Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Blocul parlamentar `Victorie-Pobeda`, declarat neconstituțional și desființat

Publicat

in

Crearea grupului „Victoria-Pobeda”, anunțat astăzi în Parlament, format din deputații ai fostului partid Șor, a fost declarat neconstituțional, încălcând prevederile Curții Constituționale, transmite Radio Chișinău preluat de stiripesurse.md

Președintele Parlamentului Igor Grosu a explicat că Direcția Juridică a Parlamentului a analizat anunțul de creare a acestui grup și a constat că membrii fostului partidul Șor, declarat neconstituțional și dizolvat de Ministerul Justiției, nu pot face parte din fracțiuni și grupuri parlamentare din acest motiv:

„Am primit o notă informativă privind declararea constituirii grupului parlamentar respectiv, în care este argumentat în conformitate cu regulamentul Parlamentului și în lumina deciziei CC care a declarat neconstituțională gruparea criminală organizată : analizând declarația de constituire a grupului parlamentar, deputații independenți vizați, ex-membrii ai partidului Șor declarat neconstituțional și dizolvat , nu pot face parte din fracțiuni și grupuri parlamentare care conform regulamentului parlamentului au aceleași drepturi și obligații ca și fracțiunile parlamentare.”

Nouă deputați afiliați fugarului Ilan Șor au anunțat crearea blocului Pobeda. Restricția îi vizează pe cinci deputați din fostul partid Șor – Marina Tauber, sancționată internațional pentru destabilizarea Republicii Moldova, Reghina Apsostolova, Denis Ulanov, Vadim Fotescu și Petru Jardan.

Conform regulamentului Parlamentului, deputații independenți sau neafiliați care nu fac parte dintr-o fracțiune parlamentară pot constitui grupuri parlamentare alcătuite din cel puțin 5 persoane.

Amintim că la 21 aprilie la Moscova a fost creat blocul  pro-rus „Victorie-Pobeda”, format din mai multe partide afiliate lui Ilan Șor, care se ascunde în Rusia. La 22 aprilie autoritățile au confiscat bani în sumă de peste un milion de dolari de la persoane care veneau de la Moscova, unde au participat la evenimentul de lansare a acestui proiect politic, coordonat de oligarhul Ilan Șor, și au încercat să introducă acești bani ilegal în țară.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului: Municipiul e în pericol să rămână fără apă caldă și căldură la iarnă

Publicat

in

Mihai Polițeanu, primarul ales al Ploieștiului spune că municipiul e în pericol să rămână fără apă caldă și căldură la iarnă.

“De aceea toate forțele politice din oraș au trecut peste orgolii și s-au unit într-un apel comun la Guvernul României semnat de parlamentarii de Prahova, de primarul ales al Ploieștiului și de președintele ales al Consiliului Județean Prahova. Mulțumesc tuturor partidelor din Ploiești, care au dat dovadă, cu această ocazie, de solidaritate în slujba ploieștenilor.

Pentru a-și constitui stocul obligatoriu de gaze naturale Termo Ploiești trebuie să se împrumute, iar Primăria trebuie să garanteze împrumutul. Pentru a se întâmpla acestt lucru, e nevoie de derogare de la lege, altfel orașul rămâne fără căldură și apă caldă, din cauză că Termo Ploiești nu are bani de gaze naturale.

Astfel, am trimis premierului Marcel Ciolacu și guvernului României o scrisoare prin care solicităm să se ofere unităților administrativ-teritoriale (în cazul nostru, Ploieștiului), posibilitatea garantării de împrumuturi de la băncile comerciale sau alte instituții de credit contractate de operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025 (în cazul nostru, Termo Ploiești SRL).

O măsură identică a fost adoptată de Guvernul României prin ordonanța 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a permis asigurarea energiei termice pentru Ploiești și alte UAT-uri în sezonul rece 2023-2024.

Adoptarea cu prioritate a acestei măsuri este urgentă, având în vedere obligația de constituire a stocului minim de gaze naturale până la data de 31 octombrie 2024 și plata acestora, precedată de procedurile de contractare a împrumutului necesar”, se precizează în comunicatul de presă al edilului.

Citeste mai mult

NATIONAL

Bărbat arestat preventiv pentru violenţă în familie, după ce şi-a înjunghiat fosta soţie, în Dâmbovița

Publicat

in

Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de pentru violenţă în familie, după ce şi-a înjunghiat fosta soţie, în urma unui conflict spontan. Femeia a scăpat cu viaţă, fiind rănită în zona braţului şi coapsei, anunță news.ro.

Incidentele violente au avut loc joi, 11 iulie, în localitatea Gura Foii, din judeţul Dâmboviţa.

O femeie în vârstă de 43 de ani, a fost înjunghiată de către fostul soţ ,în vârstă de 49 de ani, cu un obiect ascuţit-tăietor, în zona braţului şi coapsei, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Poliţiştii au stabilit că agresiunea a avut loc care, pe fondul unui conflict spontan.

”După comiterea faptei, bănuitul a fugit, fiind identificat de către poliţişti, la scurt timp, pe raza comunei Gura Foii, şi condus la audieri. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile. De asemenea, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti, bărbatul de 49 de ani, din Gura Foii, a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore”, informează Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Vineri, agresorul a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend