Comunicate de Presa
COMUNICAT DE PRESĂ – Masa Rotundă
Publicat
acum 3 luniin
De
adminNoi oportunități pentru economia socială în regiunea Delta Dunării
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) organizează, în cadrul proiectului Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării, o masă rotundă regională dedicată economiei sociale, pe data de 25 octombrie 2024, la Tulcea. Evenimentul va aduce împreună stakeholders relevanți, antreprenori sociali, autorități locale și instituții cu atribuții în ocuparea și formarea profesională, pentru a discuta oportunitățile de dezvoltare și finanțare ale economiei sociale în regiunea ITI Delta Dunării.
Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027, și se desfășoară în perioada august 2024 – noiembrie 2026. Proiectul are un buget total de 7.081.410,01 lei, din care 85% reprezintă contribuția FSE+, și își propune să sprijine înființarea a 20 de întreprinderi sociale în mediul urban al teritoriului ITI Delta Dunării.
Proiectul are ca scop integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupuri vulnerabile și combaterea sărăciei, prin sprijinirea acestora în a deveni antreprenori sociali. Grupul țintă este format din 76 de persoane, printre care se numără:
- Persoane în căutarea unui loc de muncă
- Șomeri și șomeri de lungă durată
- Tineri cu vârste între 30-35 de ani
- Persoane inactive și persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii
Participanții la proiect beneficiază de acces gratuit la programe de formare acreditate, schimb de experiență cu antreprenori sociali care au obținut finanțare în proiecte similare, mentorat oferit de antreprenori cu experiență și transparență în acordarea finanțărilor pentru întreprinderile sociale.
Unul dintre principalele evenimente ale proiectului este masa rotundă regională din 25 octombrie 2024, ce va avea loc la Tulcea. Agenda evenimentului include:
- Prezentarea proiectului Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării și oportunitățile de sprijin financiar prin schema de ajutor de minimis
- Panel de discuții cu exemple de bune practici din domeniul economiei sociale
- Dezbatere pe tema rolului autorităților locale și al stakeholderilor în dezvoltarea economiei sociale
Dacă sunteți interesat să participați la masa rotundă sau doriți să aflați mai multe detalii despre activitățile și oportunitățile din cadrul proiectului Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării, ne puteți contacta la:
Email: ses.deltadunarii@cnipmmr.ro Telefon: (04)021.312.68.93 Facebook: socialentrepreneursITIDD
Pagină web: cnipmmr.ro/2024/08/27/social-entrepreneurs-iti-delta-dunarii-id-316667
Poate vrei sa citesti
VIDEO Drama prin care trece o actrișă uriașă: A rămas fără vedere și este dependentă de ajutorul oamenilor din jur
Superliga – etapa a 23-a – rezultatele şi clasamentul
O ambulanţă aflată în misiune a accidentat un pieton care traversa neregulamentar – Autospeciala transporta la spital un pacient în stare gravă
S-a emis mesaj Ro-Alert – Incendiu puternic la Crevedia, cu degajări mari de fum
Puternic incendiu în Crevedia, în aprolierea staţiei GPL care a explodat în 2023 – Ard paleţi din lemn, 4 containere şi 2 autovehicule – Mesaj RO-Alert de fum
Dinamo – Universitatea Cluj: Conflict între fani în peluză – S-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.500 de lei
Comunicate de Presa
Anunț privind începerea implementării proiectului ”Transformarea digitală a Centrului de Oncologie-EUROCLINIC”
Publicat
acum o lunăin
16 decembrie 2024De
adminCOMUNICAT DE PRESĂ
Anunț privind începerea implementării proiectului ”Transformarea digitală a Centrului de Oncologie-EUROCLINIC”
Compania S.C. CENTRUL DE ONCOLOGIE-EUROCLINIC S.R.L., cu sediul social în str. Vasile Conta nr. 2, camera registratura, et. 2, Municipiul Iași, județul Iași, cod de identificare fiscală 16658844, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1642/2004, în calitate de Beneficiar, anunță lansarea proiectului „Transformarea digitală a Centrului de Oncologie-EUROCLINIC” ID 317086.
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regional Nord-Est, Obiectiv de politică: O Europă mai competitivă, Prioritate: P2 Nord-Est – O regiune mai digitalizată, Obiectiv specific: RSO1.2_Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, Operațiune: Transformarea digitală a IMM-urilor orientată către creșterea intensității digitale.
Perioada de desfășurare a proiectului este cuprinsă între 01.11.2024, data semnării contractului de finanțare nr. 562/ 01.11.2024 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027, până la data de 31.10.2025.
Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 472.571,50 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 425.314,35 lei, respectiv 90% din valoarea totală eligibilă aprobată.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă optimizarea proceselor de lucru, respectiv digitalizarea proceselor din cadrul companiei în ceea ce privește managementul serviciilor prestate și a relațiilor cu pacienții clinicii medicale prin implementarea unei soluții complexe pentru Digitalizarea Managementului Medical și al Resurselor care are ca rezultat creșterea nivelului de intensitate digitală a companiei Centrul de Oncologie-EUROCLINIC SRL.
Proiectul are printre rezultatele principale următoarele:
- 1 serviciu de tip Cloud Computing utilizat pe perioada de implementare a proiectului;
- 24 de postări de promovare social media pe perioada de implementare a proiectului;
- 1 cont/ profil de social media creat;
- 1 website de prezentare companie;
- 1 aplicație software achiziționată pentru implementarea CRM și ERP;
- 10 tablete ; 15 sisteme all in-one; 1 server;
- 1 raport de audit tehnic care confirmă îndeplinirea tehnologiilor DESI 2019 realizate.
Date de contact: Ghiculescu Ion – Administrator, Email: ionghiculescu@gmail.com, Telefon: 0728.880.969, Website.
ANUNTURI
COMUNICAT DE PRESĂ PROIECT SEED+, SMIS 309100, FORMARE ȘI FINANȚARE
Publicat
acum 3 luniin
10 noiembrie 2024De
adminFORMARE ȘI FINANȚARE PENTRU ANTREPRENORII SOCIALI PRIN PROIECTUL SEED+
Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor EUROPROJECT, în parteneriat cu Blocul Național Sindical, derulează proiectul SEED+, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027. Proiectul are o valoare totală de 14.891.368,70 lei și se desfășoară în perioada august 2024 – septembrie 2026.
Obiectivul principal al proiectului este susținerea dezvoltării economiei sociale prin înființarea de afaceri sociale în regiunile Sud Muntenia, Sud-Est, Vest și Sud-Vest. Participanții vor beneficia de formare antreprenorială specializată și sprijin financiar de până la 310.000 lei pentru a-și implementa ideile de afaceri sociale, contribuind astfel la crearea de locuri de muncă și la reducerea șomajului.
Activități de formare și mentorat
Cursurile de formare oferă informații practice despre:
- Identificarea nevoilor sociale și dezvoltarea de soluții antreprenoriale;
- Principiile economiei sociale și crearea unui model de afacere sustenabilă;
- Planificarea și finanțarea afacerii;
- Managementul echipelor și crearea unui mediu de lucru incluziv.
După formare, participanții vor primi mentorat personalizat pentru dezvoltarea planurilor de afaceri și implementarea cu succes a acestora.
Cui se adresează proiectul SEED+?
Proiectul se adresează persoanelor din regiunile Sud Muntenia, Sud-Est, Vest și Sud-Vest care sunt tineri cu vârsta de peste 30 de ani, șomeri, persoane din grupuri dezavantajate sau persoane inactive.
Înscriere până la 15 noiembrie 2024
Dacă dorești să devii antreprenor social, înscrie-te la cursurile de formare antreprenorială până la 15 noiembrie 2024. Aceasta este șansa ta de a contribui la dezvoltarea comunității tale prin antreprenoriat social.
Informații suplimentare pot fi obținute prin:
E-mail office@europroject.org.ro
Site web seed.europroject.org.ro
Facebook ProiectSEEDplus
DIVERSE
COMUNICAT DE PRESĂ – Lansarea proiectului Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării
Publicat
acum 3 luniin
18 octombrie 2024De
adminConsiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România anunță lansarea proiectului Social Entrepreneurs ITI Delta Dunării, dedicat integrării pe piața forței de muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile și combaterii sărăciei prin înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban al teritoriului Delta Dunării. Implementat pe parcursul a 28 de luni, în perioada august 2024 – noiembrie 2026, proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.
Bugetul de 7.081.410,01 lei, din care 85% reprezintă contribuția FSE+, asigură formarea a 76 de persoane cu domiciliul în microregiunea ITI Delta Dunării și care intenționează să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban, precum și finanțarea planurilor de afaceri pentru 20 de întreprinderi sociale, în cadrul schemei de ajutor de minimis ”Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”.
Grupul țintă vizat este alcătuit din următoarele categorii: persoane în căutarea unui loc de muncă, tineri 30-35 de ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive. Printre beneficiile aduse participanților la activitățile proiectului se numără accesul la programe de formare de calitate, gratuite și acreditate, schimbul de experiență cu antreprenori sociali care au obținut finanțare în proiecte similare, mentoratul acordat de antreprenori cu experiență, transparența în acordarea finanțărilor pentru înființarea a 20 de întreprinderi sociale în localități urbane din microregiunea ITI Delta Dunării.
Sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi sociale este materializat prin:
- Campanie de informare și conștientizare în domeniul economiei sociale;
- Selecție grup țintă din zona urbană a județului Tulcea și testare în vederea evaluării potențialului antreprenorial și al convergentei cu valorile economiei sociale;
- Derularea programelor de formare antreprenorială cu cel puțin 76 de participanți;
- Concurs de planuri de afaceri pentru selecția a 20 de planuri care să fie finanțate în cadrul proiectului;
- Servicii personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social;
- Asigurarea înființării și demarării funcționării întreprinderilor ce vor implementa planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului;
- Implementarea planurilor de afaceri și monitorizarea funcționării întreprinderilor sociale, asigurând monitorizarea și sprijinul permanent pentru entitățile nou înființate.
Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să ne contactați utilizând următoarele coordonate:
Email: office@smeprojects.ro Telefon: (04) 021.312.68.93 Pagină web proiect: cnipmmr.ro/2024/08/27/social-entrepreneurs-iti-delta-dunarii-id-316667/
ACTUAL
COMUNICAT DE PRESĂ – Lansarea proiectului Think Social!
Publicat
acum 3 luniin
18 octombrie 2024De
adminConsiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România anunță lansarea Think Social!, dedicat integrării pe piața forței de muncă a persoanelor din grupurile vulnerabile și combaterii sărăciei prin înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban al teritoriului Delta Dunării. Implementat pe parcursul a 27 de luni, în perioada august 2024 – octombrie 2026, proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul Social European+, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027.
Bugetul de 14.886.764,25 lei, din care 85% reprezintă contribuția FSE+, asigură formarea 132 de persoane cu domiciliul regiunile Nord-Vest, Centru și Sud-Est și care intenționează să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban, precum și finanțarea planurilor de afaceri pentru 34 de întreprinderi sociale, în cadrul schemei de ajutor de minimis ”Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban”.
Grupul țintă vizat este alcătuit din următoarele categorii: persoane în căutarea unui loc de muncă, tineri 30-35 de ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive, cu domiciliul în jud. regiunilor Nord-Vest, Centru și Sud-Est și care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban. Printre beneficiile aduse participanților la activitățile proiectului se numără accesul la programe de formare de calitate, gratuite și acreditate, schimbul de experiență cu antreprenori sociali care au obținut finanțare în proiecte similare, mentoratul acordat de antreprenori cu experiență, transparența în acordarea finanțărilor pentru înființarea a 34 de întreprinderi sociale în localități urbane din regiunile Nord-Vest, Centru și Sud-Est.
Sprijin pentru înființarea de noi întreprinderi sociale este materializat prin:
- Campanie de informare și conștientizare în domeniul economiei sociale;
- Selecție grup țintă din zona urbană a regiunilor Nord-Vest, Centru și Sud-Est și testare în vederea evaluării potențialului antreprenorial și al convergentei cu valorile economiei sociale;
- Derularea programelor de formare antreprenorială cu cel puțin 132 de participanți;
- Concurs de planuri de afaceri pentru selecția a 34 de planuri care să fie finanțate în cadrul proiectului;
- Subvenția în valoare de 310.000 lei va fi acordata în două tranșe egale. Fiecare plan de afaceri va prevedea crearea a minim 4 locuri de muncă;
- Servicii personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social;
- Asigurarea înființării și demarării funcționării întreprinderilor ce vor implementa planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului;
- Implementarea planurilor de afaceri și monitorizarea funcționării întreprinderilor sociale, asigurând monitorizarea și sprijinul permanent pentru entitățile nou înființate.
Pentru mai multe informații despre proiect, vă rugăm să ne contactați utilizând următoarele coordonate:
Email: office@smeprojects.ro Telefon: (04) 021.312.68.93 Pagină web proiect: https://cnipmmr.ro/2024/10/08/proiectul-think-social
Comunicate de Presa
Peste 100 de tineri din întreaga lume au cântat și au dansat pe scena IFLC 2023
Publicat
acum 1 anin
26 noiembrie 2023De
Raluca GăinăO explozie de culoare și talent la Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), desfășurat joi seara pe scena Lumina Sport Arena din București. Festivalul, ajuns la a 21 a ediție, a adus la București peste 100 de copii din 11 țări ale lumii, care au cântat și au dansat pentru pace și iubire în lume, în fața celor peste 1000 de spectatori, care i-au răsplătit cu aplauze călduroase.
Evenimentul, organizat de Lumina Instituții de Învățământ, în parteneriat cu Asociația pentru Dialog și Valori Universale, a fost prezentat de îndrăgita actriță Tily Niculae, care a dat un farmec special festivalului.
„În această seară vom asista cu toții la o sărbătoare a culturii și a bucuriei de a trăi. Copii din întreaga lume ne vor transmite mesaje de pace, fraternitate și toleranță. Vor cânta împreună cântece de prietenie și de iubire față de omenire . Chiar dacă limbile noastre sunt diferite, limbajul „iubirii” este întotdeauna același. După cum a spus un poet, „Există o cale invizibilă din inimă la inimă, care merge din suflet la suflet „. Este limbajul care leagă inimile și ne aduce împreună. Este limbajul iubirii!
Copiii vor cânta pentru o lume nouă, o lume mai bună ! O lume în care nu există sânge și lacrimi, în care oamenii se trezesc în pace și liniște, în care mamele nu plâng și în care copiii se joacă bucuroși. Cu acest scop ne-am adunat cu toții în această seară și vă mulțumesc tuturor pentru ca ați răspuns invitației noastre.”, a declarat președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale, domnul Mustafa Oz, în deschiderea IFLC 2023.
Timp de circa doua ore, cântăreți și e dansatori din diferite colțuri ale lumii au cântat în limba lor natală sau în limba engleză, aducând multă emoție în rândul publicului. Tineri artiști din Albania, Moldova, Franța, Indonezia, Macedonia, Bulgaria, Germania, Ucraina, Kazahstan și România au obținut aplauze puternice pentru cântecele lor minunate sau pentru dansurile extraordinare.
Surpriza serii a fost oferită de un grup de dansatori din Kenya, care au dansat binecunoscutul dans Călușul Românesc. Exotismul momentului artistic și performanța tinerilor dansatori kenyeni au fost răsplătite cu ropote de aplauze.
Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), un eveniment cultural internațional de amploare, se organizează în fiecare an în 20 de țări, România fiind una dintre gazdele alese pentru această manifestare artistica unică în peisajul cultural românesc și internațional. În fiecare an, mii de elevi din circa 170 de țări participă la spectacolele organizate în cadrul Festivalului Internațional de Limbă și Cultură.
Comunicate de Presa
Campania de prevenire a consumului de substanțe interzise “Supradoză de visuri spulberate”, ediția a II-a
Publicat
acum 1 anin
26 noiembrie 2023De
Raluca GăinăÎn perioada 20-21 noiembrie, Facultatea de Drept din cadrul Universității Româno-Americane, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, a organizat cea de-a II-a ediție a campaniei “Supradoză de visuri spulberate” dedicată înțelegerii de către tineri a nevoii de a preveni consumul de substanțe interzise.
Campania a debutat luni, 20 noiembrie, de la ora 11:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, unde experții antidrog, psihologii, medicii și juriștii au venit să răspundă tuturor întrebărilor tinerilor.
- Psihologii specializați au vorbit despre dependență și cum pot tinerii să prevină pierderea controlului asupra vieților lor. Foștii dependenți și-au spus poveștile de viață ca reper pentru a înțelege ce e mai eficient: să previi sau să combați. Studenții de la Facultatea de Drept din cadrul URA au invitat participanții să se alăture proiectului inițiat de ei și să contribuie la crearea conținutului platformei online #FiiResponsabil dedicată prevenției.
- Ediția curentă a campaniei include și o serie de workshop-uri desfășurate în paralel pe tema ”Gândește de două ori”, susținute de psihologii și doctorii de la Agenția Națională Antidrog.
- În plus, pe 20 noiembrie participanții au avut parte de multe surprize – concursuri cu premii și provocări cu Simulatoare pentru Conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și a alcoolului și Ochelari virtuali pentru simularea stărilor generate de consum de droguri (holul principal URA, corp B, de la ora 12:30).
- În a doua zi de eveniment, pe 21 noiembrie, holul principal al Universității Româno-Americane a fost pentru participanți platforma ideală de a afla lucruri noi despre cum pot privi #altfel tentațiile, provocările periculoase ale unor prieteni și cum pot alege #independența fără #dependete.
Trump lovește în oamenii săraci ai SUA. Un ordin semnat de el ar putea restricționa accesul la servicii de sănătate pentru zeci de milioane de americani
Bărbații au evoluat de două ori mai mult decât femeile, în ultimul secol, în înălțime și greutate
Noi reguli draconice pentru zboruri: Pasagerii cu tatuaje ‘ofensatoare’ și îmbrăcăminte ‘inadecvată’ nu vor urca în avion
Revolta ministrului Energiei după ce a fost huiduit la Focșani, alături de Bolojan: ‘Nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile!’
VIDEO Drama prin care trece o actrișă uriașă: A rămas fără vedere și este dependentă de ajutorul oamenilor din jur
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Mâine, prima ședință a Consiliului Local Curtea de Argeș din acest an – Se aprobă 125 de posturi de asistenți personali și se modifică structura DAS
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
VIDEO | Casă în flăcări la Cicănești – Incendiul a distrus gospodăria
ACUM! Incendiu puternic la Nucșoara
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
Argeșean reținut pentru tentativă de viol, violare de domiciliu și amenințare – POVESTE ȘOCANTĂ
În ziua de 21 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, cu...
VIDEO | Incendiu la o grădiniță pentru copii cu dizabilități din Pitești – 104 persoane evacuate
Un incendiu s-a produs in aceasta după amiaza la un spațiu din Pitești în care funcționează un complex de servicii...
Bani de la stat pentru românii care stau la bloc – Apare lista cu beneficiarii
Într-un anunț care bucură pe toată lumea, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a anunțat o...
Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112
În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul...
Curtea de Argeș
E OFICIAL! Statul recunoaște prostituția – Se pot înființa firme cu Cod CAEN 9699, furnizarea sau aranjamentul de servicii sexuale
În lista actualizată a Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN), valabilă de la 1 ianuarie 2025, apare un nou cod...
Mâine, prima ședință a Consiliului Local Curtea de Argeș din acest an – Se aprobă 125 de posturi de asistenți personali și se modifică structura DAS
Consilierii locali din Curtea de Argeș sunt convocați la prima ședință ordinară a legislativului local din noul an. Nu mai...
VIDEO | Casă în flăcări la Cicănești – Incendiul a distrus gospodăria
Un puternic incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la acoperișul unei locuințe din comuna Cicănești, satul Urechești. Potrivit...
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
Un grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești,...
ACUM! Incendiu puternic la Nucșoara
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au primit o sesizare de incendiu izbucnit la o construcție în comuna Nucșoara....
Mioveni
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
DE INTERES! Magazinul din orașul tău care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR
Kaufland România oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în perioada 13-15 ianuarie, tichetul valoric eliberat...
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Așa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
- ACTUALacum 6 zile
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
- ACTUALacum 3 zile
Mâine, prima ședință a Consiliului Local Curtea de Argeș din acest an – Se aprobă 125 de posturi de asistenți personali și se modifică structura DAS
- NATIONALacum 2 săptămâni
Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 2A, în judeţul Constanţa, se semnalează lapoviţă şi există riscul de a se forma polei
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Accident grav in Argeș – Autocar cu pasageri lovit de un TIR
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
- ACTUALacum o săptămână
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
- ACTUALacum 5 zile
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină