Stai conectat...

ACTUAL

Cât de corect sunt iluminate străzile din România? Despre o altfel de poluare care ne afectează tot mai mult viețile

Publicat

la

Poluarea produsă de iluminatul public, de neoanele magazinelor sau chiar de becurile din casele vecinilor reprezintă o preocupare recentă și pentru autoritățile din România. Totuși, cum se poate face deosebirea dintre lumina necesară și cea considerată „poluare”? Și cum pot fi îmbunătățite lucrurile în viitor? HotNews încearcă să răspundă la aceste întrebări cu ajutorul experților.

  •  „Foarte multe becuri montate de primării aruncă lumina în toate direcțiile, deși aceasta ar trebui direcționată către sol”, spun experții.
  • Păsările sunt mai afectate decât oamenii de lumina greșit direcționată. De exemplu, la Palatul Parlamentului seara pot fi întâlnite stoluri de păsări care se învârt haotic chiar și câteva ore. 

Lumina care se pierde

Odată ce ziua trece și afară se întunecă, orașele devin niște puncte luminoase: aceasta este imaginea transmisă din spațiu. Însă cu cât ne apropiem mai mult de Pământ, cu atât vom vedea multitudinea de surse care transformă localitățile în aceste sfere de lumină: felinare care emit nuanțe calde și reci, reclame luminoase, LED-uri gigantice, sigle ale unor magazine în culori neon.

Toate acestea stau la baza fenomenului poluării luminoase.

Este normal ca orașele să fie iluminate pe timp de noapte, spune astronomul Adrian Șonka. Întunericul oferă un sentiment de nesiguranță, iar orice formă de așezare, fie că e vorba de capitala unei țări sau de o localitate cu un număr mai mic de locuitori, nu ar trebui să rămână în beznă. Important, aici, este felul în care este realizată iluminarea.

Poluarea luminoasă este, practic, lumina artificială trimisă de om în orice altă direcție opusă pământului. Este lumina care este îndreptată, în cele mai multe cazuri, către cer – exact acolo unde nu ar trebui să ajungă.

„Iluminează norii, burțile păsărilor, avioanele; este o lumină care se pierde, nu mai este folosită de către om, deci este energie risipită”, explică Adrian Șonka. 

Iluminat public pe Splaiul Unirii, în București. Nu-i ajută prea mult pe oamenii de pe stradă. Toate fotografiile aparțin autorului articolului

„Cea mai Proastă lumină posibilă”

Valentin Grigore, președintele Societății Astronomice Române de Meteori, observă cerul din 1982 și a putut să vadă modificările care au apărut în decurs de 40 de ani. Până de curând, povestește el, România stătea bine la capitolul poluare luminoasă, dar începând cu anul 2017, iluminatul s-a dezvoltat într-un ritm haotic.

Și Ministerul Mediului a observat schimbările. Conform unui document, în ultimii zece ani, poluarea luminoasă a crescut atât din punct de vedere al intensității, cât și al zonelor afectate. Comparând două hărți care prezintă nivelul poluării luminoase, se va observa că atât orașele, cât și satele, sunt din ce în ce mai expuse.

Două ar fi motivele principale pentru creșterea din ultima perioadă, explică Valentin Grigore: felul în care sunt proiectate corpurile de iluminat și calitatea luminii.

Precum în cazul construcției unei clădiri, care trebuie să respecte anumite reguli, și iluminatul se realizează după un set de norme. În România, susțin experții, aceste reguli nu sunt puse în practică. Astfel, copurile de iluminat stradal au ajuns să emită lumina peste tot și nu doar în jos.

„Foarte multe becuri sunt lăsate să arunce lumină în toate direcțiile – sferic, radial – în jurul lor, adică inclusiv în sus. Lumină care se duce în sus nu ajută pe nimeni și ar trebui redirecționată către sol. Avem nevoie de lumină la sol, nu sus, pe cer, că nu ne trebuie lumină pe cer. Și așa, lumina se pierde”, spune Adrian Șonka.

Se mai pierde și o parte din bugetul alocat pe iluminatul stradal. Astronomul oferă un exemplu: un bec de 50 de wați, montat corespunzător, ar emite toți cei 50 de wați înspre sol. Același bec, montat greșit, ar emite doar o parte din energia pe care o are asupra pământului, iar o parte va fi pierdută.

O soluție ar fi ca deasupra becurilor care sunt montați pe stâlpii de iluminat să fie puse protecții, în partea superioară, pentru a nu emite lumină în sus.

Pe lângă acest aspect, problematic este și tipul de lumină produs de iluminatul stradal: în mod obișnuit, temperatura de culoare nu ar trebui să depășească 2000 de Kelvin – tipul de lumină care are această temperatură se numește amber și are o culoare gălbuie. „Este lumina aceea veche, pe care o produceau corpurile de iluminat cu sodiu”, spune Valentin Grigore.

În schimb, multe dintre străzile din țară sunt iluminate cu o lumină albă-albastră, care are o temperatură de culoare cuprinsă între 4000 și 6000 de Kelvin, care este cea mai „proastă lumină posibilă”, explică Valentin Grigore, fiind afectați atât oamenii, cât și animalele.

Pe strada Brezoianu, București. Lumina galbenă este potrivită numai că este direcționată, parțial, în sus

Nu ai dormit aseară? S-ar putea să fie din cauza luminii

Cel mai mare efect pe care poluarea luminoasă îl are asupra omului are legătură cu somnul. Organismul funcționează printr-un echilibru pe care îl are cu ritmicitatea zilei și nopții, ceea ce presupune un ritm circadian, explică doctorul Beatrice Mahler, pneumolog, cu studii în somnologie. 

„Pregătirea pentru somn se face în funcție de cantitatea de lumină care ajunge și stimulează retina și, în final, creierul nostru. Ori în momentul în care avem o cantitate de lumină care în mod artificial stimulează suplimentar organismul nostru, apare aceasta bulversare a ritmului circadian”.

Din cauza lipsei somnului, cauzate de sursele artificiale de lumină, pot apărea tulburări de alimentație, de unde mai pot apărea o serie de probleme de sănătate, cum ar fi astmul și evenimentele vasculare.

„Este o legătură directă între echilibrul organismului, funcționarea lui, și timpul în care ne expunem la lumină, lucru care, în acest moment, este mai puțin perceput din exterior, dar care aduce un impact direct, pe care nu îl percepem decât foarte târziu, când suntem deja bolnavi și nu înțelegem de ce”.

Orașele, capcane luminoase pentru păsări

Mai afectate decât oamenii de lumina artificială sunt păsările. Prin natura lor, ele sunt dependente de lumină într-o anumită perioadă a zilei. De pildă, speciile mici, migratoare, au nevoie de întuneric pe timp de noapte, fiind vorba de perioada în care acestea își schimbă locația.

„În clipa în care, pe cursul lor de migrație, au de-a face cu astfel de poluare, pentru că ajung invariabil la un moment dat în apropierea unei localități iluminate, păsările sunt atrase de această lumină; au impresia că acela este cursul sau se opresc acolo pentru a se odihni în migrația lor. De obicei, aceste orașe iluminate sunt o capcană pentru speciile de păsări”, spune Dani Drăgan, biolog la Societatea Ornitologică Română.

Ajunse în mediul urban, păsările pot rămâne captive, mai multe zile, nemaiputând să se orienteze în spațiu. În acest fel, ele își pierd din putere, iar migrația presupune utilizarea întregii energii, unele specii consumând chiar și jumătate din masa corporală în acest timp.

Un astfel de exemplu poate fi întâlnit la Palatul Parlamentului din Capitală, unde seara, stoluri de păsări  se învârt deasupra clădirii iluminate chiar și ore.

Lumini stradale în fața Parlamentului, mai mult poluează decât luminează

„Lumina poate avea un impact direct și asupra hranei păsărilor, pentru că becurile stradale și toate celelalte surse luminoase atrag insecte care pot muri la contactul direct cu lumina respectivă”, spune, în continuare Dani Drăgan, despre consecințe, care includ și coliziunea cu ferestrele luminoase. Această situație este cel mai des întâlnită în cazul clădirilor înalte.

Cea mai simplă soluție oferită pentru protejarea păsărilor, în toate situațiile menționate, este stingerea luminii, mai ales primăvara și toamna, când au loc perioadele de migrație, și înlocuirea becurilor care produc lumină rece cu cele care emit o lumină caldă.

Trebuie să ajungem ca în Las Vegas ca să ne gândim să eficientizăm iluminatul public?

În momentul de față, România se află pe o pantă ascendentă, în ceea ce ține de poluarea luminoasă, observă Adrian Șonka, iar acest lucru va mai dura cel puțin zeci de ani.

„Pe măsură ce crește nivelul de trai și numărul oamenilor, se iluminează mai mult și mai mult. Probabil, când o să ajungem la nivelul Las Vegas-ului o să începem să ne gândim să eficientizăm iluminatul public”.

Poluarea luminoasă e prezentă la nivel macro, dar și la nivel micro – personal.

„De exemplu, eu am un vecin vizavi, la etajul 4, care și-a pus un neon în balcon. El noaptea ține neonul aprins pe balcon și lumina neonului îmi intră mie în dormitor. Eu poate vreau să dorm noaptea, dar nu pot, pentru că am o lumină aprinsă fix la geam”, spune Adrian Șonka.

Un bloc chiar la intrarea pe Calea Victoriei. Este un exemplu de iluminat prost, pentru că lumina bate în toate direcțiile și e albă în loc de galbenă.  

Nu doar orașele, ci și satele sunt expuse poluării luminoase. Pentru a observa corpurile cerești, astronomii părăsesc orașele și merg pe câmp.

„Avem un punct de observare la Runcu (Dâmbovița) și am putut să compar situația din ultimii trei ani. A crescut cu 300% iluminatul în zona aceea rurală. Se va extinde tot mai mult”.

Ministerul Mediului: Gestionarea instalațiilor de iluminat public este treaba autorităților locale

Într-un răspuns pentru HotNews, Ministerul Mediului spune că Bucureștiul este cel mai poluat oraș din țară, din acest punct de vedere, fiind de 1,2 ori mai luminos decât media urbană globală. 

„Ministerul Mediului își propune să organizeze un grup de lucru multidisciplinar […] în care să elaboreze un chestionar cu o serie de solicitări […] care să evalueze opiniile și diseminarea gradului de conștientizare cu privire la poluarea luminoasă”. 

În plus, implementarea măsurilor de combatere a poluării luminoase, mai spune ministerul, aparțin autoritățile locale și de cum amplasează și gestionează instalațiile de iluminat public. 

Se recomandă „iluminarea doar când este necesar“, “reglarea direcției luminii către emisfera inferioară și departe de habitate vulnerabile” și “controlul conținutului de emisii de lumină albastră prin distribuția spectrală corectă a sursei de lumină și reglarea timpului și intensității luminii”.

Preocupări există și la nivel mai înalt, cum ar fi la nivelul Comisiei Europene, care „a început deja elaborarea politicilor de reducere a efectelor poluării luminoase, pachetul de politici privind schimbările climatice fiind unul dintre elementele politicii care evidențiază necesitatea unor măsuri pentru un management riguros și în acest domeniu. Astfel, necesitatea de a reduce consumul de energie pentru a reduce emisiile de CO2 va contribui, de asemenea, la reducerea poluării luminoase”, mai transmite Ministerul Mediului. 

Loading

ACTUAL

Ministrul Muncii anunță controale la unitățile protejate autorizate: „Închidem robinetul băieților deștepți” VIDEO

Publicat

la

Autor

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, anunță printr-o postare pe Facebook că a semnat un ordin prin care echipe mixte de control au fost trimise în teren pentru a verifica unitățile protejate autorizate, existând suspiciuni de eludare a legii.

Ministrul Muncii anunță controale la unitățile protejate autorizate

„Închidem robinetul băieţilor deştepţi care folosesc unităţile protejate autorizate ca să maximizeze profituri şi să profite de facilităţile fiscale. Am schimbat regulile jocului. Echipe mixte de control sunt deja în teren. Şi vom schimba şi legislaţia”, a scris ministrul Muncii, duminică pe Facebook.

Citește și : BNS cere consultări urgente la Cotroceni. Sindicatele pun presiune pe Nicușor Dan și îi cer să discute cu liderii coaliției de guvernare

Ministrul Muncii a explicat că Agenţia Naţională pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi nu a avut niciodată capacitatea să verifice.

„Cu un singur om la Corpul de Control nu poţi supraveghea un întreg sistem în care sunt 950.000 doar beneficiari persoane cu dizabilităţi, fără să mai vorbim despre aceste unităţi protejate. Lucrurile acestea se opresc astăzi aici. Pentru că am mai înţeles ceva. Legislaţia este prea slabă”, mai arată Manole.

El susține că, în prezent, nu există verificări pe teren înainte de autorizare, deși pe hârtie totul arată bine.

„Practic, pe hârtie, totul poate arăta bine, poate arăta perfect, fără ca cineva să verifice realitatea. Mai mult, autorizaţia se dă pentru sediu dar activitatea se poate desfăşura în alte locuri, care nu erau verificate. Asta creează abuzuri şi spaţiu pentru abuzuri. Am înţeles că sistemul trebuie corectat. Şi asta vom face. Pentru că acest mecanism trebuie să fie despre oameni, nu doar despre profit”, a concluzionat ministrul Muncii.

Context

Unitatea protejată autorizată este, potrivit Legii 448/2006, o entitate de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căreia sunt angajate minimum 3 persoane cu handicap, care reprezintă cel puțin 30% din numărul total al angajaților, iar timpul de lucru cumulat al acestora reprezintă cel puțin 50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților, precum și orice formă de organizare aleasă pentru desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică deținătoare a unui certificat de încadrare în grad de handicap.

Citește și : Câți bani primești în 2026 dacă donezi sânge și ce condiții trebuie să îndeplinești

Scopul principal al acestor entități este să stimuleze participarea persoanelor cu dizabilități la piața muncii, să creeze condițiile în care aceste persoane pot participa activ și demn la viața societății.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cât de frumoase s-au făcut! Cum arată fetele Adelinei și ale lui Cristi Chivu: Natalia are 17 ani și este copia fidelă a mamei sale

Publicat

la

Autor

Timpul a trecut cu o viteză incredibilă pentru unul dintre cei mai iubiți antrenori de fotbal din România. Dacă parcă mai ieri le vedeam pe micuțele Natalia și Anastasia alergând pe terenul de fotbal după tatăl lor, astăzi fetele lui Cristi Chivu și ale Adelinei au devenit două domnișoare elegante și rafinate.

Natalia, copia fidelă a Adelinei Chivu

La 17 ani, aceasta este copia fidelă a mamei sale, moștenind trăsăturile fine și carisma Adelinei. Cu o atitudine plină de încredere, Natalia pare pregătită să cucerească lumea, fie că va alege drumul modei sau o carieră academică în Italia, țara unde familia Chivu s-a stabilit de ani buni.

Nici sora ei mai mică, Anastasia, nu se lasă mai prejos. Cele două surori sunt aproape de nedespărțit, iar fotografiile rare postate de Adelina Chivu pe rețelele sociale ne arată o legătură specială între ele. Ambele au moștenit discreția tatălui lor, stând departe de scandaluri și concentrându-se pe studii, într-un mediu select din Milano.

Deși Cristi Chivu este acum concentrat pe cariera de antrenor, cele mai mari trofee ale sale rămân, fără îndoială, Natalia și Anastasia. Fanii au reacționat imediat la cele mai recente apariții ale fetelor, mulți dintre aceștia observând că „au luat tot ce e mai frumos de la ambii părinți”.

Surpriză pe teren: duel între Natalia și Anastasia

Gazonul Școlii Americane din Milano a fost martorul unui moment cu totul special. Adelina Chivu a a împărtășit cu fanii imagini rare de la o confruntare „de foc”: cele două surori au lăsat eleganța rochiilor deoparte, au pus ghetele de fotbal în picioare și au intrat pe teren ca adversare. Într-un meci plin de adrenalină, Natalia și Anastasia s-au luptat pentru balon sub privirile părinților.

Cum își protejează Adelina Chivu fetele în Milano

Adelina și Crist Chivu s-au mutat în Milano în 2008. Mama fetelor a explicat, în podcast-ul „Fain & Simplu cu Mihai Morar”, cum își protejează fetele de anturaje nepotrivite și tentații.

„Ele sunt foarte cumințele momentan. Nu prea au dorință să se ducă cine știe unde, căci au totul la îndemână. Cred că și asta a ajutat, faptul că în complexul ăsta au colegi de școală, că se vizitează și nu umblă prin oraș încă”, a explicat vedeta în podcast-ul „Fain & Simplu cu Mihai Morar”.

Aceasta a mai adăugat că, deși Milano este un oraș cu un farmec aparte, a devenit tot mai periculos în ultimii ani:

„Drogurile, păi este mult mai rău decât la București, nesiguranța de pe străzi, din Milano. Era super liniște și pace, dar nu știu ce s-a întâmplat. Nu mai poți să porți un ceas. Chiar am fost la poliție, că mi-au clonat cardul la Londra. Este groaznic la Milano, dar asta se întâmplă cam în ultimii trei ani, mai ales după pandemie.”

Totuși, Adelina rămâne vigilentă și are încredere în alegerile fiicelor sale:

„Eu o să le încurajez pe ele să facă ce le face pe ele fericite. Nu am de unde să știu, habar nu am dacă le-ar plăcea să locuiască în România, nu pot să-mi dau seama. Momentan nu știu nici la ce facultate vor să meargă”, a mai spus prezentatoarea TV.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Spectacol impresionant la poalele Tâmpei. Mii de oameni au aplaudat parada junilor din Brașov

Publicat

la

Autor

Spectacol impresionant la poalele Tâmpei. Cele șapte grupuri de juni care au coborât călare din Șchei în centrul istoric al orașului au salutat mulțimea de oameni veniți special să-i vadă cu cel mai important salut al creștinătății: ,,Hristos a Înviat!”.

Spectacol impresionant la poalele Tâmpei. Junii Brașovului au coborât călare în cetate

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a vorbit despre importanța acestui eveniment, care adună anual zeci de mii de oameni și păstrează viu spiritul orașului.

„Este o tradiție frumoasă a Brașovului, care adună, an de an, zeci de mii de oameni. Junii Brașovului duc mai departe istoria și spiritul acestui oraș, iar pentru asta le suntem recunoscători. Sunt și mulți juni tineri și asta înseamnă ca suntem pe drumul cel bun și că tradiția va continua mulți ani de acum încolo. Avem datoria să păstrăm și să respectăm această moștenire, dar și să o transmitem mai departe, cu încredere și responsabilitate. Astăzi ne bucurăm împreună de o zi specială și ne reamintim cât de important este să fim uniți și mai buni unii cu alții. Hristos a Înviat!”, a spus primarul George Scripcaru, potrivit bizbrasov.ro.

La parada de anul acesta au fost rezenți și reprezentanții Municipalității din Cracovia, oraș cu care Brașovul a început în acest an dezvoltarea unei relații de parteneriat. Aceștia au fost impresionați de paradă și de costumele junilor.

Dimineața, cele șapte grupuri de juni, șase din Șchei și unul din Brașovul Vechi, s-au reunit în Piața Unirii, iar parada a început la ora 11:00. pe traseul: C. Brâncoveanu – George Barițiu – Mureșenilor – b-dul Eroilor – Str. Republicii – Piața Sfatului – Str. Apollonia Hirscher – Str. Poarta Șchei – Str. Prundului (junii tineri au urcat până la biserica din Groaveri) – Str. Pe Tocile – Str. Căpitan Ilie Birţ – Str. Podul Creţului – Pietrele lui Solomon (Între Chetri).

Iată care a fost ordinea în paradă:

Grupul Junilor Tineri

Societatea Junilor Bătrâni

Societatea Junilor Curcani

Societatea Junilor Dorobanți

Societatea Junilor Brașovecheni

Societatea Junilor Roșiori

Societatea Junilor Albiori

După acest moment, junii, însoțiți de cei are au asistat la paradă, au urcat la Pietrele lui Solomon, unde are loc petrecerea tradițională a acestor, cu aruncatul buzduganului, jucatul Horei Junilor și, împreună cu familiile, se înfruptată din bucatele aduse de acasă.

Zilele Brașovului continuă și astăzi cu concertele de muzică populară din Piața Sfatului, unde Paula Hriscu, Mariana Anghel și alți interpreți vă așteaptă cu un concert extraordinar. De asemenea, la Pietrele lui Solomon, pentru participanții la petrecerea câmpenească, Municipalitatea a pregătit un concert de muzică populară cu formația Ardelenii.

Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei, iluminate, în această seară, în culorile tricolorului

 

Loading

Citește tot

ACTUAL

Orașul din România în care localnicii merg gratis cu autobuzul sau tramvaiul în fiecare vineri

Publicat

la

Autor

Orașul din România în care localnicii merg gratis cu autobuzul sau tramvaiul în fiecare vineri, în cadrul programului „Vinerea Verde”. De această măsură beneficiază atât localnicii, cât și turiștii care vizitează Brașovul sau care merg spre Poiana Brașov.

Orașul din România transportul public devine gratuit vinerea

Autoritățile din Brașov speră ca prin această măsură oamenii să folosească mai mult transportul în comun.

„Strategia noastră este de a transforma transportul în comun în principala soluție de mobilitate în interiorul orașului, tocmai de aceea încercăm să venim cu soluții care să-i atragă pe brașoveni și pe turiști. Încercăm să le oferim brașovenilor posibilitatea, măcar la început, să testeze ce înseamnă transportul în comun.Vinerea este gratuit transportul în oraș și în Poiana Brașov, atât pentru brașoveni cât și pentru turiști”, a declarat Sorin Toarcea, purtător de cuvânt Primăria Braşov, potrivit observatornews.ro. 

Citește și Ce spune legea despre șoferii români care merg în spatele ambulanțelor pentru a scăpa de trafic. Poți trece pe roșu odată cu salvarea?

Pentru ca turiștii și localnicii să meargă gratis cu mijloacele de transport în comun în Brașov sau spre Poiana Brașov, autoritățile locale cheltuie între 1,6 și 1,7 milioane de lei.

Noua măsură este văzută cu ochi buni de localnici, care spun că astfel se mai degajează traficul și se reduce din poluare.

„Se mai degajează traficul, este foarte aglomerat, şi îmi închipui că de aceea au implementat această soluţie”, spune o femeie.

„În primul rând pentru poluare, lumea mai stă cu maşina acasă, şi aşa combustibilul e aşa cum e. Mai sunt şi oameni care au salariul mai mic, chiar şi pensionarii”, spune un bărbat.

Această măsură ar urma să fie introdusă și în alte localități.

Citește și Camere cu inteligență artificială, introduse în traficul din Europa. Șoferii fără centură sau cu telefonul la volan, depistați automat

Loading

Citește tot

ACTUAL

Crește din nou prețul la energia electrică. Ministrul Energiei: „Va fi un potențial risc, dar nu la nivelul unui șoc pe piața energetică”

Publicat

la

Autor

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă că va exista o nouă creștere a tarifului ăla e la energie electrică în condițiile în care prețul gazelor naturale a crescut și el.

Ministrul Energiei anunță creșterea prețului la energie electrică

Întrebat dacă conflictul din Orientul mijlociu va duce la creșteri de prețuri în facturile românilor, ministrul Energiei a spus că „este evident că o parte din această creștere se va regăsi și în creșterea tarifului de energie electrică”.

Citește și : Ministerul Agriculturii, avertisment de ultimă oră pentru beneficiarii de subvenții APIA. Ce trebuie să aibă în vedere în cazul fraudelor: „Recomandăm contactarea de urgență a centrului de care aparțineți”

„Eu nu spun ‘şoc’, dar este evident că o creştere a preţurilor gazelor naturale, care, în funcţie de perioadele de raportare, au fost cu 70% mai mari decât perioada de dinaintea izbucnirii războiului, 20% din producţia din România este bazată pe gaze naturale, este evident că o parte din această creştere se va regăsi şi în creşterea tarifului de energie electrică, dar, în momentul de faţă, dat fiind faptul că sunt contracte bilaterale vechi între producători de gaze naturale şi cei care produc energie bazată pe gaze, OMV Petrom, de exemplu, este evident că va fi un potenţial risc, dar nu la nivelul unui şoc pe piaţa energetică”, a explicat Bogdan Ivan.

Oficialul a declarat la începutul lunii aprilie că ar putea exista scăderi de prețuri în facturi tocmai în septembrie 2026.

„Astăzi (n.r 9 aprilie) suntem cu ofertele la 15% mai mici decât în luna iulie 2025, iar în urma acestor măsuri de creştere a capacităţilor de producţie, de stocare pentru echilibrarea sistemului energetic naţional şi de blocare a mecanismelor de piaţă care permit anumite activităţi speculative, eu estimez că, începând cu luna septembrie, vom ajunge la o scădere treptată a preţului la energie electrică.

Citește și : IREAL! România în pragul colapsului financiar! Spitalul Floreasca din București riscă să rămână fără bani de medicamente!

Astăzi, 20% din energia electrică produsă în România, are ca bază gazele naturale. După ce a început războiul din Orientul Mijlociu, deja preţurile gazelor naturale pe bursă au crescut cu 70%. Inevitabil, va impacta şi piaţa energiei electrice. Este important cum se va derula războiul din Golf.”, spunea atunci ministrul Energiei.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Ministerul Agriculturii, avertisment de ultimă oră pentru beneficiarii de subvenții APIA. Ce trebuie să aibă în vedere în cazul fraudelor: „Recomandăm contactarea de urgență a centrului de care aparțineți”

Publicat

la

Autor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) trage un semnal de alarmă, sâmbătă, cu privire la mai multe mesaje false transmise de hackeri către fermieri și beneficiarii plăților gestionate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Ministerul Agriculturii, avertisment de ultimă oră pentru beneficiarii plăților APIA

Ministerul cere maximă prudență în privința mesajelor primite pe telefon sau online, ce pot urmări obținea ilegală a datelor de acces în conturile personale.

„În acest context, facem precizarea că APIA nu solicită niciodată prin SMS date de autentificare, user, parole, coduri de acces sau informaţii privind conturile beneficiarilor. Orice astfel de mesaj trebuie tratat ca suspect şi nu trebuie urmat. APIA a informat public că a identificat mesaje SMS false care conţin link-uri suspecte”, se menţionează într-un comunicat al ministerului.

Citește și : CFR cumpără trenuri cu hidrogen, dar șinele sunt de pe vremea dinozaurilor. Evoluția feroviară din România, după trei ani de licitații eșuate

Fermierii sunt rugați să nu acceseze niciun link primit din surse necunoscute, să nu completeze date de conectare în pagini neoficiale și să se informeze exclusiv din canalele oficiale ale APIA și ale Ministerului Agriculturii.

Citește și : Lamborghiniul de 300.000 de euro condus de fostul șef al ITM București, deținut de o firmă de apartamente cu cifră mică de afaceri și mulți acționari de-a lungul timpului

„Dacă aţi primit un astfel de mesaj, nu introduceţi niciun fel de date personale şi nu vă autentificaţi prin link-ul transmis. În cazul în care există suspiciuni cu privire la siguranţa contului, recomandăm contactarea de urgenţă a centrului APIA de care aparţineţi”, se mai arată în document.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
ACTUALacum 3 zile

ALERTĂ! Bazinul de Înot din Curtea de Argeș, în pericol de închidere definitivă – Siguranța sanitară a copiilor, blocată de o investiție de doar 5.000 lei – MESAJUL INSTRUCTORULUI BOGDAN ROȘU

Ceea ce anticipam în urmă cu aproape trei luni în cadrul emisiunilor trustului nostru de presă pare, din păcate, să...

ACTUALacum 4 zile

COMPLICITATE ȘI NESIMȚIRE: Primăria Curtea de Argeș și Aquaterm au tăcut 16 zile în timp ce argeșenii nu știau ce apă consumă – MIRACOLUL RUGINII: Apa pleacă proastă din stație, rugina o… purifică

După mai bine de două săptămâni în care locuitorii au privit neputincioși cum de la robinete curge un lichid dubios,...

ACTUALacum 5 zile

PERFUZIE DE 4 MILIOANE PENTRU AQUATERM: Banii curg, apa ba! Consiliul Local salvează de la faliment „fântânarul” orașului

În timp ce argeșenii din Orașul Regal au învățat în ultimele luni toate metodele ancestrale de colectare a apei de...

ACTUALacum 6 zile

ALERTĂ DE NINO-NINO LA CJ ARGEȘ: Parchetul European anchetează afacerea Microbuze școlare la preț de limuzină

Se aude sirena, dar nu e de la ambulanță, ci e acel „Nino-Nino” de la Parchetul European (EPPO)! După ce...

ACTUALacum 6 zile

Paștele dezastrului turistic în Argeș: Record negativ istoric în „Epoca Mînzînă-Bughiu” – Pensiuni si hoteluri aproape goale

Turismul din județul Argeș traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimele decenii. Minivacanța de Paște 2026 a confirmat...

Advertisement

Câmpulung

În Trend