Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ce i-a spus papa Francisc patriarhului Kirill despre războiul din Ucraina

Publicat

in

Papa Francisc a discutat miercuri cu patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse și un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, transmițându-i acestuia că este „necesar să fim împreună” pentru a opri războiul din Ucraina, relatează Vatican News.

Papa Francisc si patriarhul KirillFoto: Vatican Media Press Office / Zuma Press / Profimedia Images

E necesar să fim împreună pentru a opri focul” războiului în Ucraina, pentru că cei care plătesc contul sunt oamenii, sunt soldații ruși trimiși să moară bombardând, sunt cei bombardați și cei care mor”, i-a transmis suveranul pontif patriarhului Kirill în cadrul unui colocviu virtual la care au participat cei doi lideri spirituali.

„Ca păstori de suflete avem datoria de a sta aproape și de ajuta toate persoanele care suferă din cauza războiului. În trecut se vorbea și în Bisericile noastre de război sfânt sau de război drept. Astăzi nu se poate vorbi în acest fel. S-a dezvoltat o conștiință creștină cu privire la importanța păcii”, a mai spus Papa Francisc.

„Războaiele sunt întotdeauna injuste. Pentru că cine plătește este poporul lui Dumnezeu. Inimile noastre nu pot să nu plângă în fața copiilor, a femeilor ucise, a tuturor victimelor războiului. Războiul nu este niciodată o cale de urmat”, a conchis acesta.

Patriarhul Kirill, puternic criticat din cauza poziției asupra războiului din Ucraina

La scurt timp după discuția cu liderul creștinătății catolice, patriarhul ortodox rus Kirill a vorbit miercuri despre conflictul din Ucraina cu șeful Bisericii Anglicane, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby.

„A avut loc o discuție detaliată asupra situației critice din Ucraina”, a spus Biserica Rusă într-un comunicat, adăugând că Kirill „a explicat în detaliu poziția” Moscovei și s-a referit la „aspecte umanitare”.

Patriarhul Kirill a fost ținta unor critici dure, inclusiv din sânul Bisericii Ortodoxe Ruse, din cauza declarațiilor sale despre războiul din Ucraina, declanșând practic o revoltă fără precedent în rândul bisericii răsăritene.

Criticile la adresa sa s-au intensificat după ce Consiliul Mondial al Bisericilor a dezvăluit că acesta a refuzat solicitarea de a media conflictul dintre Moscova și Kiev.

Papa Francisc a criticat în termeni duri invazia rusească

Suveranul pontif a lansat miercuri un nou apel împotriva conflictului, comparând Rusia cu Cain, personajul biblic care și-a ucis fratele.

Papa Francisc a cerut iertare în numele oamenilor care „continuă să bea sângele morţilor sfâşiaţi de arme” şi ale căror mâini „create pentru a proteja s-au transformat în instrumente ale morţii”.

Liderul Bisericii Catolice cl-a „implorat” pe Dumnezeu să „oprească mâna lui Cain”, cerând iertare „dacă vom continua să ne ucidem fratele, dacă vom continua la fel ca Cain să scoatem pietrele de pe câmpul nostru pentru a-l ucide pe Abel”. „Şi când vei opri mâna lui Cain, ai grijă şi de el. El este fratele nostru”, a mai spus Francisc.

Mesajul, transmis miilor de credincioşi adunaţi în sala de audienţe Paul al VI-lea, dintre care unii ţineau steaguri ucrainene, a venit după ce papa Francisc lansase un nou apel la pace duminica trecută.

„În numele lui Dumnezeu vă cer: opriți acest masacru!”, a îndemnat din nou duminică suveranul pontif, după alte apeluri la încetarea luptelor pe care le-a lansat după data de 24 februarie, când președintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei.

Citește ultimele evoluții din a 22-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Loading

NATIONAL

Mihai Tudose, ironii la adresa lui Nicolae Ciucă, după ce a citit programuld e guvernare al PNL: Ori nu știe să scrie, ori și-a bătut cineva joc de el

Publicat

in

Programul de guvernare al PNL este „mai ciudat decât autorii”, afirmă președintele CN al PSD, Mihai Tudose. „Ori Ciucă nu știe să scrie, (e o figură de stil, nu știe!) ori cineva și-a bătut joc de el”, afirmă social-democratul, potrivit Mediafax.

„Inutilu’ dus spre penibil… Am citit programu’ lu’ PNL (nu recomand, e mai ciudat decât autorii) Ori Ciucă nu știe să scrie, (e o figură de stil, nu știe!) ori cineva și-a bătut joc de el”, scrie pe Facebook Mihai Tudose.

Potrivit acestuia, în Programul PNL spune ”Ca expresie a prosperității, îmi asum obiectivul ca, până în 2030, România să ajungă la 90% din media europeană aîn ce privește PIB per capita, raportat la puterea de cumpărare (pornind de77% la 77%, cât este în prezentora actuală)” https://nicolaeciuca.ro/prosperitate-si-dezvoltarea…/.

„Ne facem că nu observăm greșelile de ortografie.M-am uitat să văd dacă acel cineva care și-a bătut joc de el i-a păcălit și pe cei de la PNL. Ce văd pe prima pagină in Programul PNL? . Nu mai este 77% acum e 79%. Păi nu este nici 77%, nici 79%, ci suntem în anul 2023 la 80% din PIB ul per capita mediu din UE, la paritatea puterii de cumpărare. Asta spune Eurostat aici https://ec.europa.eu/…/view/tec00114/default/table…. Că de-aia am egalat Polonia și am întrecut Ungaria… cu Marcel Ciolacu și PSD”, încheie Tudose

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Numit de Ciolacu „regele contractelor cu statul”, un lider PNL ripostează: „M-a enervat teribil! Pe Marcel Ciolacu îl doare rău de tot ficatul”. La ce se referă

Publicat

in

Valeriu Iftime este șeful CJ Botoșani, om de afaceri, șeful organizației județene a PNL, membru în conducerea centrală și unul dintre „starurile” de dată recentă ale liberalilor. Sâmbătă, Marcel Ciolacu l-a atacat. Sunat de HotNews, Iftime a spus ce crede despre liderul PSD.

Povestea a început în momentul în care vineri siteul de investigații Snoop a remarcat-o printre suporterii din primul rând al lui Marcel Ciolacu pe femeia de afaceri Mihaela Neagu, cunoscută pentru multiplele probleme ale achizițiilor, în urma celor 1.800 de contracte pe care le-a avut cu statul, conform datelor doar din ultimii 5 ani.

Întrebat sâmbătă la Prima TV, Marcel Ciolacu a spus că nu o cunoaște pe Mihaela Neagu. Și a spus că adevăratul „Rege al contractelor cu statul” este Valeriu Iftime, cu 3 miliarde euro în contracte publice. „E membru în biroul politic al Partidului Național Liberal”, a spus Ciolacu despre Iftime. HotNews a vorbit cu Valeriu Iftime. 

-Bună ziua, domnule Iftime, ați văzut…
-Bună ziua, sunt pe drum de la Sinaia spre București, la ce vă referiți?

-Sunteți la curent cu declarațiile făcute de Marcel Ciolacu despre dumneavoastră?
-Ciolacu?

-Președintele PSD a spus la Prima TV că sunteți, citez, „Regele contractelor cu statul”. Că aveți 7.800 de contracte cu statul.
-Eu nu stau să-mi număr contractele. Plus că nu valoarea sau cantitatea lor contează, ci dacă ești bun în ceea ce faci.

-Deci e adevărat că aveți atâtea?
-Dacă s-a referit la așa ceva și s-a exprimat așa, înseamnă că pe Marcel Ciolacu îl doare rău de tot ficatul.

-De ce?
-Pentru că i-am bătut la Botoșani și au pierdut județul după 30 de ani de domnie PSD. Am vrut să intru în politică venind din zona privată, să văd dacă pot să schimb nulitățile din politică existente de 30 de ani la Botoșani. Și am reușit să le schimb.

Nu știu dacă sunt 7.800 de contracte, n-am stat să le număr. Cred că vreo 80% dintre ele sunt bani europeni. Cine ar fi trebuit să ia acele contracte dacă nu firma care e cea mai bună în domeniu și care a făcut treabă bună peste tot?

Ce spune Ciolacu e o meteahnă prostească și anume dacă câștigi un astfel de contract, automat s-a făcut pe sub masă.  Am firmă cu 1.000 de oameni, anul trecut am virat statului român 23 de milioane de euro impozite. Mi se pare foarte ciudat ce spune acum Ciolacu despre mine. 

„Acum sunt și mai nervos”

-Marcel Ciolacu v-a invocat ca membru în conducerea PNL. 
-Pot să spun că e un prost dacă susține sau insinuează așa ceva? Ce treabă are PNL? Am avut contracte de infrastructură energetică, am făcut centrale termoelectrice și am câștigat contracte inclusiv la Buzău, știe domnul Ciolacu acest lucru? Mi l-a dat dânsul dacă l-am câștigat la Buzău sau l-am câștigat pentru că am avut cel mai bun proiect? Am făcut centrale termoelectrice la Bacău, la Constanța. Habar nu aveam ce primari sunt și din ce formațiune politică provin în orașele în care paticipam la licitații. Ce treabă am eu cu politica?

„Am candidat pentru PNL pentru că sunt om de dreapta, asta e viziunea mea, e dreptul meu. V-am spus, am vrut să intru ca privat în politică pentru a încerca să schimb ceva. M-a enervat teribil chestia asta și acum sunt și mai nervos și chiar foarte deranjat de afirmațiile lui Marcel Ciolacu”

-Ați finanțat în trecut vreo campanie sau vreun membru PNL?
-Niciodată. A, dacă se numește finanțare sume de genul 2.000, 3.000, 5.000 RON, atunci, da, am finanțat. N-am fost niciodată PNL-ist de frunte, nici acum nu sunt în prima linie a celor care fac politică și care strigă la portavoce că PNL e cel mai tare, dar dacă i-am bătut măr la alegerile locale pe cei de la PSD, atât de tare, încât ei nici nu mai pot să doarmă noaptea, atunci mă trezesc cu afirmații de genul ăsta. Sunt extrem de deranjat, chiar revoltat, de ceea ce a zis Ciolacu. Să se lege în acest fel de mine? Eu care sunt curat și care am făcut toate afacerile în mod onest? Nu-i permit așa ceva!

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Florin Cîțu despre PNL: ‘Mai bine mai târziu decât niciodată!’

Publicat

in

Fostul premier Florin Cîțu a afirmat, sâmbătă, 2 noiembrie pe pagina sa de Facebook, că felicită PNL pentru abordare și pentru recunoașterea meritelor programului “Anghel Saligny”.

“Mai bine mai târziu decât niciodată!

Ceva bun se întâmplă cu conducerea restrânsă a PNL după 3 ani de zile în care a luat decizii pe care nu am putut să le susțin!

Întâi a întors armele împotriva PSD și acum recunoaște în programul de guvernare că “Cel mai recent proiect istoric al PNL care modernizează România este programul Anghel Saligny”. Bravo!

Este momentul să ceară URGENT în Parlament (proiectele de lege sunt la Comisia Buget/Finanțe la Camera Deputaților) și : eliminarea supraimpozitarii contractelor part-time, reducerea impozitului pe dividende la 5% (cat era in 2021) de la 8%, eliminarea taxei pe boală, eliminarea impozitului minim pe profit, eliminarea taxei pe lux, eliminarea supraimpozitarii sectoarelor petrol, gaze și financiar-bancar, etc.

Foarte IMPORTANT. PNL trebuie să le garanteze românilor că va refuza implementarea Pactului Fiscal – 7 ani de AUSTERITATE, așa cum a fost negociat de socialistul Marcel!

P.S. PNRR, Anghel Saligny, IMM Invest etc., toate făcute în guvernarea de dreapta liberală 2020/2021. Ce a lăsat guvernarea socialistă în urma în afară de inflație, dobânzi mari, deficit mare și taxe, foarte multe taxe?”

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Nicolae Ciucă, despre măsurile economice din programul de guvernare: Vrem o guvernare PNL bazată pe investiţii sau cheltuieli populiste, cu PSD şi AUR

Publicat

in

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că miza acestor alegeri este şi una economică şi oamenii trebuie să aleagă dacă doresc păstrarea cotei unice de impozitare aşa cum doreşte PSD sau vor un impozit progresiv şi taxe care distrug mediul de afaceri şi clasa de mijloc, aşa cum propun social-democraţii. El a adăugat că alegătorii mai au de ales între o guvernare PNL bazată pe investiţii sau cheltuileli populiste care aruncă în aer deficitul, cu PSD şi AUR la butoane.

Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la Sinaia, cu prilejul lansării programului de guvernare al PNL, că oamenii sunt nemulţumiţi cu privire la puterea lor de cumpărare şi că există îngrijorare în privinţa deficitului bugetar.

”Înainte de a vorbi despre măsurile politice concrete pe care le propunem pentru România în următorul mandat, trebuie să ne uităm cu luciditate la momentul actual, trebuie să ne gândim la miza acestor alegeri. Ştiu că există, pe bună dreptate, nemulţumiri în rândul oamenilor cu privire la puterea lor de cumpărare şi la inflaţie. Ştiu că există îngrijorare cu privire la deficitul bugetar şi a fost menţionată această îngrijorare. Există voci care prevestesc anul viitor o situaţie economică dificilă. Se vehiculează scenarii sumbre cu creşteri de taxe şi măsuri de austeritate”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a precizat că de votul la alegerile prezidenţiale şi parlamentare depinde evitarea acestor scenarii

”Nu trebuie să se întâmple acest lucru. Avem şansa de a evita asemenea scenarii, dar încotro o luăm depinde de votul din 24 noiembrie, 1 şi 8 decembrie. Mergem pe drumul dezvoltării economice, cu un model economic liberal propus de PNL, păstrăm cota unică şi susţinem iniţiativa privată, aşa cum doreşte PNL? Să nu ne trezim cu impozit progresiv cum vrea PSD şi cu taxe care distrug mediul de afaceri şi clasa de mijloc. Vrem o guvernare a PNL bazată pe investiţii? Sau vrem cheltuieli populiste şi risipă din bani publici care aruncă deficitul în aer, cu PSD şi AUR la butoane”, a mai afirmat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a adăugat că ”singurul partid în jurul căruia se poate uni dreapta este Partidul Naţional Liberal” şi i-a îndemnat pe alegători: ”Veniţi alături de noi, nu vă irosiţi votul”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Kemi Badenoch a devenit noua șefă Partidului Conservator din Marea Britanie: „Vom rescrie regulile jocului”

Publicat

in

Deputata Kemi Badenoch a fost aleasă sâmbătă lidera Partidului Conservator din Marea Britanie. Badenoch, care a deţinut în trecut funcţia de secretar pentru afaceri, a fost declarată câştigătoare la un eveniment în centrul Londrei, sâmbătă, învingându-l pe rivalul Robert Jenrick cu 53.806 voturi faţă de 41.388, informează dpa.

În vârstă de 44 de ani, Badenoch, membră a Parlamentului din partea circumscripţiei North West Essex, îl va înlocui pe Rishi Sunak, care a decis să demisioneze din fruntea partidului ca urmare a înfrângerii dezastruoase suferite de Tory la alegerile generale britanice din iulie.

Kemi Badenoch, care declară despre ea că spune lucrurilor pe nume, va aduce un ton combativ de dreapta rolului de lider al Partidului Conservator al Marii Britanii, promiţând o revenire la „conservatorismul autentic” pentru a reconstrui un partid care se confruntă cu o luptă dificilă pentru a reveni la putere, potrivit Reuters.

Prima femeie de culoare din Marea Britanie care devine lidera unui partid politic important, Badenoch îi va lua cu siguranţă la bani mărunţi pe conservatorii care au suferit cea mai mare înfrângere electorală în iulie sub fostul lider şi prim-ministru, Rishi Sunak.

În vizorul ei se află nu doar guvernul laburist de stânga, ci şi partidul populist de dreapta Reform UK, condus de veteranul militant pentru Brexit, Nigel Farage, al cărui apel i-a atras pe alegătorii conservatori tradiţionali la cauza sa la alegerile din iulie.

Dar anticipata evoluţie spre dreapta sub Badenoch ar putea înstrăina aripa mai moderată a partidului şi unii alegători care au fost cuceriţi de liberal-democraţii de centru la alegerile câştigate zdrobitor de laburişti.

„Vom rescrie regulile jocului”

‘Deci, iată ce vom face. Vom rescrie regulile jocului”, a declarat ea la conferinţa anuală a Partidului Conservator din oraşul Birmingham, la începutul acestui an. „Unii oameni spun că îmi place lupta. Nu pot să-mi imaginez de unde au venit cu ideea asta. Dar nu este adevărat, nu-mi place lupta, dar nici nu mi-e frică de luptă”, a spus ea, promiţând să lupte împotriva „aberaţiilor de stânga” şi în favoarea idealurilor conservatoare.

Ea îi atribuie tatălui ei, un medic care a murit în 2022, meritul de a fi învăţat-o să nu-i fie „frică să facă ceea ce trebuie, indiferent de ce spun oamenii”.

Cunoscutul actor scoţian David Tennant a declarat în iunie că ar vrea ca ea să „tacă din gură” şi şi-a exprimat dorinţa ca Badenoch „să nu mai existe” din cauza părerilor ei despre drepturile persoanelor transgender şi ale femeilor.

„Nu voi tăcea”, a răspuns Badenoch pe platforma X, numindu-l pe Tennant „un bărbat alb celebru, bogat şi de stânga atât de orbit de ideologie” încât nu putea vedea optica de a o ataca pe singura femeie de culoare din guvern.

Ea s-a confruntat, de asemenea, cu o reacţie dură atunci când a declarat că 5-10% dintre funcţionarii publici sau oficialii apolitici care lucrează în guvern sunt „foarte răi” şi „ar trebui să fie în închisoare” pentru că i-au subminat pe miniştri – un comentariu despre care echipa ei a spus că este o glumă.

Spusele ei potrivit cărora plata pentru concediul de maternitate este „excesivă” şi că oamenii ar trebui să-şi exercite „mai multă responsabilitate personală” au ridicat la rândul lor semne de întrebare, dar şi de această dată Badenoch a susţinut că declaraţiile ei au fost denaturate.

De la copilăria în Nigeria în fruntea Partidului Conservator

Născută pe 2 ianuarie 1980 în cartierul londonez Wimbledon şi crescută în Nigeria până la vârsta de 16 ani, Badenoch a declarat că faptul că a crescut într-un loc în care „frica era omniprezentă” a făcut-o să aprecieze siguranţa din Marea Britanie şi să devină un adevărat apărător al principiilor conservatoare precum „libertatea de exprimare, libera întreprindere şi pieţele libere”.

Olukemi Olufunto Adegoke, numele ei complet, la care s-a adăugat Badenoch după căsătorie, este fiica unor părinţi nigerieni bogaţi din clasa de mijloc. Tatăl era un medic foarte cunoscut în ţara natală, iar mama sa era lector la Facultatea de Medicină a Universităţii din Lagos, scrie EFE.

În adolescenţă, Kemi Badenoch s-a mutat în Regatul Unit pentru a-şi finaliza studiile secundare, iar apoi a intrat la Universitatea Sussex, unde a studiat inginerie şi informatică.

Badenoch a lucrat part-time la un restaurant McDonald’s din Wimbledon, unde curăţa toalete şi gătea hamburgeri, după cum a povestit chiar ea despre tinereţea ei.

Mamă a trei copii, este căsătorită din 2012 cu bancherul Hamish Badenoch, care a lucrat în Malawi, Nigeria şi Kenya înainte de a lucra pentru Barclays şi apoi pentru Deutsche Bank.

Între 2015 şi 2017 a fost membră a Adunării de la Londra. Din 2017 este deputată pentru circumscripţia North West Essex, în sud-estul Angliei, sub numele de căsătorie, Badenoch.

Cunoscută pentru opiniile sale puternice, combative şi drept reprezentanta aripii celei mai de dreapta din partidul său, Badenoch o are ca eroină politică pe fostul premier Margaret Thatcher.

Badenoch a deţinut o serie de funcţii ministeriale în timpul mandatului foştilor premieri conservatori Boris Johnson, Liz Truss şi Rishi Sunak, ultimul oferindu-i postul de secretar pentru afaceri.

Anterior, a încercat fără succes să câştige conducerea partidului în 2022, după demisia lui Boris Johnson, dar nu a reuşit să treacă de scrutinul intern al partidului.

Badenoch a fost secretar de stat pentru administraţia locală în mandatul lui Boris Johnson, dar a demisionat din funcţie în iulie 2022, pe fondul scandalului legat de petrecerile de la reşedinţa din Downing Street în timpul pandemiei de coronavirus.

Când a candidat din nou la şefia partidului, în 2024, Badenoch, care este pro-Brexit, a subliniat că partidul său trebuie să „nu mai acţioneze ca laburiştii” pentru a recupera puterea.

La recentul congres al partidului său desfăşurat la Birmingham, în centrul Angliei, ea a declarat că important este să apere „bunul simţ” care a caracterizat întotdeauna partidul său, pe care l-a descris drept cel mai de succes din istoria partidelor politice din lume. 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

CNN, despre scenariul de coșmar al alegerilor din Republica Moldova. „Vor lichida, câte una pe rând”

Publicat

in

Moldovenii votează duminică, 3 noiembrie, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale cruciale, care ar putea determina dacă țara post-sovietică își menține cursul spre Europa sau revine pe orbita Kremlinului. Confruntarea se dă între Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo. Analiștii consulați de CNN au analizat mizele alegerilor de mâine, avertizând că o victorie a pro-rușilor asupra puterii politice de la Chișinău ar amenința democrația și independența țării.

„Scenariul cel mai rău este că, dacă preiau controlul deplin asupra parlamentului, vor lichida pe rând orice instituție democratică, inclusiv alegerile libere și corecte”, a declarat Valeriu Pașa, directorul comunității WatchDog.md, pentru CNN.

Actuala preşedintă pro-europeană Maia Sandu, susţinută de Partidul Acţiune şi Solidaritate, caută să câștige un nou mandat după ce a condus Republica Moldova mai aproape de UE decât oricând, în timp ce războiul Rusiei din Ucraina făcea ravagii granița sa de est.

Maia Sandu a obţinut în primul tur 42,45% din voturi, desfășurat în aceeași zi cu referendumul privind apartenența la UE, care a fost validat la limită. Ambele voturi au fost afectate de o vastă schemă de cumpărare de voturi legată de Kremlin, despre care Sandu a spus că echivalează cu un „atac fără precedent” asupra democrației Republicii Moldova, notează CNN.

În turul II, ea se confruntă cu fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susţinut de Partidul Socialiştilor, pro-rus. Dacă alte partide prietenoase cu Kremlinul îl vor sprijini, turul doi va fi extrem de strâns.

Stoianoglo, descris „calul troian” al Rusiei

CNN amintește că în dezbaterea prezidențială de duminică trecută, Sandu l-a numit pe Stoianoglo „calul troian” care încearcă să se infiltreze la Chișinău, în numele Kremlinului.

Analiştii consultați de CNN spun că acest lucru nu este doar retoric.

Valeriu Pașa, directorul WatchDog.md, o comunitate a societății civile de tip think-tank din Republica Moldova, a declarat pentru CNN că votul de duminică este despre „dacă vom avea un președinte care este ales de cetățeni sau cineva care câștigă pentru că banii murdari ruși au plătit pentru asta”.

Înainte de voturile de luna trecută, oligarhul fugar moldovean prorus, Ilan Şor, s-a oferit să plătească oamenii pentru că lucrează pentru a alege un candidat prietenos cu Rusia și pentru a opri validarea referendumului.

Maia Sandu a spus că schema a încercat să corupă aproximativ 300.000 de alegători – echivalentul a 10% din populație.

De ce e criticată Maia Sandu

În ciuda sondajelor care îl creditau cu puțin peste 10% înainte de alegeri, Stoianoglo a fost votat de 25,98% dintre alegători în primul tur. Atât Kremlinul, cât și Șor au negat amestecul în procesul electoral, dar oficialii moldoveni au avertizat că al doilea tur ar putea fi vizat și de scheme similare.

Pe lângă cumpărarea de voturi, analiștii spun că primul tur a relevat o opoziție reală față de Sandu, al cărei prim mandat a fost devastat de crize succesive.

„Mai întâi a fost pandemia de Covid-19, apoi a fost războiul Rusiei în Ucraina, apoi a fost criza gazelor”, a declarat pentru CNN Maksim Samorukov, membru al Centrului Carnegie Rusia Eurasia.

Maia Sandu. Foto: Profimedia

Unii au criticat și decizia „cinică” a lui Sandu de a organiza referendumul UE în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, poziționându-se singurul politician capabil să aducă Moldova în Europa.

„Planul guvernului a fost ca problema integrării europene să atragă sprijinul pentru Maia Sandu. S-a dovedit invers: nemulțumirea față de Maia Sandu a tras în ​​jos sprijinul pentru integrarea europeană”, a spus Samurokov.

Stoianoglo încearcă să valorifice nemulțumirea față de Sandu, fiind împărțit în ambele tabere. El a cerut „resetarea” relațiilor cu Moscova și a spus că ar fi dispus să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin, susținând totodată că este angajat să adere la UE.

Scenariul dacă pro-rușii reușesc să câștige puterea politică

Oficialii moldoveni se pregătesc pentru al doilea tur de scrutin afectat de amestecul pro-rus. O înfrângere a Maiei Sandu ar aduce o lovitură zdrobitoare pentru speranțele Moldovei de un viitor european.

Un guvern prietenos cu Rusia ar putea provoca, de asemenea, noi probleme în Transnistria, o fărâmă separatistă de teritoriu în care sunt staționați aproximativ 1.500 de soldați ruși. Oficialii s-au întrebat de mult dacă Transnistria ar putea deveni în cele din urmă un al doilea front în războiul din Ucraina.

„Scenariul cel mai rău este că, dacă preiau controlul deplin asupra parlamentului, vor lichida treptat orice instituție democratică, inclusiv alegerile libere și corecte. După aceea, vor folosi Moldova ca un cap de pod în spatele Ucrainei”, a conchis Valeriu Pașa.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend