Stai conectat...

DIVERSE

Câți bani pierd profesorii după măsurile fiscale luate de Guvernul Bolojan. Liderul celui mai mare sindicat din învățământ nu exclude greva generală

Publicat

la

Banii pe care îi pierd profesorii în urma măsurilor luate de Guvernul Bolojan sunt mulți, spun sindicaliștii. Din această cauză, dascălii cer demisia ministrului Educației, Daniel David, și spun că nu vor renunța la protest și nu exclud greva generală.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat, pentru ziare.com, că pierderile salariale ale profesorilor, în medie, se înscriu în marja de 10-20% din veniturile pe care aceștia le aveau.

O diminuare a veniturilor cu 20% reprezintă mult pentru un profesor debutant. Salariul unui debutant începe de la 4600 de lei, iar dacă este în mediul rural chiar de peste 5000. Pentru acesta pierderea ajunge la 920 de lei.

Citește și: Andrei Caramitru critică sistemul educațional din România: Jumătate din școli trebuie închise

De asemenea, pe un alt exemplu oferit tot de cei de la Asociația Dascăli Emeriți, salariul pentru un profesor cu vechime între 15 și 20 de ani, gradul I, este în jur de 7500 de lei net, ceea ce înseamnă o pierdere de 1500 de lei.

Scăderea veniturilor este numai unul dintre efectele măsurilor impuse de ministrul Educației, Daniel David.

„Mama mea, care predă română-franceză la țară, pentru a nu intra în restrângere de activitate a trebuit să ia automat patru ore de fizică, deși nu este profesor de specialitate”, a explicat Maria Stoinea, dirigintă în cadrul unității de învățământ Petre Ghelmez din Capitală, pentru Ziare.com.

Citește și: Bolojan îndeamnă profesorii să facă ore de marți: ”E un act de responsabilitate să începem școala”

Pe de altă parte, Simion Hăncescu atrage atenția asupra faptului că mare parte din problemă este reprezentată de diminuarea plății cu ora, practic modalitatea prin care profesorii își completau veniturile.

„Să nu uităm că un profesor care avea 16 sau 18 ore (normă, n.r.), mai avea și la plata cu ora, iar norma mărindu-se la 20 de ore, automat acele ore dispar. Las la o parte că și tariful orar la plata cu ora a scăzut dramatic, de exemplu dacă până acum era 100 de lei, dau o cifră, ca să aveți idee, acum este 45 de lei. Deci a scăzut plata cu ora la jumătate”, explică acesta.

Întrebat de asemenea ce vor face profesorii dacă dialogul cu autoritățile va eșua, președintele FSLI a explicat că membrii sindicatului se vor întâlni în forul de conducere și vor consulta oamenii, dar cu certitudine protestele vor continua și sigur vor fi proteste de stradă. De asemenea, acesta nu exclude nici varianta de a se ajunge la o grevă generală.

„Dacă oamenii vor opta pentru această formă de protest, trebuie luată în calcul greva generală, care va fi forma supremă a luptei sindicale, cu consecințele pe care le știți: școli închise, elevi afectați, profesori afectați la venituri etc.”, dă asigurări Simion Hăncescu.

Loading

DIVERSE

EXCLUSIV Sorin Grindeanu, despre anticipate: „Nu e un scenariu de dorit. Ar însemna cel mai devreme în februarie alegeri, fără rectificare, fără buget”

Publicat

la

Conducerea PSD s-a reunit în această dimineață și i-a acordat lui Sorin Grindeanu „un mandat larg” de negociere cu premierul desemnat Luca Niculescu.  Invitat la România TV, liderul PSD a vorbit despre ultimele evoluţiii în criza politică.

E oficial! Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Ce șanse de învestire îi dă Polymarket

Sorin Grindeanu, despre anticipate: „Am și dat drumul la chestiuni care țin de bucătăria noastră internă la pregătiri”

„Dacă e să vorbim de alegeri anticipate, dați-mi voie ce am spus și ieri. E un scenariu care pare de nedorit, chiar e de nedorit pentru România, pentru economie. Ar însemna cel mai devreme în februarie alegeri, fără rectificare, fără buget, cu guvern interimar. Nu e un scenariu potrivit, dar e constituțional, o posibilitate care se poate la un moment dat să nu îl putem evita. Am și dat drumul la chestiuni care țin de bucătăria noastră internă la pregătiri”

PSD decide miercuri dacă intră singur la guvernare. Cătălin Ivan: ”PSD are 127 de parlamentari și este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării” / PNL și UDMR refuză o coaliție cu social-democrații

PSD are programată miercuri o ședință a Consiliului Politic Național în care să decidă dacă intră în Guvernul Luca Niculescu. Mai mulți lideri PSD iau în calcul să ceară în ședința decisivă de miercuri ca partidul să intre în guvernul Luca Niculescu cu 9 miniștri la ministerele cu bugete mari precum Transporturi, Agricultură, Sănătate, Mediu, dar și la Justiție,

Loading

Citește tot

DIVERSE

Gabi Tamaș a dezvăluit numele fotbalistului pe care nu a reușit să-l întreacă la șpriț: „Au intrat la dezalcoolizare de 2-3 ori”

Publicat

la

Gabi Tamaș a povestit că stilul de viață al colegilor săi și excesele de la petreceri l-au făcut să realizeze că risca să-și compromită cariera.  Fostul internațional a rememorat perioada petrecută în Rusia și a explicat că, după numai un an, a cerut să plece sub formă de împrumut. Consumul de alcool și petrecerile prelungite l-au făcut să-și dea seama că nu se afla pe drumul bun.

Citește și: S-a aflat cauza reală a decesului lui Daniel Oprea. Fostul campion național la culturism nu a făcut infarct, ci a suferit o hemoragie pancreatică

Întrebat în cadrul unui podcast care a fost cel mai mare petrecăreț dintre foștii săi colegi, Tamaș nu a stat deloc pe gânduri și l-a nominalizat pe Goran Popov, alături de care a jucat la West Bromwich Albion.

„R: Cel mai mare șpriț cu un fotbalist pe care l-ai făcut vreodată?
Gabi Tamaș: Sunt multe.
R: Din afară, nu de-ai noștri.
G. Tamaș: Goran Popov la West Bromwich Albion. A venit de la Dinamo Kiev.
R: Era șprițar? De vodcă, de ce?
G. Tamaș: Era de ce vrei tu. Bine, acum putem vorbi despre petreceri și zile pierdute în Rusia. Chiar m-am întâlnit într-un cantonament, în Antalya, cu câțiva foști jucători de la Spartak, unde am jucat eu. Erau mai mici. Mi-au spus că au intrat la dezalcoolizare de 2-3 ori. În Rusia se bea, tată! Adevărat. După un an am ridicat mâna și am zis: ‘Vreau să mă duc împrumut’. Jur! Dacă stăteam acolo, îmi ratam cariera 100%”.

Citește și: Noi dezvăluiri după moartea lui Gheorghe Moldovan. Fratele arbitrului a prevestit tragedia: „Eu l-am sunat sau telefonul meu a sunat singur. Nu înțeleg cum”

Gabi Tamaș, despre substanțele interzise

Chiar dacă a fost întotdeauna prieten cu alcoolul, fostul fotbalist spune că nu a consumat niciodată substanțe interzise.

„Niciodată. Sunt mulți sportivi care au încercat astfel de lucruri. Și în Spania, când am fost acolo, se întâmpla. Când vedeam că unii scoteau anumite substanțe și le puneau pe masă, le îndepărtam imediat.

Mergeam la diferite mese, iar unii le scoteau și le puneau în fața tuturor. Eu le suflam de pe masă. Le spuneam: ‘Vreți să faceți asta? Mergeți la baie! Nu în fața mea, pentru că nu-mi place!’”, a declarat Gabi Tamaș.

Loading

Citește tot

DIVERSE

Marcela Topor, soția celui care a vrut să separe Catalonia de Spania, așteaptă revenirea acestuia acasă, după nouă ani de exil

Publicat

la

Topor (50 de ani), originară din Vaslui, apare foarte rar în presa spaniolă. Într-una dintre puținele fotografii făcute de jurnaliști, românca poartă la rever o panglică galbenă, simbol asociat mișcării separatiste catalane conduse de soțul ei, și își exprimă astfel deschis susținerea pentru procesul separatist.

Ajunsă în Spania după absolvirea Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Marcela Topor l-a cunoscut în 1996 pe Carles Puigdemont, iar doi ani mai târziu s-a căsătorit cu acesta.

Cuplul s-a stabilit în Catalonia, unde Puigdemont, de formație jurnalist, a intrat în politică și a devenit exponent al mișcării pentru independența provinciei. Traseul separatist al acestuia a continuat cu alegerea sa ca președintele al Cataloniei și organizarea, în 2017, a unui referendum pentru independență. Demersul a fost declarat ilegal de către justiție, iar Carles Puigdemont a devenit inamicul public numărul unu, cu mandat european de arestare pe numele său, în urma fugii din țară.

Citește și Prima Doamnă a Cataloniei, românca Marcela Topor, a părăsit locuinţa din Spania şi s-a întors în România

A fost arestat în Germania, Belgia și Italia, însă nu a fost predat autorităților spaniole.

Acum însă, după nouă ani de exil, soțul Marcelei Topor ar putea reveni în Spania, unde este așteptat de aceasta și de cele două fiice ale cuplului, relatează publicația La Razón, citată de Mediafax.

În scenariul prezentat de presa spaniolă, Puigdemont ar putea reveni acasă în noiembrie.

Citește și Românca Marcela Topor a devenit Prima Doamnă a Cataloniei

Loading

Citește tot

DIVERSE

Concurenții MasterChef, copleșiți de prezența lui Florin Piersic: „Abia aștept să ne guste mâncarea”

Publicat

la

Florin Piersic a transformat platoul MasterChef într-o scenă a emoțiilor, unde preparatele culinare au trecut în plan secund. Prezența sa i-a lăsat fără cuvinte chiar și pe jurați.

​„Veți găti pentru Florin Piersic și pentru oamenii dragi lui”, anunță Gina Pistol. Concurenții sunt extrem de entuziasmați, iar unii chiar nu și-au putut ascunde lacrimile. La rândul lor, chefii și-au exprimat încântarea

„Abia aștept să gătim, să ne guste mâncarea și să-l salut”, a spus Sorin Bontea. „Pentru mine, Florin Piersic este „above the stars”, ceva ce rar vom avea posibilitatea să vedem de aici încolo, cel puțin pentru mine. Eu sunt născut în anii 70, chiar la început, și pot să zic că am copilărit cu filmele lui”, spune Cătălin Scărlătescu. Florin Dumitrescu a izbucnit în lacrimi: „N-am trăit MasterChef, am trăit-o ca un copil…”.

Citește și: Cum arată casa lui Florin Piersic din Cluj. Marele actor deține o vilă cochetă, amplasată într-o zonă centrală

Marile iubiri ale lui Florin Piersic

Florin Piersic a fost căsătorit de trei ori, însă a avut mult mai multe iubite. Alături de prima sa soție, Tatiana Iekel, a stat 14 ani. Au avut împreună un fiu, pe Florin Piersic Jr.

Într-un interviu mai vechi, Tatiana mărturisea că Florin nu a fost iubirea vieții ei, deși au împărțit și rele și bune timp de aproape un deceniu și jumătate. A decis, însă, să divorțeze de „Mărgelatu” atunci când acesta s-a îndrăgostit nebunește de o colegă de scenă.

„Nu a fost iubirea vieții mele. N-aș putea să spun asta. Iubirea vieții mele a început când aveam 13 ani și eram elevă la Iași. El a fost cea mai mare iubire a vieții mele și ne-am despărțit din cauza lui Florin. Este un om care ar fi trebuit să fie liber toată viaţa. Era un crai veşnic curtat. Se îndrăgostea de toate partenerele cu care juca, iar la un moment dat s-a îndrăgostit atât de tare de una dintre partenerele lui şi i-am spus că e mai bine să ne despărţim”, mărturisea Tatiana Iekel într-un interviu mai vechi.

A urmat actrița unguroaică Anna Széles. Și cu ea are un copil, pe Daniel Piersic. Mariajul lor a durat 15 ani. A treia oară a fost, însă, cu noroc. Marele actor nu s-a mai grăbit să se căsătorească și a treia oară, însă atunci când a făcut-o, a făcut-o pentru totdeauna.

Cu Anna Torok, actuala soție, maestrul Piersic a stat nu mai puțin de 7 ani înainte să meargă la altar. Căsnicia lor durează de nu mai puțin de 33 de ani, la care îi adăugăm și pe cei 7 dinainte. De patru decenii, așadar, lorin Piersic și Anna Torok sunt de nedespărțit. (Citește AICI continuarea)

Loading

Citește tot

DIVERSE

EXCLUSIV: Guvernul Luca Niculescu sau anticipate? Sorin Grindeanu, LIVE la România TV

Publicat

la

„Eu nu l-am văzut. A fost vreun anunț, vreun comunicat de la Președinție? Dacă e să vorbim de alegeri anticipate, dați-mi voie să vă spun ceea ce am spus și ieri. E un scenariu care pare de nedorit, chiar e de nedorit pentru România, pentru economie, pentru că ar însemna cel mai devreme în februarie să avem alegeri anticipate, fără rectificare, fără buget. Nu e potrivit, dar da, e constituțional. E o posibilitate pe care, la un moment dat, e posibil să nu o putem evita. Eu vă asigur că vom fi pregătiți.

Eu cred că trebuie privit într-un context mai larg. PSD a câștigat alegerile, PSD a votat în aceste luni, în acești ani guverne de dreapta, l-am susținut pe Ilie Bolojan și l-am votat, deși clasat pe locul trei. Văd că în aceste zile spusele mele și apelul meu de a face un armistițiu, de a avea o pace pe 6 luni și din primăvară să ne vedem iarăși de jocurile noastre politice e privit cu bășcălie, cu ironie. Eu vreau să clarific faptul că noi am spus că direcția în care merge România e una greșită”, a declarat Sorin Grindeanu, la România TV.

„Eu le spun celor de la PNL care au fost la guvernare și le spun și celor de la UDMR, și le spun și ailor mei să facem lucrurile absolut necesare, să facem lucrurile să meargă. Am văzut că această propunere de bun-simț, de pace, de a lăsa la o parte dezbaterile a fost luată la mișto de către cei de la PNL. Am înțeles, sunt mai importante calculele politice decât binele României. În urmă cu 5 luni au reușit să se victimizeze, să fie la cote mari de încredere, să pară că PSD-ul, cel care este răul absolut, nu face decât să strice un mers normal al lucrurilor. Acum, când se lovesc de efectele propriilor decizii, vor să fugă, să nu fie parte a acestei guvernări, să nu răspundă. Este lașitate! Eu am spus că vreau să facem o majoritate care să facă câteva lucruri simple: rectificare, buget. Și să trecem de agențiile de rating de la începutul anului, ca să nu o ia la vale economia țării mai rău.”

„Știu în schimb că fug de alegeri anticipate. Am această convingere că PNL și USR fug de alegeri anticipate. Nu e un scenariu de dorit, dar PSD o să fie pregătit și o să ia mai mult decât a luat la alegerile din 2024, pe care le-a câștigat”.

Sorin Grindeanu, despre neplata salariilor

„Nu vreau să spun ce a spus Ilie Bolojan în urmă cu un an, în Bloomberg. Acum, dacă nu o să avem un guvern, știți care este pericolul – și vă spun lucrul acesta discutând cu mulți specialiști –, pericolul este să nu te mai poți împrumuta, să nu existe sursă ca să te poți împrumuta. E nevoie de un guvern, de aceea nu înțeleg acest calcul politic pe care îl fac cei de la PNL. O să le prezint colegilor mei mâine, pentru că o să avem o ședință mâine în care vom decide ce va face PSD.

Avem varianta în care nu votăm, există varianta unui guvern tehnocrat care, la prima vedere, din perspectiva mea, nu e o variantă solidă, pentru că e un guvern slab, care de a doua zi va fi al nimănui – am mai avut exemplul ăsta, nu suntem într-o perioadă în care să facem experimente, trebuie să facem un efort comun toți, trebuie să lăsăm de la noi, să găsim acea cale de a face pace. A treia variantă, cea de a avea un guvern, să spunem, politic, poate să fie PSD-ist, PSD-ist plus mai multe formațiuni politice.”

Negocierile pentru formarea Guvernului Luca Niculescu au ajuns într-un punct decisiv, iar Sorin Grindeanu oferă informaţii în exclusivitate, într-un dialog furtunos cu Victor Ciutacu la Punctul Culminant. Pe masa discuțiilor se află o formulă în care PSD ar urma să dețină cea mai mare parte a portofoliilor ministeriale, în timp ce președintele Nicușor Dan ar avea un cuvânt decisiv în desemnarea miniștrilor de Externe, Apărare, Fonduri Europene sau Finanțe.

PSD decide miercuri dacă intră singur la guvernare. Cătălin Ivan: ”PSD are 127 de parlamentari și este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării” / PNL și UDMR refuză o coaliție cu social-democrații

Guvernul ar beneficia de un acord politic cu PNL, prin Ilie Bolojan, și cu UDMR, care să îi asigure susținerea parlamentară cel puțin până în aprilie 2027.

Conform ultimelor informaţii, preşedintele Nicuşor Dan este dispus să declanşeze alegerile anticipate, în cazul în care premierul desemnat Luca Niculescu nu va primi votul Parlamentului.

E oficial! Luca Niculescu depune joi în parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Ce șanse de învestire îi dă Polymarket

Loading

Citește tot

DIVERSE

Venus este retrogradă în Scorpion și răscolește trecutul amoros al nativilor. Cinci zodii ar putea primi un mesaj de la o persoană care a dispărut din viața lor în urmă cu mult timp

Publicat

la

Cinci zodii sunt vizate în mod special de această combinație astrologică. Pentru unele, o împăcare poate deveni posibilă. Pentru altele, revenirea cuiva din trecut poate demonstra că anumite despărțiri au avut un motiv foarte bun.

Există mesaje pe care le ștergi fără să le citești până la capăt. Există și nume care, atunci când apar din nou pe ecranul telefonului, te fac să uiți pentru câteva secunde ce voiai să faci. Tocmai acest tip de situație este asociat, în interpretarea astrologică, cu Venus retrogradă în Scorpion: relații neterminate, sentimente contradictorii, atracții puternice și întrebări pe care timpul nu le-a rezolvat.

Citește și: Zodia care dă lovitura în dragoste în octombrie. Cine sunt nativii care își întâlnesc sufletul pereche în această lună

Venus și-a început retrogradarea pe 3 octombrie 2026, în Scorpion, un semn asociat cu pasiunea, intimitatea, gelozia și legăturile emoționale profunde. Până pe 13 noiembrie, când planeta își reia mersul direct, astrologia consideră că relațiile și valorile personale traversează o perioadă de reevaluare. Nu este vorba doar despre foști parteneri care ar putea reveni, ci și despre felul în care oamenii privesc iubirea, încrederea și compromisurile pe care le-au făcut.

Pe 12 octombrie, Luna se întâlnește cu Venus retrogradă în Scorpion, apoi cu Mercur, planeta comunicării. Această succesiune de aspecte este asociată simbolic cu o intensificare a emoțiilor, urmată de dorința de a le exprima. O conversație amânată poate deveni mai ușor de început, iar o persoană care nu și-a găsit cuvintele la momentul potrivit poate simți nevoia să spună ce a rămas nespus.

Citește și: Soarele și Marele benefic Jupiter se întâlnesc în 15 octombrie. Se deschide poarta norocului pentru zodii? Cine primește șansa pe care o aștepta de mult!

Racul, Scorpionul, Taurul, Fecioara și Peștii sunt cele cinci zodii pentru care această configurație poate readuce în prim-plan o fostă iubire, o relație întreruptă sau o poveste sentimentală pe care o considerau încheiată.

CITEȘTE MAI MULTE PE SFATULPARINTILOR.RO.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend