Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Cabinet cardiologie Timisoara cu servicii decontate de Casa de Asigurari

Publicat

in

Sănătatea inimii noastre reprezintă un aspect vital, dar uneori neglijat în agitația vieții cotidiene. Factori precum alimentația, stilul de viață și chiar genetica joacă un rol crucial în funcționarea corectă a inimii si este important să dispunem de informații corecte pentru a ne proteja sănătatea si pentru a beneficia de cele mai bune servicii medicale disponibile. Acest articol își propune să ofere un scurt ghid legat de modul in care decurge un consult cardiologic si despre felul in care poti beneficia de servicii medicale gratuite prin decontarea acestora in calitatea ta de asigurat.

Din păcate, multe persoane amână vizita la cardiolog din teamă sau din cauza miturilor existente despre afecțiunile cardiace. Un mit des întâlnit este că doar persoanele în vârstă sunt susceptibile la afecțiuni cardiace. Realitatea este că bolile de inimă pot afecta orice grupă de vârstă, inclusiv tinerii. De asemenea, se crede adesea că bărbații sunt mai predispuși la atacuri de cord decât femeile. Deși bărbații pot avea un risc mai mare la o anumită vârstă, femeile nu sunt imune. Este esential să ne educăm și să înțelegem realitățile despre sănătatea cardiacă, astfel încât să putem lua măsuri preventive adecvate și să ne protejăm inima.

Cardiologie Timisoara – cum poti beneficia de servicii medicale gratuite?

In România, sistemul de sănătate oferă acces la servicii medicale decontate, bazate pe o colaborare strânsă între medicii de familie și specialiști. Procedura standard implică obținerea unei trimiteri de la medicul de familie pentru consultul la un specialist. Această trimitere, împreună cu prezentarea cardului de sănătate activ, te pot ajuta sa beneficiezi de serviciile medicale fără a suporta costuri suplimentare, acestea fiind decontate direct de Casa de Asigurări de Sănătate.

Dacă te afli în vestul tarii, poti beneficia de serviciile clinicii de cardiologie CardioSuport, unde Dr. Adrian Volcescu, medic cardiolog Timisoara, impreuna cu echipa sa te vor îndruma în fiecare etapă a diagnosticului și tratamentului. Cu o abordare centrată pe pacient, o infrastructură medicală modernă si multa experienta, echipa CardioSuport reprezintă o soluție excelentă pentru cei care doresc să aibă grijă de sănătatea lor cardiaca.

La CardioSuport poti veni cu bilet de trimitere de la medicul tau de familie si cu cardul tau de sanatate pentru a beneficia de anumite servicii decontate prin Casa de Asigurari in functie de medic, cum ar fi electrocardiograma sau indicele glezna brat. Te sfatuim insa sa contactezi clinica folosind datele de contact de pe site pentru a verifica exact tipul procedurilor decontate, medicii la care te poti programa pentru acestea si intervalul orar disponibil pentru programare.

Cum arata un consult cardiologic?

Daca esti la primul consult la un medic cardiolog, acesta va fi în esență o cunoaștere reciprocă. Așa cum te-ai aștepta de la orice specialist, doctorul ales îți va dedica timp pentru a te cunoaște, a înțelege simptomele tale și a-ți oferi direcția cea mai bună în materie de îngrijire a inimii. Ulterior, este recomandat sa ramai sub observatie la acelasi medic, pentru o monitorizare mai facila si pentru o ajustare rapida a indicatiilor, in functie de evolutia ta.

Un exemplu emblematic în acest sens este Dr. Adrian Volcescu, medic primar cardiolog, renumit pentru abordarea sa atentă și prietenoasă cu pacienții. El subliniază importanța unui dialog sincer între medic și pacient pentru o diagnosticare precisă și un tratament eficient. Dr. Adrian Volcescu s-a specializat în cardiologie intervențională la Universitatea Cluj Napoca, facand parte de multi ani si din echipa laboratorului de cateterism cardiac al Institutului de Boli Cardiovasculare Timisoara.

Pasiunea și dedicarea sa pentru profesie l-au determinat sa infiinteze în anul 2016 cabinetul CardioSuport. Scopul lui? Să ajute pacienții să identifice și să trateze la timp orice afecțiune cardiacă. Acest lucru se intampla bazandu-se pe echipa sa, printre care se numara doctori cardiologi Padurea Verde Timisoara, dar si medici cu experienta la alte unitati sanitare din oras.

Cum te pregătești pentru un consult la cabinet cardiologie Timisoara CardioSuport?

Pentru a beneficia la maximum de experiența și expertiza medicului la care te programezi, te sfatuim sa ai la îndemână:

  • Istoricul tau medical: Vino pregătit cu orice detalii despre istoricul tău medical sau al familiei. Aceste informații pot fi esențiale în evaluarea riscului cardiovascular si in analiza contextului tau mai larg (posibile predispozitii genetice, stil de viata, probleme de sanatate de care te-ai lovit pe parcurs, chiar daca la prima vedere nu par legate direct de functionarea inimii etc).
  • Medicamente și suplimente: Notează orice medicament sau supliment pe care îl iei. Chiar daca uneori ti se par irelevante acestea, ele pot contribui la simptomatologia ta si trebuie aduse la cunostinta medicului tau.
  • Simptome și alte observații: Deși poate părea mărunt, orice detaliu conteaza. De exemplu, daca ai dureri la mers, respirație grea la efort, obosesti foarte repede sau alte lucruri care iti afecteaza starea generala de sanatate si confort fizic, este important sa le precizezi atunci cand discuti cu un medic cardiolog. Ce poate pentru tine ca pacient nu este relevant, pentru un cadru medical este vital in indicarea investigatiilor necesare si punerea unui diagnostic.
Investigatii comune recomandate dupa consult

După discuția inițială, în funcție de simptomele prezentate, medicul poate recomanda unele teste specifice. Unele dintre cele mai comune teste pe care un cardiolog le poate recomanda includ de exemplu electrocardiograma (EKG). ecocardiografia și cateterismul cardiac – o procedură care explorează arterele coronare și camerele inimii. Fiecare dintre aceste teste ajută la diagnosticarea diferitelor afecțiuni cardiace și oferă informații valoroase care pot ghida tratamentul și recomandările ulterioare. Este important să discuți cu medicul tău despre ce implică fiecare test și de ce este recomandat în cazul tău.

Preventia este arma ta numarul 1

Nu uita ca prevenirea problemelor cardiace nu se limitează doar la vizitele la medicul specialist. Ea mai degraba face ca vizita la medicul cardiolog sa fie doar o confirmare a faptului ca inima ta este sanatoasa, cee ace cu totii ne dorim sa auzim.

Există numeroși pași pe care fiecare dintre noi îi poate adopta pentru a reduce riscul de boli cardiace. Menținerea unei greutăți corporale în parametrii normali, adoptarea unei diete echilibrate bogate în fructe, legume și cereale integrale, evitarea consumului excesiv de sare și grăsimi saturate, precum și renunțarea la fumat sunt esențiale pentru o inimă sănătoasă. De asemenea, practicarea regulată a exercițiilor fizice, chiar și activități simple cum ar fi mersul pe jos sau urcarea scărilor, poate avea un impact semnificativ asupra sănătății cardiovasculare.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Sacrificarea porcului în gospodărie de Sărbători poate aduce probleme! Regulile care trebuie respectate 

Publicat

in

Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să respecte unele reguli înainte, și după sacrificarea porcului din gospodărie.

„Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa (DSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar, astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică”, se arată în comunicatul DSV Dâmbovița

După cumpărare, în cel mai scurt timp posibil, alimentele de origine animală se introduc în frigider unde se păstrează conform indicațiilor de pe etichetă.

Sacrificarea porcului din gospodărie şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave, mai spune sursa citată

DSVSA spune că, carnea și produsele din carne provenite de la porcul din gospodărie sunt interzise a fi comercializate!

„De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA)”

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a:
– verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
– da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;
– asomarea porcul înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.

Deținătorul animalelor are obligația de a preda medicului veterinar de liberă practică împuternicit crotaliile auriculare ale animalelor sacrificate, în termen de maxim 7 zile de la sacrificare, pentru actulizarea Bazei Naționale de Date (BND).

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ.

„În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav, nu riscați sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND”, se arată în comunicat

Probele se recoltează din musculatura intercostală, pilierii diafragmatici, , partea musculară a diafragmei situate în apropierea costelor sau a sternului.

Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor. Interdicția se aplică și în sens invers, din România într-un stat membru sau țară terță.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

„Având în vedere intensificarea comerțului on-line în această perioadă, cu alimente de toate tipurile, cum ar fi produse alimentare proaspete, refrigerate, congelate, preparate, uneori împreuna cu produse nealimentare, recomandăm consumatorilor să urmarească cu atenție sporită, atunci când cumpară produse alimentare prin comerțul on-line, cerințele privind comanda, livrarea și transportul, data expedierii alimentelor (în special pentru produsele alimentare ușor alterabile), precum și respectarea condițiilor prescrise de păstrare și consum ale acestora”, a conchis sursa citată

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Europarlamentar român: Este oficial, România nu intră în Schengen în acest an

Publicat

in

Este oficial, România nu intră în Schengen în acest an, a transmis miercuri seara pe facebook, europarlamentarul Eugen Tomac, precizând că pe 5 decembrie se va discuta doar despre accesul nostru în Schengen, dar nu se va vota.

„Este oficial, România nu intră în Schengen în acest an.
Pe 5 decembrie se va discuta doar despre accesul nostru în Schengen, dar nu se va vota”, spune Tomac

Eugen Tomac subliniază faptul că Nehammer ne umilește din nou într-un mod absolut scandalos!

„Sunt profund revoltat să văd cum această putere ratează în fiecare zi acest obiectiv de grad zero pentru România.

Altele sunt prioritățile lor, vizite prin Africa, Dubai și măriri de taxe și impozite.
Locul nostru este în UE, dar aici trebuie să muncești pentru fiecare obiectiv și să fii credibil atunci când ceri sau să joci dur atunci când ești umilit”, a conchis europarlamentarul român

Consiliul JAI care va avea loc, pe 4 şi 5 decembrie, nu va supune la vot aderarea României la Schengen, desi subiectul se află pe ordinea de zi a reuniunii.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend