Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Clarificările CNAS în legătură cu persoanele neasigurate „care vor avea aceleaşi drepturi ca şi cele asigurate”: E vorba strict despre neasigurații bolnavi de cancer

Publicat

in

​Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a clarificat, joi, declarațiile sale din urmă cu o zi, potrivit cărora, de la data de 1 iulie, persoanele care nu plătesc asigurare de sănătate „vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali”. Valeria Herdea afirmă, joi, că este vorba strict despre pacienții neasigurați care sunt suspecți de o afecțiune oncologică și care vor avea acces gratuit la analize gratuite de diagnostic pentru cancer, în conformitate cu prevederile Planului National de Combatere si Control al Cancerului.

Sediul CNASFoto: AGERPRES

Odată diagnosticați cu o formă de cancer, acești pacienți intră automat și sunt tratați gratuit în cadrul Programului Național de Oncologie, lucru care se întâmplă și acum.

Modificarea pregătită de CNAS de la 1 iulie vizează însă analizele pentru diagnostic, pe care, până acum, neasigurații le plăteau și care, de la 1 iulie, ar urma să fie gratuite.

„Începând cu 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea acces la servicii de tip preventiv și la cele de diagnostic precoce pentru afecțiunile oncologice, în conformitate cu prevederile Planului Național de Combatere și Control al Cancerului. Aceste servicii vor fi decontate din bugetul de stat”, arată Valeria Herdea, președintele CNAS.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, declarase, miercuri, la Târgu Mureș, că se doreşte semnarea unui nou contract-cadru începând cu data de 1 iulie, care va avea o serie de modificări, dar „nu spectaculoase”. Ea mai preciza că prin noul contract, din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate şi că există promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, potrivit Agerpres:

„Anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, declara miercuri Valeria Herdea, potrivit Agerpres.

Loading

NATIONAL

Dă semne de revenire. Boeing a livrat 40 de avioane în august, cu 5 mai multe faţă de aceeaşi lună din 2023

Publicat

in

Boeing a declarat marţi că a livrat 40 de avioane comerciale în august, cu cinci mau multe faţă de aceeaşi lună din 2023, când a avut probleme din cauza unui defect de fabricaţie la 737 MAX, în timp ce producătorul de avioane din SUA urmăreşte o producţie mai mare sub conducerea noului CEO Kelly Ortberg, transmite Reuters preluat de news.ro

Boeing s-a angajat să mărească producţia celui mai vândut avion al său, MAX, la 38 pe lună până la sfârşitul anului. Dar producătorul de avioane se confruntă cu obstacole, cum ar fi o posibilă grevă, încă de vineri, a celor peste 32.000 de muncitori ai fabricilor din Seattle şi Portland, care trebuie să voteze un nou acord colectiv de muncă, pe 12 septembrie.

Constructorul de avioane din SUA operează o linie de asamblare mai lentă de la o explozie din 5 ianuarie, în timpul zborului, a unui panou fix de uşă pe un vion 737 MAX 9, care a intensificat controlul autorităţilor de reglementare.

Boeing a predat clienţilor 32 de avioane MAX luna trecută, inclusiv nouă livrări către clienţi din China, cele mai multe din decembrie 2019. Boeing a livrat 43 de avioane comerciale în iulie, inclusiv 31 de avioane MAX.

Investitorii urmăresc cu atenţie datele referitoare la livrări, deoarece producătorii de avioane primesc cea mai mare parte a plăţii pentru o aeronavă atunci când aceasta este transferată unui client.

După ajustări pentru a reflecta comenzile, Boeing a raportat 24 de comenzi nete ajustate pentru luna august. Asta a adus totalul brut de comenzi ale Boeing până la 31 august la 250.

După eliminarea anulărilor şi conversiilor, Boeing a raportat un total net de 207 comenzi în 2024.

În urma unor ajustări contabile suplimentare, Boeing a raportat comenzi nete ajustate pentru 122 de avioane până în acest an. Până pe 31 august, Boeing a livrat 258 de avioane, inclusiv 198 de avioane MAX.

Rivalul european Airbus a declarat săptămâna trecută că a livrat 47 de aeronave în august, în scădere de la 77 în iulie, pentru a ajunge la 447 în acest an.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Primarul comunist din Bălți se plânge că actuala guvernare de la Chișinăul încearcă să-l suspende. Alexandr Petkov se opune construirii de poduri în oraș

Publicat

in

Primarul municipiului Bălți, al doilea oraș important din Republica Moldova, Alexandr Petkov, declară că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău a decis să pornească, prin Judecătoria municipiului Bălți, procedura prin care să fie suspendat din funcție. Și asta pentru că ar nu fi ajuns la o înțelegere cu autoritățile și nu a autorizat construcția unor poduri pe centura orașului Bălți, transmite stiripesurse.md.

Funcționarii, la momentul proiectării acestui proiect, nu s-au consultat cu nimeni din autoritățile publice, nu au consultat opinia întreprinderilor mari, care vor fi afectate în primul rând de aceste lucrări. Nu au consultat nici măcar opinia structurilor guvernamentale și au aprobat un proiect de ocolire potrivit căruia căile de ocolire să treacă prin orașul Bălți”, a precizat Alexandr Petkov.

Primarul spune că s-a adresat personal prim-ministrului Dorin Recean pentru a găsi soluții ca locuitorii orașului Bălți să nu fie pătimiți. Pentru a evita crearea unui colaps în transport, a propus cale de traversare a căii ferate, însă autoritățile din Guvern au ignorat propunerea sa, afirmă edilul.

Pașii pe care îi întreprind autoritățile sunt îndreptați împotriva bălțenilor. Este vorba de două poduri pe care guvernarea vrea să le repare fără să țină cont de noi. Au decis să ignoreze decizia noastră, a bălțenilor. Iar eu sunt la straja interesului bălțenilor. Nu voi permite să-și bată joc de bălțeni. Vom construi orașul așa cum dorim noi!”, a mai spus Alexandr Petkov.

Președintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care și-a anunțat intenția de a candida la prezidențiale, a declarat că „atacul” asupra primarului de Bălți este, de fapt, un atac asupra sa în perioadă electorală și că acest atac ar fi început în momentul în care la Bălți ar fi fost creată o coaliție a socialiștilor cu PAS.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a venit cu o reacție, negând declarațiile primarului de Bălți. Solicitați să comenteze aceste afirmații, reprezentanții ministerului au comunicat că Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică a emis un proces-verbal contravențional după ce Primăria municipiului Bălți nu a eliberat în termenul prevăzut de lege autorizația solicitată de construcție a podurilor din oraș. „Alte declarații ale domnului primar de Bălți sunt un fals și nu corespund realității”, a fost comentariul oferit pentru IPN.

Administrația de Stat a Drumurilor a înaintat cererea pentru a primi autorizația de construcție pentru lucrările de proiectare și reparație a podurilor din orașul Bălți. Conform legislației în vigoare, autorizația de construire se emite de către primar în termen maxim de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Din motivul că Primăria municipiului Bălți nu a emis autorizația de construcție, Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică a emis un proces-verbal contravențional”, menționează serviciul de presă al ministerului.

De asemenea, MIDR precizează că „obiectivul Administrației de Stat a Drumurilor este să repare acele poduri cât mai repede pentru a evita orice risc pentru viața și sănătatea oamenilor”. Responsabilii de la minister au mai spus că cele două poduri din Bălți sunt în stare avariată și reprezintă riscuri pentru circulația rutieră.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Probleme mari la Volkswagen. Trece la concedieri

Publicat

in

Gigantul auto german Volkswagen a declarat marţi că renunţă la şase contracte colective de muncă, în timp ce conflictul dintre companie şi sindicatele şi consiliul său de întreprindere se intensifică, transmite CNBC preluat de agerpres.

”Compania se vede forţată să facă acest lucru din cauza provocărilor economice actuale”, a spus Volkswagen într-un comunicat.

Volkswagen a declarat că renunţă la acordul de protecţie a forţei de muncă, care este în vigoare pentru forţa de muncă germană din 1994, precum şi la un acord de salarizare pentru angajaţii cu funcţii de specialitate sau de conducere.

De asemenea, a mai spus că anulează acordurile pentru lucrătorii temporari şi cele care stipulează că compania trebuie să preia ucenici care şi-au terminat formarea.

”Faza actuală contribuie la incertitudine. Putem contracara acest lucru dacă creăm perspective de viitor pentru compania noastră în curând. Acest lucru se aplică companiei, precum şi nivelurilor acordurilor salariale”, a declarat şeful resurselor umane de la Volkswagen, Gunnar Kilian, în comunicat.

Securitatea locurilor de muncă pentru angajaţi rămâne în vigoare până la 30 iunie 2025, a declarat Volkswagen, adăugând că acum va începe negocierile cu reprezentanţii lucrătorilor.

Într-o declaraţie publicată marţi, şefa Consiliului pentru întreprindere al VW, Daniela Cavallo, a reiterat că planurile Volkswagen vor fi respinse.

”Acum, compania a făcut ceea ce ne aşteptam de zile întregi. Şi situaţia rămâne aceeaşi: vom opune o rezistenţă acerbă la acest atac istoric asupra locurilor de muncă ale noastre. Cu noi, nu vor fi disponibilizări”, a spus ea.

Thorsten Gröger, negociator principal la sindicatul IG Metall, a declarat marţi că vor exista obiecţii cu privire la renunţarea la acordul de protecţie a forţei de muncă şi în special la potenţiala închidere a fabricilor.

”O garanţie a locului de muncă nu este necesară doar în perioadele bune, dar mai ales în provocarea actuală ar trebui să fie un airbag pentru colegi. Acum, când drumul este alunecos şi sunt tot mai multe obstacole pe drum, VW ia acest airbag. Nu vom accepta acest lucru în tăcere şi fără acţiuni”, a spus el într-o declaraţie.

Conflictul are loc în timp ce giganţii auto europeni se confruntă cu o furtună perfectă de provocări în calea către electrificarea completă.

Volkswagen a semnalat săptămâna trecută că nu mai poate exclude închiderea fabricilor în ţara sa natală, Germania, o măsură care anterior a fost considerată exclusă.

Producătorul auto a declarat la acea vreme că acţionează pentru a asigura ”ajustările structurale necesare urgent, pentru o mai mare competitivitate pe termen scurt”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Greu și de privit, dar să trăiești aici? Clădirea-furnicar în care locuiesc 20.000 de oameni / Ce probleme întâmpină locatarii

Publicat

in

Dacă v-ați simțit vreodată claustrofobic atunci când vine vorba de spații înghesuite, gândiți-vă puțin la cei 20 000 de oameni care locuiesc în „cel mai aglomerat bloc de apartamente din lume”, cunoscut sub numele de „furnicar uman”. Situat în apropiere de Sankt Petersburg, Rusia, complexul de clădiri conține un număr impresionant de 3 708 apartamente pe 25 de etaje, scrie ladbible.com.

În blocul de la marginea orașului, care beneficiază de o construcție deosebită, luminile nu se sting niciodată concomitent, iar viața este un furnicar 24 de ore din 24. Imaginile obținute de cei care au vizitat locul sunt stârnesc uimirea tuturor.

Cozile de la lift, marea problemă a celor care locuiesc în blocul-furnicar

Apartamentele din „blocul-furnicar” sunt dispuse câte șase pe fiecare palier, iar locuințele sunt formate dintr-o cameră și două. Iar fiecare secțiune a complexului dispune de 4 lifturi rapide. În ciuda acestui amănunt, singurul lucru neplăcut, conform rezidenților, este coada din fața lifturilor.

Finalizat în 2015, blocul a fost asaltat de rușii care vor să scape de locuințele vechi din centru, dar și de prețurile mari din zonele vechi ale orașului Sankt Petersburg. În „furnicarul-uman”, o garsonieră costă în jur de 30.000 de euro, iar un apartament cu două camere aproximativ 80.000 de euro.

content-image

Clădirea are propriul oficiu poștal

Discuțiile legate de blocul de la marginea orașului sunt active, iar conversațiile au ajuns inclusiv pe celebra platformă Reddit. Un locatar, care de 8 ani trăiește în respectiva clădire, susține că oamenii sunt mulțumiți de complex, pereții groși dintre apartamente oferă intimitate, iar prețurile locuințelor sunt accesibile, sub prețul pieței din Sankt Petersburg.

content-image

Dimensiunile clădirii, precum și numărul de locuitori din bloc au obligat autoritățile ruse să le construiască acestora inclusiv un oficiu poștal, notează Ladbible.com. Asta pe lângă zecile de magazine alimentare, saloanele de coafură, grădiniță proprie, restaurante, amfiteatru de 2.000 de locuri și un centru sportiv.

“Furnicarul” rusesc are un rival în China

content-image

Nu doar Rusia are astfel de clădiri gigantice. Chinezii, renumiți pentru construcțiile lor grandioase, au decis să ridice în orașul Qianjiang, din districtul Hangzhou, un complex numit Regent International. Similar locuințelor-mamut din Rusia, și acest complex oferă rezidenților tot confortul necesar la interior. Clădirea, impresionantă prin designul său în formă de „S”, se întinde pe o lungime de aproximativ 750 de metri și ocupă o suprafață de 260.000 de metri pătrați.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Trupele Moscovei au început o contraofensivă în Kursk, afirmă bloggerii ruși / Institutul pentru Studiul Războiului spune altceva

Publicat

in

Forțele ruse au început o contraofensivă semnificativă împotriva trupelor ucrainene care au pătruns în vestul Rusiei luna trecută și au recuperat o parte din teritoriu, au spus mai mulți bloggeri de război pro-Moscova, potrivit Reuters.

La 6 august, Ucraina a lansat cel mai mare atac străin asupra Rusiei de la al Doilea Război Mondial încoace, pătrunzând în regiunea Kursk cu mii de soldați susținuți de roiuri de drone și armament greu, inclusiv arme fabricate în Occident.

Yuri Podolyaka, un blogger militar pro-rus de origine ucraineană, și alte două blogguri de război influente – Rybar și „Doi Maiori” – au afirmat că forțele ruse au început o contraofensivă semnificativă în Kursk.

„În regiunea Kursk, armata rusă a lansat acțiuni contraofensive pe flancul vestic al inamicului, reducând zona de control ucraineană din apropierea frontierei de stat”, a scris blogul „Doi Maiori”.

Podolyaka a afirmat că forțele ruse au cucerit mai multe sate din vestul fâșiei de teritoriu cucerite de ucraineni, împingând în spate forțele inamice la est de râul Malaya Loknya și la sud de Snagost, notează Reuters, subliniind că nu a putut să verifice informațiile privind evoluțiile de pe câmpul de luptă.

Ministerul apărării de la Moscova nu a oferit detalii desfășurarea luptelor din Kursk, iar Kievul nu a comentat noile informații apărute online.

Institutul pentru Studiul Războiului spune altceva

Think-tankul american Institutul pentru Studiul Războiului afirmă, în schimb, în evaluarea publicată în noaptea de marți spre miercuri, că forțele ucrainene continuă operațiunile ofensive și au avansat în regiunea Kursk.

Potrivit sursei citate, imagini geolocalizate publicate luni indică faptul că forțele ucrainene au avansat recent în estul Komarovka (la sud-vest de Korenevo).

Alte imagini geolocalizate sugerează că trupele ucrainene au avansat la sud-est de Vetreno (la est de Korenevo), probabil de-a lungul unei fâșii înguste dintre zonele controlate de ruși, deși traseul exact al avansului ucrainean în această zonă rămâne neclar.

De asemenea, alte imagini geolocalizate de luni cu forțe ucrainene operând în estul Russkoye Porechnoye (nord-est de Sudzha) confirmă că forțele ucrainene continuă să opereze în această așezare.

Harta zonelor ocupate de forțele ucrainene în regiunea rusă Kursk – sursa Institutul pentru Studiul Războiului

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Concluzie sumbră la Fox News: „Să fim corecți. Trump a avut o seară proastă”. Unii republicani sunt dezolați după dezbaterea cu Harris

Publicat

in

Mai mulți strategi, politicieni și purtători de cuvânt conservatori au recunoscut că vicepreședinta Kamala Harris a câștigat în fața fostului președinte Donald Trump în dezbaterea prezidențială din Philadelphia, vorbind despre capacitatea ei de a intra pe sub pielea acestuia.

„Să fim corecți. Trump a avut o seară proastă”, a admis după dezbatere Brit Hume, gazda Fox News. „Am auzit multe dintre vechile nemulțumiri despre care știm cu toții că nu sunt câștigătoare din punct de vedere politic”, a spus el, cu o referire la declarațiile fostului președinte.

Hume, care a rezumat practic concluziile multor comentatori, a declarat că Harris a fost „pregătită” și „și-a păstrat calmul”.

„A văzut avantajele și le-a profitat”, a spus el. „L-a provocat cu succes, ceea ce, în opinia mea, este rezumatul dezbaterii. Așa că, după părerea mea, ea a ieșit învingătoare în această confruntare, fără îndoială”, a spus comentatorul, citat de HuffPost.

Dar colega sa Laura Ingraham a criticat gazdele dezbaterii.

„În cele din urmă, știm cu toții ceea ce știam și înainte, că obiectivul ABC din această seară a fost să o ajute pe Kamala Harris”, a spus ea. „Și ABC a ajutat-o pe Kamala Harris. Acum, Donald Trump a ratat câteva oportunități? Absolut. A ratat ea câteva oportunități? Da, a făcut-o”, a admis ea.

După dezbatere, Trump s-a declarat învingător și a și postat o serie de sondaje rapide realizate de instituții media conservatoare, care arătau că a câștigat confruntarea. În schimb, sondaje realizate de CNN și de Trafalgar, care tinde să fie mai degrabă republican, au dat-o câștigătoare pe Harris.

„Cine l-a pregătit pe Trump ar trebui concediat”

Opinia critică la adresa prestanței lui Trump a fost împărtășită de unii politicieni republicani.

„Ea a fost extrem de bine pregătită, a întins capcane, iar el a urmărit fiecare iepure în fiecare fundătură”, a spus și fostul guvernator de New Jersey Chris Christie (R), care apare adesea ca comentator la ABC News și este un critic al lui Trump.

„Oricine l-a pregătit pe Donald Trump ar trebui concediat. Nu a fost deloc bun în seara aceasta”, a spus Christie.

Senatorul Lindsey Graham (R-S.C.) a fost la fel de critic față de prestația lui Trump. El a declarat ulterior că echipa de dezbateri a fostului președinte ar trebui concediată și că Trump a fost nepregătit, numind dezbaterea un „dezastru”, potrivit lui Tim Miller de la The Bulwark.

„Trump a pierdut dezbaterea”

Strategul republican Frank Luntz a scris și el la jumătatea dezbaterii că telefonul său și rețeaua X „sunt inundate de susținători ai lui Trump care se plâng de dezbatere”.

„Cred că ei știu că el pierde”, a scris el. „Nu doar că Harris este câștigătoare, Trump pierde”, a avertizat el, potrivit News.com.au.

Strategul pro-Trump Rich Baris de la Big Data Poll a anunțat, de asemenea, din timp, că dezbaterea a fost câștigată mai devreme de Harris, respingând în același timp plângerile republicanilor cu privire la moderatori, prezentatorii ABC News David Muir și Linsey Davis.

„Aceasta este o victorie a lui Harris”, a scris el pe X.

„Trump a pierdut dezbaterea, iar faptul că se plânge de moderatori nu schimbă acest lucru”, a scris jurnalistul conservator Erick Erickson pe X, fostul Twitter, referindu-se la nemulțumirile echipei Trump cu privire la moderatorii ABC.

„El nu a pierdut din cauza comportamentului lor. A pierdut din cauza propriei sale prestanțe în timp ce buzele lui se mișcau, nu ale lor”.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend