DIVERSE
Comisia constată că Temu încalcă Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce privește produsele ilegale de pe platforma sa. Ancheta este preliminară
Publicat
acum 3 luniin


Dovezile au arătat că există un risc ridicat pentru consumatorii din UE de a întâlni produse ilegale pe platformă. Mai precis, analiza unui exercițiu de „client misterios” efectuată de Comisie a constatat că este foarte probabil ca consumatorii care cumpără de pe Temu să găsească produse neconforme printre oferte, cum ar fi jucăriile pentru copii și produsele electronice de mici dimensiuni.
Potrivit analizei Comisiei, evaluarea riscurilor efectuată de Temu în octombrie 2024 a fost inexactă și s-a bazat mai degrabă pe informații generale din industrie decât pe detalii specifice cu privire la propria piață. Prin urmare, este posibil ca acest lucru să fi condus la măsuri de atenuare inadecvate împotriva diseminării produselor ilegale.
Comisia își va continua investigația în legătură cu alte presupuse încălcări deschise în octombrie 2024, inclusiv eficacitatea măsurilor sale de atenuare, utilizarea caracteristicilor de proiectare care creează dependență, transparența sistemelor sale de recomandare și accesul cercetătorilor la date.
Constatările preliminare trimise astăzi de Comisie nu aduc atingere rezultatului final al investigației, întrucât Temu are acum posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare prin examinarea dosarului investigației Comisiei și prin răspunsul în scris la constatările preliminare ale Comisiei. În paralel, va fi consultat Comitetul european pentru servicii digitale.
În cazul în care opiniile preliminare ale Comisiei ar fi confirmate în cele din urmă, Comisia ar adopta o decizie de neconformitate, constatând că Temu încalcă articolul 34 din Regulamentul privind serviciile digitale. O astfel de decizie ar putea implica amenzi de până la 6 % din cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial a furnizorului și ar putea obliga furnizorul să ia măsuri pentru a remedia încălcarea. O decizie de neconformitate poate declanșa, de asemenea, o perioadă de supraveghere consolidată pentru a asigura respectarea măsurilor pe care furnizorul intenționează să le ia pentru a remedia încălcarea.
La 31 octombrie 2024, Comisia a inițiat o procedură împotriva Temu. Investigația Comisiei se desfășoară în cooperare cu coordonatorii naționali ai serviciilor digitale, cu autoritățile vamale, cu autoritățile de supraveghere a pieței și cu alte părți terțe relevante, în conformitate cu principiile prezentate în Comunicarea privind comerțul electronic, și se desfășoară în paralel cu o investigație separată efectuată de Rețeaua de cooperare în materie de protecție a consumatorului (CPC) și cu prima acțiune de verificare a siguranței produselor, asigurând o abordare cuprinzătoare și coordonată a preocupărilor legate de practicile Temu.
Creșterea constantă a volumului de produse vândute online în UE este însoțită de o creștere a numărului de produse nesigure, contrafăcute sau neconforme, care ar putea fi dăunătoare pentru sănătatea și siguranța consumatorilor, pentru mediu și pentru concurența loială pe piața unică digitală.
Pentru a contracara aceste riscuri, Regulamentul privind serviciile digitale include obligații de combatere a conținutului ilegal online. Aceasta impune platformelor să instituie mecanisme ușor de utilizat care să le permită utilizatorilor să semnaleze conținutul ilegal și să facă apel la decizia de moderare a conținutului. Regulamentul privind serviciile digitale include, de asemenea, norme specifice adaptate piețelor online, cum ar fi trasabilitatea comercianților, pentru a se asigura că toate piețele online colectează informații cu privire la comercianții care își vând produsele sau serviciile. Regulamentul privind serviciile digitale interzice, de asemenea, elementele de design manipulator și specifică norme privind publicitatea și obligații detaliate în materie de transparență, inclusiv modul în care produsele sunt recomandate consumatorilor.
![]()
Poate vrei sa citesti

Topul celor mai mari pensii din România. Cine încasează lunar 100.000 de lei

CCR a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate privind reforma pensiilor magistraților

Andrei Caramitru consideră că săracii sunt învrăjbiți împotriva celor mai înstăriți decât ei pentru ca miliardarii să câștige: „Pe miliardar nu îl văd pe stradă, nu îl cunosc”

Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Mesajele pe care le poți transmite persoanelor care își serbează onomastica

Cum vor petrece sărbătorile de iarnă Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Perioada grea nu s-a încheiat. O să fie împărțită vacanța”

Ce reprezintă cifrele de pe butonul frigiderului. Cum funcționează, de fapt, reglajul de temperatură
DIVERSE
Topul celor mai mari pensii din România. Cine încasează lunar 100.000 de lei
Publicat
acum 27 de minutein
7 noiembrie 2025

Topul celor mai mari pensii din România. Potrivit datelor făcute publice de reprezentanții Casei Naționale de Pensii, cea mai mare pensie din țară este de 100.000 de lei brut, adică peste 88.500 de lei net.
Topul celor mai mari pensii din România. Care este cea mai mare pensie specială
Ceea ce este surprinător este faptul că cea mai mare pensie din țară nu este încasată de un magistrat, așa cum ne-am fi așteptat ci de un pensionar care face parte din sistemul public de pensii, potrivit datelor obținute de alba24 de la Casa Națională de Pensii.
Cea mai mare pensie specială este de 69.343 de lei brut, ceea ce înseamnă că pensionarul primește în mână 56.738 de lei lunar. Iată un top zece al celor mai mari pensii speciale din România:
69.343 lei brut, 56.738 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
63.842 lei brut, 52.282 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
62.783 lei brut, 56.805 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
62.145 lei brut, 50.907 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
60.465 lei brut, 49.546 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
58.191 lei brut, 47.705 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
56.875 lei brut, 46.638 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
56.489 lei brut, 46.326 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
56.447 lei brut, 46.292 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
56.385 lei brut, 46.241 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
Deși este greu de crezut, nu pensionarii speciali sunt cei mai bogați din țară. Potrivit datelor de la Casa de Pensii, cea mai mare pensie publică din România este de 108.627 lei brut, adică lunar un pensionar primește 88.558 de lei în mână.
Iată un top al celor mai mari pensii publice din România:
108.627 lei brut, 88.558 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
94.519 lei brut, 77.130 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
89.991 lei brut, 73.463 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
81.299 lei brut, 73.469 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
72.317 lei brut, 59.146 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
70.972 lei brut, 58.057 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
67.614 lei brut, 55.338 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
67.355 lei brut, 55.127 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
64.265 lei brut, 52.624 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
62.654 lei brut, 51.320 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
![]()
DIVERSE
CCR a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate privind reforma pensiilor magistraților
Publicat
acum 30 de minutein
7 noiembrie 2025

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, vineri, motivarea deciziei prin care legea privind pensiile magistraților a fost declarată neconstituțională în ansamblul său.
A fost publicată motivarea CCR privind neconstituționalitatea reformei pensiilor magistraților
Concret, după ce au amânat de două ori hotărârea, astăzi au anunțat că reforma pensiilor magistraților încalcă regulile fundamentale ale statului.
„Ca atare, Curtea observă că noua reformă a pensiilor de serviciu nu aduce în discuție un element aleatoriu, ci promovează o soluție legislativă mai restrictivă sub aspectul condițiilor ce trebuie întrunite pentru a beneficia de pensia de serviciu, precum Legea nr.282/2023, care, la rândul său, a promovat o viziune mai restrictivă în privința accesării pensiei de serviciu.
Având în vedere cele expuse, se constată că legea criticată a fost adoptată pentru corectarea inechităților existente în domeniul pensiilor de serviciu din sistemul justiției, nu promovează soluții legislative aleatorii, ci racordate la realitatea socială și financiară a țării, iar soluțiile legislative reglementate au o structură, o concepție și un scop concordante. Prin urmare, legea criticată nu încalcă principiul securității juridice [art.1 alin.(5) din Constituție]”, se arată în motivarea CCR.
De asemenea, Curtea consideră că leguitorul poate modifica legea „în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat”.
„Totodată, autoritatea legiuitoare are dreptul de a elabora politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. Dacă autoritatea legiuitoare a elaborat un sistem de pensii, bazat pe anumite condiţii de vârstă şi de cotizare, nu înseamnă că acesta nu ar mai putea fi niciodată schimbat”, mai arată judecătorii CCR.
„Cu privire la principiul încrederii legitime, se poate observa că o corecție a sistemului de pensii de serviciu din rațiuni de echitate socială, cu aplicarea unei perioade de tranziție de peste 11 ani, nu este de natură să submineze principiul antereferit, din contră, încrederea legitimă a cetățenilor în acțiunea statului este susținută de realizarea de către guvernanți a „binelui general”.
„Cu privire la critica de neconstituționalitate privind compararea regimului juridic promovat de noua reglementare cu cea stabilită prin acte normative anterioare (Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1102 din 16 noiembrie 2022 și Legea nr.282/2023) și desprinderea din această comparație a concluziei existenței unei discriminări în privința persoanelor care beneficiază de unul sau altul dintre cele două regimuri juridice succesive, Curtea, în esență, prin jurisprudența sa, a statuat că asemenea diferențe de regim juridic nu încalcă art.16 alin.(1) din Constituție”, se mai arată în motivare.
„Curtea a precizat că noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile.”
De ce a fost, totuși, reforma declarată neconstituțională
Judecătorii CCR arată că lipsa avizului „nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii”, dar consideră că avizul a fost cerut în timpul procedurii de avizare interministerială, ceea ce a atras neconstituționalitatea legii.
„Lipsa avizului autorităţilor publice implicate nu conduce în mod automat la neconstituţionalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat”, se arată în motivare.
De ce a fost totuși legea neconstituțională?
Or, la data de 20 august 2025, practic în interiorul termenului de consultare, ministerul inițiator înaintează CSM proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cu solicitarea de a se comunica punctul de vedere al acestuia, iar la data de 22 august 2025 același minister inițiator revine și solicită avizul CSM. Astfel, Curtea observă că solicitarea avizului CSM a fost realizată în interiorul procedurii de consultare publică și a celei preliminare de consultare interinstituțională. Or, potrivit cadrului normativ de referință, acest aviz putea fi solicitat numai după finalizarea procedurii de avizare interministerială, care, potrivit Fișei circuitului de avizare, astfel cum a fost comunicată de Secretariatul General al Guvernului (Adresa nr.15A/4339/CA din 13 octombrie 2025) s-a încheiat la data de 28 august 2025”, se arată în motivare.
Ca atare, având în vedere neregularitatea formulării cererii avizului CSM, Curtea constată că Guvernul nu a solicitat avizul CSM, ceea ce este contrar art.1 alin.(5) coroborat cu art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituție, fiind astfel afectat rolul CSM de garant al independenței justiției.
Reforma pensiilor speciale a stârnit tensiuni în Coaliție
Ilie Bolojan a vorbit despre motivarea CCR, înainte ca aceasta să fie publicată, într-un interviu pentru Hotnews susținut vineri, 7 noiembrie, precizând că așteaptă motivarea pentru a ajunge la o concluzie cu partenerii de coaliție.
„Dacă s-a publicat motivația vedem aspectele constatate de CCR. Cred că săptămâna viitoare trebuie să venim cu o soluție pentru ca într-o întâlnire cu magistrații să ajungem la o concluzie. Sper că săptămâna viitoare ajungem la concluzie pentru ca apoi să vedem calea pe care ne ducem. O concluzie în coaliție și apoi un dialog instituțional cu magistrații.”, a precizat Bolojan.
Legea privind reforma pensiilor private a fost respinsă de cinci judecători, respectiv Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină. Primii patru au fost propuși de PSD în funcția de judecător, în timp ce Mihaela Ciochină a fost propusă de fostul președinte Klaus Iohannis.
Alți patru judecători – Simina Tănăsescu, Iulia Scântei, Csaba Asztalos și Dragoș Dacian – au făcut opinie separată, în sensul că nu au fost de acord ca legea să fie respinsă pentru că lipsea avizul CSM.
![]()
DIVERSE
Andrei Caramitru consideră că săracii sunt învrăjbiți împotriva celor mai înstăriți decât ei pentru ca miliardarii să câștige: „Pe miliardar nu îl văd pe stradă, nu îl cunosc”
Publicat
acum 35 de minutein
7 noiembrie 2025

Analistul Andrei Caramitru susține că miliardarii au interesul să îi învrăjbească pe oameni împotriva altora pentru a-și menține privilegiile, în timp ce cei din clasa medie, care reușesc, devin dușmanii poporului.
Andrei Caramitru consideră că săracii sunt învrăjbiți împotriva celor mai înstăriți decât ei
Andrei Caramitru explică faptul că miliardarii au interesul să îi învrăjbească pe cei din clasa de jos împotriva celor din clasa medie și chiar promovează taxarea lor, astfel încât cei care chiar lucrează să nu poată să se îmbogățească și să intre în rândul miliardarilor, dar și ca cei cu adevărat bogați să nu își piardă privilegiile.
„Cum păcălești iobagii cu social-democrația. Vă explic un pic
Imaginați-vă ca sunteți mega milionar / miliardar. Și vrei ca iobagii să nu te streseze să fie docili și nu cumva vreunul dintre ei să intre în clubul aleșilor. Ce faci să îi păcălești ?
Citește și : Când va ajunge gazul din Marea Neagră în conductele României. Anunț de ultima oră de la Transgaz
Te uiți în jos și vezi ca unii dintre ei câștigă de 2-3 ori mai mult decât aia prostalai sau leneși. Nu sunt bogați ca tine nici pe departe. Sunt oameni un pic mai bine pregătiți și un pic mai productivi – deci sunt plătiți un pic mai mult. Oricum sunt toți săraci fața de tine
Și începi să îi diabolizezi fix pe ăștia din clasa medie. Uite la ăla – câștigă 4000 sau 5000 de eur ! Huoooo. Să îi fie rușine ! Îl taxăm îl sărăcim și pe el.
Majoritatea se excită ! Ura ! Egalitate ! Ca ei îl văd pe șeful lor pe medic pe avocat pe inginer și au ură pe ei – pe miliardar nu îl văd pe stradă nu îl cunosc.
Ce ai reușit tu ca miliardar în situația asta :
– nimeni din cei care lucrează nu se mai poate îmbogăți deci nu poate să se apropie de tine, ca e taxat la cer. Nimeni nu mai intră în clubul bogaților, ever.
– banii nu îi dai tu ci îi dau ăia din clasa medie, tu nu ai nici o treaba ești la fel de bogat ca înainte.
Și uite așa te asiguri ca ai o clasă de nobili de neatins și o clasă de iobagi “egali”.”, transmite Andrei Caramitru.
Analistul economic arată că în Suedia sunt mai mulți miliardari pe cap de locuitor decât în SUA, dar și că în Germania nu mai apare niciun nou miliardar de decenii, tocmai prin metoda de mai sus. Mai mult, Caramitru susține că idealul este capitalismul liber, pentru că permite și oamenilor simpli să ajungă miliardari.
„PS: în Suedia sunt mai mulți miliardari pe cap de locuitor decât în sua de exemplu. În germania nivelul de inegalitate pe averi e imens. Și nu mai apare nici un nou miliardar de decenii. Explicația e cea mai de sus. Doar ca nu se știe, e ascuns.
Pss: idealul este capitalismul liber pentru ca permite și oamenilor “simpli”, iobagi, să ajungă sus. Socialismul și social-democrația tocmai asta blochează, în interesul nobililor neo-feudali.”, mai precizează Andrei Caramitru.
![]()
DIVERSE
Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Mesajele pe care le poți transmite persoanelor care își serbează onomastica
Publicat
acum 38 de minutein
7 noiembrie 2025

Mâine, 8 noiembrie 2025, are loc sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri. În această zi, milioane de români își sărbătoresc ziua de nume, bucurându-se de momente fericite alături de persoanele dragi. Dacă știi pe cineva care poartă numele Sf. Arhangheli Miail și Gavril, descoperă în rândurile de mai jos cele mai frumoase urări și felicitări.
De-a lungul timpului, au apărut tot felul de derivate pornind de la numele Sfinților Arhangheli, iar mâine se urează „La mulți ani” tuturor celor care poartă numele de Mihai, Mihail, Mihaela, Mihuț, Michi, Mihăiță, Mișu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Mihaiu, Miki, Michaela, Michelle. Totodată, de la Gavril au derivat numele de Gavrila, Gabriel, Gabriela, Gabi, Găbița sau Gavrea.
Cele mai frumoase mesaje de Sfinții Mhail și Gavril
-Fie ca din această zi Sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate şi un sincer La mulţi ani!
-Îngerul Gavril, înger al Bunei Vestiri, să îţi călăuzească paşii Gabriel/Gabriela şi să ai parte de o zi la fel de frumoasă ca tine. La mulţi ani!
-Arhanghelul Mihail, înger al adevărului şi al dreptăţii, să-ţi stea alături mereu, la bine şi la greu, să-ţi lumineze calea şi să-ţi arate destinul. La mulţi ani Mihai/Mihaela
-Azi fiind o mare sărbătoare, Sfinții Mihail și Gavriil și ziua numelui tău, primește din partea mea multe urări de bine, fericire, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor.
-Îngerul Mihail să îţi călăuzească paşii, să îţi aducă bucurie în suflet şi să fie întotdeauna cu tine! La mulţi ani!
-La mulți ani, de Sfinții Mihail și Gavril! Să ai parte de multă sănătate, bucurii, împliniri și să te bucuri de această zi frumoasă mereu!
-La mulţi ani! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă! La mulți ani, fericire, împacare sufletească, flori, iubire, sănătatea te palească, prietenii să nu te uite și să ai bucurii multe!
-În această zi specială a ta, sfântul care te ocroteşte să continue să-și revărseze dragostea asupra ta oriunde ai merge și în toate domeniile vieții tale! La multi ani!
-Dragul meu, de ziua ta de nume, îți doresc ca sfinţii arhangheli să te ocrotească și să te călăuzească pe calea cea bună. La mulți ani binecuvântați!
-La mulți ani! Fie ca această zi să-ți aducă bucurie și har divin, iar sfinţii arhangheli să vegheze mereu asupra ta. Fiecare clipă să-ți fie binecuvântată!
-Mihai, fie ca această zi sfântă să-ți aducă haruri divine și bucurii nenumărate. Să simți mereu prezența iubitoare a Sfinţilor Mihail şi Gavril în viața ta. La mulți ani!
-La mulți ani! Fie ca binecuvântările sfinţilor arhangheli să te însoţească mereu și să-ți aducă fericire, sănătate și împlinire spirituală!
-De ziua ta de nume, mă rog ca sfinţii arhangheli să-ți aducă pace și lumină în suflet. Fie ca binecuvântările lor să te protejeze și să te călăuzească. La mulți ani!
![]()
DIVERSE
Cum vor petrece sărbătorile de iarnă Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Perioada grea nu s-a încheiat. O să fie împărțită vacanța”
Publicat
acum 51 de minutein
7 noiembrie 2025

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au luptat trei ani pentru custodia celor două fetițe, Raisa și Carolina. La final, judecătorii i-au dat câștig de cauză artistei, însă relațiile dintre ea și fostul soț rămân în continuare tensionate.
Alina Sorescu: „Comunicarea mea cu fostul soț este minimă”
De Sărbători, solista de abia așteaptă să petreacă timp prețios cu cele două fiice ale ei, vacanțele fiind împărțite în mod echitabil între ea și fostul soț. „O să fie o vacanță împărțită că așa este în situațiile acestea. Practic, vacanța de iarnă a fetițelor e împărțită în două. Eu și fetele vom fi împreună de Revelion„, a spus Alina Sorescu, pentru Click.ro.
Cântăreața susține că Alexandru Ciucu a vrut să schimbe programul fetelor, declarând că are un venit foarte mic doar pentru a plăti o pensie alimentară modică.
„Încerc să fiu bine, nu înseamnă că perioada grea s-a încheiat. A fost și este în continuare multă suferință pentru mine și pentru fete, lucrurile astea nu se pot șterge cu buretele. Încerc totuși să fiu bine pentru fete, datorită lor, datorită muncii mele și datorită oamenilor care mă susțin.
Situația este în continuare grea! Lucrurile nu s-au liniștit. Urmăm ultima hotărâre judecătorească conform căreia fetițele petrec cu tatăl lor o săptămână într-o lună și două week-end-uri. Încerc să fiu acolo lângă fete, să fiu alături de ele, în permanență să le susțin din toate punctele de vedere.
Dialogul cu fostul soț este strict în ce privește momentul în care fetele merg la el. Comunicarea noastră este minimă. Nu avem o comunicare mai mult de atât și nici nu poate fi cazul de mai mult”, a mai spus Alina Sorescu.
![]()
DIVERSE
Ce reprezintă cifrele de pe butonul frigiderului. Cum funcționează, de fapt, reglajul de temperatură
Publicat
acum 52 de minutein
7 noiembrie 2025

Foarte mulți români consideră că butonul de reglare din interiorul frigiderului setează direct temperatura aparatului. Totuși, în realitate, el nu controlează temperatura în mod direct, ci durata de funcționare a compresorului, componentă responsabilă de răcirea aerului din interior.
Ce reprezintă cifrele de pe butonul frigiderului
Un utilizator de pe TikTok, sub numele @t.lifehackeng, a explicat cum funcționează mecanismul de răcire a frigiderului și a dezvăluit modul în care trebuie folosit butonul.
„Butonul cu numere de la 1 la 5 nu modifică temperatura, ci reglează cât timp lucrează compresorul. La nivelul 1, compresorul funcționează mai puțin, deci frigiderul răcește mai slab și consumă mai puțină energie.
Citește și : Omleta cu care Andra Măruță se răsfață la micul dejun. Ingredientul secret care te duce cu gândul la copilărie
La nivelul 5, compresorul lucrează aproape continuu, asigurând o răcire mai intensă, dar și un consum mai mare de curent electric.”, a precizat acesta.
@t.lifehackeng Refrigerator working better now. My friend from the USA told me this trick #LifeHack #refrigerator #usa ♬ original sound – T.Lifehack Eng
Reglajul acestui buton trebuie adaptat în funcție de sezon și de cantitatea de alimente depozitate, astfel:
- Vara, când temperatura ambientală este mai ridicată, sunt recomandate setările 4-5, pentru a menține o răcire eficientă.
- În sezonul rece, de obicei, nivelurile 2-3 sunt suficiente.
- Dacă frigiderul este foarte plin, poate fi necesară creșterea nivelului, pentru a asigura o răcire uniformă a tuturor alimentelor.
„Butonul nu face frigiderul mai rece sau mai cald, ci doar decide cât timp compresorul funcționează. Când aparatul este liniștit, compresorul nu lucrează. Când se aud zgomote, înseamnă că frigiderul răcește”, explică tiktokerul.
Pentru verificarea temperaturii reale din interior, puteți folosi un termometru. Specialiștii au demonstrat că temperatura optimă pentru conservarea alimentelor se situează între +2°C și +8°C.
Citește și : Care este cea mai bună pâine. Ajută la digestie și oferă energie pe tot parcursul zilei
O utilizare corectă a butonului de reglare contribuie nu doar la păstrarea alimentelor în siguranță, ci și la reducerea consumului de energie. De asemenea, citirea instrucțiunilor aparatului și ajustarea setărilor în funcție de sezon pot prelungi durata de viață a frigiderului.
Cât de frecvent trebuie să dezgheți frigiderul
![]()

Topul celor mai mari pensii din România. Cine încasează lunar 100.000 de lei

CCR a publicat motivarea deciziei de neconstituționalitate privind reforma pensiilor magistraților

Andrei Caramitru consideră că săracii sunt învrăjbiți împotriva celor mai înstăriți decât ei pentru ca miliardarii să câștige: „Pe miliardar nu îl văd pe stradă, nu îl cunosc”

Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Mesajele pe care le poți transmite persoanelor care își serbează onomastica

Cum vor petrece sărbătorile de iarnă Alina Sorescu și Alexandru Ciucu: „Perioada grea nu s-a încheiat. O să fie împărțită vacanța”

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE

Elevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis

Schimb de gardă la Jandarmeria Argeș: Colonelul Răzvan Vâlcu preia comanda de la colonelul Cezar Toma

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Caz revoltător în Argeș. Un pensionar a cheltuit peste o mie de lei pentru adeverințe, dar pensia i-a crescut doar cu 80 de lei

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Apare nou OMD în Argeș, RÂNJETUL CARPAȚILOR – Axat pe promovarea turismului și monitorizarea autorităților
Peisajul turistic argeșean- aflat în mare suferință, se pregătește să întâmpine un nou organism menit să redefinească strategiile de promovare....
Curtea de Argeș

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
Comunitatea din Corbi marchează un moment asteptat in zadar pe perioada domniei familiei Baciu: la împlinirea unui an de mandat,...

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”
Jurnalistul Iulian Uță a lansat un atac dur la adresa conducerii Consiliului Județean Argeș, în cadrul emisiunii „Chestiuni Arzatoare” de...

EA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,...

VIDEO | Percheziții de amploare la un liceu din Pitești și două firme din Argeș: 6 mandate de percheziție au fost puse în aplicare
Sunt percheziții, marți, la Liceul Ecologic din Pitești, după ce nu s-ar fi respectat prevederile legale și s-ar fi schimbat destinația unei...
Mioveni

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...

ALERTĂ LA MIOVENI: SCURGERI DE GAZE SEMNALATE LA UN BLOC. INTERVENȚIE DE AMPLOARE A POMPIERILOR ȘI ECHIPELOR DISTRIGAZ
O mobilizare de forțe are loc în această după amiază în orașul Mioveni, ca urmare a semnalării unui miros puternic...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniATENȚIE! Miercuri, deversări controlate din Lacul Vidraru. Hidroelectrica avertizează locuitorii de pe Valea Argeșului
ACTUALacum 3 zileEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
DIVERSEacum o săptămânăEXCLUSIV Directoarea de la Spitalul Județean Buzău, găsită băută și drogată la volan. Detalii uluitoare ies la iveală despre Ștefania Szabo
ACTUALacum 2 săptămâniALERTĂ MAJORĂ la Călinești: Apa din rețeaua publică NU este potabilă! Suspiciuni de contaminare cu Arsenic
ACTUALacum o săptămânăVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 6 zileElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
DIVERSEacum 2 săptămâniPreviziuni rune săptămâna 27 octombrie – 2 noiembrie 2025. Gebo vine cu un cadou neaşteptat pentru Taur, Wunjo aduce bucurie imensă pentru Capricorn
ACTUALacum o săptămânăAccident grav la Băiculești – O victimă dusa la spital












