Serialul „Un veac de singurătate” bazat pe romanul omonim al scriitorului columbian Gabriel García Márquez va avea premiera pe Netflix în data de 11 decembrie, relatează News.ro.

Netflix afirmă că serialul bazat pe capodopera lui Márquez şi regizat de Laura Mora şi Alex García López reprezintă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte audiovizuale din istoria Americii Latine.

Serialul a fost filmat în întregime în Columbia, cu sprijinul familiei laureatului Nobel.

În limba engleză serialul se va numi One Hundred Years of Solitude și va fi împărțit în două capitole a câte 8 episoade fiecare. Primul dintre acestea va avea premieră pe Netflix pe 11 decembrie.

„Ca regizor de film cu origine columbiană, a fost o onoare şi o provocare uriaşă să lucrez la un proiect la fel de complex şi care poartă la fel de multă responsabilitate ca One Hundred Years of Solitude, un proiect în care ne-am străduit să înţelegem diferenţa dintre limbajul literar şi audiovizual, precum şi să reuşim să construim imagini care să conţină frumuseţea, poezia şi profunzimea unei opere care a marcat întreaga lume. Am făcut-o cu dragoste şi respect pentru roman, cu sprijinul unei echipe tehnice şi umane excepţionale”, a declarat Laura Mora.

„Regizarea acestui proiect a fost atât o provocare, cât şi o aventură; la urma urmei, în viaţă, asumarea riscurilor este necesară pentru a da sens la ceea ce facem. Când m-am scufundat în adaptarea One Hundred Years of Solitude, intenţia mea a fost să creez ceva autentic, care să aibă statura unei producţii internaţionale, pentru că povestea o merită”, a adăugat Alex García López.

Netflix a anunțat încă din 2019 că vrea să facă un serial pe baza romanului lui Gabriel García Márquez

„Căsătoriţi împotriva dorinţei părinţilor lor, verii José Arcadio Buendía şi Úrsula Iguarán lasă satul în urmă şi pornesc într-o lungă călătorie în căutarea unui nou cămin. Însoţiţi de prieteni şi aventurieri, călătoria lor culminează cu întemeierea unui oraş utopic pe malul unui râu de pietre preistorice pe care îl botează Macondo. Câteva generaţii din neamul Buendía vor marca viitorul acestui oraş mitic, chinuit de nebunie, iubiri imposibile, un război sângeros şi absurd, precum şi frica de un blestem teribil care îi condamnă, fără speranţă, la un veac de singurătate”, amintește descrierea oficială publicată de Netflix pentru serial.

Publicată în 1967, Un veac de singurătate este una dintre operele emblematice ale lui Gabriel García Márquez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1982. Considerată o capodoperă a literaturii hispano-americane şi a celei universale şi care a primit o recunoaştere internaţională, cartea a fost vândută în peste 50 de milioane de exemplare şi a fost tradusă în peste 40 de limbi.

Netflix a anunțat încă din 2019 că va adapta romanul lui Gabriel Garcia Marquez sub forma unui serial pentru platforma sa de streaming, însă planurile au fost deraiate de izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Netflix a obţinut în urmă cu 5 ani drepturile de adaptare a cărţii, deşi nimeni nu le deţinuse până atunci. Compania americană a obţinut sprijinul deplin al familiei autorului pentru a-şi filma producţia în Columbia și a prezentat în luna aprilie un trailer care afirmă că serialul va fi lansat „în curând”.

Serialul bazat pe romanul lui Gabriel Garcia Marquez va avea 16 episoade, un alt angajament major al Netflix, care și-a obișnuit publicul mai degrabă cu miniserii sau serii limitate la cel mult 8-10 episoade.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Aurul pisicii, cel mai recent roman al Ioanei Pârvulescu, (Editura Humanitas, București, 2024) are un moto în care este vorba despre relația dintre dragoste și timp. Partea întâi și cea de-a doua parte ale cărții sunt puse și ele fiecare sub semnul  câte unui alt moto în care își face apariția sintagma aurul pisicii. Ambele sunt desprinse din Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister a lui Goethe. Probabil o preferință de lectură a autoarei, de vreme ce marele scriitor german este de mai multe ori citat în cursul cărții. Însă și un important indiciu al profundelor legături spirituale dintre cele două personaje principale. Monica Mihuț și Sebastian Ioan Severin. Care, desigur, nu întâmplător, au nu doar vârste sensibil egale (nu îi desparte decât o lună), ci și profesii apropiate. Monica fiind, de fapt, devine medic veterinar cu acte în regulă, Sebastian, este universitar specializat în Biologie.

Citatele din Goethe sunt concurate de un noian de versuri în limba engleză, versuri desprinse din cântece binecunoscute de muzică pop. Un gen preferat însă doar de Monica fiindcă pentru Sebastian, conform declarațiilor personajului însuși, muzica se oprește la data de 5 decembrie 1791. Ziua morții lui Mozart. Sunt în carte multe referințe la muzica clasică, în special la cea de operă. Pe care Monica o descoperă grație lui Sebastian. Pesemne tot datorită lui femeia își încheie studiile universitare abandonate cu mulți ani în urmă. Avem așadar măcar un pic de-a face cu mitul lui Pygmalion. Spun asta, deși Aurul pisicii nu este nici o carte feministă, nici una în principal despre forța modelatoare a bărbatului, ci despre forța modelatoare a iubirii. Sunt amintite în roman și câteva spectacole de teatru. Cred că două. Spre bucuria criticului de teatru care (încă mai) sunt, ambele bune. Respectivele citate  din texte pentru muzică (traduse în românește într-un My Mix plasat către finalul  volumului), spun multe despre felul  de a fi (neconformist) al Monicăi. Ca și despre chipul în care a înțeles să-și gestioneze ea dragostea pentru Sebastian. Pe care aparent, însă numai aparent, îl părăsește în timp de pandemie, la foarte puțin timp după ce amândoi împliniseră 49 de ani și 19 ani de conviețuire.

Abandonul este însă, cum spuneam, doar unul aparent fiindcă Monica Mihuț revine. O face, metamorfozată incomplet într-un copil de șapte ani care, în felul acesta (cel puțin insolit), își dovedește iubirea pentru Sebastian. Reușind chiar să recâștige dragostea acestuia. Desigur altfel. Monica devenind, poate, Sonia. Un alter-ego al acesteia. Un personaj despre care voi furniza amănunte mai la vale.  

Deocmadată, mi se pare însă util de spus că metamorfoza Monicăi Mihuț amintește mai curând de aceea a lui Alice din minunata carte a lui Lewis Carrol decât de aceea a lui Gregor Samsa. Și asta, deși  găsim în Aurul pisicii o seamă de afirmații interesante despre celebra scriere a lui Kafka. Și chiar ne confruntăm cu un anume nea Gurău, după părerea mea doar aparent un personaj de coloratură. Doar aparent o ființă ca în piesele lui Ion Băieșu.  În felul său un om gânganie.

Grație sus-menționatei metamorfoze, Aurul pisicii devine un roman fantastic, chiar dacă unul hibrid, rămânând însă, pe toată durata lui, unul determinat de dragoste. Împlinindu-se , chiar dacă cu inegalități destul de pronunțate,  parcă ceva mai evidente în partea a doua a cărții, dorința autoarei de a scrie un roman integral de dragoste. Despre asta cititorul găsește detalii suplimentare în cele Câteva precizări auctoriale. Din ultimele pagini ale cărții în care aflăm și care a fost istoricul genezei, al scrierii și rescrierii volumului  ca și consderații despre importanța temei, despre deja amintita relație dntre dragoste și timp, despre scrisul socotit ca un fel de rugăciune, despre relația oarecum modelatoare dintre ființele umane și pisici.

Dragostea, susține Ioana Pârvulescu, ne încurcă viețile și ne construiește destinul. Or, despre cum se întâmplă aceste lucruri dă seama lunga confesiune a Monicăi Mihuț. Confesiune adresată Soniei. Despre care relativ târziu aflăm că este, că a fost fiica Monicăi și a lui Sebastian. Căreia i-a fost dat să trăiască numai trei zile. Confesiunea este făcută cu lux de amănunte, dar și cu ceea ce în muzică se cheamă salto-uri. De la un moment dat încolo, pe măsura trecerii timpului,  parcă ritmul se accelerează. Povestea insistă asupra multor amănunte doar aparent minore, asupra umorilor lui Sebastian, asupra jocurilor de-a despărțirea și împăcarea. – Citeste întregul articol și comentează pe Contributors.ro

Povestea Prințesei Ecaterina Caradja-Cantacuzino e aproape neverosimilă și pentru un scenariu de film.  Este una dintre personalitățile remarcabile ale României interbelice, dar puțină lume îi știe povestea și îi cunoaște faptele de curaj, altruism și binefacere.

Ecaterina Caradja-Cantacuzino s-a născut într-o familie ireal de bogată, dar a copilăritîn orfelinate, departe de familia ei, care-o credea moartă.

Ecaterina Olimpia Cantacuzino, prima nepoată a Prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul, era fiica Irinei Cantacuzino și a fost răpită de tatăl ei, Rodolfo Radu Kretzulescu, când nu împlinise vârsta de 3 ani .A trăit 13 ani în orfelinate din Franța și din Anglia, sub o identitate falsă. Până la vârsta de 16 ani, când a fost redată Cantacuzinilor, fetița nu a știut cine este, unde s-a născut, cine îi sunt părinții. A crescut o vreme într-un așezământ din Franța apoi în orfelinatul „Duchess of Leeds” din Anglia.

Înregistrată de tatăl ei sub numele de Jean Bardin, Ecaterina a fost îngrijită de călugărițe și i se spunea „la batarde” – bastarda.

Când a fost răpită, în anul 1896, ziarele din București și din toată Europa anunțau dispariția copilului princiar, nemaipomenita întâmplare făcând mare vâlvă. 

Nababul a angajat detectivi particulari și s-a folosit de toată influența ca să-și găsească nepoata, însă copila a rămas pierdută până când a murit mama ei, Irina Cantacuzino, care s-a stins la doar 36 de ani. 

Atunci, Radu Kretzulescu i-a scris Nababului: „Nu mai am de ce să mă răzbun. Puteți să vă duceți să vă căutați nepoata”. Ecaterina a fost găsită în anul 1908 și redată Cantacuzinilor.

Și copila s-a întors la București unde, de dorul ei, mama sa înființase Leagănul „Sfânta Ecaterina” – „Pentru copiii fără mamă, de la o mamă fără copil”

Descoperă, pe B365.ro, istoria celui mai mare și mai performant leagăn de copii din Bucureștiul interbelic,reconstruită de jurnalista Antoaneta Dohotariu cu documente, imagini și un interviu cu Max Caradja Johnson, nepotul Prințesei Ecaterina Caradja. 

Artistul și fotograful Dan Vezentan vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre lipsurile, dar și câștigurile în domeniul artistic românesc al ultimelor două decenii, despre lucrurile pe care ar trebui să pună accent noua generație și despre izolarea artistului, care duce de cele mai multe ori la plafonare.

Este convins că arta poate fi militantă și fără să aibă un mesaj direct, dar spune și că artiștii nu au acces la un public suficient de mare încât să provoace schimbări majore în societate.
Totuși, „lucrurile merg într-o direcție cu iz optimist”, mai afirmă artistul.

Dan Vezentan explorează universul zootehnic și agricol, prezentându-l subiectiv, în baza amintirilor din copilărie. Lucrările lui pornesc de la proiectarea gospodăriilor, a sistemelor de hrănire și adăpare a animalelor sau a sistemelor de stocare a alimentelor, analizând producția de alimente, surplusul, deșeurile biologice și ecologia.

Născut în 1978, în Seini (Maramureș), a absolvit Universitatea de Arte București, iar în prezent trăiește și lucrează ca artist și fotograf în București. Lucrările lui creează o legătură între specificul rural și preocupările contemporane legate de sustenabilitate și ecologie.

Cu expoziții solo și participări în prezentări colective, în spații precum MNAC București, Sandwich Gallery și BOZAR Bruxelles, Dan Vezentan este invitat, în 10 octombrie, la Biblioteca Glitch din București, la un artist talk la care participarea este gratuită, în baza înscrierii online. Acolo, el va prezenta biblioteca zootehnic-agricolă din atelierul propriu și unele exemplare de carte cu grafica specifică anilor ’60 – ’80.

Citește mai mult pe Curatorial.ro

O bienală românească de artă a debutat la sute de metri adâncime, în masivul de sare Valcele-Slatinele, reunind nouă artiști internaționali din generații diferite. Prima ediție a Bienalei Living Contenteste intitulată „Earthcake” și poate fi vizitată în Salina Târgu Ocna până la 27 octombrie.

La 240 de metri adâncime, în al nouălea orizont al Minei Trotuș, sunt prezentate lucrări ce vorbesc despre procesele de extracție, distrugere, dar și despre creație și regenerare.

Organizatorii bienalei au în plan ca fiecare ediție să aibă loc într-un spațiu special, cu valoare naturală, din România și din lume. Pentru că Asociația Living Content a realizat în general prezentări care au avut în centru legătura omului cu natura, Salina Târgu Ocna a fost o alegere firească.

Citește mai mult pe Curatorial.ro

Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală Suedeză de Științe va anunța laureatul sau laureații de anul acesta ai Premiului Nobel pentru Fizică.

Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate în perioada 8-14 octombrie, astfel:

• Premiul Nobel pentru Fizică – marți, 8 octombrie;
• Premiul Nobel pentru Chimie – miercuri, 9 octombrie;
• Premiul Nobel pentru Literatură – joi, 10 octombrie;
• Premiul Nobel pentru Pace – vineri, 11 octombrie;
• Premiul Nobel pentru Științe economice în memoria lui Alfred Nobel – luni, 14 octombrie.

Laureații Premiilor Nobel vor fi anunțați de HotNews.ro la scurt timp după ce ei sunt dezvăluiți de Comitetul Nobel.

Cei care doresc să urmărească în timp real ceremoniile de anunțare a laureaților o pot face în direct pe nobelprize.org și pe paginile de Facebook, X, YouTube și LinkedIn ale Premiilor Nobel.

Cine a câștigat Premiile Nobel în 2023

Premiile Nobel din 2023 au fost decernate următoarelor persoane:

• Premiul Nobel pentru Fizică: Pierre Agostini, Ferenc Krausz și Anne L’Huillier, pentru „metode experimentale care generează impulsuri de lumină de atosecunde pentru studiul dinamicii electronilor în materie”;
• Premiul Nobel pentru Chimie: Moungi Bawendi, Louis Brus şi Alexei Ekimov, pentru „descoperirea și sinteza punctelor cuantice”;
• Premiul Nobel pentru Literatură: Jon Fosse, pentru „piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse”;
• Premiul Nobel pentru Pace: Narges Mohammadi, pentru „lupta sa împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru lupta sa pentru promovarea drepturilor omului și a libertății pentru toți”;
• Premiul Nobel pentru Economie: Claudia Goldin, pentru „progresele în înţelegerea rezultatelor participării femeilor pe piaţa muncii”.

FOTO articol: DreamsTime / Wwphoto.