului NATO de la Washington din această săptămână, premierul ungar s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova şi cu cel chinez Xi Jinping la Beijing. Ambele vizite au inclus discuţii despre potenţiale propuneri de pace pentru Ucraina, ţară care de peste doi ani se confruntă cu o invazie rusă.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend