NATIONAL
CNAS are probleme cu implementarea a două proiecte IT de aproape 58 de milioane de euro / Soluția propusă: Atragerea STS ca partener – Memorandum în Guvern
Publicat
acum 3 aniin
De
adminCasa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) întâmpină probleme în derularea și finalizarea a două proiecte IT, finanțate cu fonduri UE, care au împreună o valoare estimată la circa 282 milioane de lei (cc. 58 milioane de euro), se arată într-un Memorandum aflat miercuri pe agenda Guvernului. Principalele probleme ar fi găzduirea echipamentelor achiziționate și lipsa de specialiști IT care să susțină implementarea acestora, iar soluția propusă este atragerea STS ca partener.
Care sunt cele două proiecte IT cu care CNAS ar avea probleme de implementare
În Memorandumul inițiat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și de vicepreședintele CNAS, Adela Cojan, se spune că pentru dezvoltarea unor componente ale Platformei Informatice de Asigurări de Sănătate (PIAS), CNAS a demarat procedurile pentru accesarea de fonduri UE din Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 pentru două proiecte IT:
- a) “Sistem informatic pentru conectarea la DES (n.a Dosarul Electronic de Sănătate) a furnizorilor de servicii paraclinice, clinice, medicină fizică și de reabilitare, îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu, medicină dentară, dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive și consultații de urgență la domiciliu și activități de transport sanitar neasistat – eDES” (Valoarea estimată a proiectului este de 115.148.781 lei cu TVA);
- b) “Sistem informatic pentru Gestionarea Modernă a Accesului la servicii Medicale, Acte, recomandări și Tehnologii – SIGMA SMART” (Valoarea estimată a proiectului este de 166.844.006 lei cu TVA).
Principalele probleme pe care le are CNAS: Găzduirea echipamentelor achiziționate și lipsa de specialiști IT
În funcție de stadiul implementării proiectelor, acestea pot beneficia de finanțare din fondurile structurale și de investiții aferente exercițiului financiar 2021-2027, dar lucrurile nu merg chiar bine, potrivit Memorandumului.
- “În data de 10.09.2020 a avut loc o întâlnire comună între reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene – Autorității pentru Digitalizarea României – Serviciului de Telecomunicații Speciale – Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cadrul căreia s-a menționat că problemele majore întâmpinate de către CNAS în vederea derulării și finalizării celor două proiecte sunt găzduirea echipamentelor achiziționate și lipsa de specialiști experți în hardware și software care să susțină implementarea acestora.
- Soluția identificată pentru depășirea acestor probleme a fost încheierea de acorduri de parteneriat între CNAS, ADR și STS, care să aibă ca obiectiv comun realizarea celor două proiecte.
- În ceea ce privește găzduirea echipamentelor, s-a considerat oportun ca acestea să fie plasate în centrele de date din spațiile STS.”, se arată în Memorandum.
Infrastructura hardware a PIAS este găzduită încă din 2010 într-un centru de date al STS / Datele medicale ale 18 milioane de români sunt gestionate prin PIAS
În document se precizează faptul că “infrastructura hardware care deservește în prezent funcționarea PIAS, pentru considerente legate de spațiul insuficient din centrul de date propriu, de cerințele de securitate, precaritatea condițiilor de mediu controlat și alimentare cu energia electrică, este găzduită începând cu anul 2010 în centrul de date specializat al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care potrivit HG nr. 459/2004 asigură și serviciile de telecomunicații necesare sistemului informatic unic integrat al CNAS.
Prin intermediul PIAS se gestionează date referitoare la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pentru un număr de peste 18 milioane de persoane beneficiare, un număr de peste 75.000 de utilizatori reprezentând furnizori de servicii medicale și medicamente, peste 800.000 de servicii raportate și validate zilnic, din care aproximativ 200.000 sunt prescripții medicale, datele fiind structurate în peste 420.000 tabele.”
Două soluții identificate pentru derularea celor două proiecte IT: De ce atragerea STS ar fi soluția cea mai fezabilă și eficientă
În document se spune că pentru derularea celor două proiecte au fost identificate două soluții:
Soluția 1: Proiectele vor fi implementate în parteneriat de către CNAS, ADR și STS
Motivul: pentru minimalizarea riscurilor și pentru o implementare eficientă, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere tehnologic și luând în considerare potențialele riscuri de securitate.
Activităţile de achiziție a infrastructurilor hardware şi de virtualizare (infrastructurile hardware şi platformele software de virtualizare, inclusiv asigurarea securității cibernetice a acestora – infrastructuri hardware aferente noilor sisteme informatice) să fie realizate de către STS, acesta devenind ulterior proprietarul infrastructurilor hardware şi de virtualizare, care vor fi integrate pe platforma comună de virtualizare administrată de către STS și care vor fi utilizate exclusiv pentru realizarea obiectivelor generale și a obiectivelor specifice ale celor două proiectelor, STS asigurând cu resurse proprii funcționarea, administrarea și mentenanța infrastructurilor hardware de virtualizare pe întreaga perioadă a utilizării de către CNAS a acestor sisteme informatice.
În cadrul acestei soluții, CNAS, cu spijinul ADR, achiziționează software și licențe, servicii de dezvoltare și aplicații, va fi proprietarul bazelor de date şi conţinutului acestora, a codurilor sursă aferente aplicațiilor dezvoltate, a informațiilor rezultate din utilizarea sistemelor informatice, va deține dreptul exclusiv de acces și administrare la acestea, precum și credențiale cu drepturi de vizualizare la nivelul întregilor infrastructuri hardware, software și de rețea aferente celor două sisteme informatice, SIGMA SMART şi eDES, accesate din reţeaua STS, prin terminalele autorizate, cu respectarea procedurilor specifice, în prezenţa unui reprezentant STS, în scopul îndeplinirii indicatorilor proiectelor.
Avantajele soluției cu STS:
- – Proiectele vor putea fi depuse spre finanțare și implementate într-un interval de timp care poate permite realizarea proiectelor (aproximativ 26 de luni), fiind eligibile pentru finanțarea prin Programul Operațional Competitivitate sau alte surse din fonduri structurale și de investiții din perioada de programare 2021-2027.
- – Este eliminat riscul reprezentat de lipsa personalului (la nivelul CNAS) specializat atât pentru definirea specificațiilor tehnice, care vor sta la baza achizițiilor de infrastructuri hardware, cât și pentru monitorizarea, diagnosticarea, intervenția, confirmarea incidentelor de natură hardware apărute în viitor.
- – Administrarea și mentenanța infrastructurilor hardware nu mai afectează FNUASS, fiind asigurate cu resurse proprii de către STS
- – Proiectele sunt scrise astfel încât soluțiile vor putea migra către Cloud-ul Guvernamental sau un Cloud hibrid, potrivit cerinței ghidului solicitantului.
- – Centrele de date STS în care vor fi găzduite infrastructurile hardware și de securitate cibernetică vor asigura condițiile de securitate, fiabilitate și funcționalitate necesare sistemelor.
- – Cheltuielile de operare estimate conform studiului de fezabilitate pentru o perioadă de 10 ani, pe care CNAS va trebui să le suporte, sunt de 9.196.067 lei pentru SIGMASMART și tot de 9.196.067 lei pentru eDES, astfel cum sunt detaliate în Anexele 1 și 2, semnificativ mai mici decât cheltuielile pe care le presupune implementarea Soluției II.
Dezavantajele soluției cu STS:
- – Sistemele informatice dezvoltate nu vor fi integral în proprietatea CNAS, astfel cum sunt în prezent sistemele componente ale PIAS, pentru care infrastructura hardware și componenta software se află în proprietatea și patrimoniul CNAS.
Soluția 2: Achiziția infrastructurilor hardware și de virtualizare (infrastructurile hardware şi platformele software de virtualizare, inclusiv asigurarea securității cibernetice a acestora – infrastructuri aferente noilor sisteme informatice) să fie realizată de către CNAS în parteneriat cu ADR
CNAS și ADR (Autoritatea pentru Digitalizarea României) vor derula, fără sprijinul STS proiectele menţionate, iar CNAS va deține în proprietate sistemele informatice în totalitatea lor, fiind necesară însă asigurarea mentenanței infrastructurilor pe întreaga perioadă a utilizării acestor sisteme informatice.
Avantajele acestei soluții:
- – Sistemele informatice dezvoltate vor fi parte componentă a PIAS, atât infrastructurile hardware cât și componentele software vor fi în proprietatea și patrimoniul CNAS.
- – Oferă predictibilitate și control pentru CNAS.
Dezavantajele acestei soluții:
- – Proiectele vor fi actualizate și redepuse spre avizare de către CTE, diminuându-se perioada de implementare estimată în prezent la 27 de luni, existând riscul ca proiectele să nu poată fi implementate.
- – CNAS nu dispune de un spațiu cu destinația Centru de date specializat pentru asigurarea cerințelor de operaționalizare și securitate ale infrastructurilor, fiind necesară identificarea unor locații adecvate pentru găzduirea acestora și suportarea cheltuielilor aferente.
- – CNAS va trebui să angajeze personal specializat atât pentru definirea specificațiilor tehnice, care vor sta la baza achizițiilor de infrastructuri hardware, cât și pentru monitorizarea, diagnosticarea, intervenția, confirmarea incidentelor de natură hardware apărute după perioada de sustenabilitate a proiectelor.
- – Administrarea și mentenanța sistemelor vor fi suportate din FNUASS.
- – Cheltuielile de operare estimate conform studiului de fezabilitate pentru o perioadă de 10 ani, pe care CNAS va trebui să le suporte, sunt de 132.109.117 lei pentru SIGMASMART și de 90.547.749 lei pentru eDES, astfel cum sunt detaliate în Anexele 1 și 2, semnificativ mai mari decât cheltuielile pe care le presupune implementarea Soluției I.
În concluzie, soluția fezabilă și eficientă identificată este implementarea în parteneriat cu STS a celor două proiecte (Soluția 1).
Poate vrei sa citesti
Romașcanu acuză un delir verbal al lui Ciucă: ‘A decis să se retragă de la guvernare rămânând la guvernare’
Motociclist ajuns la spital, după ce o mașină ‘a năvălit’ peste el
De ce l-ar arunca Ciolacu ‘la rechini’ pe Mihai Tudose și ce calități ar împrumuta de la Klaus Iohannis
Ce asigurători fac cei mai mulți bani din RCA și CASCO: Tot mai mulți români își asigură mașinile la firme supravegheate din Franța și Cipru
Accident aviatic în Franța: doi oameni au decedat
Sondaj în Republica Moldova. Furie la Moscova! Moldovenii care vor în UE, în creștere
NATIONAL
Cât costă anvelopele de iarnă și când trebuie montante: Ce taxă percep vulcanizările pentru manoperă
Publicat
acum 12 minutein
8 octombrie 2024De
adminPe măsură ce sezonul rece se apropie, șoferii din România trebuie să își schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă. Această schimbare nu este doar crucială pentru siguranța pe drum, ci și o obligație legală în condiții de zăpadă, gheață sau polei.
În 2024, pe fondul creșterii prețurilor și al schimbărilor economice, costurile pentru cauciucurile de iarnă și montarea acestora au suferit modificări. În acest articol, vom analiza cât te va costa să-ți echipezi mașina corespunzător și cum poți evita aglomerația de la service-uri.
Contrar opiniei generale, legislația din România nu stabilește o dată precisă pentru schimbarea anvelopelor. Conform Ordonanței de Guvern nr. 5/2011, actualizată în 2022, mașinile trebuie echipate cu cauciucuri de iarnă când condițiile meteorologice devin nefavorabile, adică în momentul în care drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Așadar, schimbarea anvelopelor depinde de vreme, nu de un calendar fix.
Specialiștii din domeniu recomandă totuși să efectuezi schimbarea din timp, pentru a evita riscurile legate de temperaturile scăzute. În general, când temperaturile medii scad sub 7 grade Celsius, cauciucurile de vară își pierd eficiența, iar anvelopele de iarnă devin esențiale pentru o aderență optimă.
Pentru a evita aglomerația, este sugerat să schimbi cauciucurile în intervalul 15-20 octombrie, în special în zonele de câmpie și orașe mari, cum ar fi București. În regiunile montane, unde vremea se schimbă rapid, începutul lunii octombrie poate fi momentul potrivit pentru această operațiune.
Costurile cauciucurilor de iarnă în 2024
Prețul anvelopelor de iarnă variază în funcție de dimensiuni, tipul vehiculului și brandul ales. În 2024, din cauza inflației și a creșterii prețurilor la materii prime, costul anvelopelor a crescut ușor comparativ cu anii anteriori. De exemplu:
Pentru o mașină mică, cu anvelope de dimensiune 185/65/R15, prețul începe de la aproximativ 180 lei per bucată.
Pentru SUV-uri sau mașini mai mari, cu dimensiuni 215/55/R16, prețurile pot varia între 220 și 500 lei per anvelopă, în funcție de marcă și calitate.
Pentru vehicule de teren sau mașini mari, prețurile pot depăși 500 lei pe bucată, în funcție de specificațiile tehnice.
Se recomandă achiziționarea unor anvelope de calitate, chiar dacă prețul este mai ridicat, deoarece acestea oferă o aderență mai bună pe drumurile alunecoase și rezistă mai bine la uzură.
Costurile manoperei pentru schimbarea anvelopelor
În plus față de achiziția anvelopelor, trebuie să iei în considerare și costul montării acestora la un service autorizat. În 2024, prețul manoperei pentru un pachet complet, care include montarea, echilibrarea roților și alte ajustări, variază între 120 și 550 lei, în funcție de complexitatea serviciilor și tipul de autoturism.
Este important să planifici din timp vizita la service. Mulți șoferi așteaptă până în ultimele zile ale lunii noiembrie pentru a face această schimbare, ceea ce provoacă aglomerație și timpi de așteptare mari. Programându-te din timp, poți evita cozile și eventualele costuri suplimentare generate de urgențe.
Durata de viață a cauciucurilor de iarnă
Cauciucurile de iarnă au o durată de viață care depinde de utilizare și de condițiile de drum. O anvelopă nouă are o adâncime a profilului de aproximativ 8-9 mm. Pe măsură ce se uzează, adâncimea profilului scade, iar când ajunge la 3-4 mm, anvelopele își pierd eficiența, necesitând înlocuire pentru a evita riscurile pe drumurile alunecoase.
Dacă mașina nu este utilizată intens și șoferul parcurge în jur de 30.000 de km pe an, anvelopele de calitate pot rezista până la cinci ani. Totuși, dacă observi semne de îmbătrânire, cum ar fi crăpături sau deformări, acestea trebuie înlocuite mai devreme. În cazul în care parcurgi distanțe mari, de peste 50.000 de km pe an, anvelopele se vor uza mai repede, necesitând înlocuire după un singur sezon.
Sfaturi pentru a evita problemele în sezonul de iarnă
Pentru a te bucura de o experiență lipsită de stres în sezonul rece, este esențial să îți planifici din timp schimbarea cauciucurilor și să optezi pentru anvelope de calitate. Verifică anual starea cauciucurilor, inclusiv adâncimea profilului, și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă. Dacă plănuiești drumuri lungi, mai ales în zone montane, este indicat să faci schimbarea mai devreme pentru a evita surprizele neplăcute.
Fiind bine informat și pregătit, vei evita problemele legate de siguranță și vei putea circula în condiții optime pe drumurile acoperite de zăpadă și gheață din România.
NATIONAL
Cât de puternic este cu adevărat președintele României? Adevărul din spatele funcției supreme
Publicat
acum 26 de minutein
8 octombrie 2024De
adminÎn sistemul politic românesc, funcția de președinte reprezintă una dintre cele mai dorite și respectate poziții, fiind adesea privită ca vârful carierei politice și simbolul autorității supreme în stat. Cu toate acestea, realitatea din spatele acestei funcții este mult mai complexă și adesea mult mai nuanțată decât lasă impresia imaginea publică. Pe lângă prestigiul și responsabilitatea pe care le implică, președintele României trebuie să navigheze prin provocările constante ale scenei politice interne și internaționale, jonglând cu echilibre fragile între forțele politice, deciziile economice critice și interesele geopolitice.
Chiar dacă președintele este considerat garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării, puterile sale sunt, de fapt, limitate și bine definite de Constituție. Mandatul prezidențial se întinde pe o perioadă de cinci ani, începând din momentul depunerii jurământului.
Această perioadă poate fi prelungită doar în circumstanțe excepționale, precum război sau catastrofe naturale, printr-o lege organică adoptată de Parlament. În mod normal, președintele își exercită atribuțiile până la învestirea succesorului său.
Una dintre prerogativele esențiale ale președintelui este desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru și numirea Guvernului, în urma obținerii votului de încredere din partea Parlamentului.
Nu are autoritatea de a demite primul-ministru
În cazul remanierii guvernamentale, președintele poate revoca și numi miniștri la propunerea premierului, dar nu are autoritatea de a demite primul-ministru. În situații de criză, președintele poate numi un prim-ministru interimar până la formarea unui nou Guvern.
Procesul legislativ implică, de asemenea, președintele în mod semnificativ. Acesta are responsabilitatea de a promulga legile adoptate de Parlament, având la dispoziție un termen de 20 de zile pentru a face acest lucru.
Președintele poate solicita o singură dată reexaminarea unei legi înainte de promulgare, exercitând astfel un rol de control și echilibru în procesul legislativ. În situații extreme, președintele deține puterea de a dizolva Parlamentul, dar numai în condiții strict reglementate.
Această măsură poate fi luată doar dacă Parlamentul nu a reușit să acorde votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile și după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Există, de asemenea, restricții temporale pentru exercitarea acestei prerogative.
Poate declara mobilizarea parțială sau totală a forțelor armate
În calitate de comandant al forțelor armate și președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, șeful statului are autoritatea de a declara mobilizarea parțială sau totală a forțelor armate, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului.
Acest aspect subliniază importanța rolului prezidențial în asigurarea securității naționale. Pe plan internațional, președintele României are un rol crucial în reprezentarea țării.
Acesta are autoritatea de a încheia tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern, și de a le supune ratificării Parlamentului. Această prerogativă plasează președintele în centrul diplomației române și al relațiilor externe ale țării, scrie incredibilia.ro.
Așadar, deși funcția de președinte al României este învestită cu o autoritate și un prestigiu considerabile, puterile efective ale acestui rol sunt atent echilibrate și limitate de cadrul constituțional.
Președintele acționează ca un garant al stabilității și integrității naționale, având un rol esențial în menținerea echilibrului între diferitele ramuri ale puterii de stat și în reprezentarea României pe scena internațională.
NATIONAL
Schimbarea orei este din nou în centrul atenției. De ce este controversată în SUA și cu ce se diferențiază de Europa
Publicat
acum 42 de minutein
8 octombrie 2024De
adminSchimbarea orei, o practică care afectează aproape 400 de milioane de persoane din America de Nord, este din nou în centrul atenţiei, în timp ce dezbaterile privind necesitatea sa continuă, relatează Reuters, conform news.ro.
Această practică, ce are loc de două ori pe an, de a da ceasurile înainte primăvara şi înapoi toamna este înrădăcinată în viaţa americanilor, canadienilor şi cubanezilor de mai bine de un secol. Cu toate acestea, propuneri legislative recente şi schimbarea opiniei publice determină o reevaluare a relevanţei sale în societatea de astăzi.
Spre deosebire de Europa, care trece la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie (în noaptea de 26 spre 27 octombrie), ora de vară în SUA şi în alte câteva ţări se încheie la 3 noiembrie la ora locală 2 a.m., ceea ce înseamnă că oamenii vor câştiga o oră în plus de somn. Dimineţile vor fi mai luminoase, dar seara se va întuneca mai devreme.
Zicala „primăvara înainte, toamna înapoi” serveşte ca un memento util pentru ajustarea ceasurilor.
În Regatul Unit şi în alte ţări europene, schimbarea ore de vară are loc la 27 octombrie.
În Statele Unite, ora de vară începe întotdeauna în a doua duminică din martie şi se încheie în prima duminică din noiembrie. Acest lucru contrastează cu Marea Britanie şi Uniunea Europeană, unde ora de vară începe în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie.
Cea mai scurtă zi din 2024 – în termeni de ore cu lumină – va fi la 21 decembrie, când se marchează solstiţiul de iarnă. Orele de zi variază semnificativ în funcţie de latitudinile din emisfera nordică. Zonele din apropierea Polului Nord vor fi cufundate în întuneric complet, în timp ce regiunile sudice vor avea încă peste 10 ore de lumină naturală.
Anul viitor, ora de vară în SUA va începe pe 9 martie şi se va încheia pe 2 noiembrie.
În Europa, începe la 30 martie şi se încheie la 26 octombrie.
De ce a fost creată ora de vară în SUA?
Ideea modernă de a schimba ceasurile în funcţie de anotimpuri poate fi urmărită cel puţin până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când entomologul neozeelandez George Hudson a propus această idee pentru a economisi energie şi pentru a prelungi orele de lumină pe timpul verii, ceea ce ar fi fost benefic pentru hobby-ul său de a aduna insecte după serviciu.
Ideea s-a impus lent până la Primul Război Mondial, când statele europene au căutat orice strategie pentru a economisi combustibil. Germania a fost prima ţară care a adoptat ora de vară în 1916. Statele Unite au urmat-o în 1918.
Practica a trecut prin multe variaţii înainte ca Statele Unite să o standardizeze în 1966 prin Uniform Time Act, care permite statelor să renunţe la ea, dar nu să rămână permanent la ora de vară.
Controverse
Un mit comun este acela că Statele Unite au adoptat ora de vară în beneficiul fermierilor, dar, în realitate, mulţi fermieri se opun acestei practici pentru că le perturbă programul.
Motivaţia iniţială de a economisi combustibil face, de asemenea, obiectul unei dezbateri, deoarece studiile au constatat puţine sau chiar deloc economii de energie în urma acestei schimbări, conform Serviciului de cercetare al Congresului SUA.
Cei care se opun fac referire la alte studii care au constatat efecte negative asupra sănătăţii legate de ora de vară, cum ar fi o creştere a numărului de accidente rutiere mortale, atacuri de cord, accidente vasculare cerebrale şi lipsa somnului în zilele care urmează modificării ceasurilor cu o oră înainte în fiecare lună martie.
Un sondaj YouGov din martie 2023 a arătat că 62% dintre americani doresc să pună capăt practicii de schimbare a ceasurilor, deşi doar 50% preferă să păstreze permanent ora de vară.
Nu. Hawaii şi Arizona, cu excepţia populaţiei Navajo, nu respectă ora de vară. De asemenea, teritoriile americane Samoa Americană, Guam, Insulele Mariane de Nord, Puerto Rico şi Insulele Virgine Americane respectă ora standard permanentă.
În timp ce ora de vară este larg răspândită în Statele Unite, 19 state au adoptat legi pentru a utiliza permanent ora de vară, dacă Congresul va permite acest lucru, potrivit Conferinţei Naţionale a Congreselor de Stat.
Statele Unite ale Americii nu vor pune capăt orei de vară prea curând, deşi există o propunere legislativă federală numită Sunshine Protection Act care ar face ca ora de vară să devină permanentă.
Legislaţia, introdusă de un grup bipartizan de senatori, a fost adoptată de Senat în 2022, dar s-a blocat în Camera Reprezentanţilor a SUA deoarece legislatorii nu au putut cădea de acord dacă să păstreze ora standard sau ora de vară permanentă.
Grupul de senatori a reintrodus proiectul de lege anul trecut şi acesta a fost trimis spre examinare Comisiei pentru comerţ, ştiinţă şi transport.
Proiectul de lege ar trebui să treacă de Senat şi Cameră înainte ca preşedintele Joe Biden să îl poată promulga.
NATIONAL
Apar noi detalii-bombă despre viclenia Mossadului și operațiunea de umplere a pagerelor cu explozibili / Cum a ‘mușcat’ Hezbollah-ul momeala
Publicat
acum 57 de minutein
8 octombrie 2024De
adminConform unui raport al Washington Post, Mossad, agenția secretă de informații externe a Israelului, ar fi început să planifice o operațiune de umplere a pagerelor cu explozibili încă din 2022, cu mai bine de un an înainte de atacul Hamas de pe 7 octombrie.
Planul privind pagerul a apărut după ce Mossad a reușit să umple stațiile radio ale Hezbollah cu explozibili încă din 2015, lăsându-le în stare latentă până când a considerat că trebuie să fie declanșate.
Hezbollah a folosit aceste dispozitive tehnice de slabă calitate pentru a comunica cu luptătorii săi în scopul de a împiedica colectarea de informații de către inamicii săi.
Chiar dacă pagerele și walkie-talkie-urile au fost eficiente pentru o perioadă, WP a dezvăluit că Mossad a început să introducă dispozitive capcană în Liban în urmă cu nouă ani, fiecare dispozitiv fiind echipat cu o baterie supradimensionată, un explozibil ascuns și un sistem de transmisie care permitea Israelului să asculte comunicațiile.
Timp de mai mulți ani, israelienii s-au mulțumit să tragă cu urechea la Hezbollah și să păstreze opțiunea de a le detona atunci când doreau.
Dar, văzând un nou produs pregătit pentru exploatare, Mossad a decis să ridice miza, cumpărând o mulțime de pagere taiwaneze marca Apollo, bazându-se pe o marcă comercială și o linie de produse bine cunoscute, cu distribuție mondială și fără legături vizibile cu interese israeliene sau evreiești care ar fi putut trezi suspiciunile Hezbollah.
Un oficial de marketing a luat legătura cu Hezbollah și le-a explicat de ce pagerul mai mare cu baterie mai mare era mai bun decât modelul original
Oferta de vânzare către Hezbollah a venit de la un oficial de marketing în care Hezbollah avea încredere și care avea legături cu Apollo, al cărui nume nu a fost dezvăluit de sursele cu care a vorbit WP.
Acesta a vândut grupului terorist modelul AR924, potrivit unui oficial israelian. „A luat legătura cu Hezbollah și le-a explicat de ce pagerul mai mare cu baterie mai mare era mai bun decât modelul original”.
Un principal argument de vânzare al modelului AR924 a fost că era „posibil să fie încărcat cu un cablu. Iar bateriile erau mai durabile”, a declarat oficialul.
Pagerele Mossad, care cântăreau mai puțin de 85 de grame fiecare, veneau cu un pachet de baterii care conținea o cantitate infimă de explozibil puternic, suficient pentru a provoca daune grave.
Componenta baterie-bombă ar fi fost ascunsă cu atâta grijă încât a scăpat încercărilor Hezbollah de a dezasambla și analiza dispozitivele.
O alt șiretlic a Mossadului pentru a se asigura că un număr cât mai mare de persoane vor fi rănite sau ucise a fost să se asigure că semnalul de declanșare a explozibililor necesită două mâini pentru a fi folosit.
Pagerul avea o funcție specială de „mesaje criptate” care putea fi accesată numai dacă utilizatorul ținea dispozitivul cu ambele mâini, pe care Mossad l-a folosit ca acoperire pentru instrucțiunea de detonare a explozibilului.
În urma exploziei, utilizatorii ar fi fost aproape sigur „răniți la ambele mâini”, a declarat un oficial, și astfel „ar fi fost incapabili să lupte”.
NATIONAL
Avertismentul unui preot înainte de procesiunea cu moaștele Sfintei Parascheva: Sperăm să simţim mai multă credinţă şi mai multă evlavie ca în alţi ani
Publicat
acum o orăin
8 octombrie 2024De
adminMoaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase, marţi dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane şi vor fi aşezate într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spun că speră să existe mai multă credinţă şi mai multă evlavie ca în anii trecuţi.
În cursul zilei de luni, o familie din Bucureşti care deţine o florărie a sosit la Iaşi pentru a împodobi baldachinul în care vor fi aşezate sfintele moaşte.
”Ne bucurăm de prezenţa la Iaşi pentru al 21-lea an consecutiv a familiei Buştei din Bucureşti care vine şi împodobeşte baldachinul. Este un gest deosebit de recunoştinţă pe care această familie îl face”, a declarat preotul Lucian Apopei, director de comunicare în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Preotul Apopei a precizat că pe parcursul pelerinajului religios vor exista două numere de telefon la care credincioşii pot primi informaţii despre eveniment.
De asemenea, vor fi mobilizaţi o mie de voluntari, în timp ce aproximativ 300 de preoţi se vor afla printre oamenii care or aştepta la rând pentru a se închina la sfintele moaşte.
”Sperăm să simţim mai multă evlavie, mai multă credinţă, din partea noastră a organizatorilor, dar şi a credincioşilor care vin aici să se închine. Vor fi două numere de telefon la care pelerinii pot apela 24 de ore din 24 şi pot cere informaţii referitoare la pelerinajul de la Iaşi. Vor fi o mie de voluntari, iar 300 de preoţi se vor afla printre pelerini. În ceilalţi ani s-a simţit nevoia prezenţei preotului printre oameni. În preajma zilei de 14 octombrie timpul de aşteptare va fi mare, iar prezenţa unui preot este binevenită. Se va împărţi ceai către pelerini, anul trecut au fost peste 50.000 de pahare de ceai”, a mai afirmat preotul Lucian Apopei.
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe marţi 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea lăcaşului de cult. În acest an, alături de moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
Pe 14 octombrie 2024, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârşită pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
NATIONAL
O planetă pitică din apropierea noastră ar putea avea o crustă formată aproape integral din apă înghețată
Publicat
acum 2 orein
8 octombrie 2024De
adminPlaneta pitică Ceres ar putea avea o crustă formată din peste 90% apă înghețată, scrie Science Alert care citează un studiu publicat în Nature Astronomy.
Ceres, cea mai mare planetă pitică din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, ar putea avea o crustă formată din peste 90% apă înghețată, conform unor noi analize.
De altfel, studiile anterioare estimaseră că gheața ar reprezenta aproximativ 30% din compoziția sa, însă simulările recente arată că doar un amestec mic de impurități solide ar putea explica rezistența craterele bine definite de pe suprafața sa, scrie Mediafax.
Planeta pitică Ceres a fost descoperită în 1801 și este considerată un „ocean înghețat”, fostă gazdă a unui ocean cu apă lichidă. Spre deosebire de lunile înghețate ale lui Jupiter și Saturn, care mențin oceane lichide datorită forțelor gravitaționale, Ceres nu are o sursă internă de căldură și ar putea fi complet înghețată.
Descoperirile sugerează că Ceres ar putea servi drept punct de referință pentru studierea altor „lumi oceanice” din sistemul nostru solar, cum ar fi Europa și Enceladus, și ar putea fi un pas important pentru misiunile spațiale viitoare.
Cât costă anvelopele de iarnă și când trebuie montante: Ce taxă percep vulcanizările pentru manoperă
Cât de puternic este cu adevărat președintele României? Adevărul din spatele funcției supreme
Schimbarea orei este din nou în centrul atenției. De ce este controversată în SUA și cu ce se diferențiază de Europa
Apar noi detalii-bombă despre viclenia Mossadului și operațiunea de umplere a pagerelor cu explozibili / Cum a ‘mușcat’ Hezbollah-ul momeala
Avertismentul unui preot înainte de procesiunea cu moaștele Sfintei Parascheva: Sperăm să simţim mai multă credinţă şi mai multă evlavie ca în alţi ani
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de...
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
Un grav accident a avut loc azi noapte pe DJ 702G, in comuna Rătești. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii...
ARGEȘ | Bărbat de 56 ani găsit împușcat
În seara zilei de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic...
Curtea de Argeș
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
O pană de curent electric fără precedent a paralizat duminică orașul regal, provocând haos și panică printre locuitori și turiști....
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
Acțiune în forță la Curtea de Arges , miercuri seara, a mascaților într-un dosar care vizeaza traficul de droguri de...
ACUM! TIR răsturnat la Ciofrângeni pe DN 73 C
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 73 C, în localitatea Ciofrângeni, unde un...
Femeie din Sălătrucu bătută crunt de concubin – A FOST ARESTAT!
În ziua de 30 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost...
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Mioveni
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
- ACTUALacum 3 zile
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum 5 zile
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 3 zile
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Tărăboi la Curtea de Argeș – Tineri bicicliști au vandalizat coșuri de gunoi
- ACTUALacum 2 săptămâni
Curtea de Argeș în haos rutier total! Primăria, Poliția unde sunteți? FESTIVAL DE ÎNJURĂTURI LA ADRESA PSD
- ACTUALacum 2 zile
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
- ACTUALacum o săptămână
Condamnare record: un dezvoltător imobiliar a primit 865 de ani de închisoare, după devastatorul cutremur din Turcia