NATIONAL
Berto (Universitatea Cluj), testat pozitiv la un control antidoping
Publicat
acum 3 luniin
De
adminAtacantul capverdian Berto, de la echipa de fotbal Universitatea Cluj, a fost testat pozitiv la un control antidoping, a anunţat liderul Superligii, luni seara, pe pagina sa de Facebook.
”Jucătorul Hildeberto Jose Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenţia Naţională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanţă aflată pe lista substanţelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia”, se arată în comunicat.
”FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz. FC Universitatea Cluj nu are cunoştinţă despre modalitatea în care substanţa a ajuns în corpul jucătorului şi precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementărilor antidoping aparţine jucătorului. Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial şi în afara procedurilor medicale aprobate de stafful FC Universitatea Cluj. FC Universitatea Cluj promovează valorile unei competiţii curate inclusiv în ceea ce priveşte evitarea cu stricteţe a oricăror practici care contravin reglementărilor antidoping”, a precizat clubul, adăugând că părţile au decis încetarea amiabilă a contractului.
”Orice detalii despre situaţia jucătorului vor fi oferite de către reprezentanţii acestuia”, se mai arată în comunicat.
Berto are 7 partide jucate pentru ”U” şi un gol marcat.
Acesta este al doilea caz de dopaj din Superligă în ultimii doi ani.
Cosmin Matei (Sepsi OSK) a fost testat pozitiv la un test antidoping după partida cu Universitatea Craiova, din etapa a 24-a a sezonului regulat trecut al Superligii de fotbal. În meciul cu Universitatea de la Sfântu Gheorghe, câştigat de craioveni cu 3-1, pe 4 februarie, Cosmin Matei a fost integralist la Sepsi OSK.
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a confirmat, pe 18 martie testarea pozitivă cu metilhexanamina a fotbalistului Cosmin Matei (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe). În august, ANAD l-a suspendat pe şase luni, dar jucătorul a făcut apel şi are în prezent drept de joc pentru Sepsi OSK.
Poate vrei sa citesti
Chirurg: ‘În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare’
Foame de bani la Guvern – Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor
VIDEO Declarație bizară a lui Călin Georgescu: susține că oameni din servicii îi dau informații și acces la rapoarte
Bolojan revine cu date fierbinți despre concedierile din Parlament: acuză pile și nepotisme în funcții cheie
Războiul din Ucraina – Trump amenință Rusia
Georgescu îl toacă pe Crin Antonescu: Zonă parazitară zece ani! El și Nicușor Dan sunt figuranți
NATIONAL
Chirurg: ‘În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare’
Publicat
acum 36 de minutein
22 ianuarie 2025De
adminProf. univ. dr. Mihai Juncar, chirurg maxilo-facial, a subliniat importanţa controlului periodic pentru a fi evaluată starea de sănătate. El a declarat că, dacă o persoană nu merge la medic periodic, în timp ar putea să se adune unele probleme.
”Când vorbim de autoevaluare, ar fi bine să putem să ne evaluăm şi noi, să ne setăm nivelul de aşteptări şi posibilităţile pe care le avem. Trebuie să ştim că e o investiţie, aşa că trebuie să îţi faci un program în care să fii dispus, o perioadă de timp, în funcţie de cât te ştii evalua, să aloci timp, resurse, energie, ca să te tratezi. Din punctul ăsta de vedere cred că este bine să se evalueze pacientul”, a declarat Mihai Juncar, miercuri seară, la Medika TV, relatează News.ro.
Juncar a precizat că sunt pacienţi care nu obişnuies să îşi facă periodic controale medicale, dar acest lucru nu înseamnă că nu au nicio problemă.
”Sunt nişte criterii sau ar putea să aibă un pacient nişte hinturi, în funcţie de care să facă evaluarea. Şi ar trebui să ţină cont de nişte lucruri. Sunt pacienţi care zic că nu au mai fost de multă vreme şi vor să se pună la punct acuma. În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat anumite probleme în timp, este mai mare. În momentul în care nu am mai trecut la medic 5-10 ani, ar trebui să ne punem nişte probleme. (…) Dacă nu am fost la un control periodic timp de 10 ani de zile şi nu ne-a durut nimic, aia nu înseamnă că nu avem nicio problemă de sănătate”, a mai spus Juncar.
NATIONAL
Foame de bani la Guvern – Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor
Publicat
acum 38 de minutein
22 ianuarie 2025De
adminStatul român, prin Ministerul Finanţelor, va vinde titluri de stat Fidelis pentru populaţie cu o frecvenţă lunară, faţă de una trimestrială de până acum şi cu posibilitatea unei planificări mai bune pentru investitorii persoane fizice, în sensul în care emisiunile vor fi în prima parte a lunii.
Dobânzile şi scadenţele vor fi anunţate la finalul lunii pentru emisiunea următoare, reiese dintr-o exclusivitate ZF.
Titlurile de stat Fidelis – care spre deosebire de cele Tezaur ajung la Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde orice investitor poate să le tranzacţioneze – sunt neimpozibile atât la tranzacţionare cât şi la scadenţă ceea ce le face un instrument extrem de popular în rândul celor care vor să obţină diversificare, luând în considerare şi faptul că dobânzile sunt superioare celor bancare. Spre comparaţie, în cazul unui depozit bancar impozitul este de 10%.
Ştefan Nanu, director general al trezoreriei statului, explică pentru ZF schimbările programului Fidelis, pe fondul atractivităţii tot mai mari a acestui program guvernamental.
„Sunt câteva schimbări în cadrul instituţional şi operaţional al Programului Fidelis care credem că vor susţine trendul ascendent şi vor creşte popularitatea acestuia. Am agreat cu noul sindicat o frecvenţă lunară pentru Fidelis începând cu luna februarie din acest an. Pentru creşterea predictibilităţii şi o planificare mai bună a investiţiilor celor care sunt interesaţi de Fidelis, am agreat ca în fiecare lună perioada de subscriere să fie de 6 zile lucrătoare şi să fie undeva în prima parte a lunii, cu anunţarea scadenţelor şi dobânzilor la sfârşitul fiecărei luni pentru următoarea ediţie. În felul acesta, sperăm că răspundem numeroaselor solicitări de creştere a frecvenţei şi a transparenţei şi predictibilităţii emisiunilor Fidelis”, a spus acesta.
Ştefan Nanu mai spune că Ministerul Finanţelor păstrează lucrurile bune, printre care diversificarea maturităţilor atât pentru lei, cât şi pentru EUR.
Titlurile de stat Fidelis au început să fie emise de Ministerul de Finanţe din vara anului 2020, programul susţinând creşterea numărului de investitori la bursă întrucât foarte multe persoane care au subscris Fidelis au rămas să tranzacţioneze şi acţiuni.
Cel mai bun an pentru emisiunile Fidelis a fost 2024, când prin intermediul celor şase emisiuni, Ministerul de Finanţe a atras 16,4 mld. de lei, adică 40% din suma totală atrasă din 2020.
NATIONAL
VIDEO Declarație bizară a lui Călin Georgescu: susține că oameni din servicii îi dau informații și acces la rapoarte
Publicat
acum 46 de minutein
22 ianuarie 2025De
adminCălin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizată într-un interviu la Marius Tucă Show. Georgescu afirmă că are contacte în interiorul serviciilor de informații, iar „oameni de bună credință” din aceste structuri îi dau acces la rapoarte. Ceea ce descrie Georgescu seamănă izbitor cu infracțiunea de divulgare a secretelor de stat (art. 304 Cod penal).
„Serviciile sunt imunitatea statului. Trebuie să-și facă treaba, nu să lucreze pentru alții și grupuri de interse. Îmi este egal ce s-a întâmplat, important e ce se întâmplă de acum încolo. Trebuie să fie ordine, disciplină, cuvinte puține. Țintele trebuie să fie clare, precise, interesul național și fiecare trebie să-și vadă de treabă. Cu cât este mai multă bârfă și mai multe discuții irelevante pe tema că singura meserie de azi în România e de combinator… Sunt profesiniști din sistem. Cunosc oameni din sistem. Sunt oameni de bună credință, care mă informează permanent din interior. Văd și eu niște rapoarte”, a declarat Călin Georgescu.
NATIONAL
Bolojan revine cu date fierbinți despre concedierile din Parlament: acuză pile și nepotisme în funcții cheie
Publicat
acum 55 de minutein
22 ianuarie 2025De
adminPreşedintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL), a explicat că Senatul va putea funcţiona cel puţin la fel de bine cu mai puţini angajaţi, conform noii organigrame decisă de Biroul Permanent al Senatului.
Bolojan este de părere că nepoţii şi cei numiţi politic nu ar mai trebui să lucreze în Senat, ci doar cei competenţi.
În acest fel, instituţia va face economii. ”Unde ai oameni care nu îşi justifică salariile, a continua este o formă de lipsă de respect pentru oamenii din România”, a afirmat Bolojan.
”Scopul nu este să concediem nişte oameni, dar acolo unde în orice instituţie publică, în urma analizei, se constată că ai instituţii şi zone care nu funcţionează, pentru că oamenii care sunt acolo au fost angajaţi în mod direct, fără concurs şi nu au calificările pe care şi le doreşte cel care trebuiesă dea rezultate în acea instituţie, acolo unde ai oameni care nu îşi justifică salariile, a continua aceste lucruri, risipa, este o formă de lipsă de respect pentru oamenii din România, din munca cărora toţi cei care lucrăm în sectorul public ne luăm salariile”, a declarat Ilie Bolojan, la B1TV, miercuri seară, vorbind despre restructurarea posturilor de la Senat, relatează News.ro.
Bolojan a spus că prin aceste reduceri de personal este vorba despre banii românilor.
”Aici nu este vorba de bani publici, este pur şi simplu banii pe care, într-o formă sau alta, îi plătesc oamenii din România, atât sub formă de taxe şi impozite, cât şi prin creditele pe care România le contractează şi tot ei le vor plăti.
Deci este o chestiune care e de bun simţ (…) nu ai niciun fel de legitimitate să iei anumite măsuri de a nu mai risipi banii, pe acest fond de criză bugetară, dacă instituţia care face acest lucru nu îşi face curat în propria curte”, a afirmat Bolojam.
Întrebat care sunt salariile la Senat, Bolojan a explicat că la personalul de execuţie, salariile sunt ”normale”
”Salariile sunt diferite, funcţie de posturile pe care le ocupă oamenii în Senat şi în orice instituţie publică. Cei care sunt directori generali au salarii mai mari, dar personalul de execuţie are un salariu normal. Nu neapărat problema este nivelul salariilor.
Pe lângă fiecare comisie parlamentară, formată din mai mulţi senatori, sunt mai mulţi experţi care trebuie să asiste cu comisia respectivă, să dezbată legile, să facă rapoarte, să dea avize şi se vede foarte clar care este volumul de muncă al fiecărei comisii, prin numărul de legi pe care l-a luat în dezbatere, prin rapoartele întocmite. Avem comisii cu 5-6 colegi care era personalul de suport al comisiei. Ori dacă la comisia de regulament ai o şedinţă la 2 luni de zile, să stai cu 5 persoane să discuţi o dată la două luni de zile despre un regulament şi să te întrebi cei fac acele persoane, în 2 luni de zile, este normal”, a adăugat Bolojan.
Preşedintele Senatului a precizat că la alte comisii volumul de muncă este cu mult mai mare.
”Este o altă situaţie la Comisia de buget sau la cea juridică, unde e un pachet mare de legi, unde, într-adevăr, cinci persoane se justifică. Şi atunci noi ce-am făcut? Funcţie de volumul de muncă, în fiecare comisie, aşa cum într-o fabrică se dimenzionează personalul funcţie de necesarul de producţie, aşa cum în orice instituţie publică normală dispui oameni funcţie de volumul de activitate, şi aici, în noua organigramă, personalul e în funcţie de activitate. O parte nu au ce să facă, dar vor da concursuri pe care le fac directorii, personalul din Senat”, a spus Bolojan.
Ilie Bolojan a mai declarat că oamenii profesionişti şi performanţi ar trebui să rămână pe posturi
”Au două posibilităţi, una corectă şi cinstită, să menţină oamenii profesionişti şi performanţi pentru că fiind mai puţini, nu poţi să îi ţii pe nepoţi sau pe cei veniţi pe filieră politică şi nu au competenţă sau a doua variantă, să îi salveze pe cei care au pile, dar se va vedea în timp şi oamenii se vor descalifica, cei care au făcut această chestiune. (…) Senatul va funcţiona cel puţin la fel de bine cu mult mai puţini bani, cu mult mai puţine cheltuieli (…) Vom avea încă o zi de plen, miercurea, va fi o zi de dezbateri publice în care ne vom întâlni cu experţii, cu cei interesaţi în aşa fel încât calitatea legilor pe care le emitem să fie mai bună”, spune Bolojan. Preşedintele Senatului a adăugat că şi la Camera Deputaţilor vor fi reduceri de personal.
Context
Ilie Bolojan, fost primar al municipiului Oradea şu ulterior preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a reurganizat instituţiile pe care le-a condus şi a făcut performanţă cu mult mai puţini oameni decât erau în organigrame la preluarea funcţiilor.
Întrebat recent la Antena 3 cine este Elon Musk al Guvernului României care face eficienţă guvernamentală, Tanczos Barna a declarat: ”Cred că este domnul Bolojan. Nu mi-am pus niciodată această întrebare, dar, dacă tot m-aţi întrebat, cred că dânsul este”.
”Nu doar dânsul, dar dânsul vine cu o determinare ieşită din comun, vine cu experienţa din judeţul Bihor, unde a făcut performanţă similar deja la nivel judeţean”, a adăugat Tanczos Barna.
Reacțiile după anunțul inițial făcut de Bolojan:
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri Rusia şi ”alte ţări participante” că va impune tarife, taxe vamale şi sancţiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
„Este timpul SĂ SE GĂSEASCĂ UN ACORD”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa socială Truth Social, dând asigurări totodată: „Eu nu caut să fac rău Rusiei. Eu iubesc poporul rus şi am avut întotdeauna o bună relaţie cu preşedintele Putin”.
Liderul american nu a precizat numele ţărilor pe care le consideră participante.
Marţi, preşedintele american Donald Trump a apreciat ca „posibile” noi sancţiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei. „Este posibil”, a declarat preşedintele Statelor Unite, întrebat despre acest subiect în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, reiterând că „războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă aş fi fost preşedinte” la acea dată.
El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.
Cu o zi înainte, Trump făcuse presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru dacă refuză să negocieze şi să încheie un acord de încetare a focului sau de pace cu Ucraina.
În ce îl priveşte pe preşedintele ucrainean, Donald Trump a estimat din nou că Zelenski doreşte „un acord”, insistând totodată că numărul victimelor războiului a fost în mare măsură subestimat.
NATIONAL
Georgescu îl toacă pe Crin Antonescu: Zonă parazitară zece ani! El și Nicușor Dan sunt figuranți
Publicat
acum o orăin
22 ianuarie 2025De
adminCălin Georgescu îl atacă dur pe Crin Antonescu. Candidatul coaliției are în spate zece ani de zile în care a fost șomer, lucru care va cântări greu în ochii electoratului român. Crin Antonescu și Nicușor Dan sunt doi figuranți, a punctat Geogescu la Marius Tucă.
„Fariseismul este în floare, dar dincolo de asta și Crin Antonescu și Nicușor Dan, discutăm de niște figuranți, iar la Antonescu mai pun ceva, o zonă parazitară de zece ani. Adică dacă tu nu ai serviciu zece ani. Ei nu au nicio piesă pe tablă, e vorba de situația devastatoare în care se află zona politică.
()Indiferent de coaliție, această alternativă, ea trebuie să dovedească prin profesioniști, că sunt PNL, PSD, programul există, Hrană, apă, energie, partenerul nostru e numai SUA”, a spus Georgescu.
Chirurg: ‘În momentul în care nu ţi-ai făcut un obicei să ai un control periodic, probabilitatea ca să se fi adunat probleme în timp este mai mare’
Foame de bani la Guvern – Mişcarea blitz pe care o pregăteşte Ministerul Finanţelor
VIDEO Declarație bizară a lui Călin Georgescu: susține că oameni din servicii îi dau informații și acces la rapoarte
Bolojan revine cu date fierbinți despre concedierile din Parlament: acuză pile și nepotisme în funcții cheie
Războiul din Ucraina – Trump amenință Rusia
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
Bre, domnule Gheorghe Badea! Nu îți este, bre, rușine?
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
Argeșean reținut pentru tentativă de viol, violare de domiciliu și amenințare – POVESTE ȘOCANTĂ
În ziua de 21 ianuarie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, cu...
VIDEO | Incendiu la o grădiniță pentru copii cu dizabilități din Pitești – 104 persoane evacuate
Un incendiu s-a produs in aceasta după amiaza la un spațiu din Pitești în care funcționează un complex de servicii...
Bani de la stat pentru românii care stau la bloc – Apare lista cu beneficiarii
Într-un anunț care bucură pe toată lumea, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a anunțat o...
Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112
În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul...
Curtea de Argeș
Mâine, prima ședință a Consiliului Local Curtea de Argeș din acest an – Se aprobă 125 de posturi de asistenți personali și se modifică structura DAS
Consilierii locali din Curtea de Argeș sunt convocați la prima ședință ordinară a legislativului local din noul an. Nu mai...
VIDEO | Casă în flăcări la Cicănești – Incendiul a distrus gospodăria
Un puternic incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la acoperișul unei locuințe din comuna Cicănești, satul Urechești. Potrivit...
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
Un grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești,...
ACUM! Incendiu puternic la Nucșoara
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au primit o sesizare de incendiu izbucnit la o construcție în comuna Nucșoara....
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit aseară în cazul a două incendii, unul în comuna Poienarii de...
Mioveni
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
DE INTERES! Magazinul din orașul tău care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR
Kaufland România oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în perioada 13-15 ianuarie, tichetul valoric eliberat...
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Așa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi...
În Trend
- ACTUALacum 6 zile
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
- NATIONALacum 2 săptămâni
Radu Tudor: ‘Acesta este cel mai mare succes rusesc: obiectivul lui Vladimir Putin este aproape gata!’
- ACTUALacum 2 săptămâni
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
- NATIONALacum 2 săptămâni
Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 2A, în judeţul Constanţa, se semnalează lapoviţă şi există riscul de a se forma polei
- ACTUALacum 4 zile
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
- ACTUALacum 2 săptămâni
Lege nouă pentru pensionari – Șoferii de 70 de ani, vânați pentru verificați pentru a fi lăsați fără permis. Parlamentarii îi consideră pericol public
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Accident grav in Argeș – Autocar cu pasageri lovit de un TIR