Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Cât costă să cumperi un an de vechime în 2025. Ce trebuie să știe cei care vor să iasă la pensie fără să transpire

Publicat

in

Cei care vor să iasă la pensie, însă nu au suficientă vechime în muncă, pot achiziționa până la 6 ani prin încheierea unui contract de asigurare socială cu casa teritorială de pensii. Plata contribuției se poate face în tranșe unice sau lunare, după preferință.

În România, vârsta standard de pensionare este atinsă la 65 de ani pentru bărbaţi și 63 de ani pentru femei.

Totuși, există și situația în care, deși au vârsta legală pentru a ieși la pensie, cetățenii nu pot face acest lucru, pentru că nu îndeplinesc stagiul minim de cotizare.

CASS pentru pensii, ajutoare sociale și indemnizații. Instituțiile publice vor declara contribuția de asigurări sociale prin formularul 112

Achiziționarea vechimii este în strânsă legătură cu salariul minim brut. De la 1 ianuarie 2025, salariul minim național a fost majorat la 4.050 lei, iar pentru un lună vechime, se achită 25% din valoarea acestuia. Această prevedere este reglementată prin Legea nr. 360/2023.

La un calcul simplu, un an de vechime ajunge la 12.150 de lei, contribuția lunară fiind de 1.012,5 lei.

Care este stagiul minim de cotizare în vederea pensionării

Conform anexei nr. 5 din Legea nr. 360/2023, stagiul minim de cotizare în vederea pensionării, atât pentru femei cât și pentru bărbați, este de 15 ani.

În condițiile îndeplinirii cumulate a criteriului vârstei și pragului de cotizare, o persoană poate beneficia de pensie. Neîndeplinirea acestor condiții de eligibilitate atrage implicit respingerea dosarului de pensionare.

ASF le transmite românilor unde pot să-şi verifice fondul de pensii private. Câţi români s-au interesat până acum

 

Vârsta la care te poți ieşi la pensie în România. Ce prevede legea legat de pensionarea anticipată

Legea pensiilor din România le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Este cazul angajaților care au lucrat cel puțin 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani și mai au tot 5 ani până la vârsta de pensionare.

Condițiile principale pentru ca o persoană să poată ieși la pensie

O persoană care intenționează să iasă la pensie trebuie să îndeplinească simultan două condiții – să aibă stagiu minim de cotizare de 35 de ani și să atingă vârsta de pensionare.

Pensionarea anticipată poate fi cerută de persoanele care îndeplinesc unele condiții. În primul rând, au lucrat până în cinci ani peste vechimea completă de 35 de ani. Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau în calcul. Iar în al doilea rând, mai au cel mult cinci ani până la vârsta de pensionare, care este de 65 de ani în cazul bărbaților și va fi atinsă și de femei abia în 2035.

Vârsta de pensionare în România: 

– Vârsta de pensionare la bărbați – 65 de ani

– Vârsta de pensionare la femei – minim 62 de ani, maxim 65. În cazul femeilor, vârsta de pensionare se stabilește în funcție de luna și anul nașterii.

Bărbații ies la pensie la 65 de ani, iar femeile mai devreme. Dar asta până în 2035, când nu va mai exista o astfel de diferență.

Mai exact, până în anul 2035, la femei se stabileste vârsta de pensionare în funcție de luna și anul nașterii. Din anul 2035 femeile vor ieși la vârsta de 65 de ani, la fel cum se întâmplă în cazul bărbaților.

Pentru a afla vârsta exactă la care o femeie din România se poate pensiona, în funcție de anul și luna nașterii, puteți consulta următorul document.

20231031_proiect-lege-pensii-a5

Spre exemplu, în anul 2024, în lunile octombrie și noiembrie, se pot pensiona femeile care s-au născut în anul 1962, în lunile iulie/august, și care au 32 de ani și 9 luni de stagiu de cotizare.

Românii care pot ieși mai rapid la pensie fără a fi penalizați

Noua lege a pensiilor le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Schimbarea îi vizează pe cei care au lucrat cel puțin cinci ani peste vechimea completă și mai au tot atâția până la vârsta de pensionare.

Legea pensiei pentru limită de vârstă: Persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5.

Pensia pentru limita de vârstă se acordă dacă se îndeplinesc simultan două condiții:

– Dacă persoanele în cauză au lucrat cel puțin cinci ani peste vechimea completă de 35 de ani

– Dacă persoanele în cauză mai au cel mult cinci ani până la vârsta de pensionare.

Pensia pentru limita de vârstă pentru bărbați

Să luăm exemplul unui bărbat care în anul 2024 are 60 de ani. Acesta se poate pensiona dacă a depășit cu cinci ani vechimea completă de 35 de ani.

Acesta se află în câmpul muncii de 20 de ani, a cotizat timp de 40 de ani la pensie (35 stagiu + 5 ani peste). Acesta poate să iasă la pensie la vârsta de 60 de ani, fără să fie penalizat, adică cu 5 ani ani înainte de vârsta de pensionare în cazul bărbaților – care este de 65 de ani.

Anii suplimentari, inclusiv cei de facultate sau de armată, se iau în calcul. Atenție însă, persoanele care au făcut facultate și au muncit în același timp nu beneficiază de perioadă dublă. Rămân doar anii de cotizare.

Pensia pentru limita de vârstă pentru femei

Luăm ca exemplu o femeie născută în ianuarie sau februarie 1965. Potrivit legii, aceasta se poate pensiona, cu cinci ani înainte de a împlini 62 de ani și 9 luni. Are nevoie însă de 34 de ani de muncă și încă cinci ani suplimentari, care pot fi anii de facultate făcuți la zi.

Pensionarea anticipată

Legea permite angajaților din România să iasă mai devreme la pensie, dar cu penalizări calculate după mai multe criterii.

În cazul pensionării anticipate, aceasta se poate acorda persoanelor care:

– Au cu cinci ani mai puțin de vârsta standard de pensionare

– Au până în 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani. De exemplu, au 37 de ani de cotizare, din care 35 de ani vechime completă, plus încă 2 ani peste stagiu prevăzut de lege.

Penalizările sunt aplicate și calculate în funcție de numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depăști stagiul complet de cotizare. Mai exact, cu cât o persoană a muncit mai mult peste perioada de 35 de de ani de cotizare, cu atât penalizarea va fi mai mică.

Să spunem că o persoană vrea să se pensioneze la anticipat la 61 de ani , adica mai are 4 ani până când îndeplinește vârsta de pensionare. În același timp, persoana în cauză are o vechime de 36 de ani în muncă (35 de ani stagiu complet + 1 an suplimentar).

În acest caz, penalizarea va fi următoarea: 0,4% (procent de penalizare acordat pana la un an ) X 48 luni de anticipare (4 ani X 12 luni) = -19,2% din pensie.

Legea pensiei anticipateart. 58. – Pensia anticipată se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv, prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani.

Loading

DIVERSE

Marte intră în Vărsător și aprinde SCÂNTEIA schimbării! Ce nu mai poate fi amânat din 23 ianuarie 

Publicat

in

Spui că vrei schimbare? Ei bine, momentul a sosit! Marte, planeta acțiunii și a curajului, intră în semnul Vărsătorului, încurajându-ne să contestăm ideile populare și să ne asumăm perspectivele unice. Se deschide o fereastră importantă pentru exprimare autentică. Drept urmare, ne putem orienta mai clar spre viitor și putem face pași concreți pentru a seta intențiile care ne vor ajuta să ne atingem visurile.

Pentru început, este necesar să ieșim din zona de confort și să facem un salt al credinței. Orice vizionar a pornit de aici. Drumul mai puțin bătut este pregătit pentru a fi parcurs. Marte în Vărsător ne cere să avem curajul de a fi diferiți.

2026 rupe tiparele vechi. Marile momente astrologice care îți pot reseta complet viața, în funcție de zodie

A trecut mai bine de un an de când Marte s-a aflat ultima dată în semnul de Aer al Vărsătorului. Acum, revenind în acest semn între 23 ianuarie și 2 martie 2026, ne reafirmăm angajamentul față de cauze importante și dorința de a contribui activ la binele comunității. Marte în Vărsător ne oferă energia necesară pentru a ne afirma, dar cere o abordare inovatoare în modul în care ne susținem convingerile și ne definim nevoile și dorințele.

Acest tranzit marchează adesea perioade de revoltă, trezire și rebeliune, în care ne spunem punctul de vedere și ne asumăm poziții ferme. Acest lucru se poate manifesta în orice formă: de la redefinirea relațiilor, la stil vestimentar, grupuri sociale sau direcții de viață. Ne ridicăm viața la un nivel mai autentic, pentru a reflecta cine suntem cu adevărat.

Totuși, există și o capcană. Odată urcați pe „tribună”, poate deveni dificil să ascultăm alte perspective sau să nu ne impunem ideile. De aceea, este esențial să știm când să facem un pas înapoi. Schimbarea reală apare atunci când există dialog, nu doar confruntare. Acest lucru este cu atât mai important în jurul datei de 19 ianuarie, când Marte se află în conjuncție cu Pluto în Vărsător, intensificând tensiunile și luptele de putere.

Zodia cu NOROC astronomic la începutul lunii februarie. Nativii au șansa de a-și schimba cariera și viața

Spiritul de justiție socială este puternic activat. Suntem încurajați să ne implicăm atât în problemele mari ale societății, cât și în cele locale. Politica, voluntariatul, acțiunile caritabile și implicarea civică devin extrem de relevante. Energia Lunii Pline din Leu, din 1 februarie, amplifică dorința de a contribui la binele comun.

În plan personal, suntem atrași de oameni care ne inspiră, ne provoacă și ne ajută să gândim diferit. Relațiile care susțin autenticitatea devin esențiale. Pe 27 februarie, cuadratura dintre Marte și Uranus ne împinge să ne eliberăm definitiv de tot ce nu ne mai reprezintă. Marte în Vărsător ne cere să fim îndrăzneți, să nu mai așteptăm și să devenim arhitecții propriei transformări.

Mai multe, pe sfatulparintilor.ro

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Vladimir Putin și trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, au început o nouă serie de discuții pentru pace în Ucraina la Kremlin

Publicat

in

O întâlnire între trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și președintele Vladimir Putin a început la Moscova, a anunțat Kremlinul joi seară, 22 ianuarie, în timp ce SUA promovează un plan de încheiere a războiului din Ucraina.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Steve Witkoff la Moscova

„O întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al SUA, Steven Witkoff, a început la Kremlin”, a anunțat Kremlinul pe contul său de Telegram.

Agențiile de știri de stat ruse au relatat că ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, a fost, de asemenea, prezent la întâlnire, precum și negociatorul rus Kirill Dmitriev și consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov.

Citește și : Breaking News Macron anunță interceptarea unui petrolier rusesc în Mediterană: „pavilion fals”

Întâlnirea cu miză mare are loc la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că un proiect de acord este „aproape, aproape gata” și că el și omologul său american, Donald Trump, au convenit asupra chestiunii garanțiilor de securitate de după război.

„Coloana formată din Steve Witkoff și Jared Kushner a ajuns la Kremlin”, a relatat postul de televiziune de stat rus Vesti pe Telegram. Televiziunea de stat rusă a publicat anterior un videoclip care pretindea că arată avionul delegației americane aterizând pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Eforturile diplomatice de a pune capăt celui mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace au accelerat în ultimele luni, deși atât Moscova, cât și Kievul rămân în dezacord cu privire la problema cheie a teritoriului într-o soluționare postbelică.

Între timp, Donald Trump a inaugurat Consiliul pentru Pace la Davos

Președintele american Donald Trump a fost înconjurat de mai mulți lideri mondiali în timp ce a declarat că războiul din Gaza „se apropie cu adevărat de sfârșit” la ceremonia de semnare a „Consiliului de Pace”.

Însă multe țări nu sunt reprezentate, iar Trump a criticat în mod special Spania de la podium cu privire la cheltuielile sale pentru apărare, spunând: „Vor o ofertă gratuită”.

Emiratele Arabe Unite, Ungaria și Pakistanul au fost reprezentate la ceremonia de la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, joi. Consiliul este menit să supravegheze reconstrucția Gazei.

Aceștia sunt membrii consiliului și participanții la evenimentul de semnare.

  • Isa bin Salman bin Hamad Al Khalifa, ministrul curții prim-ministrului, Bahrain
  • Nasser Bourita, ministrul afacerilor externe, Maroc
  • Javier Milei, președinte, Argentina
  • Nikol Pashinyan, prim-ministru, Armenia
  • Ilham Aliyev, președinte, Azerbaidjan
  • Rosen Zhelyazkov, prim-ministru, Bulgaria
  • Viktor Orban, prim-ministru, Ungaria
  • Prabowo Subianto, președinte, Indonezia
  • Ayman Al Safadi, ministrul afacerilor externe, Iordania
  • Kassym-Jomart Tokayev, președinte, Kazahstan
  • Vjosa Osmani-Sadriu, președinte, Kosovo
  • Mian Muhammad Shehbaz Sharif, prim-ministru, Pakistan
  • Santiago Peña, președinte, Paraguay
  • Mohammed Bin Abdulrahman Al Thani, președinte, Qatar
  • Faisal bin Farhan Al Saud, ministrul afacerilor externe, Arabia Saudită
  • Hakan Fidan, ministrul afacerilor externe, Turcia
  • Khaldoon Khalifa Al Mubarak, trimis special în SUA pentru Emiratele Arabe Unite
  • Shavkat Mirziyoyev, președintele Uzbekistanului
  • Gombojavyn Zandanshatar, prim-ministrul Mongoliei

O listă lungă de țări, inclusiv Canada, Franța, Germania, Italia și alte națiuni europene, au lipsit de la semnare, iar unele au respins în mod specific invitația.

Citește și : Trump, la Davos: „Toată lumea vrea ca războiul să se termine” / Zelenski: Documentele menite să pună capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia sunt „aproape gata”

Ministrul de externe al Marii Britanii, Yvette Cooper, a declarat joi pentru BBC că „nu va fi printre semnatari astăzi”, invocând îngrijorări cu privire la invitația președintelui rus Vladimir Putin de a se alătura.

Spania nu a trimis un reprezentant la semnare, o invitație pentru prim-ministrul Pedro Sanchez de a se alătura fiind „în curs de examinare”, potrivit presei spaniole.

Putin a primit luni o invitație de a se alătura grupului de pace al lui Trump și „studiază toate detaliile acestei propuneri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dar niciun reprezentant nu a fost prezent la evenimentul de semnare de joi.

Într-un interviu acordat CNBC miercuri, trimisul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că administrația SUA se va întâlni cu Putin pentru a se alătura Consiliului pentru Pace.

„Trebuie să mergem să ne întâlnim cu el joi. Dar rușii sunt cei care cer această întâlnire”, a spus Witkoff.

Se pare că Franța a refuzat invitația de a se alătura consiliului, la fel ca și Germania, conform unui raport Spiegel care citează un document al Ministerului de Externe. „Avem nevoie de mai mult timp”, a declarat miercuri prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, pentru postul de televiziune de stat RAI.

„Trebuie să muncim. Cu toate acestea, poziția mea rămâne cu siguranță una de deschidere”, a spus ea, potrivit unui raport Reuters.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Kaufland deschide primul drive-thru, ca la fast-food, în Germania. Ce pot cumpăra clienții

Publicat

in

Pentru a răspunde noilor tendințe, Kaufland testează o soluție digitală inovatoare într-un magazin din Rottweil, Germania. Începând cu perioada Crăciunului 2025, clienții pot utiliza un terminal digital amplasat la intrarea în magazin pentru a comanda produse proaspete precum carne, mezeluri, brânzeturi sau pește.

Terminalul, asemănător cu cele folosite în restaurantele de tip fast-food, permite selecția produselor dorite și indicarea cantităților direct pe un ecran tactil.

„Terminalul face procesul de comandă nu doar mai rapid decât o consiliere personală, ci și mai pragmatic și mai spontan decât clasicul formular de precomandă”, a explicat Peter Spitzer, unul dintre dezvoltatorii proiectului, într-o postare pe LinkedIn a companiei Kaufland.

Citește și: Ce salariu câștigă o asistentă medicală în 2026. Diferențe considerabile între lefurile de la stat și cele de la privat

Clienții pot specifica timpul estimativ necesar pentru finalizarea cumpărăturilor, iar angajații pregătes comenzile în cel puțin 12 minute.

Produsele sunt depozitate ulterior într-o vitrină frigorifică separată, unde pot fi păstrate pentru un timp mai îndelungat, în funcție de nevoile clienților.

Mai mult, un ecran amplasat în zona raionului indică stadiul fiecărei comenzi, fie că aceasta este gata de ridicat sau încă în curs de pregătire.

Obiectivul acestei inițiative, arată Kaufland, este acela de a economisi timp prețios pentru clienții săi și să reducă stresul asociat cumpărăturilor.

O purtătoare de cuvânt a lanțului de retail a declarat că feedback-ul clienților a fost „foarte bine primit” până acum. Kaufland intenționează să extindă testarea terminalelor și în alte orașe, în lunile următoare.

Citește și: Vouchere de vacanţă 2026. Veste proastă pentru bugetari, nu se decontează serviciile turistice neprestate pentru anul 2025

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Filmul de groază „Sinners” stabilește un nou record

Publicat

in

Premiile Oscar 2026. La capitolul favoriți pentru cel mai bun film este „One Battle After Another”, în care Leonardo DiCaprio joacă un rebel fugar. Filmul horror cu vampiri „Sinners” este, de asemenea, considerat un candidat puternic, chiar dacă la Globurile de Aur a triumfat doar la categoriile pentru cea mai bună coloană sonoră și pentru realizări cinematografice și la box office.

„Sinners” își păstrează șansele la Oscaruri întrucât pentru acestea votează Hollywood, în timp ce la Globurile de Aur votează un juriu format din jurnaliști internaționali, mai puțin înclinat să premieze o producție cu o temă atât de americano-centrică, anunță BBC.

Citește și: Doliu în lumea cinematografiei! O cunoscută actriță nominalizată la Oscar s-a stins din viață într-un azil. Boala de care suferea

Nominalizările la Premiile Oscar 2026

Cea pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar

  • Elle Fanning, „Sentimental Value”;
  • Inga Ibsdotter Lilleaas, „Sentimental Value”;
  • Amy Madigan, „Weapons”;
  • Wunmi Mosaku, „Sinners”;
  • Teyana Taylor, „One Battle After Another”.

Au fost anunțate și nominalizările pentru Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar:

  • Benicio Del Toro, “One Battle After Another”;
  • Jacob Elordi, „Frankenstein”;
  • Delroy Lindo, „Sinners”;
  • Sean Penn, „One Battle After Another”;
  • Stellan Skarsgård, „Sentimental Value”.

Cel mai bun scenariu original:

  • „Blue Moon”;
  • „It Was Just an Accident”;
  • „Marty Supreme”;
  • „Sentimental Value”;
  • „Sinners”.

Cel mai bun actor într-un rol principal în 2026:

  • Timothée Chalamet, „Marty Supreme”;
  • Leonardo DiCaprio, „One Battle After Another”;
  • Ethan Hawke, „Blue Moon”;Michael B. Jordan, „Sinners”;
  • Wagner Moura, „The Secret Agent”.

Cea mai bună actriță într-un rol principal:

  • Jessie Buckley, „Hamnet”;
  • Rose Byrne, „If I Had Legs I’d Kick You”;
  • Kate Hudson, „Song Sung Blue”;
  • Renate Reinsve, „Sentimental Value”;
  • Emma Stone, „Bugonia”.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Judecătorul Alin Ene, membru CSM, a dezvăluit cât plătește un român pentru fiecare dosar soluționat: „Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump”

Publicat

in

Alin Ene, judecător membru CSM, susține că, raportat la numărul mare de cauze pe care le au, salariile magistraților nu sunt deloc mari. Problema sistemului este, însă, personalul mult prea redus raportat la numărul de dosare.

Judecătorul Alin Ene, membru CSM, dezvăluie cât plătește un român pentru fiecare dosar soluționat

Juristul a prezentat pe scurt situația din sistem, arătând cât plătește fiecare român pentru soluționarea unui dosar,

„Au curs multe rânduri despre ‘salariile uriașe’ și sporurile enorme din Justiție. Iată cifrele din fluturașul de salariu al unui judecător definitiv de la o judecătorie din România:

Venit net lunar (cu toate sporurile ‘nenumărate’ incluse): 11.263 de lei. (salariile sunt cuprinse între ~7.000 lei la început de carieră și ~16.000 lei după 20 de ani).

Venit net anual: 135.156 lei

Văzând tendința de evaluare a muncii judecătorului ca la fabrică, în funcție de ‘câte piese a produs, să aplicăm exact logica asta simplistă la datele din 2024 (pentru 2025 statisticile nu sunt încă finalizate):

Citește și : Pfizer cere României despăgubiri de peste 560 de milioane de euro pentru vaccinurile anti-COVID 19 pe care le-a comandat suplimentar și apoi refuzat. Asta deși dozele nici măcar nu ar fi fost fabricate

1.918.083 de dosare soluționate de 1.796 de judecători de la judecătorii.

(Au gestionat în total peste 2,7 milioane de dosare, dar rămânem în registrul superficial preferat de promotorii campaniilor anti-justiție și ne raportăm doar la cele soluționate).

Rezultat:

≈ 1.068 dosare soluționate/judecător/an.

Raportul salariu/dosar/an:

135.156 lei ÷ 1.068 dosare =

126 LEI PENTRU FIECARE DOSAR SOLUȚIONAT!

Da, exact: 126 de lei este prețul pe care îl plătește statul pentru ca un judecător să îți analizeze probele, să îți audieze martorii, să îți asculte argumentele, să aplice legea și să își asume o decizie care îți poate schimba viața”, a declarat judecătorul.

El a argumentat că acest cost nu este deloc mare, fiind de părere că povestea salariilor uriașe nu este deloc adevărată.

„Un cost cu adevărat ‘nesimțit’, nu-i așa? O valorizare pe măsura importanței pe care fiecare justițiabil o acordă propriei lui cauze, cu siguranță.

Și acum, plecând de la ideea exprimată în spațiul public conform căreia ‘noi vă plătim salariile’, să acceptăm, de dragul argumentului, că cetățenii României au plătit unui judecător, din taxe și impozite, în anul 2024 câte 126 de lei pentru fiecare dosar soluționat.

Oare cât au plătit aceiași cetățeni în 2024 pentru următoarele:

– o masă pentru două persoane la un fast-food?

– o jumătate de plin de rezervor la o mașină mică?

– o oră de manoperă la un service auto?

Cam aceasta este valoarea la care prețuim, în practică, o hotărâre judecătorească, cu toate implicațiile ei: timp, responsabilitate, consecințe pentru oameni, pentru firme, pentru patrimoniu, pentru libertăți.

Și acum vine partea pe care fiecare dintre noi ar trebui să o întrebe, înainte de a acuză salariile nesimțite ale magistraților și a utiliza metafore pentru sublinierea magnitudinii acestora:

Știm deja: judecătorul care ți l-a soluționat a primit, în medie, 126 de lei pentru munca depusă.

Dar tu și partea adversă cât ați plătit într-un singur dosar pentru proceduri prealabile, taxă de timbru, avocat, expert, notar, executor judecătoresc, deplasări la instanță, obținere de documente de la autorități?”, a menționat Ene.

Povestea „salariilor uriașe este falsă”, a mai avertizat magistratul.

„Nu Justiția este problema”

„Adună-le pe toate și scrie în comentarii suma rezultată!

Când afli că statul plătește 126 de lei pentru ca un judecător să îți rezolve dosarul, îți dai seama CÂT DE FALSĂ ESTE POVESTEA DESPRE ‘salariile uriașe’.

Nu Justiția este problema, ci campania bine organizată de a o face să pară un moft scump, deși costă cât o ieșire banală în oraș.

Așa că întrebarea reală este alta:

CINE CÂȘTIGĂ atunci când tu crezi că munca unui judecător este o cheltuială inutilă, iar nu o garanție a libertății tale?

Dacă acesta e ‘prețul’ pe dosar, nu magistrații sunt supraevaluați. CETĂȚEANUL ESTE SUBESTIMAT!

Și asta probabil că nu e o întâmplare.

Citește și : Susținătorii lui Călin Georgescu au depus zeci de plângeri penale împotriva anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Cer despăgubiri de un milion de euro

DISCLAIMER:

Această postare nu este despre pensii, nu contestă nivelul veniturilor din magistratură și nu îl compară cu alte venituri.

Scopul ei este să arate la cât este evaluat, în realitate, actul de justiție în România, dincolo de cifrele convenabile și manipulatoare prezentate în spațiul public.

Sigur că evaluarea ar fi alta dacă volumul de muncă ar fi unul uman, rezonabil, comparabil cu media europeană. Dar despre asta vom vorbi odată cu normarea activității”, a încheiat Ene prelegerea, pe Facebook.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Italienii iubesc româncele! La două din zece căsătorii mixte din Italia, mireasa este româncă. Italiencele se feresc de conaționalii lor

Publicat

in

Circa 6.000 de românce s-au căsătorit cu italieni pe parcursul unui singur an, însemnând 20% din totalul căsătoriilor mixte din Italia. Româncele sunt urmate la mare distanță de ucrainence, sub 10%, brazilience, respectiv rusoaice, cu 6% și 5%.

Citește și: După patru ani în care a cerșit pe străzile din Italia, Nastasia s-a întors acasă, la Buzău, cu ajutorul unor asociații

Clasamentul arată complet diferit când vine vorba de soții italience și bărbați de o altă naționalitate. Italiencele prederă bărbații din Maroc, din Tunisia, din Albania și abia pe locul 4-lea vin românii, cu 6,4%.

Căsătoriile mixte din Italia reprezintă cam 17% din totalul căsătoriilor încheiate. E o tendință în scădere, dar, potrivit aceluiași raport, faptul că sunt în creștere căsătoriile între cetățeni italieni și stranieri din generația a 2-a, adică oameni care s-au născut aici din părinți străini, au crescut aici și, iată, aleg să își întemeieze o familie în Italia.

Citește și: Atenție, români! S-au schimbat regulile la bancomate. Ce trebuie să știi când retragi numerar în Italia

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend