Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ciclonul BARBARA aduce trei zile de potop, dar şi temperaturi la limita îngheţului. A fost convocat Comandamentul de iarnă. Elena Mateescu, în exclusivitate: „Vor fi peste 100 litri pe metru pătrat, zăpadă viscolită la munte!”

Publicat

in

România intră într-o nouă perioadă de instabilitate atmosferică severă, iar Elena Mateescu anunţă zile grele din punct de vedere meteorologic. Temperaturile vor scădea accentuat, iar regiuni întinse vor fi afectate de ploi torențiale, viscol și rafale puternice de vânt, mai ales în sud și în est.  Pe arii extinse se așteaptă acumulări de precipitații între 25 și 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova cantitățile pot ajunge până la 100 l/mp.

Începând de luni seara, 6 octombrie, ploile se vor extinde și intensifica în sudul, estul și centrul țării. De asemenea, în sud-est va fi vânt puternic, cu rafale de până la 60 – 75 km/h în zonele joase și 80 – 100 km/h la munte.

Cel mai mult va ploua în Muntenia, inclusiv în București, Dobrogea, în sudul și centrul Moldovei, precum și în zonele de munte, unde se vor înregistra, în general, între 60 și 100 l/mp. Local, îndeosebi în sud-estul Munteniei și sudul Dobrogei, cantitățile de apă vor atinge 100 – 130 l/mp, iar izolat chiar și peste 150 l/mp.

Datorită cantităților extreme de precipitații, care vin după un alt interval rece și ploios, sunt posibile inundații puternice pe unele râuri, dar și băltiri pe suprafețe extinse în zonele de câmpie. Și Capitala s-ar putea confrunta cu inundații în unele zone, în condițiile în care se preconiează peste 100 l/mp până joi.

Comandamentul de Iarnă, convocat de CNAIR după avertismentele de vreme rea emise de meteorologi

Elena Mateescu, ANM, anunţă ploi şi ninsori în toată ţara

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a convocat, luni, 6 octombrie, comandamentul de iarnă, având în vedere avertizările emise de meteorologi, care anunţă precipitaţii abundente şi ninsori în zonele montane. De asemenea, compania anunţă că are în stoc peste o sută de mii de tone de sare, dar a încheiat un contract cu Salrom pentru cantităţi suplimentare.

”În contextul utimelor avertizări meteorologice transmise de ANM care vizează episoade severe de vreme rea (ploi însemnate cantitativ, vânt puternic şi ninsori la altitudini peste 1700 m) în perioada următoare, conducerea CNAIR a convocat astăzi prin videoconferinţă Comandamentul Central de Iarnă. Pe lângă conducerea companiei, au fost prezenţi directorii regionali, şefii tuturor secţiilor de drumuri naţionale (SDN-uri) şi reprezentanţii poliţiei rutiere care vor colabora pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, a transmis, luni, CNAIR.

Compania a precizat că discuţiile s-au axat pe inventarierea utilajelor şi materialelor care vor fi utilizate pentru a menţine reţeaua rutieră din administrare utilizabilă în condiţii de siguranţă pe perioada fenomenelor meteorologice severe.

”Trebuie menţionat şi faptul că astăzi s-a semnat cu Salrom contractul pentru necesarul de sare în iarna 2025 – 2026. CNAIR are în prezent un stoc de 106 mii tone de sare, dar în baza acestui contract direcţiile regionale vor putea comanda cantităţi suplimentare dacă şi unde este cazul”, a mai transmis compania.

Potrivit CNAIR, siguranţa participanţilor la trafic este primordială, aşa că vir fi luate toate măsurile necesare, inclusiv restricţii de circulaţie sau chiar închiderea circulaţiei pe segmentele de drum cu probleme.

Meteorologii anunţă vreme rece, ploi importante cantitativ şi ninsori în zonele montane înalte, până joi, iar în următoarele două zile pentru mai multe zone ale ţării au fost emise avertizări cod galben şi cod portocaliu. În judeţele judeţele Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa va fi cod roşu de ploi.

Elena Mateescu: „Am actualizat avertizările, vor fi 100 l pe metru pătrat şi în Bucureşti”

„In aceasta dimineata, am actualizat avertizarile meteo privind episodul care va aduce cantitati importante de precipitatii intensificari ale vantului, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1700 ,m dar si temperaturi care vor caracteriza o vreme mai rece in partea de sud-est a tarii. De maine, de la ora 21, pana miercuri la 23, vorbim de 3 judete din partea de est, Constanta, Calarasi si Ialomita, acolo unde in intervale scurte sau prin acumulare pot fi cantitati de precipitatii prin acumulare de 110-120 de l pe metru patrat in conditiile in care, pentru Dobrogea de pilda, o luna octombrie din punctde vedere a mediei multi-anuale ar insemna o medie de 30-40 l pe metru patrat”, a declarat Elena Mateescu în exclusivitate la România TV.

„Iata ca avem valori mai mari comparativ de episodul anterior de 3-4 ori de cat ar trebui sa ploua in aceasta parte a tarii, totodata un cod portocaliu tot incepand de la ora 21 pana miercuri la 23 pentru Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, sud- estul Transilvaniei, cantitati de 60-90 l pe metru patrat, izolat 100 l pe metru patrat inclusiv in Capitala, unde ne asteptam ca valorile de precipitatii sa creasca, pe parcursul noptii de miercuri spre joi sa acumuleze si in capitala cantitati de peste 90-100 l pe metru patrat. De altfel, inca din aceasta seara in estul tarii, in Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, jumatatea sudica a Moldovei, sistemele noroase sunt prezente”, a mai spus Elena Mateescu în direct la România TV.

România intră într-o nouă perioadă de instabilitate atmosferică severă. Temperaturile vor scădea accentuat, iar regiuni întinse vor fi afectate de ploi torențiale, viscol și rafale puternice de vânt, mai ales în sud și în est.  Pe arii extinse se așteaptă acumulări de precipitații între 25 și 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova cantitățile pot ajunge până la 100 l/mp.

La munte ninsorile sunt deja prezente, unde, în unele zone, s-a așternut aproximativ jumătate de metru de zăpadă, iar prognozele indică creșterea stratului de marți încolo. Din cauza condițiilor, Transalpina rămâne închisă, iar drumarii intervin pe Valea Prahovei pentru deszăpezire.

Potrivit Elenei Mateescu, o prognoză mai clară pentru decembrie va fi transmisă de ANM luna viitoare, dar ne putem aștepta ca temperaturile să scadă sub pragul de ger, iar zăpada să fie prezentă pe arii extinse din țara noastră, deși în ultimele cinci ierni am avut parte de ierni neobișnuite de blânde.

„În ceea ce privește istoricul României, o iarnă normală ar trebui să aducă cantități de zăpadă nu doar în zona montană. În ansamblu, ultimele cinci ierni au fost, în medie, mai blânde decât în mod obișnuit. Cu toate acestea, iarna aceasta nu e exclus ca temperaturile să scadă sub pragul de ger, adică sub -10 grade sau -15 grade Celsius, iar stratul de zăpadă mai însemnat să apară și prin alte părți, nu doar în zona montană.

Cu toate acestea, este puțin prematur să vorbim despre prognoza pentru iarnă. Vom vedea însă o prognoză clară, pe datele pe care le vom obține la jumătatea lunii noiembrie. Ar fi bine să avem strat de zăpadă, pe parcursul iernii, mai ales pentru agricultură”, a transmis șefa ANM.

Climatologul Roxana Bojariu a pus accent pe imprevizibilitatea schimbărilor climatice, în ceea ce privește prognozele. Potrivit acesteia, deși fenomenul s-a manifestat prin ierni blânde în ultimii ani, față de deceniile precedente, este posibil să vedem episoade de iarnă severă.

„Statistic vorbind, crește frecvența iernilor blânde, comparativ cu cele din deceniile precedente; aceasta fiind o consecință a schimbării climatice și în regiunea României. Această tendință generală nu exclude apariția unor episoade cu condiții severe de iarnă, chiar dacă acestea vor fi mai puțin frecvente și, în multe cazuri, nu vor ajunge să dea caracteristica generală a iernii”, a declarat climatologul.

Ce înseamnă zăpada în octombrie. Modelele meteorologice ale celor mai grele șase ierni

Iarna care urmează are tot mai multe semnale că va fi mai rece decât cele anterioare, iar unul dintre cele mai importanți indicatori este, surprinzător, stratul de zăpadă acumulat în Siberia în luna octombrie. Cercetările climatologice arată că această variabilă joacă un rol major și în formarea Vortexului Polar, mecanismul atmosferic care dictează distribuția aerului rece în emisfera nordică. Dacă stratul de zăpadă este extins la începutul sezonului rece, el poate declanșa o serie de reacții atmosferice care cresc semnificativ șansele ca iarna să fie rece și cu precipitații abundente.

Roxana Bojariu anunţă anomalii meteorologice

Modelele meteorologice arată că extinderea stratului de zăpadă din Siberia în luna octombrie influențează încă din timp evoluția Vortexului Polar – circulația atmosferică dominantă din timpul iernii. Mai multe studii au demonstrat că un strat de zăpadă extins în această regiune are ca efect slăbirea vortexului stratosferic în lunile următoare.

Teoria este următoarea: prezența zăpezii determină formarea unui sistem puternic de înaltă presiune de iarnă deasupra Siberiei. Acest sistem trimite mai multă energie verticală în stratosferă, perturbând fluxul atmosferic normal și destabilizând Vortexul Polar. Iar un vortex slăbit înseamnă o circulație polară mai puțin eficientă – adică aerul rece nu mai rămâne „prizonier” în regiunea arctică, ci se poate scurge mai ușor spre latitudinile mijlocii, potrivit unei analize Severe Weather.

Consecința directă este o probabilitate mai mare de valuri de frig și episoade de ninsoare intensă în Statele Unite și Europa pe parcursul iernii.

Ce ne spune istoria despre iernile cu zăpadă mare în octombrie
Analiza datelor istorice confirmă această legătură. Cercetătorii au identificat cele șase ierni care au urmat unor luni octombrie cu strat de zăpadă mare în Siberia și au analizat tiparele de presiune și temperatură asociate.

Rezultatul arată că în acești ani, presiunea atmosferică a fost ridicată deasupra regiunilor polare, semn clar al unui vortex slăbit, iar circulația aerului s-a modificat substanțial. Zone extinse de joasă presiune s-au format din estul Statelor Unite până în Atlanticul de Nord, permițând pătrunderea aerului arctic în zonele temperate.

Temperaturile din acele ierni au arătat o răcire accentuată: aerul polar a coborât adânc spre latitudinile mijlocii, provocând episoade de frig sever în mare parte din jumătatea nordică și estică a Statelor Unite. Europa a resimțit și ea efectele, cu mase de aer mai reci și ierni mai aspre decât media.

Cele mai recente prognoze de la Centrul European ECMWF confirmă că extinderea stratului de zăpadă în Siberia este deja peste medie pentru luna octombrie. Hărțile meteorologice arată o acoperire excepțională cu zăpadă pentru mai mult de jumătate din lună, revenirea ninsorilor și în vestul Canadei și nord-vestul Statelor Unite – un alt semnal că atmosfera se configurează într-un mod favorabil pentru o iarnă mai rece.

Aceste date sugerează că un strat extins de zăpadă în octombrie nu doar că indică un sezon rece, ci și unul bogat în precipitații puternice. Mai exact, Statele Unite și Europa au șanse crescute să experimenteze ierni cu mai multă zăpadă, episoade de ninsoare timpurii și perioade prelungite de frig.

Ultimele proiecții sezoniere ECMWF privind cantitatea totală de zăpadă pentru următoarele șase luni au atras atenția meteorologilor: prognoza indică o cantitate impresionantă de ninsoare și o acoperire extinsă în emisfera nordică.

Aceasta ar putea însemna, potrivit specialiștilor, ierni similare cu cele „clasice” din trecut, când masele de aer rece din Arctica coborau frecvent spre latitudinile temperate, provocând valuri de frig persistente și strat gros de zăpadă.

Toate aceste observații conduc spre aceeași concluzie: zăpada din octombrie în Siberia este un indicator climatic cu o importanță majoră pentru prognoza iernii. Ea influențează dinamica vortexului polar, forțele atmosferice și distribuția aerului rece, crescând semnificativ probabilitatea unui sezon rece și cu precipitații abundente în Statele Unite și Europa.

Pe lângă acest factor, prognoza pentru iarna 2025/2026 este susținută și de alți trei indicatori majori – evenimentul La Niña, faza negativă a oscilației QBO și distribuția anomaliilor oceanice – care, combinate, sugerează o iarnă de tip „old school”, cu frig, ninsori abundente și episoade meteorologice intense.

În concluzie, dacă ești pasionat de ierni autentice și aștepți zăpada cu nerăbdare, extinderea stratului de zăpadă în Siberia din această lună ar putea fi cel mai bun semnal că iarna 2025/2026 va fi una pe placul tău.

Loading

DIVERSE

Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Cel de-al treilea inculpat, care a și pus la cale uciderea afaceristului, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare

Publicat

in

Costinel-Cosmin Zuleam, considerat cel care a pus la cale uciderea omului de afaceri din Sibiu și care, până în prezent, nu a putut fi găsit de oamenii legii, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de furt calificat, complicitate la furt calificat, tâlhărie calificată şi omor calificat, scrie News.ro.

Doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, condamnați la închisoare pe viață

Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Zuleam Costinel-Cosmin prin prezenta sentinţă stabilind pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani închisoare, 4 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 9 ani închisoare), respectiv 8 ani închisoare, inculpatul Zuleam Costinel-Cosmin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare. (…) Constată că inculpatul Zuleam Costinel-Cosmin a fost arestat în lipsă prin încheierea nr. 105/CC/2023 din data de 19.11.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, măsură neconfirmată până în prezent”, se arată în sentinţa Tribunalului Alba.

Ceilalți doi inculpați, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu, au primit pedeapsa pe viață. Pronunţarea a fost făcută în şedinţă publică, în prezenţa celor doi inculpaţi aflaţi în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.

Totodată, cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, să-i plătească fostei partenere a omului de afaceri a sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale.

De asemenea, cei trei sunt obligaţi, în solidar, să-i plătească fiicei celui ucis 300.000 de euro daune morale. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi.

Decizia Tribunalului Alba este cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii.

Filmul crimei care a avut loc în urmă cu 2 ani

Pe 4 noiembrie 2023, seara, cei trei criminali s-au deplasat pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Adrian Kreiner, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă.

Bărbații au supravegheat locuinţa afaceristului dintr-un imobil nelocuit situat vizavi, iar în noaptea următoare, după ce au constat că senzorii de mişcare amplasaţi pe gard nu sunt activaţi, și-au pus planul în aplicare.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Când se vor deschide Târgurile de Crăciun 2025 în București. Primăria Capitalei va monta cel mai mare brad ecologic din țară

Publicat

in

Târgurile de Crăciun 2025 se vor organiza în trei locații: Bucharest Christmas Market în Piața Constituției, Bucharest Downtown Christmas Market în Piața Universității și Bucharest Opera Christmas Market pe Esplanada Operei Naționale.

Citește și: Cât costă să închiriezi o căsuță pentru a vinde pomana porcului și fasole cu ciolan

Târgurile de Crăciun 2025 organizate în București

Între 29 noiembrie și 28 decembrie, Bucureștiul intră în ritmul sărbătorilor de iarnă. Trei târguri cu intrare liberă, organizate de Primăria Capitalei prin CREART, vor aduce în trei locuri emblematice ale orașului energia, culoarea și bucuria iernii: Piața Constituției – Bucharest Christmas Market; Piața Universității – Bucharest Downtown Christmas Market; Esplanada Operei Naționale – Bucharest Opera Christmas Market.

Tema ediției din acest an este muzica – pentru că muzica apropie. De la colinde și armonii clasice, până la ritmuri urbane contemporane, fiecare spațiu va spune o poveste despre întâlnirea dintre tradiție, cultură și oameni. În inima Capitalei, bucureștenii și turiștii din toate colțurile lumii vor fi întâmpinați de o atmosferă feerică și un decor spectaculos.

Tradițiile românești vor prinde viață prin spectacolele de pe scene, dar și prin târgurile dedicate meșteșugurilor, creațiilor și produselor culinare autohtone.

Bradul impresionant de 30 de metri – cel mai mare brad ecologic din România, Casa lui Moș Crăciun, roata panoramică și zecile de ateliere și activități pentru toate vârstele vor transforma Bucureștiul într-un tărâm de poveste, timp de 30 de zil”, a publicat pe pagina de Facebook primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

Pe lângă Piaţa Constituţiei, sunt cunoscute și alte două alte locaţii din Capitală unde vor fi organizate Târgurile de Crăciun în 2025: West Side Christmas Market – deși data oficială de deschidere a Târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei nu a fost încă anunțată, pregătirile au început deja în luna noiembrie.

Târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 3 ar urma să se desfășoare în perioada 27 noiembrie 2025 -7 ianuarie 2026, în Piața Alba Iulia.

Târgurile de Crăciun 2025 din alte orașe din România

Târgul de Crăciun din Craiova se va desfășura în acest an în perioada 14 noiembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, potrivit primăriei Municipiului Craiova.

Târgul de Crăciun din Sibiu revine în 2025 cu o nouă ediție, desfășurată între 14 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.

Târgul de Crăciun din Brașov își va deschide porțile pentru cel mai așteptat eveniment al iernii începând cu data de 30 noiembrie. Târgul se va desfășura în trei zone emblematice ale orașului: Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan și zona Rectorat.

Târgul de Crăciun din Timișoara va putea fi vizitat în acest an în perioada 23 noiembrie 2025 – 7 ianuarie 2026.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Sfârșit tragic pentru o copilă de 17 ani. A murit la o zi după ce a fost internată la Spitalul de Copii din Timișoara

Publicat

in

Sfârșit tragic pentru o copilă de 17 ani. Potrivit primelor informații, tânăra ar fi ajuns pe mâinile medicilor după ce ar fi înghițit o substanță.

O copilă e 17 ani a murit la o zi după ce a fost internată. Tragedie la Spitalul ”Louis Turcanu” din Timișoara

Tânăra în vârstă de 17 ani era elevă la Liceui Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara. Cu doar o zi înainte să moarcă, fata a ajuns în stare gravă la camera de gardă a Spitalului de Copii ”Louis Turcanu”.

Citește și Tragedie inexplicabilă în Argeș! Ovidiu, un tânăr de 27 de ani, a fost găsit mort după o noapte de distracție cu un prieten

„În data de 9 noiembrie, în jurul orei 19.30, se prezintă la urgențe o fetiță în vârstă de 17 ani, cu stare gravă, cu brahicardie severă, convulsii. La ora 20:20, pacienta prezintă stop cardio respirator. A fost resuscitata, dar s-a păstrat starea gravă cu instabilitate hemodinamică.

A fost solicitată o echipa multidisciplinară de suport de la Institutul de Boli Cardiovasculare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, decesul a fost declarat la 2.55, în data de 10 noiembrie”, au transmis reprezentanții Spitalului de Copii Louis Țurcanu, potrivit cancan.ro. 

Mama fetei le-a spus medicilor și polițiștilor că adolescenta suferea de depresie încă din perioada pandemiei de COVID.19.

”La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 10:32, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi de un cadru medical cu privire la decesul unei minore, în vârstă de 17 ani, internată la Spitalul «Louis Ţurcanu» din data de 9 noiembrie 2025, care prezenta o stare de somnolenţă.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, trupul neînsufleţit fiind transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Citește și Ce spunea Andreea Cuciuc înainte de tragedie. Fosta ei profesoară rupe tăcerea, ce s-a întâmplat înainte de a muri la Ziua Bobocilor

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Spitalul privat Armonia, unde în luna octombrie a murit o femeie de 29 de ani, a reluat naşterile. DSP Constanţa susţine că deficienţele au fost remediate

Publicat

in

Reluarea intervențiilor a venit la doar câteva săptămâni după ce Ministerul Sănătății a decis închiderea blocului operator și a secției de Anestezie-Terapie Intensivă, în urma unui control desfășurat în luna octombrie. Atunci, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, critica dur modul în care spitalul Armonia fusese autorizat să funcționeze, în ciuda neregulilor constatate.

Redeschiderea spitalului a fost confirmată marți atât de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Constanța, cât și de reprezentanți ai unității medicale. Potrivit informațiilor furnizate către HotNews, spitalul ar fi remediat toate deficiențele identificate în urma controlului ministerial, iar autoritățile sanitare au acordat avizul necesar pentru reluarea activității operatorii și de terapie intensivă.

„S-a redeschis activitatea pe data de 4 noiembrie. Au remediat deficiențele și, cu acordul Ministerului Sănătății, echipa de control a procedat la verificarea la fața locului. Deficiențele au fost remediate și s-a acordat deschiderea blocului operator și a secției de Anestezie-Terapie Intensivă”, au declarat, pentru sursa citată, reprezentanții DSP Constanța.

Spitalul a confirmat, la rândul său, că nașterile „au fost reluate de câteva zile”, fără a oferi detalii suplimentare despre remedierea neregulilor. Ministerul Sănătății nu a transmis încă un punct de vedere oficial.

Pe 9 noiembrie, unitatea medicală publica pe pagina de Facebook un mesaj de promovare a serviciilor de naștere, sugerând revenirea la activitatea normală.

„Nașterea înseamnă decizie, coordonare și siguranță. Fiecare femeie are dreptul la un plan medical adaptat nevoilor ei, construit împreună cu echipa care o însoțește. Indiferent de modul în care își dorește să nască, este esențial ca acest plan să fie clar și flexibil, pentru ca fiecare pas să poată fi ajustat în siguranță atunci când situația o cere. Pentru noi, importanți sunt pașii exacți: evaluarea corectă, monitorizarea atentă, intervenția la timp, comunicarea clară. Așa arată grija reală”, scriau reprezentanții spitalului.

Citeşte şi: Monica Pop intervine după ce mai multe voci au susținut că doctorița Flavia Groșan ar fi murit: „Este în viață! Să dea Dumnezeu să rămână așa!”

În aceeași postare, unitatea sublinia filosofia sa privind actul medical.

„La Armonia Hospital, nașterea este un act de responsabilitate, tratat cu rigoare, respect și prezență umană. Împreună de la început”, se mai arăta în postare.

Redeschiderea intervine la mai puțin de o lună de la declarațiile ministrului Sănătății, care anunța că spitalul Armonia, fost Isis, nu va mai putea asista femei la naștere, ci doar oferi consultații ambulatorii. Decizia de atunci a fost însoțită de ridicarea autorizației de funcționare pentru blocul operator și ATI.

„Nu înteleg cum a putut să fie emisă o autorizație sanitară de funcționare din 2009 până în 2025 pentru o unitate sanitară care nu respectă nimic”, spunea ministrul Alexandru Rogobete.

Tot atunci, ministrul a anunțat și demiterea șefei DSP Constanța, Cristina Mihaela Schipor, responsabilă pentru autorizarea unității medicale. Fosta directoare a contestat însă decizia: săptămâna trecută, prin avocat, a depus o plângere prealabilă la Ministerul Sănătății, cerând repunerea în funcție. Ea susține că actul de demitere este „lovit de nulitate”.

În lipsa unui răspuns favorabil, aceasta avertizează că „vom formula acțiune în contencios administrativ prin care vom solicita anularea actelor administrative și obligarea celor vinovați la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat”.

Citeşte şi: Încă un caz șocant în domeniul medical. O asistentă de la Spitalul Județean din Sibiu a făcut infarct în timpul programului

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Obiceiurile zilnice care vor păstra căldura în locuință, fără să-ți crești factura. Trebuie neapărat să le aplici

Publicat

in

Obiceiurile extrem de simple pot face diferența, dacă le aplici zilnic. Agenția Națională pentru Tehnologii Noi, Energie și Dezvoltare Economică Sustenabilă (ENEA) din Italia, menționează că „acoperirea ferestrelor pe timpul nopții cu obloane, rulouri sau draperii grele este esențială pentru a reduce pierderile de căldură”.

Citește și: Metoda prin care poți reduce cu 20% factura la căldură. Când trebuie să oprești centrala, potrivit specialiștilor

Obiceiurile pe care ar trebui să le aplice fiecare român

Pe lângă acoperirea ferestrelor, ENEA recomandă și alte practici pentru a optimiza consumul de energie:

  • Mențineți temperatura interioară la 19 °C. Fiecare grad în plus poate crește consumul cu până la 7%;
  • Faceți întreținerea regulată a centralei și caloriferelor pentru a asigura eficiența acestora;
  • Programați orele de funcționare ale sistemului de încălzire și evitați utilizarea acestuia când nu sunteți acasă;
  • Verificați izolarea termică a locuinței, înlocuind ferestrele vechi și acoperind eventualele scurgeri de aer.

De asemenea, puteți încerca și alte soluții simple:

  • Nu acoperiți caloriferele cu mobilier sau alte obiecte care împiedică circulația aerului cald;
  • Izolați pereții din spatele caloriferelor cu panouri reflectorizante sau folii izolante;
  • Sigilați fantele de aer de lângă uși, ferestre și rulouri, folosind garnituri adezive sau perne speciale pentru uși;
  • Închideți ușile interioare pentru a încălzi doar încăperile utilizate;
  • Profitați de lumina naturală pentru a încălzi locuința pe timpul zilei.

Un aspect foarte important este sigilarea fantelor de aer, însă fără să blocați grilele de ventilație. Aerisirea corectă este esențială pentru a menține un mediu sănătos și pentru a preveni formarea mucegaiului, scrie Selectra.net.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Tehnologie vizionară: OMODA & JAECOO duc SUV-urile la un nou nivel de rafinament și inovație

Publicat

in

Cele două mărci combină ingineria inteligentă, eleganța contemporană și performanța ecologică, ducând segmentul SUV la un nivel de rafinament fără precedent în România.

Inovație care redefinește experiența SUV

În centrul filozofiei OMODA & JAECOO se află ideea că un automobil modern trebuie să gândească, să înțeleagă și să se adapteze.

Prin integrarea inteligenței artificiale, a sistemelor hibride de ultimă generație și a platformelor digitale conectate, aceste SUV-uri nu sunt doar vehicule — ci ecosisteme inteligente pe roți.

Tehnologia SHS – Super Hybrid System – oferă o experiență de condus echilibrată, combinând puterea cu eficiența:

  • Tranziții imperceptibile între modurile electric și hibrid
  • Autonomie extinsă în regim electric pentru mediul urban
  • Recuperare inteligentă a energiei la frânare
  • Accelerare lină, dar puternică, cu emisii reduse

Rezultatul este o mobilitate responsabilă, eficientă și plină de plăcere — o demonstrație clară a modului în care inovația poate servi confortul și mediul deopotrivă.

SUV

Rafinament digital la fiecare detaliu

Cabina fiecărui model OMODA & JAECOO este o expresie a luxului digital.

De la ecranele panoramice de înaltă rezoluție și comenzile tactile fluide, până la sistemele de recunoaștere vocală bazate pe inteligență artificială, fiecare element este creat pentru a amplifica interacțiunea dintre om și mașină.

Caracteristici de conectivitate inteligentă:

  • Dual display panoramic cu funcții multimedia avansate
  • Integrare completă cu smartphone-ul și comenzi wireless
  • Actualizări de software over-the-air
  • Navigație bazată pe cloud cu informații în timp real
  • Control vocal inteligent cu asistent AI

Tehnologia devine invizibilă, dar indispensabilă, oferind o experiență intuitivă și personalizată la fiecare călătorie.

SUV

Siguranță inteligentă – protecția viitorului

OMODA & JAECOO integrează o arhitectură de siguranță complet digitalizată, concepută pentru a anticipa riscurile înainte ca acestea să apară.

Sistemele de asistență a șoferului oferă o protecție activă permanentă, combinând senzori de ultimă generație, camere HD și algoritmi de predicție.

Funcțiile cheie includ:

  • Cruise control adaptiv inteligent
  • Asistență pentru menținerea benzii și recunoașterea semnelor rutiere
  • Frânare automată de urgență și sistem anti-coliziune
  • Monitorizare 360° cu vedere panoramică în timp real
  • Detectarea pietonilor și a obstacolelor ascunse

În fiecare detaliu, siguranța este gândită ca parte integrantă a experienței inteligente de condus.

Design care inspiră mișcare

OMODA & JAECOO au o identitate vizuală puternică și complementară.

OMODA aduce un stil futurist, cu linii fluide, accente sportive și o grilă parametrică distinctivă — expresia eleganței urbane.

JAECOO, în schimb, exprimă robustețe și rafinament – un SUV premium cu alură de aventurier, îmbinând luxul metropolitan cu spiritul exploratorului modern.

Ambele modele demonstrează că designul poate fi emoțional, dar rațional – creat pentru a impresiona, dar și pentru a funcționa perfect în viața de zi cu zi.

SUV

Viziunea OMODA & JAECOO pentru România

România intră într-o nouă etapă a mobilității, în care tehnologia, sustenabilitatea și eleganța devin valori fundamentale.

Prin lansarea lor pe piața locală, OMODA & JAECOO aduc un standard global de inovație și calitate, oferind șoferilor români o experiență care depășește așteptările.

Aceste SUV-uri nu sunt doar mijloace de transport, ci expresii ale unei noi generații de mobilitate — inteligente, conectate și profund umane.

OMODA & JAECOO – acolo unde tehnologia vizionară întâlnește rafinamentul modern.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend