Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Campionatul Mondial de handbal feminin: selecţionatele Norvegiei şi Spaniei au debutat cu victorii categorice

Publicat

in

Selecţionatele Norvegiei, marea favorită, şi Spaniei au debutat cu victorii categorice, miercuri, la Campionatul Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia în perioada 29 noiembrie-17 decembrie, scrie Agerpres.

Norvegia a surclasat Groenlanda cu 43-11, în Grupa C, la Stavange, cele mai bune marcatoare fiind Camilla Herrem (7 goluri), Stine Ruscetta Skogrand (6), Maja Furu Saeteren (5), Kristina Sirum Novak (5). Vilde Mortensen Ingstad (CSM Bucureşti) a evoluat, dar nu a reuşit să înscrie.

Austria a învins Coreea de Sud cu 30-29, în alt meci din grupă, golul victoriei fiind reuşit de Katarina Pandza, din 7 metri, în ultima secundă.

În Grupa G, Spania a dispus de Kazahstan cu 34-17, la Fredrikshavn. Mireya Gonzalez Alvarez (Dunărea Brăila) a marcat 5 goluri, Kaba Gassama Cissokho 5, Maitane Echeverria Martinez 5. Alicia Fernandez Fraga (Rapid Bucureşti) şi Paula Arcos Poveda (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) 1 gol şi-au trecut şi ele numele pe lista marcatoarelor. A mai evoluat Lara Gonzalez Ortega (Rapid), dar şi portarul Darly Zoqbi De Paula (SCM Craiova).

În celălalt meci al grupei, Brazilia a trecut de Ucraina cu 35-20. Bruna Almeida De Paula şi Mariana Costa au înscris câte 7 goluri pentru învingătoare, Francielle Gomes Da Rocha (Dunărea Brăila) 1, Larissa Fais Munhoz Araujo (Dunărea) 2, Giulia Guarieiro (Măgura Cisnădie) 2, Tamires Morena Lima De Araujo (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) 3.

Iulia Andriiciuk (Dacia Mioveni) a marcat 2 goluri pentru Ucraina, iar Adriana Naumenko (HC Zalău) 3.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Gheboasă, reacție surprinzătoare după ce a fost prins cu droguri: ‘Nu trebuie să ciripești ca să pleci acasă liniștit’ – VIDEO

Publicat

in

Gheboasă, controversatul cântăreț, își face prima declarație după ce a fost prins cumpărând cannabis de către ofițerii antidrog. Artistul susține că este nevinovat și respinge toate acuzațiile drept false. În același dosar sunt implicate și alte patru persoane, inclusiv un minor de 17 ani, acuzat că vindea droguri elevilor din apropierea unei școli.

„Frații mei, vreau să știți că sunt bine, sunt sănătos, sunt în libertate. Toate știrile pe care le-ați văzut până acum sunt false.

La percheziția de pe 1 martie, de la mine de acasă, nu s-a găsit absolut nimic, iar pentru deținere pentru consum, în România, legea te pedepsește cu o amendă penală. Așa că, nu trebuie să ciripești ca să pleci acasă liniștit”, le-a transmis acesta urmăritorilor săi din mediul online.

Este prima reacție a trapperului Gheboasă, după ce a fost luat pe sus de DIICOT și lăsat să plece.

Gheboasă a fost prins de oamenii legii cu droguri în mașină în urma unui control de rutină în Capitală. Potrivit anchetatorilor, cântărețul este suspect în dosarul de trafic de droguri, după ce oamenii legii au făcut mai multe percheziții la domiciliul lui și au ridicat probe.

În dosar sunt cercetate alte patru persoane printre care și un minor pentru constituirea unei rețele de trafic. Autoritățile încearcă să stabilească dacă și Gheboasă făcea trafic de droguri sau doar consuma stupefiante.

În urma perchezițiilor au fost confiscate mai multe plicuri cu substanțe interzise și dispozitive electronice. Potrivit dosarului, minorul de 17 ani vindea droguri elevilor unei școli cu suma de 50 de lei pe doză. Toată activitatea ar fi avut loc în perioada iulie 2020 – februarie anul curent.

Citeste mai mult

NATIONAL

Decizii cruciale luate de PSD și PNL referitor la candidatul Primăriei Capitalei. Ce au hotărât legat de Piedone. Nu va exista candidat independent

Publicat

in

Liberalii și social-democrații urmează să lanseze pe piață două sondaje de opinie în care vor măsura candidați pentru Primăria Capitalei. O decizie de ultim moment a fost luată de liderii partidelor aflate la putere, astfel că nu va exista un candidat independent pentru funcția de primar general.

Mai mult, surse politice ne-au declarat că Cristian Popescu Piedone a fost exclus din discuții ca posibil candidat comun al coaliției la alegerile locale pentru Primăria Capitalei.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan anunța vineri cele două sondaje de opinie care urmează a fi lansate.

„Noi avem două sondaje de opinie care vor intra undeva sâmbătă, duminică, în piață. Sunt două case de opinie independente, alese de PNL și PSD. Pe chestionarul comun pe care îl aplicăm, avem trei nume, cei din PSD, alte trei nume, deci sunt șase nume care vor fi testate. Printre aceste nume, bineînțeles, și Sebastian Burduja, și Gabriela Firea”, a declarat Rareș Bogdan la digi 24.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend