Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Bărbat din Mălureni omorât de câinele vecinei!

Publicat

in

În ziua de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Mălureni, o persoană a fost mușcată de un câine de talie mare.

La fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, precum și un echipaj medical.

Din păcate, bărbatul de 80 de ani, care a suferit leziuni la un membru inferior, a decedat.

Polițiștii au identificat și proprietara exemplarului canin în cauză, din primele verificări rezultând că anterior, bărbatul ar fi venit la locuința femeii la solicitarea acesteia, unde ar fi sacrificat mai mulți pui, iar pe acest fond câinele ar fi scăpat.

Totodată, la fața locului s-au deplasat și polițiștii Biroului Protecția Animalelor, pentru sprijin specializat, din primele verificări rezultând că exemplarul canin în cauză este înregistrat, nefăcând parte din rasele de câini periculoși, menționate la art. 1 din OUG 55/2002.

În cauză se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, respectiv de ucidere din culpă, conform art. 12, alin. 2 din O.U.G. 55/2002 și art. 192 din Codul Penal.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei și luarea măsurilor legale care se impun.

Urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru stabilirea cauzelor decesului.

De asemenea, în baza art.24, ind.1 din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, polițiștii au emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost.

Citeste mai mult

ACTUAL

TRAGEDIE ÎN ARGEȘ – A căzut secerat la pamânt și a murit! Bărbatul avea 50 ani

Publicat

in

Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața în această dimineață după ce a căzut în plină stradă! Tragedia s-a petrecut în comuna argeșeană Bârla, iar din primele informații, se pare că acestuia i s-ar fi făcut rău, iar într-o clipă a căzut secerat la pământ. La fața locului a intervenit de urgență un echipaj SMURD și un echipaj al Servicului Județean de Ambulanță Argeș, care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, după zeci de minute de eforturi, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Citeste mai mult

ACTUAL

A fost găsit al treilea cadavru, victimă a cuplului ucigaș din Vaslui. Procurorii i-au prins acum două zile pentru crima bărbatului ascuns în geamantan

Publicat

in

Procurorii vasluieni au început, în această dimineață, căutările pentru o altă victimă a concubinilor din Pungești care au ucis un bărbat și i-au ascuns trupul într-un geamantan, iar ieri mărturiseau și o a doua crimă, a unei femei dispărute acum aproape un an. În urma căutărilor, au descoperit o a treia victimă, o femeie, spun polițiștii.

A treia victima a fost găsită la marginea unei păduri, la aproximativ patru kilometri de satul Pungesti și este o femeie. Ar fi vorba de o persoană din județul Bacău, dată dispărută de familie. Autoritățile nu au oferit, momentan, mai multe date despre cum au ajuns la descoperirea celui de-al treila cadavru.

Informația vine după ce joi, rămășițele osoase și îmbrăcămintea celei de-a doua victime au fost găsite într-o pădure dintr-o comună din apropiere. Autorul a indicat locul, a precizat, pentru HotNews.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Este vorba de o femeie a cărei dispariție a fost reclamată la poliție în luna august anul trecut.

Descoperirea de joi a venit la trei zile distanță de la cadavrul găsit într-un geamantan în aceeași localitate.

Autorii crimei, un localnic din Pungești, în vârstă de 32 de ani, și concubina acestuia, o femeie de 27 de ani, au fugit din localitate, după ce au abandonat valiza cu victima. Au fost găsiți la Brașov de polițistul Marian Godină și colegii săi.

La audieri, bărbatul de 32 de ani a susținut că a atacat victima pentru că ar fi încercat să o violeze pe concubina sa. Inițial, procurorii au solicitat arestarea preventivă doar a bărbatului. Ulterior, după audieri și administrarea de noi probe, a fost pusă sub acuzație și arestată și partenera acestuia. Anchetatorii au stabilit că victima a fost ucisă în locuința acestora, iar hainele i-au fost incendiate.

Anchetatorii bănuiesc că inculpaților aveau loc acte de prostituție și că bărbatul din județul Bacău sosise la Pungești pentru a întreține relații sexuale contracost. De altfel, șoferul care a condus victima din Bacău la locuința autorilor din Pungești a confirmat, la audieri, că pe durata călătoriei victima i-ar fi mărturisit acest lucru. Cadavrul victimei a fost găsit complet dezbrăcat în geamantanul aruncat la marginea unui drum.

Au mărturisit a doua crimă la audieri

Anchetatorii au continuat audierile pentru a stabili întreaga situație, fără să bănuiească o clipă că autorul crimei va mărturisi o nouă faptă.

„Urmare a audierilor desfășurate ieri, au rezultat date cu privire la o altă presupusă faptă de omor comisă probabil în august 2023. În cursul dimineții, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-au deplasat în zona indicată, o zonă împădurită din proximitatea comunei Gârceni, unde au fost găsite rămășițe osoase ce par a fi umane și articole de încălțăminte și îmbrăcăminte ale victimei, o femeie de 51 de ani, din Pungești, dispărută din august 2023. Cei doi bănuiți de comiterea omorului, un bărbat de 32 de ani și o femeie de 27 de ani, sunt deja arestați preventiv pentru comiterea unei infracțiuni de omor-speța cu geamantanul”, a precizat pentru HotNews.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Femeia despre care cei doi concubini au recunoscut că au ucis-o este din localitatea Pungești. Familia sa a reclamat dispariția în luna august anul trecut, când femeia nu s-a mai întors acasă de la oficiul poștal unde a mers să ridice o sumă de bani trimisă de soț și de fiu din străinătate.

Soțul femeii susține că aceasta obișnuia să meargă la locuința celor doi concubini și că a aflat după ce s-a întors în țară că acolo era ademenită să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend