Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bill Gates, avertisment terifiant: O altă mare problemă va lovi omenirea, chiar dacă evităm un război major

Publicat

in

Miliardarul Bill Gates susține că omenirea, chiar dacă va evita declanșarea unui război mondial, în următorii 25 de ani va fi lovită de o pandemie mult mai gravă decât a fost Covid-19, informează ZF.

„Există o mulţime de tensiuni la nivel geopolitic care continua să crească. Chiar şi dacă am putea evita un război major, ne vom confrunta oricum o o altă pandemie în următorii 25 de ani”, a declarat Bill Gates.

Oamenii de ştiinţă consideră de obicei pandemiile ca fiind evenimente probabile, chiar inevitabile, odată cu trecerea timpului. Acestea devin din ce în ce mai frecvente, din cauza unor factori precum schimbările climatice şi creşterea populaţiei, arată cercetările.

Bill Gates: SUA nu au fost pregătite

Bill Gates susține că SUA, țara de la care toată lumea se aștepta să dea direcția, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a eșuat în gestionarea pandemiei.

„Ţara de la care toată lumea se aştepta să fie liderul şi modelul care să ajute lumea să navigheze prin criza sanitară nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor” a spus Gates făcând referire la SUA.

Loading

NATIONAL

Ce semnal au dat alegerile parlamentare din 1 decembrie. Expert: ‘Nu cred că în turul doi vom vedea diferența de procente din 2019’

Publicat

in

La alegerile parlamentare din 1 decembrie a fost o divizare mare a voturilor între partide, niciuna dintre formațiunile politice nereușind să depășească procentul de 25%. Sociologul Robert Santa a vorbit pentru „Adevărul” despre motivele divizării voturilor, cât și despre turul doi al alegerilor prezidențiale.

În opinia sociologului Robert Santa, unul dintre motivele principale ale divizării voturilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie este însuși faptul că „societatea a ajuns să fie foarte divizată în bule ce nu comunică între ele și există temeri ce au fost propagate online, temeri diferite pentru grupuri diferite. A contat foarte mult faptul că societatea românească e puternic îmbuibată negativist, motiv pentru care există o dorință de schimbare destul de radicală, evident, în direcții destul de diferite din partea electoratului. Iar un al treilea motiv e reprezentat de divizările sociale, asta se poate vedea și în direcțiile în care au mers de exemplu voturile din mediul urban și cele din mediul rural”.

Apreciatul sociolog a explicat și unul dintre motivele principale pentru care blocul suveranist AUR-SOS-POT a crescut atât de mult.

„Din cauza modului în care a reușit să se promoveze online. Practic, votul suveranist în toată Europa, nu doar în România, are o capacitate unică față de alte partide, de a își crea propriile teme. Vedem de exemplu că o temă pregnantă în spatele votului care i-a diferențiat de exemplu de USR a fost teama de război și că ei sunt pro-pace, temă ce s-a bazat foarte mult pe faptul că avem un război la graniță”, precizează sociologul Robert Santa.

Duelul Lasconi – Georgescu

Acesta estimează că în turul doi al alegerilor prezidențiale va fi un scor strâns în ceea ce privește numărul de voturi obținute. În cazul în care CCR nu va decide reluarea primului tur al alegerilor, în turul doi din 8 decembrie 2024 se vor duela Elena Lasconi și Călin Georgescu.

„Din punctul meu de vedere, nu va fi un scor radical într-o singură parte și în niciun caz nu vom vedea una dintre tabere acceptând că cealaltă are mesajul corect. Cred că turul doi al alegerilor prezidențiale va avea o prezență ridicată la vot. Și anticipez că nu va vindeca fracturile, ba dimpotrivă. Rezultatul va fi destul de strâns, nu cred că vom vedea diferența de procente din 2019 dintre Iohannis și Viorica Dăncilă. Și cred că după vot vor rămâne destul de multe diviziuni”, a declarat sociologul Robert Santa pentru ”Adevărul”.

Pe 24 noiembrie 2019, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, prezența la vot a fost de 54,86%, Klaus Iohannis obținând 66,09% dintre voturi, aproape dublu față de Viorica Dăncilă, care a avut 33,91%.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Olaf Scholz: Rusia nu poate dicta pacea Ucrainei

Publicat

in

Cancelarul german Olaf Scholz, aflat într-o vizită neanunţată la Kiev, i-a promis luni preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Rusia nu îşi va impune condiţiile în faţa Ucrainei în cazul unor negocieri de pace între cele două ţări, conform AFP, relatează Agerpres.

„Nimic din ceea ce priveşte Ucraina nu va fi decis fără Ucraina”, a declarat cancelarul german la Kiev, unde a discutat cu preşedintele Zelenski despre perspectiva unor discuţii de pace, dându-i asigurări că Rusia „nu poate dicta pacea” Ucrainei.

Scholz a promis totodată Kievului ajutorul Germaniei în faţa atacurilor ruse împotriva infrastructurii energetice, prin care Vladimir Putin „vrea ca oamenii să îngheţe” iarna aceasta în Ucraina.

„Rusia continuă să atace infrastructura energetică a Ucrainei într-o manieră ţintită şi nemiloasă. Putin vrea ca oamenii să îngheţe”, a denunţat cancelarul german, adăugând că „nu vom permite calculului său cinic să reuşească”.

Scholz a afirmat totodată că Germania va livra Ucrainei anul viitor noi sisteme de apărare antiaeriană şi a subliniat că vizita sa la Kiev demonstrează sprijinul neclintit al ţării sale pentru Ucraina, notează Reuters.

„Îi transmit foarte clar lui Putin de aici, de la Kiev, astăzi: Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Zelenski.

Scholz a adăugat că i-a transmis lui Putin că ar trebui să-şi retragă trupele din Ucraina.

La rândul său, Zelenski i-a spus cancelarului german că pacea cu Moscova va fi posibilă doar cu mai multe arme occidentale şi cu o diplomaţie puternică, după aproape trei ani de la lansarea invaziei ruse.

„Rusia nu oferă cadouri. Şi nu putem garanta pacea decât prin forţă: forţa armelor noastre, a diplomaţiei şi a cooperării noastre”, a afirmat el în cadrul conferinţei de presă, subliniind că este „fundamental” pentru Ucraina ca Germania „să nu-şi reducă sprijinul anul viitor, inclusiv ajutorul financiar”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ambasadorul României în SUA INFIRMĂ vizita lui Robert F. Kenedy în România: Americanii privesc cu mare îngrijorare

Publicat

in

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, susține că Robert F. Kenedy, secretarul pe sănătate al lui Donald Trump, nu a confirmat venirea în România pentru a-l susține pe Călin Georgescu.

De asemenea, Muraru a dat și un semnal prin care arată că la Washington personaje politice cu mesaje împotriva UE și NATO sunt privite ”cu mare îngrijorare”.

”Oamenii politici din SUA sunt foarte atenți și privesc cu mare îngrijorare la mesajele anti semite, mesajele împotriva UE sau NATO(…) Mai mult, ei știu foarte bine că oamenii s-ar simți lezați de o posibilă încercare de implicare în alegerile proprii.

Din păcate nu pot face dezvăluiri despre discuțiile pe care le-am avut din duminica alegerilor prezidențiale și până astăzi cu oficialii americani.”, a spus Andrei Muraru, la Antena 3 CNN.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Doi foști judecători CCR: În mod normal, Curtea nu va lua decizia privind turul I al prezidențialelor fără voturile din străinătate

Publicat

in

Foștii judecători CCR Petre Lăzăroiu și Augustin Zegrean au apreciat luni, la Antena 3, că CCR nu se va „hazarda” să ia o decizie de anulare sau de validare a primului tur al alegerilor prezidențiale fără să aibă la dispoziție cele aproape 650.000 de buletine de vot din străinătate care nu ajuns încă în țară.

Controversa pornește de la faptul că renumărarea parțială trimisă de BEC la CCR îl plasează pe Marcel Ciolacu pe locul 2 și pe Elena Lasconi pe locul 3, la o diferență de 126,549 de voturi (cu peste 80% din voturile din străinătate urmând să fie renumărate) însă rezultatele din primul tur au plasat-o pe Lasconi pe locul 2 și pe Ciolacu pe locul 3.

„Teoretic și logic este ca Curtea Constituțională să amâne luarea unei decizii pentru că nu are toate elementele. Acele 640.000 de voturi pot schimba clasamentul și asta este o necunoscută. Deci nu cred că judecătorii se vor hazarda să spună ‘O luăm așa cum este’ și vor da o hotărâre. Nu, nu pot să cred treaba asta”, a declarat Petre Lăzăroiu.

El a adăugat că „până când primul tur nu este validat, nu se poate trece la turul doi”, astfel că în situația în care decizia CCR este luată după 8 decembrie, data stabilită pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, atunci finala prezidențială va trebui reprogramată.

Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a apreciat la rândul său, luni, la Antena 3, că „în mod normal” CCR va aștepta să ajungă toate buletinele de vot și să fie renumărate toate voturile până să ia o decizie legată de anularea sau validarea primului tur al alegerilor prezidențiale.

Pe de altă parte, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a apreciat luni că, pe baza rezultatelor parțiale a renumărării voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, el consideră că nu rezultă „modificări semnificative” care să ducă la schimbarea clasamentului care îi duce pe Călin Georgescu și Elena Lasconi în turul doi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Gigi Becali, reacție șocantă la moartea lui Duckadam: În 20, 30 de ani mă duc și eu

Publicat

in

Omul de afaceri Gigi Becali a reacționat neașteptat la vestea că legendarul portar Helmuth Duckadam a murit. Becali spune că a învățat de la biserică faptul că moartea e un pas firesc.

Luni, după anunțul privind moartea lui Duckadam, Becali a declarat, pentru ProSport: ”Eu asta am înțeles de la biserică, toți ne ducem! O să plec și eu peste unul, 20, 30 de ani, nu se știe. Asta este viața!”.

Asociația Steliștilor anunță că fotbalul românesc a pierdut o legendă.

„Helmut Duckadam, unul dintre cei mai mari portari din istoria Stelei București și al fotbalului românesc, a lăsat o amprentă indestructibilă în inimile noastre. Cunoscut pentru performanțele sale memorabile, Duckadam va rămâne mereu în istoria fotbalului pentru parada sa legendară în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, un moment ce a adus Steaua pe culmile gloriei”, scriu steliștii, pe Facebook.

Cu un palmares impresionant, incluzând titluri naționale și internaționale, Duckadam a fost „simbolul curajului și al determinării”.

„Astăzi, ne înclinăm în fața unei cariere de neuitat. Te vom păstra mereu în amintirile noastre, Helmut”, mai scriu cei de la Asociația Steliștilor, pe Facebook.

Helmuth Duckadam suferea de mai multe afecțiuni, iar în vara acestui an a suferit o intervenție pe cord.

UPDATE:

Marcel Pușcaș a transmis un mesaj video pe Facebook.

„A murit unul dintre bunii mei prieteni, un foarte bun coleg, un fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani. S-a stins Helmuth Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită”, spune Pușcaș, în lacrimi.

El continuă, spunând: „Am vorbit acum o săptămână, Helmuth. Erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea cum ai putut! Drum lin, prietene!”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

USR, reacție explozivă, după ce BEC a trimis datele incomplete la CCR: Este o bătaie de joc

Publicat

in

Vicepreședintele USR Dominic Fritz critică dur procesul de renumărare care întârzie turul 2 al alegerilor prezidențiale și cere Curții Constituționale să valideze de urgență rezultatele din turul 1.

“S-au renumărat peste 8 milioane de voturi. Nimeni nu a găsit vreun motiv să pună la îndoială rezultatele finale. Nu mai putem să așteptăm până când ajunge și ultimul sac din Kuala Lumpur ca să validăm intrarea Elenei Lasconi în turul 2. Este o bătaie de joc! Nu este vorba de Elena Lasconi, este vorba despre soarta acestei țări și bineînțeles că CCR are o responsabilitate să aibă grijă de această soartă”, spune Dominic Fritz.

Vicepreședintele USR dezminte informațiile apărute în mass media în urma deciziei BEC de a comunica un rezultat incomplet al renumărării. Știrile care îl arată pe Marcel Ciolacu pe locul 2 sunt bazate doar pe secțiile din țară, nu și din diaspora, iar comparativ cu numărătoarea de duminică distanța între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a mărit la 5.000 de voturi. Dominic Fritz cere CCR să nu mai amâne o decizie astfel încât duminică românii să poată merge la alegeri.

”Pentru noi, acum, tot ce ne interesează este soarta acestei țări. Putem să protejăm România de o prăbușire economică și de o intrare în sfera de influență a Rusiei doar dacă Elena Lasconi câștigă duminică. Acum, toate forțele politice democratice și proeuropene trebuie să se coaguleze în jurul candidaturii sale”, a spus Fritz.

BEC a trimis documentele la CCR, dar nu au fost renumărate toate voturile

Biroul Electoral Central anunță faptul că a finalizat, parțial, renumărarea voturilor exprimate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și au trimis procesul verbal către judecătorii Curții Constituționale.

Renumărarea totală a voturilor nu a fost posibilă din cauza faptului că lipsesc o serie de secții de votare din străinătate.

Dacă CCR nu validează candidații din turul II în ședința de astăzi, atunci turul II nu va putea avea loc pe 8 decembrie.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend