Stai conectat...

NATIONAL

Cel puţin opt membri ai unei familii din Afganistan au fost ucişi într-o moschee

Publicat

la

Cel puţin opt membri ai unei familii au fost ucişi după ce bărbaţi înarmaţi neidentificaţi au deschis focul asupra lor într-o moschee din provincia Nangarhar din estul Afganistanului, au anunţat duminică oficiali, potrivit DPA.

Guvernatorul provinciei, Ziaulhaq Amarkhail, a declarat că incidentul s-a produs pe raza districtului nouă de poliţie din capitala regională Jalalabad, scrie Agerpres.ro.

„Conform primelor informaţii, cauza incidentului a fost o dispută în legătură cu un teren privat”, a adăugat Amarkhail.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a spus că incidentul este anchetat, dar că nu a fost arestată încă nicio persoană.

Disputele pe pământ sunt dese în Afganistan.

În luna aprilie a anului trecut, cel puţin şase membri ai unui trib au fost ucişi şi alţi aproape 20 au fost răniţi în ciocniri armate în legătură cu pământuri aflate în dispută în aceeaşi provincie. Luptele au durat mai multe zile.

Provincia estică Nangarhar, bastion al talibanilor şi al Statului Islamic, este bogată în câmpii şi este una dintre cele mai importante zone agricole din Afganistan.

Loading

ACTUAL

Corvinul zdrobește CFR Cluj cu 3–0 la revenirea lui Șumudică pe bancă

Publicat

la

Autor

Echipa Corvinul Hunedoara a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, gruparea CFR Cluj, în etapa a cincea din Superligă. A fost meciul în care Marius Şumudică a revenit pe banca tehnică a clujenilor, conform news.ro.

La Arad, Corvinul a avut prima ocazie a partidei cu CFR, chiar în minutul 2, când Pîrvulescu a reluat slab spre poartă centrarea lui Yeboah. Fabry a încercat în două rânduri să creeze suspans în careul oaspeţilor, dar scorul a fost deschis de Antoniu Manolache, în minutul 43, când fundaşul hunedorenilor, a flat în careu, a şutat din întoarcere la colţul scurt şi a înscris superb la vinclu. A fost singurul şut pe poartă al primei reprizei.

În partea secundă, Codruţ Sandu a blocat şutul lui Drazic, din careu, în minutul 58, apoi Espinosa şi Fabry au fost aproape de gol în minutul 68. Trei minute mai târziu Ivancevic a înscris din careu, un gol validat după două minute de aşteptare. Clujenii nu au reuşit decât să lovească bara, prin Drazic, în minutul 85, dar Corvinul a fost aproape de gol un minut mai târziu, la şutul lui Gillard, respins de Vâlceanu şi, mai mult, hunedorenii au marcat al treilea gol prin Goodlad, în minutul 89, pentru ca Vâlceanu să scoată la şutul aceluiaşi Goodlad, în al doilea minut al prleungirilor, iar echipa lui Maxim bifează a doua victorie stagională, 3-0 cu CFR Cluj.

Corvinul are 8 puncte şi este pe locul 5 în campionat, iar CFR se află pe locul 13, cu 3 puncte şi un meci în minus, restanţa cu Universitatea Cluj.

CORVINUL: C. Sandu – F. Iacob, Ivancevic (F. Ilie 74), A. Manolache, Neacşa – Hrezdac, Sergio Ribeiro (Goodlad 85) – Yeboah, Fabry (Cărăruş 85), D. Pîrvulescu (M. Bratu 79) – Espinosa (Gillard 74). ANTRENOR: Florin Maxim

CFR CLUJ: Vâlceanu – Braun, Pantalon, Aly Abeid, Simao Rocha (Camora  67) – Korenica, Djokovic, Ad. Păun (Bruno Costa 67) – Cordea, Drazic, Şfaiţ (Biliboc 56). ANTRENOR: Marius Şumudică

Cartonaş galben: Neacşa 61

Arbitri: Viorel Flueran – Romică Bârdeş, Cosmin Vătămanu

Arbitri VAR: Cristina Trandafir – Radu Petrescu

Loading

Citește tot

ACTUAL

Grecia își deschide gratuit comorile după lăsarea nopții: peste 120 de situri și muzee pot fi vizitate la lumina lunii pline la finalul acestei luni

Publicat

la

Autor

Grecia pregătește o noapte specială pentru turiști pe 28 august, când 126 de situri arheologice, monumente și muzee vor putea fi descoperite gratuit, în mare parte până la miezul nopții. Delfi, Olimpia, Mystras și numeroase obiective mai puțin cunoscute intră în program, iar experiența va fi completată de concerte, spectacole de operă și tururi ghidate.

126 de obiective își așteaptă vizitatorii după apus

Evenimentul organizat anual de Ministerul Culturii din Grecia cu ocazia lunii pline va avea loc anul acesta vineri, 28 august.

Peste o sută de obiective culturale și arheologice își vor prelungi programul după lăsarea întunericului, accesul fiind gratuit, potrivit Euronews.com.

În majoritatea cazurilor, programul special va începe în jurul orei 19:30 și se va încheia la miezul nopții. Vizitatorii vor putea explora temple, situri antice și palate minoice într-un cadru neobișnuit, sub lumina lunii.

Pe lângă vizitele nocturne, mai multe dintre cele 126 de obiective vor găzdui concerte, spectacole ale corurilor și tururi conduse de specialiști.

Delfi și Olimpia, deschise până la miezul nopții

Printre principalele atracții incluse în program se numără Delfi, celebrul sanctuar antic de pe muntele Parnas, unde oamenii veneau în Antichitate pentru a consulta oracolul în privința unor decizii importante, de la războaie și întemeierea coloniilor până la căsătorii.

Pe 28 august, vizitatorii vor avea acces gratuit până la terasa Templului lui Apollo, de la aproximativ 19:30-20:00 și până la miezul nopții.

Olimpia antică, locul în care s-au născut Jocurile Olimpice, intră de asemenea în program. Atât situl, cât și muzeul vor putea fi vizitate gratuit între orele 20:00 și 00:00, fiind programate și tururi ghidate susținute de arheologi.

La Mystras, orașul medieval din apropierea Spartei, porțile vor rămâne deschise în același interval, iar seara va include și un eveniment muzical.

Program special și la Muzeul Acropolei din Atena

În capitala Greciei, Muzeul Acropolei va funcționa fără întrerupere de la ora 9:00 dimineața până la miezul nopții. Accesul la colecțiile permanente va rămâne contra cost, conform tarifelor obișnuite, iar casele de bilete și magazinele vor funcționa până la 23:30.

În schimb, expoziția temporară „Inspirație: Arta greacă antică în Italia” va putea fi vizitată gratuit. Aceasta reunește 38 de obiecte din ceramică, bronz și marmură aduse din muzee italiene, unele dintre ele fiind scoase pentru prima dată din colecțiile în care sunt păstrate.

În aceeași zi, de la ora 18:00, un arheolog al muzeului va conduce un tur al expoziției, însă participarea presupune efectuarea în prealabil a unei rezervări online.

Un sanctuar considerat cândva poartă spre lumea de dincolo

Programul nu se limitează la cele mai cunoscute destinații turistice. Yahya Dawood, fondatorul unei companii de închirieri de vile din Grecia și Cipru, recomandă și Nekromanteion din Acheron, în Epir.

Sanctuarul antic, amplasat deasupra văii Acheronului, era considerat în Antichitate o intrare către lumea de dincolo, unde pelerinii încercau să intre în contact cu spiritele celor morți. Pe 28 august, accesul va fi gratuit de la aproximativ 19:30-20:00 până la miezul nopții.

„Totul în acest sit a fost construit în jurul întunericului și al ritualului, astfel că vizitarea lui după lăsarea întunericului, sub lumina lunii pline, nu este doar o experiență spectaculoasă – este, de fapt, mult mai apropiată de felul în care locul trebuia să fie trăit decât o vizită la mijlocul zilei”, spune Dawood.

De la cel mai vechi oracol al Greciei la palatele minoice din Creta

O altă destinație inclusă în program este Dodona, în nord-vestul Epirului, considerată cea mai veche zonă oraculară grecească, anterioară chiar și sanctuarului de la Delfi.

Centrul religios s-a dezvoltat în jurul unui stejar sacru despre care anticii credeau că transmite mesajele lui Zeus. Accesul va fi gratuit între orele 20:00 și 00:00.

În Creta, complexul palatelor minoice de la Malia va putea fi vizitat începând cu aproximativ 19:30-20:00. Seara va include și un eveniment muzical susținut de Manolis Mitsias și un cor.

Tot pe insulă, Gortyna va avea acces gratuit și va găzdui o seară muzicală. Aici se află Codul de la Gortyna, cea mai lungă inscripție greacă antică păstrată până în prezent, formată din 600 de rânduri de drept civil din secolul al V-lea î.Hr., gravate în piatră.

Operă în aer liber și un castel luminat de luna plină

Castelul Nafpaktos, fortăreața venețiană care domină Golful Corint, este o altă destinație recomandată pentru noaptea de 28 august.

„Apa este cea care va face cu adevărat acest loc special, deoarece veți vedea luna reflectându-se în golf și luminând în același timp castelul”, spune Dawood.

Pentru pasionații de operă, o altă opțiune este Sanctuarul lui Ammon Zeus din Chalkidiki. Situl aflat pe peninsula Kassandra va deveni scena unei reprezentații în aer liber a operei „Orfeu și Euridice”, spectacolul urmând să beneficieze de decoruri complete.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Lupu Rednic îl dă în judecată pe „Firicel” din „Las Fierbinți”: „Mi-a tot promis că îmi va plăti banii, apoi nu a mai răspuns la telefon”

Publicat

la

Scandalul dintre Lupu Rednic și Cuzin Toma a început după participarea soților Cornelia și Lupu Rednic la Festivalul „Film în sat”, desfășurat în comuna Murighiol, din Tulcea. Artistul susține că, deși exista un contract semnat pentru recitalul susținut în cadrul evenimentului, banii nu au fost achitați.

Lupu Rednic spune că, inițial, Cuzin Toma i-ar fi explicat că întâmpină probleme financiare și i-ar fi cerut să mai aștepte pentru plata sumei datorate.

„Toma mi-a tot promis că-mi va plăti banii, inițial mi-a zis că are niște probleme financiare, tot amâna, îmi zicea să îl mai păsuiesc, apoi nu mi-a mai răspuns la telefon. Este vorba despre suma pe care o primim, în general, la spectacole, la nivelul nostru.

Mergem înainte cu procesul, nu renunțăm, se ocupă avocata noastră. Nu ne-a mai căutat de atunci, nu ne-a sunat, ca să discutăm despre această situație, nici măcar când a aflat că l-am chemat la tribunal, ca să ne facem dreptate. Oricine poate să greșească, dar depinde și de om…”, a declarat Lupu Rednic, pentru Click!.

Citește și: Irina Columbeanu și Monica Gabor, apariție spectaculoasă în Malibu. Cum și-au petrecut seara mamă și fiică

Lupu Rednic spune că a mai trecut printr-o situație similară

Artistul afirmă că nu este prima dată când se confruntă cu o situație în care nu este plătit pentru un recital. Lupu Rednic povestește că el și Cornelia Rednic au avut o problemă asemănătoare după un spectacol susținut la Zilele Ludușului.

Și atunci, spune artistul, cei doi aveau un contract semnat și au apelat la instanță pentru a-și recupera banii.

„S-a mai întâmplat să fim țepuiți, am mai avut o problemă la Zilele Ludușului, și acolo a fost tot o situație asemănătoare. Noi lucrăm corect, legal, avem contract semnat, n-am mers pe vorbe. În acel caz, tot așa, l-am dat în judecată și am câștigat banii în instanță, a fost pusă în executare acea persoană”, a mai spus Lupu Rednic.

Artistul susține că va merge mai departe și în cazul disputei cu Cuzin Toma, afirmând că nu intenționează să renunțe la demersul juridic.

Citește și: Andrei Bănuță, mărturisire despre femeia pe care o iubește, dar care nu a fost niciodată partenera lui: „M-a făcut să mă gândesc la căsătorie”

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Victor Ponta, despre o posibilă revenire în fruntea Guvernului: „Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan, sigur că voi spune da”

Publicat

la

Victor Ponta a fost întrebat despre posibilitatea de a reveni în fruntea Guvernului. Fostul premier a explicat că formațiunea din care face parte, Uniți pentru România, l-a propus deja pentru această funcție în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

„Grupul din care eu fac parte, Uniți pentru România, a propus la Cotroceni, la consultări, au spus, dom’le, noi, grup mic, e adevărat, 18 parlamentari, îl propunem pe Victor Ponta prim-ministru.

Vreau să spun foarte clar, să răspund foarte direct. Dacă îmi va propune domnul președinte Nicușor Dan, sigur că voi spune da, dar în aceeași măsură nu cred că stă țara într-un om. Cum nu stă în Bolojan, nu stă nici în Ponta.

În măsura în care îl va propune pe Sorin Grindeanu, care are cel mai mare grup din Parlament, sau pe Nazare, sau pe Tomac, repet, nu voi spune, nu, domnule, nu sunt eu, cum face domnul Bolojan, domnule, nu e el să nu fie nimeni.

Nu, nu sunt eu. Dacă e Grindeanu, dacă e Nazare, dacă e Tomac și cer ajutorul, răspunsul meu este categoric da”, a declarat Victor Ponta, pentru România TV.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ponta, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan după întâlnirea secretă cu șefa CCR: „Cred că e vorba de respectul și indepența unor instituții”

Victor Ponta critică majorările de taxe

Fostul premier a vorbit și despre măsurile fiscale adoptate în perioada guvernărilor PSD-PNL, recunoscând că unele dintre decizii au fost greșite. Ponta susține însă că experiența sa de premier i-a arătat că majorarea taxelor nu reprezintă o soluție pentru creșterea încasărilor la buget.

„Absolut adevărat, au fost niște decizii total greșite, ale guvernului PSD, PNL, cine era UDMR, și atunci am spus, și spun și acum, că am învățat pe pielea mea, ca să zic așa, ca prim-ministru.

În România mărești taxe, încasezi mai puțin la buget și distrugi economia. Tai taxe, s-a dovedit chestia asta în 2014-2015, tai taxe, îi scoți de pe piață pe evazioniști și îi ajuți pe cei corecți care plătesc de fapt mai mulți bani.”

Ponta a dat ca exemplu decizia luată în perioada în care era premier privind impozitul pe dividende, despre care afirmă că a demonstrat efectele reducerii taxării.

„Dacă vă aduceți aminte, cu impozitul pe dividende care era 16%, am luat decizia de a-l duce la 5% și atunci Comisia Europeană, toată lumea a zis că nu-i bine. Și le-am zis, uite, haideți să vedeți că în 2016 încasăm din 5% mai mult decât din 16% și s-a dovedit adevărat.”

Citește și: EXCLUSIV Gigi Becali, atac dur la adresa lui George Simon: „Un vrăjitor care speculează incapacitatea politicienilor români”

Fostul premier consideră că măsurile fiscale trebuie adaptate realităților economiei românești și critică majorările de taxe adoptate în ultimii ani.

„Nu trebuie să iei premiul Nobel pentru economie, trebuie să înțelegi cum funcționează economia României și, repet, toate măsurile pe care le-a luat Bolojan, că le-a luat înainte Ciolacu sau cine le-a luat, Ciucă, de creșteri de taxe, din punctul meu de vedere, au avut un efect și au un efect nociv asupra firmelor românești.”

Ponta susține că firmele multinaționale dispun de resursele necesare pentru a gestiona impactul modificărilor fiscale, în timp ce companiile românești ar suporta o parte importantă din povara acestor măsuri.

„Firmele mari multinaționale, știți foarte bine, au și contabili și experți care știu ei cum să facă să nu piardă bani.

Dar, subliniez, firmele românești sunt cele care duc povara și care acum, practic, de-abia mai există”, a declarat Victor Ponta.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Final de vară cu cinci planete retrograde. Ce ne aduc bun și cum să le facem față

Publicat

la

Numai că finalul verii 2026 spune o poveste diferită.

Din fericire, temutul Mercur nu este retrograd acum. Și-a încheiat mersul retrograd pe 23 iulie și a ieșit complet din perioada de umbră pe 6 august. În schimb, avem alte cinci retrogradări care pun accentul pe teme mult mai profunde: Pluto în Vărsător, Neptun în Berbec, Saturn în Berbec, Chiron în Taur și Pallas în Berbec.

Strict astronomic, retrogradarea nu înseamnă că un corp ceresc începe efectiv să meargă înapoi pe orbită. Este o mișcare aparentă, observată de pe Pământ, produsă de diferențele dintre vitezele și pozițiile orbitale. Soarele și Luna nu trec prin asemenea cicluri retrograde.

Iar aici mai merită făcută o precizare: folosim „astre” în sensul larg în care termenul apare frecvent în astrologie. Saturn și Neptun sunt planete, Pluto este planetă pitică, Chiron este un corp minor, iar Pallas este asteroid. Toate sunt însă folosite în astrologia modernă pentru interpretarea unor teme diferite.

Citeste si Două dintre cele mai dure energii ale zodiacului se ciocnesc pe 17 august. Marte și Pluto scot la suprafață furia și jocurile de putere. Cum trece fiecare zodie prin testul zilei?

Și poate tocmai aceasta este partea interesantă a finalului de vară 2026: cele cinci retrogradări nu spun aceeași poveste.

Una vorbește despre putere. Alta despre visurile în care mai credem. Una ne întreabă ce putem susține cu adevărat. Alta atinge locurile încă sensibile. Iar Pallas ne obligă să ne uităm la strategie. În loc să privim această perioadă ca pe un mare semn STOP deasupra vieții, o putem vedea ca pe o verificare înaintea următoarei etape.

Ce înseamnă, de fapt, o perioadă cu atât de multe retrogradări

Mișcarea retrogradă este asociată în astrologie cu întoarcerea atenției către interior, revizuirea unor alegeri și revenirea asupra unor teme care nu au fost complet rezolvate. Asta nu înseamnă automat că trebuie să amâni orice decizie, să renunți la proiecte sau să stai nemișcat până când planetele își reiau mersul direct. Uneori, exact într-o perioadă retrogradă descoperi de ce un plan nu funcționa. Poate trebuie schimbată strategia. Poate scopul este încă bun, dar drumul ales nu mai este. Poate ai crescut suficient încât o promisiune făcută acum un an să nu mai fie potrivită pentru omul care ești astăzi.

Retrogradările ne invită simbolic să recuperăm informații pe lângă care am trecut prea repede. Iar în august 2026, această temă devine și mai interesantă pentru că trei dintre cele cinci corpuri asupra cărora ne concentrăm – Saturn, Neptun și Pallas – se află în Berbec. Berbecul vrea să pornească, să acționeze, să fie primul. Retrogradarea întreabă însă: înainte să alergi mai departe, ești sigur că acesta este drumul tău?

Cele CINCI retrogradări ale finalului de vară

Pluto retrograd în Vărsător: ce putere nu mai vrei să dai altora?

Pluto este retrograd în Vărsător din 6 mai până pe 15 octombrie 2026. În astrologie, Pluto este legat de transformare, putere, sfârșituri și începuturi, de lucrurile ascunse și de procesele prin care renunțăm la ceea ce nu mai poate continua în forma veche.

Citeste si Horoscop 17-23 august 2026. Perioadă de aur pentru trei zodii, au parte de bani, noroc și succes. Oportunități uriașe la orizont

În Vărsător, povestea se extinde către grupuri, comunități, libertate, tehnologie, viitor și felul în care ne găsim locul într-o lume care se schimbă. Ce poate aduce bun retrogradarea? Posibilitatea de a observa unde ai cedat prea multă putere unui grup, unei opinii sau nevoii de a fi acceptat. Uneori, schimbarea importantă începe când încetezi să mai întrebi dacă ceilalți aprobă ceea ce vrei să faci.

Neptun retrograd în Berbec: este visul tău sau visul pe care credeai că trebuie să-l ai?

Neptun este retrograd în Berbec între 7 iulie și 12 decembrie 2026. Neptun este asociat în astrologie cu inspirația, imaginația, spiritualitatea și intuiția, dar și cu ceața, idealizarea și confuzia. În Berbec, întrebarea devine foarte personală.

Pentru ce merită să lupți? Ce îți dorești cu adevărat și ce ai urmărit numai pentru că imaginea rezultatului arăta bine? Partea bună a retrogradării este că unele iluzii pot începe să se subțieze. Poate nu renunți la vis, ci îl vezi pentru prima dată fără decor. Și uneori asta îl face mai realizabil.

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV Gigi Becali, atac dur la adresa lui George Simon: „Un vrăjitor care speculează incapacitatea politicienilor români”

Publicat

la

Gigi Becali a avut un discurs critic la adresa lui George Simion. Deputatul susține că liderul AUR a crescut politic pe fondul nemulțumirii față de celelalte partide.

„Eu nu-l pun pe George Simion, pentru că eu consider că nu-l consider de fapt. Nu știu, adică mă, ce am văzut și eu. E un partid AUR care a crescut datorită faptului că celelalte partide nu-și fac treaba, dar George Simion nu-l văd un politician, îl văd un vrăjitor de ăsta, un vrăjitor care speculează, de fapt, incapacitatea politicienilor români”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Citește și: Foști diplomați americani cer reevaluarea vizei lui George Simion. Extremismul și pozițiile pro-Rusia, printre acuzațiile aduse liderului AUR

Becali l-a numit apoi pe Simion „un impostor” și a prezis un final politic nefavorabil pentru liderul AUR.

„Adică îl văd un impostor, de fapt, de ăsta, știi? Asta și-l văd eu. Și părerea mea, că până la urmă finalul lui va fi urât. Așa cred. Pentru că atunci când un om merge cu reaua credință, și cu vrăjeala, și cu minciuna, și cu falsitatea, nu merge minciuna la infinit”.

„Nu cred că vreodată e posibil AUR-ul să aibă câștig. Dar el, George, nu cred eu că el va avea… nu va avea un final fericit”, a mai spus Becali.

Gigi Becali: „Vreau ca România să aibă guvern”

Gigi Becali a criticat și blocajul politic și a susținut că parlamentarii ar trebui să voteze un guvern pentru ca România să poată fi condusă.

„Eu sunt român și, cu asta, basta. Dar vezi, s-a întunecat mintea. Acum, la guvernare. Păi ce faci acum cu guvernarea? Peste doi ani după aia vei fi și tu în cap. Așa vezi un guvern acolo, nu știu ce. Peste doi ani erau alegeri”.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ponta, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan după întâlnirea secretă cu șefa CCR: „Cred că e vorba de respectul și indepența unor instituții”

Ulterior, Becali a insistat asupra faptului că ar fi votat orice guvern care ar fi putut asigura funcționarea statului.

„Deci ăla te spunea: «Votez orice guvern». Pentru că sunt român și vreau ca România să aibă guvern. Aduceți un guvern, îl votez pe oricare.”

Deputatul a criticat și parlamentarii care nu votează un guvern.

„Orice deputat care nu votează guvern este ordinar om. Fii nenorocit, orice deputat al României care n-a votat un guvern pentru România nu-i interesează omul de nimic. Asta este concluzia mea”.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend