Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Conducerea ASF, chemată miercuri la Senat pentru a da explicații despre prăbușirea City Insurance, companie cu 3 milioane de clienți / Cine va mai fi la audieri

Publicat

in

​​Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este așteptată miercuri pentru o primă discuție în Comisia Economică a Senatului despre prăbușirea companiei City Insurance. La audieri au fost chemați și reprezentantii Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), dar și cei ai transportatorilor și service-urilor membre ale COTAR. Mișu Negrițoiu, care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017, susține că actuala situație de la City Insurance „pare un faliment acoperit 5 ani”, în condițiile în care asigurătorul avea aceste probleme din 2016.
  • „Am invitat conducerea Autorității de Supraveghere Financiară – ASF la o primă discuție în Comisia Economică a Senatului. Alături de colegii mei, încercăm să aflăm cum a fost posibilă prăbușirea companiei City Insurance”, a anunțat marți seara Silvia Dinică, președintele Comisiei economice din Senat, citată de Mediafax.

Din informațiile HotNews.ro, la audieri au mai fost chemați și reprezentanții BAAR (Biroul Asigurătorilor Auto) și cei ai COTAR (Confederația operatorilor și transportatorilor auto).


Click pentru a deschide

De altfel, COTAR a transmis și în luna mai 2020 către Parlamentul României și Guvernului României un Memoriu în care a prezentat neregulile de care s-ar face vinovată Autoritatea de Supraveghere Financiară, acțiune care a rămas fără urmări.

Acuzații grave în scandalul City Insurance: Pare un faliment acoperit 5 ani / City a fost scoasă din redresare în baza unei hârtii fără nicio valoare – Mișu Negrițoiu, fost șef ASF

Mișu Negrițoiu, cel care a fost revocat de la conducerea ASF în mai 2017 după scandalul NN Pensii și criza RCA din 2016 (falimentele Astra și Carpatica), susține într-o declarație pentru HotNews.ro că actuala situație de la City Insurance „pare un faliment acoperit 5 ani.” Acesta spune că a pus City sub un plan de redresare în 2016 și cu administrare specială, dar după plecarea sa, ASF a hotarât scoaterea City din redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals.

  • „Pare un faliment acoperit 5 ani. City a fost sub plan de redresare în 2016, după un audit cu Big4, solicitat de ASF. La ultima sedință de Consiliu la care am participat (aprilie 2017), am retras autorizația conducerii societății și am hotărât desemnarea unui administrator special (FGA sau consultat/auditor).
  • Dupa ce am plecat eu, nu s-a mai întâmplat nimic. Ba mai mult, același Consiliu a hotarit scoaterea societății din regimul de redresare, în baza unei hârtii fără nici o valoare (extras de cont), care s-a dovedit a fi un fals. Asemenea încercari de acoperire cu “quasi cash” au mai fost făcute și înainte. Nu ASF a descoperit falsul acum, ci auditorul Big4, cu ocazia exercitiului BSR (Balance Sheet Review) solicitat de EIOPA în 2020.”, a declarat luni, 20 septembrie, pentru HotNews.ro Mișu Negrițoiu, fost președinte al ASF.

Amintim că, abia în vara acestui an, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deține milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

Fostul preşedinte al ASF a mai declarat săptămâna trecută pentru ZF că în perioada 2016-2017, City Insurance avea aceleaşi probleme ca şi acum, dar marea diferenţă este că dimensiunea proble­mei era mai mică având în vedere că asigurătorul avea un volum al vânzărilor şi o cotă de piaţă mai mici.

  • „Atunci avea aceleaşi probleme ca şi acum. Avea un deficit de capital mai mic decât acum, undeva la vreo 50 mil. euro. Am băgat asigurătorul într-un program de redresare şi înainte de a pleca de la ASF, urma să desemnăm administratorul special, exact ce a făcut ASF acum. Dimen­siunea problemei era mai mică atunci pentru că volumul de vânzări şi cota de piaţă erau mai mici. După ce am plecat eu, înţeleg că atunci i-a fost ridicat programul de redresare bazat pe acest extras de cont prezentat şi acum, care nu era real. A încercat şi atunci să aducă obligaţiuni şi diferite metode pentru a completa nevoia de capital“, a declarat pentru ZF Mişu Negriţoiu, citat de Business Magazin.

După plecarea lui Mişu Negriţoiu de la conducerea ASF, primul vicepreşedinte al acesteia a condus instituţia. La acea vreme, Mişu Negriţoiu susţine că era vorba de Cornel Coca Constantinescu.

  • „După ce am plecat eu, conducea ASF-ul primul vicepreşedinte al ASF, Cornel Coca Constantinescu. El a condus şi cred că sub conducerea lui ASF-ul a aprobat ieşirea din programul de redresare şi au aprobat capitalul. Când au adus extrasul de cont eu nu mai eram la ASF“, a mai spus Mişu Negriţoiu.

În mod ironic, fostul vicepreședinte ASF, în mandatul căruia s-a închis redresarea la City, este acum director general la FGA – fondul care va gestiona falimentul City

Contactat luni, de HotNews.ro, pe tema acestor acuzații, Cornel Coca Constantinescu susține că nimeni în ASF nu ia decizii de unul singur.

„D-nul Negrițoiu vorbește în necunoștință de cauză. Eu l-am înlocuit pentru o perioadă de câteva zile, apoi postul de prim-vicepreședinte ASF a fost vacantat. Nimeni nu poate lua astfel de decizii în ASF de unul singur. Deciziile nu se iau la sectoare, ci în Consiliul ASF, după ce se avizează de toate direcțiile implicate”, a spus Cornel Coca Constantinescu.

Ce s-a întâmplat mai exact în 2016
Într-adevăr, în aprilie 2016, Consiliul ASF, în care Mișu Negrițoiu era președinte, a decis deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan împotriva City Insurance, iar activitatea de vânzare a polițelor RCA a fost limitată la maxim 75% din totalul subscrierilor din anul 2015.

Ce probleme a constatat ASF în 2016 la City Insurance:

  • Gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de dauna, de 43%
  • coeficient de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurari generale
  • Întarzieri importante la plata despagubirilor aferente daunelor Carte Verde, fiind inregistrate la B.A.A.R. cereri de chemare in garantie, cu consecinte negative asupra intregii piete de asigurari RCA din Romania;
  • o datorie semnificativa aferenta cedarii in reasigurare a riscurilor incluse in clasa 10 – RCA, reprezentand aproximativ 85% din totalul datoriilor fata de reasiguratori;
  • o expunere ridicata la risc, reprezentand totalul sumelor asigurate pentru politele in vigoare, raportat la valoarea activului net inregistrata de societate la aceeasi data, la clasa 15 – Asigurari de garantii, incheiate pe teritoriul Romaniei si in Spatiul Economic European;
  • absența unei evaluari, pe o baza prudenta, a sumelor de incasat de la societati afiliate si diversi debitori, cu valori si vechimi semnificative, fara a tine cont, de asemenea, de deprecierea creantelor respective.
Ulterior, în data de 20 iulie 2017, după revocarea lui Mișu Negrițoiu, Consiliul ASF a închis procesul de redresare financiară la City Insurance. La acea dată, președinte al ASF era Leonardo Badea (cel care anterior fusese deputat PSD), iar prim-vicepreședinte ASF era Ovidiu Wlassopol (fostul soț al Olguței Vasilescu).

Pe de altă parte, la acel moment, Cornel Coca Constanescu era vicepreședinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor.

„Membrii Consiliului au fost informați despre restabilirea situației financiare a asigurătorului la data de 31 martie 2017, în baza documentelor prezentate de către societate și a verificărilor efectuate de către direcțiile de specialitate din cadrul ASF, cu privire la acordarea de către acționarul principal existent a unui împrumut subordonat, în numerar, în sumă de 50 milioane de euro.”, se arăta în comunicatul ASF de la acea dată.

Interesant de menționat
că City Insurance a atacat în instanță decizia luată în aprilie 2017 de Consiliul ASF, condus de Mișu Negrițoiu, iar în acest an, City a câștigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție acest proces împotriva deciziei de atunci a ASF, potrivit Profit.ro.

Situația City Insurance s-a agravat din 2017 până în prezent. Cine s-a aflat la conducerea ASF

În noiembrie 2018, Plenul Parlamentului a votat o nouă conducere pe 5 ani la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care reglementează piețele de capital, asigurări și pensii private, sectoare cu active de peste 20 miliarde de euro, și în care șefii au venituri nete de până la 14.000 de euro pe lună.

Leonardo Badea a fost reales președinte al ASF, iar vicepreședinte responsabil de sectorul asigurărilor a fost numit Cristian Roșu. Acesta a negat la acel moment că ar fi rudă (văr) cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în urma informaţiilor vehiculate în spaţiul public.

În luna octombrie 2019, Leonardo Badea a demisionat din funcția de președinte al ASF, pentru a putea ocupa funcția de viceguvernator al Băncii Naționale a României, unde se află și acum. (https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23415263-leonardo-badea-demisionat-din-functia-presedinte-asf-pentru-putea-ocupa-functia-viceguvernator-bancii-centrale.htm)

În tot acest timp, sectorul asigurărilor din ASF a fost condus de vicepreședintele Cristian Roșu.

Primele reacții după falimentul demarat la City sunt în roz: Conducerea ASF nu-și găsește nicio vină, iar asigurătorii cred că se va trece și peste acest moment

Cu prețuri crescute la RCA, service-uri care nu îți primesc mașina la reparat dacă arăți polița de City Insurance, mii de reclamații și procese în care oamenii așteaptă bani de la acest asigurător, oamenii din conducerea ASF, plătiți cu zeci de mii de euro pe lună, nu au nimic a-și reproșa. Ba chiar, Nicu Marcu, președinte ASF din vara anului trecut, asigură că efortul său de stopare a neregulilor va continua, deși sancțiuni mai dure a luat abia în primele luni din acest an. Îngrijorări din industrie, măcar? Nu – trecem și peste asta!

Scurta declarație de presă a președintelui ASF

În seara în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că i-a retras autorizația de funcționare a City Insurance și a demarat procedura de deschidere a falimentului, instituția a transmis următorul mesaj de la președintele ASF, Nicu Marcu:

„Din prima zi a mandatului meu de Președinte al Autorității, mi-am propus aplicarea fermă a legii și stoparea neregulilor din piața asigurărilor și vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigații de specialitate, dovezi concrete și sprijinul instituțiilor de aplicare a legii din România, precum și din alte state” – Nicu Marcu, președinte ASF.

De altfel, pentru a arăta că nu a stat degeaba, în comunicatul de presă cu decizia falimentului City Insurance, ASF a inclus și amenzile aplicate în ultimii ani la acest asigurător, în care se vede clar că amenzile au venit abia în prima jumătate din acest an.

Nicu Marcu, președinte al ASF de la sfârțitul lunii iunie 2020, este plătit cu circa 13.500 de euro pe lună.
Colegul său mai vechi în funcție, Cristian Roșu, vicepreședinte ASF responsabil de sectorul asigurărilor, declara în 2019 pentru HotNews.ro că „City Insurance îndeplinește toți indicatorii de solvabilitate și, cel puțin la momentul acesta, nu există niciun motiv rezonabil care să ducă spre o idee de faliment.”

Abia anul acesta, după analize mai serioase, ASF a descoperit că City Insurance i-a raportat încă din 2017 că deține milioane de euro într-o bancă străină, cu care nu ar fi avut, de fapt, raporturi contractuale.

Anul trecut, Cristian Roșu a încasat de la ASF venituri în valoare de 651.602 lei (echivalentul a 54.300 lei/lună – peste 11.200 euro/lună).

Cîţu, despre City Insurance: Trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile, e o chestie naturală. Trebuie să vedem dacă a fost fraudă acolo

Prim-ministrul Florin Cîţu a precizat sâmbătă, întrebat fiind despre intrarea în faliment a celei mai mari companii de asigurări, City Insurance, că „trebuie să ne obişnuim ca în economiile de piaţă să dea şi faliment companiile.”, potrivit News.ro.

„Există un reglementator (n.a ASF). Guvernul tocmai de aceea nu ar trebui să mai intervină, pentru că există un reglementator. Aş vrea să văd exact care a fost evaluarea şi cum de s-a ajuns aici. Mă voi asigura că clienţii de la City Insurance nu vor avea de suferit de pe urma acestei situaţii. Asta vom vedea dacă şi-a făcut ASF-ul treaba, nu am în acest moment acest răspuns. Vreau să văd exact evaluarea celor de la ASF pe situaţie şi după aceea vom lua o decizie, dar de aceea avem reglementator, a afirmat, sâmbătă, primul ministru Florin Cîţu.

Loading

NATIONAL

Doliu în lumea filmului – Un actor legendar a murit la câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere

Publicat

in

Christopher Benjamin, actor legendar cunoscut pentru multiplele sale apariții în serialul Doctor Who, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani, la doar câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere.

Decesul a survenit pe 10 ianuarie, conform anunțului făcut de familia sa, anunță luni Daily Mail, potrivit Mediafax.

În cariera sa impresionantă de șapte decenii, Benjamin a jucat trei roluri diferite în Doctor Who, alături de Tom Baker, Jon Pertwee și David Tennant.

Cel mai memorabil rol al său a fost Henry Gordon Jago, personaj pe care l-a interpretat pentru prima dată în 1977, în episodul „Talons of Weng-Chiang”, și pe care l-a reluat ulterior în numeroase producții audio, inclusiv în propria serie spin-off „Jago & Litefoot” (2010-2021).

Actor de școală veche, după cum îl descrie familia, Benjamin a excelat atât pe scenă, cât și în radio, televiziune și film. Una dintre ultimele sale apariții memorabile a fost rolul Falstaff în producția „The Merry Wives of Windsor” de la Globe Theatre în 2010. De-a lungul carierei, a apărut în numeroase producții celebre precum „The Avengers”, „The Prisoner”, „The Forsythe Saga” și „Pride and Prejudice” (1995).

Christopher Benjamin lasă în urmă soția, Anna Fox, cu care a fost căsătorit timp de 65 de ani, trei copii – Kate, Sebastian și Emilia, trei nepoți – Bertie, Madeleine și Sam, precum și pe câinele său iubit, Minnie.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Gest controversat făcut de Elon Musk – Acuzat că a folosit salutul nazist la inaugurarea președinției Trump

Publicat

in

Elon Musk, CEO-ul Tesla, a stârnit o mulțime de indignări online după ce a făcut un gest „ciudat” în timpul discursului său de luni de la Capitol One Arena pentru a sărbători inaugurarea mandatului președintelui Donald Trump.

După ce a devenit extrem de entuziasmat de perspectiva aterizării unui om pe Marte și a plantării unui steag american, proprietarul X s-a bătut cu pumnul în piept și a îndreptat drațul într-o mișcare unghiulară spre cer, care a semănat cu salutul nazist. De asemenea, el s-a întors cu spatele la public și a repetat gestul spre spatele scenei.

„Ovație în picioare pentru Elon Musk. De departe cea mai entuziasmată primire a zilei”, a notat Erin Burnett, prezentatoarea CNN. „L-ați văzut ieșind cu acel salut ciudat”.

„A fost ciudat”, a reiterat Burnett, subliniind că vor arăta telespectatorilor o captură de ecran a momentului.

Având în vedere spectacolul ciudat și asemănările cu o anumită altă mișcare controversată a mâinii, nu a durat mult până când criticii miliardarului care îl susține pe Trump și șeful DOGE au exclamat online ce credeau ei că face cel mai bogat om din lume în acel moment.

„Da, Elon a dat un Sieg Heil”, a postat un utilizator pe Bluesky, în timp ce alții l-au acuzat că a dat un «salut nazist».

„Noul nostru copreședinte Elon Musk face un salut nazist în prima zi a președinției Trump”, a scris pe Twitter strategul democrat Sawyer Hackett, în timp ce distribuia un clip cu gestul.

În același timp, în timp ce liberalii și detractorii MAGA au inundat rețelele sociale cu videoclipuri cu salutul provocator al lui Musk către mulțime, nu a existat nimic în discursul entuziast pro-Trump al lui Musk care să facă referire în mod explicit la fascism și nazism – și este aproape sigur că magnatul tehnologiei ar nega că a făcut acest gest.

Într-adevăr, mulți alți observatori au sugerat că Musk făcea în schimb un „salut roman” pe care soldații din imperiul antic îl foloseau pentru a-și saluta comandanții în semn de respect și loialitate. Cu toate acestea, salutul roman a fost ulterior adoptat în anumite forme de statele fasciste – inclusiv de Germania nazistă, după cum au remarcat unii.

Pe de altă parte, susținătorii miliardarului au insistat că Musk a fost denaturat și scos din context.

„Elon Musk era încântat și și-a întins mâna către mulțime. Fiecare om de stânga va încerca să caracterizeze acest lucru drept un salut nazist”, a scris un utilizator X, în timp ce un altul a cerut «Community Notes» să se implice și să sublinieze că el doar «își întindea inima către mulțime».

„Ca o persoană cu un istoric puternic de a-l critica pe Elon Musk, mă simt extrem de încrezător afirmând că acest lucru nu a fost un salut nazist. Elon Musk este un prieten al evreilor”, a insistat Batya Ungar-Sargon, editor de opinie la Newsweek. „Acesta este un om cu Asperger care își aruncă exuberant inima în mulțime. Nu trebuie să inventăm indignarea”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Serie A: Como – Udinese, scor 4-1 / Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese

Publicat

in

Echipa italiană Como a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-1, gruparea Udinese, în etapa a 21-a din Serie A, potrivit news.ro

Gazdele au înscris încă din minutul 5, prin  Diao, care a înscris sub bara transversală. Tot Diao a şutat periculos în minutul 17, însă portarul român al lui Udinese, Răzvan Sava, a fost la post. Sava a fost însă învins în minutul 44 de Strefezza şi Como a intrat cu avantaj de două goluri la pauză. În partea secundă Payero a redus din diferenţă pentru Udinese, în minutul 50, iar Como a rămas în zece după eliminarea lui Edoardo Goldaniga, în minutul 57. Oaspeţii au avut şi ei un jucător eliminat, pe Solet, în minutul 63, şi astfel s-a restabilit echilibrul pe teren. Al treilea gol al gazdelor a fost de fapt un autogol, înscris în propria poartă de Bijol, în minutul 78, iar Paz a stabilit scorul final, în minutul 90. Como s-a impus cu 4-1 într-un meci în care Răzvan Sava a fost integralist pentru Udinese.

În clasament, Udinese e pe locul 10, cu 26 de puncte, în timp ce Como a urcat pe 13, cu 22 de puncte.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Efectul Trump asupra lui Viktor Orban. Marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul

Publicat

in

„Lumea occidentală are acum un preşedinte patriot, pro-pace, anti-migraţie şi pro-familie care preia puterea la Washington, iar în câteva ore chiar şi soarele va străluci diferit deasupra Bruxelles-ului”, a spus luni premierul ungar Viktor Orban despre inaugurarea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, relatează agenţiile MTI şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Un nou preşedinte în America, un mare grup patriotic la Bruxelles, mare entuziasm, patrioţi care-şi iubesc ţara; deci, marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul !”, a clamat premierul conservator ungar, într-un discurs la Budapesta pe tema rezultatelor preşedinţiei ungare a Consiliului UE.

Perioada următoare va intra în cărţile de istorie drept „una în care Donald Trump şi patrioţii europeni au reînceput reconstrucţia lumii occidentale”, crede Viktor Orban. Lumea este martoră la „ascensiunea Estului, a Asiei, iar ordinea globală creată şi dominată de anglo-saxoni s-a terminat”, şi principalele centre de putere mondiale sunt într-un proces de construire a unor noi cadre economice, politice şi culturale „în care vom trăi probabil decenii la rând”, anticipează el.

În acest timp, observă Orban, „Bruxelles-ul este singurul centru de putere unde nu sunt interesaţi de schimbările în politicile globale şi de efectele asupra noastră”, iar actualii lideri europeni au izolat Uniunea Europeană (UE), „care ar putea deveni perdantul absolut al noii ordini mondiale” şi, în plus, este incapabilă să garanteze pacea şi securitatea în Europa şi în vecinătatea sa imediată, nu poate asigura bunăstarea, nici să oprească migraţia ilegală sau să poată oferi o perspectivă agriculturii europene.

Dar birocraţii de Bruxelles nu pot fi convinşi, iar, în timp ce „UE cunoaşte eşec după eşec, instituţiile de la Bruxelles devin tot mai puternice şi încearcă să obţină noi puteri”, a mai remarcat Orban. „La Bruxelles ei nu cred absolut deloc că EU este bolnavă; ei cred că UE funcţionează aşa cum trebuie, întrucât acolo obiectivul integrării europene este integrarea în sine, adică să fie construită o birocraţie care să domnească peste statele naţionale”, a explicat el.

„Noi, Ungaria, suntem în opoziţie cu regimul de la Bruxelles”, unde conduce „o oligarhie stângist-liberală”, a indicat premierul naţionalist ungar, care crede că „tratamentul care să vindece UE” necesită schimbare ce poate fi obţinută „prin mijloace politice, din exterior, şi intrând în conflict cu Bruxelles-ul”.

Viktor Orban susţine totuşi că, în pofida ameninţărilor lui Trump cu impunerea de taxe vamale, revenirea acestuia la putere prefigurează o „epocă de aur” pentru relaţiile dintre SUA şi UE.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Fenomenul care ‘anulează’ începutul primăverii și contrazice legendele. Expert: ‘Fenofazele lor s-au dereglat’

Publicat

in

Temperaturile blânde din luna ianuarie şi lipsa unui strat consistent de zăpadă au determinat în unele zone apariţia ghioceilor, specialiştii atrăgând atenţia că în situaţia unor schimbări climatice cu fenomene care să persiste în timp, planta s-ar putea să nu mai fie considerată un vestitor al primăverii.

În curţile din mediul rural, de câteva zile au început să îşi facă apariţia florile mici, în formă de clopot, cu petale delicate albe suspendate pe tulpini subţiri, cu frunze de culoarea verde crud. Ghioceii, care de obicei apar la finalul lunii februarie, debutul lunii martie, prevestind venirea primăverii, au înflorit în acest an în prima jumătate a lunii ianuarie. Potrivit specialiştilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale (BRGV) Buzău, motivul pentru care plantele au înflorit mai devreme poate fi explicat printr-o dereglare generată de încălzirea vremii.

„Temperaturile au fost ridicate şi au plecat în vegetaţie. Rezistă bine la temperaturi scăzute, dar au înflorit prematur pe motiv că temperaturile au fost ridicate. În mod normal înfloresc din martie, este luna lor în calendarul nostru vechi, dar ca urmare a temperaturilor şi lipsei zăpezii au răsărit. Trebuiau să fie în faza de repaus ca majoritatea plantelor, oarecum calendarul lor, fenofazele lor s-au dereglat. Acum fazele acestea de repaus, încolţire, creştere, înflorire s-au dereglat, pentru că anotimpurile acestea nu mai sunt bine delimitate”, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV, Costel Vînătoru.

În situaţia în care schimbările climatice şi temperaturile ridicate vor deveni o constantă a iernii, ghioceii ar putea să nu mai fie consideraţi vestitori au primăverii. „Este o specie ameninţată oarecum de schimbările climatice. Ar putea să nu mai fie un reper ca altădată, când ne orientam după plante. Venirea primăverii era prevestită de comportamentul plantelor iar ghioceii erau văzuţi ca vestitori ai primăverii, dar acum suntem în ianuarie şi nu ştim ce vesteşte, venirea îngheţului sau venirea primăverii”, a precizat directorul BRGV.

Ghioceii sunt adesea cultivaţi în grădini şi parcuri ca flori ornamentale şi sunt îndrăgiţi pentru farmecul lor deosebit.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Două maşini s-au ciocnit în Capitală, iar una a fost proiectată în gardul despărţitor al liniei STB – Doi pasageri, de 13 şi 16 ani, au fost răniţi

Publicat

in

Două maşini s-au ciocnit, luni seară, pe Şos. Colentina din Bucureşti, iar una a fost proiectată în gardul despărţitor al liniei STB. Doi pasageri, de 13 şi 16 ani, au fost răniţi, potrivit news.ro

”La data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 22.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Colentina nr. 25. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulaţie, în care au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului unul dintre autovehicule a fost proiectat în gardul despărţitor al liniei STB”, a transmis, luni seară, Brigada Rutieră a Capitalei.

În urma accidentului de circulaţie, au fost răniţi doi pasageri, în vârstă de 13 şi 16 ani, care au fost transportaţi la spital.

”Se efectuează cercetări de către poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a mai transmis sursa citată.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend