NATIONAL
Cătălin Predoiu: Provocările generate de situațiile de urgență vor continua și trebuie să fim pregătiți
Publicat
acum o lunăin
De
adminMinistrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că la nivel naţional, regional şi mondial ”provocările” generate de situaţii urgenţă – incendii, cutremure, inundaţii – sunt din ce în ce mai numeroase şi ele vor continua, scrie news.ro.
În acest context, Predoiu subliniază că viitoarele Guverne şi Parlamentul care va fi ales vor trebui să se preocupe ca investiţiile să continue în sistemul integrat pentru situaţii de urgenţă şi pentru apărarea ordinii publice, dar şi de îmbunătăţirea legislaţiei care vizează activitatea instituţiilor care se ocupă de acesta.
”Şi la noi în ţară recent am avut provocări, inundaţiile de la Galaţi sunt cele mai recente, dar vedeţi că şi în regiune, nu mai spun în lume, momentele de provocare, momentele de risc derivate din situaţii de urgenţă provocate de incendii, de cutremure, de inundaţii sunt din ce în ce mai numeroase şi aceste provocări vor continua. De aceea, trebuie să fim extrem de bine pregătiţi şi profesional, şi din punct de vedere al dotărilor logistice”, a afirmat Cătălin Predoiu, luni, în timpul unei vizite la ISU Călăraşi.
El a subliniat că România are un sistem naţional integrat de intervenţii în situaţii de urgenţă care dispune de tot ceea ce este necesar, nu doar din punctul de vedere al dotărilor, dar şi din punctul de vedere al procedurilor pentru ca ”cetăţeanul român să fie bine asistat”.
”Sigur că totdeauna e loc de mai bine şi vreau să asigur cetăţenii români că vom continua aceste pregătiri. Ministrul Afacerilor Interne, în ultimii ani, a investit foarte mult, şi Guvernul României la fel, în dotările logistice, în pregătirea profesională, în echipamente, dar şi în sedii. O facem cu banii noştri, cu banii cetăţenilor români, dar şu cu fonduri europene sau cu contribuţii de la Banca Mondială, de la Banca pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”, a adăugat Predoiu.
Ministrul a susţinut că Guvernul care va urma, dar şi Parlamentul, vor trebui să se preocupe ca investiţiile să continue în sistemul integrat pentru situaţii de urgenţă, dar şi de corelarea legislaţiei care vizează activitatea instituţiilor care se ocupă de acesta.
”Guvernele viitoare vor avea datoria să continue dotarea nu numai celor care intervin în situaţii de urgenţă, dar tuturor celor care intervin pentru apărarea ordinii şi siguranţei publice. Parlamentul, de asemenea, va trebui să se preocupe de ameliorarea legilor, de îmbunătăţirea statutului celor care intervin în situaţii de urgenţă şi a celor care apără ordinea şi siguranţa publică. Este un domeniu care va fi din ce în ce mai important, crucial pentru siguranţa cetăţenilor, pentru buna desfăşurare a vieţii sociale, economice şi siguranţa naţională”, a mai afirmat ministrul Cătălin Predoiu.
Poate vrei sa citesti
Cum s-a refăcut un tânăr aflat în stare vegetativă, ajuns la o greutate de numai 36 kg
BREAKING – Influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați la IGPR: Sorin Constantinescu
SURSE Cutremur în Parlament: Mandatele parlamentarilor POT ar putea fi invalidate
Ministerul Sănătății propune extinderea Sanatoriului Balnear Techirghiol pentru tratamente moderne
Maestrul Grigore Leşe revine la Miercurea-Ciuc cu un concert de Crăciun: O să spun o poveste despre Maica Domnului
În pline negocieri pentru formarea Guvernului, un greu al USR atacă dur PSD
NATIONAL
Cum s-a refăcut un tânăr aflat în stare vegetativă, ajuns la o greutate de numai 36 kg
Publicat
acum 44 de minutein
13 decembrie 2024De
adminGeorge Nica mergea la farmacie, să cumpere ceva pentru fetița lui, născută de curând. Un accident rutier deosebit de grav a oprit totul în loc pentru George. Medicii i-au dat doar 1% șanse de supraviețuire. A fost operat, însă fără speranțe să-și revină vreodată. Era doar menținut în viață.
”L-am descoperit pe George în spitalul unde fusese operat, stând cu ochii fixați pe tavan. Pe vremea aceea, mă ocupam personal de bolnavi incurabili, în spitale publice sau la domiciliu. Primeam cele mai grele cazuri, de care fugeau toți ceilalți. George nu-și mișca nici măcar ochii. Îi vorbeam în fiecare zi, tot ce-mi trecea prin minte. Într-o zi, când îi povesteam despre fetița lui, mi s-a părut că văd în privirea lui o licărire. Copilul era cheia succesului.
Am spus: pe acest băiat îl iau eu și-l pun pe picioare. Se uitau toți la mine ca la un nebun. L-am luat la Spitalul ”Sfântul Sava”, pe care abia îl deschisesem. Într-o zi, am adus-o pe fetiță la el, în salon. S-a întâmplat exact ce mă așteptam: George a reacționat. Voia să-i vorbească și să-și sărute copilul, dar nu mai știa cum”, povestește Alina Ion, manager și fondatoarea Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon.
”Avea doar 36 kg la momentul internării în Spitalul ”Sfântul Sava”. L-am reînvățat să-și folosească ochii, am făcut recuperarea deglutiției, întrucât nu mai știa nici să înghită. După numai două luni, am reușit să-l facem să stea în șezut. Ușor-ușor l-am mobilizat și a început să facă primii pași. L-am recuperat medical, cu terapii intensive de kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical și psihologic, inclusiv logopedic.
Astăzi, la 6 ani după acel moment, George merge singur, fără baston, fără cadru, iar vorbitul este din ce în ce mai bun. Insistăm cu recuperarea lui locomotorie, astfel încât să meargă din ce în ce mai sigur pe el. Fetița lui are acum aproape 7 ani și ne mulțumește pentru că i-am salvat tatăl”, povestește Alina Ion, de profesie psiholog, manager al Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.
Într-o înregistrare video pe care i-a transmis-o Alinei Ion, fetița lui George Nica îi promite acesteia că va învăța foarte bine și că va avea grijă de tatăl ei.
”Fetița vine în vizită la noi împreună cu tatăl ei, e numai un zâmbet și ne bucură mult fiecare prezență a ei. Când stă internat la noi, George ne vorbește des despre fetița lui și povestește că va merge cu ea în parc, atunci când se va externa.
Am făcut tot ce a fost posibil pentru recuperarea lui George. Este unul dintre numeroasele cazuri foarte grave care ajung la noi fără șanse de recuperare și pe care noi reușim să-I repunem pe picioare. Avem o echipă performantă de specialiști și cele mai bune echipamente medicale, inovative, multe dintre acestea fiind aduse la noi în premieră pentru România. Punem suflet în îngrijirea pacienților noștri, pe care îi tratăm ca pe membrii prorpiilor noastre familii. Îi susținem și moral, spiritual, nu doar fizic, iar fiecare succes al nostru este, de fapt, al lor”, încheie Alina Ion.
La Spitalul ”Sf. Sava”, terapiile pentru recuperare medicală se aplică 7 zile din 7, inclusiv în zilele de sărbătoare, în regim intensiv, cu mai multe ședințe pe zi de kinetoterapie, fizioterapie și masaj medical. Supravegherea pacienților este asigurată 24 ore/24, inclusiv prin monitorizare video și medic de gardă.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” acordă pacienților săi pachete de recuperare medicală intensivă adaptate condiției lor, cu mai multe ședințe de fizioterapie, masaj și kinetoterapie, zilnic.
Până la 1 februarie 2025, pacienții Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” beneficiază de pachete speciale de recuperare medicală intensivă, pentru orice tip de afecțiune: AVC, recuperare neurologică, recuperare ortopedică, recuperare respiratorie, recuperare după orice fel de intervenție chirurgicală.
Pacienții care au suferit AVC sau care au nevoie de susținere emoțională, beneficiază de ședințe de psihologie și logopedie gratuite.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din județul Ilfov, este unul dintre cele mai mari și mai bine dotate centre de specialitate din țară. Este construit de la zero și deschis în urmă cu doar 6 ani, după standardele celor mai renumite clinici de profil din lume. Luna trecută, Spitalul ”Sfântul Sava” a fost inclus de Revista Capital în Top 100 Performeri în Sănătate.
Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov
NATIONAL
BREAKING – Influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați la IGPR: Sorin Constantinescu
Publicat
acum 46 de minutein
13 decembrie 2024De
adminȘase influenceri au fost chemați astăzi la audieri la sediul IGPR (de pe Ștefan cel Mare), în cadrul dosarului privind finanțarea pe TikTok, aflat în lucru la Parchetul General.
Conform surselor aceștia ar fi: Cristina Horez, Robert Braia, Frații Graurii, Alex Stremiteanu și Sorin Constantinescu.
Anchetatorii vor să stabilească legătura acestora cu Călin Georgescu, fost candidat la președinție, și să afle dacă au primit bani pentru promovarea videoclipurilor și hashtagurilor asociate acestuia pe platforma TikTok.
Conform informațiilor obținute de Realitatea PLUS, sunt în desfășurare și percheziții la sediul unei firme care ar fi gestionat o platformă pe TikTok prin care acești influenceri ar fi fost plătiți.
De asemenea, la IGPR continuă perchezițiile informatice în cazul lui Bogdan Peschir. Anchetatorii extrag date din dispozitivele electronice pentru a le analiza.
Rămâne de văzut ce probe vor fi descoperite în acest dosar și ce vor declara cei șase influenceri în fața anchetatorilor.
NATIONAL
SURSE Cutremur în Parlament: Mandatele parlamentarilor POT ar putea fi invalidate
Publicat
acum 52 de minutein
13 decembrie 2024De
adminNoul Parlament, ales în urma alegerilor din 1 decembrie, ar putea debuta cu o adevărată bombă: mandatele parlamentarilor POT ar putea fi invalidate. Surse politice au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că raportul de venituri și cheltuieli depus de către POT la Autoritatea Electorală Permanentă conține grave nereguli.
Sursele noastre susțin că parlamentarii POT nu au respectat legislația electorală și, de exemplu, nu au avut mandatar financiar pe județe. De asemenea, există o discrepanță foarte mare între venituri și cheltuieli.
Președintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pentru data de 20 decembrie. La scurt timp, în Parlament se vor constitui comisii de validare pentru fiecare mandat de parlamentar în parte.
Astfel, în urma analizei este foarte posibil ca mandatele parlamentarilor POT să fie invalidate. Este important de precizat faptul că în locul acestora nu vor intra alți parlamentari, mandatele acestea urmând a rămâne vacante.
Pe lângă faptul că noul partid nu va mai face parte din Parlament, invalidarea mandatelor va modifica cvorumul la nivelul Senatului și Camerei Deputaților.
BEC nu a atribuit 2 mandate de senator pentru cei de la POT
Biroul Electoral Central (BEC) a lăsat neatribuite două mandate de senator pentru care partidul POT nu a avut candidați, dar și pentru că mandatele unor parlamentari ar putea fi invalidate.
Biroul Electoral Central a emis decizia 339 D prin care a stabilit că în județele Giurgiu și Ialomița nu se mai atribuie al doilea mandat de senator.
„Ultimul mandat de senator de la nivelul Circumscripției electorale nr. 19 – județul Giurgiu și ultimul mandat de senator de la nivelul Circumscripției electorale nr. 23 – județul Ialomița nu se atribuie”, se arată în Decizia BEC
NATIONAL
Ministerul Sănătății propune extinderea Sanatoriului Balnear Techirghiol pentru tratamente moderne
Publicat
acum 52 de minutein
13 decembrie 2024De
adminSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol va fi extins, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică de Ministerul Sănătăţii, scrie agerpres.ro.
Valoarea totală a investiţiilor cu tot cu TVA va fi 296.898 mii lei, iar durata de execuţie 36 de luni.
Potrivit sursei citate, finanţarea obiectivului de investiţii se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Potrivit Notei de fundamentare, în urma realizării proiectului se va majora considerabil numărul pacienţilor care vor beneficia de tratamente de recuperare moderne.
„În prezent, Baza de tratament a sanatoriului este insuficientă pentru a asigura toate serviciile medicale solicitate de către pacienţi. Deşi sanatoriul are in prezent 935 de paturi (din care 80 de paturi închise temporar), adresabilitatea pacienţilor este mult mai mare decât poate asigura instituţia, un procent important dintre aceştia fiind orientat către alte unităţi medicale similare. Având în vedere potenţialul turistic, de agrement şi balneoclimateric al Lacului Techirghiol, există posibilitatea apariţiei pe piaţa a noi unităţi prestatoare de servicii de recuperare similare celor oferite de către sanatoriu, având în plus şi o componentă wellness spa”, se arată în nota de fundamentare.
Scopul realizării acestui obiectiv îl reprezintă edificarea unui ansamblu medical modern, în vederea „valorificării potenţialului balnear, al diversificării, măririi şi îmbunătăţirii” condiţiilor de tratament, cu implementarea unor tehnici „de ultimă oră” în asigurarea procedurilor de tratament pentru recuperarea medicală a pacienţilor cu diferite afecţiuni.
Noul ansamblu va cuprinde un bazin de tratament cu apă sărată şi cu platformă liftantă pentru persoane cu dizabilităţi (în care se găsesc biciclete subacvatice, steppere, benzi de mers subacvatic realizate integral din polimeri ce nu corodează), un bazin cu apă dulce (echipat cu coridor de mers, jeturi ascendente, jeturi pentru zona lombară poziţia aşezat, paturi imersate de hidromasaj, masaj cervical-gat de lebada, jet laminat), cabinete de tratamente cu nămol în căzi, cabinete pentru împachetări cu nămol, cabinete pentru hidroterapie, cabinete pentru tratamente uscate, saună uscată şi umedă, 6 cabinete medicale şi un cabinet medical de urgenţă.
Totodată vor fi realizate spaţii conexe – în vederea asigurării circuitelor medicale, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.
NATIONAL
Maestrul Grigore Leşe revine la Miercurea-Ciuc cu un concert de Crăciun: O să spun o poveste despre Maica Domnului
Publicat
acum 53 de minutein
13 decembrie 2024De
adminMaestrul Grigore Leşe revine la Miercurea-Ciuc cu un concert de Crăciun, organizat de Asociaţia „Oamenii inspiră”, în care atmosfera va fi una specială, plină de emoţie, presărată de poveşti, cântece, simbolistică, legende şi colinde autentice.
Cunoscutul interpret de muzică tradiţională românească a declarat, pentru AGERPRES, că aşteaptă cu nerăbdare să ajungă la Miercurea-Ciuc, unde nu a mai fost de mulţi ani, în cadrul concertului urmând să spună „o poveste despre Maica Domnului”.
„O să spun o poveste despre Maica Domnului, este o legendă a Maicii Domnului, scrisă de Ion Pillat. O să folosesc structuri muzicale, instrumentale, o să horesc, la un moment dat o să cânt şi câteva corinde. (…) Sunt urări de sănătate, sunt cântece de Crăciun, creaţii contemporane. (…) Cred că cei de la Miercurea-Ciuc se vor bucura mult de acest concert, care se cheamă ‘Aşteptând Crăciunul’. Cum putem aştepta Crăciunul? Putem aştepta Crăciunul să fim smeriţi, să fim iertători, să fim mai buni în lumea aceasta confuză. În lumea aceasta confuză avem nevoie de Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie în inima noastră, în fiecare zi trebuie să ne fie dor de Dumnezeu. Şi atunci, la Miercurea-Ciuc mă duc cu gânduri bune, cu o smerenie şi cu gândul la cei plecaţi noi. Se spune că de Crăciun cerurile sunt deschise, iar sufletele celor plecaţi dintre noi vin acasă. Şi stau la masă împreună, sufletele celor plecaţi dintre noi, cu sufletele viilor. Este o bucurie. De fapt, ce sunt cântecele acestea de Crăciun? Sunt urări de sănătate, se vesteşte bucuria naşterii Mântuitorului Isus Hristos. Şi abia aştept să ajung la Miercurea-Ciuc”, a declarat Grigore Leşe.
În cadrul concertului de la Miercurea-Ciuc va evolua şi Anita Vrencsán, o tânără interpretă din localitatea Coşnea, judeţul Bacău, despre care maestrul Grigore Leşe a spus că este foarte talentată.
Grigore Leșe: O să spun o poveste despre Maica Domnului
Fondatorul Asociaţiei „Oamenii Inspiră”, Damian Pal, a declarat, pentru AGERPRES, că Anita Vrencsán „îşi construieşte cariera artistică cu devotament faţă de muzica şi tradiţiile populare maghiare, specifice de pe Valea Ghimeşului”.
Aceasta a absolvit Liceul de Artă „Nagy István” din Miercurea-Ciuc, în prezent studiind cultura muzicală la Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta.
Potrivit lui Damian Pal, aceasta a câştigat un important concurs de talente din Ungaria, iar în prezent activează în două trupe, dar participă regulat şi la producţii de teatru, ca solist.
Pal a subliniat că „spectacolul ‘Aşteptând Crăciunul’ este un bun prilej de a ne consolida răbdarea şi armonia cu cei din jur şi cu noi înşine”.
Spectacolul susţinut de maestrul Grigore Leşe la Miercurea-Ciuc va avea loc în data de 18 decembrie, de la ora 19,00, la cinematograful „Csiki Mozi”, biletele fiind disponibile pe site-ul https://www.blt.ro/asteptand-craciunul-cu-grigore-lese.htm.
NATIONAL
În pline negocieri pentru formarea Guvernului, un greu al USR atacă dur PSD
Publicat
acum o orăin
13 decembrie 2024De
adminDisprețuirea Timișoarei în Capitală și jocul dublu al PSD trebuie să înceteze, subliniază primarul Timișoarei, Dominic Fritz. El susține că Timișoara nu a primit niciun leu din cele 100 milioane împărțite pentru orașele cu termoficare centralizată, potrivit Mediafax.
„Ghicitoare: din 100 milioane de lei împărțiți azi la orașele cu termoficare centralizată, din pixul guvernului, câți bani merg la Timișoara? Corect, zero. În timp ce PSD clamează că trebuie să scadă taxele locale la Timișoara pentru a face un cadou marilor proprietari imobiliari, împarte la guvern banii munciți și de timișoreni spre alte orașe”, a scris vineri pe Facebook Dominic Fritz.
El arată că Timișoara a pierdut anul acesta 150 milioane de lei „pentru că guvernul PSD a schimbat formula după care se întorc banii din impozitul pe venit la localitățile oamenilor”.
„Să vrei să tai taxele locale pentru cei bogați ca să lipsească banii pentru subvențiile noastre la termoficare, și în același timp să tai din sumele Timișoarei ca apoi să le redistribui pentru termoficarea din alte orașe – ăsta da cinism politic. Ah, să nu uităm de ipocrizia supremă cu care ne întreabă PSD de ce avem taxe locale mai mari decât în orașele în care au pompat banii din bugetul de stat de ani de zile. Am o provocare pentru PSD. Dați-ne și nouă bani din pixul guvernului (fondul de rezervă), și vom scădea taxele locale pentru imobiliarii voștri fix cu suma pe care ne-o dați. Puneți-vă banii unde vi-s vorbele. Disprețuirea Timișoarei în Capitală și jocul dublu al PSD trebuie să înceteze. Pentru asta mă lupt”, arată primarul Timișoarei.
Un sprijin financiar de peste 2,1 miliarde lei va fi acordat de guvern pentru dezvoltarea comunităților locale și modernizarea infrastructurii de energie termică, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu înaintea ședinței de Guvern.
Cum s-a refăcut un tânăr aflat în stare vegetativă, ajuns la o greutate de numai 36 kg
BREAKING – Influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați la IGPR: Sorin Constantinescu
SURSE Cutremur în Parlament: Mandatele parlamentarilor POT ar putea fi invalidate
Ministerul Sănătății propune extinderea Sanatoriului Balnear Techirghiol pentru tratamente moderne
Maestrul Grigore Leşe revine la Miercurea-Ciuc cu un concert de Crăciun: O să spun o poveste despre Maica Domnului
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum 2 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș