NATIONAL
Conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Noile orientări legislative și jurisprudențiale
Publicat
acum 4 săptămâniin
De
adminÎn așteptarea soluției pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmează să o pronunțe cu privire la problematica concentrației de substanțe psihoactive prezentă în probele biologice ale conducătorilor auto, propunem o scurtă trecere în revistă a reperelor legislative și jurisprudențiale în materie, repere de care instanța supremă este ținută, cel puțin în mod implicit.
Amintim că Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizată în data de 15.03.2024 de către Curtea de Apel Brașov, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept: În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanţelor psihoactive prev. de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea cerinţei esenţiale preexistente ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanțe psihoactive este suficient să se constate prezența în probele biologice a substanţei psihoactive, indiferent de concentraţia acesteia, influenţa asupra capacităţii de a conduce fiind prezumată absolut ori dacă această prezumţie este una relativă, putând fi combătută prin mijloace de probă ştiinţifice potrivit cărora, în ciuda prezenţei substanţelor psihoactive într-o concentraţie minimală, persoana nu se află sub influenţa substanţelor psihoactive, cu afectarea capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice?
Intervenția instanței supreme devenise într-adevăr stringentă, în contextul modificărilor legislative din ultimul an[1] , dar și în contextul unor lacune evidente în politicile antidrog și în cele referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice.
Totodată, discuțiile în jurul acestui subiect s-au amplificat în spațiul public, pe de-o parte, întrucât foarte multe dintre aparatele drugtest utilizate de către Poliția Rutieră nu sunt calibrate, existând numeroase cazuri de rezultate fals pozitive[2], ce au condus la deschiderea unor dosare penale în mod arbitrar, iar pe de altă parte, pentru că legislația nu este suficient de lămuritoare în situația în care cantitățile de substanțe psihoactive prezente în probele biologie sunt infime și nesusceptibile de a afecta în mod concret capacitatea persoanelor de a conduce un autovehicul, respectiv nu sunt avuți în vedere factori biochimici precum durata procesului de metabolizare a substanțelor psihoactive.
În prezent, astfel de sincope au creat o serie de derapaje, în sensul deschiderii unor dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 336 alin. (2) Cod penal, deși buletinele toxicologice, respectiv expertizele medico-legale au relevat ulterior că persoanele cercetate utilizaseră medicamente comune, precum antiinflamatoare sau analgezice antipiretice, nefiindu-le afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Deși în mod evident nu putem anticipa soluția pe care instanța supremă o va pronunța cu privire la sesizarea menționată anterior, la acest moment putem identifica câteva repere pe care Înalta Curte va trebui, în mod implicit sau explicit, să le aibă în vedere la momentul soluționării sesizării prealabile, cele mai importante fiind cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale.
Cu titlu preliminar, reiterăm că, la nivel legislativ, prin Legea nr. 213/2023 (,,Legea Anastasia”) a fost completat art. 91 Cod penal, prin introducerea alin. (31), potrivit căruia „ Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3), dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336.” În esență, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, în formă agravată, săvârșită de către o persoană ce nu deține permis de conducere sau de către un conducător autor având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau care se află sub influența substanțelor psihoactive, executarea pedepsei nu mai poate fi suspendată, infracțiunea prevăzută de art. 336 Cod penal fiind una de o gravitate ridicată.
Problematica influenței substanțelor psihoactive asupra capacității de a conduce a șoferilor a fost antamată de către Curtea Constituțională, ultima dată în cuprinsul Deciziei nr. 452 din 29 iunie 2021[3]. Excepția de neconstituționalitate invocată a vizat prevederile art. 336 alin. (2) Cod penal, cu referire la sintagmele „sub influența” și „substanțe psihoactive”.
Instanța de contencios constituțional a conchis (făcând trimitere și la Deciziile anterioare[4] pronunțate cu privire la sesizări similare) că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, infracțiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. În optica CCR, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumul unor substanțe psihoactive.
Totodată, CCR a reținut că „Este indiferent faptul că starea conducătorului vehiculului care se află sub influența unor substanțe psihoactive este urmarea unui abuz – ceea ce presupune consumul plantelor, substanțelor și preparatelor ce conțin substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive în afara unei prescripții medicale – sau este urmarea uzului medical, care semnifică utilizarea pe bază de prescripție medicală licită a medicamentelor aflate sub controlul legislației naționale, întrucât destinatarii textului de lege criticat desfășoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuși unor forme de școlarizare, așa încât este vorba de persoane avizate și diligente, care, pe durata deținerii permisului de conducere, au obligația de a rămâne la curent cu normele legale în materie.”
Prin urmare, Curtea Constituțională reține că standardul de diligență al șoferilor trebuie să fie unul ridicat, aceștia desfășurând o activitate cu risc permis, fiind supuși în acest sens unor forme de școlarizare, motiv pentru care nu prezintă relevanță modalitatea de consum, cantitatea ingerată sau efectele substanțelor psihoactive.
În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate, iar spețele generate dovedesc acest lucru, în sensul că, cel puțin din punct de vedere juridic, există un semn de egalitate între conducerea unui vehicul de către o persoană ce utilizează medicamente uzuale și conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor stupefiante dintre cele prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri.
Totodată, deși suntem de acord cu opinia CCR în sensul că, dată fiind multitudinea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul nu poate stabili un prag minim al concentrației substanței cu un astfel de efect, așa cum se întâmplă în cazul alcoolului, totuși, inclusiv în această situație, trebuie operată o distincție, respectiv un tratament sancționator diferențiat. În concret, apreciem că este cu totul diferit cazul conducătorilor care încă se află sub influența unor atare substanțe la momentul testării și cazul celor care nu mai prezintă niciun efect de natura a afecta capacitatea de a conduce, consumul de substanțe psihoactive având loc cu ceva timp în urmă.
De pildă, ne putem imagina situația în care o persoană consumă substanțe cu efect psihoactiv în afara României, într-un cadru permis, iar la ceva timp după revenirea în țară, conduce un autovehicul, este testat pozitiv, fiind depistată prezența în organism a unei mici concentrații din substanța consumată. Într-un atare scenariu, considerăm că este cel puțin inechitabilă aplicarea aceluiași tratament sancționator pentru ipoteze complet diferite.
Din acest motiv, în opinia noastră, pe lângă lămurirea pe care o va oferi instanța supremă, se impune și intervenția legiuitorului, în sensul completării actualul sistem de testare cu un examen medical efectuat la momentul controlului, care trebuie coroborat cu rezultatul testului.
Conchidem așadar că intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție este una necesară, fiind un prima pas către o reglementare completă și sperăm, una echilibrată, existând în mod real o serie de divergențe, atât la nivel legislativ, cât și în practică, urmând să observăm, în cele din urmă, în ce măsură instanța supremă își va însuși raționamentul Curții Constituționale.
[1] Promulgarea Legii nr. 213/2023; Adoptarea OUG nr. 97 din 11 iulie 2024 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranței rutiere; Modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier) etc.
[2] Potrivit rapoartelor întocmite la nivelul Consiliului Superior de Medicină Legală, cele mai multe erori la testele rapide au fost pentru substanțele din categoria amfetaminei și a benzodiazepinelor, patru din cinci probe fiind infirmate în laborator.
[3] Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1138 din 26 noiembrie 2021.
[4] Decizia nr. 138/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal; Decizia nr. 101/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul penal.
Un articol semnat de Mihai Trandafir – Managing Associate (mtrandafir@stoica-asociatii.ro) și de Paula Maftei – Associate (pmaftei@stoica-asociatii.ro), STOICA & ASOCIATII.
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII
Poate vrei sa citesti
„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”. Cum a îngreunat dezinformarea operațiunile de salvare din inundațiile devastatoare din Spania
Google Maps câștigă teren în lupta cu Waze: Ce funcții noi au fost adăugate
Franţa şi UE rămân „pe deplin mobilizate” pentru obiectivele climatice, în ciuda revenirii lui Trump
Indicele BET urcă cu 0,4% la 17.347 de puncte pe Bursa de la București
Piedone, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă după ce Donald Trump a câștigat alegerile din SUA: ‘A scos tricoul cu Harris’
Roblox anunță noi funcții de siguranță pentru copiii sub 13 ani
ACTUAL
„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”. Cum a îngreunat dezinformarea operațiunile de salvare din inundațiile devastatoare din Spania
Publicat
acum 15 minutein
7 noiembrie 2024De
adminMai multe explicații mincinoase despre inundațiile din Spania și mesaje false care au pretins a fi trimise de autorități au dus la publicarea de știri false despre evenimentele devastatoare, în special pe rețelele de socializare, conform AFP și Agerpres.
Ploile torențiale, cele mai multe în regiunea Valenciei, au dus la inundații în care au murit aproximativ 220 de persoane. În acest context, mesajele mincinoase s-au confundat cu cele oficiale, provocând panica oamenilor. Din același motiv, acțiunile de salvare ale pompierilor și polițiștilor au fost îngreunate.
O fotografie a unui pompier care „plângea” după ce a ieşit din parcarea subterană a unui centru comercial a provocat panica exagerată a oamenilor. Ei credeau că în parcare sunt mai multe victime, care nu au putut fi salvate de indundații.
„O informaţie falsă a fost transmisă, care afirma că existau numeroase cadavre. Nu era adevărat”, a dat asigurări directorul Poliţiei naţionale spaniole. El a precizat că niciun cadavru nu a fost găsit în parcare.
Autorul fotografiei care a devenit virală pe internet, a declarat că acesta nu plângea, ci era doar obosit.
Informațiile false au pus oamenii în pericol
În mediul online, a fost distribuit un aviz de evacuare a locuitorilor de pe malurile a două râuri din Valencia. Autorităţile spaniole au cerut localnicilor să se îndepărteze de acele cursuri de apă în seara zilei de 29 octombrie, însă nu le-au cerut niciodată să evacueze zona. Documentul a fost un fals.
Totuși, astfel de mesaje creează panică în rândul locuitorilor, făcându-i să îşi pună vieţile în pericol atunci când îşi părăsesc „în mod dezordonat” locuinţele, conform echipelor de sprijin operaţional virtual, citate de AFP.
O altă dezinformare care a fost distribuită pe social-media a fost un număr de telefon la care oamenii să sune dacă nu primeau răspunsuri pe linia oficială a serviciilor de urgenţă. Mulți oameni care aveau nevoie de ajutor de urgență au apelat la numărul fals.
„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”, a spus şeful pompierilor din regiunea Valencia, Jose Miguel Basset. „S-a vorbit despre evacuări, despre revărsări, despre ruptura unor baraje. Nimic din toate acestea nu erau adevărate şi asta a îngreunat cu mult activitatea echipelor de urgenţă”, a adăugat el.
Ce a cauzat inundațiile
Dezinformarea s-a concentrat pe căutarea vinovaţilor, alimentată de furia și teama oamenilor. O știre falsă care a înconjurat Spania a fost despre distrugerea barajelor de guvernul lui Pedro Sanchez. În această situație, premierul a fost acuzat că a agravat tragediile provocate de inundații.
În realitate, niciun mare baraj nu a fost distrus în ultimii ani în Spania.
Mulți utilizatori ai rețelelor de socializare au răspândit și conspirații, care susțineau că indundațiile sunt generate de „o geoinginerie climatică”, adică printr-o metodă de manipulare a climei.
Totuși, potrivit reţelei „World Weather Attribution”, care studiază fenomenele meteorologice extreme, ploile care au lovit Spania luna trecută au fost cu 12% mai abundente şi de două ori mai probabile în cazul în care clima planetei noastre nu s-ar fi încălzit.
„Schimbările climatice ucid, suntem pe cale să vedem acest lucru”, a subliniat prim-ministrul Pedro Sanchez, criticând „discursurile iresponsabile” din social-media.
NATIONAL
Google Maps câștigă teren în lupta cu Waze: Ce funcții noi au fost adăugate
Publicat
acum 15 minutein
7 noiembrie 2024De
adminGoogle Maps continuă să se îmbunătățească constant, aducând noi funcționalități care optimizează experiența de navigare, dar fără a depinde exclusiv de inteligența artificială.
Deși Google a integrat unele componente ale inteligenței artificiale generative, prin intermediul sistemului său Gemini, actualizările recente rămân axate pe îmbunătățirea funcțiilor fundamentale și pe simplificarea interfeței pentru utilizatori.
Pe lângă inovațiile legate de AI, Google Maps include acum opțiuni suplimentare pentru navigație mai detaliată, cum ar fi orientarea în intersecții și vizualizarea 3D a traseelor, care oferă o imagine mai clară asupra drumului și facilitează navigarea în orașe aglomerate.
Navigare detaliată și vizualizare imersivă
Una dintre cele mai remarcabile actualizări din ultima perioadă este introducerea unor informații suplimentare care ajută la orientarea corectă în timpul deplasării. Utilizatorii vor beneficia de indicații mai precise privind trecerile de pietoni, semnele rutiere și, cel mai important, vor primi ghidaj detaliat cu privire la benzile de circulație, astfel încât să știe exact în ce bandă să se afle atunci când trebuie să schimbe direcția. Această funcționalitate, cunoscută sub denumirea de „navigație îmbunătățită”, va fi disponibilă în 30 de orașe inițial, cu promisiunea extinderii sale în alte locații în viitorul apropiat.
Totodată, funcția „Immersive View” oferă o vizualizare 3D a traseului, realizată pe baza imaginilor din Street View și fotografiilor aeriene. Aceasta permite utilizatorilor să previzualizeze drumul, să observe condițiile meteo simulate și chiar să vadă locurile de parcare disponibile pe parcurs. Această opțiune este ideală pentru planificarea călătoriilor mai complexe și va include peste 150 de orașe, oferind un nivel de detaliu fără precedent, ce ajută utilizatorii să aibă mai multă încredere în traseele alese.
Pentru utilizatorii care întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de parcare sau care aleg parcări situate mai departe de destinație, Google Maps adaugă opțiunea de a salva locul de parcare și de a activa funcția „Live View” cu realitate augmentată, care facilitează orientarea spre destinația finală. În plus, o nouă funcționalitate „Adăugare Opriri” permite utilizatorilor să adauge pe traseu restaurante și alte puncte de interes sugerate de aplicație.
Integrarea moderată a inteligenței artificiale Gemini
Deși AI joacă un rol important în unele dintre noile funcționalități ale Google Maps, compania a adoptat o abordare echilibrată în integrarea acestei tehnologii. Sistemul Gemini va fi utilizat în principal pentru a facilita accesul la recenzii și informații despre locații, permițând căutări mai sofisticate, cum ar fi „restaurante cu terasă exterioară și atmosferă relaxată.” Gemini poate, de asemenea, să rezume recenziile utilizatorilor și să răspundă la întrebări precum „cât de zgomotos este un loc” sau „există parcare gratuită în apropiere?” Astfel, AI este folosit pentru a furniza informații suplimentare despre destinații, nu pentru a influența funcțiile fundamentale ale navigației.
De asemenea, aplicația Waze, deținută de Google, va integra Gemini pentru a permite raportarea vocală a incidentelor rutiere, astfel încât utilizatorii să poată raporta rapid blocaje sau alte obstacole întâlnite pe traseu. Această funcționalitate va fi disponibilă într-un program de testare beta pentru utilizatorii selectați.
Google arată astfel că inteligența artificială poate îmbunătăți considerabil experiența utilizatorilor, fără a afecta fiabilitatea și acuratețea informațiilor. Compania își menține angajamentul de a prioritiza stabilitatea și exactitatea datelor din Google Maps, utilizând AI într-un mod selectiv, acolo unde aceasta aduce un real beneficiu.
NATIONAL
Franţa şi UE rămân „pe deplin mobilizate” pentru obiectivele climatice, în ciuda revenirii lui Trump
Publicat
acum 21 de minutein
7 noiembrie 2024De
adminUniunea Europeană şi Franţa vor rămâne “pe deplin mobilizate şi angajate asupra obiectivelor climatice”, indiferent de atitudinea Statelor Unite odată cu revenirea la putere a lui Donald Trump, a dat asigurări joi guvernul francez, conform AFP, relatează Agerpres.
“Indiferent de deciziile pe care le vor lua Statele Unite, Franţa şi Uniunea Europeană vor rămâne pe deplin mobilizate şi angajate asupra obiectivelor climatice”, a declarat o sursă din anturajul ministrului francez pentru tranziţie ecologică, Agnes Pannier-Runacher, cu câteva zile înainte de summitul COP29 privind schimbările climatice, care va avea loc la Baku (11-22 noiembrie).
“Există un semnal politic care a fost transmis de alegerea lui Donald Trump… dar nu îmi pot imagina că ne vom reduce ambiţia colectivă şi mobilizarea colectivă”, a declarat sursa pentru jurnalişti.
“Pentru că ceea ce este bine recunoscut, de exemplu, în acordul de la Dubai (2023), este consensul ştiinţific: trebuie, de exemplu, să ne reducem emisiile cu 43% (până în 2030) dacă vrem să respectăm limita de 1,5 grade Celsius asupra căreia am convenit în cadrul acordului de la Paris şi pe care am reiterat-o constant de atunci”, a argumentat sursa citată.
Cu toate acestea, preşedintele francez Emmanuel Macron va lipsi de la Baku, la fel şi cancelarul german Olaf Scholz şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Însă, premierul britanic Keir Starmer şi cel spaniol Pedro Sanchez sunt aşteptaţi la summitul liderilor din 12-13 noiembrie.
Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane ar putea avea ca rezultat o retragere a Statelor Unite din acordul de la Paris privind clima, la fel ca în timpul primului său mandat, sau chiar o ieşire din Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), o decizie mai radicală, însă şi mai complexă din punct de vedere juridic, notează AFP.
NATIONAL
Indicele BET urcă cu 0,4% la 17.347 de puncte pe Bursa de la București
Publicat
acum 22 de minutein
7 noiembrie 2024De
adminIndicele bursier BET, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, a urcat cu 0,4% joi şi a ajuns la 17.347 de puncte, potrivit datelor bvb.ro, citate de Ziarul Financiar.
În şedinţa de joi cea mai tranzacţionată acţiune a fost de departe Hidroelectrica (H2O), conform Mediafax.
Astfel, compania de stat a înregistrat tranzacţii de 130 mil. lei, de 18 ori peste valoarea medie de anul acesta. Preţul acţiunilor H2O s-a apreciat cu 0,25% la 122,1 lei pe unitate. Datele de la bvb.ro arată că pe primele locuri la valoarea tranzacţiilor intermediate sunt Swiss Capital şi Wood, brokeri care lucrează cu investitori de calibru mare, de obicei fonduri de pensii. În septembrie NN Pensii a cumpărat acţiuni Hidroelectrica de circa 70 mil. lei, potrivit calculelor realizate de ZF şi publicate pe zfcorporate.ro. Compania îşi va anunţa rezultatele financiare pe 14 noiembrie.
A doua cea mai tranzacţionată companie a fost Electrica. Distribuitorul şi furnizorul de energie electrică a avut tranzacţii de 14,4 mil. lei la un preţ în creştere cu 2,8% la 13,32 lei. Compania a fost urmată în clasamentul lichidităţii de Banca Transilvania – 6,9 mil. lei şi un preţ în creştere cu 1,25% la 28,4 lei. Banca îşi va anunţa vineri seară rezultatele financiare pe primele nouă luni.
Petrom a avut tranzacţii de 2 mil. lei dar la un preţ în scădere cu 0,14%, iar Romgaz de 1,3 mil. lei însă la un preţ în creştere cu 0,6%.
Din rândul celor 20 de acţiuni ale BET, doar 4 au fost pe minus astăzi: Fondul Proprietatea (2%), BRD (1,65%), Aquila (0,4%) şi Petrom. Alte două au stagnat – Transgaz la 24 lei şi Sphera la 40 lei. Restul au avut creşteri de la 0,1%-0,2% pentru TTS, MedLife, Nuclearelectrica până la 3% pentru Electrica şi One United Properties.
„Judecând după volumul mare de acţiuni H2O tranzacţionate, după cum lichiditatea a fost concentrată doar pe blue-chip-uri, precum şi evoluţia preţurilor acestor este foarte probabil că pe cumpărare să fi intrat vreun instituţional de pe afară. Se pare că rezultatul alegerilor din SUA le-a dat curaj instituţionalilor să înceapă să se mişte şi să îşi majoreze expunerea şi pe pieţe mai mici, precum România”, spune un broker.
Potrivit datelor bvb.ro, lichiditatea pe segmentul de acţiuni a fost de 165 mil. lei ceea ce înseamnă că Hidro a avut 80% din rulajul de astăzi
NATIONAL
Piedone, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă după ce Donald Trump a câștigat alegerile din SUA: ‘A scos tricoul cu Harris’
Publicat
acum 23 de minutein
7 noiembrie 2024De
adminCristian Popescu Piedone, candidat PSD la Senatul României, l-a ironizat pe Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru alegerile preidențiale din acest an. Fostul edil de la Sectorul 5 îl numește ”bunel” pe Ciucă, despre care susține că a ”dat jos tricoul cu Kamala Harris doar pentru ”a se vedea tricoul cu Donald Trump” pe care îl purta pe dedesubt.
”După ce a scos tricoul cu Harris, ca să rămână doar cel de dedesubt, cu Trump, aud că Ostașul umblă prin târg și se laudă că fostul ambasador al SUA îl sprijină la prezidențiale. Și că asta înseamnă victoria asigurată.
Măi Bunelule,
Las deoparte faptul că în America liberalii sunt democrații, nu republicanii, cum poate credeți tu cu Motreanu și primarul de Călugăreni, ăla de m-a alergat cu miliția, ca să nu vorbesc cu oamenii din Giurgiu. Așa că era mai demn și mai corect să lași tricoul inițial. Măcar erai consecvent și “predictibil”, ca să citez termenul favorit al stăpânului tău de la Cotroceni. Că de la el l-ai învățat ca să-l folosești la Măruță.
Dar nu vă fac eu educație, nici ideologică, nici semantică. Problema e alta: deși m-am consacrat cu roaba și stația de emisie-recepție, pe străzi și în rândul oamenilor, gospodar la munca de jos, vin dintr-o familie de diplomați. Și deși am fost mai nărăvaș în tinerețe, tot am rămas cu ceva din profesia părinților. De-aia cred că e greșit să plimbi astfel de vorbe. Nu de alta, dar diplomația nu înseamnă șmecherii și combinații interesate, ci e o misiune solemnă. Mai mult, ca să nu zici că nu vreau sa te ajut să eviți ridicolul: dacă ai senzația că te unge pe tine cineva președinte, ma tem că te înșeli. În plus, riști să îi superi și mai tare pe românii care nu mai vor slugi în fruntea lor. Ci români cu demnitate, care să câștige respectul partenerilor americani. Și am să îți spun eu cum putem face asta, pe 3 direcții:
1. Să cheltuim bani pentru apărare, nu să așteptăm de la ei pomană. Pentru că siguranța nu crește în coecoduș. Tu și șeful tău i-ați păcălit anul trecut. Ați alocat pe hârtie 2,5% din PIB pentru apărare, dar ați cheltuit, în realitate, puțin peste jumate din sumă. Apoi, să le punem pe masă provocările regiunii și să le cerem sfatul sau ajutorul, oferind la schimb consecvența noastră. Nu cum ați jucat voi, la 2-3 capete.
2. Să nu acontăm, pe cine știe ce căi și cu cine ce știe ce sume, foști demnitari americani din relațiile externe, despre care să mințim că au mandat să ne sprijine în alegeri. Nu doar ca e împotriva uzanțelor diplomatice, dar riști să generezi si vreun scandal. Că omul ăla, fostul ambasador pe care l-ai chemat la dezbarere și cu care defilezi în vitrina mobilă, n-o fi venit acolo de dragul tău. Sau dezinteresat. O fi cerut ceva, ma gândesc și eu. Ești tu sigur că a venit cu aprobare de peste Ocean, ca emisar, să te pună pe tine pe scaunul din deal? Eu am rezerve.
3. Să nu mai spui prostiile alea cu PE SE DE care vrea toată puterea. Cum poti sa spui ca PSD nu împarte puterea, în timp ce tu deții jumătate din guvernare? Altfel spus, nu doar că PSD împarte puterea, dar o împarte cu tine. Și de ce zic să nu mai aberezi? Păi șu republicanii au câștigat ieri totul în SUA: au majoritate în ambele camere ale Parlamentului, au Casa Albă și aveau deja Curtea supremă. Crezi că vor împărți toate astea cu democrații, ca să țină cont de comicul tău involuntar? Și apropo de asta: ei măcar au câștigat toată puterea democratic, în alegeri. Voi, închipuiții liberali, ați avut cam la fel până v-a salvat PSD de la dezastru. Aveați președinte, dacă il putem numi așa, aveați majoritate de trădători în Parlament, aveați guvernul vostru de lichele, plus servicii și justiție. Fără să fi câștigat vreodată locul 1 în alegeri.
În concluzie, atenție la neatenție, Bunelule! Că adevărații diplomați – ăia care își fac datoria, nu care fac afaceri din naivitatea ta – trasmit la ei acasă tot ce aiurezi tu prin sălile unde te duce Bode, să te vezi cu activul de partid. Că dacă te-ai duce în târguri, piețe sau pe stradă, unde merg eu, te-ar lua românii cu pietre.
Mai ales după ce au auzit de planul tău, ca după ce te “scot cu forcepsul” președinte diverse forțe, vrei să-l pui pe stăpânul tău, Iohannis, premier, să-i dai loc de muncă. Îți dai seama că nici ai tăi nu mai suportă asemenea umilințe, dacă au ajuns să se plângă la Victor Ponta?! Nu-i destul că i-ai repartizat “la secret” un palat de 10 milioane de euro? Nu-i ajunge că a tocat alte milioane din banii noștri pe avioanele alea cu piscină, să schieze și să joace golf pe alte continente? Nu e suficient că a dezbinat 10 ani poporul ăsta obidit, pe aceeași rețetă ca și Băsescu? Ai să vezi tu peste 3 săptămâni, la vot, cum îți atârnă de gât pietroiul ăsta săsesc.
Cam atât pentru moment. Am încheiat lecția pe azi, revin la giurgiuvenii mei. Nu-ți iau bani de meditații, bănuiesc că deja le plătești pe alea de fizică, să-și refacă omul averea, acum că l-a lăsat instanța fără casa ciordită cu acte false.
Piedone
Candidat PSD la Senatul României”, este mesajul publicat de Cristian Popescu Piedone.
NATIONAL
Roblox anunță noi funcții de siguranță pentru copiii sub 13 ani
Publicat
acum 25 de minutein
7 noiembrie 2024De
adminRoblox introduce noi funcții de siguranță pentru copiii sub 13 ani, în urma criticilor privind modul în care îi protejează pe utilizatorii mai tineri.
Platforma gratuită de jocuri online, care are aproximativ 70 de milioane de utilizatori zilnici în întreaga lume, le permite jucătorilor să-și creeze propriile jocuri și să joace pe cele create de alții.
Este deosebit de popular în rândul copiilor – dar unii s-au plâns că au fost expuși la conținut supărător și dăunător de pe site.
Începând cu 3 decembrie, creatorii de jocuri vor fi rugați să spună dacă jocurile lor sunt potrivite pentru tinerii sub 13 ani – cei care nu fac acest lucru fiind blocați pentru jucătorii de până la 12 ani.
Și din 18 noiembrie, tinerilor sub 13 ani li se va interzice accesul la „hangout-uri sociale”, care sunt spații online în care jucătorii pot vorbi între ei prin text și voce.
Specifică experiențele hangout ca jocuri în care „tema sau scopul principal” este de a permite oamenilor să comunice între ei ca ei înșiși, mai degrabă decât jocul de rol ca personaj.
De asemenea, utilizatorii mai tineri nu vor putea folosi „crearea de utilizator 2D în formă liberă” de la aceeași dată, despre care se spune că sunt jocuri „care permit utilizatorilor să deseneze sau să scrie în 2D și să reproducă acele creații altor utilizatori fără ca creația finalizată să treacă prin Roblox. moderare”.
Se crede că acest lucru are ca scop împiedicarea utilizatorilor să scrie sau să deseneze imagini sau mesaje jignitoare care sunt greu de moderat.
„Recunoaștem că termenul limită este în curând, dar apreciem foarte mult cooperarea dumneavoastră pentru a ne ajuta să ne asigurăm că Roblox este un loc sigur și civil pentru a se reuni utilizatorii de toate vârstele”, se spune într-o postare pe site-ul web al dezvoltatorului Roblox .
Riscuri potențiale
Potrivit autorității de reglementare a mass-media Ofcom, Roblox este cel mai popular joc din Marea Britanie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani.
Dar s-a confruntat cu critici cu privire la protecția pe care o are pentru utilizatorii mai tineri, un tânăr spunând BBC în mai că a fost abordat pe Roblox și i-a cerut imagini sexuale.
La acea vreme, Ofcom, autoritatea de reglementare pentru siguranța online, le-a spus firmelor de tehnologie să ascundă conținut „toxic” de la copii și a publicat proiecte de coduri de practică.
De atunci au existat alte probleme, Turcia blocând complet accesul la Roblox în august.
„Fiind o companie care este transparentă cu comunitatea noastră de dezvoltatori, trebuia să împărtășim informații cheie despre schimbările viitoare înainte de lansare”, a declarat Roblox pentru BBC într-o declarație.
„Întărim în mod constant sistemele și politicile noastre de siguranță – am livrat peste 30 de îmbunătățiri în acest an și avem mai multe de urmat”, a adăugat acesta.
Dar, deși a anunțat că modificările vor începe rapid, a spus că nu va începe aplicarea cerințelor până în 2025.
„Aceste fake news-uri ne-au cauzat multe probleme”. Cum a îngreunat dezinformarea operațiunile de salvare din inundațiile devastatoare din Spania
Google Maps câștigă teren în lupta cu Waze: Ce funcții noi au fost adăugate
Franţa şi UE rămân „pe deplin mobilizate” pentru obiectivele climatice, în ciuda revenirii lui Trump
Indicele BET urcă cu 0,4% la 17.347 de puncte pe Bursa de la București
Piedone, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă după ce Donald Trump a câștigat alegerile din SUA: ‘A scos tricoul cu Harris’
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
ACUM, ARDE O VILĂ ÎN ARGEȘ
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș
VIDEO Coreea de Nord sperie întreaga planetă: Au lansat arma care a doborât toate recordurile
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Bărbat din Argeș reținut pentru agresiune sexuală asupra unei tinere de 18 ani
În ziua de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat...
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Consolidăm și extindem cooperarea bilaterală cu Franța pe probleme de muncă și securitate socială ca parte a parteneriatului strategic
O delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franța și a avut o întrevedere...
PSD Argeș susține investițiile care cresc accesul la gaze naturale, apă și canalizare pentru gospodării
În ultimii ani, datorită eforturilor Consiliului Județean, parlamentarilor PSD de Argeș și Guvernului Marcel Ciolacu, investițiile publice au fost la...
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
Curtea de Argeș
Bărbat din Pietroșani prins beat la volan
În ziua de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un bărbat de 43...
Jenant! Pe principiul “întâi partidul, apoi cetățenii”, Bogdan Velcescu, lider-ul AUR Argeș, pune presiune maximă pe consilierii locali – VREA SĂ-ȘI URECHEZE COLEGII DE PARTID
E jale la AUR Argeș! Consilierii locali sunt stresati de prezenta liderului județean Bogdan Velcescu care le impune sa paraseasca...
ANUNȚ ANGAJARE
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 360, în baza Prevederilor art VII alin (3)...
Cu voturi de la PSD, liberalul Costel Voica, noul viceprimar al Comunei Băiculești – Consilierul AUR a părăsit sala stresat de liderul județean
În urma unei ședințe a Consiliului Local Băiculești, care a avut loc ieri, liberalul Costel Voica a fost votat ca...
Semafoare noi la Lidl: Un pas înainte pentru siguranța rutieră în Curtea de Argeș
Începând de astăzi, 4 noiembrie, șoferii și pietonii din Curtea de Argeș se pot bucura de o nouă intersecție semaforizată....
Mioveni
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
VIDEO! ACUM! Arde o casă la Mioveni!
In urmă cu puțin timp pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Mioveni,...
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Câmpulung
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
Salvamontiştii și jandarmii montani din Argeş au intervenit, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO ! Înotul românesc ar putea avea un nou star! Sașa Dincă din Curtea de Argeș, pe urmele lui David Popovici
- NATIONALacum o săptămână
Meteorologii anunță schimbarea radicală a vremii: Lovesc furtunile și temperaturile scad brusc
- ACTUALacum o săptămână
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
- ACTUALacum o săptămână
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
- ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM! Accident grav – Autoturism răsturnat la Merișani
- ACTUALacum o săptămână
O mașină a Poliției Argeș implicată într-un grav accident
- ACTUALacum 5 zile
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
- NATIONALacum 2 săptămâni
Prognoza meteo pentru patru săptămâni – Când vin ploile