ACTUAL
Bulgaria, la un pas de al șaptelea rând de alegeri parlamentare în trei ani. Instabilitate cronică de la căderea guvernului Borisov în 2020
Publicat
acum 2 luniin
De
adminBulgaria se îndreaptă către a şaptea rundă de alegeri legislative în ultimii trei ani, după ce şi al treilea partid însărcinat de preşedintele Rumen Radev să formeze o coaliţie de guvernare a returnat luni mandatul, nereuşind să obţină sprijinul necesar unei majorităţi, relatează agenţiile Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.
Partidul conservator „Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” (GERB), condus de fostul premier Boiko Borisov, câştigător al alegerilor anticipate din iunie, şi apoi coaliţia liberală formată din partidele „Continuăm Schimbarea” (PP) şi „Bulgaria Democratică” (DB) au eşuat pe rând să formeze o majoritate, iar partidul anti-sistem „Există un Astfel de Popor” (ITN), ultimul însărcinat să formeze guvernul, nu a avut nici el mai multe şanse şi a fost nevoit să returneze mandatul.
În această situaţie, preşedintele Rumen Radev trebuie să numească un premier interimar şi să convoace din nou alegeri anticipate, al şaptelea scrutin legislativ din anul 2021, alegeri care vor trebui să se desfăşoare într-un termen de două luni. „Spirala alegerilor neconcludente continuă, iar aceasta provoacă nu doar iritare, ci şi o serie de procese distructive, blocarea instituţiilor, alienarea cetăţenilor de procesul democratic al alegerilor şi inclusiv îndoieli asupra parlamentarismului ca formă de funcţionare a Statului”, a deplâns el.
Partidul GERB şi alianţa PP-DB sunt ambele pro-europene şi susţinătoare ale sprijinului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, dar disputele persistente şi rivalităţile dintre ele le-au împiedicat să formeze o coaliţie.
De la protestele anti-corupţie din anul 2020, care l-au înlăturat de la putere pe Boiko Borisov, Bulgaria trăieşte o instabilitate politică perpetuă, fiind de atunci condusă de guverne interimare sau care au avut o viaţă scurtă.
Poate vrei sa citesti
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se concentreze pe sarcinile pe care le au. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Experții cer Guvernului să ia una dintre cele mai controversate decizii din istoria Marii Britanii: Eliminarea tradiționalei halbe de bere englezească
Giganții din social media, sub lupa SUA! Ce arată raportul FTC și ce acuzații le sunt aduse
Vin vremuri tulburi, potrivit șefei Băncii Centrale Europene – Situația de azi, asemănătoare celei dinainte de marea criză și de război
‘Ianis Hagi trăiește cea mai urâtă față a fotbalului’ (presă)
Elveția renunță la neutralitate! Declarație de război împotriva practicilor Temu
ACTUAL
Începe Oktoberfest: Mai multă securitate, fără „iarbă”, dar cu tradiţionalele halbe uriaşe
Publicat
acum 2 orein
21 septembrie 2024De
adminTradiţionala sărbătoare Oktoberfest se deschide sâmbătă la Munchen, cu iubitorii berii pregătiţi să sprinteze spre corturile cu bere pentru primele lor halbe în ceea ce este considerat a fi cea mai mare sărbătoare populară din lume, relatează agenția germană de presă DPA, preluată de Agerpres.
Însă petrecerea din acest an este organizată la scurt timp după un atac mortal cu cuţitul de la un festival din oraşul Solingen (vest), aşa că securitatea va fi strictă, menţionează DPA.
Ministrul de interne bavarez Joachim Herrmann a declarat că nu există ameninţări specifice la adresa celei de-a 189-a ediţii a celebrei sărbători a berii care va dura 2 săptămâni şi care anul trecut a atras peste 7 milioane de oameni. Cu toate acestea, autorităţile anunţă că sunt în stare de alertă ridicată.
Locaţia festivalului, denumită Wiesn, dispune de un concept sofisticat de securitate: verificări la porţile de acces, interzicerea bagajelor voluminoase, a cuţitelor şi recipientelor din sticlă, poliţie omniprezentă, bariere retractabile pentru trafic şi dispozitive din beton pentru a preveni atacurile cu autoturisme.
Pentru prima oară, vor fi folosite aleator peste 40 de detectoare de metale portabile în zona Wiesn, conform directorului festivalului, Clemens Baumgärtner.
Aproximativ 600 de ofiţeri de poliţie vor fi prezenţi în perimetrul festivalului, pe lângă cei 1.200 – 1.500 de stewarzi aduşi de municipalitate.
Consumul de canabis, interzis. Bere mai scumpă
„Am făcut tot ce am putut”, a declarat primarul din Munchen, Dieter Reiter, care va deschide festivalul.
De asemenea, landul Bavaria a interzis prin lege fumatul de canabis la festivalurile populare şi pe terasele cu bere. Legea interzice fumarea canabisului în apropierea minorilor, ceea ce include şi festivalurile populare. Organizatorii Oktoberfest au recepţionat pozitiv această măsură, spunând că nu vor mai trebui să se implice în dispute cu clienţii care fumează canabis, susţine DPA.
Publicul va fi nemulţumit şi de creşterea preţului la bere. Anul acesta costul unui litru de bere a ajuns la 15 euro, dar în cadrul festivalului va varia între 13,6 şi 15,3 euro. Puţină consolare poate veni din faptul că berea Wiesen, ce este produsă conform unor reţete secrete, conţine mai mult alcool decât o bere obişnuită – în jur de 6%.
Până acum preţul piperat al berii nu i-a alungat pe petrecăreţi: conform statisticilor municipalităţii din Munchen, anul trecut s-au consumat peste 7,4 milioane de litri de bere. Cei care, după prea mult alcool, vor simţi că au nevoie de hidratare, vor putea bea gratuit apă de la ţâşnitorile amenajate, la fel ca anul trecut. Cei mai pretenţioşi, care vor dori apă îmbuteliată, vor scoate din buzunar aproximativ 10 euro pentru 1 litru.
Au crescut şi preţurile la mâncărurile servite în incinta festivalului. Unul dintre motive este creşterea TVA-ului pentru mâncarea din restaurante (de la 7% la 19% în luna ianuarie). Anterior fusese scăzut în contextul pandemiei Covid.
„Trebuie să presupunem o creştere de 15%, din care 12% după modificarea TVA la nivelul dinaintea pandemiei şi 3% din creşterea generală a preţurilor”, a comentat co-organizatorul Christian Schottenhamel. El a arătat spre guvernul federal precizând că politicienii şi-au încălcat promisiunile că vor menţine un TVA de 7% pentru mâncare.
Accesul în corturile cu bere se face în principal prin rezervarea locurilor, dar cei mai sprinteni pot alerga să prindă puţinele locuri rămase nerezervate sâmbătă dimineaţa, la deschidere. Cei care dispun de rezervare, dar din diferite motive nu mai pot sau nu mai doresc să vină la Oktoberfest, îşi pot vinde locurile rezervate.
Cei care nu ştiu cu ce să se îmbrace pentru eveniment pot opta pentru „uniforma” tradiţională a Oktoberfest: „dirndl” pentru doamne şi domnişoare şi respectiv „lederhosen” pentru domni. Axel Munz, directorul executiv al lanţului de magazine de costume tradiţionale Angermaier, susţine că anul acesta se poartă „dirndl”-urile în culorile „mov la modă, mentă deschisă şi salvie, albastru regal, roşu intens, verde-pin şi negru elegant”. Pentru bărbaţi, „pantaloni scurţi din piele de căprioară sau capră sălbatică, croiţi de mână şi cu broderii elaborate, care le conferă un look vintage”.
Iar pentru cei care nu pot ajunge la Munchen, Wiesn este acum disponibil şi în format digital: jocul în realitatea virtuală „Oktoberfest – The Official Game”, realizat de studiourile K5 Factory din Munchen, va fi lansat la începutul festivalului, iar amatorii vor putea vizita atracţiile festivalului sub formă de avataruri, folosind ochelari de realitate virtuală. În cazul lor consumul de canabis este opţional, mai notează DPA.
ACTUAL
„Un sfert de secol de agresiuni sexuale”. Avocații au prezentat acuzațiile a zeci de femei împotriva „monstrului” Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al Harrods
Publicat
acum 3 orein
20 septembrie 2024De
adminMohamed Al-Fayed a fost „un monstru” al cărui caz reuneşte „cele mai îngrozitoare elemente de la Jimmy Savile, Jeffrey Epstein şi Harvey Weinstein”, conform echipei de avocaţi care le reprezintă pe presupusele sale victime, transmit vineri agențiile Press Association şi AFP, preluate de Agerpres.
Conform AFP, cel puţin 37 de femei din Australia, Malaysia, Italia, România, SUA şi Canada au afirmat că au fost victimele agresiunilor sexuale comise de Al-Fayed. Cinci dintre ele ar fi fost violate de fostul proprietar al lanţului de magazine Harrods care a murit anul trecut la vârsta de 94 de ani.
„Un sfert de secol de agresiuni sexuale” cărora le-au căzut victime femei din întreaga lume, conform avocaţilor care au precizat într-o conferinţă de presă, organizată vineri la Londra, că unele dintre victime erau minore în momentul comiterii faptelor, „cu vârste de doar 15 – 16 ani”.
Avocatul Dean Armstrong KC a declarat pentru presă că a fost vorba despre „un eşec sistematic al responsabilităţii corporaţiei” şi a adăugat că „acest eşec este pe umerii Harrods”.
Echipa de avocaţi reprezintă şi femei care au fost angajate de Paris Ritz şi au fost deschise investigaţii „în toate entităţile în care a fost implicat”, inclusiv la clubul de fotbal Fulham.
Într-un comunicat, clubul Fulham a precizat că este „profund tulburat şi îngrijorat” cu privire la acest caz şi că a iniţiat „un proces pentru a afla dacă a fost afectat şi cineva de la club”.
Avocatul Dean Armstrong a declarat că „ar fi binevenite” compensaţiile de la Harrods pentru femeile care au susţinut că au fost abuzate sexual de Al-Fayed, dar a adăugat: „Nu vom accepta însă nicio sugestie că suntem doar interesaţi de bani”.
„Al-Fayed, prădătorul de la Harrods”
Echipa de avocaţi a apărut şi în documentarul BBC intitulat „Al-Fayed: Predator At Harrods” (Al-Fayed, prădătorul de la Harrods), în care mai mult de 20 de angajate ale lanţului de magazine au făcut dezvăluiri, în cadrul unei investigaţii jurnalistice speciale, în care l-au acuzat pe fostul proprietar de comiterea unor forme de agresiuni sexuale şi violenţe fizice la proprietăţi ale sale din Londra şi Paris.
În cadrul conferinţei de presă organizate vineri, avocatul Armstrong a precizat că „nu a întâlnit niciodată un caz atât de îngrozitor ca acesta”.
„Acest caz combină unele dintre cele mai oribile elemente ale cazurilor lui Jimmy Savile, Jeffrey Epstein şi Harvey Weinstein. Savile pentru că în acest caz, ca şi în al lui, instituţia ştia despre acest comportament. Epstein pentru că în acel caz, ca şi în acesta, exista un sistem prin care i se procurau femei şi fete, pentru că aşa cum ştiţi unele dintre victime erau foarte tinere. Şi Weinstein, pentru că era o persoană aflată chiar în vârful unei organizaţii şi care comitea un abuz de putere”.
„Vom spune deschis, Mohamed Al-Fayed a fost un monstru, un monstru care a putut acţiona datorită unui sistem înfiinţat şi pus în aplicare la Harrods”, a subliniat el.
Dean Armstrong a mai precizat că 37 dintre femeile care-l acuză pe Al-Fayed au contactat echipa legală din care face parte pentru a fi reprezentate şi a adăugat că „sunt în proces de a reprezenta şi alte multe victime”.
„Unul dintre cele mai grave cazuri de exploatare sexuală într-o corporaţie”
La conferinţa de presă a participat şi una dintre presupusele victime ale lui Al-Fayed, care s-a prezentat sub numele Natacha şi a declarat că „frica insuflată a paralizat-o”.
„La acele întâlniri private se întâmpla mai mult decât un sărut forţat, cu mâinile lui care îţi cuprindeau faţa şi o trăgeau spre buzele lui sau te trăgeau jos, în poala lui, unde mâinile lui erau libere să exploreze orice parte a corpului tău ar fi dorit”.
„Aceste incidente durau câteva secunde, dar frica pe care mi-a insufla mă paraliza. Al-Fayed trecea peste aceste momente ca şi când nici nu s-ar fi întâmplat, dar mi se aducea mereu aminte să nu vorbesc cu nimeni despre ele”, a povestit Natacha.
„Fără să ştiu, am păşit în vizuina leului, ascunsă sub straturi de înşelăciuni, minciuni, manipulare, umilinţe şi grosolane abuzuri sexuale”, a adăugat ea.
Avocata americană Gloria Allred a descris compania Harrods sub conducerea lui Al-Fayed ca pe „un mediu toxic, nesigur şi abuziv”. Ea a mai precizat în conferinţa de presă că acuzaţiile împotriva lui Al-Fayed includ viol în serie, tentativă de viol, violenţe sexuale şi abuz sexual al unor minori.
„Erau implicaţi medici care desfăşurau controale ginecologice invazive ca o condiţie pentru angajare pentru unele dintre femeile pe care Mohamed Al Fayed dorea să le abuzeze sexual. Acuzaţiile includ şi dezvăluirea rezultatelor acestor controale lui Mohamed Al-Fayed”.
Avocatul Bruce Drummond a declarat în conferinţa de presă că firma Harrods „trebuie să accepte responsabilitatea pentru suferinţele acestor femei”.
„Acesta este unul dintre cele mai grave cazuri de exploatare sexuală într-o corporaţie pe care cu siguranţă că eu şi poate că întreaga lume l-a cunoscut. A fost absolut îngrozitor şi nu pot accentua acest cuvânt suficient de mult”.
Al-Fayed a mai fost anchetat pentru viol și agresiuni sexuale
Mohamed Al-Fayed a mai fost acuzat de agresiuni sexuale şi de viol, dar ancheta deschisă de poliţie în 2015 s-a încheiat fără a fi pus sub acuzare.
Compania Harrods s-a declarat anterior „complet îngrozită” de aceste acuzaţii de abuz şi a anunţat că a deschis o pagină web pe care fostele angajate care au acuzaţii la adresa lui Mohamed Al-Fayed să poată spune ce au păţit.
Mohamed Al-Fayed, născut la 27 ianuarie 1929 într-o suburbie modestă a Alexandriei, în Egipt, a petrecut o mare parte a vieţii în Marea Britanie, unde a devenit proprietarul lanţului de magazine de lux Harrods în 1985 şi al clubului de fotbal Fulham FC, între 1997 şi 2013. El a fost tatăl prietenului intim al prinţesei Diana, Dodi, care a murit alături de prinţesă în tragicul accident de automobil produs la Paris la 31 august 1997.
ACTUAL
Tentativa de asasinat asupra lui Trump. Șeful Secret Service recunoaște „deficiențe”: „Unii dintre membrii echipei au fost neglijenți”
Publicat
acum 4 orein
20 septembrie 2024De
adminŞeful interimar al Secret Service, Ronald Rowe, a recunoscut vineri existenţa unor „deficienţe” din partea acestui serviciu, responsabil cu protejarea personalităţilor politice americane de rang înalt, în timpul tentativei de asasinat eşuate asupra lui Donald Trump din 13 iulie, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Ancheta internă „a constatat deficienţe în planificarea anticipată şi implementarea acesteia de către Secret Service”, a declarat Rowe într-o conferinţă de presă.
„Dacă unii dintre membrii echipei de urmărire au fost foarte conştiincioşi, alţii au fost neglijenţi”, a precizat el, referindu-se la viitoare sancţiuni. El o înlocuieşte pe Kimberly Cheatle care şi-a dat demisia pe 23 iulie, după ce şi-a recunoscut responsabilitatea în „cel mai important eşec operaţional al Secret Service din ultimele decenii”.
Ronald Rowe a citat „o lipsă de claritate” din partea Secret Service în schimburile sale cu poliţia locală şi aşteptările sale de la aceasta, precum şi lacune în transmiterea de informaţii.
Poliţia federală americană FBI a anunţat duminică după-amiază că investighează „o presupusă tentativă de asasinat” care l-a vizat din nou pe Donald Trump, candidatul republican fiind „în siguranţă” şi un suspect fiind arestat.
Într-un context de campanie prezidenţială deosebit de tensionată, cu aproximativ 50 de zile înainte de alegerile din 5 noiembrie, fostul preşedinte, care se afla la clubul său de golf din Florida, este „în siguranţă după ce au fost semnalate focuri de armă în vecinătatea sa”, a declarat Steven Cheung, director de comunicare pentru campania lui.
Pe 13 iulie, fostul preşedinte (2017-2021) care aspiră să revină la Casa Albă a fost rănit la ureche de focuri de armă care au făcut un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania, unul dintre cele şase sau şapte state-cheie ale alegerilor prezidenţiale, în nord-estul ţării.
Imaginile lui Donald Trump, cu sângele curgând pe faţă şi cu pumnul ridicat, au făcut înconjurul lumii şi au bulversat campania pentru alegerile din 5 noiembrie.
ACTUAL
SUA trimite un nou lot de armament în Ucraina. Este cel mai consistent pachet de ajutor din ultimele luni
Publicat
acum 4 orein
20 septembrie 2024De
adminStatele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar pentru Ucraine de 375.000.000 dolari, după mai multe luni în care ajutoarele trimise au avut valori mai reduse, au declarat doi oficiali americani pentru Reuters.
Ultimul pachet va veni într-un moment crucial în război, în care Rusia bombardează infrastructura energetică a Ucrainei înaintea lunilor de iarnă.
Anunțul oficial privind pachetul de asistență militară se va face, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare. Armata ucraineană va primi vase de patrulare, muniție pentru bateriile de lansatoare de rachete HIMARS, piese de schimb ș.a. Este posibil ca mărimea și conținutul pachetului de asistență să se modifice în zilele următoare.
Din luna mai, SUA nu a trimis pachete de asistență în valoare mai mare de 275.000.000 dolari, prin utilizarea unui mecanism intitulat Presidential Drawdown Authority (PDA).
PDA permite președintelui SUA să ia din stocurile armatei americane pentru a ajuta aliații aflați în situații de urgență. În august, când Ucraina derula ofensiva în Kursk, dar concomitent pierdea teritorii în estul țării, SUA au trimis două pachete de asistență, fiecare de 125.000.000 dolari.
Liderii pro-ucraineni din Congres și administrația președintelui Joe Biden vor să obțină prelungirea cu încă un an a mecanismului PDA, cu o valoare de 5,5 miliarde de dolari.
ACTUAL
Alegeri SUA: Curtea Supremă respinge participarea Verzilor la scrutinul din Nevada, ce ar fi dezavantajat-o pe Kamala Harris
Publicat
acum 4 orein
20 septembrie 2024De
adminCurtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, scrie Agerpres.
Instanţa supremă a menţinut astfel hotărârea Curţii Supreme din Nevada, care a invalidat participarea Partidului Verzilor în alegeri din cauza folosirii unui formular necorespunzător în colectarea semnăturilor necesare pentru depunerea candidaturii, sesizarea acestei nereguli fiind făcută de Partidul Democrat.
Totuşi, în hotărârea emisă în primă instanţă de un judecător din Nevada, acesta a respins plângerea Partidului Democrat, el apreciind că, deşi era incorect, formularul folosit pentru colectarea semnăturilor electorale era conform legislaţiei acestui stat. Însă democraţii au făcut recurs şi au avut câştig de cauză în instanţele superioare.
Nevada se numără printre cele câteva state cheie unde rezultatul votului poate tranşa la nivel naţional pe 5 noiembrie competiţia între democrata Kamala Harris şi republicanul Donald Trump.
Democraţii se temeau că în Nevada, unde sondajele relevă o cursă strânsă între Harris şi Trump, candidata Verzilor ar fi fost votată mai degrabă de simpatizanţii candidatei lor decât de cei ai candidatului republican, ceea ce ar fi înclinat balanţa în favoarea acestuia din urmă, care cu electorii câştigaţi în Nevada ar fi putut obţine un avantaj potenţial decisiv la nivel naţional.
ACTUAL
Serbia a revenit la serviciul militar obligatoriu. Măsură luată la o lună după decizia similară a Croației
Publicat
acum 5 orein
20 septembrie 2024De
adminGuvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Şeful statului a apreciat decizia ca pe un pas important pentru creşterea capacităţii de apărare a ţării. Cabinetul a comunicat că va alcătui un grup de lucru pentru lansarea procesului.
Unul din obiective este ca toţi bărbaţii să satisfacă un stagiu de instruire de 60 de zile şi să participe la exerciţii militare timp de 15 zile. Pentru femei, serviciul va fi pe bază de voluntariat. Reuters consemnează că unii experţi militari au criticat planul, arătând că va fi costisitor, iar un stagiu militar scurt va contribui în mică măsură la capacitatea de apărare naţională.
Forţele armate sârbe au devenit complet profesioniste în 2011, însă agenţia citată menţionează că sunt în continuare prost plătite şi echipate. Serbia, candidată la Uniunea Europeană, a menţinut serviciul militar voluntar şi unităţi de rezervişti.
Ţara rămâne neutră, dar s-a alăturat în 2006 programului NATO Parteneriatul pentru Pace, iar în 2015 a semnat Planul de Acţiune pentru Parteneriat Individual, cel mai înalt nivel de cooperare cu alianţa al statelor care nu intenţionează să adere la aceasta.
„Nu intenţionăm să atacăm pe nimeni, dar vrem să îi respingem pe cei care ne ameninţă”, a declarat Vucic săptămâna trecută, când a semnat un acord pentru reintroducerea recrutării.
Croaţia vecină, care a făcut parte alături de Serbia din fosta Iugoslavie, a luat recent o măsură similară: ministrul apărării a anunţat luna aceasta că de la 1 ianuarie 2025 se va reveni la recrutarea obligatorie, suspendată din 2008.
După destrămarea statului iugoslav în deceniul 1990, relaţiile între Belgrad şi Zagreb au rămas reci. Ambele state continuă să achiziţioneze armament modern, unii experţi apreciind chiar că este vorba de o cursă a înarmării.
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se concentreze pe sarcinile pe care le au. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Experții cer Guvernului să ia una dintre cele mai controversate decizii din istoria Marii Britanii: Eliminarea tradiționalei halbe de bere englezească
Giganții din social media, sub lupa SUA! Ce arată raportul FTC și ce acuzații le sunt aduse
Vin vremuri tulburi, potrivit șefei Băncii Centrale Europene – Situația de azi, asemănătoare celei dinainte de marea criză și de război
‘Ianis Hagi trăiește cea mai urâtă față a fotbalului’ (presă)
El este tânărul din Curtea de Argeș care s-a sinucis la Vidraru – George Țelinoiu era fotograf iar familia sa avea o afacere in același domeniu
Prin Pitești și Curtea de Argeș, calea ferată de mare viteză București – Budapesta prinde contur – VEZI TRASEUL COMPLET
Klanar Imobiliare, tranzacțiile toamnei la Curtea de Argeș: cunoscută vilă de lux și o pensiune, vândute în timp record
Se dă startul celui mai frumos eveniment al toamnei în Argeș: ROD CU SPOR – târgul de produse tradiționale de la Muzeul Golești
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
Prin Pitești și Curtea de Argeș, calea ferată de mare viteză București – Budapesta prinde contur – VEZI TRASEUL COMPLET
Realizarea unei linii de cale ferată de mare viteză între București și Budapesta, proiect convenit luna trecută de premierul Marcel Ciolacu și...
Turneul național de lansare a cărții „Corneliu Vadim Tudor și România Mare – o moștenire pentru viitor” continuă la Pitești
Joi, 19 septembrie 2024, la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu, sala de conferințe, între orele 18:00 – 20:00, va avea loc...
S-A DECIS: Teatrul de Vară din Ștrand, aflat în plin proces de modernizare, va purta numele marelui naist Gheorghe Zamfir
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a informat azi dimineață că, după ce maestrul Gheorghe Zamfir și-a dat acordul, s-a mai...
Curtea de Argeș
VIDEO | Scandal monstru în Primăria Curtea de Argeș – Un bărbat a amenințat cu briceagul și o cheie metalică funcționarii publici
În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați telefonic despre faptul...
Prinși in flagrant când furau motorina de pe un șantier din Curtea de Argeș – AU FOST ARESTAȚI
În noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat în flagrant...
El este tânărul din Curtea de Argeș care s-a sinucis la Vidraru – George Țelinoiu era fotograf iar familia sa avea o afacere in același domeniu
Așa cum relatam într-o știre anterioară, o tragedie fără limite a avut loc în această dimineață în Argeș după ce...
Sinucidere șocantă! Un bărbat de 34 ani din Corbeni s-au aruncat în gol de pe Barajul Vidraru
Sinucidere șocantă în Argeș. Un bărbat s-a aruncat în gol la 112 m înălțime de pe Vidraru. Cu puțin timp...
VIDEO | Accident grav la Băiculești – A PLONJAT CU LOGANUL ÎN CANAL
Un grav accident rutier în care este implicat un autoturism s-a produs in aceasta dimineata in comuna Băiculești, pe drumul...
Mioveni
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
ARGEȘ | Tineri, reținuți de polițiști pentru falsificarea și folosirea de adeverințe medicale false
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, în dimineața zilei de 05 septembrie a.c., au pus în aplicare un...
Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș
Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și...
ISU Argeș angajează personal – 30 pompieri și 6 șoferi VEZI DETALII
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Argeș scoate la concurs un număr de 36 de posturi cu încadrare directă...
Câmpulung
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
Elena Lasconi neagă faptul că Primăria Câmpulung e anchetată de Parchetul European: „Știu cine a plătit minciuna şi cine a dat-o în presă”
Lidera Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, care este și candidata formațiunii în alegerile prezidențiale, a respins vineri seară afirmaţiile...
VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”
„Mi-aș dori să fiu președintele care unește și sunt sigură că pot să fac asta. Sunt sigură, uită-te la mine”,...
În Trend
- ACTUALacum 2 zile
El este tânărul din Curtea de Argeș care s-a sinucis la Vidraru – George Țelinoiu era fotograf iar familia sa avea o afacere in același domeniu
- ACTUALacum 3 zile
Prin Pitești și Curtea de Argeș, calea ferată de mare viteză București – Budapesta prinde contur – VEZI TRASEUL COMPLET
- ACTUALacum o săptămână
ANUNȚ DECES!
- NATIONALacum 2 săptămâni
Doliu în presa din România: Un cunoscut jurnalist a murit. ‘Era personaj mare, mare și super deștept’
- ACTUALacum 2 zile
Klanar Imobiliare, tranzacțiile toamnei la Curtea de Argeș: cunoscută vilă de lux și o pensiune, vândute în timp record
- ACTUALacum 5 zile
Se dă startul celui mai frumos eveniment al toamnei în Argeș: ROD CU SPOR – târgul de produse tradiționale de la Muzeul Golești
- ACTUALacum 2 zile
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
- ACTUALacum 3 zile
Sinucidere șocantă! Un bărbat de 34 ani din Corbeni s-au aruncat în gol de pe Barajul Vidraru