Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” a participat, în perioada 07 – 12 aprilie, în Zimnicea, cu personal şi tehnică, la un exerciţiu comun...
Noul sediu al Parchetului de pe lângă Judecatoria Curtea de Argeş este aproape gata, urmând ca cel mai probabil în această toamnă procurorii să se şi...
Argeşenii care până acum primeau ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, respectiv făină, ulei sau zahăr ar putea primi tichete de masă. Intenţia autorităţilor este de...
În urma articolului publicat într-una din ediţiile anterioare ale ziarului PROFIT, referitor la mizeria şi focarul de infecţie din vechea centrală termică dezafectată din imediata apropiere...
Am putea s-o numim cu ușurință „curba unde au loc cele mai multe accidente”. Este vorba despre intersecția de la ieșirea de pe A1și intrarea în...
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului au efectuat verificări la două societăţi comerciale, ocazie cu care au constatat că reprezentanţii acestora expuneau spre...
Poliţiştii Birourilor de Investigaţii Criminale şi Ordine Publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au organizat o acţiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu...
În perioada 1 – 19 aprilie, la nivelul Judeţului Argeş, subsecvent acţiunilor organizate la nivel naţional, se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui...
Programul « Săptămâna Școala Altfel », derulat în perioada 07-11 aprilie, a reprezentat un prilej ca entităţile grupului Renault România să-şi deschidă porţile nu numai pentru elevi, dar...
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege prin care nu doar se interzice cumpararea cartelelor de telefonie mobila fara prezentarea unui act de identitate, dar...