Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Cătălin D.Constantin – “Viața de zi cu zi în documente vechi de familie”. Cercetând viața de parcă atunci ar fi văzut-o prima dată ​

Publicat

in

Cătălin D.Constantin a găsit, prin anticariate sau din întâmplare, caiete-jurnal scrise de văduva din Craiova Maria Vanghelie, de Hermina profesoara din Arad și de Borda, colonelul îmblânzitor de cai. Din aceste însemnări zilnice ale unor vieți așa cum sunt ele, Cătălin D.Constantin creează o carte-obiect. La editura “Corint”. Cătălin D.Constantin – “Viața de zi cu zi în documente vechi de familie”

Colonelul Borda, îmblânzitorul de caiFoto: Editura Corint

Cătălin D.Constantin – “Viața de zi cu zi în documente vechi de familie” este cartea unui antropolog da, dar care m-a rătăcit întâi și întâi, în gesturi care nu mai sunt.

Ce-am avut și ce-am pierdut?

A scrie cu cerneală. Gesturile degetelor pe peniță, pe stilou. Mirosul de cerneală. Zgomotul mărunt al alunecării tocului pe hârtie. Intrarea în starea de grație, de a te concentra pe hârtia albă, care te înghite, de absoarbe. Mereu sfâșierea între ce a fost și ce este, ce merită scris cu adevărat spre știrea celorlalți, sau spre propria bună ținere de minte. Un anumit parcurs previzibil. O diferență și un timp – mai lungi dintre bucurie și tristețe. Un timp de tras sufletul, de dumirit (Cătălin îl citează pe Huizinga).

Am pierdut tradițiile și regulile de durată care prindeau generații în infinitul lor plicticos dar atât de sigur. Am pierdut atenția pentru Celălalt, pentru viața lui măruntă, pentru viața aia în sacadarea picăturii de apă, a foșnirii imperceptibile a întoarcerii capului după mărunțișurile Celuilalt (Cătălin îl citează aici pe Ginzburg).

Am pierdut lumea care e. Trăim într-o mereu branduită nouă lume. Totul e gata ambalat. Am pierdut ceea ce făcea Maria Vanghelie din Craiova. Pipăitul realității, al peștelui, al găinii, al legumelor și fructelor ce ne cresc viața în noi. Pipăitul lumii încă trăind cu degetele, cu buzele. Am pierdut viul, palpitul, bătaia de aripă a găinii, a peștelui, a cartofului, al mărului, al căpșunii, al roșiei. Apoi consemnarea prețului lor după prospețime, gust preparat. Căci ce pipăim ne constituie, ne creează, ne face oameni. Devine sânge și carne a noastră.

Acum totul este nou, totul este recent. Azi se naște-n clipa următoare se consumă. Totul e fericire și totul e angoasă.

Am pierdut “povestea unei contabilități domestice de la începutul secolului 20”.

Am pierdut “cronica unei familii vechi din câmpia Aradului”.

Am pierdut atingerea vieții ca “raid de călărie pe un cal frumos și iubit”.

Am pierdut firescul, farmecul discret al vieții.

Am câștigat zgomotul, ostentația, urletul.

Maria, personajul din dreapta. singura fotografie păstrată cu Maria

Hermina

colonelul Borda

Am pierdut curiozitaea vie, “pe mine mă interesau toate cele ce mă înconjurau”, spune Hermina.

Și am pierdut această minunată voluptate, de care tot Hermina povestește:

“Când fată vaca, după cîteva zile, se pofteau toți copiii din vecini. Eram acoperiți cu o pătură și treceau un bocal cu apă peste noi, ca vaca să aibă mult lapte. Ieșeam de sub pătură și apucam lingurile, înfulecând lapte de parcă atunci am fi mîncat prima dată în viața noastră.”

În sacadarea lor monotonă însemnările celor 3 mușchetari ai cotidianului descoperiți de Cătălin D.Constantin iată vorbesc nu doar de pierderi, ci de marele câștig: cercetătorul. Din toate care au fost se naște ochiul care este. Ochiul care face diferențele, mâna care pipăie și dăruiește, mintea curioasă care știe să facă ordine.

Cercetătorul rar Cătălin D.Constantin care a avut timpul lui nesedus, ca să pună cap la cap lucrurile. Să facă rost, după atâtea dictaturi de chipul Mariei Vanghelie, de exemplu. Cătălin D.Constantin care ne explică, care intră în ritmul cheltuielilor zilnice ale Mariei Vanghele, despre costul lucrurilor fizice, atât de fizice că ele devin semn pentru cele nevăzute: pudicitatea Mariei, tocmirea lucrurilor la croitor personal, la furnizor de brânzeturi ori pâine personal, la relațiile de lungă durată dintre. Principiul listei care devine un joc de societate. De inventariere și de investigație în căutarea chipului fizic pierdut al Mariei, vădana din Craiova. Chipul Mariei pierdut prin lumea extrem de fizică a ei, a anilor ce-au fost.

Cătălin D.Constantin antropologul intră delicat, ascultător al vocilor și gesturilor Herminei, ființă educată de școli și de viață. Moștenitoare a bunicului Ciorogariu, mereu cu cartea în mână. Și pedantă ca mama Gorun. Aici avem bucuria că fiecare ceas de trăit cu folos, cu vedere spre Dumnezeu și cu respect pentru trecut și cu mare grijă de a nu fărâma ce e azi. Dar of, cât de ținut în frâu e totul, bunica Persida se duce la Domnul de la ardei roșii.

Cătălin D.Constantin tace și punctează, ne arată esențialul ridicându-l pe colonelul Borda din cenușii ani ‘50-’60 și arătându-l tot pe calul lui domesticit. Cătălin pune oglinda antropologului pe trei consemnări ale anilor ce au fost și-și lasă personajele pe postamentele lor. Ele sunt obiectul cercetării sale și-n același timp sunt obiectul îndoielilor noastre.

Vorba asta vine de la bunicul lui Borda. Dacă am trăi cu adevărat, ne-am da seama că toate curg… Cartea lui Cătălin D.Constantin “Viața de zi cu zi în documente vechi de familie” ne arată că toate curg, dar cât de multă grație poți avea ca să le vezi și să le lași în trecerea lor. Cătălin D.Constantin – “Viața de zi cu zi în documente vechi de familie”. Cercetând viața de parcă atunci ar fi văzut-o prima dată ​

Credit FOTO: Cătălin D.Constantin, Editura Corint

NATIONAL

LIVE Război în Ucraina, ziua 730: Occidentul se mobilizează pentru a ajuta Ucraina și a-i sancționa pe ruși / Vineri dimineața- explozii în Nipro, Herson și suburbii

Publicat

in

Moartea dizidentului ​rus Alexei Navalnîi a întețit sancțiunile occidentale la adresa Rusiei și sprijinul Vestului acordat Ucrainei. Pe front, noaptea de joi spre vineri a adus explozii în Nipro și suburbii, iar Hersonul era sub focul rușilor, populația fiind somată să rămână în adăposturi.

Război în Ucraina. Soldat ucrainean în regiunea DonețkFoto: Muhammed Enes Yildirim / AFP / Profimedia

Președintele Volodimir Zelenski a cerut Congresului SUA să aprobe un ajutor suplimentar pentru Kiev, spunând într-un interviu difuzat joi că nerespectarea acestui lucru ar costa vieți ucrainene . Parlamentarii republicani din Camera Reprezentanților au blocat aprobarea unui nou ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Zelenskiy a făcut apel la acțiune în timpul unui interviu acordat Fox News – un canal favorit al conservatorilor americani. „Vor supraviețui ucrainenii fără sprijinul Congresului? Desigur. Dar nu toți”, a spus el. Liderul ucrainean a avertizat, de asemenea, că prețul pentru a ajuta acum Kievul este mult mai mic decât costul potențial al confruntării viitoare cu Putin.

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 729 – LIVE pe HotNews.ro:

06:22Vineri, ministrul de externe Dmytro Kuleba va efectua o vizită de lucru la sediul ONU din New York. unde va participa la dezbaterea Adunării Generale a ONU privind situația din Ucraina și la o reuniune ministerială a Consiliului de Securitate al ONU privind agresiunea Rusiei. Ministrul va vorbi și la un alt eveniment despre deportarea copiilor ucraineni.

06:00De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, peste 164.000 de copii au fost mutați din regiunea Donețk în regiuni mai sigure, scrie Ukrinform, citându-l pe Vadym Filashkin, șeful Administrației Militare Regionale Donețk.

„Autoritățile împreună cu grupurile de voluntari au evacuat cu succes peste 1,3 milioane de civili, inclusiv 164.000 de copii și 42.000 de persoane cu dizabilități”, a spus guvernatorul regional.

01:14Propaganda rusă încearcă să discrediteze unitatea specială ucraineană Kraken

Propagandiștii Kremlinului răspândesc informații false despre o presupusă implicare a unității speciale ucrainene Kraken în uciderea unor localnici din satul Petropavlivka, regiunea Harkiv – transmite Centrul pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei.

Informaţiile false sunt răspândite prin intermediul canalelor ruseşti de Telegram. Propagandiştii încearcă să convingă publicul că persoane din rândul populaţiei civile au fost ucise nu de către militari din armata rusă, ci de luptători ai unitaţii speciale Kraken a Directiei Principale de Informatii (GUR) din cadrul Ministerului Apararii de la Kiev şi că motivul crimei ar fi fost refuzul cetățenilor respectivi de a răspunde la un „salut naționalist”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Încă un mesaj de susținere al unui mare opozant al lui Putin, după moartea lui Navalnîi: Le datorăm asta camarazilor noştri căzuţi

Publicat

in

Opozantul încarcerat Vladimir Kara-Murza, cunoscut jurnalist, activist politic şi regizor, a lansat joi un apel către ruşi, îndemnând-i „să nu dispere” şi să continue lupta pentru democraţie, după moartea în închisoare a lui Aleksei Navalnîi, principalul critic al preşedintelui Vladimir Putin, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

„Încă nu pot realiza ceea ce s-a întâmplat, nici raţional şi nici emoţional. Dar dacă ne lăsăm pradă tristeţii şi disperării, este exact ceea ce ei îşi doresc. Nu avem dreptul să facem asta, le datorăm asta camarazilor noştri căzuţi”, a declarat Kara-Murza, vorbind la o audiere în faţa unui tribunal prin videoconferinţă.
Vechi prieten al lui Aleksei Navalnîi, Vladimir Kara-Murza a fost unul dintre apropiaţii lui Boris Nemţov, un alt opozant proeminent ucis în apropiere de Kremlin în 2015.

Kara-Murza a putut transmite un mesaj public marţi pe reţelele sociale prin intermediul echipei sale.

„Responsabilitatea pentru moartea lui Aleksei Navalnîi îi revine personal lui Vladimir Putin, căci Aleksei era prizonierul său personal”, a transmis el.

„Un bătrân răzbunător, laş şi lacom îşi menţine strânsoarea mortală, distrugând pe oricine în care vede o ameninţare la adresa puterii sale”, adaugă opozantul, referindu-se la preşedintele Vladimir Putin.

Kara-Murza, cetăţean ruso-britanic, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a fost acuzat de trădare, de răspândirea de „informaţii false” despre armata rusă şi de menţinerea legăturilor cu o „organizaţie indezirabilă”.

Aceasta este cea mai grea pedeapsă impusă unui opozant în istoria recentă a Rusiei. Potrivit susţinătorilor săi, el are, de asemenea, o stare de sănătate foarte precară, ca urmare a faptului că a fost otrăvit de două ori în trecut.

În mesajul său, el a spus că a aflat de moartea lui Aleksei Navalnîi de la radio, în celula sa, pe 16 februarie, în ziua în care administraţia închisorii a emis un scurt comunicat în care anunţa moartea principalului opozant al lui Vladimir Putin.

Din închisoarea sa din Siberia, Kara-Murza şi-a exprimat speranţa de a „face din Rusia o ţară democratică europeană normală şi liberă”. „Aleksei a spus: nu renunţaţi! Este imposibil să renunţăm!”, a declarat el.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend