NATIONAL
Camion cu produse inflamabile, o adevărată bombă pe roți: Roțile erau ‘ca-n palmă’, șoferul conducea cu tahograful unui coleg
Publicat
acum 2 luniin
De
adminPoliţiştii din Bucureşti au oprit un camion care transporta produse inflamabile şi au constatat mai multe probleme, între care faptul că şoferul avea în tahograf cartela altui conducător auto, cauciucurile erau prea uzate, iar marfa nu era asigurată, existând riscul să cadă oricând. Au fost date amenzi atât şoferului, cât şi firmei şi s-a reţinut talonul maşinii.
”Astăzi, 19 iulie a.c., în jurul orei 08:45, poliţiştii Brigăzii Rutiere, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unei autoutilitare pe Drumul Între Tarlale. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii rutieri, s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 49 de ani a efectuat transport rutier de mărfuri periculoase (inflamabile), clasa 3, cu o autoutilitară, având introdusă în aparatul tahograf o cartela tahografică, care aparţinea unui alt conducător auto. De asemenea, autoutilitara avea anvelopele axa faţă uzate peste limita admisă”, a transmis, vineri, Brigada Rutieră a Capitalei.
Sursa citată a precizat că şoferul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 9.000 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare.
”Totodată, în urma controlului efectuat de inspectorii ISCTR, s-a constatat faptul că acesta nu deţine certificat de pregătire profesională (atestat ADR), iar marfa nu era fixată şi nici asigurată corespunzător, existând pericolul deplasării în timpul transportului. Societatea comercială a fost sancţionată de inspectorii ISCTR cu amendă în valoare de 14.000 lei. De asemenea s-a dispus imobilizarea autovehiculului până la îndeplinirea condiţiilor legale”, a mai transmis sursa citată de news.ro.
Autovehiculul a fost imobilizat în condiţii de siguranţă într-un spațiu (în afara drumului public) în care să nu pună în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Poate vrei sa citesti
Guvernul sudanez respinge o concluziile unui Raport ONU cu privire la atrocitățile comise în războiul civil în desfășurare în Sudan
„Asta este”: Reacția lui Marcel Ciolacu la dronele rusești care au intrat în spațiul aerian românesc
Mișcare ciudată a lui Zelenski: A mazilit un ministru și apoi l-a recuperat în echipa sa de consilieri
Jocurile Olimpice de la Paris au bătut recordul de bilete vândute
România-Lituania. Mircea Lucescu, înaintea debutului pe teren propriu: ‘Nu mai am emoţii demult’
Un tânăr de 22 de ani a urcat la volan fără permis și a lovit un polițist: Acum a fost arestat
NATIONAL
Guvernul sudanez respinge o concluziile unui Raport ONU cu privire la atrocitățile comise în războiul civil în desfășurare în Sudan
Publicat
acum 5 minutein
8 septembrie 2024De
adminDiplomaţia sudaneză a denunţat un raport recent al unor experţi ai ONU care solicită desfăşurarea unei forţe “imparţiale” de protecţie a civililor, descriind Consiliul pentru Drepturile Omului ca fiind un “organism politic şi ilegal”, relatează France Presse.
“Guvernul sudanez respinge în întregime recomandările misiunii”, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat emis sâmbătă seara, descriindu-le ca fiind o “încălcare flagrantă a mandatului său”.
Solicitând “desfăşurarea imediată” a unei forţe “independente şi imparţiale” pentru a proteja populaţia civilă, experţii ONU au declarat vineri că în Sudan au fost comise “crime de război şi crime împotriva umanităţii”.
Războiul, care a ucis zeci de mii de oameni, a izbucnit în aprilie 2023 între armata condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan şi forţele paramilitare de sprijin rapid (FSR), conduse de fostul său adjunct Mohamed Hamdan Daglo.
“Protecţia civililor rămâne o prioritate pentru guvernul sudanez”, a transmis Ministerul de Externe, acuzând “miliţiile că vizează sistematic civilii şi instituţiile civile”.
Ministerul a adăugat că “rolul” Consiliului pentru Drepturile Omului ar trebui să fie acela de a “sprijini procesul naţional, şi nu de a încerca să impună un mecanism extern diferit”, respingând apelul experţilor pentru un embargo asupra armelor.
Publicarea acestui raport cu câteva zile înainte de o sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului “este o demonstraţie a lipsei de profesionalism şi de independenţă a comisiei şi confirmă că este vorba de un organism politic şi ilegal”, a spus sursa.
Războiul, care a provocat strămutarea a peste 10 milioane de oameni, în special în ţările vecine, a provocat şi o criză umanitară foarte gravă, conform ONU.
NATIONAL
„Asta este”: Reacția lui Marcel Ciolacu la dronele rusești care au intrat în spațiul aerian românesc
Publicat
acum 8 minutein
8 septembrie 2024De
admin„Asta este”, a declarat Marcel Ciolacu după ce cel puțin două drone rusești au încălcat spațiul aerian al României și este posibil ca una să se fi prăbușit pe teritoriul românesc. Atacurile vor continua pentru că Ucraina va începe iar să exporte cereale, a spus premierul.
„Am vorbit azi noapte cu ministrul (Apărării), am vorbit și azi dimineață cu domnul ministru, la cafea, cum era normal“, a spus Marcel Ciolacu potrivit imaginilor difuzate de Digi 24.
„Nu au fost probleme deosebite pe teren, (atacurile) vor continua, pentru că urmează iar exporturi de grâne. Asta este, noi avem un război lângă granița cu România”, a adăugat premieru.
Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la prezidențiale, i-a criticat dur duminică pe premierul Marcel Ciolacu și pe liderul liberal Nicolae Ciucă, dar și pe președintele Klaus Iohannis.
„În primăvară, șeful Armatei ne cerea să modificăm legislația pentru a putea doborî dronele care intră pe teritoriul nostru. Domnule Ciolacu, aveți 60% din Parlament, faceți ceva? Generalul Ciucă are vreun cuvânt de spus sau nu-l lasă șeful lui, Klaus Iohannis?”, a declarat ea.
Reacțiile au venit după ce Ucraina a spus azi-noapte că drone Shahed rusești au trecut prin spațiul aerian românesc. MApN a confirmat informația, spunând că există și o „probabilitate de impact” în apropiere de Periprava.
Bucureștiul a reacționat oficial prin Ministerul Afacerilor Externe, care a cerut respectarea normelor de drept internaţional, inclusiv a inviolabilităţii spaţiului aerian al României şi a reiterat condamnarea puternică a acestor atacuri ilegale.
NATIONAL
Mișcare ciudată a lui Zelenski: A mazilit un ministru și apoi l-a recuperat în echipa sa de consilieri
Publicat
acum 11 minutein
8 septembrie 2024De
adminPreşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a numit duminică pe fostul ministru al producţiei de armament Oleksandr Kamîşin în funcţia de consilier extern pentru probleme strategice, potrivit unui decret publicat pe site-ul prezidenţial. Săptămâna trecut Kamîșin demisionase din Guvern, asta pentru că Volodimir Zelenski a cerut o amplă remaniere guvernamentală, informează News.ro.
Oleksandr Kamîşin, care a fost ministru al industriilor strategice şi a supervizat producţia de armament, a demisionat săptămâna trecută ca parte a unei remanieri a guvernului ucrainean într-un moment critic al războiului cu Rusia.
Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de „energie nouă” şi a ordonat cea mai mare remaniere guvernamentală de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022.
Nouă miniștri noi în Ucraina
Parlamentul ucrainean a votat zilele trecute numirea a nouă noi miniştri, inclusiv ministrul de externe şi doi viceprim-miniştri.
Duminică, Zelenski a luat mai multe măsuri pentru a-şi reseta echipa şi a publicat mai multe decrete privind noile numiri din biroul său.
„Voi continua să lucrez pentru industria noastră de apărare”, a declarat Kamîşin pe Telegram la scurt timp după numirea sa. El a spus că se va ocupa şi de alte direcţii de importanţă strategică, dar nu a dat detalii.
În mandatul lui Kamîşin, producţia internă de arme a Ucrainei a crescut în mod semnificativ în contextul luptelor. El a fost o forţă motrice în eforturile de a aduce mai multă finanţare, experienţă şi tehnologii occidentale în industria ucraineană de producţie de arme. În vârstă de 40 de ani, cu o aparenţă nonconformistă, Kamîşin este considerat un politician în ascensiune.
El a fost numit ministru în martie 2023, după ce, în primul an de la invazia la scară largă a Kremlinului în Ucraina, şi-a conturat o imagine de manager eficient al căilor ferate naţionale, o arteră logistică vitală atât pentru civili, cât şi pentru armată. De când a preluat conducerea producţiei de apărare, Ucraina a produs mii de drone cu rază lungă de acţiune pentru a ataca Rusia. Luna trecută, Zelenski a anunţat că Kievul a folosit pentru prima dată o nouă „rachetă-dronă” şi a testat, de asemenea, o nouă rachetă balistică.
Zelenski l-a numit, de asemenea, pe Viktor Mîkita, guvernatorul regiunii occidentale Zakarpattia, în funcţia de adjunct al şefului biroului său pentru supravegherea regiunilor. Mîkita a declarat că una dintre sarcinile sale cheie va fi să asigure activitatea eficientă a administraţiilor militare din regiuni şi să dezvolte comunicarea şi încrederea între autorităţi, comunităţile locale şi întreprinderi.
NATIONAL
Jocurile Olimpice de la Paris au bătut recordul de bilete vândute
Publicat
acum 15 minutein
8 septembrie 2024De
adminJocurile Olimpice de la Paris au bătut recordul de bilete vândute, au anunțat duminică organizatorii, citați de Reuters. Recordul anterior fusese deținut de JO de la Londra din 2021.
În total, la Paris au fost vândute un număr record de 12 milioane de bilete pentru Jocurile Olimpice și Paralimpice, conform organizatorilor.
Aproximativ 9,5 milioane de bilete au fost vândute pentru Jocurile Olimpice și 2,5 milioane pentru Jocurile Paralimpice, care se încheie duminică.
În 2012, organizatorii de la Londra au stabilit recordul pentru Jocurile Paralimpice, cu 2,7 milioane de bilete vândute, dar numai 8,2 milioane au fost vândute pentru Jocurile Olimpice.
NATIONAL
România-Lituania. Mircea Lucescu, înaintea debutului pe teren propriu: ‘Nu mai am emoţii demult’
Publicat
acum 23 de minutein
8 septembrie 2024De
adminSelecţionerul Mircea Lucescu a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, înaintea debutului său în actualul mandat la echipa naţională de fotbal a României pe teren propriu, cu Lituania, în Liga Naţiunilor, că nu se mai pune problema emoţiilor având în vedere experienţa sa.
“Eu nu mai am emoţii demult. Desigur, mă pot bucura, mă pot manifesta, dar emoţii de genul ăsta, nu. Preocupat pot să fiu de modul în care pregătesc echipa. Am ocazia să am la dispoziţie nişte jucători foarte receptivi. E meritul celor care i-au crescut şi i-au dus la nivelul acesta. Pentru că educaţia este cel mai greu lucru de dat jucătorilor. Dacă am oameni educaţi, pot avea şi rezultate. Jucătorii au într-adevăr emoţii, în ‘confruntarea’ aceasta cu suporterii ei simt prezenţa publicului. Şi sunt convins că şi mâine va fi la fel. Sper ca toţi suporterii să lase orice rivalitate deoparte şi să susţină echipa naţională”, a declarat Lucescu.
Tehnicianul spune că după partida cu Kosovo a fost dificil să pregătească partida cu Lituania într-un timp atât de scurt.
“E dificil să te recuperezi atât de repede, să faci un antrenament cu cei care nu au jucat şi apoi se pregătesc meciul într-o singură zi. Sunt mult mai importante discuţiile pe care le ai cu jucătorii. Zece minute mi-au fost de ajuns pentru analiza cu ei a meciului, i-am felicitat şi le-am spus ceea ce a spus Napoleon, că ‘cea mai mare primejdie este momentul victoriei’. Ei trebuie să înţeleagă lucrul ăsta, pentru că nu mai există echipe mici. Când se intră pe teren suntem 11 contra 11. Cel mai greu pentru jucători este atunci când nu joacă, dar sper ca prezenţa la echipa naţională să îi stimuleze. Mai ales în raportul pe care îl au cu mine. Sunt convins că vor şti să aprecieze prezenţa lor la echipa naţională şi efortul pe care trebuie să-l facă, nu doar pentru a fi prezenţi, ci şi eficienţi”, a completat Mircea Lucescu.
Lucescu, înainte de meciul cu Lituania: Încă nu am decis echipa
Selecţionerul nu a decis formula de start pentru partida cu Lituania şi a precizat că Ianis Hagi are un handicap comparativ cu ceilalţi “tricolori”, care evoluează la echipele lor de club, spre deosebire de decarul naţionalei.
“Încă nu am decis echipa, nu ştiu la ce să vă aşteptaţi, trebuie să văd care este situaţia. Ianis Hagi are un handicap enorm faţă de ceilalţi, lipsa minutelor la nivelul competiţiei şi asta este valabil pentru toată lumea, nu doar pentru el. Important este că el şi-a dorit să fie aici şi sunt convins că va fi şi în continuare. Noi trebuie să câştigăm meciul, la asta trebuie să ne gândim, nu trebuie să mă gândesc la un jucător sau altul. Pentru că după aceea, toată lumea profită de acest lucru”, a mai spus Lucescu.
Naţionala de fotbal a României, la redebutul lui Mircea Lucescu, a învins fără drept de apel selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul ”Fadil Volkri” din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
România va juca următorul meci luni, pe Stadionul Steaua din Capitală, contra Lituaniei (21:45).
NATIONAL
Un tânăr de 22 de ani a urcat la volan fără permis și a lovit un polițist: Acum a fost arestat
Publicat
acum 24 de minutein
8 septembrie 2024De
adminJudecătoria oraşului Măcin a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 22 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, conducerea unui autoturism neînmatriculat şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, informează Agerpres.
Tânărul, deşi nu deţine permis, conducea vineri seara, în Măcin, un autovehicul al cărui număr de înmatriculare provizoriu a expirat, iar în momentul în care a fost oprit pentru verificări, a lovit un lucrător al Poliţiei Oraşului Măcin.
“Când poliţistul a coborât din autospecială, conducătorul autoturismului s-a pus în mişcare şi, întrucât poliţistul nu a avut timpul suficient să se retragă în autospecială, a fost luat pe capota motor a autoturismului şi proiectat pe carosabil, suferind leziuni şi contuzii la membrele superioare şi inferioare. Poliţistul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la o unitate medicală, pentru investigaţii”, se arată în informarea transmisă AGERPRES de IPJ Tulcea.
A fugit de la locul accidentului
După accident, tânărul a părăsit locul evenimentului, dar poliţiştii l-au identificat ulterior şi au constatat că era sub influenţa băuturilor alcoolice.
“Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum şi cu aparatul pentru depistarea substanţelor pshioactive, rezultatul fiind negativ”, se specifică în informare.
În aceeaşi zi, în urma administrării probatoriului, faţă de bărbatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, conducerea unui autoturism neînmatriculat şi conducerea unui autoturism fără permis de conducere, procurorul a dispus prin ordonanţă reţinerea pentru 24 de ore.
Potrivit unei postări făcute pe pagina de Facebook a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Afacerilor Interne, poliţistul rănit în timpul misiunii are multiple leziuni la nivelul corpului, două fracturi la coloană în zona lombară şi a fost operat.
Guvernul sudanez respinge o concluziile unui Raport ONU cu privire la atrocitățile comise în războiul civil în desfășurare în Sudan
„Asta este”: Reacția lui Marcel Ciolacu la dronele rusești care au intrat în spațiul aerian românesc
Mișcare ciudată a lui Zelenski: A mazilit un ministru și apoi l-a recuperat în echipa sa de consilieri
Jocurile Olimpice de la Paris au bătut recordul de bilete vândute
România-Lituania. Mircea Lucescu, înaintea debutului pe teren propriu: ‘Nu mai am emoţii demult’
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – Soț și soție la spital în stare gravă
Un grav accident rutier în care un autoturism a intrat într-un cap de pod s-a produs în această dimineață în...
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu CJ Argeș, a stabilit azi Tribunalul Specializat Argeș. Procesul vizează anularea unui act emis...
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și...
Curtea de Argeș
VIDEO, ACUM ! Accident groaznic la Tigveni
Un grav accident rutier în care sunt implicate două autoturisme, produs pe DN 73C, pe dealul Momaia din Tigveni. Paramedicii...
ATENȚIE! Sâmbătă se închide complet Transfăgărășanul între Cetatea Poienari și Bâlea Lac
Sâmbătă, 07 septembrie 2024, în intervalul orar 07.00 – 18.00 circulația rutieră va fi închisă, pentru toate categoriile de autovehicule,...
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
Un violent incendiu a izbucnit cu putin timp in urma într-o gospodărie din comuna Băiculesti, satul Zigoneni. Din primele informații,...
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE
În noaptea de 30 spre 31 august a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș...
ACUM! Moarte șocantă la Curtea de Argeș – Bărbat prăbușit pe terasa unui magazin din Noapteș – POLIȚIA LA FAȚA LOCULUI
Incident șocant în urmă cu puțin timp in cartierul Noapteș din Curtea de Argeș! Un bărbat în vărstă de 50...
Mioveni
ISU Argeș angajează personal – 30 pompieri și 6 șoferi VEZI DETALII
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș scoate la concurs un număr de 36 de posturi cu încadrare directă...
ATENȚE! Se prelungesc restricțiile de circulație pe roate drumurile din Argeș, din cauza caniculei
Restricțiile de circulație pe perioada codului roșu de caniculă vor fi impuse în continuare luni, 15 iulie, și marți, 16...
ARGEȘUL PÂRJOLIT! Incendii de vegetație la Valea Danului, Cepari și alte 6 localități
Pe parcursul zilei de ieri, pompierii argeşeni, în unele cazuri alături de cetățeni şi Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență,...
Alertă Cod Roșu de Caniculă în tot județul Argeș – avertisment fără precedent de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de COD PORTOCALIU și COD ROȘU, valabile și în județul nostru, pentru zilele...
Câmpulung
NU RATA! Poliția Argeș face angajări! Se caută ajutor de șef de post la Valea Iașului și alte 8 comune, secretare și ingrijitori
Începând cu data de 19 august a.c., s-a dat startul înscrierilor pentru concursurile în vederea ocupării unor posturi în Inspectoratului...
DE NERATAT! ISU Argeș angajează pompieri și șoferi – Zeci de posturi disponibile pentru Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung
I.S.U. Argeș angajează 30 de posturi soldați profesioniști (servanți) și 6 șoferi profesionisti pentru unitatile de pompieri din Pitești, Curtea...
VIDEO, ACUM! ARDE UN CUNOSCUT RESTAURANT DIN ARGEȘ!
În aceste momente, pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și Punctul de Lucru Rucăr intervin cu trei autospeciale de stingere,...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
La un pas de tragedie în Curtea de Arges! Șoferul camionului spune că din cauza bumperelor i-au căzut lemnele pe carosabil
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Moarte șocantă la Curtea de Argeș – Bărbat prăbușit pe terasa unui magazin din Noapteș – POLIȚIA LA FAȚA LOCULUI
- ACTUALacum 6 zile
Prefectura Argeș a pierdut procesul cu Consiliul Județean – Prefectul Predescu: “Am adus o fărâmă de normalitate!”
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO La Momaia, în primul tunel forat de autostradă din România. E pe primul lot de munte din A1 Sibiu – Pitești, între Curtea de Argeș și Tigveni
- ACTUALacum 2 săptămâni
A fost scandal monstru la Curtea de Argeș – Tănăr din oraș din bătut crunt de 4 turiști
- ACTUALacum 3 zile
VIDEO, ACUM! Incendiu devastator la Zigoneni, lângă PETROM Curtea de Argeș
- ACTUALacum 6 zile
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
- ACTUALacum 6 zile
Scandal monstru lângă Curtea de Argeș! Un șofer din Băiculești a atacat cu un cuțit pasagerul unei masini – ARESTAT PENTRU 30 ZILE