Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Coaliția sare în aer: Liberalii îl acuză pe premierul Ciolacu de mușamalizarea scandalului morților suspecte de la Spitalul Sf.Pantelimon

Publicat

in

Purtătorul de cuvânt al PNL, fostul ministru Ionuț Stroe, l-a acuzat vineri, pe premierul Marcel Ciolacu, că încearcă să distragă atenția publică de la cazul doctorițelor acuzate că au omorât cu intenție un pacient de la Spitalul Sf. Pantelimon și că este inacceptabil „ modul perfid în care se încearcă a se acoperi” situația cercetată de procurori.

  • „Cel mai grav ,,MALSPRASI” al PSD este faptul că Marcel Ciolacu îl ține în brațe pe ministrul Rafila. Țara e zguduită de tragedia de la Spitalul Sf. Pantelimon și Marcel Ciolacu încearcă să distragă atenția publică. Domnul Ciolacu se preface că nu vede faptul că în mandatul său, din nefericire, mor oameni în spitale, cu acuzații cutremurătoare din partea procurorilor. Este inacceptabil modul perfid în care se încearcă a se acoperi acest scandal sau a se susține oameni politici care în momentul de față vor chiar să își facă loc pe listele PSD. Acestea sunt lucrurile pe care ar trebui să se concentreze premierul când țara arde, nu cartea lui Nicolae Ciucă. Cred că Marcel Ciolacu ar trebui să învețe din experiența altor foști premieri și președinți PSD, care au fost penalizați la vremea lor de români tocmai pentru această aroganță și agresivitate excesivă, mai ales în momente în care și-au pregătit candidatura pentru prezidențiale.

Fost ministru PNL: Nu e loc de pesedisme!

Fostul ministru PNL al Energiei, europarlamentarul Virgil Popescu, i-a transmis lui Ciolacu pe Facebook că românii s-au săturat de „politică de barbut”.

„Responsabilitatea se clădește prin acțiuni concrete, nu prin atacuri gratuite. Premierul Ciolacu ar trebui să își dea seama că gravitatea cazului de la spitalul Pantelimon cere măsuri imediate, nu tergiversări sau jocuri politicianiste. Criza internă și contextul geopolitic din vecinătate și internațional nu lasă loc de “pesedisme”! Asumare! Măsuri concrete! Decizii! Asta cerem de la premierul țării! Domnule Ciolacu, românii s-au săturat de “politică de barbut”!”, a scris Virgil Popescu.

17 morți suspecte

Două doctorițe ATI de la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon din București au fost reținute, miercuri, pentru acuzaţia de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani care a intrat în stop cardio-respirator, după ce i s-ar fi redus brusc doza de noradrenalină, substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

“La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. şi P.M., având calitatea de medici specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. Astfel, inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei)”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

“În baza mijloacelor de probă administrate, procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt. Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun procurorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, ora 13,17, cele două doctoriţe, “profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Loading

NATIONAL

VIDEO Nicolae Ciucă dezvăluie pasaje din carte: A fost absolut colosal! Am plâns când am auzit

Publicat

in

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care îşi prezintă, duminică, volumul ”În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, a povestit că a fost foarte mult inspirat de străbunica sa, Anastasia, iar prima sa nepoţică poartă numele acesteia. Ciucă explică că, deşi îşi dorea ca micuţa să poarte numele străbunicii sale, nu a intervenit. ”A fost absolut colosal (…) Când a zis Anastasia, am plâns”, afirmă Ciucă.

”Am scris şi în carte, dar vreau să vă povestesc. A fost absolut colosal. Pe străbunica, pe care am admirat-o, aşa cum aţi remarcat, o chema Anastasia. Când a fost aproape să vină pe lume prima nepoată, vorbeam cu soţia – că nu aveam curaj să le zic la copii. Am zis să nu interferăm, să ne băgăm noi în seamnă cum să-i pună numele la copil. Au venit într-o după-amiază la noi şi au zis: «Am găsit numele la fată». «Care, mă tată?» Era alegerea lor. Când a zis Anastasia şi Maria, am plâns, mi-au dat lacrimile. Nu mi-a venit să cred, că nu le-am zis în viaţa mea”, a afirmat, duminică, Nicolae Ciucă, în cadrul emisiunii.

Nicolae Ciucă: Străbunica m-a inspirat foarte mult

Liderul PNL a adăugat că ”nu e nimic întâmplător, nu e nimic întâmplător pe lumea asta”.

”Mi-a plăcut. Străbunica m-a inspirat foarte mult. A avut vie. Aproape un hectar de vie, pe vremea lui Ceauşescu. Nu a trecut la Colectiv. S-a opus efectiv”, a mai povestit Nicolae Ciucă.

Acesta a explicat că, la colectivizare, din gospodărie a fost confiscat chiar tot, a rămas carul, dar au fost luaţi boii.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Corupție ca în filme: Polițist acuzat că ajuta un deținut să evadeze cu promisiunea că va primi o casă pentru asta

Publicat

in

Acuzații grave de corupție împotriva unui polițist român. Acesta este cercetat după ce ar fi primit sume mari de bani de la un deținut, în schimbul cărora a introdus ilegal în centrul de detenție un telefon mobil, un cablu de date, un lacăt și o pânză de bomfaier. În plus, ar fi negociat o evadare pentru un apartament.

Polițiștii și procurorii DIICOT Cluj anunță că au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de luare de mită, dare de mită și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada mai –septembrie 2024, una dintre persoane, aflate într-un centru de detenție, i-ar fi dat polițistului, prin intermediul unei alte persoane cercetate (pe parcursul a trei întâlniri) 1.500 de euro, 5.000 de lei și 2.000 de lei, în schimbul cărora acesta din urmă i-ar fi remis un telefon mobil cu cablu de date, un lacăt și o pânză de bomfaier cu care intenționa să creeze un spațiu în care să ascundă telefonul mobil.

În același interval de timp, persoana aflată în stare de arest preventiv i-ar fi promis agentului de poliție contravaloarea unui apartament, pentru a-l ajuta să evadeze.

În sarcina a două persoane (aflate sub măsura arestului preventiv) s-a reținut că în perioada 2023 – mai 2024 ar fi procurat, transportat, depozitat, manipulat și distribuit droguri.

Polițistul, plătit regește de deținut

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Procurorii DIICOT Cluj au reținut polițistul și deținutul, pentru luare de mită, dare de mită și introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă, de către personalul centrelor de reținere și arestare preventivă.

De asemenea, în aceeași cauză sunt continuate cercetările legate de alte două persoane (aflate în stare de arest preventiv într-o altă cauză) pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, dare de mită, instigare la introducerea de telefoane mobile în mod ilicit într-un centru de reținere și arestare preventivă și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.

Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a trei dintre persoane și măsura arestului la domiciliu față de o altă persoană, pentru 30 de zile.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

IGPR: Cinci persoane urmărite internaţional, aduse în ţară de poliţişti

Publicat

in

Cinci persoane pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate au fost aduse în ţară de poliţişti şi au fost încarcerate.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis, duminică, AGERPRES, joi a fost adus în ţară din Marea Britanie un bărbat de 41 de ani, din Dâmboviţa, urmărit internaţional pentru trafic de persoane. Acesta avea emis pe numele său, de Tribunalul Dâmboviţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de şase ani şi şase luni.

De asemenea, la aceeaşi dată, un bărbat de 45 de ani, din Brăila, a fost escortat din Olanda, fiind urmărit internaţional pentru trafic de droguri. Tribunalul Brăila a emis pe numele acestuia un mandat de executare a trei ani şi şase luni de detenţie.

Tot joi, un bărbat de 35 de ani, din Bistriţa-Năsăud, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere, a fost escortat din Olanda, având emis de Judecătoria Bistriţa un mandat de executare a un an şi nouă luni de închisoare.

Vineri a fost adusă în ţară din Marea Britanie o persoană urmărită internaţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceasta avea emis pe numele său de Tribunalul Galaţi un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi nouă luni.

De asemenea, la aceeaşi dată, un bărbat de 32 de ani, din Iaşi, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internaţional pentru distrugere. Judecătoria Iaşi a emis pe numele acestuia un mandat de executare a trei ani de detenţie.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Situația degenerează în Venezuela: Opozantul lui Maduro a fost nevoit să fugă din țară și cere azil politic

Publicat

in

Candidatul opoziției, Edmundo Gonzalez Urrutia, a părăsit Venezuela, cerând azil politic în Spania, din cauza realegerii președintelui Nicolas Maduro, informează News.ro.

Guvernul venezuelean a declarat sâmbătă că Edmundo Gonzalez Urrutia, candidatul opoziției care contestase realegerea președintelui Nicolas Maduro, a părăsit țara și a solicitat azil politic în Spania, informează AFP.

Vicepreședintele Venezuelei a declarat pe rețelele de socializare că Gonzalez Urrutia s-a refugiat voluntar la ambasada Spaniei din Caracas, unde a solicitat azil politic. Avocatul lui Gonzalez Urrutia a confirmat pentru AFP că acesta a ajuns deja în Spania.

Criză politică de proporții în Venezuela

Realegerea președintelui Maduro, anunțată pe 28 iulie, a declanșat o criză politică de proporții în Venezuela, opoziția susținând că Gonzalez Urrutia câștigase, de fapt, alegerile.

Mai multe state, inclusiv SUA, Uniunea Europeană și țări din America Latină, au refuzat să recunoască victoria lui Maduro, în absența dovezilor clare privind voturile.

Înainte de a părăsi țara, Gonzalez Urrutia s-a ascuns timp de o lună, de teama celor trei citații ale procurorilor venezueleni, care au emis un mandat de arestare pe numele său. El a declarat că dacă s-ar fi prezentat la audieri, risca să fie închis.

Violențele post-electorale din Venezuela au dus la 27 de morți și 192 de răniți, iar aproximativ 2.400 de persoane au fost arestate.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Nicolae Ciucă, despre misiunile din străinătate: „Am făcut ce se cuvenea să facem”. Rețeta pentru „borșul afgan”. Liberalul și-a postat cartea pe site-ul său

Publicat

in

Președintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, referindu-se misiunile pe care le-a condus ca ofițer pe teatrele de operațiuni din Irak și Afganistan că el și militarii din subordinea sa au făcut „ce se cuvenea” să facă. Afirmația este un răspuns la investigația Recorder privind rolul generalului Ciucă în bătălia de la Nassiriya.

„I-am rugat să lase armata română în pace, n-au decât să dea în mine. Am făcut ce se cuvenea să facem. A fost prima dată când armata română a tras cu muniție reală în afara teritoriului național, după al doilea război mondial”, a spus Ciucă, în cadrul emisiunii lui Mircea Dinescu „Poezie și delicatețuri” de la Prima TV.

„Suntem generația din armată care a tânjit după NATO”

„Armata română a dat dovadă că, cu o tehnică precară și dotare neadecvată, poate să-și îndeplinească misiunile”, a adăugat actualul președinte al PNL.

El s-a referit și la contextul în care militari români au ajuns să lupte în străinătate. „Nimeni nu-și dorește pacea mai mult ca un militar. Știți cât e de greu să te duci acasă la o familie și să-i spui că s-a prăpădit? Noi suntem generația din armată care am tânjit după NATO. Toate misiunile au fost făcute cu suflet pentru noi ne-am dorit să ajungem și noi acolo pentru că doar așa puteam ajunge la niște standarde”, a spus liberalul.

Referindu-se la războiul ruso-ucrainean, Ciucă a afirmat că nu este doar un conflict militar, ci și unul ideologic în care „s-a depășit limita diplomatică și s-a ajuns la ambiția imperialistă.”

„Ca orice război, și acesta va avea un sfârșit, însă consecințele acestui sfârșit de război nu poate nimeni să le evalueze”, crede președintele PNL. La un comentariu al lui Mircea Dinescu legat de bărbații ucraineni care au fugit din țară pentru a se ascunde din calea războiului, Ciucă a spus: „Trebuiau să-și apere țara.”

Ciucă, un împătimit al gătitului

Fiind invitat la o emisiune cu specific culinar și, totodată, un împătimit al gătitului, Nicolae Ciucă a prezentat și rețeta pentru ciorba pe care a trebuit să o improvizeze în timpul misiunii din Afganistan.

„Timp de șapte luni am avut o singură masă caldă, seara. Ni se făcuse dor de ciorbă și atunci aveam pachete vegetariene, cu carne de pui și vită. Am găsit și niște varză roșie pe care am tocat-o, i-am pus puțin oțet și a ieșit un borș afgan”, a povestit Ciucă.

În timpul emisiunii, Nicolae Ciucă a gătit un fel de mâncare specific oltenesc, saramura de pui. În timp ce gătea, a spus și care este modalitatea cea mai bună de gătit plătica de Dunăre.

„Pescarii pe malul Dunării, când prind plătica mare, o despică pe spate, nu pe burtă. Se dă în două, se spală și, cu solzi cu tot, se pune pe grătar. Mămăliga, mai vârtoasă. Mustul care se lasă la burta peștelui este colosal”, a spus Ciucă.

Cartea lui Ciucă, disponibilă online

Președintele PNL Nicolae Ciucă a anunțat, într-o postare pe Facebook, că va prezenta varianta tipărită a cărții sale „În slujba țării”, în cadrul emisiunii poetului Mircea Dinescu, „Poezie și delicatețuri”, difuzată duminică, la ora 14.00, la Prima TV.

Imediat după difuzarea emisiunii, Nicolae Ciucă a anunțat pe contul său de Facebook că volumul „În slujba țării” este disponibilă online sau pentru descărcare pe site-ul său www.nicolaeciuca.ro.

„Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă aşteaptă o discuţie caldă şi deschisă – în special despre prima jumătate a cărţii, în ale cărei pagini vorbesc despre experienţa mea de viaţă. Atât personale, cât şi profesionale, acele momente şi trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile şi m-au învăţat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi ţara cu devotament, onoare şi credinţă. Ne vedem mâine, de la 14:00, pe Prima TV. O să mă vedeţi cum sunt eu, omul, în judeţul meu natal, la mine acasă”, a transmis Ciucă, înainte de difuzarea emisiunii.

Până acum, Ciucă a mai venit cu cartea sa de memorii la o emisiune la Gândul, însă era doar manuscrisul cărții care încă nu fusese trimisă la tipar.

La începutul lui august, site-ul de investigații Snoop.ro a dezvăluit că Nicolae Ciucă și-a promovat cartea pentru 2 milioane de euro, sumă ce va putea ajunge la 4 milioane de euro, prin panouri amplasate în toată țara.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Fals poliţist român, arestat preventiv de cei adevărați, după ce a sechestrat trei persoane într-o mașină-fantomă

Publicat

in

Un bărbat a fost arestat preventiv de către Judecătoria Alba Iulia pentru comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv aceea de uzurparea de calităţi oficiale, după ce s-a legitimat în faţa unor persoane ca fiind poliţist, cerându-le acestora să urce într-o maşină cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba transmis, duminică, AGERPRES, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galda de Jos au reţinut un bărbat de 37 de ani, din municipiul Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, furt, uzurparea de calităţi oficiale şi lipsire de libertate în mod ilegal.

“Din cercetări a rezultat că, în seara zilei de 3 septembrie, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, bărbatul ar fi condus un autoturism neînmatriculat, pe care ar fi aplicat plăcuţele de înmatriculare atribuite unui alt autoturism, până în comuna Ighiu, judeţul Alba. Acolo, s-ar fi legitimat în faţa a două persoane ca fiind poliţist şi le-ar fi cerut să urce în autoturism pentru a fi conduse la sediul poliţiei, iar uneia dintre persoane i-ar fi cerut telefonul mobil, fără ca ulterior să-l mai restituie”, se menţionează în comunicat.

Fals poliţist român, arestat de cei adevărați

În vederea documentării activităţii infracţionale a bărbatului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, locuinţa acestuia a fost percheziţionată.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, iar ulterior în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv.

“Cercetările sunt continuate, pentru a fi stabilite toate împrejurările în care ar fi fost săvârşite aceste fapte”, precizează IPJ Alba.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend