Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Corespondent diplomatic al BBC: ‘Retorica Ucrainei începe să epuizeze răbdarea unor diplomați occidentali. Ucraina s-a grăbit să dea vina pe Rusia’

Publicat

in

James Landale, corespondent diplomatic al BBC, afirmă că responsabilitatea pentru incidentul din Polonia, unde doi oameni au murit după explozia unei rachete rătăcite lansate în războiul Rusiei cu Ucraina, rămâne încă să fie stabilită, dar modul în care ţările au reacţionat la acest eveniment, înainte ca faptele să fie pe deplin cunoscute, a fost revelator pentru noua realitate ce s-a impus după invazia din 24 februarie.

Ucraina s-a grăbit să dea vina pe Rusia. Preşedintele Zelenski a spus că este „un atac cu rachete ruseşti asupra securităţii colective” şi, ca atare, „o escaladare foarte semnificativă”. Ministrul de externe Dmitro Kuleba a declarat că a sugera că rachetele făceau parte din arsenalul apărării aeriene ucrainene ţine de „teoriile conspiraţiei” şi de propaganda rusă. Numai că aceste afirmaţii despre Rusia au părut ulterior să fie nefondate.

Acest tip de retorică începe să epuizeze răbdarea unor diplomaţi occidentali. Aceştia se tem că limbajul şi cererile uneori exagerate ale Kievului riscă să contribuie la aşa-numita „oboseală” în rândul aliaţilor în legătură cu Ucraina.

Statele baltice, aflate în prima linie a frontului cu Rusia, au invocat rapid apărarea colectivă a NATO. Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat pe Twitter: „Fiecare centimetru din teritoriul NATO trebuie apărat!

Alţii au spus că incidentul demonstrează necesitatea unui sprijin militar şi mai mare pentru Ucraina. Ministrul leton al apărării, Artis Pabriks, a sugerat că NATO ar putea oferi mai multă apărare aeriană pentru Polonia şi pentru „o parte din teritoriul Ucrainei”.

Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, a spus că Occidentul ar trebui să acorde Ucrainei mai mult sprijin militar, umanitar şi financiar.

În schimb, răspunsul iniţial al Statelor Unite şi al altor ţări occidentale a fost un apel la calm şi la răbdare pentru a aştepta să se stabilească faptele. A existat o dorinţă clară de a se evita orice escaladare ce ar putea implica un răspuns militar colectiv al NATO. Oficialii americani au fost printre primii care au sugerat că rachetele făceau parte din apărarea aeriană ucraineană.

Ceea ce arată acest incident este că în război se mai întâmplă şi greşeli. Unele sistemele de rachete folosite sunt vechi. Având în vedere amploarea atacurilor cu rachete, este poate surprinzător că aşa ceva nu s-a mai întâmplat până acum. Dar evenimentele din ultimele 24 de ore sugerează şi că, dacă războiul s-ar extinde în mod substanţial spre teritoriul NATO, răspunsul s-ar putea să nu mai fie atât de uniform şi solidar pe cât s-ar aştepta unii, conchide analistul BBC, conform news.ro.

ACTUAL

ȘOCANT! Un argeșean și-a obligat nevasta să se prostitueze în Anglia și Italia și și-a amenințat copilul cu moartea – A FOST ARESTAT

Publicat

in

La data de 20 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au pus în aplicare un mandat de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – februarie 2024, o persoană ar fi exploatat sexual o alta (soția), pe care ar fi transportat-o în diverse locații din Marea Britanie, Italia și Germania, prin acte de violență fizică și psihică, obligând-o să practice prostituția în folosul său material.

În urma refuzului victimei de a continua, persoana cercetată ar fi proferat amenințări, inclusiv cu moartea, la adresa fiului lor minor care se afla împreună cu aceasta, dar și a persoanei vătămate, în scopul de a o determina să revină asupra deciziei.

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de 20 februarie a.c., persoana cercetată a fost depistată într-un imobil din municipiul Câmpulung, unde se afla împreună cu minorul.

Față de aceasta, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Minorul a fost preluat de către D.G.A.S.P.C. Argeș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Argeș și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | Grav accident în Argeș cu două victime încarcerate

Publicat

in

Azi noapte în jurul orei 00:30, polițiștii argeșeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN 73, în localitatea Schitu Golești, în care un autoturism s-a răsturnat.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 38 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN 73, dinspre Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 38 de ani, și a unui pasager, un tânăr de 19 ani, care au suferit multiple traumatisme și fracturi și au fost transportați la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend